Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 55/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 55/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 55/C

Ședința publică din data de 29.04.2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE- V. M.

*

GREFIER: P. E.

*********************************************

Ministerul Public – P. de pe lângă Î.C.C.J.-D.I.I.C.O.T.-S.T. Bacău - a fost reprezentat legal de –PROCUROR – V. V.

Pe rol judecarea contestațiilor formulate de inculpații P. C., E. R. G., P. R., P. F., A. R., M. C. E. ȘI F. F. împotriva încheierii din 22.04.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 14 .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorii inculpați, în stare de arest, P. C., asistat din oficiu de avocat Lepârdă A. E., Enpșel R. G. asistat din oficiu de avocat Folner I., P. R. asistat din oficiu de avocat P. M., P. F., asistat din oficiu de avocat G. D., A. R., asistat din oficiu de avocat G. P. C., M. C. E. asistat din oficiu de avocat G. I, F. F., asistat din oficiu de avocat G. C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorii contestatorilor inculpați și procurorul, pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat Lepârdă A. E. pentru contestatorul inculpat P. C., solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, având în vedere că inculpatul nu este recidivist, are doi copii în întreținere, alți inculpați din aceeași cauză au fost puși în libertate, apreciind că este un tratament discriminatoriu, deși aceștia au antecedente penale. Arată că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului avocat oficiu din fondul MJ, care a fost vizat de instanță.

Avocat Folner I. pentru contestatorul inculpat E. R. G., solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut parțial comiterea faptelor, are copii în întreținere, este arestat de mult timp, lăsat în libertate acesta nu va influența bunul mers al procesului penal. Totodată arată că alți inculpați din aceeași cauză au fost puși în libertate, apreciind că este un tratament discriminatoriu, deși aceștia au antecedente penale.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului avocat oficiu din fondul MJ, care a fost vizat de instanță.

Avocat P. M. pentru contestatorul inculpat P. R. solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut parțial comiterea faptelor și are 2 copii în întreținere. Invocă și faptul că alți inculpați din aceeași cauză au fost puși în libertate, apreciind că este un tratament discriminatoriu, deși aceștia au antecedente penale.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului avocat oficiu din fondul MJ, care a fost vizat de instanță.

Avocat G. D. pentru contestatorul inculpat P. F., solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă. Arată că pericolul social si rezonanța socială a faptelor s-au estompat, deși inculpatul este recidivist, apreciază că față de acesta se poate lua o altă măsură preventivă. Totodată arată că alți inculpați din aceeași cauză au fost puși în libertate, apreciind că este un tratament discriminatoriu, deși aceștia au antecedente penale.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului avocat oficiu din fondul MJ, care a fost vizat de instanță.

Avocat G. P. C., pentru contestatorul inculpat A. R., solicită admiterea contestației, revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau control judiciar având în vedere contribuția redusă a acestuia la comiterea faptelor. Lăsat în libertate inculpatul nu va influența bunul mers al procesului penal, nu va aduce atingere valorilor sociale ocrotite de lege, nu va zădărnici aflarea adevărului . Solicită a se avea în vedere că inculpatul este arestat de 18 luni de zile, probele la urmarirea penală au fost administrate, termenul rezonabil fiind depășit. Solicită a se avea în vedere și situația familială a acestuia, fiind singurul întreținător de familie.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului avocat oficiu din fondul MJ, care a fost vizat de instanță.

Avocat G. I. pentru contestatorul inculpat M. C-tin E., solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, întrucât măsura arestării preventivă este una excesivă, fiind arestat de un an si 6 luni, acesta recunoscând faptele comise. Arată că instanța de fond nu a avut în vedere proporționalitatea între starea de arest și dreptul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Se întreabă de ce această măsură a arestului preventiv este singura care conduce la buna desfășurare a procesului penal. Totodată solicită a se avea în vedere că inculpatul are trei copii în întreținere.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului avocat oficiu din fondul MJ, care a fost vizat de instanță.

Avocat G. C. pentru contestatorul inculpat F. F., solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă. Acesta are copii în întreținere, iar soția lui nu realizează venituri.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului avocat oficiu din fondul MJ, care a fost vizat de instanță.

Reprezentantul parchetului, solicită respingerea ca nefondate a contestațiilor formulate de cei 7 inculpați, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, măsura arestului preventiv fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere natura faptelor comise, modalitatea comiterii acestora și nu7mărul părților vătămate,apreciind totodată că

Măsura arestului preventiv este singura care asigura buna desfăsurare a procesului penal.

Totodată arată că termenul rezonabil nu a fost depășit având în vedere limitele de pedeapsă pentru faptele pentru care sunt cercetati, o altă măsură preventivă nefiind necesară și oportună.

Contestatorul inculpat P. C., solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar sau arest la domiciliu, pentru a fi alături de copii.

Contestatorul inculpat E. R. G., solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru a fi alături de copii, precizând că sotia nu lucrează și a se avea în vedere că a recunoscut comiterea faptelor.

Contestatorul inculpat P. R., solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar sau arest la domiciliu, pentru a fi alături de copii, obligându-se să se prezinte când va fi chemat în instanță.

Contestatorul inculpat P. F., solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, precizând că va respecta condițiile impuse de instanță.

Contestatorul inculpat A. R.,arată că a recunoscut comiterea faptelor, solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar sau arest la domiciliu, pentru a fi alături de familie, arătând că sotia nu lucrează.

Contestatorul inculpat M. C-tin E., arată că a comis o singura fapta de tâlharie, ceilalti care sunt liberi au câte două fapte. Solicită a se avea în vedere că a recunoscut fapta, a dat declaratie, nu s-a sustras, a venit la organele de cercetare penala de bună voie, solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar sau arest la domiciliu.

Contestatorul inculpat F. F., solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar sau arest la domiciliu, pentru a fi alături de copii, obligându-se să se prezinte când va fi chemat în instanță. Depune la dosar un memoriu.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin încheierea din 22.04.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 14, s-a dispus: în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală respingerea ca neîntemeiate,a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, cereri formulate de către inculpații P. C., E. R.-G., P. R., P. F., A. R., M. C.-E. și F. F..

În temeiul art. 362 și art. 208 alin. 4Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților:

1. P. C., fiul lui G. - L. și C., născut la data de 02.07.1987 în Piatra N., județ N., cu domiciliul în Piatra N., ., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal;

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale, în dauna părților vătămate M. G., I. I. și M. I.);

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal ( 2 acte materiale în dauna părții vătămate M. G. și C.N.P.R.), cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

2. E. R.-G., fiul lui A. și M., născut la data de 31.07.1986 în municipiul Reșița, județ C. S., cu domiciliul în comuna D. Roșie, ., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (două acte materiale);

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale, în dauna părților vătămate M. G., I. I. și M. I.);

-tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal ( 3 acte materiale în dauna părții vătămate M. G., Schitul 12 Apostoli, din comuna Dorna Candrenilor, . Suceava și C.N.P.R)., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

P. R., fiul lui G.-L. și C., născut la data de 24.09.1982 în municipiul P., județ Iași, cu domiciliul în comuna D. Roșie, ., județ N., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale, în dauna părților vătămate M. G., I. I. și M. I.);

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal ( 2 acte materiale în dauna părții vătămate M. G. și C.N.P.R)., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

4. P. F., fiul lui G. L. și C., născut la data de 19.02.1984 în ., cu domiciliul în Piatra N., ., județ N., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (două acte materiale);

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale, în dauna părților vătămate M. G., I. I. și M. I.);

