Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 64/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 3827/110/2014/a8

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 64/C

Ședința publică din 15.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N. C. I.

GREFIER: C.-A. F.

Ministerul Public: P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

- reprezentat legal prin procuror N. S.

Pe rol fiind soluționarea contestației declarate de inculpatul C. R. I. împotriva încheierii de ședință din data de 05.05.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 14.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-inculpat C. R.-I., asistat de apărător ales, avocat M. D..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul contestatorului-inculpat și reprezentantul Ministerului Public arată că nu are alte cereri prealabile.

Nemaifiind alte cereri prealabile, curtea constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Avocat M. D. pentru contestatorul-inculpat C. R. I., arată că a formulat contestație în baza prevederilor art. 206 C.p.p. împotriva încheierii din 05.05.2015 pronunțată de către Tribunalul Bacău, prin care s-a menținut măsura controlului judiciar față de contestatorul-inculpat C. R. I.. Acesta este trimis în judecată pentru două infracțiuni de luare de mită - 150 lei fiecare infracțiune și o infracțiune de abuz în serviciu, respectiv faptul că nu ar fi luat niște măsuri legale cu privire la un accident, însă părțile vătămate și-au îndestulat prejudiciul de la firma de asigurări, ele au mers pe o constatare amiabilă, apoi s-au răzgândit la sugestia unui angajat de la D.G.A. și acestea sunt chestiuni care sunt consemnate și în declarația lui de la fond.

A formulat contestație și a solicitat revocarea controlului judiciar pentru următoarele motive: dacă ceilalți doi inculpați, în calitate de polițiști, au fost surprinși în flagrant și au recunoscut pentru că ei au fost cei care au luat banii respectivi de la investigatorul sub acoperire, nu aceeași chestiune este valabilă și pentru inculpatul pe care îl reprezintă. Acesta se afla în echipaj cu cel care a luat banii și la un moment dat inculpatul M. B. a dat o declarație halucinantă cum că ar fi venit cineva și ar fi aruncat cu banii pe bancheta din spate și că ar fi fugit, lucru nesusținut de către inculpatul pe care îl reprezintă la momentul audierii cu ocazia reținerii. Practic, celălalt coinculpat M. B. a luat acea sumă de bani. Apărarea dumnealui este prezentă și în declarații, în sensul în care a crezut că acei bani pe care i-a luat sunt în contul unei consumații pe care ar fi achitat-o și a dovedit-o cu bonul fiscal care se află la dosarul cauzei. Acestea sunt chestiuni de fond, dar au un impact și asupra măsurii preventive, pentru că dacă în ce îl privește pe celălalt inculpat C., care a recunoscut o faptă din 2013, respectiv că a luat acea sumă de bani, această chestiune nu poate fi imputată inculpatului pe care îl reprezintă. Se poate discuta despre vinovăție în măsura în care va fi condamnat pe probe certe la sfârșitul procesului.

În momentul de față acesta a stat în arest preventiv o perioadă îndelungată de timp vis a vis de gravitatea acestor infracțiuni. În prezent se află sub control judiciar din luna septembrie 2014. Curtea Constituțională s-a pronunțat nu demult prin acea hotărâre prin care a impus magistratului din 60 în 60 de zile dacă mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri sau dacă au apărut împrejurări noi care să justifice o asemenea măsură. Consideră că i se încalcă prezumția de nevinovăție, pentru că dacă se prelungește sine die această măsură pe motivarea pe care magistratul de la Tribunalul Bacău a inserat-o în încheierea din 05.05.2015, constată că poate antama ce soluție se va da în acest dosar. Practic, este limitat în dreptul de apărare, pentru că are un dezavantaj clar față de acuzare, respectiv parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. Solicită a se avea în vedere gravitatea infracțiunilor și sumele care sunt modice, față de sumele care se vehiculează în mass media. Dacă se ia măsura controlului judiciar în cauze în care se vehiculează sume de sute de mii sau milioane de euro, în cazul de față este vorba de mai aprox. 60 de euro.

A solicitata revocarea măsurii preventive în primul rând pentru a se înlătura această anticipare a pedepsei și încălcare a principiului prezumției de nevinovăție, care trebuie să primeze și să troneze până la o hotărâre judecătorească definitivă. A formulat o cerere de probatorii complexă, față de poziția de nerecunoaștere a inculpatului pe care îl reprezintă și față de situația concretă consideră că acesta merită să fie judecat fără a avea această măsură preventivă, care nu se impune, întrucât martorul cu identitate protejată, respectiv investigatorul sub acoperire nu poate fi influențat.

