CSJ. Decizia nr. 908/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.908/2003
Dosar nr.2942/2002
Sedinţa publică din 21 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul R.S.D. împotriva deciziei penale nr.253/A din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
S-a prezentat recurentul inculpat, R.S.D. aflat în stare de arest, asistat de av. D.D., apărător ales, lipsă fiindintimata parte civilă L.D.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a expus pe larg motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei şi a solicitat admiterearecursului, casarea hotărârilor pronunţate şi în principal, trimiterea dosarului spre rejudecare primei instanţe, pentru completarea probatoriului, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat, motivând că, pe de o parte, probatoriul administrat în cauză este complet, stabilind cu certitudine vinovăţia în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte, faţă de modalitatea în care a fost comisă infracţiunea şi gravitatea faptei nu se impune redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia.
Inculpatul, în ultimul cuvânt acordat a arătat că regretă fapta comisă.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.101 din 13 februarie2002 a Tribunalului Timiş a fostcondamnatinculpatul R.S.D. ,la 7 ani închisoare, în baza art.197 alin.1 Cod penal.
În baza art.174, art.175 lit.h Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru infracţiunea de omor calificat, la 20 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, a contopit pedepsele în cea mai grea, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 21 ani închisoare, cu aplicarea art.71 Cod penal.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive din data de 15 august 2000, la zi.
A aplicat inculpatului pedeapsacomplementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,e Cod penal, pe o durată de 5 ani.
În baza art.118 lit.b Cod penal, a confiscat de la inculpat un tricou, ridicat în cursul urmăririi penale.
A respins, ca tardiv formulate, pretenţiile părţii vătămate L.D.
Inculpatul a fost obligat la 24.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul locuieşte împreună cu mama sa. În acelaşi imobil, locuia şi victima O.E., ce se afla în relaţii de prietenie cu mama inculpatului. În oraş, a văzut-o pe victimă discutând cu o prietenă în faţa imobilului, el intrând prin uşa dinspate.Trecând pe lângă uşa aratamentuluiîn care locuia victima, inculpatul a intratşi s-a postat în spatele uşii de la intrare, aşteptând revenirea victimei, pe care intenţiona să o sperie. Când victima a intrat în apartament, inculpatul a prins-o din spate, punându-i mâinile pe ochi, moment în care aceasta s-a speriat şi a încercat să fugă, împiedicându-se şi căzând, fapt ce l-a determinat pe inculpat să ia hotărârea de a o viola. Astfel, s-a aruncat asupra victimei, a imobilizat-o, aplicându-i mai multe lovituri şi a întreţinut cu ea un raport sexual şi, întrucât, aceasta se zbătea şi a încercat să ţipe, inculpatul a strâns-o de gât, omorând-o.
După uciderea victimei, a dat drumul la gazul metan din bucătărie şi a aprins o cârpă care era agăţată în cuier, cu intenţia de a provoca un incendiu care să şteargă urmele faptei comise.
Apoi inculpatul a părăsit apartamentul victimei lăsând-o pe aceasta întinsă pe pardoseala holului în poziţie de cubit dorsal.
Întors în apartamentul său, inculpatul şi-a dat jos tricoul care era plin de sângele victimei şi pe care l-a lăsat în camera sa, pe birou, tricou care a fost ridicat de organele de poliţie, după care s-a deplasat la o terasă situată vis-a vis de blocul în care locuia, unde a stat până în jurul orelor 22,00, când, a văzut-o pe mama sa, care a intrat în bloc şi căreia i-a relatat o poveste imaginară, conform cu care, ar fi fost forţat de 3 indivizi, să o violeze pe victima de la apartamentul 1, solicitândacesteia, să anunţe poliţia deoarece are impresia că vecina sa este moartă.
Din raportul medico-legal întocmit în cauză a rezultat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se asfixieimecanice prin sugrumare şi sufocare cu mâna , leziunile tanatogeneratoare fiind rezultatul compresiunii orificiilor nazale şi bucal, victima suferind o fractură de hiord. În cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză sunt descrise 36 de leziuni de violenţă prin lovirea cu şi de corpuri dure, medicul legist opinândcă aceste leziuni, din punct de vedere al criteriologiei medico-legale, se încadrează în categoria leziunilor de autoapărare.
De asemenea, din buletinul de analiză, rezultă că în secreţia vaginală şi anală a victimei s-au găsit sperrmatozoizi iar medicul legist concluzioneazăde prezenţa echimozelor pe partea internă a coapselor victimei indică consumarea raportului sexual cu opoziţia victimei.
Potrivit concluziilor buletinului biocriminalistic sângele depistat pe tricoul inculpatului are grupa sanguină A.II, aceeaşi cu cea a victimei.
Conform unor expertize psihiatrice făcute de I.M.L.”Mina Minovici” Bucureşti, în timpul procesului, inculpatul care prezenta tulburare de personalitate de tip antisocial, a avut discernământul păstrat, la data comiterii faptelor.
În timpul procesului, inculpatul a recunoscut infracţiunea de omor, negând-o pe cea de viol care este, însă, dovedită, cu alte mijloace de probă inclusiv buletinul de analiză a secreţiilor vaginale şi anale, a victimei.
În drept, faptele inculpatului, aşa cum au fost comise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat, prevăzută de art.174, art.175 lit.h Cod penal şi de viol, prevăzută de art.197 alin.1 Cod penal, infracţiuni pentru care inculpatul a fost condamnat ţinându-se seama de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, prin Decizia nr.253/A din 19 iunie 2002.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând art.3859 pct.18 Cod procedură penală (comiterea unei grave erori de fapt), art.3859 pct.17 Cod procedură penală (faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică şi art.3859 pct.14 Cod procedură penală (greşita individualizare a pedepsei).
Recursul este nefondat.
În speţă, nu s-a comis, reţinându-se în sarcina inculpatului, infracţiunea de omor, nici o eroare gravă, fapta de viol fiind dovedită cu situaţiile de fapt indicate de buletinul de analiză a secreţiilor vaginale şi anale ale victimei cu recunoaşterea iniţială a inculpatului, care, la început nu a negat violul, susţinând doar că l-ar fi comis forţat de 3 indivizi, situaţie nedovedită, cu nici un mijloc de probă. Fapta imputată inculpatului rezultând din mijloacele de probă arătate, nu era necesară recoltarea secreţiilor biologice ale inculpatului, mai ales că acesta, nu nega comiterea faptei. Pe de altă parte, nu este necesară nici o nouă expertiză psihologică a inculpatului, cele 2 expertize medico-legale psihiatrice fiind clare cu privire la discernământul inculpatului, pe care, acesta l-a avut în momentul comiterii faptelor.
Aşa stând lucrurile, nu se poate pune nici problema casării cauzei cu trimitere pentru completarea probatoriului, acesta fiind complet.
Nici critica referitoare la încadrarea juridică a faptei nu este întemeiată. Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând, în acelaşi timp şi o corectă încadrare juridică a infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art.174, 175 lit.b Cod penal.
Acţiunile violente folosite de inculpat în realizarea violului au fost de natură să ducă la moartea victimei iar făptuitorul prevăzând acest rezultat, l-a acceptat, în sarcina inculpatului, în mod corect, reţinându-se, cele două infracţiuni, în concurs real.
În sfârşit, în raport de împrejurările în care s-au comis faptele, Curtea, constată şi că pedepsele stabilite şi aplicate sunt corect individualizate, corespunzătoare, criteriilor de individualizare a pedepselor, prevăzute de art.72 Cod penal.
Faţă cu cele arătate, Curtea va privi recursul de faţă, ca nefondat şi-l va respinge, ca atare, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, menţinând astfel, hotărârea atacată.
Conform art.88 Cod penal, se va deduce din pedeapsă, reţinerea şi perioada arestării, la zi.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE;
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.S.D., împotriva deciziei penale nr.253/A din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă, reţinerea şi perioada executării în arest preventiv de la 15 august 2000 la 21 februarie 2003.
Obligă pe recurentulinculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică,azi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 9/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 913/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
