Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 87/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 87/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. M.
Grefier R. F. L.
P. de pe lângă Curtea de apel A. I., reprezentat de:
Procuror: M. R. C.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de inculpatul L. I. împotriva încheierii penale din data de 18.05.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat inculpatul L. I., aflat în stare de arest și asistat de avocat Varmaga M. M., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu Varmaga M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Întrebat fiind inculpatul, declară că este de acord să fie asistat de apărătorul din oficiu.
Inculpatul L. I., solicită permisiunea să ia legătura cu avocatul Varmaga M. M..
În baza art 89 alin. 2 C.pr.pen, instanța asigură posibilitatea apărătorului să ia legătura cu inculpatul aflat în boxă.
Întrebat fiind inculpatul arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței, își va exprima punctul de vedere în cadrul ultimului cuvânt care i se va acorda.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Varmaga M. M., solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului L. I..
Susține că această măsură nu se mai impune, este excesivă raportat la timpul petrecut de inculpat în arest, având în vedere și faptul că acesta a recunoscut săvârșirea faptei.
În subsidiar, solicită ca în cazul în care instanța va considera că se impune luarea unei măsuri preventive, să se dispună înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Arată că au fost analizate toate cererile în ceea ce privește starea de libertate a inculpatului contestator, că s-a făcut referire, în mod special, de către judecătorul de fond la gravitatea faptei de care acesta este acuzat, infracțiunea de omor calificat, și că raportat la împrejurările în care aceasta a fost comisă și din probele de la dosar, care au și justificat trimiterea sa în judecată, o altă măsură mai puțin restrictivă nu se impune a fi luată în cauză.
Învederează că și din perspectiva deciziilor și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, această stare de arest a fost analizată de către judecătorul de fond, hotărârea fiind motivată sub toate aspectele și în ceea ce privește gradul de pericol social concret pentru ordinea publică.
Inculpatul contestator L. I., având ultimul cuvânt, declară că nu a fost niciodată un pericol public, că a săvârșit fapta din gelozie, a recunoscut-o și lasă la aprecierea instanței.
A dorit să adauge că a avut pe rolul Curții de Apel în data de 13 mai 2015 o cerere de strămutare prin care a dorit să fie strămutat dosarul de la Tribunalul Sibiu la Tribunalul A., apreciind că au existat probe suficiente pentru aceasta. Susține că în momentul în care a dat declarația în fața procurorului a fost sub influența medicamentelor, motiv pentru care dorește să dea o altă declarație prin care să recunoască fapta, să se facă o altă expertiză de discernământ deoarece nu a dat toate detaliile și dorește un alt avocat din oficiu. Arată că dorește să se strămute dosarul.
Instanța aduce la cunoștința inculpatului contestator L. I. că cererea de strămutare nu face obiectul cauzei pendinte.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației penale de față:
I.Constată că prin încheierea penală din data de 18.05.2015
pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ 15, în baza art. 362 alin.2 N.C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. 2, 4 C.pr.pen., a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului L. I., fiul lui I. și M., născut la 04.12.1984, în mun. Mediaș, jud. Sibiu, cetățean român, studii medii, necăsătorit, fără copii minori, cu stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, cu domiciliul în mun. Mediaș, ., apt. 25, jud. Sibiu, posesorul CI ., nr._, CNP_, în prezent aflat în P. A. (mandat de arestare preventivă nr. 9/UP/2015 din data de 12.03.2015 emis de Tribunalul Sibiu), măsură luată prin încheierea penală nr. 18/CC din 12.03.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ .
În considerente instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Sibiu nr. 18/CC/12.03.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, a fost admisă propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sibiu și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. I., pe o durată de 30 de zile, de la data de 12.03.2015 până la data de 10.04.2015, inclusiv.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că în data de 1.03.2015, ora 20,00, cu premeditare, inculpatul L. I. a pătruns în apartamentul vecinei sale, L. S., pe care a supus-o unor acte repetate de lovire cu un cuțit și i-a cauzat leziuni traumatice grave, în urma cărora, victima a decedat. După ce a realizat că victima este moartă, inculpatul a încercat să se sinucidă, încercare nereușită. Ulterior, prin ordonanța din data de 11.03.2015, s-a dispus extinderea urmăririi penale și pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal, deoarece inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei înarmat cu un cuțit, acțiunea penală fiind pusă în mișcare la aceeași dată pentru infracțiunile de omor calificat și violare de domiciliu.
În fapt, s-a reținut că în urmă cu circa 2 ani, după ce victima L. S. și-a stabilit domiciliul în blocul în care locuiește și la același etaj cu acesta, cel în cauză a încercat să lege o prietenie cu ea, încercare căreia victima nu i-a dat curs.
