Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 72/2015. Curtea de Apel BACĂU

Sentința nr. 72/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 327/32/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ Nr. 72/2015

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A.

Grefier N. C.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău- a fost legal reprezentat de V. P.- procuror

La ordine a venit spre soluționare cererea de formulată de autoritățile judiciare din Cipru privind transferul condamnatului T. T. pentru executarea pedepse de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin s.p._/2014, pronunțată de Tribunalul Districtual Larnaca.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru persoana transferabilă avocat D. R., apărător desemnat din oficiu..

Procedura completă, fără citare.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind recunoașterea hotărârii_/2014 emisă de Tribunalul Districtual Larnaca și transferarea persoanei condamnate T. I. pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Solicită recunoașterea parțială a sentinței penale mai sus menționate, doar în ceea ce privește infracțiunea de furt, întrucât infracțiunea referitoare la . fără a se prezenta imediat la cel mai apropiat director al Departamentului de imigrări pentru a i se acorda permisiunea de intrare în țară, nu este prevăzută de legea penală.

Solicită să fie recunoscută infracțiunea de furt cu încadrarea juridică prevăzută de art. 228 și art. 229 alin.1 lit.d Cod penal cu aplicarea art. 38 Cod penal, să se deducă perioada executată de la 21.03.2015 și să se dispună transferarea persoanei solicitate într-un penitenciar din România.

Avocat D. R., pentru persoana transferabilă, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, întrucât infracțiunea de furt și cea trecere frauduloasă a frontierei sunt prevăzute de legislația română.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu, referat avizat favorabil de instanța de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând-

La data de 18.05.2015 s-a înregistrat referatul nr. 1296/II/5/2015 din 18.05.2015 prin care P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău a sesizat această instanță în vederea recunoașterii sentința penală nr._/2014 pronunțată de Tribunalul Distructual Larnaca- Cipru, definitivă la data de 4.12.2014 - prin care persoana transferabilă T. T., fiul lui C. și L., născut la data de 14.01.1987, înComănești, jud. Bacău, cu același domiciliu, ., ., jud. Bacău, CNP_a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228, 229 al.1 lit.d C.p.român și trecerea frauduloasă a frontierei de stat

În motivarea rezoluției s-a arătat că:

Prin adresa nr._/2015/13c/909JAI din data de 07.05.2015, Ministerul Justiției-Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară Internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu dispozițiile Legii 302/2004, modificată și republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Cipru, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate T. T., în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanțele cipriote într-un penitenciar din România.

Cererea formulată de autoritățile judiciare cipriote este însoțită de documentele prevăzute de art.6 pct.2 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, respectiv: certificatul emis de Ministerul Justiției și Ordinii Publice din Cipru la data de 17.04.2015; sentința penală nr._/2014 emisă de Tribunalul Districtual Larnaca; procesul verbal de audiere a condamnatului T. T., din care rezultă că își manifestă intenția de a fi transferat; dispozițiile legale aplicabile.

Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor-Direcția generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea bazelor de Date, a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art.3 lit.a din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03. 1983.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că prin hotărârea pronunțată la data de 20.11.2014 de Tribunalul Districtual Larnaca, T. I. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de intrare în Republica Cipru fără a se prezenta la departamentul de străini și imigrări, imigrant interzis și efracție în timpul nopții a locuinței și furt. sentința a rămas definitivă și executorie la data de 4.12.2014.

Conform actelor înaintate de autoritățile cipriote, T. T. a fost privat de libertate începând cu data de 21.03.2015, data eliberării condiționate fiind stabilită la 4.11.2015, iar pedeapsa urmând a fi executată integral la data de 20.02.2016.

Astfel, se consideră că este îndeplinită condiția prevăzută de art.3 lit.c din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, nefiind aplicabile și dispozițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul în scopul executării lor în Uniunea Europeană, transpusă prin Legea nr. 300/2013 de modificare și completare a Legii nr. 302/2004 întrucât Cipru nu a transpus-o.

