Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Art.372 NCP. Decizia nr. 428/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 428/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 428/A/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. T.
Judecător E. B.
Grefier A. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. A.-I. reprezentat de procuror A. P.
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul D. A. împotriva sentinței penale nr.132 din 02 03 2015 pronunțată de J. S. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant D. A. aflat în stare de arest preventiv în P. A. și asistat de avocat M. R. apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care inculpatul D. A. susține că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu iar mandatul i s-a dat pentru tâlhărie calificată dar nu există motiv în cauză.
Întrebat fiind de către președintele completului de judecată dacă dorește să dea declarație în cauză inculpatul apelant D. A. susține că dorește să dea o declarație în cauză deoarece nu este vinovat de tâlhărie.
S-a procedat la luarea unei declarații inculpatului apelant, procesul verbal întocmit în cauză fiind atașat separat la dosarul cauzei filele 14-15.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului declarat de inculpat.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat M. Răzvan, având cuvântul solicită admiterea apelului, casarea sentinței penale atacate și în rejudecare achitarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie în baza art.16 lit.b sau c cod procedură penală iar pentru infracțiunea de folosire fără drept de obiecte periculoase, achitarea pe lit.d pentru legitimă apărare. În cauză nu există probe pentru infracțiunea de tâlhărie, nu există martori că inculpatul a sustras inelele cu intenția de a le fura având în vedere și valoarea acestor inele, și mai mult decât atât nefiind nici o probă pentru incriminarea acestuia solicită achitarea în temeiul art.16 lit.b sau c Cod procedură penală. Inculpatul a recunoscut că a fost amenințat și de partea vătămată și a folosit acel cuțit însă fiind în legitimă apărare și solicită achitarea și pentru această faptă. Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat cu menținerea sentinței penale atacate, prima instanță în mod corect a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie calificată în infracțiunea de amenințare, la dosar există probe suficiente care dovedesc că a fost săvârșită infracțiunea de tâlhărie, nu are relevanță care era valoarea bunurilor sustrase, ele au fost sustrase conform declarației părții vătămate care precizează că a văzut o mână care a luat o cutie cu inele deși era afișat la loc vizibil că nu este permis să se atingă bunurile, a văzut că acea mână s-a retras, moment în care a deschis ușa și a ieșit din căsuța unde își ținea bunurile, inculpatul fiind surprins în spațiul dintre căsuțe cu cutia cu inele în dreptul pieptului și chiar i-a spus părții vătămate „iartă-mă nu mai fac altă dată” a se vedea în acest sens declarația martorului U. care vindea în căsuța alăturată. Cert este că furtul a fost săvârșit și în drum spre poliție s-a produs acel act de amenințare a inculpatului către partea vătămată cu intenția clară de a scăpa de partea vătămată. Inculpatul a recunoscut de altfel că a amenințat partea vătămată cu acel cuțit, cuțit care era asupra inculpatului și nu a fost găsit întâmplător de către acesta în piață respectivă așa cum susține inculpatul. Partea vătămată declarând că nici un moment partea vătămată nu s-a aplecat să ia ceva de jos și mai mult decât atât după ce l-a amenințat pe partea vătămată, inculpatul a pus cuțitul înapoi în buzunar. Atâta timp cât partea vătămată nu a dorit decât să-l ducă la organele de poliție și inculpatul nu a săvârșit acel furt și nu era vinovat, nu trebuia să folosească cuțitul. În cauză este dovedită infracțiunea de tâlhărie și infracțiunea de folosire fără drept de obiecte periculoase, hotărârea primei instanțe este una legală și pedepsele aplicate sunt în cuantum minim.
Inculpatul apelant D. A. în ultimul cuvânt susține că ce s-a precizat de către parchet nu este adevărat, că nu și-a cerut scuze, iar cuțitul l-a văzut cu ceva timp mai înainte sub o masă, și-a recunoscut greșeala de amenințare iar partea l-a dus la poliție trăgând de el.
C. DE A.
Asupra apelului declarat în cauză constată următoarele:
I. P. sentința penală nr.132 din 02.03.2015 pronunțată de J. S. în dosar nr._ s-a dispus, în temeiul art. 386 C.pr.pen respingerea cererii inculpatului D. A. de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută prin rechizitoriu în sarcina sa, din infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 C.p., art. 234 alin. 1 lit. a) C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., în infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 206 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.
1.În temeiul art. 233 C.p., art. 234 alin. 1 lit. a) C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și art. 43 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul D. A., fiul lui N. și N. E., născut la data de 13.06.1962 în ., domiciliat în ., jud. B., legitimat cu cartea provizorie de identitate . nr._, CNP_, văduv, fără ocupație, cu antecedente penale – recidivist postcondamnatoriu, deținut în PNT A. la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art. 67 alin. 2 C.p. i s-a interzis inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. h, lit. l și lit. n C.p., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a se afla în localitatea S.; dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată M. M. L..
În temeiul art. 65 alin. 1 C.p. i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. h, lit. l și lit. n C.p., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a se afla în localitatea S.; dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată M. M. L..
2. În temeiul art. 372 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și art. 43 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul D. A., la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea fără drept de obiecte periculoase în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art. 38 alin. 1 C.p. s-a constatat că infracțiunile reținute prin prezenta sentința penală, în sarcina inculpatului se află în concurs real.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.p. raportat la art. 43 alin. 2 C.p. i s-a aplicat inculpatului D. A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1/3 din 1 an = 4 luni), respectiv un spor de 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. 1 C.p. i s-a aplicat inculpatului dispozițiile art. 67 alin. 2 C.p. și i s-au interzis acestuia ca pedepse complementare, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. h, lit. l și lit. n C.p., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a se afla în localitatea S.; dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată M. M. L..
În temeiul art. 45 alin. 5 C.p. i s-a aplicat inculpatului dispozițiile art. 65 alin. 1 C.p. și i s-au interzis acestuia, pe durata executării pedepsei principale rezultante, ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. h, lit. l și lit. n C.p., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a se afla în localitatea S.; dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată M. M. L..
În temeiul art. 104 alin. 2 teza I C.p., s-a revocat beneficiul liberării condiționate dispusă prin sentința penală nr. 2381/08.10.2014 a Judecătoriei B., definitivă prin necontestare la data de 14.10.2014, și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 962 zile închisoare, rămas din executarea pedepsei de 16 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1013/2001 a Judecătoriei S., definitivă la data de 15.01.2002, modificată prin decizia penală nr. 381/07.11.2001 a Tribunalului S. și decizia penală nr. 13/15.02.2002 a Curții de A. A.-I..
În temeiul art. 104 alin. 2 teza II C.p. raportat la art. 43 alin. 2 C.p., s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, la restul rămas neexecutat de 962 zile închisoare, inculpatul D. A. urmând să execute în final 3 ani, 4 luni și 962 zile închisoare.
S-a constatat faptul că prin sentința penală nr. 1013/2001 a Judecătoriei S., definitivă la data de 15.01.2002, modificată prin decizia penală nr. 381/07.11.2001 a Tribunalului S. și decizia penală nr. 13/15.02.2002 a Curții de A. A.-I., în temeiul art. 116 Cp 1969 s-a luat măsura interzicerii de a se afla în localitatea S. cu privire la inculpat, pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 45 alin. 1 C.p. i s-a aplicat inculpatului dispozițiile art. 67 alin. 2 C.p. și i s-a interzis acestuia ca pedepse complementare, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. h, lit. l și lit. n C.p., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a se afla în localitatea S.; dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată M. M. L..
În temeiul art. 45 alin. 5 C.p. i s-a aplicat inculpatului dispozițiile art. 65 alin. 1 C.p. și i s-a interzis acestuia, pe durata executării pedepsei principale rezultante, ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. h, lit. l și lit. n C.p., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a se afla în localitatea S.; dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată M. M. L..
În temeiul art. 45 alin. 6 C.p.,s-a constatat că, în prezent, potrivit N.C.p., măsura de siguranță prevăzută de art. 116 C.p. din 1969, a interzicerii de a se afla în localitatea S. cu privire la inculpat, pe o durată de 5 ani, se regăsește în pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. l C.p..
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1456/2001 al Judecătoriei S. și dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă a închisorii de 3 ani, 4 luni și 962 zile.
În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a adus la cunoștința inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
În temeiul art. 399 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 362 C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului D. A. (mandat de arestare preventivă nr. 30/UP/15.12.2014 emis de J. S.).
