Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 124/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 124/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 9310/279/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIE Nr. 124/2013

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător I. V.

Judecător A. A. M.

Grefier șef secție penală N. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău-a fost legal reprezentat de G. B. – procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de partea civilă B. N. împotriva sentinței penale nr.329 din 28. 05.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul G. O.-asistat de avocat A. S., lipsă fiind partea vătămată B. N. și mandatarul B. Dumitrița D..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat A. S., pentru inculpat, reinterează excepția tardivității și în temeiul art. 38515 pct.1 lit.a Cod pr.penală, raportat la art. 3853 Cod pr.penală solicită respingerea recursului ca tardiv introdus, precizând că instanța de fond a pronunțat sentința la data de 28.05.2012, iar din încheierea aflată la fila 116 dosar rezultă că partea vătămată a fost prezentă la dezbateri. În consecință, în cauză nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 363 și 365 Cod pr.penală.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de partea vătămată B. N., ca tardiv introdus.

Inculpatul arată că regretă fapta. Solicită respingerea recursului ca tardiv.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând-

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

P. SENTINȚA PENALA NR. 329 28.05.2012, pronunțată de judecătoria Piatra N.,în baza art. 184 alin.2,4 Cod penal cu aplicarea art.3201 pct. 7 Cod procedură penală, art.74 alin.1lit. a,c) Cod penal și art.76 alin.1 lit. e teza I Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului G. O., fiul lui N. și A., născut la data de 19.02.1969 în municipiul Piatra N., județul N., CNP_ cu domiciliul în municipiul Piatra N. . nr.15 ., la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă

În baza art.81 Cod Penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului G. O. pe o durată de 1 an, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.346 Cod procedură penală raportat la art.55 din Legea nr.136/1995 republicată și art.26 pct.1 lit. a) din Ordinul nr.8/16.06.2008 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și prevederile Codului civil, s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic de Urgență B. A. București și Serviciul de Ambulanță Județean N..

A fost obligat asiguratorul SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA Asigurări S.A. – municipiul București – prin sucursala Piatra-N. - municipiul Piatra-N., județul N. să plătească părții civile Serviciul de Ambulanță Județean N. suma de 298,15 lei cu titlu de daune materiale.

A fost obligat asiguratorul SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA Asigurări S.A. – municipiul București – prin sucursala Piatra-N. - municipiul Piatra-N., județul N. să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență B. A. București suma de 9.765,78 lei cu titlu de daune materiale.

S-au respins celelalte pretenții civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic de Urgență B. A. București și Serviciul de Ambulanță Județean N. ca nefondate.

În baza art.111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată, s-a dispus prelungirea pentru 30 zile a dreptului de circulație a inculpatului începând cu data de 28.05.2012 până la data de 26.06.2012.

În baza art.191 alin.1 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

P. rechizitoriul nr.2428/P/2010/27.10.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-N. s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului G. O. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporale din culpă, prevăzută de art. 184, alin.2 si 4 Cod penal, dosarul de urmărire penală fiind înaintat acestei instanțe prin adresa nr. 2428/P/2010/27.10.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-N., formându-se astfel dosarul penal nr._ .

În motivarea rechizitoriului s-a arătat că, la data de 15.05.2010, în jurul orei 1737, organele de poliție aflate în executarea atribuțiilor de serviciu au fost sesizate de către S.U.A.U.112 ca pe DN 15D pe raza localității Bîrgăoani, județul N., s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporala a unei persoane.

La data de 15.05.2010, în jurul orei 1720 inculpatul G. O. conducea autovehiculul marca Mercedes cu nr. înmatriculare_, pe DN 15D pe raza localității Bîrgăoani, județul N. circulând din direcția Piatra N. - R.. În dreptul km. 19+100, într-o curba la dreapta, G. O. a pierdut controlul autoturismului, ieșind în afara părții carosabile prin dreapta sensului de mers și s-a izbit într-un trunchi retezat de copac aflat pe spațiu verde. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a numitului Buhna N., care ocupa locul din dreapta față a autoturismului Mercedes.

Evenimentul a fost anunțat telefonic la Serviciul de Urgenta 112 de către o persoană aflată la fața locului, sosind ambulanța, partea vătămata fiind transportată la Spitalul Județean N., iar ulterior la Spitalul clinic de urgență "B. A." din București.

Conform raportului de constatare medico-legală nr.l 181/1405 din data de 19.08.2010 partea vătămată Buhna N. a fost diagnosticat cu tetraplegie cu leziune neurologică completă C6. Leziunile traumatice constatate pledează pentru producerea lor prin lovire cu și de corp dur, cat si prin hiperflexia/hiperextensia coloanei cervicale, în condițiile unui accident de trafic rutier și au necesitat 150-180 zile de îngrijiri medicale, conform aceluiași certificat medico-legal.

Fiind audiată în cauză, partea vătămată a declarat că depune plângere prealabilă împotriva conducătorului auto și că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

După producerea evenimentului inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Totodată i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, iar conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 854 din data de 16.05.2010 alcoolemia era de 0,00 %o.

Pentru stabilirea mecanismului de producere a accidentului în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto.

Din cuprinsul raportului de expertiza tehnica auto, coroborat cu actele de cercetare la fata locului, cu declarațiile inculpatului și ale martorului O. D. ,s-a reținut că în data de 15.05.2010 in jurul orei 17:30 inculpatul G. O. conducea autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ pe DN 15D pe raza localității Bîrgăoani, județul N., circulând din direcția Piatra N.-R.. După ce a ieșit din localitatea B. M., în condiții de ploaie, carosabil umed și într-o curbă la dreapta inculpatul a pierdut controlul autoturismului. Astfel autoturismul a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă și a rulat pe spațiul verde, acroșând cu partea dreaptă față un trunchi retezat de copac. Din impactul cu trunchiul de copac, autoturismul a fost proiectat și s-a răsucit prin aer, ajungând pe pneuri la o distanță de circa 9 m față de sfârșitul urmelor de frânare. În timpul proiectării si răsucirii autovehiculului, pasagerul din dreapta față, Buhna N., s-a izbit cu capul și zona cervicală de plafonul autovehiculului în zona turelei. După impact conducătorul auto a coborât din autoturism pentru a acorda primul ajutor victimei, însă pasagerul din dreapta a rămas imobilizat între scaune, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare. Din cuprinsul Raportului de expertiză tehnica întocmit în cauză rezultă că viteza estimata a autoturismului condus de inculpat în momentele premergătoare producerii accidentului a fost de 73km/h

Analizând posibilitățile de evitare a accidentului, expertul a apreciat că inculpatul putea evita producerea accidentului prin efectuarea manevrelor corecte de ieșire din derapaj, din cu prinsul aceluiași raport rezultând că inculpatul G. O. a încălcat dispozițiile art.48 din O.U.G nr. 195/2002 R „ Conducătorul de vehicule trebuie sa adapteze viteza funcție de condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevra in condiții de siguranța,, și dispozițiile art. 123 lit. b din O.U.G nr. 195/2002 republicată conducătorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depășească 30km/h in localități sau 50 km/h in afara localității in următoarele situații: b) in curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau in care vizibilitatea este mai mica de 50 m".

Totodată din cuprinsul Raportului de expertiza tehnică întocmit în cauză a reieșit faptul că pasagerul din dreapta față nu purta centura de siguranță.

Spitalul Clinic de Urgență "B. A." s-a constituit parte civilă cu suma cheltuielilor ocazionate de îngrijirile medicale acordate victimei.

Partea vătămata, Buhna N., a declarat că se constituie parte civilă, iar Serviciul Ambulanță N., prin adresa nr._/15.10. 2010, s-a constituit parte civilă cu suma de 445 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport și asistență medicală.

În timpul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: proces verbal de cercetare la fata locului f. 6,7, planșe foto f. 10-14, schița locului faptei f. 8,raport de expertiza medico legală nr. 1181/1405 din data de 19.08.2011 f. 54, raport de expertiza tehnica f. 27-34, declarații inculpat f. 100-102, declarații parte vătămată f. 74,75, 77,78 și declarații martor O. D. f. 95-98.

În faza de judecată nu au fost administrate alte probe, cu excepția probelor în circumstanțierea persoanei inculpatului constând în caracterizări și în acte de stare civilă, inculpatul arătând prin declarația dată în ședința publică din data de 07.02.2012 că recunoaște și regretă comiterea faptelor, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în temeiul prevederilor art.3201 Cod procedură penală, respectiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța a reținut că, la data de 15.05.2010, în jurul orei 1737, organele de poliție aflate în executarea atribuțiilor de serviciu au fost sesizate de către S.U.A.U.112 ca pe DN 15D pe raza localității Bîrgăoani, județul N., s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporala a unei persoane.

