Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 55/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 55/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 55/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. M.

Grefier D. M.

P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. reprezentat prin:

M. C. - procuror

Pe rol contestația formulată de inculpatul B. R. G. împotriva încheierii penale din 25 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ 4.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă:

- inculpatul B. R. G., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat Ș. O. și apărătorul ales, avocat B. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Avocat Ș. O. solicită încetarea mandatului în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul B. R. G. față de prezentarea apărătorului ales, avocat B. V..

Instanța, conform dispozițiilor art. 91 alin.4 C.pr.pen ia act de încetarea mandatului avocatului Ș. O. privind asistența juridică obligatorie a inculpatului B. R. G., față de prezentarea apărătorului ales, avocat B. V. și va face aplicarea Protocolului încheiat de Ministerul Justiției cu UNBR.

Întrebat fiind, inculpatul B. R. G. arată că nu dorește să facă declarații cu privire la măsura controlului judiciar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat B. V., apărătorul ales pentru inculpatul apelant B. R. G., arată că măsura arestării preventive și ulterior a măsurii arestului la domiciliu luată în cauză față de inculpat a fost nelegală, având în vedere că pentru infracțiunea de abuz în serviciu, pedeapsa este de până la 4 ani închisoare, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art.223 C.pr.pen., în niciuna din încheieri nu s-a arătat că este vorba de o infracțiune de corupție, definită în legea specială aceasta fiind darea și luarea de mită și traficul de influență. Infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție. Pe cale de consecință, apreciază că măsura controlului judiciar luată față de inculpat este nelegală. Apreciază că verificarea legalității măsurilor preventive poate fi făcută oricând în cadrul procedurilor judiciare, neexistând autoritate de lucru judecat. Solicită ridicarea controlului judiciar deoarece apreciază că acesta nu se mai impune iar obligațiile impuse inculpatului nu-și mai au rostul având în vedere că de la luarea măsurii controlului judiciar, situațiile de fapt și de drept s-au schimbat, a trecut o anumită perioadă de timp, inculpatul a fost reîncadrat în poliție și nu mai există temerea că dacă ar fi liber, inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau ar produce o tulburare pentru ordinea publică. Arată că față de coinculpatul M., în același dosar, s-a înlăturat ultima măsură preventivă și apreciază că prelungirea măsurii controlului judiciar, în stadiul procesual în care se află cauza, ar putea depăși limitele legale ale acestei măsuri.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită instanței în cazul în care va aprecia că această contestație a fost formulată în termenul legal, având în vedere că încheierea este din 25 martie 2015 neexistând la dosar data comunicării încheierii, să constate că inculpatului B. i se rețin mult mai multe acte materiale decât coinculpatului M. și singurul argument care ar putea sta la ridicarea măsurii controlului judiciar ar fi termenul care a depășit un an până la prima zi de înfățișare în fața instanței de fond.

Instanța solicită apărătorului ales să formuleze concluzii cu privire la excepția invocată de parchet referitoare la termenul de declarare a contestației.

Avocat B. V., apărătorul ales pentru inculpatul apelant B. R. G., apreciază că această contestație este făcută în termen.

Având ultimul cuvânt, inculpatul contestator B. R. G., arată că a formulat contestația în termen, achiesează la concluziile apărătorului ales și solicită revocarea măsurii controlului judiciar.

Instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

I. Constată că prin încheierea penală din 25 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în baza art. II alin. 2 din OUG nr. 82/10.12.2014 raportat la art. 362 alin. 2 C.p.p, art. 208 alin. 2 și 5 C.p.p a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpații:

- D. I.-M., fiul lui I. și E., născut la data de 07.09.1981 în municipiul S., jud. A., CNP_, cetățean român, căsătorit, 1 copil minor, stagiul militar satisfăcut, studii medii, agent de poliție, fără antecedente penale, domiciliat în ., ., nr. 413, jud. Sibiu, posesor al C.I. . nr._ eliberat de S.P.C.L.E.P. Sibiu, și

- B. R.-G., fiul lui G. și E., născut la data de 11.10.1986 în municipiul Sibiu, județul Sibiu, CNP_, cetățean român, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, studii superioare, agent de poliție, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Sibiu, ., județul Sibiu, posesor al C.I. . nr._ eliberat de S.P.C.L.E.P. Sibiu,

prin Decizia penală nr.622/18.11.2014 pronunțată de către Curtea de Apel A. I. în dosarul nr._ 4/a13, și

- M. H. R., fiul lui M. și V., născut la data de 06.07.1970 în oraș Copșa M., jud. Sibiu, CNP_, cetățean român, divorțat, 1 copil minor, stagiul militar satisfăcut, studii medii, agent de poliție, domiciliat în Săliște, . nr. 37, jud. Sibiu, fără antecedente penale, posesor al C.I. ..B. nr._ eliberat de S.P.C.L.E.P. Sibiu,

prin Decizia penală nr.614/04.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosarul nr._ 4/a12, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 215 alin. 3 Cpp s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

Au fost respinse cererile de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulate de inculpații B. R. G. și M. H. R., personal și prin apărători aleși.

Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare.

În considerente instanța de fond a reținut următoarele:

în ceea ce privește măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpaților D. I. M., B. R. G. și M. H. R.:

Constată că prin încheierea penală nr.53/CC/20.13.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sibiu, în baza art. 149¹ al.10 C.p.p, a fost admisă propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu, și în consecință în baza art. 143 C.p.p. și art. 148 lit. f C.p.p. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților D. I.-M. și B. R.-G., față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea de luare de mită, prev. de art. 254 al. 1 și 2 C.p. ( în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 al. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 20.12.2013 până la data de 17.01.2014 inclusiv.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință instanța a constatat că prin propunerea înregistrată la data de 20.12.2013 sub dosarul nr._, P. de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile față de inculpații D. I.-M. și B. R. G. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 al. 1 și 2 C.p. ( în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 al. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a arătat că:

Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu se află dosarul penal cu numărul 894/P/2013, privind pe inculpații: D. I. - M. - fiul lui I. și E., născut la data de 07.09.1981 în mun. S.. jud. A., domiciliat în corn. Apoldu de Jos, nr. 413, jud. Sibiu, CNP:_, agent de poliție cu gradul profesional de agent principal de poliție în cadrul Poliției Mun. Sibiu - Biroul de Ordine Publică, cu atribuții de poliție rutieră - conform Dispoziției inspectorului general al poliției Române nr. 1568/06.04.2011 și fără să aibă calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare și B. R. - G. - fiul lui G. și E., născut la data de 1 1.10.1986 în Mun. Sibiu Jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu, ., jud. Sibiu, CNP:_. agent de poliție cu gradul profesional de agent principal de poliție în cadrul Poliției Mun. Sibiu - Biroul de Ordine Publică, fără atribuții de poliție rutieră și fără să aibă calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, pentru săvârșirea a 21 (două zeci și unu) de infracțiuni de luare de mită art. 254 alin. 1 și 2 Cod penal (în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.

In fapt s-a reținut că se efectuează cercetări față de inculpații D. I.-M. și B. R.-G. ambii agenți de poliție în cadrul Poliției Mun. Sibiu - Biroului de Ordine Publică pe timpul executării serviciului de patrulare au oprit pe raza mun. Sibiu autovehicule în trafic și au invocat în mod nereal încălcarea de către conducătorii acestora a unor norme la regimul circulației pe drumurile publice, determinând acele persoane oprite în trafic să le dea sume de bani în lei și valută pentru a nu fi sancționate, fie pretinzând în mod direct anumite sume de bani pentru a nu se aplica sancțiunea contravențională, fie lăsând la aprecierea așa-zisului contravenient cuantumul sumei..

Prin rezoluția procurorului din data de 16.12.2013 a fost începută urmărirea față de cei doi sub aspectul comiterii a 21 (douăzeci și unu) de infracțiuni de luare de mită art. 254 alin. 1 și 2 Cod penal (în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal

Raportat la informațiile si probele obținute in cauza, s-a reținut că inculpații D. I. M. și B. R. G. ambii agenți de poliție în cadrul Poliției Mun. Sibiu - Biroul de Ordine Publică, primul și cu atribuții de poliție rutieră, obișnuiesc ca pe timpul executării serviciului de patrulare dar și in afara acestuia să oprească în trafic autovehicule pe raza mun. Sibiu, iar pe fondul constatării încălcării normelor privind regimul circulației pe drumurile publice să solicite și să primească de la conducătorii auto, cu titlu de mită, diferite sume de bani pentru a nu lua măsurile legale ce se impun respectiv aplicarea de amenzi contravenționale și/sau a sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule.

Pentru stabilirea situației de fapt, respectiv o identificare a persoanelor oprite în trafic în vederea audierii acestora, a momentului operativ, în vederea probării activității infracționale s-a solicitat instanței de judecată interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpații D. I. M. și B. R., precum și înregistrarea audio-video și de imagini în mediul ambiental a discuțiilor și activităților desfășurate de făptuitori.

Prin încheierea nr. 97 din 18.10.2013 în dosarul 45/2013 instanța de judecată a admis cererea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și a autorizat pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 21.10._13, atât interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate, a localizării, urmăririi prin GPS cât și înregistrarea audio-video și de imagini în mediul ambiental a discuțiilor purtate și activităților desfășurate de înv. D. I. M. si B. R..

Din exploatarea autorizației nr. 76 din 18.10.2013 se poate constata fără dubiu că inculpații D. I.-M. și B. R.-G. au preocupări infracționale în condițiile în care între 25.10._13 pe perioada în care își desfășurau serviciului de patrulare pe timp de noapte, au oprit pe raza mun. Sibiu, mașini cu numere străine sau din alte județe după care sub pretextul că au trecut pe culoarea, roșie a semaforului sau au depășit limita de viteză în oraș cu peste 50 km la oră se prefăceau că încheie șoferului un proces-verbal de constatare a contravenției.

