Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 46/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 46/2015
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. C. I.
JUDECĂTOR: B. A.
GREFIER: C.-A. F.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel B.
Reprezentat legal prin procuror V. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către inculpatul B. G., împotriva sentinței penale nr. 2315 din data de 12.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod pr. penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat B. G., aflat în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. R. și intimata persoană vătămată B. V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei, după care:
Fiind interpelat, apelantul inculpat B. G. arată că nu dorește să dea declarații suplimentare în fața instanței de apel. De asemenea, precizează că este de acord să presteze o muncă în folosul comunității.
Apărătorul apelantului-inculpat și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat B. R. pentru apelantul-inculpat B. G., arată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pentru trei acte materiale. Este adevărat că la instanța de fond a intervenit împăcarea cu persoanele vătămate T. M. și B. V., dar în ceea ce privește persoana vătămată T. G. arată că a luat legătura cu B. V. care i-a confirmat că ar fi venit și această persoană T. G. să se împace cu inculpatul, dar nu îl prinde niciodată treaz și din acest motiv nu poate fi adus la instanță. Inculpatul solicită admiterea apelului redozarea pedepsei aplicate la instanța de fond, motivat de faptul că a fost condamnat pentru săvârșirea unor astfel de fapte pornindu-se de la o discuție în familie. Inițial, a mers la acest T. G., au băut împreună, au discutat împreună, după care s-a ajuns la această situație. Poate nici acesta nu ar fi avut reacția pe care a avut-o dacă și această persoană vătămată T. G. nu l-ar fi jignit, nu ar fi refuzat să îl primească în curte, care de fapt era curtea casei părintești. Și el avea dreptul la curtea respectivă și la casa respectivă. Din acest motiv s-a dus acolo și s-a ajuns la discuții contradictorii, care au degenerat în ceea ce a degenerat. Inculpatul a recunoscut tot ceea ce s-a întâmplat acolo și a regretat sincer, pentru că la vârsta lui nu dorește să fie în boxă, nici condamnat, nici să stea în închisoare. Soția lui prezentă la acest termen a spus că este un om bun, dar atunci când bea pierde măsura și nu se mai poate controla. Solicită a se da eficiență maximă circumstanțelor personale ale dumnealui, faptul că a regretat și a recunoscut sincer fapta comisă, a se da eficiență maximă circumstanțelor reale care au conlucrat la ajungerea unei astfel de situații și solicită a se dispune redozarea pedepsei la instanța de fond cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei care urmează a fi aplicată.
Intimata persoană vătămată B. V. arată că este bolnavă, este de acord cu concluziile formulate de către apărătorul inculpatului și dorește ca soțul său să vină acasă. Este convinsă că nu va mai face alte fapte și o să renunțe să consume băuturi alcoolice.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale, însemnând și modul de comitere a faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă. Pentru această faptă se aplică o pedeapsă. Rolul pedepsei este acela de a stabili ordinea de drept încălcată. Inculpatul, care a fost expertizat din punct de vedere medico-legal psihiatric și prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip antisocial - psihosindrom de dependență etanolică, dar acesta păstrează capacitatea de apreciere critică a conținutului și consecințelor sociale negative ale faptelor. Deci, își dă seama ce face, dar dacă consumă băuturi alcoolice începe să amenințe alte persoane. Astfel s-a întâmplat și cu persoana vătămată T. G., pe care a amenințat-o cu toporul. De asemenea, la data de 18.07.2014, pe fondul consumului de alcool a dat drumul la gazul dintr-o butelie și efectiv prin explozie a distrus în parte locuința. În raport de aceste fapte, din actele existente la dosar rezultă că ar fi o persoană deosebit de violentă și se mai menționează că ar mai fi comis și o faptă de omor. Raportat la această situație de fapt, consideră că acest inculpat nu poate fi îndreptat decât prin executarea pedepsei în regim de detenție. Pentru aceste motive, consideră că apelul inculpatului nu poate fi primit.
