Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 107/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 6421/110/2012/a3
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 107/2013
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V. – Președinte Secție
JUDECĂTOR A. A. M.
JUDECĂTOR S. A.
**********
GREFIER M. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR C. E.
La ordine au venit spre soluționare recursurile formulate de inculpații B. A. și G. V., împotriva încheierii din 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 12.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat B. A., în stare de arest, asistat de apărător ales – avocat G. L. și recurentul inculpat G. V., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu – avocat B. A. M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că inculpații B. A. și G. V. au formulat recurs împotriva din 30.01.2013 prin care Tribunalul Bacău, în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b Cod procedură penală a menținut măsura arestului preventiv.
Recurentul inculpat G. V., arată că nu își menține recursul declarat.
S-a procedat la consemnarea în scris a manifestării de voință a recurentului inculpat G. V., în procesul verbal ce a fost însușit prin semnătură și depus la dosarul cauzei.
Recurentul inculpat B. A. arată că își menține recursul formulat.
Avocat G. L., avocat B. A. M. I. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, Curtea, în baza art.385/11 Cod procedură penală, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, potrivit art.385/13 Cod procedură penală.
Avocat G. L., pentru recurentul inculpat B. A., solicită admiterea recursului, casarea încheierii, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.
Arată că, așa cum rezultă și din rechizitoriu și din actele medicale, inculpatul B. A. are oarecare probleme medicale și se comunică mai greu cu el.
Apreciază că în mod cert, așa cum rezultă din lecturarea încheierilor anterioare, motivarea instanței pentru menținerea stării de arest se bazează pe gravitatea faptei, gravitate pe care nu o contestă.
Apreciază că în prezent situația de fapt s-a schimbat.
Consideră că inculpatul B. A. nu putea să săvârșească această faptă. Învederează ă în timp ce victima se deplasa cu motoscuterul, 3 dintre inculpați respectiv, G., B. M. și B. P. l-au așteptat lângă pod, iar B. M. l-a lovit cu o secure în cap, iar ulterior se reține că B. A. care avea casa la 700-800 metri și a venit și el cu furca, ar fi lovit și el victima. Lăsând la o parte faptul că inculpatul B. A. nu a lovit victima, se observă că la fața locului a fost o singură furcă care-i aparținea lui G. și care a lovit cu ea.
Învederează că în raportul de necropsie, la pct. 3, se spune că decesul a fost brusc, direct, instantaneu, iar din fotografii se prefigurează amploarea leziunii, respectiv adâncimea leziunii care a fost produsă în capul victimei de către secure, astfel că apreciază că acel om, în momentul când a căzut de pe motoscuter, când a atins pământul, nu mai era în viață. Apreciază că, faptul că inculpatul B. A. vine după câteva minute cu o furcă și se presupune în rechizitoriu că înțeapă victima în braț, după ce aceasta decedase, nu constituie infracțiunea de omor pentru că victima nu mai era în viață, astfel că, se poate reține doar o profanare de morminte.
Arată că dispozițiile art. 174 Cod penal se referă la suprimarea vieții unei persoane, dar dacă persoana respectivă era decedată deja de 10 minute sau 5 minute, nu mai are nicio importanță și poate exista intenția inculpatului.
Învederează că se reține în rechizitoriu că inc. G. avea furca și a lovit, iar inc. B. A. vine cu o altă furcă cu 3 brațe, iar furca găsită la fața locului avea 4 brațe.
Precizează că a solicitat ca probă, identificarea urmelor de sânge de pe furcă ca și în cazul „Elodia”.
Învederează de asemenea, lovitura, așa cum este descrisă în raportul de necropsie, respectiv, faptul că există o singură lovitură cu un corp înțepător ( furca), în brațul D.. Dacă sunt înlăturate toate aceste argumente, și se presupune că victima nu a murit de la lovitura de topor, înțepătura de la furcă tot nu poate produce decesul, întrucât în raportul de necropsie este o singură urmă în brațul drept de la un corp înțepător.
Arată că inculpatul nu înțelege motivul pentru care a fost arestat, a refuzat în mod constant să ia legătura cu apărătorul său și se înțelege foarte greu cu el.
Apreciază că datele concrete și indiciile nu indică vinovăția inculpatului.
