Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 413/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 413/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 19-03-2012 în dosarul nr. 413/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.413/2012

Sedința publică din 19 martie 2012

Președinte: E. B. -judecător

A. I. P. -judecător

S. T. - judecător

T. C. -grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

A. F. - procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă J. Mediaș împotriva sentinței penale nr.19/31 ianuarie 2012 pronunțată de J. Mediaș în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat C. C., asistat de avocat B. G., apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului intimat învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului,casarea sentinței penale atacate și rejudecând a se aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoare orientată sub minimul special prevăzut de lege urmare reținerii incidenței dispozițiilor art.320/1 Cod procedură penală, art.74 lit.a,c și art.76 lit.e Cod penal, cu suspendarea executării condiționate sau sub supraveghere.

Susține motivele de recurs formulate în scris și le completează cu următorul motiv:

- pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond este nelegală raportat la dispozițiile art.76 lit.e Cod penal astfel că se impunea coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege de 1 an.

Avocat B. G., apărătorul ales al inculpatului intimat C. C. solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.

Precizează că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă blândă raportată la împrejurările concrete ale faptei și la persoana acestuia. M. testă c individualizarea judiciară a pedepsei este lăsată la aprecierea instanței.

În subsidiar, dacă se acceptă punctul de vedere al parchetului în sensul că pedeapsa aplicată este nelegală solicită a se dispune condamnarea inculpatul la o pedeapsă cuprinsă între 2-3 luni închisoare cu suspendare, situată sub minimul special prev. de lege, având în vedere atitudinea sinceră a acestuia precum și vârsta sa de 54 de ani. Mai arată că inculpatul a prezentat suficiente elemente de îndreptare astfel că nu se impune a se crea acestuia suferințe prin pedeapsa aplicată.

Inculpatul C. C., având ultimul cuvânt învederează că a recunoscut fapta și nu a mai săvârșit alte infracțiuni.

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra recursului penal de față

Constată că prin sentința penală nr.19/31 ianuarie 2012 pronunțată de J. Mediaș s-a dispus în baza dispozițiilor art. 87 alin. 1 din O.U.G nr.195/2002, republicată cu aplicarea dispozițiilor dispozițiilor art. 320 1 din Codul de procedură penală, art. 74 a,c Cod penal raportat la art.76 e din Codul penal condamnarea inculpatului C. C., la pedeapsa de: 1000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică mai mare 0,80 g/l.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.63/1 Cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în fapt că la data de 14.09.2011, în jurul orelor 2100, deși anterior consumase băuturi alcoolice, inculpatul C. C. a condus autoturismul său marca VW Jetta, cu numărul de înmatriculare_ din orașul Copșa M. spre Mediaș pentru a procura medicamente mamei sale care făcuse o criză. La întoarcere pe . municipiul Mediaș, în momentul în care a ajuns în dreptul magazinului „Trident” din Mediaș, inculpatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autovehiculului și a intrat în coliziune cu stâlpul de susținere al semaforului instalat în centrul scuarului ce desparte sensurile de mers.

Ca urmare a impactului, stâlpul metalic pe care era montat semaforul a fost doborât la pământ, iar autovehiculul marca VW Jetta s-a răsturnat pe partea carosabilă, fără ca inculpatul C. C. să sufere leziuni traumatice care să impună acordarea de îngrijiri medicale.

Imediat la locul accidentului rutier s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Mediaș – Biroul de Poliție Rutieră care, în prezența martorului asistent D. L. S., a procedat la legitimarea conducătorului auto.

Cu ocazia legitimării, lucrătorul de poliție a sesizat că inculpatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care, în prezența aceluiași martor asistent, acesta a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager care a indicat o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior inculpatul C. C. a fost condus la Spitalul Municipal Mediaș unde, în vederea stabilirii gradului de intoxicație etilică, i s-au recoltat două probe biologice la interval de o oră. Buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. IX/a/1192 din data 19.09.2011 emis de S.C.M.L. Sibiu, la data de 14.09.2011, la ora 2215, indică că inculpatul C. C. avea o alcoolemie de 1,40 g/l alcool pur în sânge, iar după o oră această îmbibație alcoolică a scăzut până la valoarea de 1,20 g/l.

În drept fapta inculpatului C. C. care, la data de 14.09.2011, în jurul orelor 2100, a condus pe drumurile publice din orașul Copșa M. la Mediaș, autovehiculul său marca VW Jetta, înmatriculat sub numărul_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,40 g/l, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G nr.195/2002, republicată, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1000 lei amendă.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei solicitând ca instanța să se pronunța pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală astfel că a beneficiat de dispozițiile favorabile prevăzute de art. 320/1 aliniatul 7 din Codul de procedură penală.