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal ( 3 acte materiale în dauna părții vătămate M. G., Schitul 12 Apostoli, din . Suceava și C.N.P.R)., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

5. A. R., fiul lui M. și A., născut la data de 14.08.1985 în municipiul Piatra N., județ N., cu domiciliul în municipiul Piatra N., .. 22, ., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

6. M. C.-E., fiul lui V. și M., născut la data de 25.09.1983 în municipiul Piatra N., județ N., cu domiciliul în municipiul Piatra N., ., ., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicare dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

7. F. F., fiul lui D. și V., născut la data de 30.07.1989 în municipiul Piatra N., județ N., cu domiciliul în municipiul Piatra N., ., ., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere următoarele:

Cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților P. C., E. R.-G., P. R., P. F., A. R., M. C.-E., F. F.:

Prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților:

1. P. C., fiul lui G.-L. și C., născut la data de 02.07.1987 în Piatra N., județ N., cu domiciliul în Piatra N., ., ., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal;

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale, în dauna părților vătămate M. G., I. I. și M. I.);

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale în dauna părții vătămate M. G. și C.N.P.R)., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

2. E. R.-G., fiul lui A. și M., născut la data de 31.07.1986 în municipiul Reșița, județ C. S., cu domiciliul în ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (două acte materiale);

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale, în dauna părților vătămate M. G., I. I. și M. I.);

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal ( 3 acte materiale în dauna părții vătămate M. G., Schitul 12 Apostoli, din comuna Dorna Candrenilor, . Suceava și C.N.P.R)., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 C. proCod penal.

3. P. R., fiul lui G. - L. și C., născut la data de 24.09.1982 în municipiul P., județ Iași, cu domiciliul în comuna D. Roșie, ., județ N., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 40 D/P/2014 din 14.04.2014 emis de D.I.I.C.OT.- Biroul Teritorial N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale, în dauna părților vătămate M. G., I. I. și M. I.);

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal ( 2 acte materiale în dauna părții vătămate M. G. și C.N.P.R.), cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

4. P. F., fiul lui G. L. și C., născut la data de 19.02.1984 în ., cu domiciliul în Piatra N., ., județ N., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (două acte materiale);

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale, în dauna părților vătămate M. G., I. I. și M. I.);

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal ( 3 acte materiale în dauna părții vătămate M. G., Schitul 12 Apostoli, din comuna Dorna Candrenilor, . Suceava și C.N.P.R.), cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

5. A. R., fiul lui M. și A., născut la data de 14.08.1985 în municipiul Piatra N., județ N., cu domiciliul în municipiul Piatra N., .. 22, ., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

6. M. C.-E., fiul lui V. și M., născut la data de 25.09.1983 în municipiul Piatra N., județ N., cu domiciliul în municipiul Piatra N., ., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicare dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

7. F. F., fiul lui D. și V., născut la data de 30.07.1989 în municipiul Piatra N., județ N., cu domiciliul în municipiul Piatra N., ., ., CNP_, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate și a inculpaților:

8. P. M. R., (la data trimiterii în judecată arestat în altă cauză) fiul lui natural și G., născut la data de 05.09.1988 în P., județ Iași, cu domiciliul în ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (două acte materiale, în dauna părților vătămate I. I. și M. loan);

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

9. V. Bodgan (la data trimiterii în judecată arestat în altă cauză) fiul lui A. și Agustina, născut la data de 23.04.1982 în P., județ Iași, cu domiciliul în comuna Miroslovești, ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, Cod penal;

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

10. M. V. S., fiul lui V. și V., născut la data de 31.12.1992 în Piatra N., județ N., cu domiciliul în . A, județ N., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale în dauna părții vătămate M. G., Schitul 12 Apostoli, din comuna Dorna Candrenilor, . Suceava), cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

11. M. A., fiul lui V. și V., născut la data de 11.06.1989 în Piatra N., județ N., cu domiciliul în . D. Roșie, ., județ N., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal;

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

12. F. F., fiul lui N. și V., născut la data de 26.05.1979 în mun. Piatra N., jud. N., domiciliat în . Poieni, ., jud. N., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d, f Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul N., Secția Penală cu nr._ 14 din 15.04.2014.

În actul de sesizare s-a reținut în esență că în cursul anului 2012, inculpatul P. C. a constituit un grup infracțional organizat, la care, în diferite perioade de timp, au aderat coinculpații P. F., P. R., E. R.-G., A. R., M. C. - E., F. F., V. B., P. R., M. V.-S., M. A. și F. F., în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni de tâlhărie pe raza județelor N. și Suceava cât și în străinătate. In cadrul grupului infracțional, așa cum a rezultat din probatoriul administrat, in lipsa lui P. C., atribuțiile de lider erau preluate de către E. R. G., care stabilea ce activități vor fi. executate de fiecare membru in parte.

Din cercetările efectuate a rezultat că gruparea este coordonată de P. C. și are ca nucleu de bază pe numiții P. R., P. F. și E. R. G.. în diferite perioade de timp aceștia au racolat la gruparea infracțională și pe coinculpații A. R., M. C. - E., F. F., V. B., P. R., M. V.-S., M. A. și F. F..

Ca mod de comitere a faptelor s-a constatat că aceștia au acționat în mod organizat, au plănuit în mod amănunțit fiecare faptă comisă, atribuțiile fiecărui participant, stabilirea traseelor de deplasare, atât înainte cât și după comiterea faptelor, supravegherea principalelor căi de acces pentru a se asigura că activitatea infracțională nu va fi întreruptă de lucrători de poliție. Inculpații, pentru a nu fi identificați de către părțile vătămate cât și pentru a nu lăsa urme ADN sau amprente care să probeze participarea la activitățile infracționale, la toate faptele comise au folosit cagule și mănuși chiar si la conducerea autoturismelor cu care se deplasau.

I. În dimineața zilei 16 mai 2013, în jurul orelor 07,20 pe DJ-15 A, în zona comunei Bârgăoani, jud. N., inculpații P. R., P. F., zis „P.", P. C., P. R., zis „B., E. R. G. zis „B.", având fețele acoperite cu cagule și mănuși, utilizând două autoturisme și pistoale, au blocat în trafic autoturismul_, aparținând Poștei Române, din care au sustras 2 saci cu bani și corespondență, imobilizând totodată conducătorul auto și însoțitorul acestuia, legându-le mâinile cu bandă scotch și lipsindu-i de libertate prin închiderea în interiorul autoturismului, blocând ușa cu o șurubelniță. Anterior comiterii faptei, inculpații P. M. R., P. F., zis „P.", P. C., P. R., zis „B., E. R. G. zis „B." și V. B. au supravegheat traseul pentru a stabili cu exactitate locul unde pot comite jaful, fără a se expune sau a fi văzuți de eventual martori. De asemenea, aceștia au verificat și traseele pe care pot pleca de la locul faptei, pentru a nu se intersecta cu mașini ale organelor de poliție.

La data de 16.05.2013, orele 07,33, numitul I. I., angajat al Companiei Naționale Poșta Română, în calitate de conducător auto transport valori, a apelat numărul de urgență 112, sesizând faptul că, în dimineața zilei de 16.05.2013, orele 07,30, pe DN 15, în zona comunei Bârgăuani, județ N., autori necunoscuți, având fețele acoperite, au blocat în trafic autoturismul marca Dacia, cu număr de înmatriculare_, aparținând Companiei Naționale Poșta Română, condus de cel de mai sus și, după ce i-au imobilizat atât pe conducătorul auto, cât și pe însoțitorul acestuia, au sustras, din interior, mai mulți saci conținând suma de 2,2 milioane lei. Imediat, autorii i-au blocat pe conducătorul auto și pe însoțitorul acestuia, numitul M. I., care îndeplinește funcția de manipulator de valori, în interiorul autoturismului aparținând Companiei Naționale Poșta Română, după care au părăsit locul faptei utilizând două autoturisme.