Deși fapta (faptele) nu a fost săvârșită în realitate de către contravenient sub amenințarea sancționării contravenționale urma o negociere între cei doi agenți și șoferul autoturismului, până la momentul la care acesta din urmă se oferea să le dea o anumită sumă de bani, care dacă inculpații D. I.-M. și B. R.-G. o găseau insuficientă era refuzată inițial după care se continuă negocierea până la momentul la care cei doi. apreciau că suma oferită este suficientă, moment la care i se permite șoferului să-și continue călătoria. În condițiile în care șoferul oprit în trafic nu înțelegea din gesturile și atitudinea inculpaților D. I.-M. și B. R.-G. că pentru a nu fi sancționat contravențional se impunea să le ofere o sumă de bani, cei doi pretindeau în mod direct suma de bani, nu înainte ca aceștia să-și fi luat măsurile de precauție în sensul opririi telefoanelor mobile și scoaterii bateriei.

Din vizualizarea imaginilor captate de camerele de filmat instalate în interiorul mașinii cu inculpații D. I.-M. și B. R.-G. care efectuează patrularea se poate observa că sumele cerute și primite de la persoanele oprite în trafic sunt ulterior împărțite în mod egal între cei doi învinuiți.

S-a concluzionat că inculpații D. I.-M. și B. R. - G. la momentul intrării în serviciu erau interesați doar de modalitatea și cuantumul „avantajelor financiare,, obținute în mod ilicit, de la persoanele oprite în trafic.

Datorită volumului mare de înregistrări audio video și de imagini stocate până la acest moment nu a fost posibilă prelucrarea integrală a maternalului obținut din prima autorizație emisă de instanța de judecată reținându-se, doar, săvârșirea a 21 fapte de luare de mită.

În cauză a fost solicitată prelungirea autorizației nr. 76 din 18.10.2013, instanța prelungind-o cu încă 30 zile, urmând ca datele obținute și stocate să fie valorificate.

Analizând actele de urmărire penală, față de starea de fapt și mijloacele de probă expuse mai sus, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 alin. 1 Cod de procedură penală, în sensul că sunt probe sau indicii temeinice că inculpații D. I. - MAR1US și B. R. - G. au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.

Potrivit dispozițiilor art. 136 C. proc. pen. măsura arestării preventive se poate lua pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, iar alegerea măsurii se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Este adevărat ca măsura arestării preventive este cea mai severa măsură preventivă și ea trebuie luată numai în mod justificat și pentru motive temeinice, însă împrejurările prezentei cauze pot constitui unul din aceste cazuri temeinic justificate.

In cauză, s-a reținut că, gravitatea deosebita a faptelor reținute în sarcina inculpaților D. I. - MAR1US și B. R. -G. poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus, iar existența si persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.

Împotriva inculpatul D. I. - M. s-a pus în mișcare acțiunea penală prin ordonanța procurorului nr. 13 din data de 19.12.2013, ora 14.45 iar față de și inculpatul B. R. -G. s-a pus înmișcare acțiunea penală prin ordonanța procurorului nr. 13 din data de 19.12.2013, ora 15.00 pentru săvârșirea a 21 de infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 și 2 Cod penal (în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.

S-a apreciat că este incident cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f cod pr. pen, pentru următoarele argumente: în primul rând, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoare mai mare de 4 ani respectiv de Ia 3 la 15 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordine publică, și aceasta este îndeplinită și rezultă din analiza probelor existente la dosar, raportat la faptul că inculpații D. I. -M. și B. R. - G. in calitatea pe care o au, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, au comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.

Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul lor presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității sociale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. Într-un context în care imaginea justiției este afectată de acuzații de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare, este inoportun a lăsa în libertate doi reprezentanți puși într-un serviciu public, să vegheze la respectarea spiritului legii, pe care cu bună știință, tocmai ei au încălcat-o.

La aprecierea acestei din urmă condiții se are în vedere că sintagma „pericol pentru ordinea publică,,desemnează o stare - și nu un fapt - ce ar putea periclita în viitor normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind libertatea morală a persoanei. Această stare de pericol se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale.

Cu siguranță gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică, iar la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere doar date legate de persoana inculpaților, ci și date referitoare la faptă, date care în speța sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.

Măsurile luate împotriva persoanelor care sunt acuzate și față de care există indicii rezonabile că au comis infracțiuni de corupție trebuie să se reflecte nu doar din punct de vedere penal măsura/sancțiunea, dar trebuie să reflecte și mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar.

În cauză a fost dispuse de către Tribunalul Sibiu mai multe percheziții domiciliare în cauză iar cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatul B. R. G. au fost ridicate, respectiv sumele de: 3.169 lei, 8.200 euro. 40 lire sterline și 100 coroane cehești, sume față de care s-a dispus sechestru asigurător și depuse la CEC Bank Sucursala Sibiu.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că inculpații D. I. - M. și B. R. - G. au fost audiați în cauză fără a recunoaște săvârșirea vreunei fapte penale, iar în fața instanței au înțeles să se prevaleze de dreptul la tăcere conferit de art. 70 C.p.p.

Analizând propunerea de arestare preventivă înregistrată în această cauză prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a admis-o pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 148 al. 1 C.p.p., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile stipulate de art. 143 C.p.p. și dacă există vreunul dintre cazurile expres reglementate de art. 148 C.p.p.

Verificând actele și lucrările efectuate, instanța a apreciat că în speță au fost întrunite cerințele cumulativ pretinse de legiuitor. Mai întâi, în raport de prevederile art. 143 C.p.p. cu referire la art. 68 ind. 1 C.p.p., tribunalul a considerat că materialul probator administrat până la acest moment în cauză, a conturat existența unor indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații D. I.-M. și B. R.-G. ar fi comis fapte incriminate de legea penală.

Pe această linie, instanța a considerat că indiciile temeinice sunt reliefate de declarațiile martorilor: T. R. G. ( f 145-146 d.u.p.), T. G.-S. ( f. 136-137 d.u.p. ), D. I. M. ( f. 302 d.u.p. ), N. A. ( f. 129-130 d.u.p. ), I. F. V. ( f. 120-121 d.u.p.), procesele verbale de recunoaștere după planșa foto ( f. 122-127; 132-135; 138-144; 147-152 d.u.p.), planșele foto din zilele de 01.11.2013; 20.11.2013, procesele-verbale de redare în formă scrisă a dialogului ambiental purtat la datele de: 24/25.10.2013, 06.12.2013, 28.10.2013; 31.10.2013 ( f. 29-119 d.u.p. ), procesele verbale de percheziție domiciliară și respectiv percheziție la locul de muncă al inculpaților (f. 367-378 d.u.p.).

Toate acestea s-a considerat că relevă implicarea inculpaților în comiterea faptelor pentru care se efectuează cercetări, justifică presupunerea rezonabilă a săvârșirii unei fapte incriminate de legea penală. Pe de altă parte, apărarea inculpaților că mai sunt aspecte de lămurit în cauză, nu afectează temeinicia indiciilor ci dimpotrivă justifică continuarea și aprofundarea actelor de cercetare.

În același timp, se impus a fi subliniată și accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Brogan și alții, Murray contra Regatului Unit), conform căreia articolul 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării, rolul măsurii arestării preventive fiind și acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Prin urmare, măsura arestării preventive în cauză este în consonanță cu jurisprudența judecătorilor europeni.

S-a mai apreciat, în al doilea rând, că și condițiile statuate de art. 148 lit. f C.p.p. sunt îndeplinite, iar aceasta luând în considerare că faptele imputate inculpaților sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar din actele dosarului rezultă probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul concret pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că odată puși în libertate, inculpații ar putea comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice, determinate de faptele pentru care sunt cercetați, subliniindu-se în același timp că la stabilirea pericolului concret trebuie luate în considerare natura și modalitatea concretă de comitere a faptei, împrejurările în care făptuitorul a acționat, gravitatea infracțiunilor, urmările cauzate, antecedentele penale ale persoanei.

Din această perspectivă, instanța a considerat că pericolul concret pentru ordinea publică este generat de natura și gravitatea deosebită a faptei bănuit a fi fost comisă (infracțiunea de luare de mită presupus a fi săvârșită de doi agenți de poliție), modul și mijloacele concrete prezumate de concepere și operare ( pentru ca să nu fie sancționați în trafic, conducătorilor auto care nu au înțeles din gesturile și atitudinea inculpaților că se impune să ofere o sumă de bani aceștia o pretindeau în mod direct), scopul urmărit (obținerea injustă de foloase materiale), urmările grave care se puteau produce dacă nu interveneau organele judiciare, rezonanța negativă a acestor acte în rândul comunității, scăderea încrederii populației în activitatea și operativitate organelor de poliție rutieră.

S-a mai arătat că inculpații prezintă un pericol public concret pentru societate, prin însăși persoana lor dar și prin desfășurarea activității infracționale foarte densă, adică multe acte de executare într-o perioadă scurtă de timp, între 21.10._13, un număr de 21 de acte de executare. Infracțiunile de luare de mită pentru care sunt cercetați și există indicii temeinice că au fost săvârșite, prezintă un pericol public generic propriu acestui gen de infracțiuni de corupție, dar calitatea inculpaților, obligațiile oricărui polițist în România stabilite prin lege, măresc acest pericol social concret, aducând prejudicii de imagine atât instituției cât și colegilor acestor inculpați. Măsura preventivă a arestului preventiv este menită să dea un semnal pe linia atingerii scopului legii penale, și anume cel preventiv, datorită rezonanței pe care o are în cadrul polițiștilor din Inspectoratul de poliție Sibiu și nu numai.

S-a apreciat că în prezenta cauză sunt indicii temeinice suficiente că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, iar luarea măsurii preventive nu este de natură să încalce dreptul la liberă circulație sau liberă exprimare, atâta timp cât această libertate pe care o invocă inculpații aduce atingere altor libertăți ale cetățenilor și este de natură să înfrângă dispoziții imperative ale legii.

Tribunalul a mai arătat că un alt element care rezultă din probatoriul administrat până la acel moment, care reflectă acest pericol social concret pentru ordinea publică, este și faptul că inculpații au premeditat stabilind doar anumite locuri din oraș în care să oprească autoturismele în trafic, invocând nereal că s-a depășit viteza regulamentară deși nu aveau la mașina instituției aparatura necesară. Aceștia au mizat și pe impactul pe care îl produc persoanelor, conducători auto, din alte localități, din altă țară, care se grăbeau, sau mai mult fiind șoferi profesioniști își pierdeau locul de muncă și mijloacele de subzistență.

