Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 750/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 750/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-07-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 750/2013
Ședința publică de la 29 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. T.
Judecător A. L.
Judecător C. M. M.
Grefier A. B.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial A.- I. reprezentat prin procuror: I. F.
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de inculpații K. T., B. M., P. F.-R., D. J. –F., împotriva încheierii penale din 24.07.2013 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații recurenți
K. T. asistat de avocat Ș. A. în substituire avocat M. M. apărător desemnat din oficiu, B. M. asistat de avocat T. L. apărător desemnat din oficiu, inculpatul recurent P. F.-R. asistat de avocat P. E. apărător desemnat din oficiu, D. J. –F. asistat de avocat T. B. apărător desemnat din oficiu. Inculpații recurenți se află în stare de arest preventiv în Penitenciarul Aiud.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care întrebați fiind de către președintele completului de judecată inculpații recurenți având pe rând cuvântul susțin că sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.
La solicitarea președintelui completului de judecată reprezentanta parchetului și apărătorii inculpaților susțin că nu mai au alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile împrejurare față de care instanța constantă cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat Ș. A. în substituire avocat M. M. apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent K. T. având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza punerea inculpatului în libertate.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara în cauză neimpunându-se menținerea măsurii arestului preventiv.
În legătură cu această infracțiune reținută în sarcina inculpatului legislația este foarte permisivă, fetele ajung din prostituate ori părți vătămate ori martori. Din tot probatoriul administrat în dosar rezultă că fetele traficate practicau această ocupație din fragedă pruncie iar inculpații sunt trimiși în judecată pentru trafic de persoane.
Este o inechitate unul este arestat iar celălalt se află pentru reinserție socială. Nu este primul lot de acest gen când bărbații sunt arestați iar doamnele sunt la lucru. Lipsa antecedentelor penale și față de starea de fapt se preconizează judecarea pe art.320/1 C.p.p. și în cauză nu există justificare pentru menținerea măsurii arestului preventiv. Inculpatul pus în libertate nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal iar starea de arest este o măsură represivă și se riscă să se execute în avans o pedeapsă.
În concluzie solicită admiterea recursului.
Avocat T. L. apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul B. M. având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate în cauză nu se impune menținerea măsurii arestului preventiv și pe cale de consecință revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului. Achiesează la concluziile puse de colegul său și învederează că inculpatul este arestat din aprilie 2013, de aproape 4 luni, urmărirea penală s-a finalizat în cauză, pericolul social este mult diminuat iar scopul pedepsei a fost atins. Tribunalul Hunedoara motivează încheierea de menținere a măsurii arestului preventiv expunând că în cauză planează acuzații grave dar pericolul concret pentru ordinea publică nu se raportează la pericolul social al faptei. În cauză nu s-a ținut cont de modalitatea de comitere a faptei a fiecărui inculpat iar temeiurile noi intervin pentru menținerea măsurii arestului preventiv și nu pentru revocarea măsurii arestului preventiv iar cele existente nu mai subzistă.
Într-o măsură preventivă restrictivă pot fi impuse anumite măsuri și pentru părțile vătămate.
În încheierea atacată se mai reține că lăsarea în libertate a inculpatului ar provoca o reală tulburare opiniei publice. La arestarea inculpaților este adevărat că s-a făcut o anumită zarvă dar de la arestare au trecut 4 luni iar la momentul actual nu mai poate fi lezată opinia publică prin punerea inculpatului în stare de libertate.
Avocat P. E. apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent P. F.-R. având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate, revocarea măsurii arestului preventiv și punerea inculpatului în libertate.
Achiesează la concluziile puse de colegii săi în cauză iar pentru inculpatul P. la dosar nu există temeiuri sau indicii care să justifice menținerea măsurii arestului preventiv.
În ce privește pericolul social al faptei acesta trebuie să rezulte din probe și din date certe care însă la dosar nu există.
