CSJ. Decizia nr. 766/2003. Penal. întrerupere exectuare pedeapsa. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 766/2003

Dosar nr. 4918/2002

Şedinţa publică din 14 februarie 2003

Asupra recursului de faţă.

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 133 din 20 august 2002, Tribunalul Teleorman, secţia penală, a respins, ca nefondată, cererea privind întreruperea executării pedepsei formulată de condamnatul S.A.N.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în raport cu constatările anchetei sociale efectuate în cauză şi cu motivele pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 455 raportate la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 697/A din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul S.A.N. împotriva sentinţei penale menţionate.

Curtea a considerat că hotărârea primei instanţe este legală, nefiind, într-adevăr îndeplinite cerinţele art. 455 raportate la art. 453 lit. c) C. proc. pen., referitoare la existenţa unor împrejurări cu caracter special din cauza cărora executarea în continuare a pedepsei de către condamnat, ar avea consecinţe grave pentru acesta şi pentru familia sa.

Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs, susţinând că deşi a greşit trebuie să i se acorde o şansă pentru a-şi putea întemeia o familie, a-şi clădi o casă unde să aibă posibilitatea de a locui când va ieşi din închisoare.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 453, la cererea persoanelor arătate în alin. (2) al aceluiaşi articol.

Petentul a invocat cazul prevăzut de art. 453 lit. c) C. proc. pen., susţinând că din cauza unor împrejurări speciale, continuarea executării pedepsei ar avea consecinţe grave pentru el şi pentru familia sa.

Ancheta socială efectuată în cauză nu a evidenţiat însă existenţa unor asemenea situaţii. Astfel se arată că: tatăl condamnatului, condamnat şi el la o pedeapsă de 3 ani şi 5 luni închisoare a vândut casa, părăsind comuna Storobăneasa, şi a dispărut, fiind dat în urmărire generală pe ţară; mama condamnatului s-a stabilit cu alţi doi copii, fratele şi sora condamnatului, la domiciliul părinţilor ei în satul Cernetu.

Or, această situaţie familială nu justifică întreruperea executării pedepsei de 11 ani închisoare (la care a fost condamnat S.A.N., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prin sentinţa penală nr. 30 din 23 februarie 1999 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3341 din 30 septembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală), deoarece, aşa cum legal au reţinut ambele instanţe, ea nu constituie o împrejurare specială din cauza căreia continuarea executării pedepsei de către condamnat ar avea consecinţe grave pentru el sau familia sa.

Împrejurarea că petentul, fiind condamnat la o pedeapsă de 11 ani şi aflându-se în executarea pedepsei, nu-şi poate întemeia o familie, nu reprezintă o împrejurare specială care să se încadreze în acelea avute în vedere de textul procedural penal menţionat, ci constituie o consecinţă legală a săvârşirii unei infracţiuni de omor calificat pentru care a fost condamnat.

În consecinţă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat.

În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul S.A.N. împotriva deciziei penale nr. 697/A din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 766/2003. Penal. întrerupere exectuare pedeapsa. Recurs