Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1021/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1021/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 1021
Ședința publică de la 21 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -N. C. I.
JUDECĂTOR -B. A.
GREFIER- L. G.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror V. P.
*
La ordine a venit spre pronunțare apelul declarat de inculpatul B. P., împotriva sentinței penale nr. 89 din 02.03.2015, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în ședința publică din data de 06 octombrie 2015, fiind consemnate prin încheierea din acea zi.
CURTEA
-deliberând-
Prin sentința penală nr. 89 din data de 02.03.2015, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ s-a dispus următoarele:
In baza art. 228 al.1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 5 Noul Cod Penal prin schimbarea încadrării juridice conform art. 386 Noul Cod procedură penală din art. 208 al.1 Vechiul Cod penal cu 37 lit b Vechiul Cod penal, condamnarea inculpatului BORTOS P., fiul lui I. și A., născut la data de 11.08.1957 în Moinești, jud. Bacău, cu CNP_, cetățean român, domiciliat în Moinești, ., jud. Bacău,la pedeapsa amenzii de 1800 lei,conform art. 61 C.p.,corespunzător a 180 zile amendă și 10 lei pe ziua de amendă.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 Cod penal.
S-a constatat că p.v- p. civ. . a solicita restituirea in natură a țevilor ce reprezintă obiectul infracțiunii.
Restituirea in natură a cantității de țeavă de 2050 kg si de 1850 kg in valoare totală de 3380,12 lei deținute de către . SA IASI la punctul de lucru Moinești conform adeverințelor_ si_/ 2.11.2012.
In baza art. 274 al.1 Ncpp obligarea inculpatului la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu de 200 lei pentru av. B. V. s-a suportat din fondurile MJ conform art. 274 al.1 teza a II-
a Ncpp.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului cu nr. 3672/P/2012, a fost trimis in judecată inculpatul Bortos P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 al.1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. intrucât in luna noiembrie 2012, si-a insusit fără drept tronsoane de conductă aparținând .. pe care le-a vândut la .. lucru Moinesti, pentru suma de 3. 380,12 lei, prejudiciu nerecuperat.
In fapt: inculpatul a primit prin retrocedare o suprafață de teren in zona Schelei Moinești, teren pentru care detine titlu de proprietate si pe care l-a ingradit.
Terenul a fost detinut de către S.C. P. SA.
Pe acest teren s-au aflat anterior o . conducte de interes ale . sonde, statia de dezbenzinare, conducte de petrol si alimentare cu apă, ingropate pe suprafata de teren aparținând inculpatului.
La data retrocedării terenului s-a întocmit un proces verbal in care i s-a arătat inculpatului că i se restituie un teren cu destinatia fâneață, fără a se face vorbire despre activele apartinând S.C. P. SA.
Din probatoriul cauzei rezultă că la data săvârșirii infractiunii de care este acuzat inculpatul, S.C. P. SA nu mai avea si nu a putut să dovedească instantei că avea pe terenul inculpatului active funcționale sau eventual active aflate in conservare.
Inculpatul a arătat instantei că incercand să-și facă terenul cu destinatia fâneață si să-și construiască imobile pe acest teren, a adat de tevi, conducte, care au fost ingropate cu mult timp in urma de către S.C. P. S.A. in perioada in care acest teren a fost detinut de către societatea petrolieră.
Inculpatul a săpat șanturi, a decopertat tronsoane de conductă pe care le-a scos, le-a tăiat si ulterior le-a transportat la R. SA, punctul de lucru Moinesti, unde le-a predat contra-cost conform a două adeverinte de plată din data de 28.11 2012 cu nr._ si_, pentru cantitatea de 1.850 lei respectiv 2050 kg.
La sesizarea politiei locale, tevile au fost identificate, s-a făcut o perchezitie la inculpat, o constatare la R. si s-a dispus retinerea acestui material feros până la clarificarea situatiei de față de către R..
Cu planșe fotografice, declaratii de martor și recunoașterea inculpatului, s-a arătat că tevile indisponibilizate in curtea . cele scoase din terenul inculpatului.
Acesta nu recunoaște săvârșirea faptei de furt arătând că este proprietarul terenului si că odată ce terenul i-a fost retrocedat liber de sarcini, avea dreptul să-și igienizeze terenul si implicit să instrăineze aceste cupoane de țeavă scoase din pământ.
Instanța a apreciat că fapta inculpatului se încadrează in infractiunea de furt simplu, corect încadrată în art. 208 al1 C.p. in sensul luării unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fără consimțământul acestuia.
Instanț a apreciat că pentru a nu fi acuzat de infractiunea de furt, inculpatul avea obligatia la descoperirea acestor tevi să anunte administratia . a conveni cu privire la tevile în cauză.
Scoțând tevile, fără a avea garantia dacă acestea sunt sau nu active, sau în conservare și dispunând in mod unilateral de ele, înstrainându-le, inculpatul a săvârșit în conceptia instantei infarctiunea de furt pentru care a fost trimis în judecată, pentru care instanța a apreciat că sunt probe in cauză cu privire la infractiunea săvârșită.
Instanta l-a condamnat pe inculpat raportat la noua reglementare penală pe care o apreciază ca fiind mai favorabilă in contextul situatiei tranzitorii în care se află acesta, la pedeapsa amenzii raportat la art. 228 al.1 NCP, retinând in sarcina acestuia prevederile art. 5 NCP ca lege mai favorabilă prin schimbarea încadrării juridice in vechea încadrare penală, din art. 208 al.1 cu art. 37 lit. b ca recidivă postcondamnatorie.
In noua reglementare penală, inculpatului nu i se mai atrage starea de recidivă întrucât conform cazierului a fost condamnat la 9 luni închisoare, fiind liberat conditionat cu un rest de 79 zile față de care pedeapsa se consideră ca fiind executată față de data săvârșirii noii infractiuni.
