CSJ. Decizia nr. 728/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Secţia Penală
Decizia nr.728/2003
Dosar nr.3130/2002
Şedinţa publică din 13 februarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr.297 din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Recurentul şi partea vătămată Ş.G. au lipsit. Primul a fost reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat L.R.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul, sintetizând concluziile scrise depuse la dosar a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.70 din 10 aprilie 2002, inculpatul B.D. a fost condamnat de Tribunalul Buzău la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art.257 alin.1 C.pen.
În baza art.861C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, conform prevederilor art.862 C.pen., străgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art.864 C.pen.
A fost confiscată, în temeiul art.257 alin.2 şi art.256 alin.2 C.pen. o sumă de bani şi inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, la jumătatea lunii septembrie 2000, inculpatul a efectuat unele lucrări de zidărie în gospodăria unor persoane dintr-o comună din judeţul Buzău.
Cu această ocazie el a aflat că un cunoscut al familiei a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru comiterea unei infracţiuni, iar dosarul avea termen la Judecătoria Buzău într-una din zilele lunii octombrie 2000.
Ulterior, faţă de mai multe persoane, inculpatul a afirmat că poate interveni pentru a aplica o pedeapsă cu închisoare a cărei executare să fie suspendată condiţionat, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorului respectiv.
În vederea stabilirii condiţiilor în care urma să aibă lor intervenţia, partea vătămată s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul într-un local situat vis-a-vis de Tribunalul Buzău, unde i-a prezentat diverse persoane despre care spunea că sunt avocaţi şi care îşi exprimau părerea că în cazul infracţiunilor respective, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării este greu de realizat.
În acest condiţii şiîmprejurări, inculpatul a creat convingerea părţii vătămate că se impunea intervenţia pe lângă judecătorul respectiv.
Deoarece termenul de judecată se apropia, partea vătămată a insistat ca inculpatul să facă intervenţia respectivă.
Fiind de acord, acesta i-a cerut celui trimis în judecată 50 dolari SUA şi valoarea în lei a încă 50 dolari, din care a primit 1.500.000 lei.
Întrucât la şedinţa de judecată ce a urmat cauza a fost amânată, partea vătămată s-a convins că inculpatul nu a făcut nici o intervenţie şi la insistenţele ei, acesta i-a restituit suma pe care o primise.
Împotriva soluţiei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a declarat apel, susţinând că hotărârea nu este temeinică în ce priveşte cuantumul pedepsei şi modul ei de executare.
Apelul a fost admis şi prin Decizia nr.297 din 24 iunie 2002 au fost înlăturate prevederile art.861, 863 şi 864 C.pen., astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenţie.
Împotriva acestei soluţii, inculpatul a declarat recurs.
Apărătorul a criticat Decizia instanţei de apel sub aspectul temeiniciei, în sensul că în mod greşit s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa prin privare de libertate.
Apărătorul a susţinut că la individualizarea pedepsei, instanţele trebuia să aibă în vedere, pe lângă gravitatea faptei şi persoana inculpatului.
Sub acest aspect, el a arătat că recurentul este bolnav psihic care răspunde penal, dar maladia de care suferă „tulburări de personalitate tip poliform” nu prezintă remisie niciodată şi necesită tratament, inclusiv internări lunare.
Faţă de această situaţie, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunalul Buzău.
Recursul nu este fondat.
Analizând Decizia atacată se constată că este temeinică sub aspectul individualizării pedepsei atât în ce priveşte cuantumul cât şi modul ei de executare.
Astfel, instanţa a ţinut seama de pericolul social sporit al faptei comise, precum şi modul în care a acţionat inculpatul.
Astfel, modul concret în care a acţionat, uşurinţa cu care a indus în eroare pe partea vătămată, făcând-o să creadă tot timpul că are influenţă asupra judecătorului, dovedeşte abilitate în ceea ce prevede săvârşirea acestui gen de infracţiuni (înşelăciune).
În acelaşi timp, instanţa a ţinut seama şi de atitudinea nesinceră pe care recurentul a avut-o în timpul procesului penal, susţinând că a primit banii pentru serviciile pe care le-a făcut părţii vătămate (a dus-o la arhiva tribunalului şi i-a prezentat diverşi avocaţi) susţinere care a fost contrazisă de probele administrate în cauză.
Împrejurarea că recurentul este bolnav psihic nu justifică aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, ţinând seama de pericolul social sporit al faptei şi făptuitorului.
Mai mult, în cauză s-a efectuat şi o expertiză medicală care a concluzionat că atât în momentul comiterii infracţiunii cât şi după, inculpatul a avut şi are discernământul faptelor sale.
Rezolvarea problemei medicale se poate realiza prin folosirea altor căi şi mijloace legale.
Ca atare, pedeapsa, aşa cum a fost individualizată, sub aspectul cuantumului şi al modului de executare, de către instanţa de apel, corespunde criteriilor menţionate de art.72 C.pen. şi este de natură să realizeze dispoziţiile art.52 C.pen. în ceea ce priveşte rolul ei educativ şi de prevenţie generală.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, vor fi restituire de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN UMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei nr.297 din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 725/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 73/2003. Penal → |
|---|