Pentru a-și atinge scopul, inculpatul a recurs, în mod repetat, la mesaje
telefonice, bilete scrise și postate de el în ușa victimei, abordări directe ale victimei, toate fără rezultat, motiv pentru care inculpatul s-a dedat la amenințări directe care au vizat viața și integritatea corporală a lui L. S..
În data de 27.02.2015, inculpatul a hotărât să suprime viața vecinei sale,
a scris un bilet referitor la comiterea infracțiunii și motivele care l-au determinat să recurgă la actul de violență, iar în data de 1 martie 2015 a așteptat victima în fața blocului, înarmat cu un cuțit luat din locuința lui, iar la ora 20,00, când victima s-a întors de la serviciu, a urcat scările în spatele ei și a pătruns în apartamentul acesteia, imediat după ce L. S. a descuiat ușa. După pătrunderea în locuință, inculpatul a încuiat din interior ușa apartamentului și a lovit victima, în mod repetat cu cuțitul, violențe care au vizat și zone anatomice vitale, cauzându-i acesteia leziuni traumatice grave, incompatibile cu viața. Când a constatat decesul victimei și a realizat că apropiații acesteia sunt pe punctul de a pătrunde în interior prin forțarea ușii, inculpatul a încercat să se sinucidă, prin plăgi înjunghiate la nivelul toracelui stâng, încercare nereușită, întrucât a fost stabilizat și internat apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Procurorul a concluzionat că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 223 alin. 2 din Cod procedură penală iar comiterea faptei rezultă din probele administrate: procesul-verbal de cercetare la fața locului, constatările preliminare ale Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu cu privire la natura și cauza morții victimei, raportul agenților de poliție S. S. și C. M., raportul agentului șef principal Șonfalean V., biletul scris de L. I. prin care explică motivele pentru care a comis infracțiunea de omor, fișele de constatări preliminare nr. 567/A3/60 din 02.03.2015 a Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare - SMURD Sibiu cu privire la constatările făcute în apartamentul victimei și leziunile traumatice prezentate de aceasta și inculpat, declarațiile martorilor M. L. A., Frățila N., L. I., L. M., procesul-verbal din 2.03.2015 referitor la mesajele existente pe telefonul victimei din perioada 01.03._14, declarația inculpatului L. I..
Pentru aceste motive, considerând că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții persoanei, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, s-a apreciat că privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol concret pentru ordinea publică, astfel că procurorul a solicitat arestarea preventivă a inculpatului L. I. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.03.2015 și până la data de 11.04.2015.
Judecătorul de drepturi și libertăți a menționat că față de dispozițiile art.
226 aliniatul 1 C. proc. pen., în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul L. I..
Astfel, potrivit art. 202 aliniatul 1 C. proc. pen., „măsurile preventive pot
fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”
Conform aliniatului 3 al art. 202 C. proc. pen., “orice măsură preventivă
trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 223 aliniatul 1 C. proc.
pen., „măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la
urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea
infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să
realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii
penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.”
Potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol, „măsura arestării preventive a
inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, s-a constatat că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Analizând probele administrate până în acel moment al urmăririi penale prin raportare la cerințele pretinse de legiuitor, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că acestea conduc la suspiciunea mai mult decât rezonabilă a comiterii de către inculpat a faptei reținute în sarcina sa, în propunerea de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că luarea acestei măsuri preventive este oportună și necesară și din perspectiva dispozițiilor art. 202 C.p.p. pentru a se putea finaliza cât mai rapid cercetările penale, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele ei – inclusiv pentru a se verifica apărările inculpatului. În aceste condiții, în vederea audierii tuturor martorilor, pentru administrarea tuturor mijloacelor de probă considerate utile și necesare, măsura arestării provizorii a inculpatului la acel moment a apărut ca fiind cea mai potrivită.
Și în raport de prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal, iar, din actele dosarului – cu referire în principal la circumstanțele personale și reale ale cauzei – rezultă că este îndeplinită această condiție necesară detenției preventive a inculpatului.
Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat totodată că o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă nu se justifică, cel puțin la acel moment procesual, aceasta nefiind în măsură să asigure scopul măsurii preventive, acela al bunei desfășurări a procesului penal, dată fiind rezonanța faptei în rândul colectivității dar și față de riscul comiterii unor alte acte de violență. Ori, interesul bunei desfășurări a anchetei penale, interesul public, prevalează interesului personal al inculpatului, astfel că se impune plasarea în detenție provizorie a acestuia (în acest sens, a se vedea hotărârea Curții din 13 iulie 1995 în cauza V. der Tang c. Espagne, hotărârea Curții din 6 noiembrie 2003 în cauza Pantano c. Italiei ș.a.), motiv pentru care judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.
