Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 837/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 837/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 16-08-2013 în dosarul nr. 3985/110/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 837
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 16 AUGUST 2013
Complet format din:
PREȘEDINTE: A. A. M. - judecător
JUDECĂTORI: D. P.
; V. N. G.
GREFIER: G. S.
Ministerul Public: P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T. SERVICIUL TERITORIAL BACĂU
- reprezentat prin procuror L. P.
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul C. V. C., împotriva încheierii nr. 118/Î din 12.08.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul-inculpat în stare de arest, asistat de avocat B. Giurgiucanu N., apărător ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentului-inculpat, a precizat că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea, a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat B. Giurgiucanu N. având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, fiind o cerere legală și temeinică, neexistând date și indicii pentru zădărnicirea adevărului sau că acesta ar putea să săvârșească alte fapte.
Motivarea instanței de fond nu poate fi primită, întrucât din punctul său de vedere este o motivare străină de instituția art. 160 Cod procedură penală. Invocă și decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și susține că toată chintesența la care trebuie să se raporteze instanța, este dacă inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Nu contestă punctul de vedere al instanței de fond pentru că acesta nu trebuie avut în vedere cu prioritate. Trebuie verificat dacă există dată că inculpatul ar săvârși alte fapte și dacă este garantat procesul penal prin punerea sa în libertate.
Face referire la complexitatea cauzei și arată că patru persoane mai sunt în stare de arest. Cu privire la inculpatul C. V. C., limita maximă de pedeapsă este de 7 ani, infracțiunea reținută nu este atât de gravă, până de curând fiind considerată contravenție. Pentru a se pune presiune pe instanță s-a formulat această grupare infracțională, însă inculpatul nu are nicio legătură cu ceilalți inculpați. Din punctul său de vedere nu există două celule, pentru că ar fi trebuit să existe un lider iar în ceea ce privește infracțiunea de șantaj, aceasta nu este de competența D.I.I.C.O.T. și nu are legătură cu infracțiunile pentru care fac cercetări D.I.I.C.O.T..
Complexitatea cauzei nu este generată de inculpat și din punctul său de vedere nu există date că acesta ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Solicită reținerea cauzei spre rejudecare, analizarea aspectelor relatate și în cererea formulată în scris întrucât nu există aceste indicii. În acest caz legea nu operează în mod egal, întrucât familia inculpatului a formula un denunț pentru infracțiunea de șantaj, care s-a „răsuflat”, de la acel moment declarațiile părților vătămate s-au schimbat și situația de fapt în sensul că această infracțiune de șantaj ar avea legătură.
Invocă egalitatea de tratament și cauzele M. & României, Contrado & Italiei, faptul că doar atunci când nu se poate lua o altă măsură mai puțin restrictivă de libertate se ia măsura arestării și că din motivarea instanței de fond se anticipează soluția pe care urmează să se pronunțe în cauză.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât nu există date că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, apreciind ca legală și temeinică încheierea pronunțată de Tribunalul Bacău prin care a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar pe temeiul că subzistă și există probe că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului având în vedere și calitatea inculpatului de lider, durata mare de activitate a acestuia. Față de cele cele reținute de instanța de fond și probele administrate, apreciază că se justifică menținerea stării de arest și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Recurentul-inculpat personal în ultimul cuvânt, a susținut că acuzele i se aduc pentru că are un nume sonor. Este administratorul unei societăți, are angajați și plătește taxe și deasemeni, are contracte în derulare pe care nu le poate onora. Solicită admiterea recursului și punerea în libertate sub control judiciar.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, Curtea constată următoarele:
Prin încheierea nr.118/Î/2013 din data de 12.08.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.160/8a alin. 6 Cod procedură penală, raportat la art.160/2 alin.1 Cod procedură penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C. V. C..
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales, iar, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Tribunalul Bacău, inculpatul C. V. C. a solicitat liberarea sub control judiciar potrivit art. 160/2 din Codul de procedură penală.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că solicită liberarea provizorie sub control judiciar, întrucât consideră că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, nu ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului și nu ar impieta cu nimic bunul mers al procesului penal.
De asemenea, a învederat instanței că este unicul asociat și administrator al S.C. „H.A.M. C.” S.R.L., care are 14 angajați, ce nu și-au primit salariile de când este arestat preventiv și că activitatea societății este perturbată datorită lipsei sale.
