Cerere de liberare provizorie pe cauţiune. Art. 160 ind. 4 C.p.p.. Decizia nr. 480/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 480/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 1747/103/2013/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 480/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. M.
JUDECĂTORI: C. C.
P. D.
P. G.- grefier
***********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bacău legal reprezentat prin
V. V. G. - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul M. Ș., împotriva încheierii din data de 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest asistat de avocat ales A. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Recurentul inculpat prin apărătorul ales și procurorul au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, Curtea a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales A. C. având cuvântul pentru recurentul inculpat a pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, textul de la art.136 alin.2 spune că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Inculpatul este arestat de mai mult timp, în cauză s-au administrat probe și nu are ce să influențeze. Instanța de fond a admis efectuarea unei expertize silvice pentru a stabili un prejudiciu – dacă acesta există, inculpatul este învinuit de anumite fapte dar nu s-a stabilit un prejudiciu cert de către parchet. Inculpatul nu poate influența administrarea acestei probe iar procesul va mai dura. Apreciază că termenul rezonabil a fost deja depășit.
Lipsa probelor de la parchet conduce instanța la administrarea probelor și consideră că nu poate fi ținut inculpatul arestat. Solicită admiterea cererii și pentru egalitate de tratament cu ceilalți coinculpați care au fost puși în libertate, primind pedepse cu suspendarea executării. Apreciază că toate condițiile pentru admiterea cererii sunt îndeplinite și în plus solicită ca instanța să aibă în vedere și dispozițiile art.136 alin.8 Cpp și anume că inculpatul este o persoană tânără, este absolvent al unei facultăți.
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat apreciind încheierea recurată ca fiind legală și temeinică. La acest moment nu poate fi luată o altă măsură, temeiurile sunt incompatibile cu cauțiunea, scopul nu poate fi atins decât prin privare de libertate, în cauză mai sunt de administrat probe, nu poate fi vorba de tratament egalitar, răspunderea este personală.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate, este arestat de 7 luni și consideră că a trecut timp suficient. Se va supune tuturor obligațiilor care-i vor fi impuse.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin încheierea din data de 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 13, s-a dispus;
În baza art. 160 8a alin. 6 Cod procedură penală s-a respins, ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul M. Ș..
În baza art. 160 5 alin. 4 lit. f Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 5000 lei consemnată pe numele inculpatului M. Ș. conform recipisei de consemnare nr._/1 din 23.04.2013 și chitanței nr._/1 din 23.04.2013- deponent Ț. G..
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul N. a reținut următoarele:
Prin cererea depusă la Tribunalul N. - Secția Penală, în dosarul cu nr._ 13 inculpatul M. Ș. a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, invocând următoarele motive atât în scris cât și prin concluziile orale formulate de către apărătorul ales:
Nu există nicio dovadă că inculpatul, o dată pus în libertate ar încerca să săvârșească alte infracțiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, nu există pericolul de distrugere de probe, influențare a martorilor, pericol de dispariție a inculpatului sau pericol de amenințare a ordinii publice. Măsura arestării preventive nu se mai impune, criteriile ce au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă și în cauză nu sunt incidente elemente noi, care să necesite această măsură extremă. Inculpatul a cooperat cu organele de anchetă, a răspuns solicitărilor acestora și a expus aspecte legate de infracțiunile comise pe raza comunei Grințieș.
Potrivit dispozițiilor art. 1608 Cod procedură penală, instanța, la termenul de judecată din 10.04.2013 a procedat la verificarea admisibilității în principiu a cererii, în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1606 Cod procedură penală. Constatând că cererea cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 1606 al. 2 Cod procedură penală, iar inculpatul și-a însușit cererea formulată de apărător instanța a admis în principiu cererea. Inculpatul a depus cauțiunea fixată, în sumă de 5000 lei.
Analizând pe fond cererea formulată, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, motivat de următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 57 D/P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial N. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. Ș.- pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la o asociere infracțională, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 Cod penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 al.1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, instigare la dare de mită, prevăzută de art. 25 raportat la art. 255 Cod penal.
Prin încheierea nr. 19/U/19.09.2012 s-a luat măsura arestării preventive față de inculpatul M. Ș..
În cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării acestei măsuri, iar inculpatul nu a invocat niciun motiv de schimbare a acestor temeiuri.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea faptelor pentru care este judecat, multitudinea faptelor de acest gen pretins a fi comise și puternicul impact economic și social, raportat la prejudiciul important pretins a fi adus bugetului de stat.
Pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului este determinat și de faptul că, prin actul de sesizare se reține că acesta, în calitate de agent de poliție, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod corespunzător și că l-ar fi ajutat pe un alt inculpat să comercializeze material lemnos pentru care nu existau acte de proveniență, acțiuni care, dacă se va dovedi că au fost reale, sunt menite să creeze un sentiment de insecuritate la nivelul percepției publice cu privire la aplicarea legii în mod echitabil.
Din analiza prevederilor art. 160 4 raportat la art. 160 2 Cod procedură penală, rezultă că liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Termenul folosit de textul legal menționat, de ,,date” nu are înțelesul de probe, ci de elemente care să conducă la prezumția rezonabilă ca inculpatul, pus în libertate, prezintă pericolul de a comite infracțiuni și de a împiedica bunul mers al cercetărilor ce se impun în cauză.
Instanța a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pretins a fi comise este sub 18 ani, însă întrucât cercetarea judecătorească se află abia început, există pericolul împiedicării bunei desfășurări a procesului penal, în condițiile în care eliberarea inculpatului, care a deținut calitatea de agent de poliție, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice, raportat la modul în care se presupune că a fost concepută săvârșirea infracțiunilor, împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, numărul persoanelor implicate și valoarea mare a prejudiciului pretins a fi cauzat bugetului de stat, rezonanța socială a faptelor în rândul comunității locale, în contextul în care instituțiile publice sunt afectate de acuzații de corupție tot mai frecvente.
Liberarea provizorie pe cauțiune este o măsură limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauțiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiune, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei – 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov. 1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
Din coroborarea textelor de drept intern în materia liberării provizorii rezultă așadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, mai trebuie și ca această cerere să fie întemeiată.
În acest context, analizând cererea inculpatului tribunalul apreciază că la acest moment procesual, aceasta este neîntemeiată, raportat la presupunerea rezonabilă și a indiciilor temeinice, precum și a datelor existente, parchetul reținând că inculpatul ar fi comis infracțiunile descrise în rechizitoriu.
În raport de modul în care se presupune că a fost concepută săvârșirea infracțiunilor, prin aderarea la un grup infracțional organizat, de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, de numărul persoanelor implicate, de valoarea mare a prejudiciului pretins a fi cauzat bugetului de stat tribunalul apreciază că lăsarea în libertate a acestui, prin admiterea cererii de liberare pe cauțiune, este inoportună la acest moment procesual, în speță nefiind depășit un termen rezonabil al detenției provizorii.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Slezevicius c. Lituaniei; cauza T. c. României) caracterul rezonabil al procedurilor în materie penală se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului și comportamentul autorităților.
Cercetarea judecătorească este complexă, implicând audierea unui număr mare de martori, administrarea probei cu expertiză silvică și pronunțarea asupra probei cu efectuarea expertizei contabile.
Instanța a avut în vedere și faptul că, la termenul de judecată din 10.04.2013 cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de același inculpat a fost respinsă, încheierea pronunțată în acest sens fiind menținută de Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 430 din 17.04.2013, urmare respingerii recursului declarat de inculpat.
Din momentul pronunțării acestor hotărâri nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice punerea în libertate a inculpatului.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 1608a al. 6 Cod procedură penală instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată.
În baza art. 160 5 alin. 4 lit. f Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 5000 de lei consemnată pe numele inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul M. Ș..
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute prin avocatul ales a fost criticată încheierea recurată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, cu toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor din dreptul intern, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a practicii în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la cererea de liberare provizorie sub control și a motivat corespunzător hotărârea, motivare pe care Curtea și-o însușește cu următoarele completări.
În conformitate cu dispozițiile art.23 pct. 10 din Constituția României „Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune”.
Acest text din legea fundamentală a fost transpus și în Codul de procedură penală, respectiv art.5 alin.5, text potrivit căruia „În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.”
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a recurentului-inculpat nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura menținerii măsurii arestului preventiv fiind conforme și cu aceste dispoziții.
Curtea constată că, în această etapă a soluționării cauzei penale în care este judecat recurentul-inculpat, cercetarea judecătorească fiind în plină desfășurare, scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justifică menținerea acestuia în stare de arest preventiv.
