ICCJ. Decizia nr. 5740/2003. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5740/2003
Dosar nr. 5453/2003
Şedinţa publică din 8 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 noiembrie 2003, pronunţată în dosarul penal nr. 3720/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, verificând din oficiu, potrivit art. 160b cu referire la art. 3002 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului G.M., a dispus menţinerea acestei măsuri.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în raport de natura şi gravitatea faptelor comise de inculpat, respectiv, infracţiunile de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi îndeplinirea unei operaţiuni financiare de natură să aducă direct foloase necuvenite, prevăzute de art. 254 alin. (1) raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000 şi art. 31 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 290 alin. (1), cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, menţinerea măsurii arestării se impune întrucât temeiurile care au determinat arestarea iniţială a acestuia nu s-au schimbat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.M., care a cerut casarea ei, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 2, 3, 10, 17 şi 171 C. pen., susţinând, în esenţă, că din actele existente la dosar nu rezultă vinovăţia sa, dosarul fiind dirijat de organele de urmărire penală, care nu au respectat regulile de procedură cu ocazia administrării probelor, inclusiv a organizării flagrantului.
În concluzie, inculpatul a solicitat punerea în libertate pentru motivul că în cauză nu mai subzistă condiţiile impuse de art. 148 lit. h) C. proc. pen., referitoare la existenţa unui pericol pentru ordinea publică, învederând în acelaşi sens şi starea precară a sănătăţii sale.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul G.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest prin rechizitoriul nr. 122/P din 28 noiembrie 2002 al Parchetului Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, îndeplinirea unor operaţiuni financiare de natură să-i aducă direct foloase necuvenite şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000, art. 11 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, toate aflate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
Din probele administrate în faza de urmărire penală (procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; procesul-verbal de consemnare a denunţului formulat de T.H.; procesele-verbale şi notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martorii T.H., T.R. şi C.M.; procesele-verbale de confruntare a inculpatului cu cei doi martori menţionaţi cât şi declaraţiile martorilor C.M., H.L., G.F., T.A., I.M.R., I.M. şi B.M.), rezultă că în perioada 17 septembrie – 6 noiembrie 2002, în timp ce îndeplinea funcţia de împuternicit al S.C. P.C. S.R.L. Baia-Mare, însărcinat cu procedura de lichidare administrativă a Cooperativei de Credit „B.P.F. Bucureşti", inculpatul a pretins şi primit, în mod repetat de la martorii T.H. şi T.R., suma totală de 150.000.000 lei, pentru a le elibera un act din care rezulta, contrar realităţii, că primul din aceştia nu este debitorul băncii. În aceeaşi calitate, inculpatul a înregistrat actul menţionat la sediul de lichidare sub nr. 1104 din 06 noiembrie 2002, iar după constatarea infracţiunii flagrante de luare de mită, a dispus ca martora C.M., care a acţionat fără vinovăţie, să întocmească în fals chitanţa seria BALQ NR. 8699971/2002, pentru a ascunde faptele comise.
Cu ocazia judecării cauzei în fond, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, reţinând aceeaşi situaţie de fapt, pe baza verificării probelor administrate în faza de urmărire penală, audierii inculpatului şi martorilor menţionaţi, a pronunţat sentinţa penală nr. 1018 din 23 octombrie 2003, prin care a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru cele trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Cauza se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti pentru judecarea apelurilor declarate de Parchetul Naţional Anticorupţie şi de inculpat.
Întrucât, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării inculpatului, respectiv, gradul de pericol social sporit al infracţiunilor comise, condiţiile concrete în care au fost săvârşite şi poziţia oscilantă adoptată în cursul procesului nu s-au schimbat cu ocazia judecării cauzei în fond, în mod just instanţa de apel, prin încheierea din 28 noiembrie 2003 a dispus menţinerea acestei măsuri în temeiul art. 160b C. proc. pen.
Constatându-se deci, că recursul declarat de inculpatul G.M. în prezent deţinut în Penitenciarul Rahova nu este fondat, urmează a fi respins ca atare, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală.
Obligă inculpatul la 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 54/2003. Penal. Art.20 rap.la art.197 alin.3... | ICCJ. Decizia nr. 5742/2003. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