Totodată, soția sa nu lucrează, se ocupă de creșterea celor doi copii minori și viața familială a fost și ea afectată.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea nr.84/Î din 19.06.2013 a Tribunalului Bacău, s-a admis propunerea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. V. C. pe o durată de 29 zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 55 din 19.06.2013.
Pentru a dispune arestarea preventivă, instanța a avut în vedere probatoriul administrat până la acea dată, în baza căruia s-a constatat că există indicii temeinice care creează convingerea că inculpatul a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 7 din Legea nr.39/2003, art. 194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 296/1 alin. 1 lit. l din Legea nr.571/2003 și art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Instanța reține că inculpatul C. V. C. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006 modificată, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 7 din Legea 39/2003; art. 194 al. 1 Cp cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal, art. 296/1 al. 1 lit. l din Legea 571/2003 și art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cp. constând în aceea că, în perioada martie-iunie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de lider a unei grupări infracționale organizate, la care au aderat și alte persoane, specializată în săvârșirea de infracțiuni de contrabandă, au procurat, deținut, transportat, vândut mărfuri ce trebuie plasate sub regim vamal, respectiv țigarete, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă. În baza aceleiași rezoluții infracționale, în ziua de 31.12.2012 i-a aplicat părții vătămate A. Galina mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, cauzând leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, iar în ziua de 25.02.2013 a secționat partea vătămată A. I. O. cu un cutter în zona toraco-abdominală, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5-7 zile îngrijiri medicale, exercitând totodată, în acest interval de timp, amenințări cu acte de violență asupra celor două părți vătămate, în scopul obținerii în mod injust a unei pretinse datorii în valoare de 2000 de euro. Pe data de 18.06.2013 a deținut în afara unui antrepozit fiscal autorizat 1481 de pachete de țigarete marca Winston, cu timbru de Republica M., deținute la punctul de lucru al .. C. SRL Bacău, situat în mun. Bacău, ., jud. Bacău și la domiciliul din mun. Bacău, . de 100 de pachete marca Winston de proveniență Republica M..
Împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică rezultă din însăși natura faptelor săvârșite, multitudinea actelor materiale comise, cu titlu de îndeletnicire permanentă în vederea obținerii de venituri însemnate și modul organizat de comitere a faptelor.
Conform literaturii de specialitate contrabandă a fost definită ca o fraudă care afectează grav raporturile sociale din domeniul regimului vamal sau care interesează acest regim. Este o faptă de rea credință și de inducere în eroare a autorităților vamale în legătură cu situația unor bunuri, generând nesiguranță și dezordine în sfera trecerii mărfurilor peste frontieră, într-un cuvânt creează pericol social, deoarece se urmărește sustragerea de la plata obligațiilor vamale, eludarea acestora.
Dintotdeauna contrabanda a fost considerată o încălcare gravă a legii, deoarece prin săvârșirea acestei infracțiuni se pune în pericol și se lezează valori sociale de maximă importanță pentru ordinea de drept.
Dincolo de eventualitatea sau realitatea prejudiciilor cauzate intereselor fiscale ale statului se află interesele legitime ale cetățenilor, periclitate prin astfel de practici, având ca principal efect întreținerea așa numitei economii subterane și în consecință subminarea celei de suprafață, adică a celei legale.
Contrabanda poate fi considerată o infracțiune de rezultat, dar și de pericol.
Este de rezultat atunci când producere pagube bugetului de stat și de pericol când provoacă dezechilibre economice prin excluderea concurenței legale, esența economiei de piață, așa cum este și situația prezentei cauze în care sunt cercetate mai multe persoane ce fac parte dintr-o asociere infracțională specializată în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală și spălare de bani.
Practica judiciară a relevat faptul că infractorii sustrag de la vămuire orice marfă care, într-o perioadă sau alta într-un loc sau altul, prezintă interes comercial ridicat ori este supusă unor regimuri prohibitive, în situația de față fiind vorba de țigări, produse foarte căutate pe piață și care în ultima perioadă au înregistrat o creștere însemnată a prețului.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent conturează indiciile organizării unui grup infracțional, ce funcționează pe mai multe celule și mai multe paliere ce se întrepătrund la nivelul membrilor, prin necesitatea unora de a-și asigura palierul de desfacere a mărfurilor de contrabandă, prin necesitatea celorlalți de a beneficia de protecție în vederea realizării acestei activități ilicite în mod repetat, zilnic - pentru obținerea de beneficii financiare în mod facil pentru unii și pentru asigurarea traiului zilnic de către cei de pe palierul inferior de comercializare a produselor.