De la data arestării inculpatului a trecut o perioadă îndelungată de timp și nu mai subzistă temeiuri pentru menținerea măsurii arestului preventiv. Inculpatul a recunoscut integral faptele sale pe care le-a și regretat, a cooperat cu organele judiciare, în cauză nu subzistă prezumția că lăsat în libertate inculpatul ar influența buna desfășurare a procesului penal sau ar încerca zădărnicirea aflării adevărului, acesta nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Părțile vătămate nu au fost racolate de inculpat, nu au fost obligate de inculpat să practice meseria pe care acestea o practicau dinainte de a-l cunoaște pe inculpat. În cauză nu există date, probe că lăsat în libertate inculpatul ar racola alte persoane pentru această infracțiune și raportat la atitudinea de recunoaștere a inculpatului nu se impune privarea acestuia de libertate.
În subsidiar solicită luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara care este suficientă pentru îndeplinirea scopului pedepsei. Inculpatul are cunoștință de obligațiile pe care le are în acest sens iar opinia publică nu va vocifera la faptul că prin lăsarea în libertate a inculpatului organele judiciare nu și-au făcut datoria.
În cauză se impune punerea inculpatului în libertate.
Avocat T. B. apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent D. J. –F. având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și revocarea măsurii arestului preventiv temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă. Măsura arestului preventiv a fost luată în 26 aprilie 2013 iar în prezent pericolul pentru odinea publică s-a diminuat. Urmărirea penală a fost finalizată, scopul măsurii arestului preventiv avut în vedere la luarea acesteia a fost atins iar lăsarea inculpatului în libertate nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal.
Se susține că menținerea măsurii arestului preventiv se impune pentru protejarea derulării procedurii judiciare și protejarea victimelor dar trimiterea în judecată s-a făcut, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și solicită a se avea în vedere criteriile personale ale inculpatului anterior și ulterior comiterii faptelor criterii care pot convinge Curtea de Apel la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică la lăsarea acestuia în libertate.
În concluzie solicită admiterea recursului ca fondat.
Reprezentanta DIICOT având cuvântul solicită respingerea recursurilor formulate în cauză ca nefondate, de la momentul luării măsurii arestului preventiv nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere care subzistă și în prezent și măsura poate asigura scopul procesului penal și buna desfășurare a acestuia. Chiar și în situația în care inculpații ar recunoaște săvârșirea faptelor acest lucru nu poate fi luat în considerare decât la instanța de fond. Vârsta părților vătămate de 13 – 16 ani și faptul că inculpații au profitat de naivitatea acestora și le-au exploatat la acea dată inculpații fiind toți majori, este un temei concret pentru menținerea măsurii arestului preventiv în cauză fiind incident art.148 lit.f C.p.p.
În concluzie solicită menținerea măsurii arestului preventiv și respingerea recursurilor declarate de inculpați.
Inculpatul recurent K. T. în ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța în cauză.
Inculpatul recurent B. M. în ultimul cuvânt solicită lăsarea în libertate deoarece nu va lua legătura cu părțile vătămate.
Inculpatul recurent P. F.-R. în ultimul cuvânt solicită lăsarea în libertate deoarece se va prezenta ori de câte ori va fi chemat la instanță.
Inculpatul recurent D. J. –F. ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța în cauză.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor declarate constată următoarele:
Prin încheierea penală din 24 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ 13 s-a dispus în baza art.160/b și 300/2 Cod procedură penală menținerea arestării preventive a inculpaților:
- K. T., zis „G.”, fiul lui N. și A., născut la data de 24.04.1962 în orașul Ardud, jud.Satu-M., domiciliat in Hunedoara, ..18, posesor al C.I. ..D. nr._, CNP_;
- B. M., zis „M. Tîncu”, fiul lui C. și G., născut la data de 28.03.1972 în mun.Hunedoara, jud.Hunedoara, domiciliat în Hunedoara, ..CM2, . C.I. ..D. nr._, CNP_;
- P. F.-R., fiul lui F. și V., născut la data de 03.06.1991 în mun.Hunedoara, jud.Hunedoara, domiciliat în Hunedoara, ., ., posesor al C.I. ..D. nr._, CNP_;
- D. J. –F., zis „C.” fiul lui I.-S. și L., născut la data de 31.01.1989 în mun.Hunedoara, jud.Hunedoara, domiciliat în Hunedoara, ., nr.8, ., ., posesor al C.I. . nr._, CNP_, aflați în prezent aflați în Penitenciarul Aiud.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:
Arestarea preventivă a inculpaților s-a dispus prin încheierea penală nr. 23/26.04.2013 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin încheierea penală nr.56/30.04.2013 a Curții de Apel A. I., pentru temeiul reglementat de dispozițiile art.148 al.1 lit.f) C.pr.pen., potrivit căruia măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 C.pr.pen., iar inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin rechizitoriul nr.16 D/P/2013 din data de 17.05.2013 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional nestructurat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 și ped. de art.323 C.pen. și trafic de minori, prev. de art.13 al.1 și 3 teza I raportat la art.12 al.2 lit.a) din Legea nr.678/2001, cu aplicareaart.41 al.2 C.pen.