Apelantul inculpat B. G. arată că băutura nu este o boală, se poate lăsa de ea. La vârsta pe care o are, 65 de ani, crede că se poate îndrepta. Fapta spusă de dl procuror este de 36 de ani și s-a reabilitat. Are 46 de ani de când trăiește cu nevasta sa. Nu a bătut pe nimeni, nu a vrut să sperie pe nimeni. S-a dus să își caute nevasta. Muncește pământul, are via sa și dacă a băut, a băut băutura sa. Are 32 de ani de muncă și nu are pensie, iar discuțiile cu nevasta sa sunt și pentru bani. Nu fură, nu dă în cap la nimeni.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
Deliberând
Prin sentința penală nr. 2315 din data de 12.11.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a dispus următoarele:
I-În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul B. G. – fiul lui M. și D., născut la data de 12.07.1950 în ., domiciliat în com. Sascut, ., cetătean român, căsătorit, studii – 9 clase și șc. profesională, mecanic agricol și sudor, agricultor, fără loc de muncă, cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP –_, a infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1, 2 Cp si amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cp, ca urmare a împăcării părților. (p.v. T. Marita).
II-În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către acelasi inculpat, a infracțiunii de amenintare prev de art. 206 al.1 C.p., ca urmare a împăcării părților.(p.v. B. V.).
III-În baza art. 396 al.1,2,10 C.proc.pen. condamnarea inculpatului B. G., fiul lui M. și D., născut la data de 12.07.1950 în ., domiciliat în com. Sascut, ., cetătean român, căsătorit, studii – 9 clase și șc. profesională, mecanic agricol și sudor, agricultor, fără loc de muncă, cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP –_, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciu prev de art. 224 al.1,2 C.p. (p. vatamata T. Gh).
IV-În baza art. 396 al.1,2,10 C.proc.pen. condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de amenintare prev de art. 206 al.1 C.p. (p. vatamata T. Gh).
V- Condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa inchisorii in cuantum de 1 an si 4 luni pentru savarsirea infractiunii de distrugere prev de art. 253 al.1,4 C.p cu aplicarea art. 396 al.1,2 10 C.p.p. (p.v. B. V.)
În baza art.38 C.p. s-au contopit pedepsele astfel cum au fost stabilite la pct. III, IV, V si s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, anume aceea de 1 an si 4 luni închisoare, la care s-a adaugat un spor de o treime din celelalte pedepse, inculpatul B. G., având de executat pedeapsa principală de 1 an si 6 luni închisoare.
În baza art.399 alin.1 Noul C.proc.pen. s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul B. G., măsură care a fost luată prin Încheierea de ședință nr. 75 din 19.08.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._/180/2014, pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 89 din 19.08.2014.
În baza art.72 alin.1 C.pen. s-a scăzut din pedeapsa principală unică de 1 an si 6 luni închisoare, perioada deja executată prin reținere și arest preventiv începând cu data de 18.08.2014până la zi.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a și lit.b Noul C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condițiile prevăzute de art.68 al.1 lit.c C.pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a și lit.b Noul C. pen., în condițiile prevăzute de art.65 alin.1, 3 Noul C.pen.
S-a luat act ca persoanele vatamate nu s-au constituit parti civile.
În baza art.274 alin.1 C.p.p. obligarea inculpatului la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.
Onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției și rămân în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr. 5701/P/2014 din 08.09.2014 înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B. G. pentru savarsirea infractiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1, 2 Cp, amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cp, violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1, 2 Cp, amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cp, distrugere, prev. de art. 253 alin. 1, 4 Cp,amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cp,totul cu aplicarea art. 38 C.p.
În fapt, prin actul de sesizare, s-a retinut ca:
- la data de 18.06.2014, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în curtea locuintei lui T. G. din com. Sascut, .,, având asupra sa un topor, amenințându-l că îl omoarî.
- la data de 06.07.2014, în jurul orei 14.00, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în curtea locuintei lui T. M., din aceeași localitate, având asupra sa un topor, amenințându-o că o va omorî.
- la data de 18.07.2014, în jurul orei 18.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se afla la locuința sa de domiciliu, a distrus cu intenție prin explozia unei butelii cu gaz metan, mai multe bunuri – geamuri de la locuință, inclusiv tocuri de la acestea, ușă dintre hol și cameră, fețe de masă și perdele- deteriorând pereții imobilului și afectând structura de rezistență a acesteia, amenințând totodată pe B. V., soția sa, că o va omorî.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ .
Prin încheierea nr. 75 din data de 19.08.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._/180/2014 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. G. pe o durată de 30 de zile, măsură menținută de instanță în baza art. 207, 208 cpp.