Încheierea penală nr. 18/2015 a Tribunalului Sibiu a rămas definitivă, prin necontestare.
La data de 03.04.2015 judecătorul de cameră preliminară investit cu soluționarea cauzei a constatat în baza art. 348 al. 2 C.p.p. rap. la art. 207 al. 4,6 C.p.p. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul L. I., menținând această măsură.
Încheierea penală din data de 03.04.2015 a rămas definitivă prin încheierea 48/CP/9.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel A. I..
La data de 27.04.2015 judecătorul de cameră preliminară investit cu soluționarea cauzei a constatat în baza art. 348 al. 2 C.p.p. rap. la art. 207 al. 4,6 C.p.p. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul L. I., menținând această măsură.
Încheierea penală din data de 27.04.2015 a rămas definitivă prin încheierea 58/CP/05.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel A. I..
La termenul de judecată din data de 18.05.2015, care a fost primul termen de judecată după finalizarea procedurii de cameră preliminară, instanța a trebuit să se pronunțe asupra măsurii preventive a arestării care a fost luată față de inculpatul L. I..
Inculpatul L. I. a fost prezentat de către P. A. și asistat de avocat desemnat din oficiu.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 362 alin.2 și 208 CPP, a trebuit să dispună asupra temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive luată față de inculpat și, consecutiv, să se pronunțe asupra menținerii sau revocării măsurii arestării preventive. Astfel, instanța a trebuit să verifice dacă au încetat sau nu temeiurile care au impus inițial privarea de libertate a inculpatului L. I. sau dacă au apărut sau nu temeiuri noi care să impună în continuare menținerea sau revocarea măsurii arestării preventive.
Referitor la temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului L. I., acesta au fost cele prevăzute de art. 223 alin. 1 și alin.2 C.pr.pen., respectiv faptul că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții persoanei, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul, constatându-se că privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, a apreciat că măsura arestării preventive luată față de inculpat s-a dispus cu respectarea dispozițiilor legale în materie, pe baza probatoriului ce a fost administrat în faza de urmărire penală, motiv pentru care aceasta a fost legală și temeinică.
În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanța a constatat că ele s-au menținut în continuare și nu s-au modificat până la acest moment procesual, impunând în continuare menținerea acestei măsuri.
Cu privire la pericolul pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, s-a avut în vedere gravitatea sporită a faptei reținute în sarcina acestuia, aptă să producă un impact deosebit asupra opiniei publice și percepției privind siguranța publică, rezultatul socialmente periculos produs, gravitatea acestuia – moartea victimei, circumstanțele prezumate de comitere a faptei (prin premeditarea acesteia), dar și atitudinea inculpatului după ce victima se afla într-o stare de sănătate precară (de a încerca să se sinucidă) sunt temeiuri care, în opinia instanței au impus menținerea arestării preventive a inculpatului.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Astfel, s-a constatat că în speță, existența pericolului public a rezultat din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, avându-se în vedere și reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori, iar lăsarea acestuia în stare de libertate este de natură a crea un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice.
Așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența C.E.D.O., măsura arestării preventive este o măsură excepțională, astfel încât luarea și menținerea acesteia trebuie dispusă doar în cazuri temeinic justificate. Ea este și în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și este necesară pentru a preveni riscul săvârșirii unor noi infracțiuni (cauza Matznetter c/a Austriei), o eventuală punere în libertate a inculpatului putând tulbura în mod real opinia publică, față de natura și presupusa modalitate de comitere a faptei, luarea unei măsuri mai puțin restrictive nefiind de natură a proteja societatea.
Persistența unor suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei infracțiuni de o gravitate deosebită ce a dus atingere celei mai importante valori sociale ocrotite de lege, viața, a reprezentat momentul procedurilor, motive suficiente care au impus și justificat menținerea măsurii arestării preventive.
Interpretând noțiunea de “suspiciuni rezonabile”, în jurisprudența sa constantă CEDO a precizat că această noțiune nu presupune necesitatea existenței unui probatoriu amplu, similar cu cel necesar pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație. Nu este necesar, așadar, să fie probată vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul ulterior al cercetării judecătorești (cauza Brogan și alții c. Marii Britanii; cauza Murray c. Marii Britanii).
În acest context, instanța, a apreciat că gradul de pericol social al faptei sesizate și circumstanțele personale ale inculpatului nu sunt de natură a conduce spre concluzia că o măsură mai puțin restrictivă, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar, ar fi mai potrivită pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin.1 C.p.p., respectiv buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
Instanța a constatat că gravitatea deosebită a infracțiunii deduse judecății
și pentru care inculpatul este cercetat demonstrează o periculozitate socială sporită, riscul reiterării comportamentului anterior fiind încă actual.
