Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 709/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 709/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 709/A/2015
Ședința publică de la 10 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător S. T.
Grefier C. M. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este reprezentat de procuror A. P..
Pe rol fiind pronunțarea soluției în cauza penală cu numărul de mai sus privind apelurile declarate de inculpatul B. V. și partea civilă F. G. S. împotriva sentinței penale nr. 39/23.02.2015 pronunțată de T. A. în dosar penal nr._ .
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2015, când s-a stabilit termen de pronunțare la data de 7 iulie 2015, precum și în încheierea pronunțată în ședința publică din 07 iulie 2015, când s-a amânat pronunțarea la data de 10 iulie 2015, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelurilor penale de față:
I. Prin sentința penală nr. 39/23.02.2015 pronunțată de T. A. în dosar penal nr._ /2013 s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de inculpatul B. V. din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174, art.176 alin.1 lit.c) Cod penal din 1969 în infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal din 1969 și, respectiv, din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174, art.176 alin.1 lit.c) Cod penal din 1969 în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal din 1969.
A fost condamnat inculpatul B. V. la:
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174, art.176 alin.1 lit.c) Cod penal din 1969 cu aplicarea art.73 lit. b, art. 74 lit.b, c, art.76 lit.b Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II, b Cod penal din 1969 .
I s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II, b Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal din 1969.
În baza art. 86 ind. 1, 86 ind. 2 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani și încredințează supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune A..
Pe aceeași durată, de 7 ani, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969.
În baza art. 86 ind. 3 alin.1 Cod penal din 1969 a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune A.;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 alin.1, art. 83, art.84, art. 86 ind. 4 alin.2 Cod penal din 1969.
În baza art.397 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.25 alin.1 și art.19 alin.5 C.pr.pen. s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă F. G. S. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 50.000 lei daune morale și 2.372,62 lei daune materiale.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile S. Județean de Urgență A. I. suma de 7.284,69 lei cheltuieli de spitalizare.
S-a constatat că S. C. Județean de Urgență S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J..
În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.
În baza art.404 alin.4 lit.c) Cod procedură penală s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanța nr.429/P/2013 din data de 08.18.2013 a Parchetului de pe lângă T. A. și pusă în executare prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 12.08.2013 asupra imobilului construcție și teren, situat în Cugir, ., jud. A., aparținând inculpatului B. V. și s-a majorat valoarea până la concurența căreia se instituie sechestrul la suma de 52.372,62 lei.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.650 lei cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.276 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile F. G. S. suma de 5000 lei cu titlu cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Prin rechizitoriul emis în dosarul nr.429/P/2013 din data de 16.12.2013 al Parchetului de pe lângă T. A., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174,176 alin.1 lit.c) Cod penal.
În motivarea actului de sesizare a instanței se arată, în esență, că inculpatul pe fondul unor discuții contradictorii, i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu o cană de sticlă în greutate de circa 1 kg, în zona capului, cauzându-i leziuni grave ce au impus internare medicală de urgență și i-au pus viața în pericol, iar cu aceeași ocazie a încercat să lovească partea vătămată și cu o rangă de fier, fiind oprit de o altă persoană.
Din actele și lucrările existente la dosar, instanța reține, în fapt, în esență, că la data de 09.05.2013 martorul C. N., le-a solicitat, atât persoanei vătămate, cât și inculpatului, care locuiesc în aceeași localitate și se cunosc de mai mult timp, să-l ajute în efectuarea unor lucrări agricole pe terenul aferent cantonului „D.”, propunere cu care cei doi au fost de acord.
Astfel, în data de 10.05.2013, după terminarea lucrărilor agricole, atât inculpatul cât și persoana vătămată, dar și martorii M. I., B. N., C. N. au consumat băuturi alcoolice împreună, la o masă din curtea cantonului.
În jurul orelor 16,00 -17,00, persoana vătămată l-a trimis pe inculpat să aducă din incinta casei cantonului o sticlă de vin de 2 litri, iar acesta din urmă s-a conformat. Observând că inculpatul adusese o sticlă de vin de 2 litri din ranița persoanei vătămate, aceasta din urmă s-a enervat și a început să-l certe pe inculpat cu privire la acest lucru, acuzându-l că intenționa să-i sustragă vinul.
Pe acest fond al consumului de alcool în care se aflau, părțile au început să aibă discuții contradictorii. După ce, la solicitarea persoanei vătămate, inculpatul a dus sticla de vin înapoi în casă, martorul C. N. le-a adus celorlalți o cană (cantă) din sticlă în greutate de circa 1 kg, plină cu vin, solicitându-i inculpatului să pună vin în paharele de pe masă.
În timp ce inculpatul punea vin în pahare din cana pe care o ținea în mâna dreaptă, partea vătămată i-a reproșat din nou acestuia că a vrut să-i sustragă vinul.
Enervat de atitudinea persoanei vătămate, inculpatul a ridicat cana cu vin, lichidul scurgându-se pe martorul C. N., după care, peste masă, inculpatul i-a aplicat părții vătămate cu cana pentru vin, o lovitură în zona capului, frontal dreapta, lovind de sus în jos, în timp ce partea vătămată stătea în șezut pe bancă, la masă.
La scurt timp, inculpatul a luat din apropiere o rangă din fier cu intenția de a agresa persoana vătămată și cu acest obiect, dar nu a mai apucat, întrucât soția sa l-a deposedat de rangă.
Deși, inițial, nu a realizat gravitatea leziunilor sale, după ce a constatat că acuză dureri la mâna dreaptă, persoana vătămată a fost transportată la S. Orășenesc Cugir, inițial cu mașina martorului C. N., iar pe drum a fost preluată de către o ambulanță. De la S. Orășenesc Cugir, persoana vătămată a fost transferată și internată la S. Județean de Urgență A. I. în data de 11.05.2013, iar a doua zi, la data de 12.05.2013 a fost supusă unei intervenții neurochirurgicale.
Ulterior, medicii legiști au stabilit că partea vătămată a suferit leziuni grave în zona capului (traumatism cranio-cerebral cu fractură parietală dreapta și hemoragie cerebrală), leziuni care sunt de natura celor care pun viața în primejdie și care au necesitat 170 - 180 zile îngrijiri medicale.
Audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești la prima instanță, inculpatul a recunoscut că a aplicat lovituri persoanei vătămate, însă nu cu intenția să o omoare, cerând astfel schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută. de art.20 C.pen. rap. la art.174, art.176 alin.1 lit. c C.pen în infracțiunea de infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art.20 raportat la art.174 Cod penal, în principal, iar în subsidiar, din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art.20 C.pen. rap. la art.174, art.176 alin.1 lit. c C.pen în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal.
Pentru considerentele reținute în încheierea pronunțată la data de 16.06.2014 (fila 104-107, vol.I dosar instanță), instanța urmează să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.
Totodată inculpatul a solicitat instanței să se rețină că a săvârșit fapta dedusă judecății în stare de provocare - art. 73 lit.b) Cod penal, cerere admisă de către instanță raportat la declarațiile martorilor C. N., B. N., B. L., martori oculari, și ale inculpatului, din coroborarea cărora rezultă că incidentul a debutat cu acțiunile violente verbal și fizic ale persoanei vătămate, care l-a înjurat pe inculpat și l-a jignit, apoi l-a strâns de gât, după care l-a amenințat cu moartea, context în care inculpatul a aplicat inculpatului o lovitură cu o cană de sticlă în greutate de circa 1 kg, în zona capului, iar cu aceeași ocazie a încercat să lovească persoana vătămată și cu o rangă de fier, fiind oprit de o altă persoană.
Aceste împrejurări ale consumării incidentului îndreptățesc instanța să aprecieze că inculpatul a acționat sub imperiul provocării produse de atitudinea violentă a persoanei vătămate, ceea ce constituie, potrivit prevederilor art. 73 alin. 1 lit. b Cod penal, circumstanță judiciară atenuantă, circumstanță ce impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului B. V. care, fiind condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni de tentativă de omor pentru care a fost amnistiat, și care în data de 10.05.2013, în jurul orelor 16,00 – 17,00, pe fondul provocării produse de persoana vătămată prin violență, aflându-se la Cantonul silvic „D.” din orașul Cugir, jud. A., urmare unor discuții contradictorii, i-a aplicat persoanei vătămate F. G. S. o lovitură cu o cană de sticlă în greutate de circa 1 kg, în zona capului, cauzându-i leziuni grave ce au impus internare medicală de urgență și i-au pus viața în pericol, iar cu aceeași ocazie a încercat să lovească persoana vătămată și cu o rangă de fier, fiind oprit de o altă persoană, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art.20 C.pen. rap. la art.174, art.176 alin.1 lit. c) C.pen cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal
Referitor la încadrarea juridică dată faptelor, T. reține că în ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii de omor deosebit de grav din vechea reglementare se regăsește și în noua reglementare neintervenind o modificare a textului de lege, iar limitele de pedeapsă sunt aceleași în ambele reglementări (detențiune pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 ani).
Prin urmare, identificarea legii penale mai favorabile se va face în funcție de modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei.
Având în vedere și decizia Curții Constituționale nr.265/2014, instanța constată că în cauză legea penală mai favorabilă inculpatului este legea în vigoare la data săvârșirii faptei (Cod penal din 1969).
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, manifestând pe parcursul cercetărilor o atitudine de regret și colaborând cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în cauză.
La individualizarea judiciară a pedepsei pe care o va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art. 72 Cod penal, cu reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit. b, c Cod penal, având în vedere stăruința depusă de inculpat pentru a înlătura rezultatul infracțiunii și a repara paguba pricinuită, atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii, comportarea sinceră în cursul procesului.
În consecință, T. apreciază că aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat, cu reținerea dispozițiilor art.73 lit.b, art.74 lit.b,c Cod penal răspunde atât scopului prevăzut în art. 52 Cod penal, cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social al faptei și datele personale ale inculpatului pe de o parte, și sancțiunile aplicate, pe de altă parte.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei pe care o va aplica inculpatului instanța apreciază, în esență, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat care, chiar fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, nu va mai săvârși alte infracțiuni, având în vedere vârsta inculpatului, conduita sinceră a acestuia pe parcursul procesului, toate aceste aspecte creând convingerea instanței că incidentul din 10.05.2013 nu caracterizează persoana inculpatului, care nu va mai reitera un asemenea comportament, astfel că, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 86 ind.1 Cod penal, instanța va dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de mai sus sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani și va încredința supravegherea inculpatului Serviciului de probațiune de pe lângă T. A..
Pe aceeași durată, de 7 ani, se suspendă și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art.71 alin. ultim Cod penal.
În ce privește latura civilă, măsurile asigurătorii și cheltuieli judiciare s-au reținut următoarele:
Persoana vătămată F. G. S. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 80.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli suportate de partea civilă cu procurarea, achiziționarea medicamentelor, costul investigațiilor medicale, cheltuieli efectuate cu alimentația părții civile pe perioada spitalizărilor, cheltuieli suportate de partea civilă cu ocazia deplasărilor de la domiciliu la S. Județean de Urgență A. I. și alte instituții medicale, cheltuieli de deplasare efectuate de soția părții civile dus întors de la domiciliu la spital, plata însoțitorului pentru perioada în care partea civilă a fost internată în spital, diferența între veniturile realizate de partea civilă lunar și indemnizația pentru concediu medical încasată în perioada mai - noiembrie 2013, veniturile realizate de partea civilă din activitățile prestate atât în gospodăria proprie cât și în gospodăriile altor persoane, veniturile pa care partea civilă le-ar fi obținut luna începând cu luna noiembrie 2013 și până la împlinirea vârstei legale de pensionare, plățile efectuate către diferite persoane care l-au ajutat în gospodărie, contravaloarea cheltuielilor constând în plata certificatelor medico-legale, plata expertizelor medico-legale, veniturile de care a fost lipsită pe perioada în care nu a beneficiat de concediu medico-legal și până în momentul stabilirii unei pensii de invaliditate și 250.000 lei daune morale (filele 18-25 vol. I dosar instanță).
Prin adresa nr.4905/09.04.2014 (fila 74-76 vol.I dosar instanță) S. Județean de Urgență A.-I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.284,69 lei cheltuieli de spitalizare, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu internarea părții vătămate F. G. la Secția Neurochirurgie, în perioada 11.05._13 și C. Recuperare neurologică în perioada 18.06._13.
În dovedirea pretențiilor materiale, partea civilă a atașat la dosarul cauzei acte medicale, bilete de transport și bonuri fiscale (filele 26-55 vol.I dosar instanță și filele 19 și 20 vol. II dosar instanță).
Din economia înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv fotocopiile biletelor de ieșire din spital, existente la dosarul cauzei, instanța constată că partea civilă F. G. a fost spitalizată în perioadele 11.05._13 (secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență A. I.), 18.06.2013-9.07.2013 (secția Recuperare a Spitalului Județean de Urgență A. I.), 31.08._13; 28.11.2013-5.12.2013; 30.10._14 (secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență A. I.), 03.03._14 (secția Neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență S.). De asemenea, s-a prezentat la medicii specialiști pentru efectuarea unor investigații de specialitate în datele de 16.10.2013 Cardiologie, 06.01.2014, 9.06.2014 și 15.01.2015 RMN.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 26-55 vol.I dosar instanță) și (filele 19 și 20 vol. II dosar instanță), rezidă că toate cheltuielile efectuate de partea civilă urmare spitalizării se ridică la suma de 2.372,62 lei.
În ce privește solicitarea părții civile de a-i fi acordată diferența între veniturile realizate lunar ca angajat la S.C. Condorul Protecție și Pază SRL A. I. și indemnizația pentru concediu medical acordată în perioada mai 2013-noiembrie 2013, aceasta se privește a fi nefondată, întrucât din adeverința nr. 783/08.11.2013 emisă de S.C. Condorul Protecție și Pază SRL A. I. (înscrisul de care se prevalează partea civilă), nu rezultă care sunt veniturile lunare realizate de partea civilă și nici cuantumul indemnizației de concediu medical.
Privitor la solicitările părții civile de a-i fi acordate despăgubirile reprezentând plata însoțitorului pe perioada spitalizării, pierderea veniturilor pe care le-ar fi realizat în gospodăria proprie și în alte gospodării, veniturile pe care le-ar fi realizat luna, începând cu noiembrie 2013 și până la vârsta pensionării, acestea se privesc a fi nefondate întrucât partea civilă nu a produs nicio probă din care să reiese cuantumul acestor solicitări.
De asemenea, instanța constată că incidentul a cărui victimă a fost persoana vătămată F. G. S., a fost de natură să producă acesteia, pe lângă suferința fizică și o suferință psihică, inerentă celei dintâi și de natură să justifice acordarea de daune morale.
Conștiința de a fi bolnav și privat astfel de stilul de viață obișnuit, de obiceiurile zilnice, pe parcursul celor 180 zile de îngrijiri medicale demonstrează existența unui prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui compensare este necesară o despăgubire patrimonială.
De asemenea, instanța are în vedere că persoana vătămată nu a mai putut desfășura activitățile zilnice, datorită stării precare de sănătate, fiind încadrată în gradul II de invaliditate (incapacitate adaptivă de 70 %).
În cuantificarea sumei acordată cu acest titlu, T. apreciază că 50.000 lei reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia, iar cuantumul daunelor morale acordate părții civile, prezintă un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă sănătății fizice și psihice a părții vătămate, reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse.
Având în vedere starea de fapt reținută mai sus, instanța constată că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta cauzând prejudicii materiale, certe și actuale părții civile, ca urmare a internării pentru leziunile cauzate acesteia din urmă de către inculpat în ziua de 10.05.2013.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art.313 din Legea nr.95/2006, va admite acțiunea civilă astfel cum a fost formulată de partea civilă S. Județean de Urgență A. I. și îl va obliga pe inculpatul B. V. să-i plătească părții civile suma de 7.284,69 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu spitalizarea părții vătămate F. G. la Secția Neurochirurgie, în perioada 11.05._13 și C. Recuperare neurologică în perioada 18.06._13.
În ceea ce privește măsurile asigurătorii, instanța reține că în cauză prin ordonanța nr.429/P/2013 a Parchetului de pe lângă T. A. din 08.08.2013 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunului imobil reprezentând construcție și teren, proprietatea inculpatului B. V., bun imobil situat administrativ în orașul Cugir, sat Vinerea, ., jud. A., în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune.
Având în vedere starea de fapt reținută mai sus și faptul că inculpatul va fi obligat la plata despăgubirilor civile în favoarea părții civile, precum și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în baza art.404 alin.4 lit.c) Cod procedură penală va menține măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanța nr.429/P/2013 din data de 08.18.2013 a Parchetului de pe lângă T. A. și pusă în executare prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 12.08.2013 asupra imobilului construcție și teren, situat în Cugir, ., jud. A. aparținând inculpatului B. V. și majorează valoarea până la concurența căreia se instituie sechestrul la suma de 52.372,62 lei.
În ce privește cheltuielile judiciare s-au avut în vedere art.274 alin.1Cod procedură penală și art.276 alin.1 Cod procedură penală .
II. Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel în termenul prevăzut de legea procesual penală partea civilă F. G. S. și inculpatul B. V..
În expunerea motivelor de apel scrise, partea civilă F. G. S., prin apărătorul ales, critică sentința penală atât sub aspectul laturii penale, privind reținerea circumstanței atenuante a provocării și a modalității de executare a pedepsei, cât și sub aspectul laturii civile, privind despăgubirile acordate (materiale și moral) . Se susține, în esență, că în mod greșit s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării - art. 73 lit. b C. pen. 1969, raportat la probele dosarului. Cât privește atitudinea inculpatului se arată că inculpatul a recunoscut infracțiunea, însă această atitudine a fost determinată de gravitatea leziunilor suferite de partea civilă. Se solicită pe latură penală, în principal, înlăturarea circumstanțelor atenuante ce au determinat reducerea considerabilă a pedepsei și s-a ajuns la aplicarea pedepsei de 4 ani.
Cât privește latura civilă, partea civilă susține că în mod greșit nu s-a acordat suma totală de 1013,10 lei, formată din suma de 532 lei, reprezentând contravaloarea RMN-ului conform chitanței aflată la fila 19 din volumul II dosar, contravaloarea carburantului în sumă de 99 lei justificat cu bonurile de benzină, atâta timp cât partea vătămată imobilizată la pat nu se putea deplasa singură, fiind însoțită de soția sa și nașul lor, precum și suma de 382,10 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor, coplata pentru perioada cât a fost internat. Sub aspectul daunelor morale se arată, în esență, că se impune majorarea acestora raportat la numărul total de 180 de zile de îngrijiri medicale, internările medicale, la cele două intervenții chirurgicale pe creier, la împrejurarea că partea civilă este încadrată în gradul II de invaliditate, a rămas cu grave sechele, nu mai lucrează, a fost nevoit să se pensioneze pentru că nu mai putea să presteze activitate.
Inculpatul apelant B. V., prin apărătorul ales, susține în motivele scrise de apel că în mod greșit instanța i-a respins cererea de schimbare a încadrării faptei din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174, art.176 alin.1 lit.c) Cod penal din 1969, în infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal din 1969, motivat de aceea că atâta timp cât cu privire la condamnarea anterioară a intervenit un decret de amnistie, precum și s-a împlinit termenul de reabilitare, orice consecință a condamnării a dispărut, deci nu se mai poate reține că inculpatul a săvârșit o tentativă de omor deosebit de grav pentru că a mai săvârșit un omor. Pe de altă parte, este de reținut că pentru reținerea infracțiunii de omor deosebit de grav, condamnarea anterioară trebuie să vizeze o infracțiunea de omor consumată, fapt ce rezultă din chiar dispozițiile art. 189 din noul cod penal - „de către o persoană care a comis un omor sau o tentativă la omor”, ceea ce nu este cazul condamnarea anterioară privea infracțiune de omor în forma tentativei. Relativ la solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174, art.176 alin.1 lit.c) Cod penal din 1969 în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal din 1969, cerere respinsă de instanța de fond în mod greșit în opinia inculpatului, se arată de către inculpat că din ansamblu materialul probator, nu rezultă intenția inculpatului, chiar indirectă, de a ucide, mai ales că s-a dovedit cauzei că părțile au continuat să mănânce și să bea împreună . Pe latură civilă, cât privește daunele morale se afirmă că sunt exagerat de mari prin prisma urmărilor faptei și a posibilității inculpatului de a le achita.
Apelurile formulate în cauză de partea civilă și de inculpat au fost susținute oral de către apărătorii aleși ai părților, concluziile acestora fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
III. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate de fiecare apelant, precum și din oficiu, potrivit art. 417 și 418 Cod pr.p., Curtea constată ca fondat doar apelul declarat de parte civilă în limitele și pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
- În ce privește apelurile inculpatului B. V. și al părții civile F. G. S. pe latura penală a cauzei:
1.1.Curtea constată, din ansamblul probator administrat cauzei, că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: raportul de constatare medico-legală nr. 1676/II/A/30 din 26.06.2013 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală A. ( f. 22-24 ds. u.p. ) raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală A. nr. 1892/II/A/29 din 17.07.2014 ) f. 145 ds. trib. ), raport de nouă expertiză medico-legală nr. 6361/VI/f/5/2014 din 15.01.2015 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj N. ( f. 12- 15 vol. II ds. trib. ), declarațiile martorilor C. N., M. I., B. L., B. N. M. (f. 142-159 ds. u.p., f. 134-139, 150-154 dosar instanță vol. I), T. V., C. C. (f.161-164 d. trib. vol. I), H. S. (f. 185-186 ds. trib. vol. I), F. I. (fila 7 ds. trib. vol. II), S. S., S. S. F., M. V. (f. 37-40 ds. trib. vol. II) și ale părții vătămate, declarația de recunoaștere a inculpatului B. V. .
În sarcina inculpatului s-a reținut corect că în data de 10.05.2013, pe fondul unor discuții contradictorii și a unor afirmații jignitoare făcute de persoana vătămată F. G. S. la adresa inculpatului, i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu o cană de sticlă în greutate de circa 1 kg, în zona capului, cauzându-i leziuni grave ce au impus internare medicală de urgență și i-au pus viața în pericol.
Nelegalitatea hotărârii constă însă în reținerea greșită în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. din 1969 privind circumstanța atenuantă legală a provocării, urmare a evaluării greșite a faptelor comise de persoana vătămate, așa cum se va arată în analizarea apelului părții civile.
Inculpatul B. V. nu a contestat starea de fapt decât în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, solicitând în principal schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal din 1969, cerere reiterată și în fața instanței de fond.
Curtea, contrar susținerilor inculpatului prin apărătorul ales, constată că încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. art.174, art.176 alin.1 lit.c) Cod penal din 1969 și nu ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal din 1969.
Astfel, ceea ce delimitează infracțiunea de tentativă de omor de infracțiunea de vătămare corporală, constă în principal în latura subiectivă a faptei. În mod constant s-a stabilit că elementul subiectiv al infracțiunii de tentativă de omor, trebuie dedus din următoarele criterii obiective: împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura precum și aceea vizată de făptuitor, obiectul contondent, consecințele cauzate și raporturile dintre autor și victimă. Analizarea laturii subiective, trebuie să aibă în vedere nu numai cadrul/contextul săvârșirii faptei, ci și personalitatea inculpatului - aspectele ce țin de cultura acestuia, ocupație, personalitate; pentru a se vedea ce stare psihică a determinat conduita inculpatului, mobilul acestuia, resortul faptei sale. Personalitatea inculpatului este un factor important în stabilirea stării psihice și cognitive, întrucât aceasta se produce la nivel psihologic, instanța trebuind să determine în ce mod a perceput inculpatul faptele sale și eventualul rezultat al acestora.