Prin incheierea 07.10.2014 pronuntata in dosarul nr._ judecatorul a constatat legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul nr. 5701/P/2014 si a dispus inceperea judecatii, acordandu-se primul termen de judecata - 23.10.2014.
La termenul din data de 23.10.2014 s-au prezentat persoanele vatamate B. V. si Tanese Marita care au declarat ca doresc sa se impace cu inculpatul B. G., motiv pentru care instanta a luat declaratii in acest sens.
La termenul de judecată din data de 06.11.2014, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Inculpatul B. G. solicitat ca judecata sa se facă in baza procedurii privind recunoașterea învinuirii.
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 18.06.2014, inculpatul B. G., fiind sub influența băuturilor alcoolice și pe fondul unei crize de gelozie, s-a deplasat cu căruța sa la domiciliul persoanei vătămate T. G. din com. Sascut, .. A ajuns la locuința acestuia, a luat un topor în mână cu care a început să lovească în poarta de acces, înjurând totodată pe T. G., adresându-i cuvinte vulgare și amenințându-l cu moartea. Având asupra sa acel topor, inculpatul a pătruns apoi fără drept în curtea lui T. G., amenințând în continuare cu moartea pe acesta și spunându-i să o scoată pe soția sa din casă.
În timpul comiterii faptelor, inculpatul a fost văzut de martorii L. C., Z. V., C. N. și C. I., vecinii lui T. G., care au anunțat și organele de poliție, prin SNUAU 112. Conform declarației martorului L. C., numita B. V., soția inculpatului, nu a fost văzută vreodată în curtea lui T. G. și nici discutând cu acesta.
Cu ocazia deplasării organelor de poliție la fața locului, a fost necesară imobilizarea inculpatului B. G., datorită comportamentului său violent. A fost condus mai întâi la sediul organelor de poliție din . a fost transportat la Spitalul de Urgență Județean B. – Secția Psihiatrie, unde a fost internat.
În împrejurările descrise mai sus, amenintările inculpatului au indus persoanei vătămate o stare puternică de temere, acestea venind din partea lui B. G., condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cunoscut în colectivitate ca o persoană foarte violentă.
La data de 06.07.2014, în jurul orei 14.54, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112, de către persoana vătămată T. M., depre faptul că inculpatul B. G. a pătruns fără drept în curtea locuinței sale, înarmat cu un topor, a refuzat să plece la solicitarea acesteia și a amenințat-o cu moartea.
Din cercetările efectuate a rezultat că, la data de 05.07.2014, inculpatul B. G. se afla la domiciliul său, în stare de ebrietate, iar în jurul orei 16.00, a luat un cuțit și a început să radă varul de pe tocul unei uși. Soția sa, B. V. i-a zis să înceteze, fapt ce l-a deranjat pe inculpat, acesta amenințând-o pe soția sa că îi va tăia gâtul. Fiindu-i teamă de amenințările inculpatului, B. V. a plecat de acasă și a mers la locuința numitei T. M.. I-a relatat acesteia despre problemele pe care le are cu soțul său, după care T. M. a fost de acord să o primească pentru o seară în locuința sa.
A doua zi, în jurul orei 13.00, inculpatul a căutat-o pe aceasta și la locuința persoanei vătămate T. M., motiv pentru care B. V. s-a ascuns în imobil. După ce T. M. i-a zis inculpatului că soția sa nu se află la ea, acesta a plecat, dar s-a întors foarte repede. A profitat de faptul că porțile de acces erau deschise și a pătruns fără drept, cu tot cu căruță, în curtea locuinței persoanei vătămate. A luat din căruță o secure, cu care a început să lovească într-o bară din metal, amenințând-o pe T. M. că o omoară dacă nu-i spune unde se află soția sa.
Deși persoana vătămată i-a solicitat de mai multe ori să plece din curtea locuinței sale, inculpatul a refuzat, manifestându-se foarte violent și amenințând cu moartea. Martorii audiați în cauză – T. G., T. G., T. V., B. V., au confirmat cele reclamate de persoana vătămată.
La data de 18.07.2014, în jurul orei 18.00, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112, de către persoana vătămată B. V., depre faptul că soțul său, inculpatul B. G. a amenințat-o cu moartea și a provocat mai multe distrugeri la nivelul imobilului în care locuiesc.