În momentul de față inculpatul se găsește într-o postură inedită în condițiile în care el nu este condamnat definitiv, este suspendat din profesie și la ora actuală nu are mijloace legale de subzistență, fiind întreținut de către mama lui. Față de această situație, în subsidiar, solicită modificarea prevederii de la art. 215 alin. 2 lit. e cu privire la dreptul de a exercita profesia pentru a putea fi pus la dispoziție. Există ordine ale ministrului cu privire la această chestiune și el până în momentul de față nu a fost pus la dispoziție. Consideră că este vorba despre încălcarea dreptului la muncă prevăzut de art. 41 alin. 2 din Constituție și art. 3 din Codul muncii. Există o decizie de speță în cauza_ * a Î.C.C.J. unde este cercetat pentru fapte mult mai grave fostul deputat și avocat M. B., căruia inițial Î.C.C.J. i-a îngrădit dreptul de a-și exercita profesia și tot Î.C.C.J., în contestație, și-a însușit argumentele acestuia și i s-a permis să profeseze.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea contestației formulate de inculpat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate de către contestatorul-inculpat și menținerea încheierii Tribunalul Bacău prin care s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar, întrucât apreciază că subzistă temeiurile pentru care această măsură a fost luată. Măsura preventivă a controlului judiciar este în continuare proporțională cu gravitatea acuzației în sensul că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fapte care se caracterizează în concret într-o periculozitate semnificativă.

Contestatorul-inculpat C. R.-I. solicită a i se ridica controlul judiciar pentru a se putea angaja ca șofer măcar. Are un copil minor în întreținere și nu are mijloace legale de subzistență.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin încheierea de ședință din data de 05.05.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 14 s–a menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpații M. B., C. C. și C. R. I..

Pentru a dispune astfel Tribunalul Bacău a reținut următoarele:

Verificând legalitatea și temeinicia luării măsurii controlului judiciar dispusă prin încheierea nr.83/17 septembrie 2014 a CURȚII DE APEL BACĂU în conformitate cu dispozițiile art.208 alin 2 și 4 din Codul de procedură penală s-a constatat următoarele:

În textul de lege sus menționat se arată că:

(2) Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

(4) În tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat.

Prin OUG NR 82/10 decembrie 2014 codul de procedură penală a fost modifica și a fost introdus alin 5 la art. 208 cu următorul conținut:

În tot cursul judecății, instanța verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Dispozițiile art. 207 alin. (3) - (5) se aplică în mod corespunzător."

Având de pronunțat cu privire la măsura controlului judiciar a inculpaților, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. 738/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:

1 C. R. I., fiul lui I. și D., născut la data de 27.02.1980 în mun. Onești, jud. Bacău, cetățean român, domiciliat în .. Bacău ocupația: agent de poliție în cadrul I.P.J. Bacău – Poliția mun. Onești – Serviciul Rutier, divorțat, cu un copil minor, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 fapte în datele de 22.08.2013 și 25.04.2014) și de abuz în serviciu, prev. de art. 289 al. 1 C.p. rap. la art. 6, 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, respectiv de art. 132 din Legea nr.78/2000 rep. cu referire la art. 297 C.p., cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. și a art. 5 C.p.,

constând în aceea că

- în data de 22.08.2013, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu inculpatul C. C., nu i-a aplicat testatorului sancțiunile legale, deși constatase că acesta a depășit limita legală de viteză, acceptând, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, suma de 300 lei, oferită de testator cu titlu de mită;

- în data de 25.04.2014, în timp ce se afla în timpul programului de lucru, împreună cu inculpatul M. B., nu i-a aplicat investigatorului sub acoperire cu identitatea Ș. M. sancțiunile legale pentru depășirea prin loc nepermis și depășirea limitei legale de viteză, primind în schimb jumătate din suma oferită cu titlu de mită de investigatorul sub acoperire echipajului mai sus menționat,

- în data de 28.12.2013, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost sesizat prin serviciul 112 să ia măsurile legale cu privire la accidentul rutier petrecut în aceeași dată pe raza . martorului Osoloș C., în urma căruia au suferit prejudicii persoanele vătămate A. N. C., A. C. C. (avarierea autoturismului personal al acestora) și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași – Secția Drumuri Naționale Bacău – Districtul Onești (7m de parapeți de protecție ai podului), cu știință, deși a constatat că persoanele implicate nu încheiaseră o constatare amiabilă de accident, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu (constând în cercetarea la fața locului, legitimarea și verificarea documentele celor implicați, testarea cu aparatul etilotest, eliberarea autorizației de reparații, sancționarea contravențională a persoanei vinovate de producerea accidentului), lezând astfel interesele legitime ale numiților A. N. C., A. C. C. și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași – Secția Drumuri Naționale Bacău – Districtul Onești și asigurându-i astfel persoanei care a provocat accidentul un folos necuvenit constând în menținerea dreptului de a conduce și neobligarea acesteia la dezdăunarea persoanelor vătămate;

