ICCJ. Decizia nr. 5705/2003. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5705/2003
Dosar nr. 5439/2003
Şedinţa publică din 5 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a dispus, conform art. 3002, raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului A.D.
Prin sentinţa penală nr. 54 din 24 octombrie 2003 a Tribunalului Covasna, a fost condamnat inculpatul A.D. la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. S-a prelungit, totodată, arestarea preventivă până la data de 22 noiembrie 2003.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel la Curtea de Apel Braşov, fixându-se prim termen de judecată la 3 decembrie 2003.
La 19 noiembrie 2003 instanţa de apel, verificând din oficiu, conform art. 3001 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a dispus prin încheierea pronunţată la acea dată menţinerea stării de arest.
Inculpatul, nemulţumit de măsura dispusă de instanţă, a declarat recurs împotriva încheierii, solicitând punerea sa în libertate.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus în faza de urmărire penală, în baza art. 146 şi art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Având în vedere fapta comisă de inculpat prin care acesta a aplicat numeroase lovituri cu o scândură în capul victimei M.F., vinovăţia sa fiind reţinută de instanţa de fond, prin condamnarea la 8 ani închisoare, se constată că s-a apreciat corect de curtea de apel că temeiurile, care au determinat arestarea preventivă nu au dispărut şi că pentru buna desfăşurare în continuare a procesului, condiţie cerută de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., este necesară menţinerea arestării preventive.
În consecinţă, recursul inculpatului se va respinge cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul A.D., împotriva încheierii din 19 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. 1472/P/2003, ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 5704/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5711/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|