Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 72/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 72/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 72/A/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. T.
Judecător E. B.
Grefier A. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. A.-I. reprezentat de procuror A. P.
Pe rol judecarea apelul formulat de P. de pe lângă T. H. și partea civilă S. R. prin A. prin D.G.R.F.P.TIMIȘOARA prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE H. împotriva sentinței penale nr.393 din 12.11.2014 pronunțată de T. H. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata apelantă I. V. asistată de avocat G. R. în substituire avocat C. A. apărător desemnat din oficiu pentru inculpată, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care întrebată fiind de către președintele completului de judecată dacă este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu inculpata intimată I. V. susține că este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu și nu dorește să dea declarație în cauză, își menține declarațiile date aflate la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor declarate în cauză.
Reprezentanta parchetului având cuvântul solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei soluții în sensul motivelor scrise de apel.
În ce privește primul motiv de apel privind procedură simplificată solicită instanței a se pronunța pe motivele scrise depuse la dosar.
Opinia sa personală este că în cauză se putea aplica procedura simplificată deoarece inculpata a fost audiată și a declarat expres că-și asumă vinovăția.
În ce privește al doilea motiv de apel susține că greșit instanța de fond a reținut circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.c Cod penal invocând atitudinea inculpatei ulterior comiterii faptelor constând în recunoașterea și prezentarea asteia în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată. Dar aceste criterii pot determina instanța în sensul individualizării pedepsei cu orientarea acesteia spre minimul prevăzut de lege dar nu sub acesta. Se poate proceda astfel dacă exclusiv recunoașterea inculpatei și exclusiv prezența în fața instanței ar fi dus la lămurirea cauzei sub toate aspectele și la adoptarea unei soluții în cauză. Ori, în cauză cu sau fără recunoașterea inculpatei sau cu sau fără prezența acesteia în cauză existau probe suficiente pentru ca instanța să dea o hotărâre legală și temeinică și s-a dat mult prea mare eficiență acestora elemente reținându-se ca circumstanțe atenuante și solicită înlăturarea art.74 lit.c și aplicarea unei pedepse de 1 an și 4 4luni închisoare care reprezintă minimul redus cu 1/3 din pedeapsă.
În ce privește al treilea motiv din apelul declarat de parchet susține că instanța de fond trebuia să dispună comunicarea hotărârii Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice Timișoara deoarece interdicția de a fi administrator al unei societății comerciale pentru persoana care a comis evaziune fiscală este o interdicție prevăzută de art.12 din Legea nr.241/2005 și este o decădere care va dispărea când va interveni reabilitarea și dacă în hotărâre nu se face mențiune despre această comunicare la RC ea nu-și produce efectele. Astfel de motive s-au invocat și în alte cauze respectiv Decizia nr.209/2014 a Curții de A. A.-I. unde o altă cale de ataca a parchetului a fost admisă și s-a dispus și comunicarea către DGRFP pentru înregistrarea în cazierul fiscal al inculpatei.
În ce privește apelul declarat de partea civilă A. solicită respingerea ca nefondat având în vedere că din actele dosarului de urmărire penală filele 349 – 351 și raportat la înscrisul de la fila 44 din dosarul de fond s-a făcut dovada că nu există bunuri în ce o privește pe inculpată și pe partea responsabilă civilmente și cererea formulată de A. nu putea fi admisă.
Apărătorul din oficiu al inculpatei apelante, avocat G. R. în substituire avocat C. A. având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de parchet și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
În ce privește punctul 1 din apelul declarat de parchet susține că în cauză erau aplicabile dispozițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală. Astfel că art.374 alin.4 Cod procedură penală prevede ca și condiție pentru aplicarea procedurii simplificate recunoașterea faptelor din rechizitoriu iar inculpata a arătat expres în fața instanței de fond că recunoaște faptele și solicită judecarea în baza probelor și a precizat contextul în care au fost comise aceste fapte. Din felul în care a fost dată declarația la instanța de fond rezultă că inculpata a recunoscut și dorit judecarea în baza acelor probe și instanța dacă aprecia corect altfel ar fi trebuit să pună în discuția părților administrarea probațiunii. Nici nu a solicitat judecata în baza acelor probe iar apelul declarat de parchet în acest sens este nefondat.
