Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 15/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 1368/188/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.15
Ședința publică din 10 ianuarie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. S.
JUDECĂTOR: V. I.
JUDECĂTOR: P. D.
GREFIER: A. D. - I.
*********************************************
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - a fost reprezentat legal de B. G. – procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr.152 din 10.10.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - inculpat, asistat de apărător ales, avocat C. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul - inculpat M. M. se legitimează cu C.I. . nr._.
Reprezentantul Ministerului Public arată că din expozitivul hotărârii atacate rezultă că la fond a pus concluzii procuror O., iar rechizitoriul este întocmit de B. V., existând așadar incompatibilitate.
Curtea, având în vedere redactarea cazului de casare prev. la pct.3 al.1 al art.385/9 Cpp, privitor la compunerea instanței, respectiv a completului de judecată și care nu vizează procurorul, consideră că nu sunt necesare verificări sub acest aspect.
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat arată că recursul vizează cuantumul pedepsei, care este mare și îi afectează profesia. Precizează că pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului duce la pierderea de către acesta a locului de muncă. Susține că s-a prevalat de dispozițiile art.320/1, este infractor primar și se putea aplica o amendă administrativă, solicitând aplicarea dispozițiilor art.18/1 Cp.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică sub aspectul sancțiunii aplicate.
Recurentul - inculpat arată că nu are nimic de spus.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penal nr.152 din data de 10.10.2012, pronunțată de Judecătoria B., s-a dispus condamnarea inculpatului M. M., fiul lui V. și E., născut la data de 08.09.1963 în Mânăstireni, județul B., cetățean român, fără antecedente penale, CNP –_, domiciliat în oraș Bacău, ., ., județul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art.87 alin.1 O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu art.74 lit.a și c Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II- a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.81 Cod penal și art. 71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani și 3 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr. 254/P/2012 din 05.07.2012, înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub nr. de mai sus, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M. M., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, solicitând instanței aplicarea prevederilor art.320 indice 1 Cod procedură penală.
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 18.03.2012, inculpatul, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 15, a fost oprit în trafic de lucrătorii din cadrul Serviciului Rutier N.-IPJ N.. Inculpatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest . nr._, rezultatul fiind 0,77 mg/l vapori de alcool în aer expirat. În aceste condiții, inculpatul a fost condus la unitatea medicala de specialitate, unde probele biologice au relevat o alcoolemie de 1,60%o la prima analiza și 1,45 %o la cea de a doua, așa cum rezultă din biletinul de analiză toxicologică nr 320/321/21.03.2012 .
Instanța de fond a arătat că situația de fapt reținută de instanță se probează cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii, declarații martori, proces-verbal de recoltare a probelor biologice, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, coroborate cu declarațiile inculpatului.
Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
În practica medico-legală, probarea delictului de a conduce autovehicule sub influența alcoolului se face prin recoltare de probe biologice pentru determinarea alcoolemiei si examen clinic.
În conformitate cu reglementările legale actuale pentru determinarea gradului de influența alcoolica se recoltează numai probe de sânge. Recoltarea sângelui pentru determinarea alcoolemiei se face în cadrul instituțiilor de medicină legală, sau atunci când nu exista o astfel de posibilitate, în alte unități sanitare încadrate cu medic, de la toate persoanele aduse în acest scop de către lucrătorii de poliție sau de alte organe abilitate. În caz de accidente soldate cu victime, recoltarea se face atât de la conducătorul auto, cât și de la victima sau victime.
Pentru determinarea alcoolemiei se recoltează câte 2 probe de sânge, de câte 10 ml fiecare, la interval de o ora. Pentru a nu influența rezultatul dozării, dezinfecția pielii pentru recoltarea probelor se face cu substanțe antiseptice care nu conțin alcool, eter, benzen sau alte substanțe volatile. Sângele recoltat cu seringi de unică folosință se introduce în flacoane curate de sticla. După recoltare flacoanele se etichetează de către medicul care a făcut recoltarea. Pe eticheta se notează lizibil numele si prenumele persoanei de la care s-a efectuat recoltarea, data și ora exacta a recoltării. Sigilarea flacoanelor se face cu sigiliul Ministerului de Interne și prin aplicarea parafei cu semnătura medicului legist sau a medicului din alte unități sanitare, în prezența persoanei de la care s-a făcut recoltarea și a doi martori, care trebuie să asiste la recoltare.
Dozarea alcoolului din probele recoltate se face numai în laboratoarele de toxicologie din cadrul instituțiilor medico-legale. Pentru determinarea alcoolemiei se utilizează metoda Cordebard modificată.
În temeiul art.345 Cod procedură penală, având în vedere că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de către inculpat, urmează să dispună condamnarea acestuia.
În conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal, instanța a avut în vedere la individualizarea pedepsei gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în funcție de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege, ca urmare a aplicării dispozițiilor art.74 alin. 1 lit. a Cod penal și a dispozițiilor art.76 alin.1 lit.c Cod penal, instanța a coborât pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege și a dispus condamnarea inculpatului ținând cont și de prevederile art.320 indice 1 Cod procedură penală. În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța reține că natura faptei săvârșite, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale
Instanța a apreciat, în baza acelorași criterii, că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal, poate fi atins și fără executarea pedepsei, având în vedere că sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art.81 Cod penal și că pronunțarea pedepsei constituie un avertisment pentru acesta și chiar fără executarea pedepsei acesta nu va mai săvârși infracțiuni, instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei, a stabilit un termen de încercare în condițiile art. 82 Cod penal, și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, instanța de fond a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata suspendării condiționate.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile făcute prin apărător a fost criticată hotărârea recurată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând hotărârea pronunțată, în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, și din oficiu, Curtea constată că recursul urmează a fi respins pentru considerentele care se vor fi prezentate.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că în cauză a fost reținută o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond, s-a dat faptelor săvârșite de recurentul-inculpat o corectă încadrare juridică și s-a dat dovadă de înțelegere prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante și prin reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, minim redus, potrivit art.320/1 alin.7 Cod procedură penală și dispunerea suspendării executării acestei pedepse.
Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul descrierii faptei săvârșite, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, încadrarea juridică dată acesteia și a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluția dată în cauză.
Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii recurate făcută de instanța de fond, desigur, cu, completările care vor fi făcute.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția recurentului - inculpat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.
De altfel, recurentul-inculpat a declarat în fața instanței de fond că recunoaște săvârșirea infracțiunii astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art.320/1 Cod procedură penală.
În aceste condiții, instanța de control judiciar nu va mai analiza situația de fapt, care a fost corect reținută de instanța de fond.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate în cauza dedusă judecății, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a dat dovadă de multă înțelegere, prin reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante și prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, minim special redus conform art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, prin aplicarea unei pedepse de doar 3 (trei) luni închisoare și dispunerea suspendării executării acestei pedepse.
Așa cum este cunoscut, în conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la individualizare judiciară a pedepselor, instanța trebuie să aibă în vedere prevederile Părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a Codului penal, sau de legea penală specială, gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, împrejurările concrete în care u fost comisă, precum și persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ori, în cauză este vorba de săvârșirea de recurentul-inculpat a unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, cea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art.87 alin.1 O.U.G. nr.195/2002 republicată, inculpatul având o îmbibație alcoolică cu mult peste cea prevăzută de lege.
Așa cum se arăta, instanța de fond a dat dovadă de multă înțelegere, prin reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante și prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită și aplicare unei pedepse de doar 3 (trei) luni închisoare și dispunerea pentru această de un cuantum atât de mic și a suspendării condiționate a executării pedepsei.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de recurentul-inculpat este de la 1 (unu) la 5 (cinci) de ani închisoare.
Deoarece judecarea cauzei s-a făcut potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art.320/1 Cod procedură penală, potrivit art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă menționate mai sus se redus cu 1/3, devenind, astfel, de la 8 (opt) luni închisoare, la 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare.
Ori, prin reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, instanța de fond a aplicat o pedeapsă de doar 3 (trei) luni închisoare.
În raport de gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările concrete în care a fost săvârșită, de urmările produse și care se puteau produce, Curtea apreciază că în cauză nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Recurentul-inculpat a solicitat, prin apărător, aplicarea dispozițiilor art.18/1 Cod procedură penală, achitarea inculpatului și aplicarea unei amenzii administrative, în conformitate cu dispozițiile art.91 Cod penal.
Așa cum se arăta mai sus, recurentul-inculpat a declarat în fața instanței de fond că recunoaște săvârșirea infracțiunii astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art.320/1 Cod procedură penală.
Este exclusă pronunțarea unei soluții de achitare față de inculpatul care, până la începerea cercetării judecătorești, declară personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Această concluzie rezultă, fără echivoc, din prevederile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, care statuează imperativ că: „instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.”
Instanța de fond trebuia să examineze probele administrate în faza de urmărire penală, pe baza cărora inculpatul a solicitat să se facă judecata și, în cazul în care constata că din probele respective nu rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și că sunt suficiente date cu privire la persoana acestora pentru a permite stabilirea unor pedepse avea posibilitatea legală să respingă cererea inculpatului de a se judeca potrivit art. 320/1 Cod procedură penală, să continue judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.
Un argument în sensul celor de mai sus este și faptul că prin O. U. G. nr. 121/2011 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 931 din 29 decembrie 2011 au fost modificate alin. (4) și (8) ale art. 320/1 Cod procedură penală, legiuitorul statuând în mod expres că: „Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”.
„Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun” (art. 320/1 alin. 8 Cod procedură penală).
Din examinarea dispozițiilor art.320/1 alin.4 și 7 Cod procedură penală, rezultă că în condițiile în care inculpatul declară în fața instanței de fond că recunoaște săvârșirea infracțiunii astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art.320/1 Cod procedură penală, iar instanța constată din probele administrate că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa, pronunță condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Din interpretarea acestor texte rezultă cu claritate că instanța, în astfel de situații nu poate dispune achitarea inculpatului, chir și prin aplicarea dispozițiilor art.18/1 Cod penal.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr.3116 din 3 octombrie 2012.
De altfel, în cauză nu sunt incidente prevederile art.18/1 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiilor art.18/1 Cod penal, „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului”.
Pentru a fi incidente dispozițiile art.18/1 Cod penal, care în cazul săvârșirii unei infracțiuni trebuie să fie o excepție, trebuie îndeplinite următoarele condiții referitoare la gradul de pericol social al infracțiunii și anume:
prin fapta săvârșită să se fi adus o atingere minimă valorii apărate de textul care încriminează infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată un inculpat;
valoarea apărată de lege, prin conținutul ei concret să fie lipsit în mod vădit de importanță;
Recurentul-inculpat a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică care depășea limita prevăzută de lege, infracțiune prevăzută de art.87 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002.
Prin infracțiunea dedusă judecății sunt ocrotite relațiile sociale referitoare la ocrotirea securității circulației de drumurile publice.
Alcoolul consumat în cantități mari și într-un interval de timp scurt, determină producerea în organism a unor fenomene patologice ca: confuzie mintală, lipsă de coordonare a mișcărilor, tulburări senzoriale, vizuale și auditive, fenomene care diminuează simțitor puterea de discernământ, capacitatea de concentrare și atenția conducătorilor auto, le alterează reflexele, timpul de reacție, etc., aspecte care pot avea pentru conducătorul auto care conduce autovehiculul pe drumurile publice consecințe imediate, cum ar fi producerea unor accidente de circulație cu grave urmări aspra oamenilor și a bunurilor.
Așa cum rezultă din Buletinul de analiză toxicologică, recurentul-inculpat avea o îmbibație alcoolică de 1,60 %o, la prima probă și de 1,65 %o la a doua probă, deci cu mult peste limita legală prevăzută de lege.
Ori, este cunoscut că numărul erorilor în conducerea autovehiculelor pe drumurile publice crește în raport direct proporțional cu cantitatea de alcool îngerat.
Nu se poate afirma că valoarea apărată de lege, prin conținutul ei concret, este lipsit în mod vădit de importanță.
Apoi, la stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei săvârșite, trebuie să se țină seama cumulativ și de următoarele:
- modul și mijloacele de săvârșire a faptei săvârșite;
- scopul urmărit;
- împrejurările în care fapta a fost comisă;
- urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce;
- persoana și conduita inculpatului.
Pentru a se reține că o faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni trebuie să se aibă în vedere nu numai urmarea imediată produsă, (punerea în pericol concret a siguranței circulației pe drumurile publice), dar și urmările care s-ar fi putut produce.
Este cunoscut faptul că, conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice și cu deosebire la alcoolemia pe care o avea recurentul-inculpat, conduc cu viteze mai mari în raport cu condițiile concrete de circulație, trec mai frecvent pe sensul opus, nu reușesc să se înscrie corect cu autovehiculele în curbe, nu mai sunt în măsură să aprecieze corect distanțele, se apropie excesiv de mult de mașinile din față, se angajează în depășiri riscante, prezintă tulburări de vedere care le împiedică să observe la timp anumite obstacole, etc., condiții în care, inculpatul, dacă nu ar fi fost oprit la timp de organele de poliție, ar fi putut produce un accident de circulație în care să fie afectate vieți omenești și bunuri.
Îndeplinirea condițiilor privind fapta care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni trebuie examinată în ansamblu, iar nu trunchiat, prin acordarea relevanței impuse de text unora dintre condiții și neexaminarea sau ignorarea celorlalte condiții prevăzute de lege.
Aplicarea dispozițiilor art.18/1 Cod penal este o situație de excepție.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515, pct.1, lit.b c.pr.pen., respinge recursul formulat de recurentul-inculpat M. M., împotriva sentinței penale nr.152/10.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., ca nefondat.
Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192, alin.2 c.pr.pen., obligă recurentul la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI
A. S. V. I.
P. D.
GREFIER
A. D. - I.
Red. sent. M. O.G..
Red. dec. D.P.
Tehnoredactat D.P.
16.01.2013/2ex.
| ← Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr.... | Trafic de minori. Legea 678/2001, art. 13. Decizia nr. 171/2013.... → |
|---|