La dozarea pedepsei instanța a avut în vedere faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale și se bucură de o foarte bună reputație în orașul Copșa M. fiind ales în funcția de viceprimar - reținând în consecință circumstanțele atenuante prevăzută de art.74 literele a și c cod penal, aplicând totodată dispozițiile favorabile inculpatului prevăzută de art.76 lit.e Cod penal.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a formulat recurs P. de pe lângă J. Mediaș solicitând casarea sentinței penale atacate și rejudecând a se aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoare orientată sub minimul special prevăzut de lege urmare reținerii incidenței dispozițiilor art.320/1 Cod procedură penală, art.74 lit.a,c și art.76 lit.e Cod penal, cu suspendarea executării condiționate sau sub supraveghere.

În motivarea recursului se arată că reținerea circumstanțelor atenuante nu poate atrage o reducere a pedepsei într-un cuantum atât de redus care să o lipsească de funcțiile de constrângere și reeducare cât și de scopul preventiv-educativ. De asemenea se arată că pedeapsa aplicată pentru același gen de infracțiuni trebuie să fie în principiu egală pentru toți autorii,iar numai criteriul bunei reputații a inculpatului și poziția sa socială dată de funcția de vice-primar nu este suficient pentru a justifica aplicarea pedepsei cu amenda. Se arată că practica judiciară aplică în mod constant pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea circulației pedepse cu închisoarea.

De asemenea se arată că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond este nelegală raportat la dispozițiile art.76 lit.e Cod penal astfel că se impunea coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege de 1 an.

Curtea analizând sentința atacată potrivit criticilor formulate precum și analizând cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit art.385/6 al.3, 385/9 al.3 C.proc.pen. constată că sentința atacată este netemeinică sub aspectul modalității de individualizare a pedepsei aplicate.

Astfel instanța de fond nu a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 72 C.pen. precum și exigențele impuse de principiul legalității care nu se rezumă doar la cerința ca individualizarea pedepsei să se facă în limitele stabilite prin norma de incriminare ci, pe lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe baza unor criterii de apreciere, determinate, de asemenea, de lege.

Alegerea mijloacelor de individualizare a pedepsei și a modalității de executare nu se face în mod arbitrar, ci, dimpotrivă, instanța este obligată să țină seama de criteriile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, evaluarea gradului de pericol social al faptei impune nu numai examinarea conținutului concret al infracțiunii ci și examinarea tuturor celorlalte situații, stări, împrejurări care însoțesc săvârșirea faptei și care, deși exterioare conținutului infracțiunii sunt de natură să particularizeze fapta și să-i fixeze un anumit grad de pericol social.

În cauza de față, infracțiunea comisă de inculpat este o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, infracțiune calificată în mod constant în practica judiciară ca prezentând o gravitate importantă,raportat la pericolul social pe care îl prezintă,respectiv punerea în pericol a securității traficului rutier.

În prezenta cauză din probele administrate rezultă că inculpatul deși consumase alcool s-a urcat la volanul autoturismului său, a condus o distanță relativ mare, respectiv s-a deplasat dintr-o localitate în alta și ca urmare a consumului de alcool a pierdut controlul volanului.

Atitudinea inculpatului în cursul procesului penal este relevantă sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, la fel și lipsa antecedentelor penale, dar acestea nu sunt suficiente pentru a conduce la reducerea pedepselor într-un cuantum care să nu asigure prevenția și reeducarea inculpatului.

Pe de altă parte din perspectiva unei practici judiciare previzibile ,în lipsa unei justificări obiective nu se poate aplica o pedeapsă cu amenda inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care instanțele aplică în mod constant pedeapsa închisorii numai în considerarea funcției de vice-primar ocupate de inculpat.

Față de considerentele expuse în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.proc.pen.se va admite recursul declarat de către P. de pe lângă J. Mediaș va casa sentința penală atacată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului C. C. și, rejudecând în aceste limite se va aplica inculpatului pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal, art. 76 lit. e Cod penal și a art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Se va interzice inculpatului exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

În baza art. 81,82 Cod penal apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat fără privarea de libertate se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

În baza art. 71 alin. ultim Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, inclusiv onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 lei rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către P. de pe lângă J. Mediaș împotriva sentinței penale nr. 19/31 ianuarie 2012 pronunțată de J. Mediaș în dosarul nr._ .

Casează sentința penală atacată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului C. C. și, rejudecând în aceste limite:

Aplică inculpatului C. C. pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal, art. 76 lit. e Cod penal și a art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Interzice inculpatului exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

În baza art. 81,82 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

În baza art. 71 alin. ultim Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, inclusiv onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 lei rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

E. B. A. I. P. S. T.

Grefier,

T. C.

Red. B.E./tehnored. T.C

2 ex. /03.04.2012

J.F. I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 413/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA