CSJ. Decizia nr. 919/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.919/2003
Dosar nr.4818/200.
Sedinţa publică din 21 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi deinculpaţii B.S.M. şi O.V. împotriva deciziei penale nr.586/A din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.
S-au prezentat recurenţii inculpaţi B.S.M. şi O.V., ambii aflaţi în stare de arest, primul fiind asistat de avocat alesG.I.iar cel de-al doilea de avocat G.D., apărător desemnat din oficiu, precum şi intimatele părţi responsabile civilmente B.A. şi B.L.
Au fost lipsă celelalte părţi.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susţinut şi dezvoltat pe larg motivele de recurs depuse în scris la dosar şi a solicitat, în esenţă admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor atacate şi reindividualizarea pedepselor, în sensul majorării acestora.
Apărătorii celor doi inculpaţi, au susţinut pe rând, respingerea recursului declarat de parchet, ca nefondat, motivând că, soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică.
În recursul inculpaţilor, s-a cerut admiterea recursului şi reindividualizareapedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora, prin acordarea unei eficienţe sporite circumstanţelor atenuante.
Intimatele părţi responsabile civilmente prezente au arătat că sunt de acord cu apărările formulate în cauză de apărătorii inculpaţilor.
Procurorul, în recursurile inculpaţilor a pus concluzii de respingere, ca neântemeiate, susţinând motivele invocate în recursul parchetului.
Inculpaţii, în ultimul cuvânt acordat, au arătat că regretă faptele comise şi că sunt de acord cu avocaţii lor.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr.5051/P/2001, din data de 13 februarie 2002, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii B.S.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.211 alin.2 lit.a,d,e cu aplicarea art.99 Cod penal şi O.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.211 alin.2 lit.a,d,e cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.
În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 20 decembrie 2001, în jurul orei 23,00, partea vătămată M.V. a fost acostată de inculpaţi, în timp ce se deplasa pe stradăîmpreună cu prietenul său, martorul C.M., şi a fost întrebat de către aceştia dacă deţine asupra sa telefon mobil şi bani, moment în care, acesta sesizând intenţia inculpaţilor şi profitând de neatenţia lor, a reuşit să fugă şi să sesizeze o patrulă de poliţie.
Partea vătămată şi organele de cercetare penală, reîntoarse la locul faptei, nu au reuşit să identifice pe cei doi inculpaţi, astfel, încât, partea vătămată şi-a continuat drumul spre domiciliu.
În aceeaşi seară, în jurul orei 23,45, partea vătămată a fost surprinsă pe stradă şi imobilizată de inculpatul O.V., iar inculpatul B.S.M., care a sosit câteva momente mai târziu, a ameninţat-o pe partea vătămată cu folosirea de violenţe, aceasta fiind deposedată, în aceste condiţii, de telefonul mobil. Bunul părţii vătămate a fost practic smuls din mâna acesteia de către inculpatul B.S.M. care pentru restituirea bunului a cerut suma de 200.000 lei.
Prin sentinţa penală nr.440 din 17 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I-a Penală, instanţa de fond a dispus următoarele:
În baza art.211 alin.2 lit.a,d,e cu aplicarea art.99 şi art.13 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul B.S.M. la 1 an şi 6 luni închisoare, cu incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal şi respectiv, art.71, 64 Cod penal şi pe inculpatul O.V. la 3 ani închisoare.
În baza art.65 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.88 Cod penal, a dedus prevenţia de la 21 decembrie 2001 la zi, pentru ambii inculpaţi şi, în baza art.350 Cod procedură penală, a menţinut starea de arest a acestora.
Instanţa a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
Prin Decizia penală nr.586 din 30 septembrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I-a Penală, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţi.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii.
Parchetul a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie, invocând art.3859 alin.1 pct.14 Cod procedură penală şi susţinând că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt greşit individualizate, fiind prea mici.
Tot netemeinicia hotărârii a fost invocată şi în motivarea recursurilor declarate de inculpaţi dar, de această dată, în sensul că pedepsele aplicate ar fi greşit individualizate, prin aceea că nu s-ar fi acordat eficienţa necesară circumstanţelor atenuante constatate în favoarea inculpaţilor, cu consecinţa aplicării unor pedepse prea mari.
Analizând hotărârea atacată, în raport de crititicile formulate, se constată că, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este, întradevăr, întemeiat şi că va trebui admis, ca atare.
Conform art.72 Cod penal, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru inculpatul minor, la stabilirea sancţiunii, se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi încare a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
În speţă, instanţele n-au ţinut seama de aceste criterii, din moment ce, fără vreo motivare pertinentă, au aplicat inculpaţilor pedepse orientate spre minimul general, fără să ţină seama de stăruinţa manifestată de inculpaţi în comiterea faptei, rezultată din împrejurarea că după ce, partea vătămatăa reuşit să fugă, cei doi inculpaţi s-au hotărât să o urmărească, în vedere deposedării de bunuri, scop pentru care s-au despărţit şi au luat-o în direcţii diferite nerenunţând la hotărârea infracţională, cu toată încercarea martorului C.M. de a-i convinge să renunţe, văzându-şi de treabă.
Comiterea faptei de cei doi, în cooperare, pe baza iniţiativei ce le-a aparţinut amândurora, în egală măsură, prin folosirea ameninţării părţii vătămate cu bătaia, impunea fără, discuţie, aplicarea unor pedepse mai ferme, de natură să ducă la reeducarea inculpaţilor şi la inserţialor optimă în societate.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I –a Penală, privind pe inculpaţi casând, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, precum şi sentinţa Tribunalului Bucureşti, Secţia I-a Penală, numai cu privire la pedepsele, aplicate inculpaţilor, care, urmează a fi majorate, în concordanţă cu criteriile menţionate.
Majorând pedepsele, recursurile inculpaţilor vor trebui respinse ca nefondate, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
În urma stabilirii, consecinţelor recursului admise vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Se va deduce din pedeapsă, pentru ambii inculpaţi, perioada executată în arest preventiv, de la 21 decembrie 2001 la 21 februarie 2003.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor de avocaţi, pentru apărările din oficiu, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr.586/A din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, privind pe inculpaţii B.S.M. şi O.V.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr.440 din 17 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, numai cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor, pe care le majorează.
Pentru inculpatul B.S.M. majorează pedeapsa aplicată de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 3 luni închisoare, iar pentru inculpatul O.V., de la 3 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.S.M. şi O.V., împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsă, pentru ambii inculpaţi, perioada executată în arest preventiv de la 21 decembrie 2001 la 21 februarie 2003.
Obligă pe inculpatul O.V. la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe inculpatul B.S.M. la plata sumei de 800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 918/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 924/2003. Penal → |
|---|