Instanța investită cu soluționarea fondului cauzei va administra toate probele, atât cele din cursul urmăririi penale, cât și cele care eventual vor fi solicitate de inculpați și în raport de probele administrate, procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv, în conformitate cu dispozițiile art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală, va putea aprecia și va dispune menținerea măsurii arestului preventiv dacă la acea dată vor mai subzista temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, și dacă vor apărea temeiuri nori, în caz contrar va revoca măsura arestului preventiv, sau înlocuirea cu altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Prin punerea în libertate în această etapă a procesului penal a recurentului-inculpat, chiar sub control judiciar, s-ar crea impresia zădărnicirii activităților autorităților judiciare de urmărire penală, de neputință a organelor statului abilitate cu restabilirea ordinii de drept, în condițiile numărului în creștere al infracțiunilor de genul celor pentru care este judecat recurentul-inculpat, de încurajare a celor care comit astfel de infracțiuni și de sfidare a încălcării legii penale, chiar de cei care trebuie să constituie exemple nu numai de profesionalism, dar și de moralitate.
Desigur că, față de prevederile art.160/1 Cod procedură penală, recurentul-inculpat are posibilitatea, în condițiile în care se va menține măsura arestului preventiv, să formuleze o altă cerere de liberare provizorie, cerere care va fi examinată în raport de circumstanțele cauzei de la acea dată.
Trebuie subliniat faptul că prin încheierea din data de 13.03.2013, pronunțată de Tribunalul N.,în temeiul art. 300/2,raportat la art. 160/b alin. 2 Cod procedură penală, s-a revocat măsura arestării preventive luată față de inculpații: T. V., M. Ș., G. D. și CARAZE P. D., s-a dispus punerea în libertate a inculpaților de sub puterea mandatelor de arestare preventivă, iar în baza art. 136 alin. 1 lit. c și art. 145/1 Cod procedură penală, s-a luat față de inculpații măsura obligării de nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei.
Însă prin decizia penală nr.290/2013, din data de 20 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, a fost admis recursul declarat de P. de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial N., împotriva încheierii din data de 13.martie.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, numai cu privire la revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpații T. V., M. Ș., G. D. și Caraze P. Dumitrei și respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M. Ș., a fost casată încheierea atacată sub aspectele susmenționate, s-a reținut cauza spre rejudecare și pe fond, în baza art.300/2, raportat la art.l60/b alin.3 Cod pr.penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților: T. V., M. Ș., G. D. și Caraze P. D., iar în baza art.l60/8a alin.6 Cod procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M. Ș..
Ori, din momentul pronunțării acestei decizii a Curții de Apel Bacău nu au fost invocate aspecte și nu sunt motive care să justifice liberarea provizorie sub control judiciar a recurentului-inculpat.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că recurentul-inculpat nu a oferit suficiente garanții care să impună liberarea sa, chir sub control judiciar.
Celelalte aspecte invocate în motivele de recurs, urmează a fi avute în vedere de instanța investită cu soluționarea fondului cauzei.
În prezenta cauză, în prezent, interesul urmării penale reclamă izolarea temporară a recurentulu-inculpat și datorită complexității cauzei, a dificultății gestionării și coroborării informațiilor.
Referitor la riscul realizării unor înțelegeri între recurentul-inculpat și ceilalți inculpați, sau martori, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că jurisdicțiile naționale au apreciat în mod justificat acest risc prin raportare la natura infracțiunilor de care era acuzat inculpatul și complexitate a cauzei (Cauza Wemoff vs. Germania).
Având în vedere considerentele de mai, deoarece lăsarea în libertate a recurentului-inculpat prezintă un pericol concret, real și actual pentru ordinea publică, fiind de natură să inducă un puternic sentiment de temere și de insecuritate socială și de neîncredere în aptitudinea organelor judiciare de a acționa cu fermitate față de cei învinuiți de infracțiuni grave, cum sunt și cele pentru care este judecată recurentul-inculpat, s-ar pune în primejdie valorile morale și sociale ale comunități, afectându-se ordinea de drept, astfel că nu se impune în prezent lăsarea acestuia în libertate, chiar și sub control judiciar.
La argumentarea soluției, Curtea are în vedere că, cu doar 10 zile înainte de pronunțarea încheierii recurate, pe data de 10.04.2013, Tribunalul a respins o altă cerere de liberare sub control judiciar formulată de inculpat, soluție menținută de Curtea de Apel Bacău prin decizia penală nr.430 din 17.04.2013, prin respingerea recursului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat M. Ș., împotriva încheierii din data de 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 13.
În baza art.192 al.2 Cpp, obligă recurentul să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2013, în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. M. C. C.
P. D.
GREFIER,
P. G.
red. înch.C. F.
red. dec. recurs V.M.
tehnored. P.G.
2 ex.
30.04.2013
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 632/2013. Curtea... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 457/2013. Curtea... → |
|---|