În jurisprudență, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. Demonstrează intenția de ucidere, printre altele, locul și numărul aplicării loviturilor, unele interesând regiuni vitale ale corpului, obiectul folosit, comportamentul inculpatului (anterior, concomitent sau ulterior lovirii victimei). Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve intenția de ucidere.
Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul "prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte"" (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. din 1969 ), iar cu intenție indirectă când "prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" (art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.din 1969 ). Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv în timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.
În speță, se reține că inculpatul a lovit victima stând în picioare, folosind o cană de sticlă de 1 kg., obiect apt prin el însuși să suprime viața unei persoane, lovitura a fost aplicată victimei în zona capului, frontal dreapta, de sus în jos, în timp ce aceasta stătea în poziția șezut, cu cauzarea unui traumatism cranio-cerebral cu fractură parietală dreapta și hemoragie cerebrală, leziuni care din punct de vedere medico – legal, sunt de natura celor care pun viața în primejdie.
În atare condiții, față de modul în care inculpatul a acționat și de urmările survenite, concretizate în leziuni grave în regiunea capului, este neîndoielnic că inculpatul a prevăzut că acțiunea sa ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârșit fapta cu intenția de a ucide.
Astfel, sub raport subiectiv nu se poate trage altă concluzie decât aceea că inculpatul nu a urmărit moartea victimei, dar a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, acționând cu intenție indirectă.
Și critica inculpatului referitoare la respingerea greșită de către prima instanță a cererii de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art.20 raportat la art.174 Cod penal din 1969, motivat de aceea că fapta de omor comisă anterior a rămas în faza tentativei și că fapta a fost amnistiată, este neîntemeiată.
Circumstanța agravantă prevăzută la lit. c) a art.176 alin.1 C.pen. din 1969 se referă la un antecedent al făptuitorului – săvârșirea anterioară a altui omor, care demonstrează persistența sa în ceea ce privește săvârșirea faptei și îl caracterizează ca deosebit de periculos.
Contrar opiniei inculpatului, pentru reținerea acestei circumstanțe agravante nu este necesar ca omorul săvârșit anterior să fie un omor consumat, ci poate fi și o tentativă de omor, ceea ce rezultă din coroborarea art. 174 alin. 1 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 144 C.pen. din 1969 .
Astfel, legiuitorul folosește în text termenul de ,,omor’’ și nu ,,infracțiunea de omor’’, iar potrivit art. 144 C.pen. din 1969 ,, Prin "săvârșirea unei infracțiuni" sau "comiterea unei infracțiuni" se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.’’
Tot astfel, nu are relevanță dacă făptuitorul a fost sau nu reabilitat pentru omorul săvârșit anterior, sau dacă a fost amnistiat . Încriminând acest omor deosebit de grav legiuitorul a avut în vedere un antecedent al făptuitorului - săvârșirea anterioară a altui omor, și acest antecedent există, indiferent dacă a intervenit sau nu reabilitarea, amnistia sau prescripția, cu atât mai mult cu cât aceste împrejurări înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării nu și fapta în realitatea ei.
Transpunând aceste considerații teoretice la cauza de față, se reține că încadrarea juridică a faptei este corectă, atâta timp cât inculpatul B. V. a fost condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni de tentativă de omor, chiar dacă a fost amnistiat.
1.2.În ce privește criticile părții civile pe latură penală acestea se circumscriu problemei de drept privind reținerea greșită în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. din 1969 .
Relativ la această problemă de drept, Curtea reține că, pentru existența circumstanței atenuante legale a provocării se cere întrunirea cumulativă a mai multor condiții: infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții, starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracțiune, provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator. Pentru a putea fi reținută circumstanța atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoție în psihicul acestuia. Circumstanța atenuantă a provocării vizează mobilul infracțiunii, latura subiectivă a acesteia, conducând la atenuarea gradului de pericol social al faptei și de periculozitate a infracțiunii, presupunând că în alte condiții acesta ar fi avut o conduită în limite legale.
În aceeași ordine de idei, existența tulburării sau emoției, în sensul art. 73 lit. b) din C. pen. din 1969 și intensitatea acestora, nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective. Astfel, întrucât dispozițiile art. 73 lit. b) din C. pen. din 1969 presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței "stării de provocare". Pentru reținerea "stării de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen. din 1969, nu se poate face abstracție de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția "omului mediu" supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator etc.
În prezenta cauză însă în acord critica părții civile, Curte apreciază că nu se poate reține "starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen. din 1969, nici prin utilizarea criteriilor subiective și nici a celor obiective. Probatoriul administrat nu confirmă apărarea inculpatului în sensul că, "ar fi fost provocat" prin una din modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. din 1969 (prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă").
Faptul că victima a făcut afirmații jignitoare față de inculpat, unele cu tentă de glumă - că inculpatul a vrut să-i fure vinul, că așa este învățat inculpatul să fure, și l-a prins de gât pe inculpat, nu justifică atitudinea violentă a acestuia, deoarece conflictul s-a produs pe fondul consumului de alcool și în contextul în care inculpatul a mai avut tangențe cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru comiterea infracțiunii de furt.
Susținerea inculpatului că a fost lovit peste față de către persoana vătămată în timp de aceștia se aflau în casă este simpla lui susținerea, nefiind susținută de nicio probă de la dosar.
Atitudinea inculpatului care, după ce părțile s-au întors din casă și s-au așezat la masă, s-a ridicat și i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu o cană cu vin în zona capului, frontal dreapta, lovind de sus în jos, s-a datorat dorinței de răzbunare, iar nu tulburării cauzate de comportarea provocatoare a victimei.
Nu în ultimul rând, verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 73 alin. (1) lit. b) din C. pen.din 1969 - obligatorie pentru reținerea circumstanței atenuante - se face în concret, în raport cu fapta și împrejurările săvârșirii acesteia, precum și în raport cu persoanele implicate. Activitatea victimei, aflată în stare de ebrietate, de a adresa în exces jigniri inculpatului, nu îndeplinește cerințele anterior menționate.
În consecință, se reține că inculpatul nu a acționat în stare de provocare și deci nelegal s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. din 1969 în favoarea inculpatului.