Prin adresa cu numărul 330/2364/17.05.2013, Compania Națională Poșta Română S.A. a comunicat că valoarea prejudiciului creat la C.N.P.R. - O.J.P. N. este de 2.230.000 lei.

II. Inculpatul E. R.-G. i-a cooptat în grupul infracțional pe coinculpații A. R. zis L., M. C.-E. zis L. și F. F. zis C., după ce, în prealabil îi cooptase pe inculpații P. F. zis P. și V. B.. De asemenea, împreună cu inculpații P. F. și V. B., în ziua de 30.08.2013, în jurul orelor 17,00, inculpatul E. s-a deplasat la locuința inculpaților M. V.-S. și M. A., cărora le-a propus să meargă la Vatra Dornei pentru a sustrage sume de bani, de la un schit, ambii inculpați fiind de acord. De asemenea, în ziua de 30.08.2013, în jurul orelor 16,00, inculpații E. R.-G., P. F. și V. B., s-au întâlnit cu inculpații M. C.-E., A. R. și F. F., la un bar de pe raza comunei D. Roșie, județ N., unde au consumat cafea și suc, și unde le-au propus acestora din urmă să îi însoțească la Vatra Dornei pentru a sustrage sume de bani de la un schit. Inculpatul E. le-a relatat celorlalți coinculpați că „știe un loc, la un schit, situat în apropierea orașului Vatra Dornei, unde se află un cufăr cu bani și este nevoie de aproximativ 8 oameni pentru a-l sustrage precum și de două autoturisme cu care să se deplaseze la o distanță de aproximativ 120 km față de Piatra N." (declarația inculpatului A. R. din data de 15.11.2013). De asemenea, inculpatul E. le-a relatat coinculpaților A., M. și F. și modalitatea în care urma să fie săvârșită infracțiunea: „este nevoie să aibă asupra lor cagule, mănuși, bandă scotch și bâte din lemn, urmează să pătrundă în interiorul schitului, să-i imobilizeze pe călugări și să-i determine, prin acte de violență, să le declare unde sunt banii. De asemenea, urmau să-i conducă pe călugări într-o cameră și să le aplice bandă scotch în zona gurii pentru a nu țipa" (declarația inculpatului A. R. din data de 15.11.2013) . Deși cunoșteau că comiterea infracțiunii presupunea pătrunderea fără drept în incinta schitului, pe timp de noapte, mascați și având asupra lor arme albe, precum și lovirea și imobilizarea călugărilor și sustragerea unor sume de bani, inculpații M. C.-E., A. R. și F. F. au confirmat participarea la comiterea acesteia.

Astfel, inculpații au stabilit să se deplaseze cu două autoturisme (unul marca Citroen, proprietatea inculpatului E. R.-G., înmatriculat în Bulgaria și altul marca Ford Fiesta cu număr de înmatriculare_, proprietatea inculpatului A. R.) la Schitul 12 Apostoli, situat în . Suceava, cu intenția de a sustrage bani. Cu această ocazie, la solicitarea lui E. R. G., inculpații și-au luat la ei și haine de schimb pe care să le folosească după comiterea faptei precum și cagule și mănuși.

La data de 30.08.2013, inculpații E. R.-G., P. F., M. A., M. V.-S., M. C.-E., A. R., F. F. și V. B. au stabilit să se întâlnească pe raza municipiului Piatra N., în zona „Peco Ursuleți",în aceeași seară, în jurul orelor 19,30. Astfel, inculpații M. C.-E., F. F. și A. R. s-au urcat în autoturismul marca Ford Fiesta, cu număr de înmatriculare_, proprietatea inculpatului A. și, în jurul orelor 19,00, s-au deplasat pe raza municipiului

Piatra N., în zona Peco Ursuleți. Aceștia au oprit autoturismul la o distanță de aproximativ 10-20 metri față de stația de carburanți, pe partea stângă a direcției de mers Piatra N. — B. cu fața spre Piatra N. și au așteptat. De asemenea, în jurul orelor 19,15, inculpații E. R.-G., P. F., V. B., M. V.-S. și M. A. s-au urcat în autoturismul marca Citroen C3, înmatriculat în Bulgaria, proprietatea inculpatului E. și s-au deplasat în aceeași direcție. La orele 19,31, cei 8 inculpați s-au întâlnit în zona Peco Ursuleți, aspect care rezultă din convorbirea telefonică purtată de inculpatul E. R.-G. zis B., de pe numărul de telefon 0744/997.621 cu inculpatul M. C.-E., pe numărul de telefon 0756/265.060: „Unde ești, uă?, Sunt după peco, imediat cum treci de Petromf, Hai că opresc! Hai că oprim!, Da vezi că... Te văd! Mă vezi?, Nu, nu, nu. Nu ești tu, Hai că știu unde ! La pensiune"! Hai!".

După ce au văzut unde este parcat autoturismul proprietatea inculpatului A. R., inculpatul E. a oprit autoturismul și a coborât împreună cu inculpatul V. B. apropiindu-se de autoturismul în care se aflau inculpații M. C.-E., A. R. și F. F.. Cei opt inculpați s-au înțeles ca inculpatul V. B. să urce în autoturismul marca Ford Fiesta împreună cu inculpații M. A. și F.. Inculpatul E. i-a înmânat inculpatului A. suma de 90 lei pentru a alimenta cu carburant autoturismul după care cele două autoturisme au plecat în direcția Vatra Dornei, județ Suceava pe traseul Piatra N. - B. — Broșteni — Vatra Dornei, în față rulând autoturismul marca Citroen C3. Pe raza orașului B. toți cei opt inculpați au oprit și au coborât din autoturisme, iar inculpații E. R.-G. și P. F. au pătruns într-un magazin de unde au achiziționat două lanterne și două role de bandă adezivă tip scotch, bunuri pe care să le folosească pentru imobilizarea călugărilor cât și pentru căutarea banilor sau a altor valori.