Precizează că există doar un singur martor – P., martorul acuzării, ciobanul care era pe scuter, în spatele victimei și care a dat 2 declarații, respectiv, pe 4 iunie - nu spune nimic despre B. A. și pe 6 iunie când a fost audiat de procuro, spune că în timp ce fugea, l-ar fi văzut și pe B. A., adică a văzut o persoană înaltă de statură și l-a identificat ca posibil să fie B. A..
Arată că în practică, majoritatea martorilor când sunt audiați spun un anumit lucru, iar în instanță, ulterior, revin și arată despre prima declarație, dar de fapt, prima declarație a martorilor este cea reală, întrucât ulterior pot fi influențate de procuror, de polițist, de părți.
Învederează că inițial martorul P. declară că a văzut 3 persoane, iar ulterior își amintește că a mai văzut încă 2 persoane.
Arată că lăsând la o parte toate aceste aspecte, bazându-se doar pe probele științifice, respectiv, pe raportul de necropsie care spune că decesul a survenit brusc, consideră că nu mai are nicio importanță că a venit inculpatul B. A. după câteva minute și se presupune că l-a înțepat cu furca, deoarece se pedepsește uciderea unei persoane și nu intenția.
Față de toate aceste aspecte, consideră că indiciile și probele nu sunt în sensul vinovăției inculpatului B. A. și în sensul producerii rezultatului prevăzut de lege, respectiv al decesului persoanei din cauze imputabile sau cu concursul sau ajutorul inculpatului B. A..
Solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestului preventiv.
Avocat B. A. M. I., pentru recurentul inculpat G. V., solicită a se lua act de retragerea recursului.
Depune la dosar referatul privind plata onorariului pentru asistența juridică din oficiu, potrivit Ordinului comun al Ministerului Justiției și Uniunea națională a Barourilor din România nr._/1693/2008, art.9, care atestă prestația efectuată de avocat.
Instanța a procedat la confirmarea referatului și a dispus plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției
Reprezentantul Ministerului Public, solicită a se lua act de manifestarea de voință a recurentului inculpat G. V. și respingerea recursului formulat de inculpatul B. A..
Precizează că din actele administrate la urmărirea penală rezultă că inculpatul B. A. i-a anunțat despre prezența victimei în bar și despre plecarea acesteia spre casă, după care a urmărit-o, iar ulterior a luat furca și a plecat și el spre locul faptei.
Apreciază că în mod legal și corect instanța de fond a menținut starea de arest și a reținut intenția și contribuția la acțiunile violente îndreptate împotriva victimei la care și inculpatul B. A. a participat, acțiuni care au dus la suprimarea vieții victimei. Recurentul inculpat G. V., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea recursului.
Recurentul inculpat B. A., având ultimul cuvânt, arată că a dat doar o singură declarație pe 4 iunie, iar ulterior nu a mai dat nicio declarație.
Precizează că nu a fost la fața locului și sunt martori care confirmă.
Recunoaște că i-a văzut pe inculpații B. M. și pe B. P., dar arată că pe inculpatul G. nu l-a văzut.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare;
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 30.01.2013,pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a respins cererea de revocare a măsurii arestului preventiv formulată de inculpați prin apărători.
Definitivă.
In baza art.300 ind.2 raportat la art.160b Cod pr.penală,s-a menținut starea de arest a inculpaților : B. M., CNP_, fiul lui D. și M., năsut la 7 aprilie 1988 în Bacău, domiciliat în satul R., .;
B. P., CNP_, fiul lui D. și M., născut la 11 iunie 1990 în Bacău, domiciliat în satul R., .;
B. A., CNP_, fiul lui S. și N., născut la 27 iulie 1985, în Bacău, domiciliat în satul Horgești, .;
G. V., CNP_, fiul lui I. și I., născut la 5 noiembrie 1986 în Bacău, domiciliat în satul R., ., toți trimisi in judecata pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174- 175al.1 lit.i Cod penal.
S-a dispus comunicarea măsurii locului de deținere.
S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători aleși .
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe linga Tribunalul BACAU, înregistrat pe rolul Tribunalalui BACAU sub nr. _ 12 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților:
1. B. A., fiul lui S. și N., născut la data de 27.07.1985 în mun. Bacău, domiciliat în ., CNP-_, studii 8 clase, necăsătorit, agricultor, cu antecedente penale;
2. B. P., fiul lui D. și M., născut la data de 11.06.1990 în mun. Bacău, domiciliat în com. Horgești, ., CNP:_, studii 8 clase, necăsătorit, agricultor, cu antecedente penale ;
3. B. M., fiul lui D. și M., născut la data de 07.04.1988 în mun. Bacău, domiciliat în com. Horgești, ., CNP:_, studii 10 clase, necăsătorit, agricultor, cu antecedente penale și
4. G. V., fiul lui I. și I., născut la data de 05.11.1986 în mun. Bacău, domiciliat în com. Horgești, ., CNP:_, studii 4 clase, necăsătorit, agricultor, cu antecedente penale.