Așa fiind, urmează a se reforma hotărârea atacată prin înlăturarea reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) din Codul penal din 1969 privind starea de provocare.
Fondat se privește apelul părții civile și sub aspectul reținerii greșite a în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. b) din Codul penal din 1969 .
Astfel, pentru reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. b) din Codul penal din 1969, este necesar a se dovedi ,, stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită’’. Ori, inculpatul nu a proba aceste împrejurări, context în care în mod nejustificat instanța de fond a reținut dispozițiile art. 74 lit. b) din Codul penal din 1969 .
Relativ la reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuate prevăzute de art. 74 lit. c) Cod penal din 1969, cu consecința stabilirii unei pedepse sub minimul special, Curtea, în raport de actele dosarului, apreciază că aceasta este justificată.
Astfel, inculpatul a recunoscut sincer faptele, a colaborat cu organele de anchetă penală, s-a prezentat ori de câte ori a fost nevoie în fața organelor judiciare, unde a dat declarații ample, și chiar dacă a susținut că a comis fapta urmare a provocării de către victimă, aceste apărări se înscriu în limita specifică exercitării unui drept la apărare.
Este adevărat că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care și infracțiunea de tentativă de omor, însă raportat la împrejurarea că față de aceste condamnări inculpatul a fost reabilitat sau amnistiat, că din anul 1995 de când a fost eliberat din ultima condamnare a avut un comportament bun în societate, în familie și la locul de muncă, fiind angajat de 7 ani, are o familie organizată și a crescut trei copii, se apreciază că în mod corect instanța de fond le-a constatat și reținut ca circumstanțe atenuante judiciare în favoarea acestuia, așa încât apelul părții civile se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei, aspect sub care hotărârea atacată a fost criticată de partea civilă, se reține că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C.pen. din 1969, respectiv gradul concret de pericol social al faptei și persoana făptuitorului, fiind aplicată o pedeapsă de 4 ani închisoare, sub minimul special prevăzut de textul încriminator, dându-se efect circumstanței atenuate judiciare prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. din 1969 .
Relativ la reținerea prevederilor art. 76 lit. b) C.pen. din 1969 privind efectele circumstanțelor atenuante, este de observat că nelegal au fost reținute efectele prevăzute de art. 76 lit.b) în loc de art. 76 lit.a), având în vedere minimul special al pedepsei închisorii în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, care este de 15 ani .
Curtea, pe baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta comisă, având în vedere și dispozițiile art.74 lit. c) comb. cu art. 76 lit. a) C.pen. din 1969, reține că pedeapsa aplicată inculpatului de 4 ani închisoare pentru infracțiune săvârșită, însă prin privare de liberate, astfel cum se va motiva în continuare, este suficientă pentru realizarea scopului coercitiv și preventiv educativ al sancțiunii penale.
Ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea și elementele de apreciere privitoare la persoana inculpatului impun constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea apreciază, că evaluarea concretă a criteriilor specifice individualizării prin raportare la dispozițiile art. 52 C. pen. din 1969 impune un tratament sancționator mai aspru, în concordanță cu urmările efective ale faptei.
În acord cu criticile părții civile, se apreciază că suspendarea executării pedepsei în condițiile art. 86 ind. 1 și urm. din C.pen din 1969 este mult prea blândă față de gravitatea faptei comise și de circumstanțele personale ale inculpatului și nu este de natură să conducă la reeducarea acestuia.
Criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispozițiile art. 52 C.pen. din 1969, vizează stabilirea, între altele, a unei modalități de executare, prin privare sau de libertate, care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravității infracțiunii.
Această adecvare privește, concomitent, funcțiile de constrângere, de exemplaritate și de reeducare a pedepsei. Or, față de situația expusă, în raport de care se justifică într-adevăr reținerea circumstanțelor atenuante judiciare și, în consecință, coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, acordarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu este justificată, funcție de pericolul social concret al faptei, precum și de tulburarea produsă în mediul social și, totodată, nu este aptă a realiza funcțiile pedepsei, cu referire specială la funcția de prevenție generală a acesteia.
D. urmare, se va reforma hotărârea atacată în sensul înlăturării aplicării dispozițiilor art. 86 ind. 1 din Codul penal din 1969 privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu toate consecințele acesteia, inculpatul urmând a executa pedeapsa în regim de detenție.
2. În ce privește apelul părții civile F. G. S. și a inculpatului B. V. pe latura civilă a cauzei:
Cu premisa operațională că motivele de critică din apelul părții civile vizează atât cuantumul daunelor materiale, cât și cuantumul daunelor morale, solicitându-se majorarea acestora astfel cum au fost dovedite cu probele de la dosar, iar, pe de altă parte, în apelul propriu, inculpatul B. V. a solicitat acordarea de despăgubiri materiale doar în limita dovedirii lor și reducerea cuantumului daunelor morale, apreciate ca fiind exagerate, Curtea are în vedere doar pertinența criticilor părți civile în limitele ce se vor arăta în continuare, procedând în cele ce urmează la o analiză unică a lor.
Curtea precizează că, cerințele legii impun ca inculpatul să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea infracțiunii, indiferent de caracterul lor - material sau moral, ceea ce rezultă din însăși redactarea art.1.357 comb. cu art. 1.381, art. 1.385 și art. 1.386 din Codul civil și art. 1.391 din Codul civil. Potrivit art. 1.387 din Codul civil în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.
În ce privește prejudiciul material întinderea acestuia trebuie dovedit prin probe – martori, înscrisuri. Cât privește prejudiciul moral se reține că, daunele morale se acordă în raport de criteriul gravității prejudiciului moral cauzat părților civile, dar și în raport de criteriul echității – în funcție de care indemnizația ( despăgubirea ) trebuie să fie rațională, echitabilă, încât să asigure efectiv o compensare suficientă, iar nu exagerată, a prejudiciului moral cauzat.
Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea caracterului uman și a reacțiilor sale. De aceea referitor la daunele morale nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Este adevărat că suferința pricinuită prin vătămarea corporală gravă a victimei nu poate fi compensată prin nicio valoare materială, însă trebuie estimată de la caz la caz, în funcție de vârsta victimei, mediul din care provine, starea materială, numărul de îngrijiri medicale, gravitatea leziunilor suferite, măsura în care viața socială, familială a victimei a fost afectată.
Revenind la cauza de față se reține că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând acordarea sumei de 80.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli suportate de partea civilă cu procurarea, achiziționarea medicamentelor, costul investigațiilor medicale, cheltuieli efectuate cu alimentația părții civile pe perioada spitalizărilor, cheltuieli suportate de partea civilă cu ocazia deplasărilor de la domiciliu la S. Județean de Urgență A. I. și alte instituții medicale, cheltuieli de deplasare efectuate de soția părții civile dus întors de la domiciliu la spital, plata însoțitorului pentru perioada în care partea civilă a fost internată în spital, diferența între veniturile realizate de partea civilă lunar și indemnizația pentru concediu medical încasată în perioada mai - noiembrie 2013, veniturile realizate de partea civilă din activitățile prestate atât în gospodăria proprie cât și în gospodăriile altor persoane, veniturile pe care partea civilă le-ar fi obținut luna începând cu luna noiembrie 2013 și până la împlinirea vârstei legale de pensionare, plățile efectuate către diferite persoane care l-au ajutat în gospodărie, contravaloarea cheltuielilor constând în plata certificatelor medico-legale, plata expertizelor medico-legale, veniturile de care a fost lipsită pe perioada în care nu a beneficiat de concediu medico-legal și până în momentul stabilirii unei pensii de invaliditate și 250.000 lei daune morale (filele 18-25 vol. I dosar instanță).
Sistematizând criticile formulate în apel de partea civilă se reține că acestea se subsumează următoarelor aspecte: neacordarea sumei de 532 lei reprezentând contravaloarea RMN-ului efectuat la Centrul Medical Transilvania din Cluj; contravaloarea carburantului în sumă de 99 lei justificat cu bonul de benzină depus la fila 42 dosar și a carburantului pe perioada martie –aprilie 2015 conform chitanțelor justificative depuse la dosar; suma de 382,10 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor și coplata pentru perioada cât a fost internat în spital ( perioada 26.03._15).
Relativ la aceste critici, din actele dosarului, Curtea reține că în adevăr în mod greșit prima instanță nu a acordat părții civile suma de 532 lei reprezentând contravaloarea RMN-ului efectuat la Centrul Medical Transilvania din Cluj, precum și cheltuielile de transport efectuate în data 29.08.2013, cu ocazia internării în spital la Cluj, atâta timp cât cheltuielile solicitate au fost suportate de partea civilă, victimă a agresiunii comise de inculpat și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar - bonul fiscal nr. 392/29.08.2013 și bonul fiscal nr._/06.09.2014 – f. 42 vol. I dosar fond și f. 19 vol. II dosar fond.
Tot astfel, partea civilă este îndreptățită la acordarea sumelor de bani cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, cheltuieli efectuate după pronunțarea hotărârii instanței de fond, atâta timp când s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și prejudiciul .
Astfel, s-a dovedit cauzei că partea civilă a fost internată la S. Județean A., Secția Neurologie, în perioada 26.03.2015 – 31.03.2015, perioadă pentru care a achitat suma de 10 lei reprezentând coplata, conform chitanței nr. SP-AB 4190/26.03.2015, a efectuat cheltuieli cu medicamentația în sumă de 322 lei, precum și cheltuieli de transport în perioada martie –aprilie 2015 în sumă de 150 lei, conform înscrisurilor depuse la dosarul de apel – f. 35- 37 dosar apel.
Fondate se apreciază criticile referitoare la modul de soluționare al laturii civile privind stabilirea greșită a întinderii prejudiciul moral încercat de partea civil, cu consecința acordării unei sume insuficiente pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de partea civilă.
Relativ la aceste critici, Curtea reține că este fără echivoc stabilit cauzei că partea civilă, urmare a faptei ilicite comise de inculpatul B. V., a suferit numeroase internări, intervenții chirurgicale, că a efectuat tratamente și investigații medicale complexe, în vederea restabilirii stării de sănătate și a integrității fizice anterioare incidentului și că în prezent este încadrată în gradul II de invaliditate ( incapacitate adaptivă de 70 %).
În ceea ce privește suma pretinsă de partea civilă cu titlu de daune morale, în cuantum de 250.000 lei, Curtea apreciază, că suma acordată de instanța de fondpentru acoperirea prejudiciului moral (pretium doloris, prejudiciu de agrement, prejudiciu estetic), generat de vătămarea corporală gravă consecință a faptei ilicite comise de inculpat nu este de natură a acoperii prejudiciul moral încercat de partea civilă.
Este adevărat că legiuitorul nu a stabilit criteriile după care aceste prejudicii să fie stabilite, lăsând această posibilitate instanței să aprecieze și să decidă dacă asemenea despăgubiri trebuiesc acordate și în ce cuantum.
Astfel, la aprecierea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să se aibă în vedere anumite criterii precum: criteriul echității care presupune existenta unei corespondențe intre prejudiciul încercat și dimensiunea despăgubirii; criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv; criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.
Toate aceste criterii trebuie sa conducă la stabilirea unei sume care să reprezinte o justă și reală despăgubire a părții civile, cu efect de satisfacție și să nu constituie o sancțiune excesivă pentru autorul faptei prejudiciabile ori venituri necuvenite pentru părțile civile.
În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate în bani. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Ceea ce trebuie evaluat în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Curtea constată în raport de toate circumstanțele cauzei și în vederea respectării principiului proporționalității și nevoia socială, repere consacrate de jurisprudența CEDO, că se justifică majorarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță părții civile la suma de 80.000 lei.
În cauză, consecințele negative suferite de către partea civilă, în plan psihic și afectiv, cauzate de leziunile traumatice multiple suferite, fiind în prezent încadrată în gradul II de invaliditate (incapacitate adaptivă de 70 %) sunt de netăgăduit și totodată este de notorietate suferința provocată de astfel de leziuni.
