CSJ. Decizia nr. 582/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 582/2003
Dosar nr. 4277/2001
Şedinţa publică din 6 februarie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 53 din 28 februarie 2000, Tribunalul Bihor a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei B.A., după cum urmează:
- din infracţiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994;
- din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen.;
- din infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);
- din infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994;
- din infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 31 alin. (2) din acelaşi cod;
- din infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.;
- din infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994;
- din infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- din infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., în infracţiunile ce se vor arăta şi infracţiunea de falsificare a instrumentelor oficiale, prevăzută de art. 286 C. pen., precum şi infracţiunea de folosire a instrumentelor oficiale false, prevăzută de art. 287 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 (pct. 1), art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. (pct. 2), art. 192 C. pen. (pct. 2), art. 13 din Legea nr. 87/1994 (pct. 2), art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 din acelaşi cod (pct. 2), art. 291 C. pen. (pct. 2), art. 13 din Legea nr. 87/1994 (pct. 3), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (pct. 3), art. 291 C. pen. (pct. 3), art. 286 C. pen. şi art. 287 C. pen.
Instanţa a înlăturat măsura sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor inculpatei.
Pe latură civilă, s-au respins pretenţiile civile formulate de părţile civile Direcţia Generală a Vămilor Bihor - Oradea şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bihor – Oradea.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 28 februarie 1991, prin sentinţa civilă nr. 53 a Judecătoriei Oradea, s-a autorizat înfiinţarea S.C. O. S.R.L. Oradea, asociaţi fiind B.A., B.A. şi cetăţeanul italian S.O., societatea având capital străin şi românesc.
Obiectul de activitate stabilit la 13 noiembrie 1991, consta din producţie în domeniul morărit şi panificaţie.
La 24 aprilie 1996, firma mixtă cu capital străin avea ca asociaţi pe B.A., administrator unic şi S.F., coasociat italian.
Ulterior, la 8 mai 1996, societatea dobândea certificat de investitor, astfel că, beneficiind de dispoziţiile Legii nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine şi OG nr. 12/1995, putea efectua activităţi de import-export.
La 14 ianuarie 1998, organele de poliţie s-au sesizat că firma comercializa făină import Ungaria, două sortimente (BL 55 şi BL 80), la preţuri mici, sub valoarea de piaţă.
Ca atare, s-a cerut verificarea activităţii societăţii, sens în care Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bihor – Oradea a adresat, la 20 iulie 1998, procesul-verbal nr. 24, perioada supusă controlului fiind mai 1996 – 31 decembrie 1997.
Actul de control a reţinut următoarele:
1. B.A., administrator unic al S.C. O. SRL Oradea, a dat spre verificare, numai situaţii centralizate, lunare de producţie şi consumuri de materii conform reţetelor de fabricaţie, fără insă a prezenta şi documentaţia justificativă legală care a stat la baza întocmirii centralizatoarelor pentru înregistrări în contabilitate, ea motivând că actele au fost deteriorate şi ulterior, aruncate.
Controlul realizat, prin sondaj pentru lunile mai 1997, august, septembrie, noiembrie, decembrie 1997, a relevat că notele contabile prin care s-au înregistrat consumurile de materii (făină, drojdie, amelioratori, sare) nu aveau la bază documentele justificative legale, respectiv „bon de consum”, „raport de producţie”, ci numai centralizatoarele de consumuri de producţie şi producţie obţinută, ele fiind bazate pe „reţete de fabricaţie”. S-a mai relevat că pentru a se stabili corect profitul înregistrat de societate la 31 decembrie 1997, erau necesare şi verificări ale altor documente decât cele de mai sus, respectiv „fişă de magazie”, „fişă de cont analitic” şi acestea, conform susţinerilor administratorului unic, nemaifiind în arhiva firmei.
Rechizitoriul a reţinut că în această situaţie, inculpata a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
2. Procesul-verbal de control a mai reţinut că societatea administrată de B.A. s-a aprovizionat cu făină import Ungaria şi făină din producţia internă, astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1997 cantitatea aprovizionată fiind de 513.235 kg în valoare de 964.428.353 lei.
Pentru făina import Ungaria, vămuirea a avut loc la Episcopia Bihor, administratorul declarând că materialul importat este necesar şi va fi folosit în producţie, în acest fel ea beneficiind de facilitatea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 35/1991, respectiv scutirea de la plata taxelor vamale, facilitate reluată şi în art. 5 al OG nr. 12/1995.
Inculpata a comercializat din făina importată, cantitatea de 150.100 kg, vânzarea efectuând-o prin două societăţi comerciale fictive, respectiv S.C. M. S.R.L. Oradea şi S.C. S.I. S.R.L. Oradea.