S-a considerat că nu poate fi reținută apărarea că fișa postului fiecărui inculpat este generală putând a fi aplicată și altor polițiști din alte servicii sau cu alte grade, deoarece analiza se face raportat la simpla calitate de polițist, care îl plasează în analiză în grupul infracțiunilor de corupție.

Pe de altă parte având în vedere densitatea faptelor pe termen scurt, precum și faptul că nu au fost prelucrate până la acest moment tot materialul probator administrat în baza autorizațiilor de interceptare și înregistrare audio-video, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea îngreuna cercetările în cauză.

S-a mai arătat că dorința de a sancționa prompt o persoană față de care există anumite suspiciuni că a săvârșit o faptă penală, nu poate ignora existența prezumțiilor de care se bucură fiecare cetățean (prezumția de nevinovăție, cercetarea în stare de libertate), instanța urmând a avea în vedere interpretarea noțiunii de suspiciuni rezonabile de care s-a făcut vorbire în cauza Brogan și alții c. Marii Britanii în care într-adevăr se arată că este nevoie de existența unor suspiciuni rezonabile, vinovăția fiind probată ulterior pe parcursul desfășurării urmăririi penale. În cauză există aceste suspiciuni rezonabile că faptele au fost săvârșite de către inculpați.

S-a mai apreciat că măsura arestării preventive a inculpaților este de asemenea justificată atât pentru a evita riscul de a continua săvârșirea de acte antisociale dar și din perspectiva prevederilor art. 136 C.p.p., pentru o mai bună și rapidă administrare a probelor, pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În aceste condiții, s-a considerat că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea în mod real afecta buna derulare a activității de urmărire penală, existând riscul ca liberi fiind, aceștia să influențeze aflarea adevărului, să îngreuneze audierea persoanelor neidentificate până la acest moment.

Circumstanțele personale ale inculpatului D. I.-M. (faptul că nu prezintă antecedente penale, are o soție, un copil minor, are contractat un credit imobiliar ) și cele ale inculpatului B. R.-G. ( faptul că nu are antecedente penale, a contractat un credit, avut un comportament bun anterior comiterii) s-a apreciat că nu justifică, cel puțin la acea dată, luarea unei alte măsuri preventive mai puțin restrictive, interesul public, interesul urmăririi penale – în sensul prevederilor art. 149 ind. 1 al. 1 C.p.p. – prevalând interesului lor personal.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 149 ind. 1 C.p.p., art. 143, 148 lit. f C.p.p., dar și în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și a dispus arestarea preventivă a inculpaților D. I.-M. și B. R.-G. pe o perioadă de 29 de zile.

În temeiul prevederilor art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva aceste sentințe au declarat recursuri inculpații D. I. M. și B. R. G., recursuri care au fost respinse ca nefondate prin Încheierea penală nr.126/24.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I..

La data de 6.01.2014 sub dosar nr._ s-au înregistrat la Tribunalul Sibiu cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații D. I. M. și B. R. G., care au fost respinse prin Încheierea penală nr.2/8.01.2014.

Sub dosar nr._ s-a înregistrat la data de 13.01.2014 la Tribunalul Sibiu, propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și prin care se solicita prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților D. I.-M. și B. R.-G. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.01.2014.

Prin Încheierea penală nr.3/CC/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ a fost admisă propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și în baza art. 155C.p.p. rap. la art. 143, art. 148 lit. f C.p.p. art. 156, 159 al 6 C.p.p., a fost prelungită durata măsurii arestării preventive luată prin încheierea penală nr. 53/CC/20.12.2013 pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului Sibiu, față de inculpații D. I. M. și B. R. G. pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 18.01.2014 până la 16.02.2014 inclusiv.

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că la data de 13.01.2014 s-a înregistrat sub dosar nr._ propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin care s-a solicitat prelungirea măsurii arestului preventiv luată față de inculpații D. I.-M. și B. R. G., motivat de faptul că: temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive subzistă, iar actele de cercetare penală dispuse în cauză nu au fost finalizate, rolul prelungirii măsurii arestării preventive fiind și acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă înlăturarea anumitor suspiciuni cu privire la numărul faptelor săvârșite, modalitatea de săvârșire, contribuția fiecăruia din cei doi inculpați la activitatea infracțională și implicit strângerea/prelucrarea întregului material probator.

S-a mai arătat în referatul Parchetului că s-a reușit identificare a patru persoane care urmează au fost citate pentru a fi audiate. A fost citată o persoană în calitate de martor care urmează a fi audiată.

Au fost identificate de asemenea autoturismele oprite de inculpați urmând a fi identificate persoanele care le-au condus la acea dată.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, cu privire la cererea de prelungire a măsurii arestării preventive luată față de inculpații D. I. M. și B. R. G., că prin rezoluția procurorului din data de 16.12.2013 a fost începută urmărirea față de cei doi sub aspectul comiterii a 21 (două zeci și unu) de infracțiuni de luare de mită art. 254 alin. ] și 2 Cod penal (în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.

De asemenea, tribunalul a mai reținut din dosar că s-a extins urmărirea penală pentru un număr de alte 13 fapte penale de luare de mită pentru care a fost prelucrat materialul de înregistrare audio-video, care se încadrează în perioada de 60 de zile pentru care au fost eliberate de către judecătorul competent autorizați de înregistrare audio-video. În aceste condiții există indicii rezonabile că numărul faptelor penale săvârșite de către cei doi inculpați sunt în număr de 34.

Pentru aceste noi fapte pentru care s-a efectuat extinderea s-a arătat că este nevoie să se realizeze audieri de martori și să fie identificați toți proprietarii de autoturisme oprite în trafic care nu au sesizat organelor de cercetare penală săvârșirea faptei.

Astfel, prin încheierea nr. 97 din 18.10.2013 în dosarul 45/2013 instanța de judecată a admis cererea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și a autorizat pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 21.10._13, atât interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate, a localizării, urmăririi prin GPS câr și înregistrarea audio video și de imagini în mediul ambiental a discuțiilor purtate și activităților desfășurate de învinuiții D. I. M. și B. R..

Din exploatarea autorizației nr. 76 din 18.10.2013 s-a putut constata fără dubiu că inculpații D. I.-M. și B. R.-G. au preocupări infracționale în condițiile în care în perioada 25.10._13 pe perioada în care își desfășurau serviciului de patrulare pe timp de noapte, au oprit pe raza municipiului Sibiu, mașini cu numere străine sau din alte județe sub pretextul că au trecut pe culoarea roșia a semaforului sau au depășit limita de viteză în oraș cu peste 50 km la oră și se prefăceau că încheie șoferului un proces-verbal de constatare a contravenției.

Din vizualizarea imaginilor captate de camerele de filmat instalate în interiorul mașinii cu inculpații D. I.-M. și B. R.-G. se poate observa că sumele cerute și primite de la persoanele opărite în trafic erau ulterior împărțite în mod egal între cei doi învinuiți.

Se poate concluziona că inculpații D. I.-M. și B. R.-G. la momentul intrării în serviciu erau interesați doar de modalitatea și cuantumul ,,avantajelor financiare,, obținute în mod ilicit, de la persoanele oprite în trafic.

Datorită volumului mare de înregistrări audio video și de imagini stocate până la acel moment nu a fost posibilă prelucrarea integrală a maternalului obținut din cele două autorizații ale instanței de judecată reținându-se doar săvârșirea a 34 de fapte de luare de mită.

De asemenea din susținerile procurorului de ședință s-a reținut că mai există o perioadă de două săptămâni neprelucrată, pentru care nu au fost administrat probatoriu.

Luarea unei alte măsuri preventive care presupune lăsarea în libertate a inculpaților ar permite acestora să desfășoare anumite activități de influențare a cursului anchetei, fie prin identificarea martorilor și influențarea lor cu privire la declarații, fie prin denaturarea stării de fapt.

Dorința de a sancționa prompt o persoană față de care există anumite suspiciuni că a săvârșit o faptă penală, nu poate ignora existența prezumțiilor de care se bucură fiecare cetățean (prezumția de nevinovăție, cercetarea în stare de libertate), instanța urmând a avea în vedere interpretarea noțiunii de suspiciuni rezonabile de care s-a făcut vorbire în cauza Brogan și alții c. Marii Britanii în care într-adevăr se arată că este nevoie de existența unor suspiciuni rezonabile, vinovăția fiind probată ulterior pe parcursul desfășurării urmăririi penale. În cauză există aceste suspiciuni rezonabile că faptele au fost săvârșite de către inculpați.

Măsura arestării preventive a inculpaților este de asemenea justificată atât pentru a evita riscul de a continua săvârșirea de acte antisociale dar și din perspectiva prevederilor art. 136 C.p.p., pentru o mai bună și rapidă administrare a probelor, pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În aceste condiții, lăsarea în libertate a inculpaților ar putea în mod real afecta buna derulare a activității de urmărire penală, existând riscul ca liberi fiind, aceștia să influențeze aflarea adevărului, să îngreuneze audierea persoanelor neidentificate până la acest moment.

In prezenta cauza, gravitatea deosebita a faptelor reținute în sarcina inculpaților D. I. - M. și B. R. - G. poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus, iar existența si persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.

Inculpații D. I. - M. Și B. R. - G. în calitatea pe care o aveau, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, au comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.

Măsurile luate împotriva persoanelor care sunt acuzate și față de care există indicii rezonabile că au comis infracțiuni de corupție trebuie să se reflecte nu doar din punct de vedere penal măsura / sancțiunea, dar trebuie să reflecte și mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar.

În cauză a fost dispusă de către Tribunalul Sibiu percheziții domiciliară iar cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatul B. R. G. au fost ridicate, respectiv sumele de: 3.169 lei, 8.200 euro, 40 lire sterline și 100 coroane cehești, sume față de care s-a dispus sechestru asigurător și depuse la CEC Bank Sucursala Sibiu.

Este de remarcat că față de acel moment, inculpații D. I. - M. Și B. R. - G. au fost audiați în cauză fără a recunoaște săvârșirea vreunei fapte penale.