S-a stabilit că pe fondul acelorași neînțelegeri din familie, a unei permanente relații tensionate cu soția, al unor crize de gelozie și nu în ultimul rând pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a decis să dea foc imobilului în care locuiește cu soția sa B. V.. Tot atunci a amenințat-o că o va omorî, fiind auzit de martorul I. . Fiindu-i teamă de inculpat, de amenințările acestuia, B. V. a părăsit curtea locuintei și s-a dus în drumul comunal.
Pentru a-și duce la îndeplinire hotărârea infracțională – inculpatul B. G. a folosit o butelie cu gaz metan, sens în care a dat drumul la gaz în locuință, timp de aproximativ 5 – 10 minute, după care a aprins un chibrit, producând distrugerea prin explozie a mai multor bunuri - geamuri de la locuință, inclusiv tocuri de la acestea, ușă dintre hol și cameră, fețe de masă și perdele - deteriorând pereții imobilului și afectând structura de rezistență a acesteia,fapta sa fiind totodată de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.
În urma exploziei, B. V. a apelat la 112 și a solicitat ajutor. Cu ocazia deplasării la fața locului, organele de poliție au găsit pe inculpatul B. G. într-o bucătărie de vară, acesta fiind în stare avansată de ebrietate. În zonă se simțea miros puternic de gaz metan, iar lângă inculpat se afla o butelie de aragaz, al cărui robinet se afla în poziția deschis, fiind închis imediat de organele de poliție. Distrugerile provocate de inculpat rezultă din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului.
Ulterior, în seara zilei de 13.08.2014, inculpatul B. G. a alungat-o pe soția sa de acasă. A doua zi, organele de poliție s-au deplasat la locuinta sa, unde l-au găsit pe inculpat în vădită stare de ebrietate. După ce a fost abordat de organele de politie, inculpatul a luat o secure din căruță spunându-le lucrătorilor de poliție să-l lase în pace.
A început apoi să se manifeste violent, lovindu-se cu securea în zona capului, motiv pentru care a fost imobilizat și transportat la S.U.J. B. – Secția de Psihiatrie, unde a fost internat.
A fost expertizat din punct de vedere medico-legal psihiatric, concluzionându-se în sensul că B. G. prezintă diagnosticul de – Tulburare de personalitate de tip antisocial. Psihosindrom de dependență etanolică. Acesta păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și a consecințelor social negative ale faptei comise și față de care discernământul este păstrat.
La termenul din data de 23.10.2014 s-au prezentat persoanele vatamate B. V. si Tanese Marita care au declarat ca doresc sa se impace cu inculpatul B. G., motiv pentru care instanta a dispus incetarea procesului penal pentru cele trei infractiuni.
In drept Faptele inculpatului B. G. constând în aceea că:
- la data de 18.06.2014, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în curtea locuinței lui T. G. din com. Sascut, .,, având asupra sa un topor, amenințându-l că îl omoarî, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de -violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1, 2 Cp, amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cp,
- la data de 18.07.2014, în jurul orei 18.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se afla la locuința sa de domiciliu, a distrus cu intenție prin explozia unei butelii cu gaz metan, mai multe bunuri – geamuri de la locuință, inclusiv tocuri de la acestea, ușă dintre hol și cameră, fețe de masă și perdele- deteriorând pereții imobilului și afectând structura de rezistență a acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1, 4 Cp,.
In temeiul art. 396 al.2 C.p.p, având în vedere că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpati cu forma de vinovăție prev. de lege, s-a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cp și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În baza acestor criterii, instanța a apreciat că aplicand inculpatului B. G. pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciu prev de art. 224 al.1,2 C.p. (p. vatamata T. Gh), 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de amenintare prev de art. 206 al.1 C.p. (p. vatamata T. Gh), 1 an si 4 luni pentru savarsirea infractiunii de distrugere prev de art. 253 al.1,4 C.p cu aplicarea art. 396 al.1,2 10 C.p.p. (p.v. B. V.)acestea ar determina reinsertia sociala a inculpatului.
In baza art. 38 C.p. a dispus contopirea pedepselor si a aplicat pedeapsa cea mai grea, anume aceea de 1 an si 4 luni închisoare, la care s-a adaugat un spor de o treime din celelalte pedepse, inculpatul B. G., având de executat pedeapsa principală de 1 an si 6 luni închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia ca se impune a se interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale . Totodata instanta a impus in baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzicerea inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
In ceea ce priveste forma de executare, instanta a avut in vedere trecutul condamnatului, respectiv faptul ca anterior a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de omor, apreciind ca singura forma de executare este in regim de detentie, motiv pentru care a fost mentinuta si starea de arest a acestuia.