În temeiul art. 72 C.p. raportat la art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. . s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din data de 15.12.2014 și durata arestării preventive din 15.12.2014 la zi.
În temeiul art. 107, art. 108 lit. d C.p. raportat la art. 112 alin. 1 lit. b C.p., s-a confiscat de la inculpat bunul care a fost folosit la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, ridicat de la inculpat prin ordonanța din 14.12.2014 în dosarul nr._/P/2014 al Poliției și nr. 7532/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. S., și depus în prezent la Camera de corpuri delicte a Judecătoriei S. (poziția nr. 8/2015 din Registru valori și corpuri delicte), respectiv: 1 (un) cuțit cu lungimea totală de 21 cm, având lungimea lamei de 9,5 cm, cu mâner din plastic de culoare neagră, respectiv capătul mânerului unde este fixată lama fiind de culoare aurie, depus într-un plic format A6.
În temeiul art. 25 C.p.p., art. 397 alin. 1 C.p.p. s-a luat act de faptul că persoana vătămată M. M. L. și S.C. ,, E.’’ SRL S. – prin administrator M. M. L., nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art. 272 C.p.p., art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 686,55 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală C.p.p., suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat cu referire la actele și lucrările dosarului următoarele:
P. rechizitoriul nr. 7532/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. S. înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul_ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – art. 234, alin. 1 lit. a) C.p. și folosirea fără drept de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 alin. 2 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. și art. 41 alin. 1 C.p.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, în esență, că inculpatul în data de 14.12.2014, în jurul orei 17:00, a sustras o cutie cu 20 de inele de inox de pe o tarabă aparținând căsuței nr. 2, folosită de persoana vătămată S.C. ,,E.’’ SRL S., căsuță situată în târgul de iarnă organizat în Piața M. din municipiul S. și l-a amenințat pe reprezentantul persoanei vătămate M. M. L. cu un cuțit, în incinta aceluiași târg de iarnă, în timp ce era condus către sediul poliției locale, în scopul de a-și asigura scăparea.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt, în esență, că la data de 14.12.2014, în jurul orei 17:00, inculpatul D. A. se afla în incinta Târgului de iarnă organizat în Piața M. din municipiul S..
După ce a ajuns în fața căsuței cu nr. 2, aflată în folosința S.C. ,,E.’’ SRL S., societate administrată de persoana vătămată M. M. L., a privit produsele expuse pe tarabă, respectiv diverse bijuterii printre care și inele de inox, sub privirile martorei T. M. (vânzătoare), după care și-a însușit o cutie care conținea 20 de inele din inox, aflată expusă pe tarabă și a început să se îndepărteze din fața căsuței, prin spațiul îngust de circa 1 metru, dintre căsuța cu numărul 1 și căsuța cu numărul 2, fiind surprins în acest spațiu dintre căsuțe, de către M. M. L., care observase că o persoană a luat cutia cu inele fără să plătească, și a deschis ușa de acces în căsuță pentru a ieși și identifica persoana respectivă, ocazie cu care l-a observat în dreptul ușii de acces în căsuță chiar pe inculpatul D. A., care ținea la piept cutia cu inele în cauză.
Întrucât ușa căsuței cu numărul 2 se deschide în exterior, spre spațiul de aproximativ 1 metru dintre căsuțe, la momentul deschiderii acesteia de către persoana vătămată M. M. L., culoarul dintre căsuța 1 și căsuța 2 a fost blocat, iar inculpatul a fost prins de braț de către M. M. L., chiar în dreptul ușii de acces, fiind imobilizat de acesta și spunându-i dacă nu îi este rușine să fure, fiind om bătrân.
După ce și-a recuperat cutia cu inele de inox, persoana vătămată M. M. L. a început să-l conducă pe inculpatul care se împotrivea, spre sediul Primăriei Municipiului S. pentru a-l preda organelor de poliție locală, ținându-l pe acesta cu mâna dreaptă de brațul stâng, întors la spate, iar cutia cu inele de inox fiind ținută de persoana vătămată M. M. L. în mâna stângă.
După câțiva pași, inculpatul D. A. a scos cu mâna dreaptă, care era liberă, un cuțit tip briceag cu lama de aproximativ 10 cm și l-a exhibat înspre persoana vătămată M. M. L., amenințându-l cu acesta pentru a-și asigura scăparea, iar persoana vătămată a dat drumul inculpatului și s-a tras înapoi pentru a nu fi rănit.
Inculpatul s-a îndepărtat, iar persoana vătămată M. M. L. a alertat un echipaj de jandarmi care se afla în apropiere, echipaj care a procedat la prinderea inculpatului după aproximativ 50 m, la imobilizarea acestuia și la efectuarea unei percheziții corporale, ocazie cu care au identificat asupra acestuia cuțitul tip briceag folosit pentru amenințarea persoanei vătămate (f. 13-25 ds.u.p.).
Starea de fapt s-a stabilit pe baza probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești.
Instanța nu poate primi nici apărarea inculpatului, în sensul că nu a avut intenția să sustragă cutia cu bijuterii, iar pe de altă parte, că nici probele nu prea dovedesc această intenție, că inculpatul a spus că persoana vătămată a ieșit direct pe el și l-a tras de mână, ceea ce distanța dovedește și vine în sprijinul acestei afirmații; iar, inculpatul a recunoscut că, sub o temere, fiind speriat a amenințat persoana vătămată, cu un briceag, solicitând în acest sens schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în amenințare.
Astfel, instanța reține că pentru a exista doar infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 206 Cp, nu trebuie să fie întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de furt anterior acesteia, iar în condițiile în care furtul a existat și s-a consumat la momentul deposedării persoanei vătămate, iar ulterior pentru a-și asigura scăparea (întrucât inculpatului i s-a comunicat de către persoana vătămată că va fi dus la poliție pentru clarificarea situației), inculpatul a amenințat persoana vătămată că o să-l taie „ești șmecher, te tai”, la acel moment starea de fapt s-a cristalizat sub forma „furtului urmat de întrebuințarea amenințării pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea”, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233 Cp.
P. urmare, față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța în temeiul art. 386 Cpp va respinge cererea inculpatului D. A. de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută prin rechizitoriu în sarcina sa, din infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 Cp, art. 234 alin. 1 lit. a Cp cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cp, în infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 206 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cp.
În concluzie, analizând mijloacele de probă administrate în cauză, astfel cum au fost pe larg prezentate mai sus, instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul D. A., în data de 14.12.2014, în jurul orei 17:00, a sustras o cutie cu 20 de inele de inox de pe o tarabă aflată în incinta căsuței nr. 2, situată în târgul de iarnă organizat în Piața M. din municipiul S. și l-a amenințat pe reprezentantul persoanei vătămate M. M. L. cu un cuțit în timp ce era condus de acesta către sediul poliției locale, în scopul de a-și asigura scăparea.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului D. A., care, în data de 14.12.2014, în jurul orei 17:00, a sustras o cutie cu 20 de inele de inox de pe o tarabă aparținând căsuței nr. 2, folosită de persoana vătămată M. M. L. și S.C. ,,E.’’ SRL S. – prin administrator M. M. L. (în acest caz infracțiunea având doi subiecți pasivi), căsuță situată în Târgul de C. „Colors of Christmas”, organizat în Piața M. din municipiul S. și l-a amenințat pe M. M. L. cu un cuțit, în incinta aceluiași târg de iarnă, în timp ce era condus către sediul poliției locale, în scopul de a-și asigura scăparea, întrunește atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificată în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 233 C.p., art. 234 alin. 1 lit. a) C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și art. 43 alin. 2 C.p. și folosirea fără drept de obiecte periculoase în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 372 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și art. 43 alin. 2 C.p.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.p.
Instanța constată că inculpatul a fost eliberat condiționat la data de 14.10.2014, potrivit sentinței penale nr. 2381/08.10.2014 a Judecătoriei B., definitivă prin necontestare la data de 14.10.2014 (f. 103-104; 112-113 di) rămânând un rest neexecutat de 962 zile închisoare.