Urmărirea penală se află în deplină desfășurare, cauza fiind complexă, iar probatoriul deosebit de complex. La judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar instanța are în vedere nu numai condițiile prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 1 ci în mod obligatoriu și dispozițiile art. 160 indice 2 alin.2 ale aceluiași articol.
Potrivit art. 160 indice 2 alin 2 Cod procedură penală liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților, alterarea ori distrugerea unor probe. În cazul în care această condiție nu este îndeplinită, liberarea sub control judiciar nu poate fi considerată admisibilă, deoarece atât admisibilitatea în principiu a cererii cât și fondul presupun în mod obligatoriu și îndeplinirea acesteia.
În speță infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul aduc atingere unor valori importante ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorului impresia că poate persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestuia și la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
În ceea ce privește pericolul social al faptelor, se reține că prin faptele comise au fost periclitate relații sociale deosebit de importante, în buna desfășurare a cărora este interesată întreaga societate, fiind esențiale pentru o conviețuire normală a membrilor acesteia. Prin faptele comise de inculpat a fost lezată însăși ordinea publică în înțelesul de caracteristică a societății în care trebuie să domine siguranța, legalitatea, concurența loială, respectul față de drepturile cetățenilor. Ordinea publica este echivalentul păcii și liniștii interne, permite cetățenilor să trăiască normal în societate în orice loc din lume și de aceea infracțiunile comise de inculpat a pus în pericol evident ordinea publică în toate elementele caracteristice arătate mai sus.
Amploarea fenomenului infracțional, modul în care se reține organizarea și premeditarea faptelor deduse judecății, precum și activitatea infracțională în legătură cu care se prezumă că a fost implicat – desfășurarea pe o perioadă îndelungată de timp, relațiile și conexiunile cu alte persoane, calitatea de lider al grupului infracțional – aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natură celor în discuție, în scopul stopării ori eliminării fenomenului infracțional.
Infracțiunile de contrabandă și șantaj aduc atingere unora din cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv patrimoniul persoanei, dreptul la integritate fizică și psihică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu impact social deosebit, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a acestuia și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional, și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Rezonanța socială a faptelor și rolul de lider al inculpatului, al grupării infracționale, reprezintă de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și acesta este evidențiat în cazul de față.
În consecință faptele pentru care inculpatul C. V. C. este arestat, în raport de modalitatea de concepere a activității infracționale, amploarea acesteia, faptul că reprezintă activitatea permanentă a inculpatului, dovedesc o periculozitate sporită a inculpatului și o lipsă totală de respect față de lege și ordinea de drept.
Faptul că viața familială a fost periclitată este consecința directă a activității infracționale a inculpatului, care și-a asumat acest risc, chiar și de a-și pierde libertatea.
De asemenea, aspectul că salariații firmei, al cărui administrator este inculpatul, nu și-au mai primit salariile, precum și că activitatea societății este perturbată datorită lipsei sale, nu prezintă nici o relevanță în acest moment procesual, inculpatul neputând invoca acum aceste motive pentru ca să fie cercetat în stare de libertate, chiar și provizoriu.
Are posibilitatea de a-și desemna un reprezentant care să îndeplinească toate atribuțiile unui bun administrator.
Instanța trebuie să realizeze un bun și just echilibru între interesul personal al inculpatului și celor apropiați lui și cel al societății care trebuie ferită și ocrotită de activitățile ilicite ale inculpatului.
Față de toate aceste motive, precum și firea violentă a inculpatului, calitatea de lider al grupului infracțional, durata mare în timp a activității infracționale și amploarea acesteia, instanța apreciază că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, iar inculpatul nu prezintă suficiente și întemeiate garanții că lăsat în libertate, chiar și provizoriu, nu va zădărnici aflarea adevărului.
Mai mult, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu este nici oportună pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere perioada scurtă în care a fost arestat preventiv, rolul inculpatului în cadrul grupării, complexitatea cauzei, numărul mare de inculpați, scopul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive neputând fi atins în acest moment prin liberarea sa provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorul ales, recurentul-inculpat a criticat încheierea recurată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru aspectele redate în preambulul prezentei decizii și care nu vor fi reluate.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o sub toate aspectele, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare atât a dispozițiilor legale din dreptul intern, cât și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la liberarea sub control judiciar și a motivat corespunzător încheierea recurată, atât din perspectiva Codului de procedură penală, cât și C.E.D.O. și a practicii în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, motivare pe care instanța de control judiciar și-o însușește, desigur cu completările care vor fi făcute.
În conformitate cu dispozițiile art.23 pct. 10 din Constituția României „Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune”.
Acest text din legea fundamentală a fost transpus și în Codul de procedură penală, respectiv art.5 alin.5, text potrivit căruia „În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.”
Instituția liberării provizorii este reglementată, în ceea ce privește condițiile acordării și procedura de soluționare, în Titlul IV „Măsuri preventive și alte măsuri procesuale”, Secțiunea V.
În conformitate cu dispozițiile art. 160/2 Cod procedură penală, „Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Soluționarea cererii de liberare provizorie nu se rezumă numai la expunerea formală, enunțiativă a dispozițiilor privind condițiile pentru formularea unei cereri de liberare provizorie, ci și prin examinarea natura infracțiunii pentru care s-a dispus arestarea inculpatului și a bunei administrări a probelor de către organul de urmărire penală.
Așa cum rezultă atât din textul constituțional, cât și din cele texte din Codul de procedură penală, prin folosirea sintagmelor „are dreptul”, „poate cere” și, respectiv, „se poate acorda”, instanța poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Potrivit art.160/2 alin.2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În art.160/8 și art.180/8 a Cod procedură penală, este prevăzută procedura de soluționare a cererilor de liberare provizorie, iar din examinarea prevederilor 160/8 alin.1 și alin.3 și, respectiv 160/8 a alin.2 Cod procedură penală, rezultă că soluționarea unor asemenea cereri parcurge două etape, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, prima etapă fiind cea a admiterii în principiu a cererilor, apoi, se procedează la ascultarea inculpatului, a concluziilor apărătorului și ale procurorului, iar în condițiile în care se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și „cererea este întemeiată”, instanța admite cererea și dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului.
Din configurația art.160/8 alin.2 Cod procedură penală, se observă că obligația ca cererea să fie întemeiată este legată prin conjuncția „și” de celelalte condiții prevăzute de lege, deci este de importanță egală cu toate acestea.
Argumente de logică juridică, pe de altă parte, conduc la aceeași concluzie și anume că instanța nu poate admite cererea numai dacă constată existența condițiilor prevăzute de lege-adică, aproape automat, ci are obligația să examineze și alte date și situații legate de infracțiunile pentru care este cercetat, de persoana inculpatului, și în baza acestora, să constate dacă cererea este sau nu întemeiată.
Numai în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.160/2 alin.1 și 2 Cod procedură penală, soluționarea unor asemenea cereri nu mai cunoaște etapa admiterii în principiu, în aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art.160/8 alin.3 Cod procedură penală, cererea de liberare provizorie se respinge.
Din analiza textelor mai sus prezentate, rezultă că instanța investită cu soluționarea cererilor de liberare provizorie are obligația nu numai să examineze îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, dar și dacă cererea, în raport de cauza dedusă judecății, de infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, de interesul pentru urmărirea penală de a fi cercetat inculpatul în stare de arest preventiv sau în stare de libertate, etc., este întemeiată.
Deci, din coroborarea textelor de drept intern în materia liberării provizorii, rezultă așadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege (și care evident în această speță sunt îndeplinite), mai trebuie și ca această cerere să fie întemeiată.
În acest context analizând cererile inculpaților, Curtea apreciază că la acest moment procesual, nu sunt întemeiate, raportat la indiciile temeinice, precum și a datelor existente din care ar rezulta că inculpata a comis infracțiunile imputate prin actul de sesizare al instanței.
În privința temeiniciei cererii formulate, Curtea reține că din coroborarea textului art.160/2 Cod procedură penală reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art.5 alin.5 Cod procedură penală, art.23 alin.10 din Constituția României și art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare pe cauțiune trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună.
Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, instanța de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.160/2 Cod procedură penală, din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire, ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămate relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, subsumată unor condiții, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
Așa cum rezultă din încheierea recurată, prima instanță a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dar având în vedere prevederile art.160/8a alin.2 Cod procedură penală, constatând că cererea este neîntemeiată, a respins-o.
La soluționarea unor astfel de cereri nu se poate ignora numărul mare al infracțiunilor pentru care este cercetat recurentul-inculpat, printre care și infracțiuni de contrabandă și șantaj și pericolul concret pe care îl prezintă acesta pentru ordinea publică.
