Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 14/2015. Curtea de Apel BACĂU

Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 14

Ședința din Camera de Consiliu de la 04 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A.

Grefier E. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat de procuror: C. E.

Pe rol soluționarea cererii de revizuire a încheierii nr.42/19.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, formulată de revizuientele G. C. și T. L..

Procedura legal îndeplinită, în camera de consiliu, fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

CURTEA

- deliberând -

Sub nr._ s-a înregistrat cererea de revizuire formulate de petentele G. C. și T. L. împotriva încheierii penale nr. 42/19.08.2014 a Curții de Apel Bacău.

În motivarea cerererii, petentul a arătat că prin decizia nr. 599/21.10.2014 a C.C.R, fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispoziților art. 341 al.5 C.p.p.

Examinând admisibilitatea căii de atac extraordinare formulate în cauză, Curtea constată că în cauză, cererea de revizuire formulată de petentele G. C. și T. L. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Curtea observă că încheierea penală nr. 42/19.08.2014 a Curții de Apel Bacău atacată cu revizuire în prezenta cauză, a avut ca obiect o plângere împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 340 cod de procedură penală.

Prin D.p. nr. XVII/ 2007 pronunțată de ICCJ s-a admis recursul în interesul legii cu privire la admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate în temeiul art. 278/ al. 8 lit.a și b din vechiul C.p.p ( art. 340 din actualul C.p.p) și s-a stabilit că “Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă”.

În consecință, în raport cu obiectul judecății sentinței atacate cu revizuire, care constituie o plângere împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 340 din codul de procedură penală, Curtea constată aplicabilitatea în cauză a deciziei instaneței supreme care este obligatorie pentru instanțele judecătorești, motiv pentru care va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentele .

Contrar celor susținute de petente, Curtea notează că intervenirea deciziei nr. 599/21.10.2014 a C.C.R, prin care fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispoziților art. 341 al.5 C.p.p. nu poate constitui un motiv de admitere a cererii de revizuire în conformitate cu dispozițiile art. 453 al.1 lit.f C.p.p, având în vedere că încheierea supusă revizuirii nu s-a întemeiat pe dispozițiile art. 341 al.5 C.p.p. care au fost declarate neconstituționale, aceste prevederi legale neinfluențând în nici un mod soluția pronunțată în cauză.

Văzând și dispozițiile art. 275 al.2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O TĂ R Ă Ș T E:

În baza art. 459 al.5 C.p.p. respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentele G. C. și T. L., împotriva încheierii penale nr. 42/19.08.2014 a Curții de Apel Bacău.

În baza art. 275 al.2,4 C.p.p. obligă fiecare revizuientă să plătească statului sumele de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu azi 4.02.2015.

PREȘEDINTE,

B. A. GREFIER,

E. D.

Red.s.p. – B.A. – 23.02.2015

Tehnored. – E.D. – 2 ex.

24.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 14/2015. Curtea de Apel BACĂU