Mai mult, instanța reține că inculpatul a săvârșit infracțiunile în localitatea S. în care avea interdicție de a se afla, la doar două luni după liberarea condiționată din penitenciar, unde a executat mai multe pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie, viol, perversiune sexuală, violare de domiciliu, dovedind că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța analizând toate aceste sentințe penale anterioare, raportat la situația de fapt din prezentul dosar, constată că inculpatul are o conduită infracțională perseverentă, fiind dispuse condamnări anterioare privative de libertate, pentru același gen de infracțiuni de furt calificat și tâlhărie calificată, fiind eliberat în 14.10.2014.
Analizând măsura arestării preventive luată față de inculpatul D. A., în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate raportat și la situația de fapt expusă mai sus, instanța apreciază că aceasta este legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpatului se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în urmă cu aproximativ 3 luni (având deci o durată rezonabilă) prin prisma art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată și prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor infracționale, cu atât mai mult cu cât instanța reține că inculpatul a săvârșit infracțiunile în stare de recidivă, în localitatea S. în care avea interdicție de a se afla, la doar două luni după liberarea condiționată din penitenciar, unde a executat mai multe pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie, viol, perversiune sexuală, violare de domiciliu, dovedind că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
II. Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel în termenul prevăzut de lege inculpatul D. A..
În susținerea orală a motivelor de apel inculpatul, personal și prin apărătorul legal, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare achitarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie și folosire fără drept de obiecte periculoase în baza art.16 lit.b), c) și d) C.pr.pen., motivând, în esență, că în cauză nu există probe din care să rezulte că inculpatul a comis fapta de tâlhărie, inculpatul a fost amenințat de partea vătămată și a folosit acel cuțit însă fiind în legitimă apărare .
În apel s-a procedat la ascultarea inculpatului .
III. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate în apel de către inculpat, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 C.pr.pen., dar în limitele prevăzute de art. 418 alin. 1 C. pr.pen., C. de A. constată că apelul inculpatului este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
În ce privește starea de fapt reținută de prima instanță, C. nu a identificat nici un aspect esențial stabilit de instanța de fond care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate criticile inculpatului apelant în sensul că nu ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și că ar fi fost, așadar, comisă o gravă eroare de fapt.
Nu numai că starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă, dar și încadrarea juridică a faptelor este legală și nu comportă niciun fel de critică.
P. ,,eroare de fapt’’ se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când - în realitate, aceasta nu există sau atunci când o anumită probă ar demonstra existența unei împrejurări când - în realitate, din acest mijloc de probă reiese contrariul. Pentru a fi incident acest caz de casare trebuie să se constate existența unor erori care au influențat soluția procesului .
Potrivit art. 63 alin. 2 C.pr.pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor, în scopul aflării adevărului. Prima instanță a motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de ,,prezumția de nevinovăție’’, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția ( art. 99 alin. 2 C.pr.pen. ), revenind organelor judiciare ( acuzării) obligația să administreze probe pentru dovedirea vinovăției acestuia ( art. 5, art. 99 alin. 1, art. 100 și art. 285 C.pr.pen. ). Este însă deopotrivă adevărat că inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie . În înțelesul legii ,, a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare’’, este un drept, și o obligație procesuală, care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la contestarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acestuia este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.
Aprecierea probelor, ca operațiune finală a activității de probațiune, permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul.
P. aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății.
Spre deosebire de situația pur subiectivă, convingerea se întemeiază pe raționament. De aceea, instanța este obligată să verifice fiecare probă în conținutul ei, prin izvorul de unde provine, prin confruntarea cu alte probe administrate pentru ca, în final, să se înlăture orice îndoială.
Existența îndoielii este incompatibilă cu convingerea, cu certitudinea deplină.
În cauza dedusă judecații, C. de A. reține că instanța de judecată anterioară a realizat o analiză corectă, temeinică a probelor administrate.
Stabilirea situației de fapt s-a făcut pe baza unei analize laborioase a probelor, instanța dând dovadă de rol activ în încercarea de a stabilii adevărul judiciar în condițiile particulare ale cazului, respectiv, nerecunoașterea faptelor de către inculpat.
Deși inculpatul apelant, în fața instanței de fond și de apel a negat constant săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și folosirea fără drept de obiecte periculoase, solicitând achitarea în temeiul art. 17 alin. 2 raportat la art.16 pct.1 lit.b), c) și d) Cod pr.p., din ansamblul probator administrat rezultă, fără putință de tăgadă, că faptele, astfel cum au fost reținute în actul de inculpare și în considerentele instanței de fond, au existat în materialitatea lor, fiind săvârșite cu vinovăția cerută de lege de către inculpatul D. A..
Astfel, în mod constant persoana vătămată M. M. L. a arătat că în momentul în care a deschis ușa căsuței nr. 2, pe care o avea închiriată cu ocazia târgului de iarnă, l-a prins de braț pe inculpat, care avea în mâini cutia cu inele, aflându-se pe culoarul îngust dintre căsuțele 1 și 2, și după ce l-a imobilizat pe inculpat, persoana vătămată i-a luat din mâini cutia cu inele și l-a condus pe acesta spre sediul organelor de poliție locală, pentru ca după circa 10 - 15 m, inculpatul, ținând un cuțit în mâna dreaptă, l-a amenințat pe persoana vătămată că ,,o să-l taie’’, după care a fluturat cuțitul în direcția acestuia, persoana vătămată fiind nevoită să-i dea drumul inculpatului pentru a nu fi rănit (f. 40-42 d.u.p.; f.41-43 d. jud. ).
Declarațiile persoanei vătămate M. M. L. se coroborează cu declarațiile martorei oculare T. M., vânzătoare la căsuța nr.2, închiriată de societate a cărei administrator este persoana vătămată, care a arătat că l-a observat pe inculpatul D. A. în timp ce s-a plimbat prin fața tarabei căsuței nr.2, că a constatat lipsa cutiei cu inele și l-a văzut pe șeful acesteia, M. M. L., deschizând ușa și prinzându-l de braț pe inculpatul D. A., aflat pe culoarul dintre căsuțe nr. 1 și 2, având asupra sa cutia cu inele de inox care lipsea de pe tarabă. Martora a mai declarat că persoana vătămate i-a spus inculpatului că-l duce la poliție, iar, după câteva minute, M. M. L. s-a întors în căsuță și i-a spus că inculpatul l-a amenințat cu un cuțit în timp ce îl conducea la sediul poliției locale, motiv pentru care i-a dat drumul, acesta fiind ulterior prins și imobilizat de un echipaj de jandarmi care au găsit cuțitul asupra inculpatului (f. 43-47 d.u.p.; f. 152-153 ds. jud. ).
Elocvente sub aspectul vinovăției inculpatului și care confirmă declarațiile persoanei vătămate și ale martorei T. M., sunt declarațiile martorului U. G., administrator la societate care a închiriat căsuța nr. 1 din incinta târgului de iarnă, din care rezultă că în momentul în care a auzit o bubuitură în peretele situat spre căsuța nr. 2, a ieșit afară din căsuță și l-a observat pe M. M. L., care conducea o persoană de circa 55 de ani, cu o mână imobilizată la spate, înspre Muzeul Brukenthal, spunându-i persoanei respective că-l duce la poliție ca să se învețe minte, iar bărbatul imobilizat se smucea ca să scape din imobilizare. Deși în cursul urmăririi penale martorul a declarat că nu l-ar putea recunoaște pe bărbatul imobilizat, menționând că acesta era îmbrăcat mai neîngrijit și părea în vârstă de circa 55 de ani (f. 56-58 d.u.p.), ulterior în fața instanței, cu ocazia audierii, l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana imobilizată de numitul M. M. L. și care se îndreptau spre sediul poliției locale, inculpatul încercând tot timpul să scape (f. 87-88 ds. jud.).
Declarațiile persoanei vătămate sunt susținute și de declarațiile martorilor R. F. I., A. M. C., S. C. și V. M. D. (f. 48-55 d.u.p.), angajați ai Inspectoratului de Jandarmi S., care au declarat că în data de 14.12.2014, în jurul orelor 17.00, în timp ce se aflau de serviciu în Piața M. din municipiul S., au fost sesizați de numitul M. M. L. care le-a comunicat că a fost amenințat cu cuțitul de către un bărbat care i-a furat o cutie cu inele și că în momentul când au început să se îndrepte în fugă spre acesta, bărbatul s-a întors și a început să fugă înspre centrul târgului de iarnă, fiind prins și imobilizat după circa 50 de metri, iar cu ocazia legitimării s-a stabilit că acesta este inculpatul D. A..
