Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 769/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 769/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 769/2015
Ședința publică de la 20 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător O. V. P.
Grefier N. C.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel B.- a fost legal reprezentat de N. S. - procuror
La ordine au venit spre soluționare apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria R. și inculpatul P. D. împotriva sentinței penale nr. 306 din 24.07.2015 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat P. D., în stare de arest, asistat de avocat N. C., apărător ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Inculpatul arată că este de acord să presteze o muncă neremunerată, în folosul comunității.
Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost declarat și motivat, arătând că din cuprinsul sentinței penale nr. 306/24.07.2015, pronunțată de Judecătoria R., reiese faptul că, inculpatul P. D. a fost condamnat la două pedepse cu închisoare, una pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută de disp. art.336 alin.l C.pen., pentru care s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi și pedeapsa accesorie, cu privire la interzicerea acelorași drepturi, și o altă pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendat, în acest caz nefiind aplicate pedepse accesorii sau complementare.
Potrivit dispozițiilor art.45 alin.l și 5C.pen., dacă pentru una din infracțiunile săvârșite s-a stabilit o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală (ca pedeapsă rezultantă în urma concursului) fiind aplicabil în cauză principiul totalizării sancțiunilor.
Similar, dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii se aplică disp. alin. 1-3 art.45 C.pen.
Având în vedere aspectele menționate, se constată că, instanța a contopit în temeiul art.38, art.39 C.pen. pedepsele pentru cele două infracțiuni concurente și a omis să adauge pe lângă pedeapsa rezultantă pedepsele complementare și accesorii aplicate pentru una din cele două infracțiuni, așa cum prevede disp. art. 45 alin.l și 5C.pen.
Consideră că, legiuitorul a inteles prin sintagma pedeapsă principală, pedeapsa rezultantă în urma contopirii, întrucât aceiași trimitere la pedeapsa principală este făcută și în dispozișiile art.45 alin.2 C.pen., care reglementează aplicarea pedepselor complementare în situația în care s-au stabilit mai multe de natură diferită sau de aceiași natură, dar cu conținut diferit, la infracțiuni concurente.
În temeiul art.421 al.2 C.pr.pen., solicită admiterea apelului, casarea sentinței penale nr. 306/24.07.2015, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ și pronunțarea unei hotărâri legale.
Avocat N. C., pentru inculpat, arată că acesta a fost cercetat pentru infracțiunile prevăzute la art. 336 alin.1 și 335 alin.2 Cod penal, a înțeles să se judece în procedura simplificată, și-a recunoscut faptele, le-a regretat și a depus la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere, însă, instanța nu a ținut cont de aceste înscrisuri și a pronunțat o hotărâre cu executare, în contextul în care inculpatul este infractor primar.
Solicită admiterea apelului și a se aplica în cauză dispozițiile art. 83 Cod penal.
În ceea ce privește apelul parchetului solicită respingerea lui, ca nefondat.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului declarat de inculpat, apreciind că pedeapsa a fost corect individualizată.
Inculpatul P. D., având cuvântul, solicită admiterea apelului și să se dispună suspendarea executării pedepsei.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
- P. de pe lânga Judecatoria R. si inculpatul P. D. au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 306/2015 a Judecatoriei R. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
- Procurorul în motivele de apel a aratat următoarele:
Din cuprinsul sentinței penale nr. 306/24.07.2015, pronunțată de Judecătoria R., reiese faptul că, inculpatul P. D. a fost condamnat la două pedepse cu închisoare, una pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută de disp. art.336 alin.l C.pen., pentru care s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi și pedeapsa accesorie, cu privire la interzicerea acelorași drepturi, și o altă pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendat, în acest caz nefiind aplicate pedepse accesorii sau complementare.
Potrivit dispozițiilor art.45 alin.l și 5C.pen., dacă pentru una din infracțiunile săvârșite s-a stabilit o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală (ca pedeapsă rezultantă în urma concursului) fiind aplicabil în cauză principiul totalizării sancțiunilor.
Similar, dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii se aplică disp. alin. 1-3 art.45 C.pen.