În prezenta cauză, apreciind în concret necesitatea menținerii în stare de arest a inculpatului, Curtea constată se impune detenția provizorie a acestuia, existând presupunerea comiterii unor infracțiuni grave, iar raportat la împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, la numărul acestora, la implicarea în activitatea infracțională și a altor persoane, este îndeplinită și condiția privind existența pericolul public concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Recurentul-inculpat este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, respectiv:
a) contrabandă, prevăzută art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 7 din Legea nr.39/2003, faptele constând în aceea că în perioada martie-iunie.2013, în baza aceleași rezoluțiuni infracționale, în calitate de lider al unei grupări infracționale organizate specializată în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, la care au aderat și alte persoane, au procurat, deținut, transportat, vândut mărfuri, care trebuie plasate sub regim vamal, respectiv țigarete, cunoscând că acestea provin din contrabandă;
b) șantaj, prevăzută de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, faptele constând în aceea că în baza aceleași rezoluțiuni infracționale, în ziua de 13.12.2012, i-a aplicat părții vătămate A. Galina mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, iar în ziua de 25.02.2013 a secționat partea vătămată A. I. O. cu un cutter în regiunea toraco-abdominală, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-7, exercitând totodată în acest interval de timp amenințări cu acte de violență asupra celor două părți vătămate, în scopul obținerii în mod injust a pretinsei datorii de 2000 euro;
c) deținerea de bunuri în afara antrepozitului fiscal și contrabandă, prevăzută de art. 296/1 alin. 1 lit. l din Legea nr.571/2003 și art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006, faptele constând în aceea că pe data de 18.06.2013 a deținut în afara unui antrepozit fiscal autorizat 1481 pachete de țigarete Winston, cu timbru de Republica M., deținute la punctul de lucru al S.C. H.A.M. C. S.R.L., situat în municipiul Bacău, . și la domiciliul din municipiul Bacău, . de 100 pachete de țigarete Winston, cu timbru de Republica M., cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În aceeași cauză sunt cercetați și inculpații: H. A. B., S. V. și C. I. B. și aceștia în stare de arest preventiv, precum și inculpații: G. A., F. N., C. V., B. I., tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de același fel, iar unii și pentru alte infracțiuni.
Faptele pentru care este cercetat inculpatul prezintă o gravitatea sporită prin multitudinea lor și au produs o rezonanță mare în zona în care s-au săvârșit și nu poate fi ignorată nici amploarea activității infracționale desfășurate de inculpat și de ceilalți inculpați cercetați în aceeași cauză, activitatea acestora impunând administrarea unui probatoriu, pentru stabilirea cu exactitate a infracțiunilor săvârșite de fiecare inculpat, a gradul de participare al fiecăruia și pentru identificarea tuturor participanților la activitățile infracționale.
Infracțiunile de contrabandă, șantaj și deținerea de bunuri în afara antrepozitului fiscal, prezintă un grad ridicat de pericol social, aceasta cu atât mai mult cu cât se presupune că unele dintre ele au fost săvârșite de un grup infracțional bine organizat, grup infracțional care îl avea ca lider tocmai pe recurentul-inculpat.
În aceste condiții, lăsarea inculpatului în stare de libertate ar putea încuraja tacit și pe alții, la săvârșirea unor fapte similare, cu consecința scăderii încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune rezonanța socială a unor fapte grave atât în rândul comunității locale, dar și la nivelul întregii ordini sociale, prin declanșarea unor puternice reacții în rândul opiniei publice, determinate de presupuse fapte săvârșite de recurentul-inculpat, într-un context economico-social nefavorabil, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.
În ceea ce privește persoana recurentului-inculpat se impune a se arăta că în condițiile în care a fost surprins în flagrant inculpatul G. A. transportând cu autoutilitara marca „Mercedes, cu numărul de înmatriculare Bc-35-Y, ME, într-un loc special amenajat, cantitatea de 4200 pachete țigări marca „P.”, cu timbru de Republica M., dându-și seama de faptul că întreaga activitate infracțională va fi descoperită și vor fi trași la răspundere penală, i-a cerut, ca în timp ce el va distrage atenția organelor de cercetare el să pornească autoutilitara, iar dacă organele de cercetare vor încerca să-l urmărească el va da cu autoturismul său în mașina poliției.
Referitor la același inculpat, din probele administrate, rezultă presupunerea că acesta are un comportament violent.
Apoi, așa cum rezultă din declarația părții vătămate A. O. I. din data de 24.06.2013, după arestarea inculpatului C. V. C., membrii familiei acestuia au procedat la amenințarea părții vătămate, în vederea schimbării declarației date de acesta în calitate de parte vătămată la infracțiunea de șantaj, astfel că sunt incidente dispozițiile art.160/2 alin.2 Cod procedură penală, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.
