CSJ. Decizia nr. 76/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 76/2003

Dosar nr. 3993/2002

Şedinţa publică din 9 ianuarie 2003

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 302 din 17 decembrie 2001 a Judecătoriei Zărneşti a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei anterioare de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 439 din 19 februarie 1999 a Judecătoriei Braşov, dispunând executarea ei alături de cea stabilită în prezenta cauză, în total 2 ani şi 6 luni închisoare.

Totodată, potrivit art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni.

S-a computat din pedeapsa executată timpul arestării preventive şi a dispus punerea în libertate a inculpatului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în noaptea de 6 aprilie 2001, inculpatul împreună cu G.N.C., condamnat în cauză, a pătruns prin efracţie într-un magazin şi a sustras bunuri în valoare de 26.406.550 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general în temeiul art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 83 C.pen.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit prevederilor art. 83 C. pen., dacă în cursul termenului de încercare, cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În art. 86 C. pen., se prevede că, dacă condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înlăturând termenul de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi art. 84, el este reabilitat de drept.

Aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar a Judecătoriei Braşov, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat săvârşită în minorat prin sentinţa penală nr. 439 din 19 februarie 1999, definitivă prin neapelare la 2 martie 1999 la 6 luni închisoare, pedeapsă ce a fost suspendată condiţionat pe durata termenului de încercare de un an şi 6 luni.

Astfel, termenul de un an şi 6 luni închisoare s-a împlinit la 1 septembrie 2000, astfel încât fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză fiind săvârşită la 6 aprilie 2001, este ulterioară.

Ca atare, instanţa urma să constate că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 83 C. pen., aspect ce conduce la incidenţa reabilitării prevăzută de art. 86 din acelaşi cod.

Or, instanţa, ignorând aceste aspecte, a condamnat inculpatul la o pedeapsă cu 6 luni mai mare decât cea legală.

Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul prevederilor art. 4141 C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de procurorul general, va casa sentinţa penală nr. 302 din 17 decembrie 2001 a Judecătoriei Zărneşti numai cu privire la greşita reţinere a prevederilor art. 83 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supravegherea acesteia pe termen de 5 ani.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 302 din 17 decembrie 2001 a Judecătoriei Zărneşti, privind pe inculpatul B.M.

Casează sentinţa penală sus-menţionată numai cu privire la greşita reţinere a prevederilor art. 83 C. pen., dispoziţie pe care o înlătură.

În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., inculpatul B.M. va executa pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a acesteia potrivit art 861 C. pen., pe termenul de încercare de 5 ani.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 76/2003. Penal