Având în vedere aspectele menționate, se constată că, instanța a contopit în temeiul art.38, art.39 C.pen. pedepsele pentru cele două infracțiuni concurente și a omis să adauge pe lângă pedeapsa rezultantă pedepsele complementare și accesorii aplicate pentru una din cele două infracțiuni, așa cum prevede disp. art. 45 alin.l și 5C.pen.
Consideră că, legiuitorul a înteles prin sintagma pedeapsă principală, pedeapsa rezultantă în urma contopirii, întrucât aceiași trimitere la pedeapsa principală este făcută și în dispozișiile art.45 alin.2 C.pen., care reglementează aplicarea pedepselor complementare în situația în care s-au stabilit mai multe de natură diferită sau de aceiași natură, dar cu conținut diferit, la infracțiuni concurente.
În temeiul art.421 al.2 C.pr.pen., solicită admiterea apelului, casarea sentinței penale nr. 306/24.07.2015, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ și pronunțarea unei hotărâri legale.
- În motivele de apel inculpatul arată că a fost cercetat pentru infracțiunile prevăzute la art. 336 alin.1 și 335 alin.2 Cod penal, a înțeles să se judece în procedura simplificată, și-a recunoscut faptele, le-a regretat și a depus la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere, însă, instanța nu a ținut cont de aceste înscrisuri și a pronunțat o hotărâre cu executare, în contextul în care este infractor primar.
Solicită admiterea apelului și a se aplica în cauză dispozițiile art. 83 Cod penal.
- Din actele si lucrările cauzei Curtea reține următoarele:
Prin sentinta penală nr. 306/2015 a Judecatoriei R. s-a dispus urmatoarele:
În baza art. 396 alin. 10 C. p.p. a fost condamnat inculpatul P. D., CNP_, fiul lui L. și Ș., născut la 21.11 1976 în municipiul R., jud. N., domiciliat în satul R., ., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fiind sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art.336, alin.1 cod pen.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), i C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a conduce oricare categorie de vehicule pe o perioadă de 3 ani de la executarea prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d), i C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a conduce oricare categorie de vehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. 10 C. p.p. a fost condamnat inculpatul P. D., CNP_, fiul lui L. și Ș., născut la 21.11 1976 în municipiul R., jud. N., domiciliat în satul R., ., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, prev. de art. 335, alin. 2 cod pen.
În baza art. 38, art. 39 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an închisoare ce a fost sporită cu 2 luni închisoare, pedeapsă rezultantă 1 (unu) an și 2 (doi) luni închisoare cu executare.
În temeiul art.399 alin. 1 Cod procedură penală menține măsura arestului preventiv.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 04.06.2015 la zi.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotarî astfel prima instantă a reținut următoarele:
La data de 04.06.2015, în jurul orelor 9.30 – 10.00, pe fondul unui conflict avut cu un vecin, inculpatul P. D. s-a urcat din nou la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare_ și a pornit pe ruta Bara- Oțeleni- Doljești. Atunci când a ajuns pe raza localității Oțeleni, inculpatul a oprit mașina și a cumpărat de la un magazin o sticlă de 2 litri de vin ambalată la pet, iar pe drum ce conducea spre . din ea în timp ce conducea. Astfel, ajuns pe raza satului Doljești, inculpatul s-a întâlnit cu martorul M. M., care se afla în fața propriei locuințe.
Din declarația martorului sus-amintit a rezultat că, după ce a coborât din mașină, inculpatul l-a servit cu un pahar de vin de 300 ml din sticla pe care o cumpărase anterior, iar la scurt timp i-a spus acestuia că vrea să plece către .> Având intenția de a întoarce autoturismul pe drumul comunal din trei manevre, inculpatul P. D. a pornit de pe loc, însă datorită faptului că se afla sub influența alcoolului, a pătruns cu autoturismul în cultura de cartofi a martorului. La fața locului a sosit un echipaj de poliție și deoarece conducătorul auto emana un puternic miros de băuturi alcoolice, a fost testat la ora 12.17 cu aparatul alcoltest marca Drager . 0300, iar la poziția cu nr._ a rezultat valoarea de 1,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 04.06.2015, ora 11.45, inculpatul a condus pe drumurile publice din ., autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală admisă, respectiv de 3,15 g %0 pentru prima probă biologică recoltată și de 3,10 g%0 pentru a doua probă și, în același timp, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată din data de 13.04.2015.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, buletin de analiză toxicologică, adresă IPJ Serviciul Rutier, declarație martor M. M. și declarația de recunoaștere a inculpatului.