Autorităţile abilitate au comunicat organului de urmărire că prima societate nu era înmatriculată în Oradea, o denumire asemănătoare având o firmă din Bucureşti, administratorul căreia, L.D., declarând că nu a avut niciodată relaţii de afaceri cu S.C. O. S.R.L. Oradea, iar privind a doua firmă, în registrul comerţului Bihor figura firma S.C. S.I. S.R.L. Oradea, ştampila acesteia, modificată de inculpată, apărând pe documentele vamale.
Facturarea cantităţilor de făină vândute în aceste condiţii, a fost făcută în numele şi pe seama societăţilor menţionate, achitarea având loc în beneficiul firmei inculpatei, sens în care ea preda merceologului şi conducătorului auto, salariaţi ai săi, facturi ştampilate în alb şi chitanţiere, la rubrica „beneficiar” ei completându-le cu date reale.
S-a reţinut astfel, că inculpata a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în condiţiile participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) din acelaşi cod.
Facturile nu au fost înregistrate în contabilitatea S.C. O. S.R.L. Oradea tocmai pentru ca inculpata să ascundă vânzarea, de către firma ei, a făinii din import pentru care beneficiase de scutirea de la plata taxelor vamale.
În aceeaşi idee, pentru a da aparenţa că făina din import fusese consumată în procesul de producţie al firmei sale, inculpata a întocmit, fictiv, documente de livrare de pâine către beneficiari fictivi, scriptic, acesta fiind întocmite de salariaţi de-ai săi.
Actul de sesizare a reţinut că în acest mod, inculpata a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, prin neînregistrarea facturilor cu care s-a vândut în mod real făina de import Ungaria pentru care a beneficiat de scutire la plata taxelor vamale şi prin înregistrarea facturilor de pâine şi produse de panificaţie, fictive.
În acest context, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bihor, Direcţia de Control Financiar de Stat a calculat un prejudiciu de 11.355.712 lei reprezentând impozit pe profit, neachitat, la acesta adăugându-se majorări de întârziere în cuantum de 9.010.471 lei. De asemenea, pentru cantitatea de 154.100 kg făină import Ungaria, livrată la beneficiarii interni, s-a calculat T.V.A. suplimentar de 34.167.517 lei, considerat pagubă adusă bugetului de stat.
S-a mai reţinut că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., în paguba Direcţiei Generale a Vămilor care a fost prejudiciată cu 204.933.440 lei reprezentând taxe vamale şi T.V.A. neachitate.
În acelaşi context, pentru întocmirea de declaraţii vamale de import, conţinând date mincinoase, s-a reţinut că inculpata, a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Pentru falsificarea facturilor de livrare a făinii, s-a reţinut că inculpata a săvârşit infracţiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), iar pentru determinarea, cu intenţie, a salariaţilor săi să săvârşească această infracţiune, ea răspunde în condiţiile participaţiei improprii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 din acelaşi cod.
Cum, facturile de livrare de pâine, fictive, au fost folosite pentru înregistrarea în contabilitate, influenţând astfel rezultatul financiar-contabil, în sarcina inculpatei s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.
S-a mai reţinut că inculpata B.A. a falsificat instrumente oficiale, respectiv ştampile, pe care le-a folosit ca atare, faptele fiind încadrate în infracţiunile prevăzute de art. 286 C. pen. şi, respectiv, de art. 287 din acelaşi cod.
În faza cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 aşa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, documentele primare privind producţia de pâine au existat şi există şi în prezent, dar acestea nu au fost analizate de parchet.
În aceeaşi ordine de idei, instanţa a motivat că nu inculpata a prezentat actele primare organului de control financiar, ci salariaţii societăţii al cărui administrator unic era, din această cauză reţinându-se că ele nu se găsesc, în arhivă, în realitate, la acea dată, bonuri de consum, rapoarte de producţie, ş.a., fiind depozitate în podul imobilului sediu al firmei, expertizarea lor concluzionând identitatea perfectă cantitativă între datele din actele primare şi centralizatoare.
În aceste condiţii, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, s-a dispus achitarea inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.
Privind infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., instanţa a reţinut că din toate actele şi lucrările dosarului, nu rezultă că inculpata ar fi utilizat calităţi mincinoase sau alte acte frauduloase în scopul înşelării organelor statului, existenţa persoanelor care s-au prezentat la S.C. O. S.R.L. în numele S.C. M. S.R.L. şi S.C. S. S.R.L., precum şi derularea, de către ele, a activităţilor în numele societăţilor reprezentate, fiind confirmată de martorii audiaţi. Acelaşi probatoriu, se susţine, a conturat realitatea, că gestionarea cantităţilor de făină împrumutate, se ţinea separat, iar sumele de bani încasate nu se totalizau cu realizările băneşti ale societăţii administrată de inculpată.