Perioada execuata prin retinere si arest preventiv incepand cu data de 18.08.2014 la zi a fost dedusa din pedeapsa stabilita.
Sub aspectul laturii civile, a luat act ne neconstituirea persoanelor vatamate in calitate de parti civile.
Văzând și dispozițiile art.272, 274 al. 1 Cpp
Împotriva sentinței au declarat apel în termenul legal, inculpatul B. G., motivele fiind expuse pe larg în preambulul acestei decizii astfel încât nu vor mai fi reluate ci numai analizate.
Analizând sentința penală apelată în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.
Instanța de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului și a stabilit o încadrare juridică corectă.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului, în speță de față, Curtea constată că s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art.74 C.pen., ținându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise în raport cu circumstanțele reale de săvârșire, descrise detaliat în partea expozitivă a sentinței apelate, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului.
Curtea apreciază că pedeapsa principală aplicată în cuantum de 1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunile comise, este în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Instanța de apel nu poate avea în vedere critica formulată de inculpat, în apel cu privire la greșita individualizare a pedepsei principale aplicate, întrucât, în cauză, prima instanță a apreciat în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficiență în mod concret, în funcție atât de împrejurările faptice, cât și de cele privind persoana inculpatului, respectând prin cuantumul stabilit și principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate ale inculpatului, așa încât nu se impune reducerea cuantumului pedepselor principale, întrucât ar fi excesiv în raport cu aspectele concrete ale cauzei și ar afecta scopul pedepsei.
Recunoașterea faptelor și buna conduită a inculpatului a fost reținută de instanța de fond, producând deja efecte favorabile acestora prin coborârea pedepselor până la minimul special, coborârea pedepselor sub aceste limite nefiind posibilă în lipsa unor circumstanțe atenuante.
În ceea ce privește modalitatea de executarea a pedepsei aplicate inculpatului, curtea reține că acțiunile infracționale ale acestuia sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuie bine evaluate în alegerea modalității de executare pedepsei.
Așa fiind, inculpatul trebuie să știe că, pe lângă drepturi, are și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Curtea subliniază că faptele comise de către inculpatul B. G. denotă o periculozitate socială considerabilă, în raport cu activitatea infracțională concretă a acestuia, astfel încât scopul pedepsei ce urmează a fi aplicată, poate fi atins numai prin executarea efectivă a acesteia într-un loc de detenție.
Având în vedere modul concret în care inculpatul a conceput și a săvârșit infracțiunile ( a pătruns, fără drept, în locuința părții vătămate T. G., înarmat cun un topor și i-a adresat amenințări cu moartea și a distrus prin explozia unei butelii de gaz mai multe bunuri de la locuința sa ), Curtea apreciază că inculpatul manifestă o vădită lipsă de respect față de valori sociale fundamentale protejată de legea penală – inviolabilitatea domiciliului, libertatea persoanei și integritatea patrimoniului, motiv pentru care suspendarea executării pedepsei aplicate, nu se justifică.
Instanța de apel apreciază că executarea efectivă a pedepsei, este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, asigurând intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptelor și caracterul preventiv al pedepsei, reflectând gravitatea infracțiunilor și gradul de vinovăție a acestuia.
Având în vedere aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. „b” noul Cod pr.penală, va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul B. G..
Va constata că apelantul inculpat a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.
În baza art. 422 noul cpp va deduce din pedeapsa aplicată durata executată prin arest preventiv de la 12.11.2014 la zi.
În baza art. 275 alin. 2 ncpp va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive;
În numele legii,
DECIDE :
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. „b” noul Cod pr.penală, respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul B. G. împotriva sent. pen. 2315/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Constată că apelantul inculpat a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.
În baza art. 422 noul cpp deduce din pedeapsa aplicată durata executată prin arest preventiv de la 12.11.2014 la zi.
În baza art. 275 alin. 2 ncpp obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. C. I. B. A.
GREFIER,
C.-A. F.
Red. sent. P.R.M.
Red. dec. I.N.C. 05.02.2015
Tehnoredactat F.C.A. 09.02.2015/8 ex.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 52/2015.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 50/2015. Curtea de... → |
|---|








