Publicitatea şedinţei. Infractor minor. Nulitate

în cazul în care infractorul minor este judecat în şedinţă publică, încălcându-se prevederile art. 485 alin. (2) C. proc. pen., sancţiunea este nulitatea relativă, ce operează, potrivit art. 197 alin. (l)şi 14) din acelaşi cod, numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului şi nulitatea a fost invocată de parte până la un anumit moment procesual; ea poate fi luată în considerare şi din oficiu, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

(Secţia penală, decizia nr. 2515 din 28 mai 2003)

Prin sentinţa nr. 628 din 2 iulie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 104 C. pen., internarea într-un centru de reeducare a inculpatului minor R.l. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

Prin decizia nr. 580 din 12 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a respins apelul procurorului.

Recursul declarat de procuror, cu motivarea că minorul a fost judecat în şedinţă publică, cu încălcarea prevederilor art. 485 alin. 2 C. proc. pen., este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că judecarea cauzei a decurs în mod normal, inculpatul minor a fost prezent la termenele de judecată, asistat de apărător, s-au administrat probele necesare stabilirii unei reale situaţii de fapt, aplicându-se o sancţiune corespunzătoare gradului de pericol social al infracţiunii si infractorului.

Casarea hotărârii pentru motivul cp judecata s-a desfăşurat în şedinţă publică, şi nu în şedinţă ce nu este publică, nu se justifică în speţă.

Prevederile art. 197 alin. (2) sancţionează cu nulitatea absolută numai nerespectarea prevederilor legale referitoare la publicitatea şedinţelor de judecată, în sensul că o cauză a fost judecată în şedinţă fără publicitate, iar nu la cazurile când, prin excepţie, legea prevede că judecata se face în şedinţă fără publicitate, dar aceasta a fost publică.

în consecinţă, numai dacă se dovedeşte că prin judecarea procesului în şedinţă publică s-a adus o vătămare drepturilor minorului, ori dacă instanţa consideră că anularea este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, hotărârea pronunţată poate fi desfiinţată, făcându.se aplicarea art. 197 alin. (1)sau alin. (4) C. proc. pen., ceea ce nu este cazul în speţă.

în consecinţă recursul declarat de procuror a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Publicitatea şedinţei. Infractor minor. Nulitate