Cei opt inculpați s-au urcat din nou în cele două autoturisme și și-au continuat deplasarea. După aproximativ 3-4 ore, inculpații au ajuns în orașul Vatra Dornei, județ Suceava, au continuat deplasarea și la ieșirea din oraș au oprit autoturismele. Au coborât și au stabilit să lase parcat, în acel loc, autoturismul marca Ford Fiesta și să urce toți opt în autoturismul marca Citroen. Astfel, inculpații M. C.-E., A. R. și F. F. și-au luat din portbagajul autoturismului marca Ford o geantă de voiaj în care aveau haine de schimb, cagule și mănuși pe care au introdus-o în portbagajul autoturismului marca Citroen. Inculpatul A. a lăsat cheia autoturismului sub scaunul dreapta față, portierele rămânând descuiate. Inculpatul E. s-a urcat la volanul autoturismului marca Citroen, în timp ce 2 inculpați s-au urcat pe bancheta dreapta față iar ceilalți 5 inculpați pe bancheta din spate și s-au deplasat spre Schitul 12 Apostoli, din . Suceava. Astfel, inculpatul E. a virat pe un drum forestier pe care s-au deplasat aproximativ 6-7 kilometri. La un moment dat, autoturismul nu a mai putut urca, având în vedere drumul accidentat și faptul că în auto se aflau prea multe persoane, motiv pentru care inculpatul E. a oprit. Inculpații au coborât și au hotărât ca restul traseului să-1 facă pedestru. E. i-a solicitat inculpatului M. A. să se urce la volanul autoturismului Citroen și să se deplaseze la drumul asfaltat, unde să asigure paza locului infracțional și să anunțe prin telefon apropierea vreunui echipaj de poliție. Astfel, după ce inculpații s-au îmbrăcat în hainele pe care le aveau de acasă, și-au tras cagule pe fețe, și-au luat lanternele, banda scotch și și-au pus mănuși pe mâini, s-au deplasat pe jos pe drumul forestier, în timp ce inculpatul M. A. a întors autoturismul și s-a deplasat la . class="Style11"> Inculpații E. R.-G., P. F., V. B., M. V.-S., M. C.-E., A. R. și F. F., au mers preț de aproximativ 1-2 ore, iar, de pe traseu, fiecare dintre ei și-a confecționat bâte din lemnele găsite în pădure. Inculpații au ajuns în apropierea Schitului 12 Apostoli și s-au oprit într-o poieniță. Inculpații s-au uitat în direcția schitului pentru a vedea mișcare, în timp ce inculpatul E. R.-G. s-a deplasat în direcția acestuia uitându-se în curte, peste gardul împrejmuitor. Nevăzând mișcare, inculpatul E. s-a întors în locul în care se aflau ceilalți inculpați și au stabilit modul de săvârșirea a infracțiunii. Astfel, cei 7 inculpați urmau să se împartă în două grupuri după cum urmează: un grup trebuia să fie format din inculpații E. R.-G., P. F. și M. V.-S., în timp ce cel de-al doilea grup trebuia să fie format din inculpații V. B., M. C.-E., A. R. și F. F.. Cele două grupuri urmau să se despartă în incinta schitului, pe cele două holuri și să caute pe ocupanții fiecărei camere aferente holurilor. Inculpații urmau, de asemenea, să-i imobilizeze pe ocupanți (călugări, muncitori, etc.) și să-i adune într-o singură cameră, unde urma a fi determinați prin acte de violență, să declare unde se află sumele de bani.

Inculpatul E. 1-a apelat pe telefonul mobil pe inculpatul M. A. cerându-i să se deplaseze cu auto marca Citroen lângă autoturismul marca Ford, pe care să-1 pornească și să-1 încălzească și să parcheze autoturismul marca Citroen.

Cei 7 inculpați s-au deplasat în direcția schitului, au pătruns în curtea acestuia, poarta de acces fiind deschisă, după care s-au apropiat de ușa de acces în clădirea schitului. Inculpații au constatat că și această ușă era descuiată, au pătruns în interior și s-au despărțit în cele două grupuri. Au verificat camerele situate la parterul imobilului, însă nu au identificat nici o persoană, fapt pentru care s-au decis să urce la etaj. Imobilul este prevăzut cu o scară interioară din lemn, iar inculpații au urcat la etaj, unde camerele sunt poziționate pe două holuri. Astfel, inculpații s-au despărțit în cele două grupuri pe care le formaseră anterior și au început să deschidă ușile de la camere.

Astfel, inculpatul E. R.-G. a pătruns într-una dintre camerele de la etajul imobilului împreună cu inculpatul M. V.-S., unde se afla persoana vătămată T. C., s-a apropiat de aceasta și a lovit-o cu pumnul în zona feței după care i-a sustras din mână telefonul mobil marca Nokia 302 Asha (ce fusese împrumutat de la proprietarul acestuia, persoana vătămată Tifiniuc M.-I.), cu ._, în care era introdusă cartela de telefonie mobilă cu numărul 0753/020.684. Inculpatul a fost văzut de învinuitul A. R. (conform declarației sale), precum și de învinuitul M. V.-S..

Inculpatul P. F. a pătruns într-o altă cameră, unde a găsit pe persoana vătămată B. L., s-a apropiat de aceasta, a tras-o din pat și a împins-o în camera în care se afla persoana vătămată T. C.. Inculpatul a împins-o pe persoana vătămată și i-a cerut să nu vorbească căci în caz contrar îi omoară. Imediat, a fost lovit cu o bâtă din lemn la nivelul capului. Unul dintre inculpați a strigat în direcția celorlalți inculpați să aducă pistolul. Persoana vătămată T. C. a fost și ea lovită cu bâta ținându-se cu mâinile de zona abdomenului. Cele două persoane vătămate erau păzite de patru dintre inculpați, care le cereau acestora să le declare unde sunt banii, în caz contrar urmând a fi omorâți, în timp ce ceilalți trei continuau să caute prin celelalte camere.

Întrucât a auzit-o pe persoana vătămată Tifiniuc M.-I. țipând pe holul schitului „Săriți, ne omoară!", persoana vătămată Parabiuc G. a deschis ușa camerei sale, a pășit pe hol și imediat a fost lovit cu o bâtă la nivelul capului, aceasta căzând. După ce Parabiuc G. a căzut, inculpații au continuat să-1 lovească cu picioarele. De asemenea și persoana vătămată Tifiniuc M.-I. a fost lovită cu bâtele de inculpați, însă în momentul în care au văzut pe persoana vătămată Parabiuc G. căzută pe podea și sângerând, au smuls o bâtă din mâna unui inculpat și au început să-i lovească cu putere pe aceștia.

Surprinși de reacția călugărilor, inculpații V. B., M. C.-E., A. R. și F. F. au fugit pe scări, în timp ce inculpații E. R.-G., M. V.-S. și P. F. au fugit pe celălalt hol. Observând că nu au nici o cale de a fugi și că persoanele vătămate se apropie de ei, inculpatul E. R.-G. s-a aruncat într-un geam închis, fereastra s-a spart, iar el a căzut de la etajul imobilului. Inculpatul M. V.-S. s-a apropiat și el de geam și a sărit de la etaj.

Același lucru 1-a făcut și inculpatul P. F.. Toți cei 7 inculpați s-au întâlnit în curtea schitului și de aici au fugit pe drumul forestier.

In urma conflictului, cei patru călugări au suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de zile de tratament, după cum urmează: B. L. 2-3 zile, T. C. 4-5 zile, Tifiniuc M.-I. 8-9 zile și Parabiuc G. 8-9 zile.

În urma incidentului, persoanele vătămate au apelat mai multe numere de telefon, printre care și ale martorilor I. I.-V. și U. G. E., cărora le-au relatat ce se întâmplase. Martorul U. G.-E. a apelat numărul de urgență 112, solicitând sprijinul organelor de poliție și reclamând cele sesizate de persoanele vătămate.

III. În luna octombrie 2013, inculpații P. C., P. R., P. F. și E. R.-G., pentru a face rost de bani, s-au decis să pătrundă într-o locuință aparținând Spitalului Bisericani, județ N., utilizată de persoana vătămată M. G., stareț al Schitului Bisericani, județ N..

Pentru a se asigura că pot săvârși infracțiunea în condiții de siguranță, și pentru a vizualiza traseul de urmat către mănăstire, anterior zilei de 18.10.2013, inculpații s-au deplasat în zonă și au urmărit cine este locatarul imobilului, orele la care acesta se află în incintă precum și căile de acces către acesta. Inculpații au observat că imobilul este locuit de o singură persoană și astfel, s-u decis să se deplaseze pe timp de noapte având cagule, mănuși și lanterne asupra lor, să-1 imobilizeze și să-1 determine să le declare unde sunt sumele de bani.

