Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 159/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 159/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 6691/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 159/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător C. C.
Grefier șef secție penală N. C.
M. Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR G. B.
La ordine a venit spre soluționare apelul formulat de STATUL ROMÂN -M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU împotriva sentinței penale nr.127/D din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă AVOCAT I. V. T., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul R. D., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat I. V. T., pentru inculpatul R. D., având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de Ministerul Finanțelor Publice-ANAF-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motiv pentru a fi modificată.
Depune la dosar referatul privind plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu, referat avizat favorabil de instanța de judecată.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, în temeiul art. 379 pct.2 lit.a Cod pr.penală solicită admiterea apelului formulat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice-ANAF-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, cu privire la soluționarea laturii civile, desființarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Bacău, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond să se dispună obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, și la plata accesoriilor fiscale, începând cu data pronunțării hotărârii și până la achitarea în totalitate a prejudiciului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr.127/D/2013 din data de 16.04.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului R. D., fiul lui E. și M., născut la 26.10.1978 în Comănești, jud. Bacău, C.N.P.-_, domiciliat în ., jud. Bacău, cetățean român, studii medii, administrator al S.C. „M. T.” S.R.L. Asău, jud. Bacău, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal, pe durata și în condițiile de art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
În temeiul art.82 Cod penal, s-a fixat termen de încercare de 3 ani si 6 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor de art. 83 Cod penal.
S-a dispus, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, în baza art.71 alin.5 Cod penal, suspendarea executării și a pedepsei accesorii.
În temeiul art.13 din Legea nr.241/2005, s-a dispus comunicarea către O.R.C. a hotărârii de condamnare, după rămânerea definitivă a acesteia.
În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală, cu art. 1357 și art.1373 din Noul Cod Civil, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea civilmente responsabila S.C. „M. T.” S.R.L. Asău, să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscala, suma de 97.399 lei despăgubiri civile.
În temeiul art.191 alin.1 și 3 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului suma de 2500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.97/P/2012, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. D., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, faptele constând în aceea că în perioada 15.11.2009 – 15.12.2009, a efectuat achiziții intracomunitare de porci vii, din Ungaria, omițând declararea, la organele fiscale teritoriale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate din acestea, producând astfel un prejudiciu consolidat al statului în valoare de 70.559 lei.
La termenul de judecată din 16.04.2013, inculpatul R. D. a declarat în fața instanței că știe pentru comiterea cărei fapte este trimis în judecată, recunoaște săvârșirea infracțiunii așa cum este reținută în rechizitoriu, cunoaște probele administrate în faza de urmărire penală și, și le însușește, și solicită să fie judecat conform procedurii prevăzute de art. 320/1 Cod procedură penală.
Prin încheierea din 16.04.2013, instanța a admis cererea inculpatului de soluționare a cauzei conform art. 320/1 Cod procedură penală.
Instanța constată că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală rezultă următoarea situație de fapt:
S.C. M. TRAN.., cu sediul în ., nr. 519, jud. Bacău, a fost înmatriculată la O.R.C. sub nr.J_, fiind înregistrată ca plătitoare de TVA prin opțiune, începând cu data de 23.01.2009, având ca administratori, în perioada 19.01.2009 – 20.10.2009 pe numitul M. I. P., în perioada 21.10.2009 – 07.01.2010, pe numita Comanac M., iar începând cu data de 08.01.2010, administrarea a fost preluată de către învinuitul R. D..
Din declarațiile martorei Comanac M. și inculpatului R. D., a rezultat împrejurarea potrivit căreia, acesta din urmă, aflându-se în străinătate, a constatat oportunitatea achiziționării și valorificării de porci vii de la o societate comercială ungară, motiv pentru care i-a solicitat cumnatei sale Comanac M. să cumpere în țară părțile sociale ale unei societăți comerciale, în vederea derulării respectivelor operațiuni și obținerii de profit, urmând a se efectua ulterior transferul societății către învinuit, acesta fiind destinatarul final.
Astfel, în urma obținerii societății de către numita Comanac M., aceasta i-a înmânat inculpatului R. D. ștampila societății, care, în perioada 01.10.2009 – 31.12.2009 a efectuat un număr de patru achiziții intracomunitare de porci vii de la partenerul maghiar HUNGAPIG TENYESZTESI KERESKEDELMI SZOLG.KORL.FEL.TARS din Ungaria, în sumă totală de 21.230.000 HUF, echivalentul a 329.065 lei, pe care i-a vândut la persoane fizice, până la sfârșitul anului 2009.
Transferul părților sociale a avut loc între Comanac M. și R. D. la data de 07 ianuarie 2010, acesta din urmă devenind asociat și administrator al S.C. M. TRAN.., calitate în care nu a înregistrat în contabilitate și nici nu a declarat la organul fiscal, relațiile comerciale desfășurate și veniturile obținute la sfârșitul anului 2009, așa cum a rezultat în urma verificărilor efectuate de către organele fiscale române.
Astfel, prin raportul nr. 1593 din data de 27.05.2010, emis de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a finanțelor Publice Bacău – Activitatea de Inspecție Fiscală – C. de Schimb Internațional de Informații, s-a constatat faptul că partenerul maghiar HUNGAPIG TENYESZTESI KERESKEDELMI SZOLG.KORL.FEL.TARS a declarat desfășurarea de operațiuni intracomunitare cu SC M. TRAN. Asău, în trimestrul IV 2009 (01.10.2009 – 31.12.2009), prin care a livrat marfă în valoare totală de 21.230.000 forinți, echivalentul a 329.065 lei.
De asemenea, S.C. M. TRAN.. Asău nu a depus la organul fiscal teritorial declarația 390 VIES aferentă trimestrului IV 2009, rezultând astfel neconcordanțe între suma declarată de partenerul ungar și lipsa declarării vreunei achiziții intracomunitare de partenerul român (nici cele aferente celor facturilor fiscale menționate mai sus).
Prin procesul verbal încheiat în data de 20.12.2010, s-a constatat faptul că S.C. M. T.. nu deține evidență contabilă, însă, reprezentantul legal – R. D., aflându-se în posesia unor documente aferente achizițiilor intracomunitare efectuate de la societatea ungară, în valoare de 10.425.419 HUF, a pus la dispoziția organului fiscal și a organelor penale următoarele:
- factura fiscală nr._/09/02.12.2009, în valoare de 5.292.021 HUF, reprezentând contravaloarea a 17.480 Kg porci vii;
- factura fiscală nr._/09/02.12.2009, în valoare de 5.133.398 HUF, reprezentând contravaloarea a 16.806 kg porci vii;
Totodată, s-a stabilit faptul că operațiunile înscrise în facturile fiscale de mai sus, semnate și ștampilate de către învinuitul R. D., reprezentând achiziții intracomunitare, nu au fost înregistrate în evidența contabilă, în jurnalul de cumpărări aferent lunii decembrie 2009 și nu au fost întocmite documente de intrare în gestiune a bunurilor achiziționate.
Pentru achizițiile în sumă de 10.804.581 HUF (forinți), diferența constatată între valoarea totală a livrărilor intracomunitare declarate de partenerul ungar (21.230.000 forinți) și valoarea totală însumată a facturilor fiscale prezentate(10.425.419 forinți), învinuitul nu a prezentat documente de achiziție, deși, în declarațiile sale confirmă realitatea lor.
Fiind audiat inculpatul R. D. a recunoscut împrejurările în care, în perioada noiembrie-decembrie 2009, a efectuat personal cele 4 achiziții intracomunitare în numele S.C. M. Tran.. Asău, al cărei administrator în drept era la momentul achizițiilor numita Comanac M., iar ulterior a obținut părțile sociale ale societății, dobândind atribuții de administrare a societății, fără să efectueze înregistrări în contabilitate și fără a declara ulterior operațiunile comerciale efectuate, veniturile înregistrate, impozitul pe profit și TVA de plată aferent acestora.
La reținerea situației de fapt instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: plângere penal formulată de DGFP Bacău, procesul verbal nr._/20.12.2010, situația privind achizițiile intracomunitare efectuate de SC M. Tran. în sem. IV 2009, nota explicativă, declarații, documente de transport, facturi fiscale fax și traducerile lor în limba română, raport A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, adresă O.R.C. Bacău, raportul de expertiză contabilă nr. 228/18.10.2011, declarațiile martorului Comanac M., toate coroborate cu declarațiile inculpatului care recunoaște și regretă fapta.
Instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului, care în perioada nov.-decembrie 2009 a efectuat un număr de 4 achiziții intracomunitare de porci vii, în numele S.C. M. Tran.. Asău, de la partenerul ungar HUNGAPING TENYESZTESI KERESKEDELMI SZOLG.KORL.FEL.TARS, în valoare totală de 21.230.000 forinți, echivalentul a 329.065 lei, operațiuni comerciale care nu au fost evidențiate în documente contabile și nici nu au fost declarate la organul fiscal, în vederea calculării sumelor datorate către bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit și TVA de plată, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 97.399 lei (prejudiciu efectiv + accesorii), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, pentru care inculpatul va fi condamnat.
Prima instanță a motivat că la individualizarea judiciară a pedepsei a avut în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, gravitatea acesteia, valoarea mare a prejudiciului cauzat, precum și periculozitatea inculpatului care este infractor primar, a recunoscut comiterea faptei și a regretat sincer. Instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse privativă de libertate orientată spre minimul special prevăzut de lege, făcând și aplicarea dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală, este necesară și suficientă pentru reeducarea inculpatului.
Față de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, gradul redus de pericol social al faptei, valoarea pagubei produse și faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale, a fost sincer pe tot parcursul procesului penal și regretă efectiv comiterea infracțiunii, instanța a considerat că scopul preventiv – educativ al pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia într-un loc de deținere. Astfel, instanța a dispus, așa cum se arăta mai sus, suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal.
Pe latură civilă, Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 97.399 lei despăgubiri civile, reprezentând 70.559 lei prejudiciu efectiv la care se adaugă accesorii în cuantum de 26.840 lei.
Pe lângă răspunderea penală, inculpatul are angajată și răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie astfel încât va fi obligat să repare prin plată în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. Tran.. Asău paguba produsă părții civile.
În consecință, în baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală, cu art.1357 și art.1373 din Noul Cod civil, inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. Trancom S.R.L. Bacău, suma de 97.399 lei despăgubiri civile către partea civilă M.F. – A.N.A.F.
Cu privire la cererea părții civile de luare a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpatului, instanța a constatat că în faza de urmărire penală, procurorul prin ordonanța din 25.01.2012 a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra suprafeței de 843 mp teren arabil, situat în . singurul bun imobil al inculpatului, nefigurând cu alte bunuri mobile sau imobile la Unitatea Administrativ Teritorială Asău.
Sechestrul asigurător nu a putut fi pus în executare deoarece imobilul fusese vândut anterior, din_ conform comunicării Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Moinești, această vânzare nefiind operată la Primăria .> În consecință, inculpatul nefigurând cu bunuri mobile sau imobile nu se poate lua nicio măsură asiguratorie.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală București.
În motivarea scrisă a recursului a fost criticată hotărârea apelată pentru următoarele motive:
Prin sentința nr. 127 din 16.04.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a admis în parte cererea de constituire parte civilă și a fost obligat inculpatul R. D., în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 97.399 lei către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentând despăgubiri civile datorate ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Deși în mod corect instanța de fond a reținut faptul că bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de mai sus, aceeași instanță a omis să se pronunțe și asupra obligațiilor fiscale accesorii solicitate prin cererea depusă la dosar.
Procedând în acest mod, se apreciază că, instanța nu a aplicat principiul de drept conform căruia accesoriul urmează principiul.
Acest principiu se aplică pe deplin și laturii civile în cadrul acțiunii penale, în sensul că obligațiile fiscale accesorii obligațiilor fiscale principale (constând în impozite și taxe) sunt datorate statului ca urmare a neplății la termenele scadente, a acestora din urmă.
Cuantumul accesoriilor nu a putut fi precizat în cererea de constituire parte civilă, deoarece aceste sume curg în continuare, de la data încheierii procesului verbal de control până la data achitării în totalitate a obligațiilor fiscale.
În sensul celor de mai sus, se precizează că accesoriile constând în dobânzi și penalități au caracterul unor sancțiuni fiscale izvorâte direct din lege, ca efect a nerespectării termenelor scadente, și din acest considerent nu trebuie dovedite.
Temeiul legal care justifică pretențiile civile sub acest aspect îl constituie dispozițiile art. 119 și următoarele din Codul de procedură fiscală.