În ce privește punctul 2 din apelul declarat de parchet susține că în mod corect instanța de fond a reținut în favoarea inculpatei dispozițiile art.74 lit.c Cod penal, nici un text de lege nu interzice reținerea concomitentă a dispozițiilor art.74 alin.1 lit.c Cod penal și judecarea în baza procedurii simplificate. Inculpata a avut o atitudine sinceră, s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței și în baza declarației dată de aceasta și a recunoașterii faptei s-a ajuns la formularea Rechizitoriului și apoi la pronunțarea hotărârii.
În ce privește punctul 3 din apel acesta este nefondat instanța a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii la ORC și care era suficient pentru luarea măsurilor în această situație.
În ce privește apelul declarat de A. solicită respingerea acestuia, din probele de la dosar nu există dovada că inculpata avea bunuri mobile sau imobile pe numele său și nu se putea dispune sechestrul neexistând un obiect al acestui sechestru .
Inculpata intimată I. V. în ultimul cuvânt solicită respingerea apelurilor declarate în cauză.
C. DE A.
Asupra apelurilor declarate constată următoarele:
I. P. sentința penală nr.393 din 12.11.2014 pronunțată de T. H. în dosar nr._ s-a dispus în baza art.386 C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reținută împotriva inculpatei I. V. în rechizitoriu, din infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art.9 al.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, în infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art.9 al.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. anterior.
A fost condamnată inculpata I. V. la 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev.și ped.de art.9 al.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. anterior, art.396 al.10 C.pr.pen., art.74 al.1 lit.c), 76 al.1 lit.d) C.pen. anterior și art.5 al.1 C.pen.
S-a dispus privarea inculpatei de exercițiul drepturilor civile prev.de art.64 al.1 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal anterior.
În baza art.81 și 82 Cod penal anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul acesteia, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În baza art.71 al.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
A fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente . Petroșani să plătească părții civile S. R. prin A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice H., suma de 12.667 lei, cu titlu de daune materiale, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere până la data plății integrale a prejudiciului.
S-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor prevăzute de art.83, 84 C.pen. anterior.
S-a respins cererea părții civile S. R. prin A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice H., de instituire a măsurii asiguratorii a sechestrului.
În baza art.13 al.1 din Legea nr.241/2005, s-a dispus ca la data rămânerii definitive, copia dispozitivului prezentei hotărâri se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului.
În baza art.274 al.3 C.pr.pen., a fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente . Petroșani, la plata sumei de 3.300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.274 al.1 teza finală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, ce va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
P. rechizitoriul nr.798/P/2012 din data de 20.06.2014 al Parchetului de pe lângă T. H., înregistrat la această instanță sub nr._ /25.06.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei I. V., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art.9 al.1 lit.b) din Legea nr.241/2005.
Împotriva inculpatei s-a reținut, în esență, că în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, nu a înregistrat în contabilitate operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului, producând, în această modalitate, un prejudiciu în valoare totală de 12.667 lei.
Din examinarea probelor administrate în faza de urmărire penală, probe în baza cărora a solicitat inculpata judecarea cauzei, conform procedurii simplificate, reglementată de art.374 al.4 C.pr.pen. raportat la art.375 C.pr.pen., instanța reține, în fapt, în esență, că la data de 13.08.2007, sub numărul de ordine J_, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă T. H. a înregistrat S.C. ,,S. T.’’ SRL Petroșani, ai cărei asociați erau I. V. și I. V. – inculpata din prezenta cauză, care exercita și atribuțiile de administrator al societății, domeniul de activitate consta în activități ale agențiilor de voiaj și a tur-operatorilor, activități de asistență turistică.
În urma controlului efectuat la sediul S.C.,,S. T.’’ SRL Petroșani organele fiscale au constatat că inculpata în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, nu a înregistrat în contabilitate operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului, producând, în această modalitate, un prejudiciu în valoare totală de 12.667 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 4.029 lei,TVA în sumă de 6.346 lei și majorări și penalități de întârziere aferente acestor debite în sumă de 2.292 lei.
Fapta săvârșită de inculpata I. V., astfel cum a fost prezentată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art.9 al.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, săvârșită în forma continuată, reglementată de art.41 al.2 C.pen. anterior, astfel că, în baza art.386 C.pr.pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru a cărei săvârșire a fost trimisă în judecată inculpata, din infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art.9 al.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, în infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art.9 al.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen., reținând că legea penală mai favorabilă incidentă în prezenta cauză o reprezintă Codul penal anterior.
În baza textelor de lege menționate, inculpata va fi condamnată.
La individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată se vor avea în vedere, în condițiile art.396 al.10 C.pr.pen. și art.72 C.pen. anterior, următoarele: contextul și modul de comitere a faptei infracționale, prejudiciul relativ redus, cauzat prin fapta infracțională, împrejurarea că inculpata nu deține antecedente penale.
Având în vedere atitudinea procesuală a inculpatei ulterior comiterii faptei, prezența constantă a acesteia în fața organelor judiciare de anchetă și a celor jurisdicționale, în favoarea sa va fi reținută circumstanța atenuantă reglementată de textul art.74 al.1 lit.c) C.pen. anterior, cu consecințele prev. de art.76 al.1 lit.d) C.pen. anterior.
Pentru considerentele de fapt și de drept exprimate, inculpata va fi condamnată la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
Va fi privată inculpata de exercițiul drepturilor civile prev. de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b) C.pen. anterior.
Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei și evaluând incidența legii penale mai favorabile, conform art.5 al.1 C.pen., instanța a apreciat că suspendarea condiționată a executării pedepsei este în măsură să o responsabilizeze pe inculpată și să asigure reeducarea sa, în scopul prevenirii comiterii de noi fapte penale.
Față de aceste considerente și în baza art.81, 82 C.pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul acesteia, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
În baza art.71 al.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În cauză s-a constituit parte civilă S. R. prin A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cu suma de 12.267 lei (f.24 dosar fond) reprezentând impozit pe profit (4.029 lei), TVA de plată (6.346 lei) și majorări și penalități de întârziere aferente acestor debite (2.292 lei).
În baza art.19 al.1 C.pr.pen. raportat la art.119 și 120 C.pr.fiscală, a fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente . Petroșani, să plătească părții civile S. R. prin A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, suma de 12.667 lei, cu titlu de daune materiale, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere până la data plății integrale a prejudiciului.
Va fi respinsă cererea părții civile S. R. prin A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, de instituire a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatei, având în vedere că, potrivit adresei nr._/07.10.2014 emisă de Primăria Municipiului Petroșani – Serviciul impozite și taxe (f.42 dosar fond) și a celei având nr._/491/06.10.2014 emisă de Municipiul Cluj-N. – Serviciul constatare, impunere și control persoane fizice (f.44 dosar fond), inculpata nu figurează cu bunuri mobile sau imobile declarate în vederea impozitării.
În ce privește cheltuielile judiciare se va face aplicarea art.274 al.3 C.pr.pen. și art.274 al.1 teza finală, C.pr.pen.
II. Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel în termenul prevăzut de legea procesual penală P. de pe lângă T. H. și partea civilă A. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, prin AJFP H..
În expunerea motivelor scrise de apel Ministerul Public critică, în esență, sentința penală atacată sub aspectul reținerii greșite a dispozițiilor art.396 al.10 C.pr.pen. privind procedura simplificată, în contextul în care din declarația inculpatei rezultă că aceasta nu a recunoscut comiterea faptei. O altă critică privește individualizarea judiciară a pedepsei, susținându-se că în mod greșit s-a reținut circumstanța atenuată prevăzută de art. 75 lit. c ) Cod penal anterior atâta timp cât limitele speciale de pedeapsă au fost reduse potrivit art. 396 alin. 10 C. pr.pen., în cauză fiind valorificată de două ori aceeași împrejurare, respectiv recunoașterea faptei. Se mai susține că instanța de fond a omis a aplica dispozițiile art. 6 alin. 1 și 1 ind. 1 din O.G.nr.75/2001 și a art.12 din Legea nr. 241/2005, privind comunicarea dispozitivului hotărârii judecătorești definitive Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara, direcție în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal inculpata I. V. și, respectiv a omis a aplica decăderea din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal a unei societății reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în raport de condamnarea dispusă în cauză.
Partea civilă S. R. prin A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, a criticat sentința penală atacată sub aspectul omisiunii primei instanțe de a institui măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatei, o atare măsură fiind obligatorie.
III. Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate în apelurile formulate în cauză, precum și din oficiu, conf. art. 417 și 418 din Codul de procedură penală, C. de A. constată că doar apelul declarat P. de pe lângă T. H. este fondat în limitele și pentru cele ce se vor arăta în continuare:
1. Consacrând efectul devolutiv al apelului reglementat ca primă cale de atac ordinară, art. 417 stabilește în alineatul (1) că ,, Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.’’, iar alineatul (2) stabilește că ,, În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.’’ Rezultă, așadar, că instanța de apel examinează cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, putând invoca din oficiu și motive de ordine publică, cu condiția de a nu crea celui ce a declarat apel o situație mai grea .