Măsura arestării preventive a inculpaților a fost menținută, în procedura reglementată de textul art.3001 C.pr.pen., prin încheierea penală din data de 21.05.2013 (f.16 dosar fond), definitivă prin decizia penală nr.574/23.05.2013 a Curții de Apel A. I. (f.35 dosar fond), dar și în procedura reglementată de textul art.3002 C.pr.pen., prin încheierea penală din data de 10.07.2013, definitivă prin decizia penală nr.731/18.07.2013 a Curții de Apel A. I..
S-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au modificat, ci subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate, măsura fiind proporțională scopului urmărit.
În speță, asupra inculpaților planează acuzații grave, de săvârșire a unor infracțiuni de criminalitate organizată, împrejurare care presupune o anumită coeziune și sprijin între membrii segmentelor infracționale.
Conform art.143 C.pr.pen., măsurile preventive se pot lua dacă sunt probe sau indicii temeinice că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Indiciile temeinice sunt considerate de textul art.681 C.pr.pen. ca existând atunci când, din datele existente în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
La soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpaților s-a apreciat că, din probațiunea administrată de organele judiciare de anchetă, rezultă date ce pot fi considerate indicii temeinice în sensul că inculpații ar fi săvârșit faptele de care sunt acuzați.
Mai constatăm că inculpații sunt acuzați de comiterea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (de la 7 la 18 ani) și interzicerea unor drepturi, infracțiuni avute în vedere la soluționarea propunerii de arestare preventivă.
Pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat, raportat la modalitatea în care acuzarea reține că ar fi fost comise presupusele fapte infracționale, dar și raportat la natura și consecințele prezumtivelor fapte infracționale, cu privire la care s-a dispus arestarea preventivă și trimiterea în judecată.
Potrivit dispozițiilor art.139 al.1 și 2 C.pr.pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă sau se revocă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, ori nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive.
Raportat la aceste criterii și la circumstanțele factuale ale cauzei, s-a motivat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au modificat, ci subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate, raportat la împrejurarea că nu au intervenit elemente noi care să conducă la altă concluzie decât cea a menținerii măsurii arestării preventive.
Durata arestării preventive nu este una excesivă – raportat la complexitatea cauzei și la legitimitatea scopului urmărit prin arestare – și nici nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în textul art.140 C.pr.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text ce nu are incidență în cauză.
Jurisprudența C.E.D.O. a statuat că persistența unor suspiciuni rezonabile că persoanele arestate au comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție, fiind necesară o diligență specială a autorităților judiciare naționale în conducerea procedurilor. Sub acest aspect, se constată că soluționarea cauzei este amânată pentru a doua oară din rațiuni ce țin de garantarea dreptului la apărare al inculpaților și de obligativitatea asistenței judiciare a acestora.
Pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate, nu trebuie evidențiat efectiv printr-un amplu probatoriu, întrucât rezultă din gravitatea presupuselor fapte imputate inculpaților, precum și din prezumtiva modalitate de comitere a acestora, pe parcursul unei lungi perioade de timp.