Astfel, în ziua de 18.10.2013, inculpații P. C., P. R. și P. F. s-au deplasat la locuința inculpatului E. R.-G. unde au stabilit modalitatea de săvârșire a faptei. în jurul orelor 12,00 inculpații s-au decis să-1 ia cu ei la săvârșirea infracțiunii pe inculpatul M. V. S., care urma să conducă autoturismul marca BMW, ., de culoare neagră, proprietatea inculpatului E., înmatriculat în Spania, să asigure paza câmpului infracțional, precum și să-i aștepte cu autoturismul pentru a le asigura scăparea.

Astfel, în ziua de 18.10.2013, orele 12,44, inculpatul P. F. zis P. 1-a apelat de pe numărul de telefon 0747/654.985 pe inculpatul M. V.-S. pe numărul de telefon 0747/672.578, solicitându-i să vină la domiciliul inculpatului E. R.-G. zis B., pentru a stabili detaliile săvârșirii faptei.

Astfel, inculpații au stabilit să se întâlnească în acea seară la orele 19,00, pentru a se deplasa la un bar de pe raza municipiului Piatra N., unde urmau să rămână până în jurul orelor 23,30, la terminarea programului. Conform înțelegerii anterioare, inculpații P. C., P. R., P. F. și E. R.-G. s-au urcat în autoturismul marca Audi A4, cu număr de înmatriculare_ și s-au deplasat la domiciliul inculpatului M. V.-S.. Din fața locuinței acestuia, inculpatul E. R.-G. 1-a apelat de pe numărul de telefon 0747/654.985, aparținându-i inculpatului P. F., pe numărul de telefon_, întrebându-1 dacă este acasă și i-a solicitat să iasă la poartă.

Din acest loc, cei cinci inculpați s-au deplasat pe raza municipiului Piatra N., la Berăria TH, situată pe . 3A, aparținând S.C. Casander Impex S.R.L., unde au jucat biliard și au rămas până la închiderea programului, la orele 23,30. Inculpații s-au deplasat la domiciliu, până la orele 0,30, când s-au întâlnit din nou, s-au urcat în autoturismul marca BMW ., proprietatea inculpatului E. și s-au deplasat în direcția comunei A. cel B., județ N.. Astfel, la orele 0,39, inculpatul P. F. zis P. 1-a apelat de pe numărul de telefon 0747/654.985 pe M. V. S. zis G., pe numărul de telefon 0747/672.578, solicitându-i să iasă la poartă, după care s-au deplasat cu toții în direcția de mai sus. Pentru a evita camerele publice de supraveghere, inculpații s-au deplasat în direcția indicată urmând un traseu ocolitor, traversând podul peste râul Bistrița din zona Căprioara, după care prin zona Bâtca Doamnei, ieșind la drumul național DN 15 D, pe direcția B. - Piatra N., în zona comunei A. cel B.. înainte de a vira la stânga pe drumul ce face spre Spitalul Bisericani, cei cinci inculpați au oprit autoturismul și i-au indicat inculpatului M. V.-S. un loc, situat vis-a-vis de primăria comunei, unde urma să-i aștepte pe ceilalți inculpați în momentul săvârșirii infracțiunii.

Inculpații și-au continuat traseul pe drumul spre mănăstire și după aproximativ 5 kilometri, la intersecția cu un drum forestier, inculpatul E. a oprit autoturismul, au coborât din acesta și i-a declarat inculpatului M. V.-S. că acesta este locul în care urmează să vină și să-i preia după săvârșirea faptei. Inculpații P. C., P. R., P. F. și E. R.-G. aveau asupra lor bâte din lemn, lanterne, role adezive de tip scotch de culoare maro și mănuși și l-au instruit pe inculpatul M. V.-S. să-i anunțe dacă vede ceva suspect.

Astfel, cei patru inculpați s-au deplasat pe drumul forestier până în spatele imobilului în care intenționau să pătrundă iar inculpații E. R.-G. și P. R. și-au pus cagule, în timp ce inculpatul P. F. și-a tras gluga pe ochi. Inculpatul M. V.-S. s-a deplasat la drumul principal. Ceilalți inculpați s-au apropiat de imobil, au sărit gardul acestuia și au forțat ușa de acces în locuință împingându-se cu putere în aceasta și folosind o șurubelniță pe care o aveau asupra lor. Inculpatul P. C. a rămas în fața ușii de acces în imobil, pentru a asigura paza iar inculpații E. R.-G., P. R. și P. F. au pătruns în interior. Aceștia au deschis ușa de acces într-o cameră, care era descuiată și au observat persoana vătămată, care dormea. In acel moment, datorită zgomotelor, persoana vătămată M. G., stareț al Mănăstirii Bisericani, s-a trezit, însă inculpatul P. F. a aprins o lanternă, dirijând fascicolul acesteia în zona ochilor, orbindu-1. Inculpații P. R. și E. R.-G. s-au deplasat în laturile patului în care dormea persoana vătămată, prinzându-o de mâini în încercarea de a o imobiliza. Persoana vătămată s-a zbătut reușind să scape din mâinile agresorilor, fapt pentru care inculpatul P. R. 1-a prins în brațe, în timp ce inculpatul E. R.-G. 1-a lovit cu putere cu șurubelnița pe care o avea în mână la nivelul capului. Cei trei inculpați au trecut la imobilizarea victimei prin încercarea de a o lega cu banda scotch pe care o aveau asupra lor, însă nereușind, au apelat la un cablu și o bucată de pânză pe care le-au găsit la locul faptei. Astfel, inculpații l-au legat pe M. G. de mâini în partea din față a corpului și cu același cablu l-au legat și de picioare, întrucât persoana vătămată continua să se zbată, inculpații l-au lovit cu pumnii și picioarele, atât la nivelul feței, cât și la nivelul trunchiului și picioarelor. Inculpații i-au cerut persoanei vătămate să le declare unde sunt banii, în caz contrar spunându-i că o va omorî. Inițial M. nu le-a declarat acestora că are bani în locuință, însă întrucât inculpații l-au lovit cu putere le-a indicat că are în buzunarul de la haina bisericească o sumă de bani. Inculpații au trântit la pământ persoana vătămată și au început să scotocească prin locuință. Inculpații au găsit într-un sertar din dulapul din camera în care dormea persoana vătămată două teancuri a câte 100 de bucăți cu bancnote de 50 lei, într-un alt sertar o pungă din nailon în care se aflau bijuterii din aur în greutate de 300 grame iar pe masa din cameră au găsit suma de 3.000 lei din pomelnice. De asemenea, într-un alt dulap din cameră, inculpații au găsit două plicuri cu bani: în primul plic se afla suma de 7.000 euro iar în al doilea suma de 3.000 dolari. Din buzunarul hainei preoțești inculpații au sustras suma de 2.500 lei. De asemenea, inculpații au mai sustras dintr-un alt sertar și o pungă ce conține obiecte de cult bisericesc: cruciulițe, lănțișoare, pandantive cu iconițe, un inel, etc, ce păreau a fi din argint. Inculpații au mai sustras din locuința persoanei vătămate și un telefon mobil marca Nokia 1600, ce avea introdusă cartela de telefonie mobilă cu numărul 0745/214.217 .

Temându-se pentru viața sa, persoana vătămată a început să strige după ajutor, moment în care inculpații i-au aplicat în zona gurii bandă adezivă de tip scotch.

Persoana vătămată a încercat să-și dezlege cablul și pânza cu care era legat, însă inițial nu a reușit, după câteva ore reușind să se dezlege. Cu mare greutate, întrucât avea câteva coaste rupte, după aproximativ 3-4 ore, a reușit să se ridice și să iasă în fața imobilului de unde 1-a sesizat pe un alt preot cu privire la cele întâmplate.

Partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16 — 18 zile de îngrijiri medicale, fiind internat în Spitalul Județean de Urgență N..

Situația de fapt mai sus menționată este susținută cu următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile pârtilor vătămate; constatările medico - legale; procesele verbale de cercetare la fata locului; procesele verbale de percheziții domiciliare și de identificare a bunurilor (obiecte de cult, telefoane mobile) și sumelor de bani sustrase de către inculpați; notele de redare a convorbirilor telefonice, înregistrate în baza autorizațiilor emise de către instanța de judecată; declarațiile martorilor cu identitate protejată; declarația martorilor audiați în cauză; declarațiile și recunoașterile parțiale ale inculpaților; mijloace materiale de probă.

Inculpații au solicitat prin apărătorii lor revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai există temeiuri pentru menținerea acesteia sau, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Examinând actele și lucrările dosarului în temeiul art. 208 alin. 4 Cod procedură penală pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luate față de inculpați în această cauză, instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 39/2013 din 24 octombrie 2013 a Judecătoriei Piatra N., pronunțată în dosarul penal nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților P. F., P. C. și P. R., pentru câte 30 zile.

Prin încheierea nr. 84/RAP/2013 din 29 octombrie 2013 a Tribunalului N., pronunțată în dosarul penal nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului E. R. G., pe o perioadă de 30 zile.

Prin încheierea nr. 42/2013 din 05 noiembrie 2013 a Judecătoriei Piatra N., pronunțată în dosarul penal nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților A. R., M. C. E. și F. F., pentru câte 30 zile.

Ulterior, arestarea preventivă a inculpaților a fost prelungită succesiv, astfel: până la data de 19.03.2014 pentru inculpații P. F., P. C. și P. R.; până la data de 26.03.2014 pentru inculpatul E. R. G. și până la data de 30.03.2014 pentru inculpații A. R., M. C. E. și F. F..

De asemenea, prin încheierea nr. 15/P./17.03.2014 a Tribunalului N., a fost admisă propunerea de prelungire arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial N. și în consecință:

În temeiul art. 236 alin. 1, 2 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților:

P. F. (zis „P.”), P. C. și P. R. (zis „B.”), pentru câte 30 de zile, începând cu data de 20.03.2014 și până la data de 18.04.2014. E. R. G. (zis „B.”); pentru 30 zile, de la data de 27.03.2014 și până la data de 25.04.2014; A. R., M. C. E. și F. F., pentru câte 30 de zile, de la data de 31.03.2014 și până la data de 29.04.2014.

Pentru luarea măsurii arestării preventive și, respectiv, prelungirea măsurii, s-a reținut în considerentele încheierilor că din materialul de urmărire penală rezultă indicii temeinice și sunt administrate probe din care se reține suspiciunea rezonabilă în sensul dispozițiilor art. 223 alin. Cod procedură penală, că cei șapte inculpați au săvârșit infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată penală.

Totodată, s-a apreciat că, față de antecedentele penale ale majorității inculpaților, care au dovedit perseverență infracțională în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, de natură violentă a faptelor reținute în sarcina lor și de modalitatea de comitere, lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol real și concret pentru ordinea publică și că măsura arestării preventive cu caracter privativ de libertate, luată împotriva inculpaților este necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale.

Instanțele au avut în vedere și principiul proporționalității măsurii preventive în raport cu gravitatea acuzațiilor aduse, precum și principiul necesității unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa, astfel cum aceste cerințe sunt prevăzute în mod expres prin dispozițiile art. 202 alin. 3 Cod procedură penală, apreciindu-se, în raport de aceste condiții, că o altă măsură, în afara celei a arestării preventive, ar fi inoportună.

Cu privire la natura infracțiunilor săvârșite, instanța a reținut că infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată penală împotriva inculpaților, materializează fapte de o gravitate extremă. Gradul de pericol social concret al faptelor se deduce din modul de săvârșire a activității infracționale, inițiată într-un interval orar apropiat de miezul nopții, susceptibil de a înlesni îndeplinirea scopului propus și efortul conjugat al inculpaților, care fiind mascați și utilizând bâte, au devenit mai periculoși.

S-a mai reținut că pericolul concret pentru ordinea publică a inculpaților, rezultă și din impactul social vădit negativ care s-ar ivi prin lăsarea lor în libertate, datorită rezonanței negative a faptelor în comunitatea din care fac parte, cât și din sentimentul de insecuritate care s-ar crea prin neluarea unei măsuri preventive de liberate față de inculpații cercetați pentru comiterea unor fapte de o asemenea de gravitate. Alături de periculozitatea persoanei inculpaților și gravitatea ridicată a faptelor, astfel cum a fost analizată în cele ce preced, configurată și prin cadrul împrejurărilor în care au acționat inculpații, indică, deopotrivă, în sensul criteriilor prevăzute de art. 223 alin. 2 teza ultimă, că privarea de libertate a acestora este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Având în vedere probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale, ce se completează cu declarațiile inculpaților și ale martorilor audiați în cercetarea judecătorească până la acest termen de judecată, rezultă că există probe legal administrate care întemeiază pe deplin suspiciunea rezonabilă privind comiterea faptelor puse în sarcina inculpaților.

La termenul din 01.04.2015 instanța, examinând cererile formulate de către inculpați, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, a admis cererile formulate și a înlocuit cu măsura controlului judiciar, prevăzută de art. 211 Cod procedură penală, măsura arestării preventive luată față de inculpații P. C., E. R. G., P. R., P. F., A. R., M. C. E. și F. F., arestați în cauză, stabilind totodată în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute de lege.

Prin încheierea din 09.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în soluționarea contestației declarate în cauză, a fost admisă contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, Biroul Teritorial N., a fost desființată încheierea atacată numai în ceea ce privește soluția de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, iar în baza art. 242 Cod procedură penală, au fost respinse ca nefondate cererile de înlocuire a arestării preventive cu o măsura preventivă mai ușoară, formulată de inculpații P. C., E. R. G., P. R., P. F., A. R., M. C. E. și F. F., fiind menținute celelalte dispoziții ale încheierii.

Pentru a se dispune astfel, Curtea a reținut în esență că inculpații sunt judecați pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave (tălhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu în cadrul unui grup infracțional organizat), comise pe timp de noapte, purtând cagule pe cap, înarmați cu obiecte contondente, pe care le-au folosit la comiterea de acte de violență asupra persoanelor vătămate. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este tâlhăria calificată și lipsirea de libertate comisă în formă agravată, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea suspectului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.

În raport de natura faptelor supuse judecății, rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive și menținerea ulterioară a acesteia, s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată și de împrejurarea că nu toate infracțiunile pentru care sunt judecați aceștia au fost clar stabilite, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte în mod clar și indubitabil implicarea inculpaților în comiterea acestora.

Probele ce trebuie administrate în cauză sunt dintre cele mai diverse și, astfel, există posibilitatea ca inculpații care nu recunoscut săvârșirea faptelor să influențeze administrarea lor, astfel că lăsarea în libertate a inculpaților, chiar subsumată unor obligații, prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.

Infracțiunile pentru care inculpații sunt judecați prezintă o gravitate extremă, aceasta având o rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate.

Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie”, măsura prelungirii arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune”, măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.

Așa fiind, Curtea a apreciat că pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată este oportună menținerea măsurii arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au determinat arestarea preventivă a acestora, motiv pentru care cererile înlocuire a arestul preventiv cu o altă măsură mai ușoară nu sunt fondate.