2. C. de A. constată că în cauză, în raport de ansamblul probator administrat în cursul anchetei penale, probatoriu necontestat de către inculpata I. V., s-a reținut o corectă stare de fapt, s-a făcut o justă încadrare juridică a faptei, raportat și la art. 5 din Codul penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, iar instanța de fond temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, așa cum s-a solicitat și s-a pus în discuție, în raport cu situația de fapt reținută.
Fapta inculpatei care în calitate de administrator, în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, nu a înregistrat în contabilitatea societății comerciale S.C.,, S. T.’’ SRL. Petroșani operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului, producând, în această modalitate, un prejudiciu în valoare totală de 12.667 lei, întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.9 al.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. anterior și art. 5 Cod penal.
2.1.În ce privește apelul Ministerului Public, o primă critică invocată privește aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art.374 alin.4 C.pr.pen. raportat la art.375 C.pr.pen. și art. 396 alin. 10 C.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Relativ la această critică se constată că în mod corect prima instanță a procedat la judecarea cauzei conform procedurii simplificate, reglementată de art.374 al.4 C.pr.pen. comb. cu art.375 C.pr.pen., raportat la declarația inculpatei, care a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa și a solicitat aplicarea procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.
Contrar opiniei parchetului din declarația dată de inculpată, în conformitate cu disp.art.375 alin.1 C.pr.pen., rezultă fără echivoc faptul că inculpata a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa.
Este adevărat că inculpata a declarat că nu a comis fapta în mod voit, însă interpretarea pe care o dă parchetul acesteia este greșită. P. cele declarate inculpata a dorit să arate că nu a comis fapta cu intenție directă, ci cu intenție indirectă, formă de vinovăție reținută de altfel în actul de sesizare al instanței. Ori, în acest context susținerile parchetului sub acest aspect sunt nefondate, iar cererea de a se înlătura dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod proc.pen. nu poate fi admisă.
2.2. Neîntemeiată se privește și critica parchetului privind individualizarea judiciară a pedepsei referitoare la reținerea în favoarea inculpatei a circumstanței atenuante reglementată de textul art.74 al.1 lit.c) C.pen. anterior, cu consecințele prev. de art.76 al.1 lit.d) C.pen. anterior, atâta timp cât instanța a valorificat dispozițiile art.374 al.4 C.pr.pen. comb. cu art.375 C.pr.pen. și art. 396 alin. 10 C. pr.pen.
Din interpretarea dispozițiilor art.72 C.pen. anterior care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepsei rezultă că stabilirea și aplicarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. anterior sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C.pen. anterior, rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată, în această apreciere, se va ține seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Pe de altă parte, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Potrivit art. 74 alin.1 lit. c) Cod penal anterior poate constitui circumstanță atenuantă judiciară „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților’’.
Din economia acestor dispoziții legale rezultă că, în adevăr, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de acest text de lege nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor. Însă, în cauză este de observat că inculpata a recunoscut fapta încă din primele acte de cercetare penală, a pus la dispoziția organelor fiscale de control actele societății și s-a prezentat în fața organelor judiciare de anchetă și a celor jurisdicționale ori de câte ori a fost chemată, unde a dat declarații ample recunoscând fapta fără nicio obiecție. Ori, în raport de aceste elemente se apreciază că în mod justificat prima instanță a valorificat în favoarea inculpatei atât art.74 al.1 lit.c) C.pen. anterior, cu consecințele prev. de art.76 al.1 lit.d) C.pen. anterior, cât și dispozițiile art.374 al.4 C.pr.pen. comb. cu art.375 C.pr.pen. și art. 396 alin. 10 C. pr.pen., aplicând inculpatei o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Așadar, nu se poate reține în cauza de față că prima instanță a dat o dublă valență aceleiași împrejurări, respectiv recunoașterea faptei de către inculpată, întrucât împrejurările relevante anterior, luate în considerare, reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu și caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatei încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
2.3.În acord cu critica parchetului, C. constată că prima instanță a omis a face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 1 ind. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal ( denumită în continuare O.G. nr. 75/2001) .