Conform art. 202 al.3 C.p.p. orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, ori având în vedere că cercetarea judecătorească este abia la început, nefiind demarat probatoriul în cauză, măsura s-a impus a fi menținută.
Garanțiile de ordin personal nu sunt elemente de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lui în libertate. Rezonanța socială a faptei reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret. În ceea ce priește impactul social al faptei în societate s-a apreciat că a fost ridicat, cu consecințe defavorabile, fiind lezate relațiile menite să asigure respectul autorității statului.
Termenul rezonabil al detenției provizorii nu a fost depășit, inculpatul fiind arestat preventiv din data de 12.03.2015.
În consecință, întrucât temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale au fost fundamentate și au continuat să existe, în temeiul art. art. 362 alin. 2 raportat la art. 208 C.p.p., instanța a constatat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului L. I. și a dispus menținerea acesteia.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație în termenul prevăzut de art. 206 alin. 1 C.pr.pen. inculpatul L. I. care solicită revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate deoarece măsura preventivă este excesivă raportat la timpul petrecut în arest și faptul că a recunoscut săvârșirea faptei.
În subsidiar, solicită înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de contestație invocate și în raport de principiile care reglementează soluționarea contestației prev. de art. 206 C.pr.pen.
Curtea constată că prin încheierea penală nr. 18/CC/12.013.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și, în consecință, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. I. acuzat de săvârșirea infracțiunii de tomor calificat și violare de domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data 12.03.2015 până la 10.04.2015, inclusiv. Încheierea a rămas definitivă prin necontestare.
Prin încheierea din data de 03.04.2015, rămasă definitivă prin încheierea nr. 48/CP/09.04.2015 a Curții de Apel A. I., judecătorul de cameră preliminară a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Prin încheierea din data de 27.04.2015, rămasă definitivă prin încheierea nr. 58/CP/05.05.2015 a Curții de Apel A. I., judecătorul de cameră preliminară a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Data de 18 mai 2015 constituie primul termen de judecare ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară, când completul de judecată a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, a dispus în raport de considerentele enumerate în încheierea contestată, menținerea acestei măsuri.
Curtea, procedând la verificarea legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive precum și la oportunitatea menținerii ei din perspectiva criticilor formulșate de inculpat, în baza art.206 C.pr.pen., reține următoarele:
Acuzațiile aduse inculpatului sunt deosebit de grave raportat la împrejurările și modul în care s-au consumat faptele imputate inculpatului, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (lezarea valorii umane supreme - viața), natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, astfel încât apreciază că se impune și în prezent menținerea aceleași măsuri preventive față de inculpat în condițiile în care temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia nu s-au schimbat.
Constată că există probe din care rezultă existența unor motive verosimile în sensul interpretării date de Curtea Europeana, respectiv date, informații, care conving un observator obiectiv ca e posibil ca inculpatul să fi săvârșit infracțiunile ce fac obiectul urmăririi penale, și pentru care a fost trimis în judecată în primă instanță. Aceste date nu trebuie sa aibă aceeași forță cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula acuzarea.
Această situație nu înfrânge prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul în cursul procedurii judiciare.
Modalitatea în care se susține că a fost săvârșită fapta, așteptând victima în fața blocului, înarmat cu un cuțit, în circumstanțele în care aceasta era vecina sa, a pătruns în apartamentul victimei în urma acesteia, inculpatul a încuiat din interior ușa apartamentului și a lovit în mod repetat cu cuțitul zone anatomice vitale, cauzându-i leziuni traumatice grave, incompatibile cu viața, justifică temerea că inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea publică iar o altă măsură preventivă nu este de natură să asigure realizarea scopului urmărit. Deoarece la acest moment procesual, raportat la faza în care se află procedura judiciară, nu sunt îndeplinite condițiile obiective care să justifice aprecierea faptului că o măsură preventivă mai puțin restrictivă corespunde exigenței de proporționalitate în raport de gravitatea acuzației și de necesitate pentru realizarea scopului urmărit prin adoptarea acestei măsuri conform disp. art. 202 alin. 1 și 3 C. pr. pen.
IV. Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 206 C.pr.pen. va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul L. I. împotriva încheierii penale din data de 18.05.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ 15.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga contestatorul să achite statului 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul L. I. împotriva încheierii penale din data de 18.05.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ 15.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă contestatorul să achite statului 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.05 2015.
Președinte, Grefier
C. M. ManRamona F. L.
Red/CMM/
Tehn RFL/10.06.2015/2 exp.
Jud fond C. M. P.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 585/2015. Curtea... | Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea... → |
|---|