Si in stare de libertate a inculpatului:
B. BOBI, fiul lui M. și R., născut la data de 07.09.1974 în mun. Bacău, domiciliat în com. Horgești, .. Bacău, CNP -_, studii 8 clase, căsătorit, 1 copil minor, agricultor, fără antecedente penale, toți cinci pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 174 -175 al. 1 - lit. i C.pen., constând în aceea că în noaptea de 03/04.06.2012, în jurul orei 00:15, în timp ce se aflau la intersecția dintre două drumuri sătești din satul R., ., ar fi aplicat mai multe lovituri de bâtă, secure, furcă, picioare, în mai multe zone (cap, trunchi, membre) victimei V. M. și au procedat și la comprimarea corpului victimei, cauzându-I acesteia leziuni traumatice foarte grave care au condus la decesul instantaneu al victimei.
Din analiza dosarului de urmărire penală cu nr.1430/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacau, instanța a reținut că s-a luat de către Tribunalul Bacău, măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 29 de zile, în 04.06.2012, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. M., iar față de ceilalți patru inculpați a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, iar prin încheierea din 08.06.2012, Curtea de Apel Bacău a admis în parte recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, dispunând luarea măsurii arestării preventive și fata de inculpații B. P., B. A. și G. V., pentru o perioadă de 29 de zile, măsura fiind prelungită, respectiv menținută succesiv inclusiv prin încheierea din 18.12.2012.
Conform prevederilor art. 3002 C.p.p., în cauzele în care inculpatul major este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, cel târziu la 60 zile pentru inculpații majori, conform art.160/b C.p.p.
În temeiul acestui text de lege, instanța a analizat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, constatând următoarele:
I . Sub aspectul legalității, instanța constată că luarea acestei măsuri față de inculpați a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât în ceea ce privește condițiile de fond cât și a condițiilor de procedură și a întinderii în timp a măsurii.
Raportat la aspectul legalității măsurii arestului preventiv, instanța a constatat că în prezenta cauză există în continuare indicii temeinice că inculpații B. M., B. P., B. A., G. V. ar fi comis infracțiunea de care sunt acuzați, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art.143 C.p.p.
Instanța a reținut că în cauză există indicii temeinice cu privire la faptul că inculpații ar fi săvârșit infracțiunea de care sunt acuzați, fapta constând în aceea că, în noaptea de 03/04.06.2012, în jurul orei 00:15, în timp ce se aflau la intersecția dintre două drumuri sătești din satul R., ., au aplicat mai multe lovituri de bâtă, secure, furcă, picioare, în mai multe zone (cap, trunchi, membre) victimei V. M. și au procedat și la comprimarea corpului victimei, cauzându-i acesteia leziuni traumatice foarte grave care au condus la decesul instantaneu al victimei.
În privința primei condiții necesare în luarea și menținerea măsurii arestării preventive, instanța a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a unor fapte prevăzute de legea penală – dar și din punctul de vedere al Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că cele patru persoane care au fost private de libertate au săvârșit o infracțiune – este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză in faza urmaririi penale: proces-verbal de cercetare la fața locului;planșe foto; constatări preliminare cu ocazia efectuării necropsiei victimei V. M.; raportul medico-legal de necropsie nr. 147/04.06.2012, emis de SJML Bacău; declarația părții vătămate V. L.; declarațiile martorilor Piște D. I., F. V. A., B. V., Vascan V., B. E., B. G., G. I., Gosav I., Hosvat P., B. D., P. G., Hosvat M. și Hosvat A. ;declarațiile inculpaților B. M., B. P., B. A., G. V. și B. Bobi;procese-verbale de efectuare de percheziții domiciliare;alte procese-verbale;listinguri de convorbiri telefonice, precum și analiza acestora;raport de constatare medico-legală privind leziunile suferite de martorul Piște D. I.;proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare;procese-verbale de redare de convorbiri și comunicări telefonice;rapoarte de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat al celor cinci inculpați;xerocopii de pe acte medicale privind starea de sănătate a inculpatului B. A.;raport de expertiză medico-legală psihiatrică cu privire la inculpatul B. A..