2. C. C., fiul lui I. și M., născut la data de 06.10.1981 în mun. Onești, jud. Bacău, cetățean român, domiciliat în mun. Onești, ./C/39, jud. Bacău, studii superioare, profesia: agent de poliție în cadrul I.P.J. Bacău – Poliția mun. Onești, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP_,pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 fapte, comise în datele de 22.08.2013 și 25.04.2014) și dedivulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 289 al. 1 C.p. rap. la art. 6, 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, respectiv de art. 304 al. 2 C.p., cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. și a art. 5 C.p.,

constând în aceea că:

- în data de 22.08.2013, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu inculpatul C. R. I., nu i-a aplicat testatorului sancțiunile legale, deși constatase că acesta a depășit limita legală de viteză, acceptând, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, suma de 300 lei oferită de testator cu titlu de mită;

- în data de 25.04.2014, nu i-a aplicat sancțiunile contravenționale corespunzătoare investigatorului sub acoperire cu identitatea A. A., deși constatase că acesta depășise limita de viteză pe raza localității Bogdănești din jud. Bacău, pe DN 11, primind în schimb, cu titlu de mită, suma de 400 lei,

- în data de 05.04.2014, a efectuat verificarea în baza de date aparținând M.A.I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, cu privire la punctele de penalizare acumulate de persoana având CNP-ul_ și a comunicat datele respective unei alte persoane – G. F., utilizatorul postului telefonic cu nr._;

3. M. B., fiul lui L. și E., născut la data de 20.08.1981 în mun. Onești, jud. Bacău, cetățean român, domiciliat în .. Bacău, ocupația: agent de poliție în cadrul I.P.J. Bacău – Poliția mun. Onești – Serviciul Rutier, căsătorit, cu un copil minor, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP_,pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și de luare de mită, prev. și ped. de art. 289 al. 1 din Vechiul Cod Penal și respectiv de art. 289 al. 1 C.p. raportat la art. 6, 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. și a art. 5 C.pen.,

constând în aceea că:

- în data de 18.12.2013, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit procesul verbal . nr._, în care a făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului, în sensul că a precizat că în aceeași dată, în jurul oreli 17:20, l-ar fi surprins pe Abalașei I. traversând . mun. Onești prin loc nepermis, la o distanță de 15 m față de trecerea de pietoni, motiv pentru care l-a sancționat cu avertisment pe așa zisul contravenient, potrivit art. 167 al. 1 din HG nr. 1391/03 și de art. 99-1-13 din OUG nr. 195/2002, deși în fapt abaterea la regimul rutier a fost comisă de Abalașei I. în calitate de conducător auto al unui taximetru aparținând . Onești, la o oră anterioară celei consemnate, existând indicii că abaterea respectivă era suficient de gravă pentru a atrage măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice,

- în data de 25.04.2014, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu inculpatul C. R. I., nu i-a aplicat investigatorului sub acoperire cu identitatea Ș. M. sancțiunile legale pentru depășirea prin loc nepermis și depășirea limitei legale de viteză, primind în schimb suma de 300 lei, oferită cu titlu de mită de investigatorul sub acoperire echipajului mai sus menționat și păstrând din aceasta jumătate;

Analizând actele dosarului, sub aspectul temeiniciei și probatoriul administrat până în acest moment al procesului, instanța a considerat că măsura controlului judiciar se impunea a fi menținută cu privire la inculpați, întrucât temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, impun în continuare acest lucru .

Prin încheierea de ședință din data de 19 martie 2015 s–a menținut măsura controlului judiciar față de cei trei inculpați, măsură dispusă prin încheierea nr. 83/ 17 septembrie 2014 în dosar nr.3827/110/ 2014 a 4 a CURȚII DE APEL BACĂU.

Instanța a constatat că inculpații la luarea măsurii controlului judiciar, fiind reținute ca temei legal al acesteia, dispozițiile art. 211 raportat la art 215 Codul de procedură penală temeiuri care subzistă, din probe rezultând presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu, iar luarea măsurii a fost necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin. 1 cod pr penală.

La aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudența CEDO).

Raportat la modalitatea de comitere a faptelor, urmarea produsă,- a prejudiciului mare produs, - fapte cu conținut transfrontalier - poziția acestora, instanța apreciază ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, prin respectarea de către inculpați a obligații impuse, având în vedere și multitudinea de astfel de fapte în ultima perioadă de timp.

În conformitate cu prevederile legale instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora.