În drept, fapta inculpatului P. D. care la data de 04.06.2015, ora 11.45, inculpatul a condus pe drumurile publice din ., autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală admisă, respectiv de 3,15 g %0 pentru prima probă biologică recoltată și de 3,10 g%0 pentru a doua probă și, în același timp, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată din data de 13.04.2015, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fiind sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art.336, alin.1 cod pen. și de conducere a unui vehicul având exercițiul dreptului de a conduce suspendată prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că inculpatul mai este cercetat în dosarul penal nr. 1477/p/2015 tot pentru conducere sub influența alcoolului. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată beneficiind de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. De asemenea, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este fără ocupație și necăsătorit.
Pentru aceste motive în baza art. 396 alin. 10 C. p.p. l-a condamnat pe inculpatul P. D., CNP_, fiul lui L. și Ș., născut la 21.11 1976 în municipiul R., jud. N., domiciliat în satul R., ., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fiind sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art.336, alin.1 cod pen.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), i C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a conduce oricare categorie de vehicule pe o perioadă de 3 ani de la executarea prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d), i C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a conduce oricare categorie de vehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. 10 C. p.p. a fost condamnat inculpatul P. D., CNP_, fiul lui L. și Ș., născut la 21.11 1976 în municipiul R., jud. N., domiciliat în satul R., ., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, prev. de art. 335, alin. 2 cod pen.
În baza art. 38, art. 39 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an închisoare ce a fost sporită cu 2 luni închisoare, pedeapsă rezultantă 1 (unu) an și 2 (doi) luni închisoare cu executare.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța a considerat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, chiar dacă condamnarea prin prezenta sentință fiind de 1 an și 2 luni închisoare iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților, instanța nu are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate. Instanța a avut în vedere că de la data de 13.04.2015 când a fost prins pentru prima dată conducând sub influența băuturilor alcoolice, la numai două luni conduce din nou sub influența băuturilor alcoolice și cu permisul suspendat, având în sânge o alcoolemie foarte mare (de peste 3 g/l%0, ceea ce denotă un pericol social mare și concret pentru ceilalți participanți la trafic.
Pentru aceste motive instanța a considerat că doar executarea efectivă a pedepsei este de natură să își atingă scopul.
Având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea inculpatului în stare de arest preventive subzistă, în temeiul art.399 alin. 1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv.
- Dipozitii legale relevante:
Art. 417 C. pr. pen.
(1) Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
(2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Art. 418 C.pr.pen.
(1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.
(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.
Art. 45 alin. 1 C. pen
(1) Dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.
Art. 66 alin. 1 lit. a,b,i C. pen.
(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;
Art. 336 alin. 1 C. pen.
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
- Analizând sentina penală apelata prin prin prisma criticilor formulate de procuror, cat si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept Curtea gaseste fondat apelul pentru considerentele pe care le vom expune în continuare:
- Prima instanta a retinut în mod just situația de fapt; așa cum rezultă din probele administrate în cauză. De altfel inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
În aceste condiții soluția de condamnarea pronuntată de prima instanță apare ca fiind legală prin raportare la dispozițiile art. 396 alin. 1,2, 10 C. pr. pen.
Individualizarea judiciara a pedepsei aplicată inculpatului s-a facut de prima instanta cu observarea criteriiilor generale prev. de art. 74 C. pen.; gravitatea infracțiunii reținută in sarcina acestuia; împrejurarile în care a fost comisă, durata acesteia; conduita inculpatului după comiterea infracțiunii, varsta, sanatatea si situația sa familială și socială. Solicitarea și aprobarea judecății în procedură simplificată determină reducerea limitelor de pedepasă prevazute de textul incriminator în condițiile art. 396 alin. 10 C. pr. pen.
