Violenţa în familie. Art.199 NCP. Decizia nr. 1111/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1111/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 1111/2015
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. – Președinte secție
JUDECĂTOR A. A. M.
***************
GREFIER M. C.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR C. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de inculpatul C. G. împotriva sentinței penale nr. 73/P/2015 din 9.09.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat C. G. asistat de apărătorul ales – avocat A. F. și intimatul persoană vătămată C. C.; lipsă fiind intimata parte civilă S. de Ambulanță Județean N. și intimații persoane vătămate C. V. și M. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art.258 -262 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată în apel; apelantul inculpat C. G. prin apărătorul ales a înaintat la dosar motivele de apel .
Curtea i-a adus la cunoștință apelantului inculpat C. G. infracțiunile de care este acuzat. Totodată, i-a pus în vedere că potrivit dispozițiilor art. 83 lit. a Cod procedură penală, are dreptul de a nu da nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarație, aceasta va putea fi folosită ca mijloc de probă împotriva lui.
Apelantul inculpat C. G. arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de control judiciar întrucât nu are aspecte noi de relatat și menține declarațiile anterioare.
Avocat A. F. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere și depune la dosar 13 caracterizări de la un fost coleg de serviciu, vecini, rude și preotul paroh.
Curtea încuviințează proba cu acte, respectiv, 13 înscrisuri în circumstanțiere.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, potrivit art.420 Cod procedură penală.
Avocat A. F. arată că inculpatul Crăcoanu G. a formulat apel motivat de faptul că apreciază că pedeapsa de 6 ani închisoare cu executare aplicată de instanța de fond este o pedeapsă prea mare.
Solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței penale nr. 73 din 9.09.2015, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, reducerea pedepsei până la cuantumul de 3 ani și amânarea aplicării pedepsei conform dispozițiilor art. 83 în condițiile în care inculpatul și-a dat consimțământul la termenul de judecată din 9.09.2015 privind prestarea unei munci neremunerate, urmând a se stabili și un termen de supraveghere.
Arată că instanța de fond a admis cererea de aplicare a procedurii simplificate ca urmare a recunoașterii faptei de către inculpat, nu s-au solicitat alte probe, inculpatul însușindu-și toate probele administrate în cursul urmăririi penale.
Menționează că la instanța de fond au fost depuse caracterizări de la primăria din comună și de la preotul paroh, în care inculpatul era descris ca fiind o persoană care a muncit toată viața, nu a creat probleme în comunitate și în familie, iar această faptă a săvârșit-o sub impulsul unei furii de moment pe care nu a putut-o controla și o considerat-o ca fiind o corecție, motivat de împrejurarea că soția sa consuma alcool bolnavă fiind și îngrijită de dânsul.
Precizează că inculpatul nu s-a gândit niciodată că se va produce moartea soției sale, ci pur și simplu s-a întâmplat.
Referitor la limitele de pedeapsă pe care le-a considerat aplicabile în cauză, învederează că limita de pedeapsă era de la 6 la 12 ani, se aplica o majorare de o pătrime pentru maximul pedepsei, deci pedeapsa era de la 6 la 15 ani, iar beneficiind de procedura simplificată prevăzută de art. 374 alin.4 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limita de pedeapsă se situa între 4 și 10 ani.
Arată că a depus la dosar și a solicitat să se rețină în favoarea inculpatului circumstanțele personale și reale, circumstanțe atenuante prevăzute de art. 75, iar în motivarea hotărârii au fost reținute, dar efectele prevăzute de art. 75 se regăsesc în art. 76 Cod penal și înseamnă reducerea cu o treime a pedepsei prevăzută de lege. În această situație, consideră că pedeapsa ar fi fost situată între 2,6 ani și 6,6 ani.
Având în vedere că instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 6 ani închisoare ceea ce ar reprezenta aproape maximul de pedeapsă, apreciază că nu se justifică o pedeapsă foarte mare și solicită clemență față de inculpat care este o persoană în vârstă de 77 ani, bolnav cronic, om care a muncit o viață ca șofer, a crescut 3 copii, și-a întreținut familia fiind singurul care muncea și care a greșit o singură dată și nu are antecedente penale.
Precizează că este adevărat că este o faptă gravă dar apreciază că se putea da dovadă de clemență stabilindu-se o pedeapsă sub minimul special sau chiar minimul de 2 ani și 6 luni cu amânarea aplicării pedepsei.
Pentru toate aceste motive, solicită reducerea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei stabilită în condițiile art. 83 și stabilirea unui termen de supraveghere și obligarea inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Învederează cele 13 caracterizări depuse la acest termen întrucât a apreciat că fiind o infracțiune săvârșită în familie acestea au importanță care sunt caracterizări de la rude, de la nepoți, de la surori, de la toți vecinii, de la funcționarii primăriei, de la preotul paroh, coroborate și cu caracterizările depuse la instanța de fond, respectiv, de la primărie și de la P. Comunei Pângărați și solicită a se aprecia că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârșirea acestei infracțiuni și merită un pic de clemență acest om bătrân.
Consideră că inculpatul oricum nu se va reeduca în închisoare și având în vedere vârsta de 77 de ani și actele medicale din care reiese că are foarte multe probleme cardiace, nu poate aprecia decât că în regim de detenție poate surveni decesul inculpatului.
Conchide și solicită admiterea apelului formulat de inculpatul C. G. în sensul reducerii pedepsei aplicate și amânarea executării pedepsei.