În ceea ce privește depășirea termenului rezonabil al arestării preventive, reținut ca temei de admitere a cererilor inculpaților de către instanța de fond, Curtea a reținut că, potrivit art. 5 parag. 3 din CEDO, acest termen se analizează în concreto în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte. Considerentele de genul probatoriu amplu de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părților au relevanță în jurisprudența Curții Europene atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenție. În jurisprudența CEDO au existat cazuri în care, deși nu se vorbea de cauze complexe, grupuri infracționale organizate ori fapte deosebit de grave, prevenția a durat 2 ani (cauza Labita c Italiei), 2 ani și 7 luni ( cauza Tomasi c. Franței), 5 ani și 7 luni (cauza Letellier c. Franței), nu s-a decis că s-a încălcat termenul prevăzut de art. 5 parag. 3 din Convenție, așa încât nu se poate vorbi în prezenta cauză de o încălcare a termenului rezonabil.

Pentru acest termen inculpații P. C., E. R.-G., P. R., P. F., A. R., M. C.-E. și F. F. au formulat cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar

Totodată, potrivit art. 208 alin. (2) și (4) Cod procedură penală, instanța de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.

Analizând măsura preventivă luată față de inculpați, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate, precum și evaluând împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpaților, precum și dispozițiile încheierii din 09.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în soluționarea contestației declarate împotriva încheierii din 01.04.2015 prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, Tribunalul a reținut că nu s-au modificat în niciun mod temeiurile avute în vedere de completul de judecată care a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpați.

Astfel, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, în dovedirea cărora sunt invocate ca probe notele de redare a convorbirilor telefonice, înregistrate în baza autorizațiilor emise de către instanța de judecată, declarațiile martorilor cu identitate protejată, declarațiile martorilor audiați în cauză pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței, declarațiile și recunoașterile parțiale ale inculpaților.

Pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunile puse în sarcina inculpaților este mai mare de 5 ani, în cauză fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 din noul Cod procedură penală, în sensul că inculpații urmează a fi judecați pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, constituire de grup infracțional organizat și lipsire de libertate, precum și alte infracțiuni grave și, pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care aceștia provin, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana lor, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Gravitatea faptelor, contextul în care acestea ar fi fost săvârșite (în timpul nopții, de mai multe persoane mascate împreună, înarmate cu mijloace contondente, recurgând la acte de violență), impactul asupra comunității și poziția procesuală a inculpaților, sunt aspecte care conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi atins, în stadiul procesual actual, fără privarea de libertate a acestora. Aceste aspecte constituie și criterii de evaluare în sensul dispozițiilor art. 223 alin. 2 teza ultimă Cod procedură penală, pentru a se reține că privarea de libertate a inculpaților este necesară, în acest stadiu al procesului penal, și pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.

Din declarațiile unora dintre inculpați rezultă preocuparea inculpaților de a încerca să înlăture probe sau urme materiale ale comiterii faptelor, existând astfel și riscul evident ca aceștia să influențeze declarații ale altor persoane implicate, dacă ar fi lăsați în libertate pe parcursul cercetării judecătorești a cauzei, încât scopul asigurării bunei desfășurări a procesului, în sensul dispozițiilor art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, impune, de asemenea, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.

În considerentele încheierilor privind prelungirea arestării preventive, precum și în verificarea măsurii arestării preventive în procedură de cameră preliminară și în ședință publică au fost analizate și apărările inculpaților care au arătat că situația lor familială a devenit dificilă și că au copii minori în întreținere, susținând că acestea sunt aspecte ce ar justifica revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, dintre cele prevăzute de art. 202 Cod procedură penală, apărări care au fost reiterate și în cadrul acestei proceduri.

În acest sens, instanța a apreciat și în prezent că situația familială a inculpaților nu poate fi de natură să prevaleze asupra gravității faptelor pentru care sunt judecați și nici nu înlătură starea de pericol concret pentru ordinea publică pe care o prezintă inculpații în această fază procesuală, deoarece aceste temeiuri care au determinat luarea și, respectiv, menținerea arestării preventive a inculpaților, în mod evident, se mențin în continuare.

În plus, lipsa oricăror surse de venit a inculpaților, creează convingerea instanței - ca și în cazul instanței superioare - că aceștia dacă sunt lăsați în libertate prezintă riscul de a nu putea respecta obligațiile ce ar fi impuse de instanță, în eventualitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, astfel după cum inculpații au solicitat.

Pe de altă parte, acuzarea inculpaților privind participarea într-un grup mare la săvârșirea unor fapte de o violență extremă, în propriile așezăminte ale victimelor, folosind mijloace și practici mafiote în realizarea scopului infracțional, astfel cum rezultă și din declarațiile părților vătămate de la Schitul „ 12 Apostoli”, județul Suceava, audiați ca martori în cercetarea judecătorească, denotă gravitatea deosebit de ridicată atât a faptelor cât și a personalității acestora, în ipoteza în care se va reține săvârșirea infracțiunilor de către inculpați.

Infracțiunile de tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, presupuse a fi săvârșite, prezintă un grad de pericol social mai ridicat, cu cât din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că au fost comise de inculpați constituiți într-un grup infracțional organizat.

Rezonanță socială a faptelor reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și aceasta este evidentă în cauza de față, prin amploarea presupusei activități infracționale și modul de organizare a acesteia.

Ori, rezonanța socială a infracțiunii presupuse a fi săvârșite de inculpați este de netăgăduit, cu atât mai mult cu cât există presupunerea că faptele au fost comise în dauna unor stareți și călugări de la mănăstiri, în chiar incinta lăcașelor de cult și asupra unei mașini a Companiei Poșta Română care transporta valori, Compania comunicând că valoarea prejudiciului este în valoare de 2.230.000 lei.

Prin lăsarea în libertate a inculpaților, în acest stadiu de soluționare a cauzei, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt care, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție, în condițiile în care cetățenii ar constata că persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt judecate în libertate.

Principiul proporționalității, consacrat și de art.202 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, impune ca atunci când se ia o măsură privativă de libertate, să se aibă în vedere necesitatea realizării unui echilibru între necesitatea într-o societate democratică de apărarea interesului public și importanța dreptului la libertate.

Tribunalul a constatat că se poate aprecia în continuare că în cauză acest echilibru este respectat, măsura preventivă luată și menținută împotriva inculpaților nefiind disproporționată cu necesitatea apărării într-o societate democratică a interesului public – astfel cum a reținut și instanța de control judiciar.

Referitor la respectarea dreptului la libertate al inculpaților, s-a reținut că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.

Prin urmare, instanța este obligată să observe un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acestora. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate, prin buna administrare a probelor, ceea ce s-a subliniat și prin încheierile anterioare prin care s-a dispus în cauză cu privire la starea de arest preventiv a inculpaților.

Buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpaților, iar eliberarea lor, chiar subsumată unor obligații sau garanții specifice altor măsuri preventive alternative, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și posibilitatea reiterării activităților infracționale.

Printr-o hotărâre anterioară a Curții de Apel Bacău s-a reținut că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, pentru ceilalți inculpați și martori și ar împiedica buna desfășurare a procesului penal în condițiile în care inculpatul P. C., aflat în stare de arest, și-a permis să contacteze telefonic ceilalți inculpați, ori rude pentru a influența a acestora sau ale unor martori ori pentru a încerca influențarea deciziilor unor magistrați.