Aplicând criteriile impuse de jurisprudența CEDO la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, instanța reține că menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesele inculpaților, impun menținerea, în continuare a controlului judiciar.

Mai mult prin faptele presupuse a fi comise au fost vătămate valori deosebit de importante, ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, s-ar induce un puternic sentiment de temere în rândul comunității, de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ceea ce practic ar echivala cu încurajarea făcută acestora și la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului, fapt ca în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.

Măsura preventivă a controlului judiciar este, în continuare proporțională cu gravitatea acuzației, în sensul că inculpații C. R. I., C. C. și M. B. sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii privind luarea de mită și abuz de serviciu în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu au aplicat testatorilor sancțiunile legale, deși constatase că aceștia au încălcat prevederile de la legea circulației, acceptând, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, suma de bani oferite cu titlu de mită, fapte care se caracterizează în concret printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art.211 și urmt. corob. cu art.207 alin 5 din C.p.p..

Față de considerentele expuse, apreciind că măsura preventivă de control judiciar, dispusă față de inculpații C. R. I., C. C. și M. B. este legală și temeinică, precum și verificând subzistența elementelor care au determinat luarea acestei măsuri, caracterul necesar și proporțional al acesteia cu gravitatea acuzației și scopul urmărit, urmează ca în baza textului sus menționat, să se mențină măsura luată .

Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat contestație inculpatul C. R. I., motivele fiind expuse pe larg în preambulul prezentei decizii, astfel încât nu vor mai reluate ci numai analizate.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii atacate sub aspectul motivelor de contestație invocate cât și din oficiu, conform art.204 c.pr.pen. sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept, curtea apreciază ca neîntemeiată contestația formulată urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează:

În mod corect Tribunalul Bacău a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii controlului judiciar a inculpatului nu au dispărut - împrejurare care a condus la menținerea măsurii restrictive de liberate luată față de acesta.

Astfel, există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care este judecat, măsura preventivă luată fiind necesară în scopul bunei desfășurări a procesului penal în continuare, a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată ori al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Măsura preventivă solicitată este necesară în scopul bunei desfășurări a procesului penal, având în vedere că dosarul este în faza cercetării judecătorești, și ținând cont de natura și complexitatea cauzei, gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului

De asemenea, menținerea măsurii controlului judiciar, în acest moment procesual este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit, respectiv buna desfășurarea procesului penal.

Exercitarea dreptului de a depăși o anumită limită teritorială poate constitui o măsură necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertățile altora.

În speță, curtea, constată că această măsură preventivă poate fi considerată necesară într-o societate democratică prin asigurarea prezenței inculpatului la judecarea cauzei.

Instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura restrictivă de libertate pe de o parte și interesul public de asigurare a prezenței inculpatului la judecarea cauzei. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a părăsi teritoriul țării, prin buna administrare a probelor în faza de judecată.

Aprecierea „ limitelor rezonabile” ale unei interdicții de a desfășura profesia în exercitarea căreia se presupune că au fost comise faptele se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real, care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate fără restricții, or, în speță, faptele inculpatului care au fost comise în exercitarea atribuțiilor de polițist aduc atingere încrederii de care se bucură această profesie și reclamă menținerea controlului judiciar, inclusiv a interdicției referitoare la exercitarea acesteia.

Contrar celor afirmate de inculpat, prin apărător, curtea apreciază că menținerea controlului judiciar nu încalcă dreptul la muncă al inculpatului, în condițiile în care acesta este liber să exercite orice profesie.

Este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana judecată se bucură de prezumția de nevinovăție, însă legiuitorul a stabilit ca în cazul în care se regăsesc anumite condiții expres prevăzute, să se poată lua una din măsurile preventive, indiferent dacă acuzatul recunoaște sau nu săvârșirea faptelor pentru care este judecat, dacă are sau nu antecedente penale, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu dispozițiile art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pe de o parte judecătorul este obligat să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal, pe de altă parte.

Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lipsa oricărei măsuri preventive ori modificarea obligațiilor ce intră în conținutul controlului judiciar, în acest moment procesual, nu este oportună aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. „b” noul Cod pr.penală rap. la art. 206 noul cod pr. Penală noul cod de pr. penală, va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul C. R. I.

În temeiul art. 275 alin.2 noul Cod pr.penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei,către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. „b” noul Cod pr.penală rap. la art. 206 noul cod pr. Penală, respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul C. R. I. împotriva încheierii de ședință din 05.05.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 15.

Constată că inculpatul au fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 275 alin.2 noul Cod pr.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N.-C. I. C.-A. F.

Red.î.f. – C.Gh.

Red.î.c. – I.N.C.

Tehnored. F.C.A./3 ex.

18.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel BACĂU