S-a apreciat că materialului probator strâns până la acel moment, reflectă în mod indubitabil starea de pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care inculpații și-au premeditat faptele, au stabilit doar anumite locuri din oraș în care să oprească autoturismele în trafic, au invocat în mod nereal că s-a depășit viteza regulamentară. deși nu aveau la mașina instituției aparatura necesară, mizând pe impactul pe care îl, produc persoanelor, conducători auto din alte localități, din altă țară, sau mai mult asupra șoferilor profesioniști ( care își pierdeau locul de muncă și mijloacele de subzistență), polițiștii în uniformă.

La stabilirea pericolului public instanța de judecată a avut în vedere nu numai date legate de persoana inculpaților, ci și date referitoare la faptă, date care în speță sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. în lipsa luării măsurii arestării preventive.

Având în vedere densitatea faptelor pe termen scurt și faptul că nu a fost prelucrat până în acest moment tot materialul probator administrat în baza autorizațiilor de interceptare și înregistrare audio — video, s-a apreciat că lăsarea în liberate a inculpaților ar putea îngreuna cercetările în cauză.

Circumstanțele personale ale inculpatului D. I.-M. (faptul că nu prezintă antecedente penale, are o soție, un copil minor, are contactat un credit imobiliar) și cele ale inculpatului B. R.-G. ( faptul că nu are antecedente penale, a contactat un credit, avut un comportament bun anterior comiterii) nu justifică, cel puțin la această dată, luarea unei alte măsuri preventive mai puțin restrictive, interesul public, interesul urmăririi penale – în sensul prevederilor art. 149 ind. 1 al. 1 C.p.p. – prevalând interesului lor personal.

De asemenea s-a invocat faptul că inculpații sunt suspendați din funcție, astfel că nu pot să mai săvârșească alte infracțiuni de același gen. Susținerea este corectă că nemaifiind în cadrul poliției nu mai pot opri autovehiculele în trafic, dar uniforma o pot folosi așa cum au făcut-o și până la suspendare în zilele în care nu erau de serviciu.

Temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive subzistă, iar actele de cercetare penală dispuse în cauză nu au fost finalizate, rolul prelungirii măsurii arestării preventive fiind și acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă înlăturarea anumitor suspiciuni cu privire la numărul faptelor săvârșite, modalitatea de săvârșire, contribuția fiecăruia din cei doi inculpați la activitatea infracțională și implicit strângerea/prelucrarea întregului material probator. De asemenea instanța reține că s-a reușit identificare a patru persoane care urmează au fost citate pentru a fi audiate. A fost citată o persoană în calitate de martor care urmează a fi audiată. Au fost identificate de asemenea autoturismele oprite de inculpați urmând a fi identificate persoanele care le-au condus la acea dată.

Instanța a apreciat că la acel moment se impune prelungirea măsurii arestării preventive, care nu apare excesivă în limita celor 60 de zile, pentru a nu afecta buna desfășurare a activității de urmărire penală, existând riscul ca inculpații fiind lăsați liberi să influențeze aflarea adevărului să îngreuneze audierea persoanelor neidentificate până la acest moment, iar lăsarea in liberate ar genera o stare de insecuritate în rândul societății, prezentând pericol concret pentru ordinea publică motiv pentru care sunt incidente în cauză dispozițiile art. 140 ind. 3 și 155, 156 și 159 Cod procedură penală, dar și 148 alin. 1 lit. f cod procedură penală.

Împotriva încheierii penale nr.3/CC/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu au promovat recursuri inculpații D. I. M. și B. R. G., recursuri care au fost respinse ca nefondate prin Încheierea penală nr.4/15.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I..

La data de 21.01.2014 s-au înregistrat la Tribunalul Sibiu cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații D. I. M. și B. R. G., cereri care au fost respinse prin Încheierea penală nr.4/23.01.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu. Împotriva acestei încheierii au declarat recurs ambii inculpați, iar prin Încheierea penală nr. 69/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. au fost respinse ambele recursuri promovate.

Sub dosar nr._ la data de 30.01.2014 s-au înregistrat la Tribunalul Sibiu cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații D. I. M. și B. R. G., care au fost ulterior precizate ca fiind cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Cererile au fost respinse prin Încheierea penală nr.1/5.02.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

La data de 10.02.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr._, propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și prin care se solicita luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M. H. R..

Prin încheierea penală nr.5/CC/10.02.2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. H. R., pe o durată de 29 de zile, de la 10.02.2014 la 10.03.2014 inclusiv.

A fost respinsă cererea inculpatului de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu.

În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că prin propunerea înregistrată la data de 10.02.2014 sub dosarul nr._, P. de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile față de inculpatul M. H. R. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 al. 1 și 2 C.p. ( în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 al. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.(4 fapte în concurs real).

În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a arătat că inculpatul M. H. R., în perioada 23.11._13, împreună cu inculpatul D. I. – M., în calitate de agenți de poliție în cadrul Poliției Mun. Sibiu - Biroului de Ordine Publică, pe timpul executării serviciului de patrulare cu autospeciala MAI_ au oprit pe raza mun. Sibiu autovehicule în trafic și invocat în mod nereal încălcarea de către conducătorii acestora a unor norme la regimul circulației de drumurile publice, determinând acele persoane oprite în trafic să le ofere sume de bani în lei și valută pentru a nu fi sancționate, fie pretinzând în mod direct anumite sume de bani pentru a nu se aplica sancțiunea contravențională.

S-a apreciat că inculpatul se află în situația prev. de art. 223 alin 2 din Cod pr. pen. iar comiterea faptelor rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză și din valorificarea imaginilor video și audio pentru care a existat autorizație emisă de Tribunalul Sibiu.

S-a arătat că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul M. H. R. conform prevederilor art. 223 alin 2 cod pr pen,a săvârșit cu intenție infracțiunile mai sus menționate respectiv patru infracțiuni de corupție, pentru care legea prev. de pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, s-a apreciat că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică. Materialul probator strâns până in acest moment, s-a arătat că reflectă în mod indubitabil starea de pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care inculpatul și-a premeditat faptele, a stabilit împreună cu celălalt participant doar anumite locuri din oraș în care să oprească autoturismele în trafic, au invocat în mod nereal că s-a depășit viteza regulamentară, deși nu aveau la mașina instituției aparatura necesară, au mizat de asemenea pe impactul pe care îl produc persoanelor, conducători auto din alte localități, din altă țară, sau mai mult, fiind șoferi profesioniști își pierdeau locul de muncă și mijloacele de subzistență.

S-a mai arătat că urma o negociere între cei doi agenți și șoferul autoturismului, până la momentul la care acesta se oferea să le dea o anumită sumă de bani, care dacă inculpații D. I.-M. și M. H. R. o găseau insuficientă era refuzată inițial după care se continua negocierea până la momentul la care cei doi apreciau că suma oferită este suficientă, moment la care i se permitea șoferului să-și continue călătoria.

S-a mai arătat că în condițiile în care șoferul oprit în trafic nu înțelegea din gesturile și atitudinea inculpaților D. I.-M. și M. H. R. că pentru a nu fi sancționat contravențional se impune să le ofere o sumă de bani, cei doi pretindeau în mod direct suma de bani, nu înainte ca aceștia să-și fi luat măsurile de precauție în sensul opririi telefoanelor mobile și scoaterii bateriei.

Din vizualizarea imaginilor captate de camerele de filmat instalate în interiorul mașinii cu care inculpații D. I.-M. și M. H. R. efectuau patrularea, s-a arătat că se poate observa că sumele cerute și primite de la persoanele oprite în trafic erau ulterior împărțite în mod egal între cei doi învinuiți.

S-a arătat totodată că este adevărat ca măsura arestării preventive este cea mai severa măsură preventivă și ea trebuie luată numai în mod justificat și pentru motive temeinice, însă împrejurările prezentei cauze pot constitui unul din aceste cazuri temeinic justificate.

S-a mai arătat că în prezenta cauza, gravitatea deosebita a faptelor reținute în sarcina inculpatului M. H. R. poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus iar existența si persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.

În ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordine publică, s-a apreciat că și aceasta este îndeplinită și rezultă din analiza probelor existente la dosar, raportat la faptul că inculpatul M. H. R. în calitatea pe care o are, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, a comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.

S-a arătat că starea de pericol pentru ordinea publică în cazul din speță, presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității sociale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiției este afectată de acuzații de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.

La aprecierea acestei din urmă condiții s-a avut în vedere că sintagma ,,pericol pentru ordinea publică”, desemnează o stare - și nu un fapt - ce ar putea periclita în viitor normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind libertatea morală a persoanei. Această stare de pericol s-a arătat că se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale.

S-a arătat de asemenea că gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică, iar la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere doar date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, date care în speță sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.

S-a mai arătat că măsurile luate împotriva persoanelor care sunt acuzate și față de care există indicii rezonabile că au comis infracțiuni de corupție trebuie să se reflecte nu doar din punct de vedere penal măsura/sancțiunea, dar trebuie să reflecte și mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar.

Având in vedere densitatea faptelor pe termen scurt și faptul că nu a fost prelucrat până în acest moment tot materialul probator administrat în baza autorizațiilor de interceptare și înregistrare audio - video, s-a arătat că lăsarea în liberate a inculpatului ar putea îngreuna cercetările în cauză.

De asemenea, s-a apreciat că la acest moment se impune măsura arestării preventive pentru a nu afecta buna desfășurare a activității de urmărire penală, existând riscul ca inculpatul, fiind lăsat liber să influențeze aflarea adevărului să îngreuneze audierea persoanelor neidentificate până la acest moment, iar lăsarea în liberate ar genera o stare de insecuritate în rândul societății, prezentând pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, din probatoriul administrat până în prezent în cursul urmăririi penale, s-a apreciat că sunt indicii temeinice care conturează bănuiala rezonabilă în sensul art. 5 pet. 1 lit. c din CEDO, că inculpatul M. H. R. a săvârșit 4 (patru) infracțiuni de luare de mită art. 289 alin. 1 și 2 Cod penal (în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin 1 cod penal.