Raportat la aspectul legalității arestului preventiv, instanța a constatat, văzând ansamblul materialului probator administrat legal în prezenta cauză până în acest moment procesual, existența de motive verosimile, apte de a naște credința rezonabilă pentru un observator obiectiv că inculpații au săvârșit infracțiunea de care sunt acuzati (cauza Curții E.D.O. Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit), fiind astfel îndeplinită condiția generală și prealabilă temeiurilor ce justifică luarea măsurii arestării preventive, anume aceea prevăzută de art.143 alin.1 C.pr.pen.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că în cauză sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații arestați preventiv B. M., B. A., B. P. și G. V. au săvârșit infracțiunea pentru care sunt cercetați. Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 și prin prisma prevederilor art.20, raportat la art.11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune fără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei.
II. Sub aspectul temeiului care a determinat privarea de libertate a inculpatilor B. M., B. P., B. A., G. V., s-a reținut că acesta există în continuare, probele existente la dosar reflectând existența unor indicii care pot fi echivalate cu motive verosimile de bănuială că inculpatii ar putea fi autorii infracțiunii de care sunt acuzați, iar împrejurările care au dus la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică nu s-au modificat.
S-a apreciat de instanța de fond că în prezenta cauză sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art.148 lit. f C.p.p., temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive: pedeapsa prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor calificat de care sunt acuzati inculpații este mai mari de 4 ani – legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită - neintervenind vreo schimbare de încadrare juridică până în acest moment procesual care să atragă limite de pedeapsă mai mici sau egale cu 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, în speță există probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică –raportat la modul și împrejurările în care se presupune rezonabil ca s-a desfășurat activitatea infracțională.
La aprecierea stării de pericol instanța a avut în vedere natura faptei de care inculpații sunt suspectați, sfera relațiilor sociale lezate si circumstanțele concrete în care se presupune că s-au săvârșit faptele, iar că lăsarea acestora în libertate ar prezintă un pericol social concret și real pentru ordinea publică, fapt ce rezultă pe de o parte din natura infracțiuni presupus a fi săvârșite (infracțiune contra vieții), din relațiile sociale care au fost afectate prin săvârșirea faptei (relațiile sociale privitoare la viata persoanei), din gravitatea deosebita a faptei săvârșite concretizată atât în cuantum ridicat al pedepsei prevăzută de lege cât și în modalitatea de comitere a faptei (fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane împreuna, după o înțelegere prealabilă, pe timp de noapte, într-un loc public, făptuitorii au lovit victima de mai multe ori în zone vitale ale corpului (cap, corp), cu obiecte contondente de natură a suprima viața unei persoane (furci, bâtă, secure), profitând de faptul că victima nu se poate apăra – respectiv în momentul în care aceasta se deplasa pe un scuter si după ce aceasta a căzut la pământ), din urmările cauzate (uciderea victimei în vârstă de doar 26 de ani) precum si din circumstanțele personale ale inculpaților (respectiv caracterul si personalitatea acestora), care ar fi săvârșit fapta cu premeditare, cu calm și îndrăzneala infracțională și ar fi dat dovadă de o atitudine de sfidare și indiferenta fată de valorile importante ocrotite de legea penală (respectiv viața persoanei
La aprecierea acestei din urmă condiții instanța a avut în vedere că sintagma „ pericol pentru ordinea publică desemnează o stare – și nu de fapt – ce ar putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpaților, normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind inviolabilitatea sexuală a persoanei.
Această stare de pericol se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale. Raportat la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, cu siguranță gravitatea faptei și limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică.
Așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența CEDO, măsura arestării preventive este o măsură excepțională, astfel că luarea, ca și menținerea ei trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea persoanei respective ar tulbura în mod real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, instanța constată că, în speță, existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care sunt cercetați inculpații, avându-se în vedere reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori. Prin urmare la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere și date privitoare la faptă, date care în speță, sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate, prin buna administrare a probelor în faza de urmărire penală.
S-a apreciat că deși inculpații nu au antecedente penale, acest fapt nu constituie o garanție în sine a lipsei de pericol social concret,dimpotrivă existenta stării de pericol este demonstrată de condițiile concrete în care se presupune ca s-a comis aceasta, modul de operare și mijloacele folosite, natura și gravitatea infracțiunii, consecințele produse precum și rezonanța socială pe care o au astfel de fapte în conștiința cetățenilor, rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un real pericol pentru ordinea publică, existând suficiente probe certe în acest sens la dosarul cauzei.