În fapt, la data de 08.08.2014, T. T. a intrat în republica Cipru pe calea aerului, la Aeroportul Tymbou din districtul Nicosia și nu s-a prezentat imediat personal la cel mai apropiat director al departamentului de imigrări pentru a i se acorda permisiunea de intrare în țară; la data de 11.08.2014, în Aradippou, în timp ce era străin iar datele sale erau înregistrate ca fiind persoană căreia îi este interzisă . intrat în Republica Cipru cu încălcarea interzicerii; în 10/11.08.2014 în Aradippou, în timpul nopții a intrat prin efracție printr-o locuință de unde a furat diverse obiecte de valoare și o sumă de bani, în valoare totală de 5300 euro; la data de 09.08.2014, în Aradippoi în timpul nopții a intrat prin efracție într-o locuință de unde a furat diverse obiecte de valoare în sumă de 2830 euro.

Examinând materialul cauzei, s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de art. 136 lit.b din Legea nr. 302/2004 republicată și art.3 pct.1 lit.e din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate T. T. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, prev. de art.228 și art.229 alin.1 lit.d și trecerea frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 262 alin.1, alin.2 lit.b din Codul penal român.

Persoana condamnată T. T. a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România.

După înregistrarea lucrării la P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în data de 15.05.2015, s-a procedat la efectuarea verificărilor prev. de art.134 din Legea nr. 302/2004, ocazie cu care s-a stabilit că T. T. a suferit condamnări în Cipru (în cursul anului 2011) și Franța (în cursul anului 2013) și nu este în prezent cercetat pentru comiterea vreunei infracțiuni. De asemenea, persoana condamnată nu a fost cercetată în România pentru infracțiunea comisă pe teritoriul Republicii Cipru.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile Titlului V din Legea nr.302/2004, Ministerul Justiției comunicând instanțelor și parchetelor prin decizia nr.9953/04.02.2014, faptul că Cipru nu a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI.

Cererea formulată de autoritățile judiciare din Cipru a fost însoțită de documentele prevăzute în art. 6 paragraf 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare și dispozițiile legale aplicabile,

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, rezultă următoarele:

- Prin sentința penală nr._/2014 pronunțată de Tribunalul Distructual Larnaca- Cipru, definitivă la data de 4.12.2014 - prin care persoana transferabilă T. T., fiul lui C. și L., născut la data de 14.01.1987, înComănești, jud. Bacău, cu același domiciliu, ., ., jud. Bacău, CNP_a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 12(3)(5) din Legea privind străinii și imigrarea Cap. 105, Legea nr. 166/87, Legea nr. 66(1)/2003, Legea nr.43/74, 6(1) (K) (2) și 19(2) și furt calificat prev. și 20, 255, 291, 292(a) din Codul Penal Cipriot, Cap. 154 și Legea 166/87.

Examinând sentința a cărei recunoaștere se solicită pronunțată de autoritățile judiciare Cipriote, Curtea observă că persoana transferabilă T. T. fost condamnată la pedeapsa de câte 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 12(3)(5) din Legea privind străinii și imigrarea Cap. 105, Legea nr. 166/87, Legea nr. 66(1)/2003, Legea nr.43/74, 6(1) (K) (2) și 19(2) și furt calificat prev. și 20, 255, 291, 292(a) din Codul Penal Cipriot, Cap. 154 și Legea 166/87, constând în aceea că la data de 8.08.2014 a intrat in Republica Cipru pe cale aeriană fără să se prezinte la departamentul de imigrări în vederea acordării permisiunii de intrare în țară și în condițiile în care îi era interzis dreptul de intrare în această țară din data de 17.02.2012.

Prin aceeași sentință s-a reținut că la data de 9.08.2014, respectiv în perioada 10-11.08.2014 a intrat prin efracție în locuințe situate în districtul Larnaca de unde a sustras bunuri și sume de bani cauzând u prejudiciu în valoare de 2830 euro, respectiv 5300 euro.

Examinând materialul cauzei Curtea constatată că nu este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută în art. 155 al.1 lit.b din Legea nr. 302/2004, în ceea ce privește fapta de trecere frauduloasă frontierei de stat reținută în sarcina condamnatului, având în vedere că prin dispozițiile art. 262 din codul penal român, legiuitorul a a înțeles să incrimineze . țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României nu și a altor state.