În raport cu revederile art. 5 din CEDO, s-a arătat că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

S-a apreciat de către procuror că în cauză este incident cazul de arestare prevăzut de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, pentru următoarele argumente: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoare mai mare de 5 ani, respectiv are limitele de pedeapsă prevăzute de lege de la 3 la 10 ani și este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Cu privire la înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică s-a motivat că această stare de fapt rezultă din analiza probelor existente la dosar, raportat la faptul că inculpatul in calitatea pe care o are, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, a comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.

Analizând propunerea de arestare preventivă formulată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a admis-o pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 223 al. 2 din Noul cod de procedură penală, în cursul urmăririi penale, măsura arestării preventive poate fi luată de judecătorul de drepturi și libertăți dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune prevăzută cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, (iar infracțiunea de luare de mită este o astfel de infracțiune) și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Condiția privind cuantumul pedepsei prevăzute de lege fiind îndeplinită, urmează a analiza instanța condiția privind necesitatea privării de libertate a inculpatului prin prisma suspiciunii rezonabile că acesta a comis faptele imputate și dacă această condiție este îndeplinită, urmează a analiza dacă arestarea preventivă este absolut necesară înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În fapt, conform actelor din dosar, împotriva inculpatului M. H. R. s-a dispus la data de 10.02.2014 extinderea urmăririi penale pentru comiterea a patru infracțiuni concurente de luare de mită (începerea urmăririi penale pentru același gen de fapte fiind inițial dispusă față de inculpații D. I. M. și B. R. G.).

La aceeași dată, împotriva inculpatului M. H. R. s-a pus în mișcare acțiunea penală prin ordonanța procurorului pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 al. 1 și 2 C.p. ( în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 al. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.(4 fapte în concurs real – fila 356 dosar u.p.).Acesta este bănuit că într-o perioadă de două zile, împreună cu inculpatul D. I. M., ambii agenți de poliție în cadrul Poliției Mun. Sibiu - Biroului de Ordine Publică, pe timpul executării serviciului de patrulare, au oprit pe raza municipiului Sibiu mai multe autoturisme și au invocat în mod nereal încălcarea de către conducătorii auto a unor norme la regimul circulației pe drumurile publice, determinând acele persoane oprite în trafic să le ofere sume de bani pentru a nu fi sancționate, fie pretinzând și primind în mod direct anumite sume de bani pentru a nu se aplica sancțiunea contravențională

Analizând probele administrate până la acel moment al urmăririi penale a apreciat instanța, că ele conduc la suspiciunea mai mult decât rezonabilă a comiterii de către inculpat a faptelor de corupție reținute în sarcina sa în propunerea de arestare preventivă.

Concludente în acest sens s-a considerat că sunt înregistrările ambientale video și audio efectuate în cauză, procesele verbale de recunoaștere după planșele fotografice, procesele-verbale de redare în formă scrisă a dialogului ambiental precum și declarațiile persoanelor audiate.

Gravitatea faptelor imputate, pericolul social deosebit al acestora, rezultă în opinia instanței, nu numai din pericolul social generic al acestor infracțiuni, dar cu precădere din numărul infracțiunilor concurente de luare de mită imputate inculpatului, ca fiind comise de acesta într-un interval foarte scurt, respectiv două zile, în 23 și 24 noiembrie 2013.

Acuzația comiterii a patru fapte de luare de mită în doar două zile, denotă un obicei, o repetabilitate a unui comportament prohibit de legea penală, în condițiile în care inculpatul lucra în cadrul unui organ de aplicare a legii. Mai mult, inculpatul, uzând în mod legal de dreptul „la tăcere”, a format totuși convingerea instanței, cu ocazia acordării cuvântului pe fondul propunerii de arestare preventivă, că nici în situația actuală, în care indiciile de vinovăție sunt mai mult decât rezonabile, acesta nu a înțeles gravitatea acuzațiilor aduse, încercând să se disculpe prin a arăta că faptele sesizate nu intrau în atribuțiile sale de serviciu, în sensul că nu avea atribuții în sensul opririi vehiculelor în trafic.

Inculpatul M. H. R. este bănuit că a acționat împreună cu un alt agent de poliție - D. I. M., care de asemenea se află în stare de arest preventiv fiind bănuit de comiterea aceluiași gen de infracțiuni de corupție, aspect ce în opinia instanței, sporește gradul de pericol social al faptelor imputate inculpatului M..

Datorită acestor considerente, instanța a apreciat cu ocazia analizei privind posibilitatea luării unei măsuri preventive alternative, mai blânde, că, cel puțin la acest moment procesual este inoportună luarea măsurii mai puțin restrictive a arestului la domiciliu, așa cum a solicitat apărătorul ales al inculpatului.

A mai avut în vedere instanța cu ocazia stabilirii măsurii preventive ce urmează a fi aplicată, scopul măsurilor preventive, așa cum sunt ele prevăzute la art. 202 Cod procedură penală, respectiv buna desfășurare a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărire penală precum și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.

În opinia instanței, buna desfășurare a procesului penal la acest moment procesual impune plasarea temporară în stare de arest preventiv a inculpatului.

Pe de altă parte, lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate a partenerei actuale de viață a inculpatului (despre care s-a arătat că a suferit recent o operație de apendicită, stare de fapt doar afirmată, dar nedovedită printr-un act medical depus la dosar) sau vechimea în profesie a inculpatului nu constituie motive care să justifice la acel moment luarea altei măsuri preventive.

În plus, s-a impus a fi menționată și rezonanța negativă a acestor fapte în rândul comunității, scăderea încrederii populației în activitatea organelor de aplicare a legii. În acest sens, tribunalul apreciază că reacția autorităților judiciare trebuie să fie fermă pentru a da un semnal societății civile că astfel de manifestări nu rămân fără consecințe, dar și pentru crearea unui climat de siguranță cetățenilor onești, de bună credință, de încredere a acestora în organele de poliție.

Măsura arestării preventive în prezenta cauză este în concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

În accepțiunea Curții interesul bunei desfășurări a anchetei penale, interesul public, prevalează interesului personal al inculpatului, astfel că se impune plasarea în detenție provizorie a acestuia.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu este întemeiată, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 202 alin. (1), (3) și (4) lit. e) C. proc. pen., art. 223 alin. (2) C. proc. pen., art. 226 C. proc. pen., dar și în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a admis propunerea formulată și a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. H. R. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 10.02.2014 și până la data de 10.03.2014, inclusiv.

Împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Sibiu a formulat contestație inculpatul M. H. R., contestație care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia penală nr.11/14.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I..

Prin încheierea penală nr. 2/3.03.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpatul D. I. M..

La data de 11.02.2014 s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu sub dosar nr._ propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu referitoare la prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații D. I. M. și B. R. G..

Prin Încheierea penală nr.6/CC/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu la data de 12.02.2014 a fost admisă propunerea formulată de Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și în consecință, în baza art. 234 și urm. C. proc. pen. a fost prelungită durata măsurii arestării preventive a inculpaților D. I. M. și B. R. G. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 17.02.2014 și până la data de 18.03.2014 inclusiv.

Au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulate de către inculpați, prin apărător ales.

În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut, în esență, că în raport cu actele și lucrările dosarului dar și cu dispozițiile legale menționate, că este întemeiată, întrucât temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive subzistă și există temeiuri noi care justifică prelungirea acestei măsuri, rolul prelungirii măsurii arestării preventive fiind și acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă înlăturarea anumitor suspiciuni cu privire la numărul faptelor săvârșite, modalitatea de săvârșire, contribuția fiecăruia din cei doi inculpați la activitatea infracțională și implicit strângerea/prelucrarea întregului material probator.

De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că s-a reușit finalizarea materialului probator pentru care s-a dispus autorizație de instanța de judecată, s-a reușit identificarea tuturor faptelor comise de inculpați, au fost audiați mai mulți martori și suspecți de comiterea infracțiunii de dare de mită, s-a reușit identificarea unui număr de alți 15 persoane suspecte în comiterea infracțiunii de darea mită, fiind citate în vederea audierii, s-au efectuat adrese la instituțiile abilitate pentru a se identifica proprietarul mașinilor oprite în trafic.

Materialului probator strâns până la acel moment, reflectă în mod indubitabil starea de pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care inculpații și-au premeditat faptele, au stabilit doar anumite locuri din oraș în care să oprească autoturismele în trafic, au invocat în mod nereal că s-a depășit viteza regulamentară, deși nu aveau la mașina instituției aparatura necesară, au mizat de asemenea pe impactul pe care îl produc persoanelor, conducători auto din alte localități, din altă țară, din altă țară, sau mai mult fiind șoferi profesioniști își pierdeau locul de muncă și mijloacele de subzistență.

Deși fapta nu a fost săvârșită în realitate de către contravenient sub amenințarea sancționării contravenționale urma o negociere între cei doi agenți și șoferul autoturismului, până la momentul la care acesta se oferea să le dea o anumită sumă de bani, care dacă inculpații D. I.-M. și B. R. G. o găseau insuficiență era refuzată inițial după care se continua negocierea până la momentul la care cei doi apreciau că suma oferită era suficientă, moment în care i se permite șoferului să-și continue călătoria. În condițiile în care șoferul oprit în trafic nu înțelegea din gesturile și atitudinea inculpaților D. I.-M. și B. R. G. că pentru a nu fi sancționat contravenționali se impunea să le ofere o sumă de bani, cei doi pretindeau în mod direct suma de bani, nu înainte ca aceștia să-și fi luat măsurile de precauție în sensul opririi telefoanelor mobile și scoaterii bateriei.

Din vizualizarea imaginilor captate de camerele de filmat, instalate în interiorul mașinii cu care inculpații D. I.-M. și B. R. G. efectuau patrularea se poate observa că sumele cerute și primite de la persoanele opărite în trafic sunt ulterior împărțite în mod egal între cei doi inculpați.

Este adevărat că măsura arestării preventive este cea mai severă măsură preventivă și ea trebuie luată numai în mod justificat și pentru motive temeinice, însă împrejurările prezentei cauze pot constitui unul din aceste cazuri temeinic justificate.

In prezenta cauza, gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpaților D. I.-M. și B. R. G. poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus, iar existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.

În ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordine publică, și aceasta este îndeplinită și rezultă din analiza probelor existente la dosar, raportat la faptul că D. I.-M. și B. R. G. în calitatea pe care o au, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, au comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.

Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul acestora presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității sociale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiției este afectată de acuzații de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.

La aprecierea acestei din urmă condiții se are în vedere că sintagma „pericol pentru ordinea publică,, desemnează o stare - și nu un fapt - ce ar putea periclita în viitor normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind libertatea morală a persoanei. Această stare de pericol . existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale.

Cu siguranță gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică, iar la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere doar date legate de persoana D. I.-M. și B. R. G., ci și date referitoare la faptă, date care în speță sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.

La acel moment existau probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunea și la acest moment nu a fost invocată nici o cauză care să împiedice exercitarea acțiunii penale.

Este adevărat că măsura arestării este cea mai aspră măsură preventivă, dar față de numărul de fapte penale, perioada scurtă supusă cercetării în care au fost săvârșite, măsura este proporțională cu gravitatea acuzației și contribuie la realizarea scopului urmărit.

De asemenea, s-a constatat că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară în vederea finalizării actelor de urmărire penală, respectiv finalizarea cercetărilor prin audierea suspecților pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită precum și a martorilor citați în vederea audierii, iar lăsarea în liberate a inculpaților ar putea îngreuna cercetările în cauză, având în vedere densitatea faptelor pe termen scurt și faptul că s-a reușit prelucrarea până la acest moment a materialul probator administrat în baza autorizațiilor de interceptare și înregistrare audio - video.

S-a apreciat că la acest moment se impune prelungirea măsurii arestării preventive pentru a nu afecta buna desfășurare a activității de urmărire penală, existând riscul ca inculpații fiind lăsați liberi să influențeze aflarea adevărului să îngreuneze audierea persoanelor neidentificate până la acest moment.

Din probatoriul administrat până la acest moment, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că sunt indicii temeinice care conturează bănuiala rezonabilă în sensul art. 5 pct. 1 lit. c din CEDO că inculpații D. I.-M. și B. R. - G. au săvârșit un număr impresionant de 74, respectiv 70 de infracțiuni de luare de mită într-o perioadă relativ scurtă de 2 luni de zile în care au fost monitorizați.

În raport de prevederile art. 5 din CEDO măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În ceea ce privește cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulate de către inculpați, prin apărător ales, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că acestea sunt neîntemeiate, sens în care au fost respinse, motivat de faptul că față de numărul de fapte penale, perioada scurtă supusă cercetării în care au fost săvârșite, măsura este proporțională cu gravitatea acuzației și contribuie la realizarea scopului urmărit. Măsura arestului la domiciliu la acest moment este lipsită de substanță ca urmare a inexistenței logisticii necesare, ceea ce ar duce la o punere în libertate efectivă și doar atât, deși suntem în prezența unei măsuri preventive. De fapt această cerere de înlocuire a mai fost formulată de către inculpați și a fost respinsă, iar de la acel moment și până la judecarea cauzei nu au intervenit elemente noi care să justifice măsura.

Împotriva încheierii penale susmenționate a formulat contestație inculpatul D. I. M., care a fost respinsă ca nefondată prin Încheierea penală nr.12/2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I..

La data de 4.03.2014 s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu sub dosar nr._ propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin care se solicita prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului M. H. R..

Prin încheierea penală nr.7/CC/5.03.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost admisă propunerea formulată de Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și în consecință în baza art. 234 și urm. C. proc. pen. a fost prelungită durata măsurii arestării preventive a inculpatului M. H. R. pe o perioadă de 10 de zile, de la data de 11.03.2014 și până la data de 20.03.2014 inclusiv.

A fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de către inculpat, prin apărător ales.

În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Analizând propunerea Ministerului Public în raport cu actele și lucrările dosarului dar și cu dispozițiile legale menționate, s-a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive subzistă și există temeiuri noi care justifică prelungirea acestei măsuri, rolul prelungirii măsurii arestării preventive fiind și acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă înlăturarea anumitor suspiciuni cu privire la numărul faptelor săvârșite, modalitatea de săvârșire, contribuția inculpatului la activitatea infracțională și implicit strângerea/prelucrarea întregului material probator.

De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că s-a reușit finalizarea materialului probator pentru care s-a dispus autorizație de instanța de judecată, s-a reușit identificarea tuturor faptelor comise de inculpații arestați în cauză, au fost audiați mai mulți martori și suspecți de comiterea infracțiunii de dare de mită, s-a reușit identificarea unui număr de 11 persoane suspecte în comiterea infracțiunii de darea mită și un mator, urmând a fi audiați, s-a reușit finalizarea și redarea în integralitate a convorbirilor telefonice purtate de inculpați care au relevanță în cauză, s-au efectuat adrese la instituțiile abilitate pentru a se identifica proprietarul mașinilor oprite în trafic.

Materialului probator strâns până la acel moment, reflecta în mod indubitabil starea de pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care inculpatul și-a premeditat faptele, stabilind împreună cu celălalt participant doar anumite locuri din oraș în care să oprească autoturismele în trafic, invocând în mod nereal că s-a depășit viteza regulamentară, deși nu aveau la mașina instituției aparatura necesară și mizând de asemenea pe impactul pe care îl produc persoanelor, conducători auto din alte localități, din altă țară, cu atât mai mult cu cât mulți dintre aceștia fiind șoferi profesioniști își pierdeau locul de muncă și mijloacele de subzistență.

In prezenta cauză, s-a apreciat că gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpatului M. H. R. poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus, iar existența si persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.

În ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordine publică, și aceasta este îndeplinită și rezultă din analiza probelor existente la dosar, raportat la faptul că inculpatul M. H. R. în calitatea pe care o are, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, a comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.

Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul acestuia presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității sociale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiției este afectată de acuzații de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.

La aprecierea acestei din urmă condiții se are în vedere că sintagma „pericol pentru ordinea publică,, desemnează o stare - și nu un fapt - ce ar putea periclita în viitor normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind libertatea morală a persoanei. Această stare de pericol se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale.

Cu siguranță gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică, iar la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere doar date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, date care în speță sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.

La acel moment existau probe și indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea și la acest moment nu a fost invocată nici o cauză care să împiedice exercitarea acțiunii penale.

Este adevărat că măsura arestării este cea mai aspră măsură preventivă, dar față de perioada scurtă supusă cercetării în care au fost săvârșite faptele, măsura este proporțională cu gravitatea acuzației și contribuie la realizarea scopului urmărit.

De asemenea, se constată că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară în vederea finalizării actelor de urmărire penală, respectiv finalizarea cercetărilor prin audierea suspecților pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită precum și a martorilor citați în vederea audierii, iar lăsarea în liberate a inculpatului ar putea îngreuna cercetările în cauză, existând riscul ca acesta să influențeze aflarea adevărului și să îngreuneze audierea persoanelor neidentificate până la acest moment.

Din probatoriul administrat până la acel moment, judecătorul de drepturi și libertăți apreciat că sunt indicii temeinice care conturează bănuiala rezonabilă în sensul art. 5 pct. 1 lit. c din CEDO că inculpatul M. H. R. a săvârșit un număr de 4 (patru) infracțiuni de luare de mită într-o perioadă relativ scurtă de 2 luni de zile în care a fost monitorizat.

Față de cele de mai sus, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului M. H. R. pentru o perioadă de 10 de zile, începând cu data de 11.03.2014 până la data de 20.03.2014, inclusiv.

În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsura mai puțin restrictivă, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu formulată de către inculpat, prin apărător ales, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că aceasta este neîntemeiată, sens în care urmează a fi respinsă, motivat de faptul că față de perioada scurtă supusă cercetării în care au fost săvârșite faptele, măsura este proporțională cu gravitatea acuzației și contribuie la realizarea scopului urmărit. Măsura arestului la domiciliu la acest moment este lipsită de substanță ca urmare a inexistenței logisticii necesare, ceea ce ar duce la o punere în libertate efectivă și doar atât, deși suntem în prezența unei măsuri preventive, iar de la luarea măsurii arestării preventive și până la acest moment nu au intervenit elemente noi care să justifice înlocuirea acestei măsuri.

Sub dosar nr._ 4 s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu rechizitoriul emis la data de 12.03.2014 de către P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și prin care au fost trimiși în judecată inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art.289 alin.1 și 2 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal privind legea penală mai favorabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 207 alin.2 C.pr.pen., în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

La data de 17 martie 2014 judecătorul de cameră preliminară, în baza art.348 alin.2 raportat la art.207 alin.2 C.pr.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R., măsură care a fost menținută pe o perioadă de 30 de zile. Au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a acesteia cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, formulate de către inculpații, prin apărători aleși.

Încheierea penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr.93/20.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. prin respingerea ca neîntemeiate a contestațiilor formulate de inculpații B. R. G. și M. H. R..

La termenul din 10 aprilie 2014 măsura arestării preventive luată față de inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R. a fost din nou menținută și au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a acesteia cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.

Împotriva acestei încheieri a declarat contestație inculpatul M. H. R., prin apărător ales, iar prin Decizia penală nr.186/15.04.2014 a fost admisă contestația formulată de acesta, a fost desființată încheierea penală atacată cu privire la dispoziția de menținere a arestării preventive și, în baza art. 242 alin.2 C.pr.pen. și art. 218 C.pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile începând cu data de 15.04.2014 și până la data de 14.05.2014.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M. H. R. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.2/UP/2014 emis de Tribunalul Sibiu, dacă nu este arestat preventiv în altă cauză, în vederea executării măsurii preventive a arestului la domiciliu.

În baza art. 221 alin.1 C.pr.pen. s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din localitatea Săliște, . nr. 37, jud. Sibiu.

În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, s-a stabilit că inculpatul are următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu ceilalți doi inculpați judecați în cauză.

Conform art. 221 alin. 4 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Potrivit art. 221 alin. 5 C.pr.pen., s-a stabilit că pe durata arestului la domiciliu, inculpatul poate părăsi imobilul de domiciliu din localitatea Săliște, . nr. 37, jud. Sibiu pentru a se prezenta în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.

S-a mai dispus ca Biroul de supraveghere judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu prin Poliția Orașului Săliște să supravegheze respectarea măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse inculpatului M. H. R..

Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii atacate.

