ICCJ. Decizia nr. 6021/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6021/2003
Dosar nr. 4858/2003
Şedinţa publică din 18 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 301 din 26 iunie 2003, Tribunalul Dâmboviţa a condamnat pe inculpaţii:
- I.D.C. ş.
- C.A.I. la câte 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), raportat la art. 21, lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. Din acelaşi cod.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, cu aplicarea art. 1101 C. pen., în condiţiile art. 863 lit. a) şi f) din acelaşi cod.
Li s-a atras atenţia inculpaţilor minori asupra consecinţelor prevăzute de art. 864 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnat şi inculpatul P.M.L. la 8 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din acelaşi cod.
S-a luat act că părţile vătămate G.V.V. şi P.A. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 12 iunie 2001, cei doi inculpaţi minori, ajutaţi de inculpatul major, au deposedat, prin acte de violenţă şi ameninţări, au sustras părţilor vătămate G.V.V. şi P.A., aflaţi într-un loc public, suma de 1.190.000 lei, două pachete cu ţigări, două brăţări din argint, un lănţişor din aur şi un telefon mobil, în valoare totală de 3.940.000 lei.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 438 din 6 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul P.M.L., solicită să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu a participat la comiterea infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat.
Împotriva menţionatelor hotărâri, acelaşi inculpat a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., reiterând criticile formulate în apel, în sensul că faptele de tâlhărie reţinute în sarcina sa nu au fost comise de acesta.
Analizând hotărârile atacate în raport de motivele de casare invocate, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia celor trei inculpaţi, încadrarea juridică în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), raportat la art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele din acelaşi cod, pentru inculpaţii minori şi complicitate la această infracţiune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din acelaşi cod, pentru inculpatul major fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (declaraţiile constante ale celor două părţi), declaraţiile martorilor R.C. şi S.P.F., procesele verbale de confruntare şi de percheziţie corporală, dovada de restituire a banilor sustraşi, coroborate cu recunoaşterile inculpaţilor minori (I.D.C. şi C.A.I.) care au fost analizate în considerentele hotărârilor pronunţate, rezultă, fără dubiu, că la data de 12 iunie 2002, cei doi inculpaţi minori, ajutaţi de inculpatul major, prin acte de violenţă şi ameninţări i-au sustras părţilor vătămate G.V.V. şi P.A., aflaţi într-un loc public, suma de 1.190.000 lei, două pachete ţigări, două brăţări din argint, un lănţişor din aur şi un telefon mobil în valoare totală de 3.940.000 lei.
S-a mai stabilit că prezenţa inculpatului major la locul faptei a fost determinată, acesta îndemnând pe inculpaţii minori în timpul comiterii infracţiunii.
Acelaşi inculpat, cunoscut în localitate cu un comportament violent, a împiedicat pe martorul S.P.I. să intervină, în timp ce inculpaţii minori acţionau, ulterior împărţind cu aceştia banii şi bunurile sustrase.
Referitor la pedepsele aplicate, se constată că acestea au fost just individualizate, instanţa de fond respectând criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpatul P.M.L., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul P.M.L. împotriva deciziei nr. 438 din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6012/2003. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6025/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