Referitor la trecerea timpului, este adevărat că prin trecerea timpului rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea infracțiunilor imputate se diminuează, însă pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, trebuie ca punerea în libertate la inculpatului se nu constituie un pericol concret, real și actual pentru ordinea publică.
Ori, în raport de aspectele mai sus prezentate, Curtea constată că trecerea timpului, nu este de natură, să fi determinat stingerea rezonanței sociale negative produsă de presupusa săvârșire a infracțiunilor pentru care este cercetat penal recurentul-inculpat.
La soluționarea cererilor de liberare provizorie nu se poate ignora gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care este cercetat recurentul-inculpat și pericolul concret pe care îl prezintă acesta pentru ordinea publică.
Apoi, în conformitate cu dispozițiile art.160/2 alin.2 Cod procedură penală, „Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Așa cum este cunoscut, folosind expresia de „date”, legiuitorul nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privind persoana în cauză, modul de operare, faptele propriu-zise, care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Referitor la riscul realizării unor înțelegeri între recurenta-inculpată și ceilalți inculpați, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că jurisdicțiile naționale au apreciat în mod justificat acest risc prin raportare la natura infracțiunilor de care era acuzat inculpatul și complexitate a cauzei (Cauza Wemoff vs. Germania).
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarelor rezultă că recurentul-inculpat a adoptat o poziție procesuală de nerecunoaștere a faptelor, motiv pentru care urmărirea penală este complexă, implicând efectuarea unor probe suplimentare.
În prezenta cauză, în prezent, interesul urmării penale reclamă izolarea temporară a recurentului-inculpat și datorită complexității cauzei, a dificultății gestionării și coroborării informațiilor.
Așa cum se arăta mai sus, respingerea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar se poate dispune fie atunci când există date din care rezultă necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, bună desfășurare care ar fi periclitată prin punerea în libertate a inculpatului, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire, ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămate relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact deosebit asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, subsumată unor condiții, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
Ori, în cauză, pentru aspectele mai sus arătate, sunt incidente ambele motive care justifică respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În raport și de modul în care se presupune că a fost concepută săvârșirea infracțiunilor, de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, Curtea constată că liberare sub control judiciar este inoportună la acest moment procesual, în speță nefiind depășit nici termenul rezonabil al detenției provizorii.
Prin punerea în libertate, în mod evident, s-ar crea impresia zădărnicirii activităților autorităților judiciare de urmărire penală, de neputință a organelor statului abilitate cu restabilirea ordinii de drept și de sfidare a încălcării legii penale.
Desigur că, față de prevederile art.160/1 Cod procedură penală, recurentul-inculpat are posibilitatea, în condițiile în care se va dispune prelungirea măsurii arestului preventiv, sau va fi trimis în judecată în stare de arest, să formuleze o altă cerere, cerere care va fi examinată în raport de circumstanțele cauzei de la acea dată.
În ceea ce privește dispozițiile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății”, se impune a arăta că potrivitart.5 pct.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.11, potrivit cărora “orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”.
Referindu-se la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”, C.E.D.O. a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia CEDO din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este “data la care o persoană este acuzată”, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau “o dată anterioară” (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de “acuzație penală” în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de “urmări importante” privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee c.Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul “termenului rezonabil”, curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și “comportamentul acuzatului”, cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în Cauza Dobbertin contra Franței).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a recurentului-inculpat de nici două luni nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura menținerii măsurii arestului preventiv fiind conforme și cu aceste dispoziții.
Prin punerea în libertate în această etapă a procesului penal a recurentului-inculpat, chiar sub control judiciar, s-ar crea impresia zădărnicirii activităților autorităților judiciare de urmărire penală, de neputință a organelor statului abilitate cu restabilirea ordinii de drept, în condițiile numărului în creștere al infracțiunilor de genul celor pentru care este judecată recurentul-inculpat, de încurajare a celor care comit astfel de infracțiuni și de sfidare a legii penale.
Celelalte aspecte invocate în motivele de recurs, urmează a fi avute în vedere, de organele de urmărire penală și, eventual, de instanța investită cu soluționarea fondului cauzei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE :
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat C. V. C. împotriva încheierii nr.118/Î/2013 din data de 12.08.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.08.2013, în prezența recurentului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. A. M.D. P.
V. N. G.
GREFIER,
G. S.
Red.încheierea L.C.D.
Red.dec.D.P.
Tehnoredactat D.P./2 ex.
16.08.2013
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 824/2013. Curtea de... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