În stabilirea stării de fapt și a vinovăției inculpatului relevant este și procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante în care s-a menționat modul cum au fost sesizați de reprezentantul persoanei vătămate și modul în care au procedat la prinderea și legitimarea inculpatului, precum și procesul verbal de efectuare a percheziției corporale în care s-a menționat faptul că s-a descoperit un cuțit tip briceag cu lama de circa 10 cm. asupra inculpatului (f. 13-22 d.u.p.).
Deși inculpatul inițial a susținut că nu a comis nicio faptă, că doar a ridicat de pe tarabă cutia cu inele de inox pentru a se uita la ele, fiind prins în acel moment de braț de persoana vătămată M. M. L., iar cuțitul l-a găsit pe jos și l-a luat din reflex, dar nu l-a amenințat pe M. M. L., în fața instanței de fond și de apel inculpatul a revenit și a recunoscut că l-a amenințat pe M. M. L. cu un cuțit pe care l-a găsit pe jos pentru că persona vătămată să-i elibereze.
Sub aspectul existenței infracțiunii de tâlhărie calificată nu are relevanță dacă făptuitorul are asupra sa un obiect tăietor sau obiectul a fost găsit la fața locului, ci ceea ce are relevanță juridică este folosirea armei de către făptuitor pentru a–și asigura scăparea, așa cum este cazul în speță.
Apărările inculpatului în mod corect au fost înlăturate de instanță, materialul probator administrat în cauză susține astfel acuzațiile formulate împotriva inculpatului.
C. nu poate reține în cauză doar existența infracțiunii de amenințare, așa cum a solicitat inculpatul, întrucât în cauză s-a dovedit că inculpatul inițial a sustras cutia cu inele și pentru a-și asigura scăparea din mâinile persoanei vătămate l-a amenințat cu cuțitul că o să-l taie, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată .
Relativ la solicitarea inculpatului de achitare pe motivul că s-a aflat în legitimă apărare, C. în raport de probele dosarului și starea de fapt reținută, nu poate admite o atare cerere .
Potrivit art. 19 alin. 2 Cod penal este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.
În speță, lipsind una din condițiile legitimei apărări, și anume aceea că atacul victimei să fi pus în pericol grav persoana inculpatului, prevederile art. 19 alin. 2 Cod penal nu sunt aplicabile.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, C. constată că, la stabilirea acesteia, instanța de fond a ținut seama de toate criteriile de individualizare prevăzută de art. 74 Cod penal, apreciind în egală măsură, atât împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist.
Astfel, prima instanță a ținut seama că infracțiunile comise prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de faptul că inculpatul nu s-a ferit să comită infracțiuni într-un loc public, cu ocazia târgului de iarnă, un loc frecventat de foarte multă lume și copii, și l-a amenințat pe M. M. L. cu un cuțit, în incinta aceluiași târg de iarnă, în timp ce era condus către sediul poliției locale, în scopul de a-și asigura scăparea.
De asemenea, s-a ținut seama de antecedentele penale ale inculpatului, de împrejurarea că deși avea interdicție de a intra în mun. S. o perioadă de 5 ani, la doar două luni după liberarea condiționată din penitenciar, unde a executat mai multe pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie, viol, perversiune sexuală, violare de domiciliu, a comis faptele prezente, fapte pe care nu le-a recunoscut, dovedind că sancțiunile penale nu și-au atins scopul, acela de schimbare a comportamentului inculpatului și de reintegrare în comunitate.
P. urmare, se constată că sentința penală atacată este legală, neexistând temeiuri care să justifice casarea sau desființarea acesteia din perspectiva criticilor formulate .
Așa fiind, C., în baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod pr.pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. A. .
În temeiul art. 424 alin. 3 Cod procedură penală și art.72 alin.1 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu 15.12.2014 până la data de 22.04. 2015.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel sumă de 300 lei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. A. împotriva sentinței penale nr.132 din 02 03 2015 pronunțată de J. S. în dosar nr._ .
În temeiul art. 424 alin. 3 Cod procedură penală și art.72 alin.1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu 15.12.2014 până la data de 22.04. 2015.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel sumă de 300 lei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.04. 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. T. E. B.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored. S.T.
2ex/26.05.2015
J.F.L. E. O.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|