La data de 15.05.2010, în jurul orei 1720 inculpatul G. O. conducea autovehiculul marca Mercedes cu nr. înmatriculare_, pe DN 15D pe raza localității Bîrgăoani, județul N. circulând din direcția Piatra N. - R.. În dreptul km. 19+100, într-o curba la dreapta, G. O. a pierdut controlul autoturismului, ieșind în afara părții carosabile prin dreapta sensului de mers și s-a izbit într-un trunchi retezat de copac aflat pe spațiu verde. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a numitului Buhna N., care ocupa locul din dreapta față a autoturismului Mercedes.

Evenimentul a fost anunțat telefonic la Serviciul de Urgenta 112 de către o persoană aflată la fața locului, sosind ambulanța, partea vătămata fiind transportată la Spitalul Județean N., iar ulterior la Spitalul clinic de urgență "B. A." din București.

Conform raportului de constatare medico-legală nr.l 181/1405 din data de 19.08.2010 partea vătămată Buhna N. a fost diagnosticat cu tetraplegie cu leziune neurologică completă C6. Leziunile traumatice constatate pledează pentru producerea lor prin lovire cu și de corp dur, cat si prin hiperflexia/hiperextensia coloanei cervicale, în condițiile unui accident de trafic rutier și au necesitat 150-180 zile de îngrijiri medicale, conform aceluiași certificat medico-legal.

Fiind audiată în cauză, partea vătămată a declarat că depune plângere prealabilă împotriva conducătorului auto și că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

După producerea evenimentului inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Totodată i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, iar conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 854 din data de 16.05.2010 alcoolemia era de 0,00 %o.

Pentru stabilirea mecanismului de producere a accidentului în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto.

Din cuprinsul raportului de expertiza tehnica auto, coroborat cu actele de cercetare la fata locului, cu declarațiile inculpatului și ale martorului O. D. se reține că în data de 15.05.2010 in jurul orei 17:30 inculpatul G. O. conducea autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ pe DN 15D pe raza localității Bîrgăoani, județul N., circulând din direcția Piatra N.-R.. După ce a ieșit din localitatea B. M., în condiții de ploaie, carosabil umed și într-o curbă la dreapta inculpatul a pierdut controlul autoturismului. Astfel autoturismul a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă și a rulat pe spațiul verde, acroșând cu partea dreaptă față un trunchi retezat de copac. Din impactul cu trunchiul de copac, autoturismul a fost proiectat și s-a răsucit prin aer, ajungând pe pneuri la o distanță de circa 9 m față de sfârșitul urmelor de frânare. În timpul proiectării si răsucirii autovehiculului, pasagerul din dreapta față, Buhna N., s-a izbit cu capul și zona cervicală de plafonul autovehiculului în zona turelei. După impact conducătorul auto a coborât din autoturism pentru a acorda primul ajutor victimei, însă pasagerul din dreapta a rămas imobilizat între scaune, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare. Din cuprinsul Raportului de expertiză tehnica întocmit în cauză rezultă că viteza estimata a autoturismului condus de inculpat în momentele premergătoare producerii accidentului a fost de 73km/h

Analizând posibilitățile de evitare a accidentului, expertul a apreciat că inculpatul putea evita producerea accidentului prin efectuarea manevrelor corecte de ieșire din derapaj, din cu prinsul aceluiași raport rezultând că inculpatul G. O. a încălcat dispozițiile art.48 din O.U.G nr. 195/2002 R „ Conducătorul de vehicule trebuie sa adapteze viteza funcție de condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevra in condiții de siguranța,, și dispozițiile art. 123 lit. b din O.U.G nr. 195/2002 republicată conducătorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depășească 30km/h in localități sau 50 km/h in afara localității in următoarele situații: b) in curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau in care vizibilitatea este mai mica de 50 m".

Totodată din cuprinsul Raportului de expertiza tehnică întocmit în cauză a reieșit faptul că pasagerul din dreapta față nu purta centura de siguranță.

Acesta situație de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor probe: proces verbal de cercetare la fata locului f. 6,7, planșe foto f. 10-14, schița locului faptei f. 8,raport de expertiza medico legală nr. 1181/1405 din data de 19.08.2011 f. 54, raport de expertiza tehnica f. 27-34, declarații inculpat f. 100-102, declarații parte vătămată f. 74,75, 77,78 și declarații martor O. D. f. 95-98, administrate în cursul urmăririi penale și declarația de recunoaștere a inculpatului, administrată în faza de judecată.

Instanța a reținut că fapta inculpatului G. O., constând în aceea ca a condus autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ pe DN 15D în afara localității Bîrgăoani, județul N., neadaptând viteza de deplasare condițiilor de drum și a accidentat pe Buhna N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporala din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) si (4) Cod penal

La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod Penal, respectiv prevederile cuprinse in partea generala a Codului Penal; limitele de pedeapsă fixate de art. 184 alin.2 și 4 din Codul penal; gradul de pericol social al faptei comise circumstanțiat de frecvența ridicată a unor fapte de acest gen și potențialul pericol privind siguranța traficului rutier, având în vedere și faptul că în cauza de față s-au produs și alte consecințe din culpa inculpatului, și împrejurarea că inculpatul a comis aceste fapte în condițiile în care a depus majoritatea diligențelor solicitate unui șofer într-o astfel de situație cu excepția împrejurării că nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum; persoana inculpatului, care are vârsta de 43 ani, studii superioare, este muzicant, este căsătorit, are un copil major și un copil minor în vârstă de 17 ani în întreținere, nu are antecedente penale și a îndeplinit stagiul militar; precum și incidența în cauza de față a împrejurărilor care atenuează răspunderea penală în speță circumstanțele atenuante judiciare prevăzută de art.74 alin.1 lit. a,c) Cod penal care au fost reținute în favoarea acestuia având în vedere atitudinea sa înainte dar și după comiterea faptelor când a avut un comportament corespunzător în societate așa cum rezultă din cuprinsul caracterizărilor depuse la dosar și respectiv a recunoscut comiterea acestora, a regretat cele întâmplate și a coroborat cu organele judiciare și neincidența în cauza de față a împrejurărilor care să agraveze răspunderea penală. În baza tuturor acestor considerente instanța a apreciat ca scopul pedepsei, prevăzut de art.52 Cod Penal, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, poate fi realizat in cauza prin aplicarea inculpatului a unei pedepse cu amenda penală orientate mai mult spre minimul special decât spre maximul special, luând în considerare prevederile art.3201 alin.7 Cod procedură penală în sensul că inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege în cazul închisorii.

Având în vedere vârsta și persoana inculpatului, inclusiv situația sa materială, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat fără ca inculpatul să o execute în mod efectiv,astfel că în baza art.81 Cod Penal a suspendat condiționat executarea pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului G. O. pe o durată de 1 an, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri,a declarat recurs partea vătămată B. N.,dar cu depășirea termenului legal.

Astfel, potrivit art.386/3 Cod procedură penală, termenul de recurs este de 10 zile, iar dispozițiile art.363-365 privind data de la care curge termenul,se aplică în mod corespunzător. Potrivit art.363 alin.(3) din Codul de procedură penală,pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.

Verificând actele și lucrările instanței de fond, s-a constatat că la termenul din 15 mai 2012, când au avut loc dezbaterile pe fond, partea vătămată a fost prezentă, fiind asistată de apărător ales.

În cauza dedusă judecății, pronunțarea a fost amânată la data de 28 mai 2012, dată de la care se calculează termenul de 10 zile în care se putea declara recurs, iar așa cum s-a arătat anterior, partea vătămată a depus cerere la data de 11 iunie 2012, fiind depășit astfel termenul legal, întrucât ultima zi în care se putea declara recurs, era 8 iunie 2012.

Pentru motivele arătate, în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală, recursul părții vătămate urmează a fi respins ca tardiv, iar recurentul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în baza art.192 alin, 2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a C .p .p . respinge ca tardiv recursul formulat de recurentul – parte vătămată B. N. împotriva sentinței penale nr. 329 din 28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N..

În conformitate cu prevederile art. 192 al. 2 C .p .p . obligă recurentul să plătească statului 150 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

D. P. I. V. N. C.

A. A. M.

Red.sp. M. C.

Red.d.r. I.V.

Tehnored. N.C./IV

Ex.2

14.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 124/2013. Curtea de Apel BACĂU