Față de aceste aspecte se solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, desființarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul obligării inculpatului R. D., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. TRAN. și la obligații accesorii, de la scadență și până la achitarea în totalitate a prejudiciului.
Prezent în fața instanței de control judiciar la termenul de judecată din data de 25.06.2013, intimatul-inculpat a solicitat termen pentru a-și angaja avocat, după care nu și-a mai angajat avocat și nu s-a mai prezentat în instanță.
Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.371 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi admis, pentru considerentele care vor fi prezentate.
În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptei săvârșite de intimatul-inculpat o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de înțelegere prin aplicarea unei pedepsei principale mult apropiată de minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită și prin dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei principale aplicate.
Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris fapta săvârșită, cu arătarea timpului și locului unde a fost comisă, încadrarea juridică dată acesteia, de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluția dată, atât în latura penală a cauzei, cât și în latura civilă.
Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, desigur cu, completările și corectivele care vor fi făcute, în raport de motivele de apel prezentate mai sus.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția intimatului - inculpat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.
De altfel, inculpatul a declarat în fața instanței de fond, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art.320/1 Cod procedură penală, cerere admisă de instanță.
În aceste condiții, instanța de control judiciar nu va mai analiza situația de fapt, care a fost corect reținută de instanța de fond.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-parte civilă, acesta, așa cum se arăta mai sus, va fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.
Așa cum rezultă din adresa nr.R37 din data de 15.01.2013-fl.13 dosar fond, apelanta s-a constituit parte civilă cu suma de 97.399 lei și a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 119 din Codul de procedură fiscală, obligarea și la plata accesoriilor fiscale aferente debitului pentru neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată până la achitarea în totalitate a prejudiciului.
Prin aceeași adresă, s-a solicitat introducerea în cauză a părții responsabile civilmente S.C. M. Trancom S.R.L. Bacău, precum și instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor, până la concurența sumei datorate bugetului de sta, inclusiv a accesoriilor fiscale.
Din examinarea hotărârii apelate, se constată că deși instanța de fond a motivat că partea civilă a solicitat obligarea și la plata accesoriilor fiscale, a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente doar la plata către Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală București, doar a sumei de 97.399 lei, care reprezintă doar prejudiciul efectiv produs prin activitatea infracțională a inculpatului, omițând obligarea și la plata accesoriilor fiscale.
Așa cum se arăta mai sus, apelanta-parte civilă a solicitat instanței de fond, după investirea acesteia cu soluționarea cauzei, instituire măsurilor asiguratorii, atât pentru recuperarea prejudiciului efectiv cauza, cât și a accesoriilor fiscale.
În conformitate cu dispozițiile art.163 din Codul de procedură penală: „Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei.”
Apoi, în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.241/2005 republicată: „în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.”
Având în vedere infracțiunile pentru care intimatul-inculpat a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, dispozițiile art.11 din Legea nr.241/2005, text potrivit căruia în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr.241/2005 luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, dar și cererea expresă a părții civile de instituire a măsurilor asiguratorii până la concurența sumei datorate bugetului de stat, inclusiv accesoriile fiscale, atât organul de cercetare penală, cât și instanța de fond aveau obligația să dispună aplicarea sechestrului asigurator, astfel încât să se asigure recuperarea integrală a prejudiciului cauza bugetului de stat.
Prin ordonanța nr.97/P/2011 din data de 25.01.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău--fl.99 dosar urmărire penală, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra suprafeței de 843 mp teren, situat în . poziția de rol nr.788, în valoare de aproximativ 5000 lei, pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 75.206 lei.
Din conținutul ordonanței rezultă că indicarea bunului pe care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator a fost făcută în urma verificărilor efectuate la Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Asău, deși la dosar nu există nici o dovadă în acest sens.
Procedura organului de cercetare penală, de a solicita unității administrative de la domiciliul inculpatului să comunice dacă acesta posedă bunuri, excede dispozițiilor procedurale și este chiar neindicată, deoarece, prin acest mod de a proceda poate fi pus în gardă inculpatul și partea responsabilă civilmente, de rea-credință, de a lua măsuri, până la comunicarea relațiilor, la instituirea asigurator să înstrăineze bunurile, cum de altfel, s-a întâmplat în prezenta cauză și, în aceste condiții, ar lipsi de eficiență măsura asiguratorie dispusă de instanță.
Analizând dispozițiile art.165 Cod procedură penală, rezultă că organul care procedează la punerea în executare a dispoziției instanței de luare a măsurilor asiguratorii, deplasându-se la domiciliul inculpatului, sau la sediul părții responsabile civilmente, este obligat să identifice și să evalueze bunurile pe care le deține debitorul și să procedeze la sechestrarea acestora până la concurența dispusă prin încheierea de luare a măsurii sechestrului asigurator, nefiind necesar să se precizeze în încheierea sau sentința de luarea a măsurilor asiguratorii asupra căror bunuri individuale să se aplice sechestru asigurator.
Din aceleași dispoziții legale rezultă că cel care are obligația de a evalua bunurile sechestrate este organul de executare, având în vedere, desigur, mai multe criterii, printre care și data achiziționării, valoarea da data cumpărării, gradul de uzură al acestuia, etc., iar în condițiile în care este necesar organul de executare are obligația de a recurge la experți.
Ori, în condițiile în care bunul asupra căruia se instituie sechestru asigurator ar fi indicat de instanța care a dispus luarea măsurii asiguratorii, este foarte posibil, față de faptul că nu deține date cu privire la starea și contravaloarea acestuia, ca valoarea bunului să nu îndestuleze valoarea sumei pentru care s-a dispus luarea măsurii asiguratorii, condiții în care organul de executare a măsurii asiguratorii ar trebui să sechestreze doar acel bun, deși nu îndestulează creanța, deci nu ar putea să aplice sechestru pe alte bunuri, astfel că partea civilă ar fi nevoită să ceară, sau instanța s-ar vedea nevoită să dispună instituirea sechestrului asigurator asupra altor bunuri și, procedura s-ar putea repeta.
La punerea în executare a dispoziției instanței de luare a măsurii sechestrului asigurator, organul de executare trebuie să facă aplicarea dispozițiilor Codului procedură civilă - Despre executarea silită, iar în condițiile în care în condițiile în care debitorul nu deține bunuri care să îndestuleze creanța, să menționeze în procesul verbal și bunurile pe care de deține debitorul și care sunt exceptate de lege de la urmărire.
Ori, dacă organul judiciar ar dispune aplicarea sechestrului asigurator asupra unui bun determinat, organul de executare nu ar mai avea obligația, ca în condițiile în care în condițiile în care debitorul nu deține bunuri care să îndestuleze creanța, să menționeze în procesul verbal și bunurile pe care de deține debitorul și care sunt exceptate de lege de la urmărire (art.406 Cod procedură civilă).
Acest lucru justifică, o dată în plus, de ce în hotărârea de luare a măsurilor asiguratorii nu trebuie să se indice de organul judiciar bunul concret pe care să se aplice sechestru.
Modalitatea organului de cercetare penală de a solicita unității administrativ teritoriale să comunice bunurile pe care le deține inculpatul este lipsită de eficiență și motivat de faptul că unitatea administrativ teritorială nu are evidența decât a bunurilor impozabile, iar nu a tuturor bunurilor deținute de debitori și nici nu are obligația de a oferi informații cu privire la bunurile neimpozabile deținute de cetățenii săi.
Apoi, inculpatul și desigur și partea responsabilă civilmente răspunde pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune cu toate bunurile din patrimoniul lor, desigur până la concurența sumei datorate, mai puțin cele exceptate de lege de la urmărire, iar nu doar bunurile impozabile.
Astfel că, în temeiul dispozițiilor art.163 Cod procedură penală, în mod corect se impunea să se dispună de instanța de fond instituirea sechestrului asigurator și asupra bunurilor proprietatea inculpatului și a părții responsabile civilmente, desigur până la concurența sumei datorate bugetului de stat, inclusiv accesoriile fiscale.
Dacă s-ar accepta ideea indicării în ordonanța organului de cercetare penală, iar în hotărârea instanței a bunurilor asupra cărora să se instituie sechestru asigurator este foarte posibil ca la deplasarea organului de executarea pentru aplicarea sechestrului asigurator, dintr-un motiv sau altul, să nu găsească bunul indicat a fi sechestrat, condiții în care hotărârea de luare a măsurii asiguratorii ar fi lipsită de eficiență și o nouă dispoziție prin indicarea unui alt bun ar putea avea aceeași soartă, condiții în care dintr-o măsură de asigurare a recuperării creanței pentru creditor și de luare prin surprindere a debitorului s-ar transforma într-o măsură lipsită de orice eficiență.
Faptul că partea civilă nu este obligată să indice bunurile asupra cărora să se dispună aplicarea sechestrului asigurator rezultă și din dispozițiile legale prezentate mai jos.
În conformitate cu dispozițiile art.721 din Vechiul Cod procedură civilă, dar și a art.2 alin.1 și 2 Noul Cod de procedură civilă: „Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă. De asemenea, dispozițiile prezentului cod și aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”.
Ori, în materia măsurilor asiguratorii Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții contrare Noului Cod de procedură civilă, condiții în care se aplică prevederile acestuia, respectiv dispozițiile art.953, text potrivit căruia creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înființeze sechestru, instanța având obligația să dispună instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor debitorului până la concurența sumei datorate, procedura aplicării sechestrului fiind de competența executorului judecătoresc.
Deși instanța de fond a constatat că măsura sechestrului aplicat în cursul urmăririi penale a fost lipsit de eficiență și avea cererea părții civile depusă în instanță încă de la termenul de judecată din data de 16.01.2013 de luare a măsurilor asiguratorii, nici pe parcursul judecării cauzei și nici prin hotărâre nu a dispus cu privire la această cerere.
Așa cum s-a reținut și în sentința penală apelată, inculpatul a săvârșit infracțiunea în perioada noiembrie-decembrie 2009, astfel că, față de data intrării în vigoare a Noului Cod civil, și de dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.71 din data de 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, text potrivit căruia: „ Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..”, răspunderea civilă delictuală a inculpatului trebuia motivată în drept pe dispozițiile art.998 și art.1000 alin.3 Codul civil de la 1864, iar nu pe dispozițiile art.1357 și art.1373 din Noul Cod civil.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat, numai referitor la temeiul în drept al obligării la plata despăgubirilor civile, al omisiunea obligării inculpatului și a părții responsabile civilmente și la plata accesoriilor fiscale până la achitarea integrală a prejudiciului cauzat bugetului de stat și a nepronunțării cu privire la măsurile asiguratorii.
Va fi desființată în parte sentința penală recurată, doar sub aceste aspecte, se va reține cauza spre rejudecare și în consecință;
Se va reține ca temei în drept al obligării inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile dispozițiile art.14, 346 Cod procedură penală, cu art.998 și art.1000 alin.3 Codul civil de la 1864, în loc de art.14 și art.346 Cod procedură penală și art.1357 și art.1373 Noul Cod civil.
În temeiul art.119 Cod procedură fiscală, va fi obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. TRAN.. Asău, județul Bacău, și la plata accesoriilor fiscale până la achitarea integrală a prejudiciului cauzat bugetului de stat.
În baza art.163 Cod procedură penală, cu art.11 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, se va dispune instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente până la concurența sumei la care au fost obligate în solidar prin sentința penală apelată, inclusiv accesoriile fiscale.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE :
În temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală București – Direcția Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței penale nr.127/D/2013 din data de 16.04.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, numai referitor la temeiul în drept al obligării la plata despăgubirilor civile, al omisiunea obligării inculpatului și a părții responsabile civilmente și la plata accesoriilor fiscale până la achitarea integrală a prejudiciului cauzat bugetului de stat și a nepronunțării cu privire la măsurile asiguratorii.
Desființează în parte sentința penală recurată, doar sub aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și în consecință;
Reține ca temei în drept al obligării inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile dispozițiile art.14, 346 Cod procedură penală, cu art.998 și art.1000 alin.3 Codul civil de la 1864, în loc de art.14 și art.346 Cod procedură penală și art.1357 și art.1373 Noul Cod civil.
În temeiul art.119 Cod procedură fiscală, obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. TRAN.. Asău, județul Bacău, și la plata accesoriilor fiscale până la achitarea integrală a prejudiciului cauzat bugetului de stat.
În baza art.163 Cod procedură penală, cu art.11 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, dispune instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente până la concurența sumei la care au fost obligate în solidar prin sentința penală apelată, inclusiv accesoriile fiscale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. P. C. C.
GREFIER,
Red.sent. D. C. L.
Red.dec.D.P.
Tehnoredactat D.P.
07.10.2013
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 597/2013. Curtea de... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
