ICCJ. Decizia nr. 5530/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5530/2003
Dosar nr. 4699/2003
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 258 din 10 septembrie 2003, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul V.G. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) teza II, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 21 septembrie 2003, la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 40.000.000 lei despăgubiri civile, către părţile civile D.G. şi D.I. şi la câte 20.000.000 lei daune morale, pentru fiecare dintre cele două părţi civile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în noaptea de 1 ianuarie 2003, după ce consumase băuturi alcoolice împreună cu alte persoane din localitatea Dolheşti, judeţul Suceava, în drum spre casă, inculpatul a intrat fără drept în locuinţa vecinei sale M.S., în vârstă de 67 ani, pretextând că doreşte să-şi usuce hainele. Întrucât îl cunoştea, victima l-a primit în încăpere, însă după ce s-a dezbrăcat de haine inculpatul a încercat să întreţină acte sexuale cu aceasta. Fiind refuzat, inculpatul a devenit violent, determinând-o astfel pe victimă să întreţină raporturi intime cu el, după care a strâns-o de gât cu mâinile, provocându-i moartea prin asfixie.
Curtea de Apel Suceava, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin Decizia penală nr. 278 din 29 septembrie 2003, a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) teza II, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., în infracţiunile de omor calificat şi viol, prevăzute de art. 174 şi art. 175 lit. b) C. pen. şi respectiv art. 197 alin. (1) C. pen., pentru care l-a condamnat pe inculpat, pentru prima infracţiune la 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., iar pentru cea de a doua infracţiune la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul a mai fost condamnat şi pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare, urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita reducerea pedepsei.
Împotriva menţionatelor hotărâri, acelaşi inculpat a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând ca şi în apel reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă în raport de circumstanţele sale personale.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivul de casare invocat în recurs, cât şi din oficiu, se constată că, instanţele au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea acestora în prevederile art. 174 şi art. 175 lit. h) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod, fiind corespunzătoare.
Din probele administrate, care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri, rezultă, în adevăr, că inculpatul a pătruns fără drept, pe timp de noapte, în locuinţa vecinei sale M.S., în vârstă de 67 ani sub pretextul că doreşte să se încălzească şi să-şi usuce hainele. Fiind cunoscut de aceasta, victima i-a permis să intre în încăpere însă după ce s-a dezbrăcat, inculpatul s-a urcat în pat încercând să întreţină raporturi sexuale cu femeia respectivă. Întrucât a fost refuzat, inculpatul a devenit violent, determinând-o astfel pe victimă să întreţină cu el raporturi intime, după care a ucis-o prin sugrumare.
Inculpatul nu a părăsit locuinţa victimei până în dimineaţa zilei următoare, când a fost descoperit de rudele acesteia.
Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală de la dosar, rezultă că moartea victimei s-a produs prin sugrumare, ulterior violului, ceea ce dovedeşte că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, moartea victimei nefiind rezultatul praeterintenţionat al infracţiunii de viol, situaţie în care, în mod just, instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza II C. pen., în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. h) C. pen., aflate în concurs real.
Susţinerile procurorului de şedinţă în sensul că în mod greşit inculpatul a fost condamnat şi pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., nu pot fi primite.
Potrivit textului de lege citat, una din modalităţile de realizare a infracţiunii de violare de domiciliu este şi refuzul de a părăsi domiciliul la cererea persoanei îndreptăţite.
Aceasta presupune că făptuitorul a intrat în mod legal în domiciliul persoanei vătămate, şi, indiferent din ce motive refuză să-l părăsească.
În cauză, chiar dacă s-ar accepta că inculpatul a intrat legal în locuinţă, prin comportamentul adoptat însă ulterior, respectiv, violarea victimei şi în final uciderea ei prin sugrumare este cert că prezenţa lui nu a mai fost agreată, opunerea victimei în acest sens fiind dovedită de multiplele leziuni (echimoze şi escoriaţii, provocate prin lovirea cu pumnii).
Referitor la pedepsele aplicate inculpatului se constată că acestea au fost corect individualizate, la stabilirea lor, instanţa de apel, având în vedere gradul de pericol social sporit al infracţiunii comise (violarea şi uciderea unei femei în vârstă de 67 ani prin pătrunderea fără drept în locuinţa acesteia pe timp de noapte), limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, cât şi de persoana infractorului care nu posedă antecedente penale, este tânăr şi are doi copii minori în îngrijire.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul V.G., împotriva deciziei nr. 278 din 29 septembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 3 ianuarie 2003, la zi.
Obligă pe recurentul inculpat, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5529/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5531/2003. Penal → |
|---|