Reţinerea celor de mai sus a fost motivată pe considerentul că identificarea persoanelor, despre care inculpata a oferit relaţii suficiente, de către organele de cercetare şi urmărire penală, a avut un caracter formal, iar actele emanate de la cele două societăţi care afirmativ ar fi fost fictive, erau înseriate şi numerotate de administraţia financiară, aceleaşi organe nestabilind cine şi în ce condiţii a emis acele acte.
În sprijinul reţinerilor de mai sus, instanţa a motivat că organele de control financiar au apreciat că actele emanate de la cele două societăţi comerciale sunt valabile.
În raport de toate aceste considerente, instanţa a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen.
Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), instanţa a motivat că nu rezultă din probe care declaraţii ar fi fost falsificate de către inculpată şi în faţa cărui organ. Expertizele contabile au relevat că intrările cantităţilor de făină în societatea administrată de inculpată au fost mult mai mari decât cele susţinut a fi aprovizionate ca atare, de către organele de control financiar, în aceeaşi situaţie aflându-se şi cantitatea de făină prelucrată, deci făina importată a fost destinată prelucrării, şi nu comercializării, cum greşit a concluzionat parchetul.
Instanţa a mai motivat că din moment ce făina intrată în gestiunea societăţii administrate de inculpată a fost în cantitate mai mare decât capacităţile tehnice de producţie, o parte a fost împrumutată altor societăţi pentru a se evita degradarea calităţilor pe perioada scursă până la consumarea în procesul de producţie.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, instanţa a reţinut că din actele şi lucrările dosarului, nu a rezultat că ar fi existat vânzări de pâine cu caracter fictiv sau alte acte din care să reţină că inculpata nu şi-ar fi onorat obligaţiile către stat, pentru aceste cantităţi. Această reţinere, instanţa şi-a argumentat-o şi cu motivarea că este de notorietate că beneficiarii de pâine, presaţi de obligaţia de a vinde rapid marfa, nu evidenţiază vânzările în contabilitatea societăţilor beneficiare, astfel explicându-se de ce pâinea vândută de S.C. O. al cărui administrator era inculpata, nu s-a evidenţiat în documentele contabile ale acesteia .
Privind infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), instanţa a motivat că din probele administrate nu rezultă care înscrisuri oficiale ar fi fost falsificate de inculpată, cercetarea şi urmărirea penală evidenţiind numai stabilirea caracterului de acte cu regim special al unora, chiar şi a acelora care au fost nenumerotate de organele financiare, dar la dosar nu există nici o probă că inculpata a falsificat vreun act, cu atât mai mult cu cât facturile de livrare a pâinii afirmate ca fiind nereale, au fost întocmite de gestionari, nu de B.A., ca atare, nu se poate reţine că inculpata este autorul săvârşirii faptei.
În continuare, instanţa, pe aceleaşi considerente, a motivat că inculpata nu a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., livrările de pâine regăsindu-se în toate rapoartele de producţie şi în actele contabile, fapta neexistând.
Şi în ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 286 şi de art. 287 C. pen., instanţa a reţinut că ele nu există odată ce la dosar nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte vinovăţia.
Pe latură civilă, au fost respinse pretenţiile civile formulate de părţile civile Direcţia Generală a Vămilor Bihor - Oradea şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bihor – Oradea.
Totodată, a fost înlăturat sechestrul asigurator.
Împotriva sentinţei, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, motivul invocat fiind nelegală achitare a inculpatei privind toate infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată.
În apel, parchetul a susţinut că vinovăţia inculpatei a fost dovedită, iar în ce priveşte schimbarea încadrării juridice din 9 infracţiuni în 11 infracţiuni, este nelegală.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 257 din 14 decembrie 2000, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
Instanţa de apel a reţinut că pentru a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor, prima instanţă a arătat în considerente, motivele, acestea fiind temeinice şi legale, odată ce s-au bazat pe interpretarea corectă a tuturor probelor administrate, pe declaraţia inculpatei dată atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, precum şi pe expertizele tehnice efectuate.