Astfel, în cazierul fiscal se ține evidența persoanelor fizice și juridice, precum și a asociaților, acționarilor și reprezentanților legali ai persoanelor juridice care au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, financiare, vamale, precum și cele care privesc disciplina financiară ( art. 2 alin. 1 ).
Potrivit art. 4 comb. cu art. 6 alin. 1 și 1 ind. 1 din O.G. nr. 75/2001 în cazierul fiscal se înscriu date privind sancțiunile aplicate contribuabililor pentru faptele prevăzute la art. 2 alin. (1), înscrierea datelor urmând a se face pe baza documentelor rămase definitive și irevocabile potrivit legislației în vigoare, iar dispozitivul hotărârii judecătorești definitive și irevocabile se comunică direcției generale a finanțelor publice în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal persoana sancționată, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
Așadar, prima instanță, urmare a condamnării inculpatei pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 al.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. anterior, în aplicarea acestor dispoziții legale imperative trebuia să dispună comunicarea dispozitivului hotărârii judecătorești definitive Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara, direcție în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal inculpata I. V.. Neprocedând astfel instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, supusă desființării în condițiile art. 421 alin. 2 pct. a) C. pr.pen.
Fondată se privește și critica Ministerului Public privind omisiunea instanței de fond de a reține în cauză aplicarea art. 12 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare ( denumită în continuare Legea nr. 241/2005), respectiv de a decade inculpata din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal a unei societății reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr. 241/2005 ,, Nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.’’
Din economia acestor dispoziții legale rezultă că în ipoteza în care o persoană este condamnată pentru infracțiunile prevăzute de legea specială, aceasta atrage de drept o . incapacități sau interdicții care au legătură cu fapta penală săvârșită și care, în ultimă instanță, decurge din împrejurarea că societatea consideră că o persoană condamnată definitiv pentru anumite infracțiuni nu este demnă să îndeplinească anumite funcții sau să desfășoare anumite activități, așa cum este cazul în speță.
2. Referitor la apelul părții civile, C. constată că în mod corect prima instanță a respins cererea părții civile S. R. prin A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, de instituire a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatei, în contextul în care s-a dovedit că inculpata nu figurează cu bunuri mobile sau imobile declarate în vederea impozitării.
Este adevărat că potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 ,, În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie’’. Însă, având în vedere că, potrivit adresei nr._/07.10.2014 emisă de Primăria Municipiului Petroșani – Serviciul impozite și taxe (f.42 dosar fond) și a celei având nr._/491/06.10.2014 emisă de Municipiul Cluj-N. – Serviciul constatare, impunere și control persoane fizice (f.44 dosar fond), inculpata nu figurează cu bunuri mobile sau imobile declarate în vederea impozitării, o atare măsura nu se poate institui.
Față de aceste considerente, C., în baza dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. va admite apelul formulat de P. de pe lângă T. H., va desființa penală atacată numai sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 1 ind. 1 din O.G. nr. 75/2001 și a art. 12 din Legea nr. 241/2005 .
În baza disp. art. 6 alin. 1 și 1 ind. 1 din O.G. nr. 75/2001 se va dispune comunicarea dispozitivului hotărârii judecătorești definitive Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara, direcție în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal inculpata I. V. .
În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 va fi decăzută inculpata din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal a unei societății reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b) C. pr.pen. se va respinge ca nefondat apelul formulat de partea civilă A. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, prin AJFP H. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza disp. art.275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligată partea civilă apelantă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel, restul cheltuielilor judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de P. de pe lângă T. H. împotriva sentinței penale nr.393 din 12.11.2014 pronunțată de T. H. în dosar nr._ și în consecință:
Desființează în parte sentința penală atacată numai sub aspectul neaplicării disp. art. 6 alin. 1 și 1 ind. 1 din O.G. nr. 75/2001 și a art. 12 din Legea nr. 241/2005 și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite,
În baza disp. art. 6 alin. 1 și 1 ind. 1 din O.G. nr. 75/2001 dispune comunicarea dispozitivului hotărârii judecătorești definitive Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara, direcție în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal inculpata I. V. .
În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 decade inculpata din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal a unei societății reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Respinge ca nefondat apelul formulat de partea civilă A. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, prin AJFP H. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza disp. art.275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe partea civilă apelantă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată in sumă de 200 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2015.
Președinte, Judecător,
S. T. E. B.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored.S.T
2ex/30.01.2015
J.F.D. V.
| ← Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art.342 NCP.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 9/2015. Curtea de... → |
|---|