Toate acestea relevă temeinicia solutiei primei instante raportat la sanctiunea aplicată.
- Cu privire la critica procurorului vizând aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 și 5 C. pen.:
Curtea constată că prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, respectiv pedeapsa accesorie ,,interzicerea dreptului de a alege,, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C. pen. Cum infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu vizează sfera relațiilor sociale constituite în relație funcțională cu drepturile electorale, aplicarea pedepsei accesorii în discuție apare ca fiind fără temei. Critica procurorului pe această linie apare ca fiind pe deplin întemeiată, drept pentru care Curtea o primeste favorabil urmand a reforma soluția primei instante pe această linie.
Corelativ aplicării corespunzătoare a dispozițiilor art. 45 alin. 1 C. pen. Curtea reformează sentința penală apelată și pe linia stabilirii pedepselor complementare și a pedepselor accesorii unificate în condițiile art. 45 alin. 1 C. pen. și art. 45 alin. 5 C. pen. potrivit dispozitivului prezentei. În concret potrivit art. 45 alin. 1 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa complementară interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,i C. pen., respectiv în conformitate cu art. 45 alin. 1 C. pen. pedeapsa accesorie interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,i C. pen.
- Față de considerentele expuse Curtea admite apelul procurorului și reformeaza sentința primei instanțe potrivit dispozitivului prezentei.
Menține celellalte dispozitii ale sentintei penale apelată.
- Cu privire la apelul inculpatului Curtea constată că acesta vizează individualizarea judiciară a pedepselor aplicate; inculpatul nu a relevat în motivele de apel aspecte speciale relevante din perspectiva dispozițiilor art. 74 C. pen. Aplicarea unei pedepse cu executarea este justă dat fiind faptul că inculpatul a condus autoturismul cu o îmbibație alcoolică în sânge de 3, 10 g % ceea ce relevă gradul ridicat de pericol pentru circulația rutieră; stingerea raportului juridic penal de conflict generat poate fi stins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate. Având în vedre considerentele expuse la pct. 7 reținute a contrario Curtea nu primeste favorabil criticile inculpatului și drept urmare respinge apelul potrivit dispozitivului prezentei.
- Inculpatul a fost judecat în stare de arest preventiv context în care se impune scăderea din pedeapsa de executat a duratei detenției preventive de la data pronuntarii sentintei penale apelată 24.07.2015 la zi.
- În baza art. 275 alin. 2 C. Pr. P.. cheltuielile judiciare din apel vor fi suportate parțial de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
I. În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria R. împotriva sentinței penale nr. 306/24.07.2015 pronunțată de Judecătoria R..
Desființează sentința penală amintită doar în ceea ce privește interzicerea dreptului de a alege ca pedeapsă accesorie și pedeapsă complementară și omisiunea aplicării dispozițiilor art.45 al.1 și al.5 din C.p. după contopirea pedepselor principale și, în rejudecare:
Înlătură interzicerea dreptului de a alege ca pedeapsă complementară și pedeapsă accesorie pentru infracțiunea prev. de art. 336 al.1 din C.p.
În temeiul art. 45 al.1 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a,b,i din C.p. pe o perioadă de 3 ani .
În temeiul art.45 al.5 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a,b,i din C.p.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Deduce în continuare starea de arest, de la 24.07.2015 la zi.
Conform art.275 al.3 din C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
II. În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. D. împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul art.275 al.2 din C.p.p. din C.p.p. obligă apelantul P. D. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul său .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.08.2015.
PREȘEDINTE pt.JUDECĂTOR GREFIER
C. D. O. V. P. N. C.
Red.s.p. Z. V.
Red.d.a. C.D./10.09.2015
Tehnored. NCC
Ex.6
21-.09.2015
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 768/2015. Curtea de Apel BACĂU | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