Aceeaşi instanţă, referitor la motivul de apel vizând greşita achitare a inculpatei pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina ei, a motivat că prima instanţă a făcut o corectă interpretare a probelor, neputându-se deci reţine vinovăţia pentru nici una dintre infracţiuni.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a declarat recurs, motivele invocate fiind comiterea, în cauză, a unei erori grave de fapt cu consecinţa nelegalei achitări a inculpatei pentru toate faptele deduse judecăţii, greşita aplicare a legii prin înlăturarea sechestrului asigurator şi greşita respingere a pretenţiilor civile formulate de părţile civile.
Recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit alin. (2) al art. 2 C. proc. pen., actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu.
Art. 62 din acelaşi cod, prevede că în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală este obligat să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
În această idee art. 63 C. proc. pen., prevede că este probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Art. 66 stipulează că învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa.
Raportând la cauză aceste dispoziţii procedurale penale, se reţine că organul de urmărire penală, în realizarea constatărilor, a pornit de la procesul-verbal nr. 24 din 20 iulie 1998, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bihor – Direcţia Control Financiar de Stat, perioada supusă controlului fiind mai 1996 – 31 decembrie 1997.
Faţă de reţinerile inserate în acest act de control cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994, deşi parchetul susţine că B.A., audiată fiind, a declarat că documentele justificative există, şi că nu acceptă concluzia organului de control, trebuia să dispună efectuarea unei expertize contabile judiciare, probă ştiinţifică, expertul fiind îndrituit să verifice şi să tragă concluzii şi cu privire la realitatea şi legalitatea importurilor de făină, comercializarea acesteia şi prelucrarea ei în procesul de producţie al firmei administrată de inculpată, inclusiv rezultatele financiare cuvenite statului sub forma impozitului pe profit, taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată.
Organul de urmărire penală, referitor la susţinerile inculpatei, cu privire la imprimatele tipizate eliberate de administraţia financiară, trebuia să verifice realitatea acestora, odată ce delegaţii firmelor considerate „fantomă” au semnat în evidenţele respectivei administraţii, că au primit actele (S.P. recunoaşte că elibera formulare cu regim special, facturi, chitanţe fiscale, avize de însoţire a mărfii, fără a solicita certificat de înregistrate fiscală, delegaţie de ridicare mărfuri, act de identitate al persoanei fizice).
Potrivit art. 11 din Legea nr. 82/1991, şi capitolului II din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ, aprobat prin HG nr. 704/1993, răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, în conformitate cu prevederile legale, revine administratorului sau altei persoane împuternicite.
Din acest punct de vedere, se reţine că firma S.C. O. S.R.L. Oradea, în perioada sem. II 1996 – an 1997, a avut contabili şefi, pe T.C. şi S.V., persoane ascultate ca martori, dar cărora nu li s-au delimitat, în ce priveşte atribuţiile pentru contabilitatea firmei, dacă trebuia să se îndeplinească şi acte de verificare a realităţii datelor documentelor contabile.
Această delimitare, poate determina eventual, şi dacă făina importată a fost folosită în scopul pentru care a fost achiziţionată, odată ce gestionarii au declarat că pâinea, produs cu desfacere rapidă, se vindea şi, în târguri, oboare ş.a. de acest gen, iar expertiza a relevat că intrările de făină au fost mai mari decât cele constatate de organele de control, pentru aceasta, temporar, ea fiind împrumutată altor firme pentru a se evita şi degradarea ei.
Inculpata referitor la aspectul de mai sus, a declarat că, adesea, pâinea era facturată de gestionari, în acelaşi sens fiind şi declaraţia martorului D.M., vânzător-gestionar, aceasta recunoscând că a întocmit facturi către diferiţi beneficiari, din dispoziţia verbală a conducerii, fără a şti dacă au luat pâine sau sunt înregistraţi la Registrul Comerţului.
Aceste susţineri nu au fost elucidate de organul de urmărire penală. De fapt nu au fost ascultaţi, ca martori, brutarii firmei administrată de B.A., aceştia, conform susţinerilor ei, au vândut pâine clienţilor care se prezentau cu mijlocul propriu de transport, banii obţinuţi fiind evidenţiaţi separat.
Organul de urmărire penală nu s-a preocupat nici de elucidarea aspectului reliefat de B.A. privind cine întocmea facturi lunare, odată ce vânzătorii au procedat şi ei la realizarea acestora, sens în care se poate proceda la efectuarea unei expertize grafologice.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea va fi admis şi potrivit art. 333 din acelaşi cod, se restituie dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru completarea urmăririi penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 257/ A din 14 decembrie 2000 a Curţii de apel Oradea, privind pe inculpata B.A.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 53 din 28 februarie 2000 a Tribunalului Bihor şi în baza art. 333 C. proc. pen., restituie dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru completarea urmăririi penale.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 580/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5877/2003. Penal → |
|---|