Tribunalul, în raport și de gravitatea infracțiunilor pentru care sunt judecați inculpații, de împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele, fiind vorba de infracțiuni de tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, presupuse a fi comise prin constituirea/aderarea la un grup infracțional organizat, a apreciat că în cauză există indicii concrete care demonstreze o cerință veritabilă de interes public, faptul că prin punerea în libertate a inculpaților s-ar tulbura cu adevărat ordinea publică, aspecte care ar prevala, în pofida prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită de art. 5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale (McyKay împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea 543/03).

În ceea ce privește trecerea timpului și estomparea pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, față de data arestării, Tribunalul a reținut că aprecierile acestei instanțe, astfel cum au fost expuse la termenul din 01.04.2015, când s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura controlului judiciar, aprecieri potrivit cărora cu trecerea timpului s-a diminuat și tulburarea pe care săvârșirea faptelor a provocat-o în sânul societății, iar de la data luării măsurii arestării preventive față de inculpați au trecut aproape un an și șase luni, timp în care aceștia au putut conștientiza gravitatea faptelor ce li se pun în sarcină și necesitatea adoptării unui comportament conform cu cerințele legii, au fost infirmate de către instanța de control judiciar.

Așa cum s-a arătat, instanța de control judiciar a reținut că, în ce privește depășirea termenului rezonabil al arestării preventive - temeiul pentru care această instanță a admis cererile inculpaților de înlocuire a arestării preventive - potrivit art. 5 parag. 3 din CEDO, acest termen se analizează în concreto în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte. Considerentele de genul probatoriu amplu de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părților au relevanță în jurisprudența Curții Europene atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenție. În jurisprudența CEDO au existat cazuri în care, deși nu se vorbea de cauze complexe, grupuri infracționale organizate ori fapte deosebit de grave, prevenția a durat 2 ani (cauza Labita c Italiei), 2 ani și 7 luni ( cauza Tomasi c. Franței), 5 ani și 7 luni (cauza Letellier c. Franței), nu s-a decis că s-a încălcat termenul prevăzut de art. 5 parag. 3 din Convenție, așa încât nu se poate vorbi în prezenta cauză de o încălcare a termenului rezonabil

Aprecierea „limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură indicii precise cu privire la un interes public real, care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, or, în speță, faptele inculpatului care aduce atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și siguranței raporturilor juridice reclamă menținerea stării de arest preventiv a acestuia.

Protejarea libertății individuale împotriva ingerinței arbitrare a autorităților nu trebuie să stânjenească eforturilor instanțelor în administrarea probelor în vederea atingerii scopului procesului penal, constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală (cauza Tomasi c. Franței), iar în cauză, în raport de persoana inculpaților, de fapta săvârșită, complexitatea cauzei, îndeplinirea acestui deziderat se poate face cu menținerea stării de arest preventiv.

Menținerea măsurii arestării a fost apreciată ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, întrucât s-a apreciat că interesul de a proteja în mod eficient liniștea publică primează în fața interesului particular al inculpaților de a fi judecați în stare de libertate.

Privite lucrurile din această perspectivă, Tribunalul a constatat că trecerea timpului nu este de natură, în această cauză și în acest moment procesual, să fi determinat stingerea rezonanței sociale negative produse de săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt judecați inculpații.

În plus, este evident că în perioada de timp de două săptămâni, scursă de la data la care instanța de control judiciar a apreciat că limita rezonabilă a arestului preventiv în ce îi privește pe inculpați nu a fost depășită, nu au putut interveni schimbări majore în situația inculpaților, de natură a infirma raționamentele juridice mai sus expuse.

Probatoriul ce se impune a fi administrat în cauză nu a fost epuizat, condiții în care se impune administrarea în continuare a probelor, în vederea aflării adevărului și pronunțarea în cauză a unei hotărâri legale și temeinice.

Așa fiind, Tribunalul a apreciat că cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de către inculpați sunt neîntemeiate, fiind respinse în baza temeiurilor arătate mai sus, iar în temeiul art. 362 și art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpați, măsură pe care a menținut-o.

Împotriva acestei încheieri, au declarat contestație inculpații P. C., E. R. G., P. R., P. F., A. R., M. C. E. ȘI F. F. .

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii contestate sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu, Curtea apreciază contestațiile nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează:

Curtea reține că la luarea măsurii arestării preventive față de cei 7 inculpați, s-au avut în vedere dispozițiile art. 223 al.2 din noul Cod de procedură penală:

Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Potrivit art.207 al.4 din C.p.p. când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive luate față de inculpat.

Curtea constată că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații se regăsesc în enumerarea de la art.223 al.2, mai exact în categoria celor pentru care legea prevede o pedeapsă de 5 ani sau mai mare ori o infracțiune de lipsire de libertate și, în același timp prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social.

Aceste infracțiuni aduc atingere celei unor importante valori ocrotite de legea penală și au o rezonanță socială puternic negativă, luarea măsurii arestării preventive față de persoanele care au comis o asemenea infracțiune impunându-se cu precădere.

Trebuie subliniat că inculpații au acționat cu premeditare, împreună cu mai multe persoane în scopul obținerii unor venituri ilicite .

În același timp pentru luarea acestei măsuri trebuie să existe probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că s-a comis o astfel de infracțiune, aspect necontestat decât de inc. P. C., însă fără a exista elemente noi care să nu fi fost analizate de judecătorii care au dispus arestarea preventivă sau prelungirea măsurii arestării preventive față de acesta.

Așa cum a constatat Tribunalul N., Curtea apreciază că probatoriul administrat până la acest moment este suficient pentru a naște suspiciunea rezonabilă că inculpații P. C., E. R. G., P. R., P. F.,M. C. E. și F. F. au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

În același timp și lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, pentru ceilalți inculpați și martori și ar împiedica buna desfășurare a procesului penal în condițiile în care inc. P. C., aflat în stare de arest, și-a permis să contacteze telefonic ceilalți inculpați ori rude pentru a influența a acestora sau ale unor martori ori pentru a încerca influențarea deciziilor unor magistrați .

Raportat și la gradul ridicat de pericol al faptelor pentru care a fost trimis în judecată, la conduita procesuală a inculpatului P. C., Curtea constată că o măsură preventivă mai ușoară nu poate asigura scopul prev. la art.202 al.1 din C.p.p. astfel încât instanța de fond a respins în corect cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Situațiile familiale ale inculpaților nu reprezintă un criteriu ce stă la baza stabilirii oportunității luării măsurii arestării preventive, neregăsindu-se în enumerarea de la art.223 al.2 din C.p.p.

Ca urmare, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin, fiind îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 223 din C.p.p. astfel Tribunalul N. a dispus în mod întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.

În consecință, Curtea în baza art 206 Cpp raportat la art 242 Cpp va respinge ca nefondate contestațiiile formulate de inculpații P. C., E. R. G., P. R., P. F., A. R., M. C. E. ȘI F. F. împotriva încheierii din 22.04.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 14 .

În baza art 275 alin 2 Cpp va obliga inculpații la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMNELE LEGII

DECIDE

În baza art 206 Cpp raportat la art 242 Cpp respinge ca nefondată contestația formulată de inculpații P. C., E. R. G., P. R., P. F., A. R., M. C. E. ȘI F. F. împotriva încheierii din 22.04.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 14 .

În baza art 275 alin 2 Cpp obliga inculpații la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat .

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică, azi ,29.04.2015 .

PREȘEDINTE GREFIER

V. M. P. E.

Red. înch. f. C. M.

Red. dec. V.M./ 29.04.2015

Tehnored. P.E. /29.04.2015/10 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 55/2015. Curtea de Apel BACĂU