ICCJ. Decizia nr. 5529/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5529/2003
Dosar nr. 366/2003
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2003
Prin sentinţa penală nr. 737 din 11 decembrie 2000, inculpatul S.M.E. a fost condamnat la 10 milioane lei amendă pentru infracţiunea, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Acelaşi inculpat a fost achitat, în baza art. 10 lit. d), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a)C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În luna iulie 1998, inculpatul i-a vândut părţii civile N.E., cu suma de 18.000 dolari autoturismul proprietatea numitei P.V., care îl împuternicise prin procură, să i-l repare.
Ulterior, pentru a ascunde şi justifica vânzarea autoturismului faţă de adevărata proprietară, P.V., inculpatul, la data de 21 iulie 1998, a depus o plângere la organele de poliţie din Neptun, judeţul Constanţa, în care a atestat, contrar adevărului, că autoturismul, pe care anterior îl vânduse, în condiţiile arătate, a fost furat.
Pentru a pronunţa achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., instanţa a reţinut că, din probele administrate în cauză, nu rezultă o acţiune de inducere în eroare a părţii vătămate.
Dimpotrivă, s-a reţinut că, la întâlnirile avute cu partea vătămată, inculpatul i-a prezentat acesteia procura autentică dată de către proprietara autoturismului, şi, astfel, partea vătămată a luat la cunoştinţă că inculpatul nu este proprietar al maşinii.
În acelaşi sens, s-a reţinut că inculpatul nu i-a predat părţii vătămate certificatul de înmatriculare sau actele de provenienţă ale autoturismului şi nici nu au fost încheiate acte de vânzare-cumpărare olografe sau în formă autentică, cu privire la acest autoturism.
În consecinţă, reţinându-se că nu sunt întrunite cerinţele elementului material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune şi că nu este dovedită nici intenţia de inducere în eroare, sub aspectul laturii subiective, instanţa l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a reţinut că, în realitate, în cauză, inculpatul a comis infracţiunea de abuz de încredere, însă P.V. a refuzat, expres, să formuleze plângere prealabilă împotriva acestuia.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, instanţă căreia i s-a strămutat cauza pentru soluţionarea apelului prin Decizia nr. 363 din 19 decembrie 2002, admiţând apelul Parchetului, a desfiinţat, în parte, sentinţa, privitor la soluţia de achitare a inculpatului şi rejudecând, l-a condamnat pe acesta pentru infracţiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare, iar, privitor la infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), a înlăturat pedeapsa amenzii şi l-a condamnat la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., instanţa de apel a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat să fie casată Decizia instanţei de apel şi să se menţină sentinţa instanţei de fond, care a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, întrucât este nevinovat pentru infracţiunea de înşelăciune.
Recursul inculpatului este fondat, dar pentru alte motive.
În urma examinării probelor administrate în cauză, rezultă că inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni, aşa cum, în mod corect, a reţinut Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia pronunţată.
Sub acest aspect, Înalta Curte, constată că instanţa de apel a dat o interpretare corectă probelor, reţinând o stare de fapt care reflectă realitatea şi a pronunţat o soluţie corectă.
Hotărârea instanţei de apel este, însă, greşită sub un alt aspect.
Instanţa de apel a omis să constate că pedepsele de 2 ani închisoare şi, respectiv, 6 luni închisoare, aplicate inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. şi respectiv, pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), intră sub incidenţa art. 1 din Legea nr. 543/2002, fiind graţiate integral condiţionat.
Pentru aceste motive, urmează ca recursul să fie admis şi să fie casată Decizia instanţei de apel, numai privitor la omisiunea constatării graţierii pedepselor aplicate inculpatului, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Urmează a i se atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/200.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.M.E., împotriva deciziei nr. 363/ A din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează Decizia atacată numai cu privire la omisiunea constatării graţierii pedepselor aplicate inculpatului, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002
Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5528/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5530/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
