Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 820/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 820/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-08-2013 în dosarul nr. 2142/260/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.820/2013

Ședința publică de la 13 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. A. A.

JUDECĂTOR: P. D.

JUDECĂTOR: A. S.

GREFIER: B. M. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat legal prin procuror E. C.

*

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de revizuentul M. I., împotriva sentinței penale nr. 235 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-revizuent M. I., în stare de arest, asistat de avocat oficiu G. C..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei, după care:

Nefiind cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat G. C. având cuvântul pentru recurentul revizuient, precizează că recursul vizează aceleași motive din cererea de revizuire, față de acestea, lasă soluția la aprecierea instanței.

Depune la dosar referatul pentru acordarea onorariului pentru asistența juridică în sumă de 200 lei, din fondurile Ministerului Justiției, referat ce a fost avizat prin semnătura președintelui de complet.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Recurentul revizuent M. I., având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

deliberând

Prin sentința penală nr. 235 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:

În baza art.403 al.1,3 Cod proc.pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul M. I., domiciliat in ., cu privire la sentința penală nr.536/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Moinești in dosarul nr._, definitivă prin nerecurare la 12.12.2012.

In baza art.192 alin.2 Cod. proc. pen.,a fost obligat petentul la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că, la data de 18.12.2012, petentul M. I., deținut in Penitenciarul de Maximă Siguranță Bacău a formulat o cerere prin care a solicitat a i se aproba recursul in anulare, cerere ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Moinești.

Fiind citat la termenul din 18.02.2013, petentul a precizat in fața instanței faptul că solicită revizuirea sentinței penale prin care a fost condamnat la pedeapsa inchisorii, motiv pentru care instanța a trimis cauza la P. de pe lângă Judecătoria Moinești, in conformitate cu prevederile art.397 al.1 C.p.p.

In cererea sa, revizuentul a arătat că a fost bătut și amenințat că va fi omorât dacă recunoaște, motiv pentru care și-a schimbat declarația.

Cererea nu a fost intemeiată in drept.

La data de 9.04.2013, P. de pe lângă Judecătoria Moinești a înaintat referatul nr.239/III/6/2013 prin care a propus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, motivat de faptul că nu este incident niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art.394 C.p.p.

A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Moinești.

Examinând cererea de revizuire, instanța a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr.536/28.11.2012, pronunțată de Judecătoria Moineti in dosarul nr._, definitivă prin nerecurare, la 12.12.2012, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni inchisoare pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art.260 C.p., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni inchisoare aplicată prin sentința penală nr.75/2011, inculpatul executând in final 2 ani și 2 luni inchisoare.

Din considerentele acestei sentințe rezultă că in calitate de martor in dosarul_, la sedința din 27.05.2011 inculpatul M. I. a declarat aspecte nereale in raport cu cele date in faza de urmărire penală.

Potrivit art.393 C.p.p., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă.

Art.394 C.p.p. stabilește cazurile in care se poate cere revizuirea, astfel:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Potrivit art.403 C.p.p., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Motivul invocat in cererea de revizuire constă in faptul că la momentul săvârșirii infracțiunii, respectiv a ascultării sale de către instanța de judecată in calitate de martor in dosarul nr._ al Judecătoriei Moinești, i-a fost teamă de amenințările numiților B. C. și F. C. care ar fi exercitat asupra sa și acte violență.

Susținerile revizuentului sunt contrazise insă de atitudinea sa procesuală din cursul urmăririi penale efectuate cu privire la acesta pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă in dosarul nr.1793/P/2011 și apoi din cauza penală aflată pe rolul instanței de judecată.

Astfel, fiind audiat in cursul urmăririi penale, in calitate de invinuit, M. I. a declarat că recunoaște declarația dată in dosarul penal nr.1230/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Moinești și semnată personal, dar a precizat că-și menține declarația dată la instanța de judecată, la termenul din 27.05.2011 prin care și-a retractat declarațiile anterioare.

In dosarul nr._ Judecătoria Moinești, in care revizuentul a fost judecat și ulterior condamnat pentru mărturie mincinoasă, acesta a recunoscut fapta de mărturie mincinoasă și a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată, conform art.320.1 C.p.p. Or, revizuentul avea posibilitatea reală ca in cauza in care a fost judecat pentru mărturie mincinoasă să invedereze toate acele imprejurări de natură să relevă nevinovăția sau existența unor cauze care înlătură caracterul penal al faptei.

Împrejurările invocate ulterior de revizuent din care ar rezulta că a dat declarații necorespunzătoare adevărului datorită violențelor și amenințărilor exercitate asupra sa de către numiții B. C. și F. C., in condițiile in care revizuentul n-a invocat aceste aspecte cu prilejul judecării sale pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, apar ca fiind lipsite de suport real.

Mai mult, revizuentul avea posibilitatea să formuleze plângere penală impotriva susnumiților pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe, ceea ce implica efectuarea de cercetări față de persoanele respective, cercetări in urma cărora s-ar fi putut stabili dacă există indicii și probe că revizuentul a fost victima unor acte de violență sau amenințare.

Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit.a C.p.p. nu este suficient ca faptele sau imprejurările invocate să nu fi fost cunoscute de instanța care a judecat cauza, ci este necesar ca aceasta să nu fi avut nici posibilitatea reală de a lua cunoștință de aceste imprejurări. Or, revizuentul, deși a invocat imprejurări anterioare audierii sale ca martor, nu le-a invederat instanței.

Pentru aceste considerente, instanța a constatat că în cauza de față nu este incident niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C.p.p., astfel că, în baza art.403 al.1,3 Cod proc.pen., instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul M. I., cu privire la sentința penală nr. 536/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Moinești in dosarul nr._, definitivă prin nerecurare la 12.12.2012.

In baza art.192 alin.2 Cod. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței a declarat recurs revizuentul M. I., motivele de recurs fiind consemnate în preambulul prezentei decizii.

Procedând la analiza sentinței recurate pe baza motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului Curtea apreciază că aceasta este pe deplin legală și temeinică, prima instanță dând o eficientă interpretare a dispozițiilor art. 394 C.p.p.

Reținând, în acord cu opinia primei instanțe, că motivele prezentate de revizuent, respectiv argumente care vizează pretinsa nevinovăție a acestuia și care vizează o nouă rejudecare a fondului cauzei, nu se încadrează în cazurile de revizuire expres prevăzute de art. 394 C .p .p ., Curtea menționează și decizia nr. LX /2007 pronunțată de Î.C.C.J. în interesul legii prin care s-a statuat că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C.p.p. este inadmisibilă.

În consecință, neidentificându-se motive de casare a sentinței recurate, urmează a fi respins ca nefondat recursul inculpatului în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 5 pct. 1 lit. b C.p.p. și să fie obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 al. 2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – revizuent M. I. împotriva sentinței penale nr. 235/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .

În conformitate cu prevederile art. 192 al. 2 C .p .p . obligă pe recurent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.08.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. A. A. P. D. A. S.

GREFIER,

B. M. D.

Red.hot.V.M.

Red.dec.rec.M.A.A.

Tehnored.B.M.D. – 2 ex.

28.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 820/2013. Curtea de Apel BACĂU