S-a mai considerat că lăsarea în libertate a inculpaților ar crea o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, a comunității căreia îi aparținea victima și inculpații, generată de rezonanța socială negativă a faptelor că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei) sunt cercetați în stare de libertate.
Împrejurările în care a fost comisă fapta presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, faptele purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorității publice, menită să vegheze la ordinea și liniștea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă respect și considerație.
Menținerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate sau revocarea măsurii arestării preventive cum neîntemeiat susțin avocații în apărare.
Până în momentul de față, rezultă că subzistă și se mențin temeiurile care au stat la baza arestării preventive a celor patru inculpați, iar presupunându-se că ei au săvârșit fapta împreună, lăsarea acestora în stare de libertate la acest moment procesual ar împiedica desfășurarea în bune condiții a procesului penal iar analiza celor trei condiții obligatorii la menținerea arestului preventiv se regăsește întrutotul în privința acestora.
Susținerea inculpaților prin apărători in sensul că a dispărut pericolul social concret pentru ordinea publica la acest moment procesual nu a fost primită, la acest moment procesual se verifica datele si indiciile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, date si indicii care converg spre ideea ca inculpații au lezat grav valorile sociale ocrotite de lege, au sfidat orice norma si regula privind siguranța si dreptul persoanelor la vita, cunoscut fiind faptul ca infracțiunea de omor este o infracțiune cu un grad de pericol social extrem de ridicat .
In cauza dedusa judecații, tribunalul a apreciat la acest moment procesual, fata de aspectele prezentate mai sus, ca temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive subzista si in prezent, infracțiunea de omor calificat pentru care sunt trimiși in judecata inculpații este in măsura prin natura ei si consecințele produse sa releve un pericol cert pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publica .
Instanța a reținut că, în ceea ce privește dispozițiile art.5 din C.E.D.O., privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății”, se impune a arăta că potrivitart.5 pct.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.11, potrivit cărora “orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”. Referindu-se la “criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”, C.E.D.O. a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia CEDO din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este “data la care o persoană este acuzată”, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau “o dată anterioară” (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de “acuzație penală” în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de “urmări importante” privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee c.Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul “termenului rezonabil”, curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și “comportamentul acuzatului” cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței).
Aplicând aceste principii la speța de față, având în vedere complexitatea cauzei, dedusă din numărul mare al inculpaților cercetați penal și trimiși în judecata, poziția procesuala a acestora de nerecunoaștere a faptei, ceea ce determina readministrarea probatoriului, durata arestării preventive a inculpaților de 6 luni nu a fost apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura menținerii măsurii arestului preventiv fiind conformă și cu aceste dispoziții.
Toate apărările inculpaților la acest moment procesual se circumscriu in opinia tribunalului unor aprecieri subiective, faptul ca urmărirea penala a fost încheiată și inculpații au fost trimiși în judecată nu echivalează cu dispariția temeiurilor care au stat la baza arestării preventive a acestora pentru ca aceasta ar însemna că ori de cate ori un inculpat este trimis în judecată ca un automatism să fie pus de îndată în libertate.
Nici starea de sănătate precara invocată în apărare pentru inculpatul B. A., care totuși i-a permis sa dea declarație în fața instanței de judecată, nu constituie la acest moment procesual motiv pentru punerea sa in libertate, acesta putând fi tratat sub paza în rețeaua sanitară a penitenciarelor - cum de altfel s-a și procedat între termenele de judecată - așa încât nici sub acest aspect nu se justifica admiterea cererii de revocare a măsurii, cerere formulata de către apărătorul inculpatului .
De asemenea circumstanțele reale si personale invocate în apărare de către inculpați sunt la acest moment procesual neîntemeiate, apărările formulate pe aceste aspecte reprezintă in opinia tribunalului eventuale criterii de circumstanțiere și nu motive pentru punerea acestora in libertate.
