ICCJ. Decizia nr. 591/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 591
Dosar nr.3741/2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 230 din 4 martie 2003, a condamnat pe inculpatul M.B. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art.183 cu aplicarea art .99 şi 109 C. pen.
Totodată, instanţa a menţinut starea de arest, a dedus prevenţia de la 12 decembrie 2001, la zi şi l-a obligat pe inculpat, în solidar, cu părţile responsabile civilmente M.A. şi A.M., să plătească 70.000.000 lei despăgubiri părţii civile V.B.
S-a reţinut că:
-la 11 decembrie 2001, între inculpat şi B.V. a avut loc un conflict spontan;
-în timpul altercaţiei B.V. a ridicat piciorul stâng, moment în care inculpatul i-a aplicat o lovitură de cuţit în coapsă, selecţionându-i artera şi vena femurală;
-victima a decedat la scurt timp datorită hemoragiei interne, iar inculpatul a fugit, predându-se a doua zi organelor de poliţie;
-V.B., mama victimei, s-a constituit parte civilă cu suma de 70.000.000 lei pe care inculpatul şi părţile responsabile civilmente, părinţii săi au fost de acord să le plătească.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpat au fost respinse, ca nefondate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 377 din 16 iulie 2003.
Împotriva acestei decizii,au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
În ambele recursuri, se invocă temeiul prevăzut de art. 3859 pct. (14) C. proc. pen. susţinându-se greşita individualizare a pedepsei.
Parchetul de lângă Curtea de Apel susţine că pedeapsa aplicată inculpatului, deşi acesta este minor, este prea mică, nefiind de natură a duce la reeducarea lui.
Contrar, celor susţinute de parchet, inculpatul susţine în recursul său că, dimpotrivă, pedeapsa ce i s-a aplicat, ar fi prea aspră, neţinând seama de toate criteriile de individualizare.
Examinându-se recursurile declarate, în raport de probele dosarului, Curtea consideră că recursul parchetului este întemeiat.
Într-adevăr, pedeapsa de numai 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului M.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.183 cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., este prea mică, necorespunzând tuturor criteriilor de individualizare, prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În raport de aceste criterii, pedeapsa aplicată inculpatului nu este de natură a-şi realiza scopul, neţinând seama de gravitatea faptei rezultată din atitudinea agresivă a inculpatului, modul în care acesta a acţionat şi intensitatea loviturii aplicate.
Inculpatul, purtător de cuţit cu o lamă de aproximativ 10 cm a lovit spontan şi cu intensitate victima în coapsa stângă, producându-i decesul, prin secţionarea arterei şi venei femurale.
După săvârşirea faptei, constatând apariţia martorilor, iniţial, a părăsit locul infracţiunii şi chiar localitatea, revenind a doua zi, când s-a predat organelor de poliţie, dându-şi seama că fusese văzut de martori.
Or, în raport de aceste elemente, de gradul de pericol social concret al faptei deduse judecăţii, aplicarea unei sancţiuni în sensul minimului special prevăzut de lege, este nejustificat întrucât se impune privirea recursului declarat de parchet ca întemeiat şi admiterea lui, ca atare, casându-se Decizia atacată precum şi sentinţa, numai cu privire la individualizarea pedepsei, ce va fi majorată, pentru a corespunde exigenţelor unei bune individualizări a pedepsei.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii şi se va computa prevenţia, la zi.
În ce priveşte recursul declarat de inculpat, în baza argumentelor ce au dus la admiterea recursului parchetului, va trebui respins, în baza art. 38515 alin.(1) pct. (1) lit. b) C. proc. pen., fiind nefondat.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 377 din 16 iulie 2003 a Curţii de ApelBucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul M.B.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 230 din 4 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.183 C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm.C. pen., de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.
Compută prevenţia de la 12 decembrie 2001 la 30 ianuarie 2004.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii penale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Obligă pe recurent în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 590/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 57/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