Menținerea măsurii arestării preventive este impusă de rațiuni plauzibile ce țin atât de gradul de pericol social concret al faptelor de comiterea cărora sunt acuzați inculpații, de natura faptelor și de modalitatea în care se pretinde că au fost comise, cât și de consecințele asupra sănătății fizice și psihice a victimelor prezumtivelor fapte infracționale, victime aflate la vârsta minoratului.
De asemenea, rațiunile de utilitate procedurală, astfel cum sunt ele reglementate prin raportare la scopurile prevăzute de dispozițiile art.136 C.pr.pen., impun, în continuare, privarea lor de libertate. Tot jurisprudența instanței de contencios european a decis că între interesele personale ale inculpaților și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu.
Referitor la existența anumitor circumstanțe sau împrejurări de natură să se răsfrângă asupra situației juridice a inculpaților, anume poziția procesuală sinceră, de recunoaștere, adoptată de majoritatea încă din cursul anchetei penale, absența antecedentelor penale ori împlinirea termenului reabilitării judecătorești, minorii pe care îi au în întreținere, s-a arătat că nu pot fi relevante și nici nu pot fi valorificate în acest moment procesual.
Î. acestei soluții au declarat recurs inculpații K. T., B. M., P. F.-R., D. J. –F. solicitând casrea hotărârii și, în rejudecare, revocarea măsurii preventive a arestării, ori în subsidiar, luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au susținut în esență că nu mai există temeiuri pentru menținerea în stare de arest preventiv a inculpaților atâta vreme cât cercetările penale au fost finalizate în cauză și nu există probe care să dovedească riscul pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților pentru ordinea publică. Totodată s-a arătat că instanțele nu au avut în vedere conduita victimelor și că în prezent o altă măsură preventivă neprivativă de libertate ar fi suficientă pentru atingerea scopului urmărit de lege.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și, din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856 alin.3 din Codul de procedură penală Curtea reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, sub aspectul caracterului plauzibil al acuzațiilor formulate împotriva lor, au fost confirmate de cercetările efectuate în cauză în faza de urmărire penală.
De asemenea Curtea reține că acuzațiile aduse inculpaților privesc săvârșirea de infracțiuni pentru care legea prevede pedepse cu închisoare mai mari de 4 ani ( constituire de grup infracțional nestructurat și trafic cu minori).
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate al inculpaților acesta nu s-a diminuat prin trecerea timpului.
Curtea arată că faptele pretins săvârșite de inculpați în dauna unor persoane de o vârstă deosebit de fragedă relevă periculozitatea pe care aceștia o reprezintă pentru ordinea publică. Exploatarea sexuală a unor minore în vârstă de 13-16 ani, lipsite de suportul familial și de educație, pentru asigurarea facilă de venituri ilicite, relevă lipsa de scrupule a inculpaților. În aceste condiții declarațiile recurenților referitoare la disponibilitatea lor de a se pune la dispoziția organelor judiciare și a respecta în întregime obligațiile impuse de instanță sunt privite cu rezervă de către Curte.
De asemenea în privința inculpaților B. M. și P. F. R. Curtea relevă că și conduita anterioară a acestora, caracterizată prin confruntări cu legea penală, este în măsură să justifice, alături de celelalte elemente pericolul pe care lăsarea în libertate al inculpaților îl prezintă pentru ordinea publică.
Luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate față de inculpați este privită în acest moment ca nefiind oportună. Deși în cauză a fost emis rechizitoriul cercetarea judecătorească nu a început iar inculpații nu au dat declarații în fața primei instanțe. Din această perspectivă Curtea reține că și rațiuni de utilitate procedurală impun în continuare menținerea măsurii preventive a arestării.
Curtea relevă de asemenea că durata arestului preventiv nu a depășit termenul rezonabil, o detenție provizorie de aproape 4 luni, nefiind excesivă, în raport de complexitatea cauzei și conduita autorităților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații K. T., B. M., P. F.-R., D. J. –F., împotriva încheierii penale din 24.07.2013 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
Obligă pe inculpații recurenți să plătească statului suma de câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de câte 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 29 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. T. L. A. M. C. M.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored.A.L.
2ex/30.07.2013 J.F.D. V.
← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 746/2013. Curtea de... → |
---|