Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 149/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 149/C
Ședința separată și nepublică din 29.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- A. B.
**********
GREFIER: P. E.
Ministerul Public - P. de pe lângă CURTEA DE APEL BACĂU
Reprezentat legal de Procuror- S. N.
Pe rol soluționarea contestației formulată de inculpatul S. V., împotriva încheierii din data de 28.10.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 al.1 Cod proc.pen., în sensul că au fost înregistrate pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința separată și nepublică se prezintă contestatorul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat V. M. în substituirea d-nei avocat D. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind de către instanță, contestatorul inculpat, precizează că își menține contestația formulată în cauză .
Apărătorul contestatorului inculpat și procurorul, pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat V. M. în substituirea d-nei avocat D. A. pentru contestatorul inculpat, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii care, reținerea cauzei spre rejudecare si pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Deși din punct de vedere legal limitele de pedeapsă permit arestarea preventivă, apreciază că temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă nu mai subzistă, instanța fiind sesizată cu rechizitoriu, inculpatul recunoscând fapta comisă, colaborând cu organele de cercetare penală. Apreciază că acesta nu va impieta buna desfășurare a procesului penal, solicitând a se avea în vedere și vârsta acestuia și faptul că a conștientizat consecintele faptei sale.
Reprezentantul parchetului, solicită respingerea ca nefondată a contestației formulată de inculpat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, deoarece subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu au intervenit elemente noi care să ducă la luarea altei măsuri preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică și ar genera o stare de insecuritate.
Contestatorul inculpat arată că regretă fapta comisă.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin încheierea din data de 28.10.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos._ 15 s-a dispus, în baza art 208 alin 2 Cpp s-a menținut starea de arest a inculpatului S. V., fiul lui S. N. și C. M., născut la data de 13.04.1999 aflat în Penitenciarul Bacău .
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În baza art 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare către stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr.631/P/2015 din 24.09.2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. V. în stare de arest preventiv.
Instanța a fost sesizată la data de 28.09.2015 astfel că potrivit dispozițiilor art.207 alin.2 din Cod pr.penală prin încheierea din 01.10.2015 a menținut starea de arest a inculpatului.
In procedura de cameră preliminară nu au fost formulate cereri și excepții astfel că Tribunalul potrivit art. 346 alin.2 din Cod pr.penală prin încheierea din data de 27.10.2015 a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății fixând termen la data de 03.12.2015 ora 9,00 C.3.
Potrivit art.208 alin.2 din Cod pr. penală instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul S. V. a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 din C.p. raportat la art. 188 alin. 1 din C.p., constând în aceea că în noaptea de 22/23.07.2015, în jurul orelor 22:30, a lovit cu un cuțit, de mai multe ori, pe persoana vătămată BĂȘTIC V., în zona feței, cu intenția de a-i suprima viața, în timp ce se aflau pe drumul public din ., jud. Bacău;
b)tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 din C.p.; constând în aceea că în noaptea de 22/23.07.2015, în jurul orelor 22:30, prin amenințările cu moartea și . asupra persoanei vătămate BĂȘTIC V., comise în loc public, din ., jud. Bacău, a creat indignarea persoanelor care au aflat de comiterea faptelor, fiecare cu aplicarea art. 113 alin. 3 din C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.p.
Se poate constata că inculpatul S. V. a fost cercetat și trimis în judecată pentru fapte care prin natura lor și prin modalitatea în care se reține că au fost concepute și săvârșite prezintă un grad sporit de pericol social.
Inculpatul S. V. a fost arestat preventiv, fiind reținute ca temei legal al acesteia, dispozițiile art. 223 al. 2 C.p.p., din probe rezultând presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea care a cauzat leziuni persoanei vătămate, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani închisoare și se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Raportat la modalitatea de comitere a faptelor, urmarea produsă, poziția inculpatului, instanța a apreciat ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea acestuia în libertate.
Aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudența CEDO).