Noua reglementare penală prevede starea de recidivă pentru condamnări la pedeapsa cu închisoarea, mai mari de 1 an art. 41 al.1 NCP.
Instanta a reținut prevederile art. 61 al. 4 lit. c C.p. în ce priveste stabilirea cuantumului amenzii, stabilind 1.800 lei corespunzător a 180 zile amendă si 10 lei / ziua de amendă.
A atras atentia inculpatului asupra prevederilor art. 63 C.p. în ce priveste neplata amenzii in termenul legal.
Din probatoriul cauzei rezultă că pe latura civilă .-a constituit parte civilă si a arătat in mod expres instantei că doreste să recupereze materialul feros indisponibilizat si existent in curtea punctului de lucru Moinesti.
Față de solicitarea SA O. P. S.A. instanta a dispus restituirea către partea civilă a cantității de material fieros de 1850, respectiv 2050 kg in valoare totală de 3. 380,12 lei conform adeverintelor_ si_ din 28.11.2012.
Intrucât R. SA Iasi s-a aflat in cauză in calitate de parte civilă, această societate ca urmarea restituirii in natură către . materialului feros, a tevilor, are posibilitatea unei actiuni in pretenții impotriva inculpatului căruia i-a plătit suma de 3380, 12 lei pentru recuperarea acestei sume.
In baza art. 274 al.1 NCP instanța a obligat pe inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu de 200 lei a fost suportat din fondurile MJ.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal, inculpatul B. P., motivele fiind expuse pe larg în preambulul acestei decizii astfel încât nu vor mai fi reluate ci numai analizate.
Analizând sentința penală apelată în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată că apelul inculpatului este fondat urmând a fi admis în ceea ce privește greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de furt pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.
Curtea consideră că instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului dar, a apreciat, în mod greșit, că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt.
Infracțiunea de furt are ca obiect material bunul mobil aflat în posesia sau detenția altuia, asupra căruia se exercită acțiunea de luare.
Bunul mobil, pentru a constitui obiect material al furtului, trebuie să se afle în posesia sau detenția altcuiva decât făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei. Din această cerință a legii rezultă că nu poate constitui obiect material al furtului bunul care s-a aflat, în momentul sustragerii, în posesia sau detenția făptuitorului.
Din probele administrate rezultă că inculpatul B. P. deține pe . un teren pe care sunt amplasate mai multe obiective petroliere ( sonde și fosta Stație de injecție Moinești ), acest teren fiindu-i atribuit prin Ordinul Prefectului nr. 191/21.04.2003.
Inculpatul a efectuat mai multe lucrări de nivelare și amenajare, ocazie cu care a scos din pământ conductele, le-a tăiat și le-a valorificat la R. cu suma de 3380,12 lei.
Din adresa nr. 2912/09.04.2013 emisă de partea civilă rezultă că țeava găsită la R. face parte din instalația tehnologică a Stației de injecție 2 Moinești, care a fost casată și urma să intre într-un program de dezafectare, fapt ce nu s-a putut realiza întrucât inculpatul a interzis accesul pe suprafața de teren aflată în litigiu.
Fapta inculpatului care a dispus de conductele, aflate pe terenul deținut în baza unui titlu de proprietate, nu poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de furt, având în vedere că inculpatul se afla în posesia acestor bunuri.
Raționamentul instanței de fond că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt întrucât avea obligația de a anunța partea civilă pentru a conveni cu privire la țevile în cauză este greșit.
Curtea, reamintește că potrivit art. 577 c civ. construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel, iar potrivit art. 579 c.civ. orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa și este a lui, până la proba contrară.
Efectuarea unui act de dispoziție are caracter licit, și în consecință, exclude chiar și existența infracțiunii de abuz de încredere, atunci când făptuitorul urmează să-l efectueze în temeiul titlului cu care a primit bunul în detenție.
În speță, inculpatul a dispus de materialul tubular în virtutea dreptului său de proprietate asupra terenului, cu destinația fâneață, pe care se aflau. Litigiul existent între părți cu privire la dreptul de proprietate asupra acestor bunuri are natură civilă, urmând să fie soluționat de instanța civilă în cadrul unei eventuale acțiuni în revendicare.
Având în vedere aceste motive, în baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelul declarat de inculpatul B. P.
Va desființa în totalitate sentința apelată, va reține cauza spre rejudecare și, în fond:
În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va achita inculpatul B. P. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 cp cu art. 5 cp.
În baza art. 26 alin. 5 cpp va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă . inculpatului.
În baza art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare de la fond vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul de 200 lei, avocat oficiu B. V, desemnat pentru inculpat la instanța de fond, va fi suportat din fondurile MJ.
În baza art. 275 al.3 C.p.p.cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul B. P. împotriva sentinței penale nr. 89/02.03.2015 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul_ .
Desființează în totalitate sentința apelată, reține cauza spre rejudecare și, în fond:
În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită inculpatul B. P. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 cp cu art. 5 cp.
În baza art. 26 alin. 5 cpp lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă . inculpatului.
În baza art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare de la fond rămân în sarcina statului.
Onorariul de 200 lei, avocat oficiu B. V, desemnat pentru inculpat la instanța de fond, va fi suportat din fondurile MJ.
În baza art. 275 al.3 C.p.p.cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. C. I. Pt. judecător-A. B.-plecat la seminar
Semnează Președinte de complet-N.C. I.
GREFIER,
L. G.
Red.s.p.f. D. D.
Red.d.p.a. N.C. I./ 19.11.2015.
Tehnored. L.G./ 19.11.2015./ 7 ex.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 755/2015. Curtea de... | Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 1182/2015.... → |
|---|