De asemenea, faptul ca inculpații - B. A., G. V.- nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii, instanța a reținut, ca aceste aspecte țin de aprecierea probelor, care este atributul suveran al instanței de fond care se va pronunța asupra reținerii sau nereținerii existenței faptelor și a vinovăției inculpaților, contribuția concretă a fiecăruia si corecta încadrare juridică a faptelor, insa numai după administrarea întregului probatoriu, in special prin audierea martorului Piste, iar comportamentul procesual al inculpaților urmând de asemenea a fi apreciat de către instanță la fundamentarea sentinței ce se va pronunța în cauză.
Este adevărat, motivează instanța de fond, că B. M. SI B. P. au revenit asupra declarațiilor de la urmărirea penala și au arătat că numai ei au săvârșit fapta de omor calificat, fapta la care nu ar fi participat și inculpații arestați preventiv B. A. si G. V., insa aceasta situație, in sine, nu presupune că au dispărut temeiurile arestării nici pentru ei și nici pentru ceilalți doi atâta timp cât există în continuare indicii temeinice că și aceștia ar fi participat la săvârșirea faptei de omor calificat - din raportul de expertiză medico-legal rezulta fără dubiu ca victima a fost lovită de mai multe ori peste corp și cu o furcă - instrumente cu care cei doi care au recunoscuți au arătat că nu le dețineau și că furca a fost ridicată de la B. A., iar martorul Piște- încă neaudiat de instanța - a declarat ca i-a văzut pe toți ciocni la locul faptei, urmând ca numai după administrarea probatoriului să stabilească adevărul în cauză.
Față de aceste aspecte și având în vedere caracterul grav al faptei de omor calificat presupus a fi comisa împreună de cei patru inculpați arestați prev., periculozitatea acestora, care rezidă in modul de operare precum și din pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile descrise, impactul social pe care l-ar avea lăsarea în libertate a acestora, fără a fi încălcat in vreun mod egalitatea de tratament in fata legii, instanța constată că în cauză nu au dispărut temeiurile arestării preventive a inculpaților motiv pentru care se va respinge cererea de revocare/înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpați prin apărători.
In baza art. 300/2 raportat la art.160b Cod pr. penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților B. M., B. P., B. A., G. V. .
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații B. A. și G. V..
Prezent în instanță și asistat de apărător desemnat din oficiu,inculpatul G. V., a susținut că-și retrage recursul declarat împotriva încheierii din data de 30 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Curtea, văzând declarația expresă dată de inculpatul G. V., cu respectarea condițiilor legale dispuse prin art.369 Cod pr. penală, urmează a lua act de retragerea recursului declarat de acesta.
Cât privește recursul formulat de inculpatul B. A., motivele invocate de către apărătorul ales al acestuia, au fost consemnate în partea introductivă a deciziei, astfel că nu se vor relua.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerentele:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că soluția primei instanțe de menținere a măsurii arestului preventiv este legală și motivată atât din perspectiva dreptului intern, cât și a Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a practicii în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea își însușește motivarea primei instanțe, făcând referire însă și la motivele de recurs, invocate de către recurentul inculpat la acest termen.
Potrivit dispozițiilor art.300/2, cu art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Din examinarea acestor dispoziții legale, în condițiile în care inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv instanța investită cu soluționarea fondului cauzei are obligația să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Analizând probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, Curtea constată că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, au fost corect reținute de către instanța de fond, acestea nefiind înlăturate de probele existente la dosarul cauzei.
Prima instanță a reținut că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrate până la acest moment, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Curtea, constată că la arestarea preventivă a recurentului-inculpat s-a reținut ca temei în drept prevederile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, respectiv, „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.
Analizând actele și lucrărilor dosarului, Curtea constată că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-au schimbat.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că recurentul-inculpat a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
În acest stadiu de soluționare, Curtea trebuie să verifice doar dacă în cauză mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Din probe rezultă că recurentul-inculpat se află în situația prevăzută de art.148 alin1 lit.f Cod procedură penală, în sensul că există presupunerea că acesta a săvârșit o infracțiune, pentru care legea prevede pedepse închisorii mai mare de 4 (patru) ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Luarea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor presupuse a fi săvârșite, de împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele, etc.
Referitor la gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite se impune a se arăta că recurentul-inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174-175 lit.i Cod penal,constând în aceea că în noaptea de 3/4 iunie 2012,împreună cu inculpații B. P., B. M. și G. V.,în timp ce se aflau la intersecția a două drumuri sătești din satul recea, ., au aplicat mai multe lovituri de bâtă,secure, furcă, picioare, în mai multe zone(cap,trunchi,membre), victimei V. M., și au procedat lși la comprimarea corpului victimei,cauzându-i acestuia leziuni traumatice foarte grave, care au condus la decesul instantaneu al victimei.