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudența CEDO la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, instanța reține că menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesele inculpatului, impun privarea în continuare de libertate a acestuia.
Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.
Mai mult prin fapta presupusă a fi comisă au fost vătămate valori deosebit de importante, ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, prin lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar induce un puternic sentiment de temere în rândul comunității, de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ceea ce practic ar echivala cu încurajarea făcută acestora și la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului, fapt ca în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în acest stadiul al procesului penal când nici nu s-a declanșat cercetarea judecătorească, ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și ar genera o stare de insecuritate socială.
Raportat la probele existente la dosar până în acest moment, al procesului penal, s-a constatat că termenul rezonabil al privării de libertate nu a fost depășit, menținerea inculpatului în arest preventiv fiind justificată.
În ceea ce privește existența interesului ca cercetarea judecătorească să fie continuată cu inculpatul în stare de arest și necesitatea respectării dreptului de libertate a acestora, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei și din consecințele acesteia.
De asemenea, s-a apreciat că măsura preventivă este, în continuare proporțională cu gravitatea acuzației, în sensul că inculpatul S. V. este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor-faptă care se caracterizează în concret printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 202 al. 3 din Cod pr.penală.
In ceea ce privește gradul de implicare a inculpatului la săvârșirea faptei, stabilirea vinovăției, lipsa antecedentelor penale, reprezintă apărări ce vizează în exclusivitate soluționarea fondului cauzei și individualizarea sancțiunilor penale asupra cărora instanța se poate pronunța numai după finalizarea cercetării judecătorești.
Față de considerentele expuse, Tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin, astfel că în baza art.208 alin.2 din Cod pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului S. V..
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
In baza art.275 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva încheierii a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 206 C.p.p. inculpatul inculpatul S. V..
Motivele contestației au fost consemnate în conținutul părții introductive a prezentei decizii, astfel că nu vor mai reluate ci doar analizate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale contestate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu Curtea constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului netemeinicia contestației formulată de inculpat urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În mod întemeiat, instanța de fond a constatat subzistența temeiurile care au determinat luarea măsurii arestări preventive față de inculpat și, în consecință a menținut această măsură preventivă.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 223 C.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare, pe de o parte judecătorul este obligat să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Aplicând aceste principii la speța de față, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului Tribunalului, consideră că în cauză sunt incidente în continure dispozițiile art.223 al.2 C.p.p. față de inculpatul contestator.
Curtea subliniază că infracțiunea de omor prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat, vătămând cea mai importantă valoare ocrotită de legea penală, respectiv dreptul la viață a persoanei.
În atare situație, Curtea, în acord cu primei instanțe care a pronunțat încheierea atacată, constată că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului - pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea extremă a faptei despre care se prezumă că a fost săvârșită de inculpat, activitatea infracțională concretă în legătură cu care se prezumă că a fost implicat (aplicarea unor multiple lovituri de cuțit persoanei vătămate în zona feței cu intenția de a-i suprima viața), aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor judecate pentru fapte de natura celor în discuție, în sensul stopării acestor acțiuni infracționale.
În consecință, consideră că sunt întrunite cumulativ și exigențele imperative ale art. 223 al.2 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații contestator a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 5 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul, și-a desfășurat activitatea infracțională soldată cu vătămarea gravă a integrității corporale a personei vătămate.
În considerarea celor expuse, constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, în temeiul art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b cu referire art. 206 C.p.p., Curtea va respinge ca nefondată contestația declarată de acesta.
Văzând și dispozițiile art. 275 al.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b cu referire la art. 206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul S. V. împotriva încheierii din 28.10.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul_ 15.
În baza art. 275 al.2 C.p.p obligă contestatorul inculpat să plătească statului suma de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2015.
PREȘEDINTE
A. B.
GREFIER,
P. E.
Red.înch. f. G. D
Red. contestației A.B./ 30.10.2015
Tehnored. P.E./ 30.10.2015/ 2 ex
| ← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... | Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 37/2015. Curtea... → |
|---|