Mai mult decât atât, s-a dovedit cauzei că fapta inculpatului a afectat grav situația familială, profesională și socială a părți civile, acesta fiind încadrată în gradul II de invaliditate (incapacitate adaptivă de 70 %).
Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că despăgubirile reprezentate de daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferit de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să fie derizorii, dar nici să nu reprezinte o „amendă excesivă” pentru autorul prejudiciilor .
În cauză, date fiind elementele concrete, astfel cum au fost relevate anterior și având în vede că despăgubirile materiale pentru daune morale trebuie astfel stabilite încât să compenseze suferințele părții civile, să fie de natură a crea acesteia o situație mai ușoară, se apreciază că suma de 80.000 lei este proporțională, adecvată și suficientă în raport cu traumele suferite de partea civilă.
În aceeași ordine de idei, Curte constată că, în această materie, a daunelor morale, repararea integrală a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt determinat de natura nepatrimonială a acestora, imposibil de a fi echivalat bănește. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit elementele care pot fi luate în considerare atunci când se stabilește o reparație în favoarea persoanei vătămate. Astfel, daunele morale reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum și din alte pagube nemateriale (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004), cuantificarea acestui prejudiciu fiind subordonată condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare, a prejudiciului real și efectiv produs părții civile.
Raportând aceste noțiuni teoretice la situația de fapt și fără a minimaliza sub nicio formă consecințele grave produse de fapta inculpatului asupra stării de sănătate a părții civile sau suferințele fizice și psihice produse, în mare parte iremediabile, redate pe larg de către instanța de fond, se apreciază raportat și la prevederile art. 19 Cod pr.p. și art. 1.357 comb. cu art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.391 și art. 1.387 din Codul civil, că acordarea sumei de 80.000 lei cu titlu de daune morale este echitabilă și constituie o reparație adecvată și suficientă, de natură a compensa într-un mod echitabil traumele de ordin fizic, psihic și afectiv încercate de victimă, partea civilă F. G. S. și totodată păstrează un just echilibru între interesele părților.
Față de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod proc.penală, Curtea va admite apelul formulat de partea civilă F. G. S., se va desființa în parte sentința penală atacată sub următoarele aspecte:
- reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 74 lit. b) din Codul penal din 1969 și art. 76 lit. b ) din Codul penal din 1969,
- aplicarea dispozițiilor art. 86 ind. 1 din Codul penal din 1969 privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
- cuantumul despăgubirile materiale și morale acordate părții civile F. G. S. și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:
Se va înlătură reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) din Codul penal din 1969 privind starea de provocare.
Se va înlătură reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. b) din Codul penal din 1969 .
Se va reține aplicarea art. 76 lit. a ) din Codul penal din 1969, în loc de art. 76 lit. b ) din Codul penal din 1969 .
Se va menține pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art.20 din Codul penal din 1969 raportat la art.174, art.176 alin.1 lit.c) din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 74 lit. c) rap. la art. 76 lit.a) din Codul penal din 1969 și cu aplicarea art.5 din Codul penal și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II- a, b) din Codul penal din 1969.
Se va înlătură aplicarea dispozițiilor art. 86 ind. 1 din Codul penal din 1969 privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu toate consecințele acesteia, inculpatul urmând a executa pedeapsa în regim de detenție.
Se va majora cuantumul despăgubirilor materiale acordate părții civile F. G. S. de la suma de 2.372,62 lei la suma de 3.385,72 lei.
Se va majora cuantumul despăgubirilor morale acordate părții civile F. G. S. de la suma de 50.000 lei la suma de 80.000 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod proc.penală se va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul B. V. împotriva aceleiași sentinței penale.
Ca o consecință a acestei soluții, în baza art. 276 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală va fi obligat numitul inculpat la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă F. G. S., reprezentând onorariu avocațial justificat cu înscrisul depus la dosar – f. 53 dosar apel.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală va fi obligat inculpatul B. V. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Onorariul parțial al părătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul formulat de partea civilă F. G. S. împotriva sentinței penale nr.39/23.02.2015 pronunțată de T. A., Secția penală în dosar nr._ .
Desființează în parte sentința penală atacată sub următoarele aspecte:
- reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 74 lit. b) din Codul penal din 1969 și art. 76 lit. b ) din Codul penal din 1969,
- aplicarea dispozițiilor art. 86 ind. 1 din Codul penal din 1969 privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
- cuantumul despăgubirile materiale și morale acordate părții civile F. G. S. și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:
Înlătură reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) din Codul penal din 1969 privind starea de provocare.
Înlătură reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. b) din Codul penal din 1969 .
Reține aplicarea art. 76 lit. a ) din Codul penal din 1969, în loc de art. 76 lit. b ) din Codul penal din 1969 .
Menține pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art.20 din Codul penal din 1969 raportat la art.174, art.176 alin.1 lit.c) din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 74 lit. c) rap. la art. 76 lit.a) din Codul penal din 1969 și cu aplicarea art.5 din Codul penal și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II- a, b) din Codul penal din 1969.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 86 ind. 1 din Codul penal din 1969 privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu toate consecințele acesteia, inculpatul urmând a executa pedeapsa în regim de detenție.
Majorează cuantumul despăgubirilor materiale acordate părții civile F. G. S. de la suma de 2.372,62 lei la suma de 3.385,72 lei.
Majorează cuantumul despăgubirilor morale acordate părții civile F. G. S. de la suma de 50.000 lei la suma de 80.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul B. V. împotriva aceleiași sentinței penale .
În baza art. 276 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală obligă pe numitul inculpat la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă F. G. S..
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă pe inculpatul B. V. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Onorariul parțial al părătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, azi 10.07. 2015.
Președinte,Judecător,
E. BocaSanda T.
concediu odihnă – potrivit
art. 406 alin. 4 c.p.p. semnează
președintele Curții de Apel
judecător A. I. P.
Grefier,
C. M. N.
Red. / tehnored. S.T.
2 ex./31.08.2015
Jud. fond T. Ț.
| ← Spălare de bani. Legea 656/2002 art. 23. Decizia nr. 706/2015.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 704/2015.... → |
|---|