Pentru a pronunța această soluție, s-a arătat, cu privire la criticile legate de probațiunea administrată, că existența unor temeiuri faptice și juridice a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin încheierea de arestare.

Cu ocazia verificării periodice a măsurii la care face referire art. 207 alin.6 C.pr.pen., se analizează dacă temeiurile inițiale subzistă ori au încetat, aspecte care pot rezulta din împrejurări ulterioare față de ultima soluție de menținere. În speță s-a menționat că temeiurile faptice subzistă așa cum au fost reținute.

Cu privire la posibilitatea înlocuirii măsurii s-a reținut că potrivit art. 242 alin.2 C.pr.pen. măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și conduitei procesuale a infractorului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin.1 C.pr.pen.

S-a susținut că textul legal permite o evaluare din partea instanței în tot cursul procesului a împrejurărilor cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului în vederea stabilirii oportunității de a înlocui o măsură preventivă cu alta.

Din această perspectivă s-a apreciat că este întemeiată contestația formulată, măsura arestării preventive putând fi înlocuită cu măsura arestării la domiciliu, care, la acel moment procesual, era adecvată și suficientă în raport de scopul prevăzut de art. 202 alin. 1 C.pr.pen. inculpatul a executat măsura arestului preventiv dispusă în cauză, începând cu 20.12.2013. urmărirea penală s-a finalizat, în prezent cauza este în faza de cameră preliminară.

S-a mai arătat că spre deosebire de ceilalți doi inculpați, în sarcina contestatorului s-au reținut doar patru fapte de luare de mită. Acesta nu are antecedente penale și nu a avut o conduită procesuală care să afecteze buna desfășurare a procesului. Formularea unor apărări, inclusiv invocarea de excepții (cu excepția situației de rea credință, care nu a rezultat în speță) nu pot fi asimilate cu o conduită procesuală culpabilă.

Totodată s-a mai reținut că inculpatul nu are antecedente penale și are o vârstă relativ tânără. Este indiscutabilă rezonanța socială negativă a faptei reținută în mod corect de către instanță. Într-adevăr, astfel de fapte afectează prestigiul instituției din care face parte inculpatul și implicit al actelor de autoritate publică pe care la îndeplinește. Gravitatea faptelor impun o măsură privativă de libertate, însă la acest moment, văzând și poziția procurorului, instanța a apreciat că măsura arestului la domiciliu este de natură să răspundă scopului prevăzut de art. 202 alin.1 C.pr.pen.

Inculpații D. I. M. și B. R. G. au formulat la data de 17 aprilie 2014 cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, cereri care au fost respinse prin încheierea penală din data de 23 aprilie 2014 . Împotriva acestei încheieri au promovat contestație ambii inculpați, contestații care au fost respinse prin Decizia penală nr.243/28.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I..

La termenul de judecată din data de data de 5 mai 2014 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus, în baza art. 348 C.pr.pen. raportat la art. 207 alin.6 C.pr.pen., menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpații D. I.-M. și B. R.-G. și menținerea măsurii arestului la domiciliu luată față de inculpatul M. H. R..

Au fost respinse cererile înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulate de către inculpații D. I. M. și B. R. G., prin apărători aleși, precum și cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, formulată de către inculpatul M. H. R., prin apărător ales.

În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei încheieri au declarat contestație inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R..

Prin Decizia penală nr. 283/13.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosarul nr._ 4 a fost admisă contestația formulată de inculpații D. I. M. și B. R. G. împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară la data de 05.05.2014 în dosarul nr._ 4 al Tribunalului Sibiu.

A fost desființată încheierea penală atacată cu privire la dispoziția de menținere a arestării preventive dispusă față de inculpații D. I. M. și B. R. G. și a fost înlăturată această dispoziție.

În baza art. 242 alin.2 C.pr.pen. și art. 218 C.pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.05.2014 și până la data de 11.06.2014, față de inculpații D. I. M. și B. R. G.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților D. I. M. și B. R. G.

În baza art. 221 alin.1 C.pr.pen. s-a impus inculpaților obligația de a nu părăsi imobilele din localitatea Sibiu, ., . pentru inculpatul D. I. M., respectiv municipiul Sibiu, ., județul Sibiu pentru inculpatul B. R. G..

În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, s-a stabilit că inculpații au următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori sunt chemați;

b) să nu comunice cu ceilalți doi inculpați judecați în cauză.

În baza art. 221 alin. 4 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În baza art. 221 alin. 5 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, s-a stabilit că inculpații pot părăsi imobilele din localitatea Sibiu, ., jud. Sibiu pentru inculpatul D. I. M., respectiv municipiul Sibiu, ., județul Sibiu pentru inculpatul B. R. G. pentru a se prezenta în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.

S-a mai dispus ca Biroul de supraveghere judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu prin Poliția Municipiului Sibiu să supravegheze respectarea măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse inculpaților.

Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii atacate.

A fost respinsă contestația formulată de inculpatul M. H. R. împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară la data de 05.05.2014 în dosarul nr._ 4 al Tribunalului Sibiu.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru inculpații D. I. M. și B. R. G. în sumă totală de 50 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Ulterior, în speță a mai fost menținută măsura arestului la domiciliu luată împotriva inculpaților D. I. M., B. R. G. și M. H. R. la mai multe termene succesive, contestațiile promovate de inculpați fiind respinse de către Curtea de Apel A. I..

Prin sentința penală nr.131/23.07.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu au fost admise cererile formulate de Ministerul Public și inculpați, și

- a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. I.-M. din 74 infracțiuni de luare de mită prev. de art. 289 al.1 și 2 Cod penal raportat la art. 7 alin.1 din Legea nr. 78/2000 în 74 de infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal 1969 raportat la art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal;

- a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. R. G., din 70 de infracțiuni de luare de mită art. 289 alin. 1 și 2 Cod penal raportat la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal în 70 de infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal 1969 raportat la art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal.

– a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M. H. R., din 4 de infracțiuni de luare de mită art. 289 alin. 1 și 2 Cod penal raportat la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal în 4 de infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal 1969 raportat la art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Urmare a declinării de competență, cauza fost înaintată Judecătoriei Sibiu, care la data de 30 iulie 2014, prin sentința penală nr.376, a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, fiind constatat ivit un conflict negativ de competență, motiv pentru care a fost înaintat dosarul ala Curtea de Apel A. I. pentru a se pronunța asupra conflictului. A fost menținută măsura arestului la domiciliu luată împotriva inculpaților și a fost menținut sechestrul asigurător instituit în speță.

Curtea de Apel A. I., instanță competentă a se pronunța în ceea ce privește conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu, prin Încheierea penală nr.79/2.09.2014 a stabilit, în baza art.51 alin.6 C.pr.pen., că este competent a soluționa cauza Tribunalul Sibiu.

Cauza a fost restituită Tribunalului Sibiu și a fost stabilit termen de judecată la data de 24 septembrie 2014.

Având în vedere că în speță s-a apreciat de către Curtea de Apel A. I. că a fost începută cercetarea judecătorească și împrejurarea că Judecătoria Sibiu prin Sentința penală nr.276/30.07.2014 a menținută măsura arestului la domiciliu luată împotriva inculpaților pe o perioadă de 60 de zile, Tribunalul Sibiu, la termenul de judecată intermediar din 17 septembrie 2014 a fost menținută măsura arestului la domiciliu luată față de inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R..

La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2014 inculpații B. R. G. și M. H. R. au formulat cereri de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, care însă au fost respinse.

Împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Sibiu a declarat contestație inculpatul Mârză H. R., iar prin decizia penală nr.614/4.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. a fost admisă contestația formulată de acesta și s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, impunând inculpatului să respecte anumite obligații.

La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2014, Tribunalul Sibiu a menținut măsura arestului la domiciliu luată față de inculpații D. I. M. și B. R. G. și a respins cererile formulate de aceștia privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura controlului judiciar.

Împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Sibiu au declarat contestație inculpații D. I. M. și B. R. G., iar prin decizia penală nr.622/18.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. au fost admise contestațiile formulată și s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, impunându-se inculpaților să respecte anumite obligații.

Verificând din oficiu, măsura controlului judiciar, potrivit art. 362 alin. 2 C.p.p, art. 208 alin. 2 și 5 C.p.p în ceea ce îi privește pe inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R., instanța constată următoarele:

Conform prevederilor art. 263 C.p.p., instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea,înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive (1), iar în cauzele în care s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208 C.p.p.

Potrivit art. 208 alin. 2 C.p.p., instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea, menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

Potrivit art. 208 alin. 5 C.p.p, introdus prin OUG nr. 82/2014 „ în cursul judecății, instanța verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Dispozițiile art. 207 alin. 3-5 se aplică în mod corespunzător”.

Totodată, conform art. II alin. 2 din OUG nr. 82/10.12.2014 „În termen de cel mult 60 de zile de la . prezentei ordonanțe de urgență, procurorul, în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, și instanța, în cursul judecății, verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune ori dacă există temeiuri noi care justifică una dintre aceste măsuri preventive, dispunând, după caz, prelungirea, menținerea sau revocarea măsurii preventive, dispozițiile art. 207, 208, 2151 și 216 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.”

Pentru aceste considerente, la termenul de judecată din 25 martie 2015, instanța a pus în discuția părților măsura controlului judiciar luată față de inculpați.

Analizând măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R., în conformitate cu dispozițiile art. II alin. 2 din OUG nr. 82/10.12.2014 raportat la art. 362 alin. 2 C.p.p, art. 208 alin. 2 și 5 C.p.p, instanța a considerat că și în continuare se impune menținerea măsurii preventive a controlului judiciar față de toți cei trei inculpați și a respins astfel cererile de revocare.

S-a considerat că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri se mențin și în continuare și nu au intervenit alte temeiuri noi care să conducă la revocarea acestei măsuri, care este justificată prin existența unui interes public, faptele reținute în sarcina celor trei inculpați relevând un grad de pericol social ridicat, care justifică aplicarea unei măsuri preventive, interes care se referă la înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și buna administrare a justiției și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

S-a mai avut în vedere la menținerea măsurii controlului judiciar atât natura cât și gravitatea faptelor ce sunt imputate inculpaților, numărul mare de fapte presupus a fi comise, circumstanțele concrete bănuite de săvârșire a acestora, de scopul pretins a fi urmărit (obținerea ilicită de bani), de elementele ce caracterizează persoanele inculpaților (care au fost agenți de poliție, sunt tineri, nu au antecedente penale), sens în care s-a apreciat că măsura preventivă a controlului judiciar este proporțională cu gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații.

S-a mai considerat de către instanță că în cauză există pericol public, care rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor presupus săvârșite de către inculpații, avându-se în vedere și reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori. S-a mai avut în vedere natura faptelor de care sunt acuzați inculpații, a căror gravitate rezultă din modalitatea și mijloacele în care se presupune că ar fi fost comise faptele, calitatea profesională pe care o aveau aceștia la momentul săvârșirii presupuselor fapte, sens în care se apreciază că menținerea măsurii arestului la domiciliu luată împotriva inculpaților este de natură să contribuie la o bună desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. II alin. 2 din OUG nr. 82/10.12.2014 raportat la art. 362 alin. 2 C.p.p, art. 208 alin. 2 și 5 C.p.p s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R. și în temeiul art. 215 alin. 3 Cpp s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

Referitor la cererile de probațiune formulate în cauză de către reprezentanții părților, în ceea ce privește audierea martorilor și a persoanelor vătămate, instanța le-a considerat întemeiate, motiv pentru care le va admite, urmând a dispune audierea eșalonată a martorilor.

În ceea ce privește cererea formulată de apărătorul inculpatului B. R. G. – av.B. V. privitoare la efectuarea unei adrese la P. de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a pus în vedere reprezentantei Ministerului Public să răspundă la cele învederate, punctual, la următorul termen de judecată.

Cu privire la persoana vătămată T. B. instanța a acordat termen în cunoștință acestuia având în vedere conținutul adresei depusă de acesta la dosar și din care rezultă că are cunoștință despre proces și termenele de judecată acordate.

II. Împotriva acestei încheieri a declarat contestație inculpatul B. R. G.i care în susținerea contestației prin apărător ales, precizează că infracțiunile despre care se face vorbire sunt prevăzute ca și infracțiuni asimilate corupției și nu sunt întrunite exigențele art. 223 alin. 1) C.pr.pen. Invocă împrejurarea că situațiile de fapt și de drept s-au schimbat, a trecut o anumită perioadă de timp, a fost reîncadrat în poliție și nu mai există temerea că dacă ar fi liber, că ar săvârși alte infracțiuni sau ar produce o tulburare pentru ordinea publică. Arată că față de coinculpatul M., în același dosar, s-a înlăturat ultima măsură preventivă și apreciază că prelungirea măsurii controlului judiciar, în stadiul procesual în care se află cauza, ar putea depăși limitele legale ale acestei măsuri.

III. Examinând contestația penală atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de principiile care reglementează soluționarea contestației prev. de art. 206 C.pr.pen.constată nefondată contestația pentru următoarel considerente:

Potrivit dispozițiilor art.362 alin. 2 C. pr. pen. coroborat cu art. 208 alin. 5 C.pr.pen. :” În tot cursul judecății, instanța verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Dispozițiile art. 207 alin. (3) - (5) se aplică în mod corespunzător.”

Potrivit ultimei dispoziției legale menționate coroborat cu justificarea soluției adoptate de judecătorul instanței de fond pe măsura preventivă rezultă cu necesitate că atunci când temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin sau există temeiuri noi care justifică această măsură, judecătorul dispune prin încheiere menținerea în măsura în care circumstanțele cauzale și factuale care au determinat adoptarea acestei măsuri subzistă la momentul analizei efectuate.

Judecătorul instanței de fond a analizat aceste circumstanțe cauzale și din perspectiva mențiunilor prevăzute la art.207 alin.5 C. pr. pen și a constatat în raport de probele aflate în dosarul de urmărire penală, de stadiul procesual în care se află această cauză raportat la poziția procesuală manifestată de acest inculpat, constată că măsura preventivă dispusă cu privire la inculpatul-contestator B. R. G. este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia potrivit art. 202 C. pr. pen.

Din analiza actelor procesuale aflate la dosarul cauzei Curtea reține că această cauză se află în fața instanței de fond, care a fost investită în raport de inculpatul-contestator B. R. G. prin rechizitoriul emis în dosar nr. 894/P/2013 de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S.T. Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin.1 și 2 C.pen. raportat la art7 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen privind legea penală mai favorabilă.

Măsura controlului judiciar s-a luat față de inculpat prin decizia penală nr. 622/21.11.2014 pronunțată de Curtea de apel A. I. în cale de atac.

Din perspectiva normei procesual penale judecătorul fondului a analizat dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar.

Curtea este datoare să verifice și în ce măsură măsura preventivă dispusă față de inculpatul contestator este la acest moment necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și în ce măsură aceasta este proporțională cu gravitatea acuzațiilor penale aduse și cu scopul urmărit.

Curtea apreciază că în cauză nu a fost depășit termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, așa cum este prevăzut de art. 6 alin. 1 CEDO și statuat în art. 215¹ C.pr.pen., raportat la durata măsurii preventive a controlului judiciar și ținând seamă de obiectul și complexitatea cauzei, gravitatea acuzației și faza procesuală în care se află procedurile judiciare la acest moment.

Curtea constată că aspectele invocate de apărare în fața instanței de control judiciar sunt critici referitoare la nelegalitatea măsurii arestării preventive și ulterior a măsurii arestului la domiciliu luată în cauză față de inculpat deoarece pentru infracțiunea de abuz în serviciu, pedeapsa este de până la 4 ani închisoare și nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art.223 C.pr.pen.

În niciuna din încheieri nu s-a arătat că este vorba de o infracțiune de corupție, definită în legea specială, aceasta fiind darea și luarea de mită și traficul de influență. Susține că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție conform prevederilor art. 5 alin. 2) din Legea nr. 78/2000; în conformitate cu art. 5 alin. 1) din Legea nr. 78/2000 sunt infracțiuni de corupție infracțiunile prevăzute la art. 289 – 292 Cod penal, prin urmare nu sunt întrunite dispozițiile art. 223 alin. 2) teza I C.pr.pen..

Raportat la această critică se impune precizarea faptului că aspectele de legalitate și temeinicie a măsurilor preventive dispuse cu privire la acest inculpat au fost analizate în mod succesiv de instanța, în fiecare dintre fazele procesuale în care s-a aflat această cauză, constatându-se că măsurile adoptate întrunesc exigențele procedurale și procesuale care justifică luarea și, respectiv, prelungirea și/sau menținerea acestora.

În concret cu referire strictă la neîntrunirea în speță a condițiilor prevăzute de art. 223 alin. 1) C.pr.pen. vizând luarea măsurii arestării preventive Curtea face precizarea că infracțiunile care fac obiectul acuzațiilor aduse inculpatului contestator se circumscriu infracțiunilor de corupție în accepția textului de lege arătat mai sus.

Nu prezintă relevanță faptul că infracțiunile despre care se face vorbire sunt prevăzute ca și infracțiuni asimilate corupției atâta timp cât legiuitorul a înțeles să le reglementeze prin actul normativ cu nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Ca atare în cauză au fost întrunite exigențele art. 223 alin. 1) C.pr.pen., aspect ce a mai fost invocat de către apărare și asupra căruia instanțele și-au exprimat punctul de vedere în mod similar, raportat la interpretarea juridică dată textului legii și la jurisprudența în materie.

În plan personal inculpatul contestator mai invocă împrejurarea că situațiile de fapt și de drept s-au schimbat, a trecut o anumită perioadă de timp, a fost reîncadrat în poliție și nu mai există temerea că dacă ar fi liber, că ar săvârși alte infracțiuni sau ar produce o tulburare pentru ordinea publică. Arată că față de coinculpatul M., în același dosar, s-a înlăturat ultima măsură preventivă și apreciază că prelungirea măsurii controlului judiciar, în stadiul procesual în care se află cauza, ar putea depăși limitele legale ale acestei măsuri.

Curtea apreciază, din perspectiva motivelor invocate în fața judecătorului din control judiciar, că termenul procedural nu este depășit dar această măsură nu este analizată din punct de vedere al perioadei în care se justifică luarea măsurii preventive a controlului judiciar interpretând exhaustiv textul legii, ci în concret, prin raportare la gravitatea acuzațiilor și la numărul mare al actelor materiale imputate inculpatului contestator, precum și la atitudinea procesuală manifestată de el în cursul procedurilor judiciare.

Raportat la particularitățile cauzei prin raportare la probele aflate la dosar și datele rezultate din analiza actelor procesuale, măsura preventivă este proporțională imperativele realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept.

Contestatorul nu arată în concret în ce fel apreciază că s-au modificat situațiile de fapt și de drept iar împrejurarea că acesta este în continuare angajatul IPJ și își exercită în mod efectiv dreptul la muncă ține de specificul statutului angajatorului și regulile interne ale acestuia, nereprezentând un argument care să justifice modificarea condițiilor care au determinat luarea și menținerea acestei măsuri.

Din punct de vedere al termenului, jurisprudența Curții Europene este defavorabilă inculpatului raportat la interpretările aduse în cauzele Fedorov și Fedorova contra Rusiei în hotărârea din 13 oct. 2005, paragr. 41-47, în care îngrădirea drepturilor inculpaților în cadrul unor măsuri preventive pe perioade de șase, respectiv, patru ani și jumătate, nu au fost considerate excesive în raport cu proporționalitatea între interesul general al desfășurării procedurilor și interesul personal al părții de ase bucura de libertatea de mișcare.

IV. Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 206 C.pr.pen.va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul B. R. G. împotriva încheierii penale din 25 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ 4.

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală va obliga inculpatul-contestator să achite statului suma de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul-contestator va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul B. R. G. împotriva încheierii penale din 25 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ 4.

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul-contestator să achite statului suma de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul-contestator va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07.04.2015.

Președinte, Grefier,

C. M. M. D. M.

Red/tehn/CMM/DM

2ex./16.04.2015

Jud.fond. C. B.

← Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 745/2015. Curtea...		Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 762/2015.... →

Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 55/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 55/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA