Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 1163/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1163/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 794/321/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1163
Ședința publică din 07 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. S.
JUDECĂTOR: P. D.
JUDECĂTOR: V. M.
*********************************************
GREFIER: A. D. - I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de B. G. – procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpatul G. G. și de partea vătămată G. M. împotriva sentinței penale nr.187 din data de 13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Tg. N. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - inculpat G. Gheoghe, în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M. M., recurentul - parte vătămată G. M. și intimatul - parte vătămată G. V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul - parte vătămată G. M. se legitimează cu B.I. . nr._, CNP_.
Intimatul - parte vătămată G. V. se legitimează cu C.I. . nr._, CNP_.
Recurentul - inculpat G. G. arată că își retrage recursul, manifestare de voință consemnată în declarație, atașată la dosar.
Curtea pune în discuție tardivitatea recursului formulat de partea vătămată G. M..
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat M. M. este de acord.
Recurentul - parte civilă G. M. depune la dosar memoriu. Arată că a declarat recursul când a primit - astăzi a primit; astăzi a declarat recurs.
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat M. M., solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată G. ca tardiv. Arată că sentința penală a fost pronunțată la data de 13.06.2013, partea vătămată a fost prezentă la pronunțare și recursul a fost declarat la data de 27.06.2013. Solicită să se ia act că inculpatul își retrage recursul. Depune la dosar referatul pentru plata onorariului de apărător desemnat din oficiu.
Recurentul - parte vătămată G. M. arată că inculpatului nu i-a fost aplicată pedeapsa pe care o merita și precizează că și în prezent îi amenință, pe el și pe soția lui.
Intimatul - parte vătămată G. V. arată că inculpatul este o persoană agresivă și violentă.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.385/4 și art.369 Cpp, solicită să se ia act că inculpatul își retrage recursul. În baza art.385/15 pct.1 lit.a Cpp solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată G. M. ca tardiv.
Recurentul - inculpat G. G. arată că toate au pornit din data de 24.11, de la data adulterului. Precizează că nu a amenințat pe nimeni.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr.187/13.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg. N. s-a dispus condamnarea inculpatului G. G. fiul lui V. și M. născut la data de 25.07.1968 în loc. Grumăzești jud. N. cetățean român, studii 10 clase și școala profesională, căsătorit CNP_ domiciliat în Com. Crăcăoani . cu domiciliul în fapt în mun. Piatra N. . G 4 nr. 8 . în prezent arestat preventiv în altă cauză la:
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art 217 al 1,4 cod penal, cu aplicarea art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit d cod penal.
- două pedepse de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzută de art 192 al 1,2 cod penal, cu aplicarea art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit d cod penal.
- 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art 321 al 1 cod penal cu aplicarea artv 41 al 2 cod penal, art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit e cod penal.
- două pedepse de 7 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art 321 al 1 cod penal cu aplicarea art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit e cod penal.
- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art 181 al 1 cod penal cu aplicarea art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit e cod penal.
- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art 181 al 1 cod penal cu aplicarea art cu aplicarea art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit e cod penal.
- două pedepse de 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea a două infracțiuni de port fără drept de arme albe prev. de art 2 al 1 pct. 1 din L 61/1991, cu aplicarea art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit e cod penal.
- două pedepse de 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe prevăzută de art 180 al 2 cod penal cu aplicarea art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit e cod penal.
- 5 pedepse de 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea a 5 infracțiuni de amenințare prevăzută de art 193 al 1 cod penal, cu aplicarea art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit e cod penal.
- 4 pedepse de 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de amenințare prevăzută de art 193 al 1 cod penal cu aplicarea art 74 lit c cod penal și art 320 1 al 7 cod proc. penală raportat la art 76 lit e cod penal.
În temeiul art 33 lit a și art 34 lit e cod penal i s-a aplicat inculpatului G. G. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art 71 al 2 cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art 64 al 1 lit a teza II și lit b cod penal pe durata pedepsei aplicate.
În temeiul art 88 cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din data de 12.02.2012 până în 11.03.2013.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului justiției către Baroul Avocați neamț a sumei totale de 500 lei din care 100 lei pentru av. T. I. (delegația nr. 22) și 400 lei pentru av. N. C. (delegația nr. 39) reprezentând onorariu pentru asistență juridică din oficiu pentru inculpat.
În temeiul art 191 cod proc. penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art 320 1 al 5 cod proc. penală s-a disjuns acțiunea civilă și s-a stabilit termen de judecată la data de 27.06.2013 ora 8,30.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că inculpatul G. G. locuiește cu soția sa, G. S. într-un imobil din zona Criș, la ieșirea din satul Crăcăoani, . se învecinează în partea vătămată G. M. și G. E., socrii inculpatului, cele două imobile fiind despărțite de un gard cu poartă de acces.
În apropiere, inculpatul are organizată stână, unde lucrează ca cioban partea vătămată Z. C..
În seara zilei de 24.11.2012, inculpatul G. G., aflându-se în stare de ebrietate, s-a dus la stâna unde s-a întâlnit cu partea vătămată Z. C., pe care a lovit-o cu un topor peste picioare peste corp și în zona capului, reproșându-i atât faptul că anterior acesta l-a lovit cu un par, cât și faptul că ar fi avut relații cu soția sa.
La un moment dat, partea vătămată a reușit să fugă, fiind găsit ulterior de organele de poliție.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale. În aceeași seară, inculpatul având în mână un topor s-a deplasat la locuința părților vătămate G. M. și G. M., și fără acordul acestora a intrat în curte și le-a amenințat cu moartea, lovind cu toporul în tocul ușii de acces. După plecarea inculpatului, partea vătămată G. M. s-a deplasat la partea vătămată G. V., de unde a anunțat organele de poliție. La scurt timp a sosit un agent de poliție, în fața căruia inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe Z. C..
A doua zi, la data de 25.11.2012, în jurul orei 8,00, inculpatul s-a deplasat din nou la locuința socrilor săi, unde se afla soția sa, G. S., pe care a lovit-o și a amenințat-o. Atunci a intervenit partea vătămată G. E., inculpatul lovind-o și pe aceasta cu pumnul în zona capului.
În baza aceleiași rezoluții infracționale, la date diferite, în zilele de 26.11.2012 și 27.11.2012, inculpatul G. G. a provocat scandal în drumul public, în fața locuințelor părților vătămate G. M., G. E., G. V., G. N., A. C. și a martorilor A. M. și A. M., situate în satul Crăcăoani, amenințându-i cu acte de violență, și că le va da foc, le-a adresat cuvinte și expresii jignitoare și vulgare la adresa familiilor acestora, prin faptele și gesturile sale, inculpatul tulburând ordinea și liniștea publică.
În baza unei rezoluții infracționale diferite, la data de 19.12.2012, în jurul orei 13,00, inculpatul G. G., aflându-se în stare de libertate, a provocat scandal în drumul public, în fața căminului cultural din satul Magazia, . pe un topor pe părțile vătămate A. V. și D. C., și pe martorii Carcea I. și M. I., și totodată le-a adresat acestora cuvinte, expresii jignitoare și vulgare, prin faptele și gesturile sale inculpatul aducând atingere bunelor moravuri și tulburând ordinea și liniștea publică.
La data de 11.02.2013, în jurul orei 16,30, în timp ce părțile vătămate G. M. și G. E. se aflau la locuința lor din satul Crăcăoani, în curte a intrat inculpatul G. G., spunându-le acestora că vor să stea de vorbă cu ei.
Discutând cu partea vătămată G. E., i-a reproșat acesteia că a dat o declarație în dosarul penal privind agresarea lui Z. C., după care a lovit-o pe aceasta, mai întâi cu o paletă din lemn peste corp, după care a luat din bucătăria de vară o furculiță din plastic cu care a continuat să o lovească în zona feței, și totodată a lovit-o cu pumnii în zona capului, în urma loviturilor primite, partea vătămată suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale.
După săvârșirea acestor fapt, inculpatul având asupra sa un bidon de 5 litri cu benzină, a stropit ușa de acces la adăpostul de animale și fânăria de deasupra cu benzină, după care cu un chibrit a dat foc, focul propagându-se imediat la fânul din fânărie. Între timp, partea vătămată G. V. a apelat la serviciul 112, la fața locului sosind două autospeciale care au stins incendiul.
La aceeași dată, inculpatul G. G. a provocat scandal în drumul public din satul Crăcăoani, proferând expresii și cuvinte jignitoare, și adresând amenințări părților vătămate G. V., A. C. și A. I..
Situația de fapt astfel reținută rezultă din procesele verbale de cercetare la fața locului, din 11.02.2013, 25.11.2012 și 12.02.2013, plângerile și declarațiile părților vătămate G. M., G. E., G. V., G. N., A. C., A. I., Z. C., A. V. și D. C., declarațiile martorilor G. S., A. M., A. M. M., Carcea I., M. I., Rășcănescu C.-C., L. V., N. V., S. I., T. D. și M. S., adresa nr._/12.02.2013 a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Petrodava" N., concluziile raportului de constatare medico-legală nr. A1/1891 din 3.12.2012 și a certificatului medico-legal nr. A/125 din 14.02.2013 emise de Serviciul Județean de Medicină Legală N., și planșa foto nr. 699/24.11.2012, coroborate cu declarația inculpatului G. G., prin care recunoaște săvârșirea faptelor.
În atare context, instanța a reținut, față de probatoriul administrat și prezentat anterior, că săvârșirea faptei de către inculpat este neîndoielnică, stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, dată fiind și linia de raționament a curții europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul național nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste și arbitrarii (cauza Barbera, Messegue și Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988).
În drept, faptele inculpatului G. G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 76 lit. d Cod penal, a două infracțiuni de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 76 lit. d Cod penal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 76 lit. e Cod penal, două infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal și art. 3201 Cod procedură penală, raportat la art. 76 lit. e Cod penal, vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 76 lit. e Cod penal, a două infracțiuni de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod peal, cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 76 lit. e Cod penal, a 5 infracțiuni de amenințare, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 76 lit. e Cod penal, a patru infracțiuni de amenințare, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 76 lit. e Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, dând eficiență gradului ridicat de pericol social al faptelor, natura relațiilor sociale lezate, modalitatea concretă în care acestea au fost săvârșite, formei de vinovăție reținute și circumstanțele personale ale inculpatului.
Având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor înainte de începerea cercetării judecătorești, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.
Având în vedere conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunilor, de recunoaștere și regret, a reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c Cod penal.
Având în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările comiterii acestora, urmărire produse, precum și elementele care caracterizează persoana și conduita inculpatului, instanța a apreciat că scopul educativ preventiv al pedepsei va putea fi atins față de inculpat prin aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată sub minimul special, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 76 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. 1, 4 Cod penal, art. 192 alin. 1,2 Cod penal, art. 321 alin. 1 Cod penal, art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal și art. 181 alin. 1 Cod penal, și prin aplicarea amenzii penale ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 76 lit. e Cod penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea 61/1991, art. 180 alin. 2 Cod penal, art. 193 Cod penal și art. 193 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. e Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea.
Instanța a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1,2 Cod penal, constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării din data de 12.02.2012, până la data de 11.03.2013.
A dispus plata din fondurile MJ către BA N. a onorariului pentru asistență juridică din oficiu pentru inculpat.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
Întrucât pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, în temeiul art. 3201 alin. 5 Cod procedură penală, a dispus disjungerea acesteia.
În cauză a formulat recurs inculpatul G. G. și partea vătămată G. M..
În fața instanței de recurs, la termenul din data de 07.11.2013, instanța a pus în discuția părților tardivitatea recursului formulat de partea vătămată G. M..
La același termen de judecată, recurentul - inculpat a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului și recursul declarat, instanța reține următoarele:
Având în vedere voința expres manifestată a recurentului - inculpat de a-și retrage recursul, instanța, în baza art.385/4 Cod proc.pen., raportat la art.369 Cod proc.pen., va lua act de declarația acestuia.
În ceea ce privește recursul părții vătămate, Curtea reține că sentința penală atacată a fost pronunțată la data de 13.06.2013, pentru recurentul G. M. termenul de recurs începând să curgă de la pronunțare, întrucât a fost prezent la dezbateri, potrivit dispozițiilor art.385/3 Cod proc.pen., raportat la art.363 Cod proc.pen.
Prezentul recurs a fost declarat de recurent la data de 27.06.2013, depășind termenul de 10 zile, prevăzut de art.385/3 alin.1 Cod proc.pen, cu 3 zile, ultima zi în care putea formula recurs fiind 24.06.2013.
Prin urmare, în baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod proc.pen., instanța va respinge recursul părții vătămate ca tardiv.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod proc.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. În baza art.3854, raportat la art.369 c.pr.pen., ia act de retragerea recursului formulat de recurentul-inculpat G. G., împotriva sentinței penale nr.187/13.06.2013 a Judecătoriei Târgu-N., pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art.192, alin.2 c.pr.pen., obligă recurentul la plata a 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
II. În baza art.38515, pct.1, lit.a c.pr.pen., respinge recursul formulat de recurenta-parte vătămată G. M. împotriva aceleiași sentințe penale a Judecătoriei Târgu-N., ca tardiv.
În baza art.192, alin.2 c.pr.pen., obligă recurenta-parte vătămată la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. S. P. D.
V. M.
GREFIER
A. D. - I.
Pron.sent.pen. S. Fl.
Red.d.r. A.S.
Tehnored. A.D.I.
2 ex.
27.11.2013
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 38/2013. Curtea de... → |
|---|