În atare condiții, fapta inculpatului de a intra ilegal pe teritoriul Republicii Cipru, nu constituie infracțiune potrivit legii române, nefiind astfel îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută în art. 155 al.1 lit.b din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește faptele de furt calificat pentru comiterea cărora T. T. a fost condamnată, se consideră îndeplinită și condiția dublei încriminări prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. e din Convenția Europeană și art. 155 alin.1 lit. b din Legea nr. 302/2004, faptele reținute în sarcina condamnatului au corespondent și în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228, 229 al.1 lit.d C.penal român.

Din verificările făcute nu a rezultat că T. T. a fost cercetat/judecat pentru aceste infracțiuni comisă în Republica Cipru de către autoritățile judiciare din România.

Din cazierul judiciar al condamnatului rezultă că acesta a suferit condamnări aplicate de instanțe din Republica Cipru și Franța.

În ceea ce privește infracțiunile de furt calificat, nu se constată incident nici unul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea 302/2004.

Cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Cipru a fost însoțită de documentele prevăzute în art. 6 paragraf 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate.

Instanța constată că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf 1 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, rezultă următoarele:

Prin sentința penală sentința penală nr._/2014 pronunțată de Tribunalul Distructual Larnaca- Cipru, definitivă la data de 4.12.2014 - prin care persoana transferabilă T. T. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228, 229 al.1 lit.d C.p.român.

În fapt, prin hotărârea de condamnare pronunțată de instanța străină s-a reținut că T. T., la data de 8.08.2014 a intrat in Republica Cipru pe cale aeriană fără să se prezinte la departamentul de imigrări în vederea acordării permisiunii de intrare în țară, în condițiile în care îi era interzis dreptul de intrare în această țară din data de 17.02.2012.

Prin aceeași sentință s-a reținut că la data de 9.08.2014, respectiv în perioada 10-11.08.2014 a intrat prin efracție în locuințe situate în districtul Larnaca de unde a sustras bunuri și sume de bani cauzând persoanelor vătămate un prejudiciu în valoare de 2830 euro, respectiv 5300 euro.

Persoana transferabilă a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind îndeplinită condiția prevăzută în art. 155 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată

Curtea apreciază că nu sunt incidente în cauză disp. art. 154 alin. 8 lit. a,b din Legea 302/2004 republicată privind adaptarea pedepsei aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent având în vedere următoarele

- natura pedepselor aplicate de instanța străină corespund, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română

- durata pedepsei rezultante aplicate pentru concurs de infracțiuni nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente.

În consecință, Curtea constată îndeplinirea condițiilor pentru recunoaștere și a condițiilor pentru transfer prevăzute în art. 155 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, având în vedere că România și-a asumat printr-un tratat internațional la care este parte obligația recunoașterii hotărârii penale pronunțare în străinătate (Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996) dar a și implementat în mod direct Decizia –cadru 2008-2009 /JAI a Consiliului din 27 noiembrie 200 8 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau militară, hotărârile pronunțate în străinătate respectă ordinea publică a statului român și produce efecte juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, Curtea va dispune recunoașterea în parte a sentinței penale nr._/2014 pronunțată de Tribunalul Distructual Larnaca- Cipru, definitivă la data de 4.12.2014 - prin care persoana transferabilă T. T. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228, 229 al.1 lit.d C.p.român.

De asemenea, având în vedere că persoana condamnată este cetățean român, hotărârea pronunțată în străinătate este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei potrivit art. 152 lit i din Legea nr. 302/2004, iar faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legi române, Curtea va dispune transferul persoanei condamnate pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare.

În baza art. 72 Cp va deduce perioada executată de la 21.03.2015 la zi.

În baza art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

În baza art 154 alin. 6 lit a din Legea nr. 302/2004 republicată, recunoaște în parte sentința penală nr._/2014 pronunțată de Tribunalul Distructual Larnaca- Cipru, definitivă la data de 4.12.2014 - prin care persoana transferabilă T. T., fiul lui C. și L., născut la data de 14.01.1987, înComănești, jud. Bacău, cu același domiciliu, ., ., jud. Bacău, CNP_a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228, 229 al.1 lit.d C.p.român.

Dispune transferarea persoanei condamnate T. T. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 1 an și 6 luni ani închisoare.

În baza art. 72 Cp deduce perioada executată de la 21.03.2015 la zi.

În baza art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru persoana condamnată.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. A. N. C.

Red.s.p. B.A.

Tehnored. NCC

Ex.3

15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 72/2015. Curtea de Apel BACĂU