Curtea constată că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pericol care este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea extremă a faptei despre care se prezumă că a fost săvârșită de inculpat, activitatea infracțională concretă în legătură cu care se prezumă că a fost implicat, aspecte care reclamă, necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuție, în sensul stopării acestor acțiuni infracționale, cu atât mai mult că se presupune a fi comise în această perioadă de criză economică.
Pericolul social deosebit al acestei fapte, rezultă din modul în care au fost concepută și executată activitatea infracțională, inițiată de recurentul inculpat,din momentul în care se afla la bar, unde venise și victima.
În considerarea celor expuse, constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate.
Rezonanță socială pe care a produs-o presupusa faptă săvârșită de recurentul - inculpat în comunitatea în care trăiau părțile și nu numai, reprezintă, prin modul de concepere și prin valoarea deosebit de mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și aceasta este evidentă în cauza de față.
Temeiurile prevăzute de 148 lit.f Cod de procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă prezentate mai sus, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică, pericol care este real și actual și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv a recurentului-inculpat.
Curtea constată că trecerea timpului, în cauza dedusă judecății, nu este de natură, în acest moment, să fi determinat stingerea rezonanței sociale negative produsă de presupusele infracțiuni săvârșite de inculpat.
Nu se poate susține că le va fi indiferent concetățenilor, care au luat cunoștință de presupusa infracțiune gravă comise de inculpat, să-l vadă în libertate pe inculpat.
Mai degrabă, reacția nu poate fi decât extrem de negativă și va fi apreciată, cu certitudine, ca o lipsă de fermitate a organelor judiciare față de presupuse fapte de o gravitate deosebită, care nu se poate răsfrânge decât negativ asupra ordinei de drept și a încrederii în organele judiciare chemat să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei și drepturilor și libertăților acesteia, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentului-inculpat trebuie avute în vedere și regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența C.E.D.O., care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății” de natură să justifice o detenție preventivă.
Ori, în cauza dedusă judecății, se constată, pentru aspectele mai sus prezentate, că infracțiunea pentru care este judecat inculpatul este în măsură, prin natura și consecințele produse, să releve un pericol cert, real și actual pe care l-ar prezenta acesta pentru ordinea publică.
Curtea mai constată că detenția recurentului-inculpat este în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statut necesitatea detenției, raportat la infracțiunile presupuse a fi săvârșite de inculpat și totodată de proporționalitatea detenției raportat la alte măsuri.
Curtea apreciază că lăsarea în libertate a recurentului-inculpat, în această fază a procesului penal, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret, real și actual, pentru ordinea publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiul prevăzut de 148 lit.f Cod de procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă.
Pentru aceleași considerente, Curtea mai constată că nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu altă măsură preventivă neprivativă de libertate și cu atât mai puțin revocarea măsurii arestului preventiv.
Ori, așa cum se arăta mai sus, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat, subzistând și în prezent, astfel că nu se poate dispune nici revocarea măsurii arestului preventiv a inculpatului și nici înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea, pentru aspectele mai sus prezentate, constată că scopul măsurilor preventive nu poate fi atins prin luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.
Cât privește celelalte aspecte invocate cu privire la persoana recurentului-inculpat, acestea urmează să fie avute în vedere de prima instanță cu ocazia soluționării fondului cauzei.
Desigur că, în conformitate cu dispozițiile art.160/b Cod procedură penală, pe tot parcursul soluționării cauzei, instanța de fond, în raport și de probele care vor fi administrate, are obligația să verifice dacă mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și dacă va constata că aceste temeiuri au dispărut și nu au apărut temeiuri noi, va putea dispune revocarea măsurii arestului preventiv și punerea în libertate a recurentului-inculpat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. În baza art. 385/4 raportat la art. 369 Cod procedură penală, ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul G. V., împotriva încheierii din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău.
II. În baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. A., împotriva aceleiași încheieri.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenții inculpați să plătească statului câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 04 februarie 2013, în prezența recurentului inculpat B. A..
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. V. A. A. M.
S. A.
GREFIER,
M. C.
red. înch. V.S.B.
red. dec. V.I.
tehnored. M.C.
2 exemplare
5 Februarie 2013
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 998/2013. Curtea de... → |
|---|
