Încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Art. 261 C.p.. Decizia nr. 1159/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1159/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 2529/188/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 1159/2013
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. I.
Judecător D. P.
Judecător B. A.
Grefier șef secție penală N. C.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău- a fost legal reprezentat de C. E. – procuror
La ordine au venit spre pronunțare recursurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul D. M., împotriva sentinței penale nr. 56 din 10.04.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
-deliberând-
Prin s.p nr. 56 din 10.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos._ s-a dispus:
În temeiul dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. c Cod penal, condamnarea inculpatului D. M., fiul lui V. și P., născut la data de 01.11.1934 în ., domiciliat în comuna Grințieș, ., CNP –_, căsătorit, studii medii, pensionar, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii silvice de tăiere fără drept de arbori, de pe un teren cu vegetație forestieră proprietate privată.
În temeiul dispozițiilor art. 261 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. f Cod penal, condamnarea aceluiași inculpat, la pedeapsa de 150 lei (o sută și cinci zeci lei) amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de încercarea de a determina mărturia mincinoasă a martorului P. S..
În temeiul dispozițiilor art. 261 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. f Cod penal, condamnarea aceluiași inculpat, la pedeapsa de 150 lei (o sută și cincizeci lei) amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de încercarea de a determina mărturia mincinoasă a martorului M. G..
În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a, art. 34 lit. c Cod penal,au fost contopite cele două pedepse aplicate pentru infracțiunile de încercare de a determina mărturia mincinoasă, pedeapsa rezultantă fiind de 150 lei (o sută și cincizeci lei) amendă penală.
În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a, art. 34 lit. d Cod penal, au fost contopite pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de tăiere fără drept de arbori cu pedeapsa 150 lei (o sută și cincizeci lei) amendă penală, pedeapsă rezultantă pentru infracțiunile de încercare de a determina mărturia mincinoasă, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare..
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a - II - a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În temeiul dispozițiilor art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod pena, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a - II - a și lit. b Cod penal aplicată inculpatului prin prezenta.
În temeiul dispozițiilor art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția S. N., cu sediul în Piatra N., ., nr. 24, județul N. și obligă inculpatul la plata a sumei de 5.470 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul dispozițiilor art. 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales A. Ș..
Pentru a pronunța aceasta sentința instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Inculpatul D. M. a tăiat fără drept din pădurea proprietatea sa, situată în punctul „Teascul M.”, pe raza comunei Grințieș, județul N., un număr total de 82 arbori de esență rășinoasă, care nu purtau marca legală, producând astfel un prejudiciu ce depășește de peste 50 de ori prețul unui metru cub de lemn pe picior și a încercat de a-i determina, prin corupere, pe martorii P. S. și M. G. de a da declarații mincinoase într-o cauză penală.
Instanța a reținut această situație de fapt coroborând probele administrate în faza de urmărire penală și cele administrate în fața instanței:
Urmare a denunțului inculpatului D. M., organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Grințieș au demarat cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de către C. P., arbori tăiați din proprietatea inculpatului din punctul Teascu M., parcela 128, .. În cadrul actelor premergătoare organele de poliție au efectuat două cercetări la fața locului în data de 06.04.2011 și respectiv 17.05.2011. Primul proces verbal a identificat la indicațiile inculpatului D. M. 10 cioate ale unor arbori nemarcați, din care unul a fost doborât de vânt. Prin procesul verbal din 17.05.2011 organele de cercetare penală au identificat un număr de 82 de cioate, din care 8 erau doborâți de vânt. Inculpatul D. M. a declarat că arborii au fost tăiați de C. P., personal văzându-l pe acesta doborând arbori de pe picior, dar nu a intervenit, fiindu-i teamă. De asemenea a arătat că a împreună cu M. B. a scos arbori din pădurea proprietatea sa, dar nu a tăiat arbori de pe picior, ci doar doborâtură de vânt. Urmarea a acestor cercetări la fața locului se încheie un act de control, care constată valoarea pagubei ca fiind de 87.728,668 lei, depășind de peste 50 de ori valoarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, conform Ordinului Ministrului nr. 1343/24.08.2010 (filele 16-27dosar urmărire penală).
Instanța a reținut că arborii au fost tăiați din proprietatea inculpatului D. M. și a soției sale, aceștia fiind puși în posesie prin procesele verbale 34/933/02.07.2005, 34/1301/16.07.2008 și 34/1268/12.03.2008, emise de comisia Locală de fond funciar a comunei Grințieș, județul N., în UP IV ua 128, pe raza ocolului silvic Ceahlău, în punctul „Teascu M.”.
Din declarația martorului P. S., instanța a reținut că în perioada februarie martie, fiind în trecere pe lângă proprietatea inculpatului, acesta l-a văzut tăind arbori de pe picior, de față fiind și oamenii lui M. B. cu un utilaj forestier (fila 31 dosar urmărire penală). În fața instanței martorul a arătat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, însă arată că oamenii lui M. B. tăiau arborii cu drujba (fila 35).
Din declarațiile martorilor M. B. și L. C. N. instanța a reținut că inculpatul este cel care a tăiat arborii, martorii fiind cei care la solicitarea inculpatului au ajutat doar la transportul arborilor tăiați la drumul auto. Deși au declarat că nu l-au văzut pe inculpat tăind arborii, aceștia au arătat că inculpatul le-a spus că el este cel care i-a tăiat.
Instanța a reținut din declarația martorului M. G., „inculpatul mi-a oferit o sumă de bani pentru a declara la Poliție că l-am văzut pe C. tăind un arbore, pentru că a zis că vrea să-l bage în pușcărie”. Totodată martorul P. S. a declarat faptul că inculpatul a încercat să-i introducă în buzunar o bancnotă de 200 lei, martorii C. P. I. și P. G. observând cele întâmplate.
Deși inculpatul a încercat să inducă ideea conform căreia este doar o victimă a acțiunilor ilegale întreprinse de M. B., în acest context solicitând și atașarea rechizitoriului nr. 57/D/P/2012 din data de 11.12.2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Biroul Teritorial N., instanța nu va reține aceste apărări, probele administrate în cauză ducând la stabilirea existenței infracțiunilor și a vinovăției inculpatului.
Instanța a apreciat că inculpatul nu ar fi încercat să determine mărturia mincinoasă a martorilor P. S. și M. G. dacă și-ar fi dorit aflarea adevărului.
În fața instanței, inculpatul D. M. nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și nu a fost de acord cu acoperirea prejudiciului cauzat.
În drept, fapta inculpatului D. M., care, a tăiat din pădurea proprietatea sa, situată în punctul Teascu M., Grințieșul M., 82 arbori de esență rășinoase, care nu erau marcați silvic, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 108 alin. 1 litera d din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), pedepsită cu închisoare de la 4 ani la 16 ani.
Această încadrare juridică se reține întrucât valoarea pagubei este de peste 50 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (de 74 lei) la data constatării faptei (fila 24 dosar urmărire penală).
Acțiunea inculpatului, de tăiere fără drept a materialului lemnos, a fost săvârșită, sub aspectul laturii subiective, cu intenție directă în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale și a acționat în scopul producerii acestui rezultat, mobilizându-și energia și resursele în scopul exploatării materialului lemnos, deși arborii doborâți nu erau marcați silvic.
Inculpatul, ar fi trebuit să cunoască obligațiile impuse proprietarilor de legislația în domeniu, demersurile pe care trebuia să le efectueze anterior exploatării arborilor și efectele pe care tăierile ilegale le au asupra fondului forestier, însă din declarația acestuia reține că a ignorat toate aceste lucruri. Instanța reține că inculpatul a demarat procedura marcării arborilor în vederea exploatării, însă a obținut doar aprobarea Primăriei Grințieș, cererea de marcare nefiind înregistrată la Ocolul silvic Poiana Teiului.
Totodată faptele inculpatului care a încercat să determine mărturia mincinoasă a martorilor P. S. și M. G., întrunesc elementele constitutive ale a două infracțiuni de încercare de a determina mărturia mincinoasă, prevăzute de art. 261 alin. 1 Cod penal, pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Art. 261 Cod penal incriminează încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să dea declarații mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori.
Sub aspect obiectiv, în speță există o acțiune de încercare de a determina o persoană să facă afirmații mincinoase, fapta fiind comisă prin corupere, respectiv prin oferirea de bani.
Acțiunea inculpatului, de determinare a mărturiei mincinoase, a fost săvârșită, sub aspectul laturii subiective, cu intenție directă în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale și a acționat în scopul producerii acestui rezultat, mobilizându-și energia și resursele în scopul obținerii declarațiilor mincinoase, declarații care să ducă la exonerarea răspunderii sale.
S-au reținut, cu privire la încadrarea juridică a faptelor comise, și dispozițiile art. 33 lit. a Cod penal, care definesc concursul real de infracțiuni, deoarece ambele infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, în aceleași împrejurări, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, infracțiunile de încercare de a determina mărturia mincinoasă fiind comise pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii tăiere ilegală de arbori, legătura de la mijloc la scop fiind evidentă (concurs real cu conexitate etiologică).
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanța a ținut seama de scopul pedepsei conform art. 52 Cod penal și de criteriile generale de individualizare enumerate de art. 72 Cod penal, reținând, în acest sens, gradul de pericol social al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestuia.
În concret, instanța a apreciat că infracțiunea de tăiere ilegală de arbori prezintă un grad semnificativ de pericol social, mai ales prin raportare la urmările acestei fapte, constând în producerea unui prejudiciu material relativ însemnat, dar și în degradarea, cu efecte greu reversibile, a fondului forestier și a zonei geografice limitrofe, chiar dacă a exploatat materialul lemnos din proprietatea sa. Un pericol social ridicat îl reprezintă și infracțiunile privitoare la determinarea mărturiei mincinoase, mai ales că inculpatul a săvârșit aceste infracțiuni în scopul de a se sustrage de la răspunderea penală.
Legiuitorul a instituit limite minime și maxime ale pedepsei relativ ridicate (4 - 16 ani închisoare pentru tăiere de arbori nemarcați și 3 luni-2 ani sau amendă pentru încercarea de a determina mărturia mincinoasă) și a impus obligația reparării pagubei produse pentru a sublinia, astfel, gradul pe pericol social abstract al infracțiunilor de tipul celei comise de inculpat și pentru a regla conduita subiecților de drept în sensul respectării dispozițiilor legale instituite pentru protecția fondului forestier național, respectiv pentru asigurarea unui climat de siguranță în desfășurarea procesului penal și a actului de justiție în general.
De asemenea, sub aspectul circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța a reținut faptul că inculpatul nu are antecedente penale Pe de altă parte, vârsta înaintată a inculpatului – 79 de ani și atitudinea acestuia până la momentul săvârșirii infracțiunilor, justifică în speță reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și reducerea pedepsei sub minimul special, conform art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, respectiv art. 76 alin. 1 lit. f Cod P.l.
În temeiul art. 108 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), art. 74 lit. a și art. 76 lit. c Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului D. M. la pedeapsa de 1 an (un an) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori.
În temeiul dispozițiilor art. 261 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. f Cod penal a fost condamnat același inculpat, la două pedepse de câte 150 lei (o sută și cinci zeci lei) amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de încercarea de a determina mărturia mincinoasă a martorului P. S., respectiv a martorului M. G..
Având în vedere că instanța a reținut incidența dispozițiilor legale privind concursul de infracțiuni, în temeiul dispozițiilor art. 33 litera a și art. 34 alin. 1 litera b Cod penal, va contopiîn temeiul dispozițiilor art34 lit. c Cod penal cele două pedepse de câte 150 lei amendă penală aplicate prin prezenta hotărâre, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 150 lei amendă penală, pe care în temeiul dispozițiilor art. 34 lit. d Cod penal o va contopi cu pedeapsa de 1 an închisoare pe care în final ca inculpatul D. M. să execute pedeapsa de 1 an (un an) închisoare.
În raport cu aspectele reținute, instanța a apreciat că pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare este proporțională cu gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite (sporul justificându-se prin faptul că faptele, comise în concurs, au adus atingere unor relații sociale importante ocrotite de legea penală), instanța considerând că această pedeapsă este just individualizată în raport cu toate circumstanțele cauzei, fiind necesară în vederea reeducării inculpatului în sensul adoptării unei atitudini corecte față de ordinea de drept.
În temeiul art. 71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și litera b Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei rezultante.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, deși art. 71 alin. 2 Cod penal impune interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c, în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, instanța a avut în vedere Decizia nr. 74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art. 4145 alin. 4 Cod procedură penală, dispozițiile art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – c Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal. Recursul în interesul legii pronunțat de instanța supremă în materie este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, un exemplu edificator în acest sens fiind hotărârea pronunțată în cauza Hirst c. Marii Britanii.
Ca atare, în prezenta cauză, instanța a reținut că natura faptei săvârșite duce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și litera b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat – activități ce presupun responsabilitatea civică, încrederea publică sau exercițiul autorității –, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei.
Punând în balanță cele reținute și constatând că inculpatul D. M. nu are antecedente penale și are vârsta de 79 de ani, instanța a apreciat că scopul educativ al pedepsei aplicate poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.
Verificând condițiile de aplicare a suspendării condiționate, prevăzute de art. 81 alin. 1 și 2 Cod penal, instanța a constatat că acestea sunt întrunite în cazul de față, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 2 Cod penal și calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
D. fiind faptul că, potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii, instanța a dispune în acest sens.
D. urmare, în temeiul art. 359 Cod procedură penală, instanța a atras atenția inculpatului D. M. că, potrivit art. 83 Cod penal, săvârșirea unei alte infracțiuni în termenul de încercare de 3 ani poate avea ca urmare revocarea suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut faptul că partea vătămată Direcția S. N. – Ocolul Silvic Poiana Teiului s-a constituit parte civilă cu suma de 6.783 lei, reprezentând 50% din cuantumul prejudiciului calculat în conformitate cu HG nr. 85/2006, întrucât proprietarul are încheiat contrat de prestări servicii și pază cu Ocolul Silvic Poiana Teiului.
În temeiul dispozițiilor art. 14, art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția S. N., și a obligat inculpatul la plata a sumei de 5.470 lei cu titlu de despăgubiri civile. Instanța a obligat inculpatul la plata cestei sume apreciind că acesta nu datorează plata TVA-ului.
Totodată, întrucât asistența juridică este obligatorie în prezenta cauză potrivit art. 171 alin. 3 Cod procedură penală (fapta comisă fiind pedepsită cu închisoare de peste 5 ani), iar inculpatul a fost asistat de un apărător din ales (d-na avocat Ș. A.), instanța a înserat această constatare în cuprinsul dispozitivului hotărârii.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat, având în vedere soluția de condamnare pronunțată în cauză, în temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpatul D. M. la plata sumei de 700 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul D. M..
Procurorul a înțeles să critice sentința sub următoarele aspecte:
Greșita aplicare a regulilor cumulului de infracțiuni prev. de art. 34 Cod penal- subzistând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C.p.p..
Astfel instanța de judecată, a stabilit o pedeapsă concurentă cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 108 alin. 1 lit. d și două pedepse concurente cu amendă penală pentru săvârșirea celor două fapte de încercarea de a determina mărturia mincinoasă a martorilor Pista S., respectiv a martorului M. G., toate cele trei infracțiuni fiind săvârșite de inculpat în concurs real.
Deși instanța nu adaugă la pedeapsa închisorii aplicate pentru infracțiunea de tăiere fără drept de arbori, pedeapsa rezultantă a amenzii, în mod nelegal, contopește, inițial, cele două pedepse pecuniare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 261 alin. Cod penal, iar rezultanta acestora, o contopește cu pedeapsa închisorii( care se și aplică în final), contrar dispozițiilor legale invocate- art. 34 lit. c și d din Codul penal.
Astfel, operațiunea juridică făcută de instanță, cu ocazia individualizării, este contrară principiului „sistemului cumulului juridic", reglementat de dispozițiile art. 34 Cod penal, potrivit căruia individualizarea pedepsei pentru concursul de infracțiuni parcurge două etape: stabilirea pedepsei în prima etapă, pentru fiecare infracțiune aflată în pluralitate de infracțiuni săvârșite de infractor și aplicarea pedepsei -determinarea pedepsei aplicabile, în cea de-a doua etapă, când se dă spre executare o pedeapsă pentru întreg ansamblul de infracțiuni, potrivit regulilor prevăzute la alin. 1( lit. a, b, c, d, e) al articolului, prin coroborarea acestora.
Omisiunea pronunțării asupra confiscării speciale a bunurilor care au fost date pentru a determina la săvârșirea faptei penale, ori dobândite prin săvârșirea de infracțiuni, conform dispozițiilor art. 118 alin. 1 lit. d și e Cod penal, privind regimul măsurilor de siguranță-subzistând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C.p.p..
Astfel, deși se pronunță condamnarea inculpatului pentru săvârșirea celor două fapte de încercarea de a determina mărturia mincinoasă, reținând sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, printre altele, că pentru a determina să facă declarații mincinoase, inculpatul a oferit suma de 200 lei martorului Pista S.- împrejurare rezultată din probe( inclusiv din declarația martorului audiat la procuror, dar și în faza cercetării judecătorești, martor care confirmă că și-a însușit suma de bani oferită de inculpat în prezența martorilor C. P. I. și P. G.), instanța nu dispune confiscarea specială a sumei remisă de inculpat, încălcându-se dispozițiile art. 118 Cod penal.
Netemeinicia hotărârii penale atacate-constănd în stabilirea pedepselor cu amenda penală orientate spre minimul special, pentru infracțiunile prev. de art. 261 Cod penal.
Din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești, în speță, a rezultat gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat care, în cursul cercetărilor, pentru a se sustrage răspunderii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, a încercat să determine două persoane să facă declarații mincinoase organelor judiciare și, în acest mod, să învinuiască alte persoane.
Deși a reținut săvârșirea infracțiunilor de către inculpat și vinovăția acestuia, în forma intenției directe, cu ocazia individualizării tratamentului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 261 Cod penal, instanța stabilește pedepse foarte mici, cu amendă penală, reținând doar vârsta înaintată a făptuitorului și conduita bună a acestuia, cu toate că inculpatul a avut o atitudine nesinceră și necooperantă în tot cursul procesului penal.
Împrejurarea că inculpatul a încercat să determine două persoane pentru a depune declarații mincinoase, relevă caracterul premeditat, și nu ocazional, al faptelor sale, săvârșite pentru a ascunde comiterea altei infracțiuni și, în final, gradul de pericol social ridicat, care ar fi trebuit să determine stabilirea unor pedepse cu închisoare, și pentru infracțiunile concurente prevăzute de art. 261 alin. 1 Cod penal, precum și aplicarea unui spor de pedeapsă, în urma contopirii.
Motivele de recurs ale inculpatului vizează netemeinicia soluției de condamnare pronunțată împotriva acestuia apreciind în esență că probele administrate în cauză nu au aptitudinea de a demonstra neîndoielnic și decisiv vinovăția inculpatului față de faptele reținute în sarcina sa, solicitând în consecință achitarea în baza art. 10 lit c C.p.p pentru infracțiunea prev. de art. 108 al.1 lit. d din Legea nr. 46/2008, respectiv 10 lit.a pentru infracțiunea prev. de art. 261 C.p.
Deși prima instanță a ajuns la concluzia inculpatului, respectiv a reținerii nevinovăției acestuia în comiterea ambelor fapte supuse judecății, Curtea constată că, consideră că aceasta nu făcut o analiză adecvată a tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal, comițând astfel o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 108 al.1 lit. d din Legea nr. 46/2008.
În Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.”
Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei, dreptul la apărare și respectarea demnității umane - s-au produs o . restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o . restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”;
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.
Inculpatul D. M. nu a recunoscut niciodată că ar fi tăiat fără drept arbori de pe terenul său, arătând în mod constant în declarațiile sale că fie a văzut personal, fie a fost înștiințat de către o persoană despre faptul că martorul C. P. a tăiat arbori de pe proprietatea sa.Inculpatul a mai arătat în declarația sale că i-a solicitat martorul M. B. să-l ajute să scoată de pe terenul său mai mulți arbori doborâți de vânt, nepermițându-i să taie de pe picior arbori, astfel cum acesta i-a propus( decl. DUP filele 58-60).
Examinând probele administrate în cauză în cele două faze procesuale, Curte constată că acestea, prin conținutul lor informativ nu au aptitudinea de releva indubitabil, precis și decisiv faptul că inculpatul a tăiat fără drept cei 82 de arbori nemarcați de pe terenul proprietatea sa, astfel cum s-a reținut prin actul de sesizare al instanței.
Că evenimentele s-au derulat în modul prezentat de inculpat în sensul că nu acesta a fost persoana care a tăiat arbori nemarcați de pe proprietate sa rezultă din declarațiile martorilor oculari V. R. P., Zavroțchi C., C. P., P. S. care au relatat în mod unitar că nu l-au văzut pe inculpat tăind arbori, indicându-l pe martorul M. B. ca fiind persoana care exploata material lemnos de pe terenul împădurit a inculpatului în prezența acestuia, a martorilor V. R. P. și A. Z. C. care confirmă că în luna martie 2011, exploatările forestiere( tăieri de arbori) de pe terenul inculpatului erau efectuate de M. B. împreună cu alte două persoane, în absența inculpatului, probe care se coroborează cu declarația martorului M. B. dată în fața primei instanțe prin care recunoaște că în mod repetat a scos arbori de pe proprietatea inculpatului, în baza unei înțelegeri prealabile cu acesta, fără ca acesta să taie arbori de pe picior.
În raport cu conținutul informativ a probelor testimoniale enunțate mai sus, Curtea apreciază acestea nu confirmă în mod cert acuzația adusă inculpatului constând în tăierea fără drept a 82 de arbori nemarcați de pe terenul proprietatea sa.
Curtea constată că elementele de fapt relatate de martorii audiați în cauză în cele două faze procesuale relevă mai mult susținerile inculpatului, potrivit cărora pe terenul acestuia au fost efectuate exploatări forestiere (transport de arbori doborâți de vânt) de către martorul M. B. împreună cu alte persoane care lucrau pentru martor, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul, fără ca acesta din urmă să taie la rândul său arbori de pe picior.
Curtea notează că acuzațiile aduse inculpatului prin actul de sesizare al instanței, relative la tăierea fără drept de către acesta a 82 de arbori sunt incerte și în considerarea vârstei înaintate și constituției fizice ale inculpatului. În raport cu vârsta inculpatului de la data săvârșirii pretinsei fapte (77 de ani) și constituția fizică fragilă inerentă acestei etăți, Curtea apreciază că este greu de admis că în acest condiții inculpatul putut tăia singur 82 de arbori astfel cum se acreditează de către procuror prin actul de inculpare.
În raport cu aceste considerente, instanța de recurs apreciază că ansamblul probelor administrate în cauză prin conținutul lor informativ, pot conduce cel mult către ipoteza existenței unor acțiuni infracționale ale inculpatului materializate prin acte de instigare, nicidecum de autorat, însă având în vedere că probele administrate în cauză nu relevă neechivoc existența acestor acțiuni de determinare a altor persoane de tăia fără drept arbori de pe picior,se impune a se pronunța achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 108 al.1 lit. d din Legea nr. 46/2008.
Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete în ceea ce privește fapta sus menționată, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție” și deci inculpatul trebuie achitat pentru infracțiunea prev. de art. 108 al.1 lit. d din Legea nr. 46/2008, întrucât fapta nu a fost săvârșiră de către acesta.
Având în vedere că în cauză se va pronunța achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 108 al.1 lit. d din Legea nr. 46/2008, Curtea va face aplicarea dispozițiilor în baza art. 346 al. 3 C.p.p, și va înlătura dispoziția de obligare a inculpatului de la plata despăgubirilor civile către partea civilă Direcția S. N.
În ceea ce privește infracțiunile de încercare de determinare a mărturiei mincinoase prev. de art. 261 C.p. reținute de asemenea în sarcina inculpatului, Curtea constată că soluția de condamnare pronunțată de prima instanță pentru aceste fapte este corectă.
Astfel acțiunea inculpatului de încercare de determinare a mărturiei mincinoase a martorului M. G. în sensul declarării de către acesta la poliție ca martorul C. P. a fost persoana care tăiat arborii de pe picior, este relevată de declarațiile date de acesta în cele două faze procesuale prin care a arătat că inculpatul i-a promis o sumă de bani pentru a declara în sensul arătat.
De asemenea, acțiunea inculpatului de încercare de determinare a mărturiei mincinoase a martorului P. S. în sensul declarării de către acesta la postul de poliție că nu l-a văzut pe inculpat exploatând material lemnos în schimbul unei sume de bani, rezultă cu certitudine din declarațiile acestui martor care confirmă această situație de fapt relatând că inculpatul i-a introdus în buzunar suma de 200 lei.
Încercarea de încheiere a acestei înțelegeri frauduloase cu martorul P. S. rezultă este confirmată de declarațiile martorilor P. G. și C. P. I. care au observat nemijlocit cum inculpatul a introdus în buzunarul martorului o bancnotă.
Având în vedere aceste elemente faptice ce rezultă din probele amintite, Curtea apreciază că acțiunile inculpatului de încercare de determinare a mărturiei mincinoase a martorilor M. G. și P. S. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 261 C.p., soluția de condamnare pronunțată pentru aceste fapte fiind justă.
Curtea notează că deși inculpatul urmează a fi achitat pentru infracțiunea prev. de art. 108 al.1 lit. d din Legea nr. 46/2008, răspunderea penală pentru celelalte două infracțiuni prev. de art. 261 C.p. se impune a fi antrenată, având în vedere argumentele care vor sta la pronunțarea soluției de achitare (insuficiența și inconsistența probelor în acuzare administrate în cauză), pe de o parte, precum și obiectele juridice diferite ale celor două infracțiuni care sunt distincte, pe de altă parte.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de procuror în recursul său, Curtea urmează a analiza doar motivul referitor la omisiunea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale întemeiată pe dispozițiile art. 118 lit d c.p.
Având în vedere că inculpatul a remis suma de 200 lei martorului P. S. pentru a-l determina să săvârșească infracțiunea prev. de art. 261 C.p., instanța de fond în baza art. 118 lit.d C.p.avea obligația de a confisca de la inculpat această sumă.
În consecință, sentința primei instanțe urmează a fi reformată sub acest aspect, urmând ca instanța de recurs să aplice dispozițiile art. 118 lit.d C.p.
În ceea ce privește critica procurorului relativă la greșita aplicare a regulilor prev. de art.34 C.p., Curtea, față de soluția de achitare care se va pronunța în cauză pentru una dintre infracțiuni, constată că nu se mai impune a se analiza aceste motiv recurs, întrucât în cauză urmează a fi doar dispozițiile art. 34 lit.c C.p.
Curtea nu va da curs nici motivului de recurs al procurorului relativ la pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 261 C.p.
În contrast cu opinia procurorului, Curtea consideră că sub aspectul individualizării pedepselor principale aplicate inculpatului minor, pentru infracțiunile prev. de art. 261 C.p., prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanță gradului de pericol social în concret al faptelor comise, împrejurărilor reale în care acestea le-a săvârșit, starea de pericol produsă ca și consecință a săvârșirii acestor infracțiuni, circumstanțelor atenuante corect reținute precum și circumstanțelor personale ale inculpatului prin prisma lipsei antecedentelor penale și vârstei înaintate ale acestuia.
Curtea apreciază că pedepsele principale în cuantum de câte 150 lei amendă penală aplicate pentru infracțiunele comise, sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Instanța de recurs nu poate avea în vedere critica formulată de procuror în recurs cu privire la greșita individualizare a pedepselor principale aplicate, întrucât, în cauză, prima instanță a apreciat în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficiență în mod concret, în funcție atât de împrejurările faptice, cât și de cele privind persoana inculpatului, respectând prin cuantumul stabilit și principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât nu se impune majorarea cuantumului pedepselor principale, întrucât ar fi excesiv în raport cu aspectele concrete ale cauzei și ar afecta scopul pedepsei.
În considerarea celor expuse, în baza art 385/15 pct.2 lit.b,d C.p.p. Curtea va admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul D. M. și va casa în parte sentința penală.
Rejudecând cauza, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.la art. 10 lit.c C.p.p. va achita inculpatul D. M., cu date cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art. 108 al.1 lit.d din Legea nr. 46/2008, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit.c C.p.p.va contopește cele două pedepse cu amendă în pedeapsa cea mai grea.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63/1 C.p.
În baza art. 346 al. 3 C.p.p,va înlătura dispoziția de obligare a inculpatului de la plata despăgubirilor civile către partea civilă Direcția S. N.
În baza art. 118 lit.d C.p. va confiscă de la inculpat suma care a fost dată martorului P. S. pentru a-l determina să săvârșească infracțiunea prev. de art. 261 C.p.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art 385/15 pct.2 lit. b, d C.p.p. admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul D. M. împotriva s.p. nr. 56 din 10.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos._ .
Casează în parte sentința penală, reține cauza spre rejudecare și, în fond:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.la art. 10 lit.c C.p.p. achită inculpatul D. M., cu date cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art. 108 al.1 lit.d din Legea nr. 46/2008, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit.c C.p.p. contopește cele două pedepse cu amendă în cuantum de 150 lei în pedeapsa cea mai grea de 150 lei amendă penală.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63/1 C.p.
În baza art. 346 al. 3 C.p.p, înlătură dispoziția de obligare a inculpatului de la plata sumei de 5470 lei către partea civilă Direcția S. N..
În baza art. 118 lit.d C.p. confiscă de la inculpat suma de 200 lei care a fost dată martorului P. S. pentru a-l determina să săvârșească infracțiunea prev. de art. 261 C.p.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 6.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Pt. N. C. I. D. P.
Aflat în CM-Semnează
Vicepreședinte Instanță A. B.
GREFIER,
N. C.
Red.s.p.M. N.
Red.d.r.B. A. 20.11.2013
Tehnored.N.C./ 3 ex.
21.11.2013
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 259/2013. Curtea de... → |
|---|