Intimatul persoană vătămată C. C., având cuvântul, arată că este fiul inculpatului și împreună cu ceilalți copii l-au iertat pe inculpat. Având în vedere vârsta inculpatului consideră că nu ar supraviețui unei pedepse cu executare în regim de detenție.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpatul C. G., ca nefondat.
Apreciază că în raport cu gravitatea deosebită a infracțiunii comisă de inculpat care a afectat dreptul fundamental al unei persoane – dreptul la viață, pedeapsa aplicată de instanța de fond este blândă, acesta beneficiind de reducerea pedepsei cu o treime, instanța de fond orientându-se în mod corect spre maximul prevăzut de lege.
Apelantul inculpat C. G., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și solicită să fie iertat.
Menționează că este foarte bolnav.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare;
CURTEA
-deliberând-
Prin sentința penală nr. 73/P din 09.09.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul penal nr._ s-a dispus condamnarea inculpatului C. G., fiul lui C. și M., născut la data de 8 octombrie 1938 în ., cu domiciliul în ., CNP-_, pensionar, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 195 Cod penal raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală.
În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-a luat act că persoanele vătămate M. G. domiciliat în com. D., ., C. C., domiciliat în com. Pângărați, . și C. V., domiciliat în com. Pângărați, ., cu reședința în mun. Suceava, . nr. 17, ., . nu s-au constituit părți civile în cauză.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Ambulanță Județean N..
În temeiul art. 23 Cod procedură penală raportat la art. 1357 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile S. de Ambulanță Județean N. suma de 551,92 lei, reprezentând cheltuieli de transport.
În temeiul art. 7 cu referire la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul N. nr. 14/P/08.04.2015, înregistrat la această instanță sub nr._ /09.04.2015 a fost trimis în judecată inculpatul C. G., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal.
In sarcina inculpatului s-au reținut, prin actul de sesizare, următoarele:
În seara zilei de 09.01.2015, în jurul orei 18.00, aflându-se în stare de ebrietate și pe fondul unor conflicte cu privire la consumul de băuturi alcoolice, inculpatul C. G. i-a aplicat mai multe lovituri cu un băț soției sale, C. E., la nivelul toracelui, abdomenului, feselor și membrelor inferioare. Decesul victimei C. E. a fost constatat de către medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță N. în data de 10.01.2015, ora 05.00.
Din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. A3/15/10.01.2015 a rezultat că moartea numitei C. E. a fost violentă datorându-se șocului hemoragie și traumatic consecință a unui politraumatism la nivelul toracelui, abdomenului, feselor și membrelor, leziuni ce s-au putut fi produce prin lovire cu corp dur alungit între acestea și decesul victimei existând legătură directă de cauzalitate.
Descendenții victimei C. E.- C. C., C. V. și M. G. nu s-au constituit părți civile în cauză.
S. de Ambulanță Județean N. s-a constituit parte civilă cu suma de 551,92 lei reprezentând cheltuieli de transport ale victimei din com. Pângărați, . în mun. Piatra N., jud. N..
La termenul de judecată din 08.07.2015 inculpatul C. G. a solicitat judecarea sa potrivit dispozițiilor art.374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Acesta a recunoscut în totalitate infracțiunea comisă, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale probele, fiind de acord cu plata despăgubirilor civile.
Instanța a admis cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, întrucât infracțiunea comisă de acesta nu este exceptată de la aplicarea dispozițiilor legale menționate, iar inculpatul a adoptat o poziție procesuală sinceră, de recunoaștere și regret a faptei săvârșite.
Inculpatul a susținut că nu a avut intenția să o omoare pe soția sa, C. E., ci doar să o pedepsească pentru că a consumat băuturi alcoolice, deși se afla sub tratament medical.
În raport de atitudinea procesuală a inculpatului și de probele administrate în cauză instanța a reținut situația de fapt, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, constând, în esență, în faptul că, în seara zilei de 09.01.2015, în jurul orei 18.00, aflându-se în stare de ebrietate și pe fondul unor conflicte cu privire la consumul de băuturi alcoolice inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un băț soției sale C. E., decesul acesteia fiind constatat de către medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță N. în data de 10.01.2015, ora 05.00.
Vinovăția inculpatului a rezultat din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: raportul de expertiză medico - legală necropsie nr. A3/15 din 10.01.2015 al Serviciului Județean de Medicină Legală, declarațiile martorilor M. G., T. L., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto și declarațiile inculpatului, de recunoaștere a faptei.
In drept, fapta inculpatului, care în seara zilei de 09.01.2015, în jurul orei 18.00, aflându-se în stare de ebrietate și pe fondul unor conflicte cu privire la consumul de băuturi alcoolice i-a aplicat mai multe lovituri cu un băț soției sale C. E., decesul acesteia fiind constatat de către medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță N. în data de 10.01.2015, ora 05.00 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte săvârșită asupra unui membru al familiei, prevăzută de art. 195 Cod penal raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului instanța a avut în vedere, în primul rând dispozițiile art.396 al. 10 Cod procedură penală care prevăd că, în cazul judecării inculpatului potrivit procedurii simplificate limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege sancționator se reduc cu 1/3, precum și dispozițiile art.74 Cod penal, respectiv: împrejurările și modul în care a fost comisă infracțiunea- inculpatul a aplicat soției sale mai multe lovituri cu un băț, în diferite regiuni ale corpului, pentru a o pedepsi pentru consumul de alcool, în condițiile în care se afla sub tratament medical, urmările produse- moartea victimei, natura relațiilor sociale încălcate – referitoare la dreptul la viață, pericolul social ridicat al infracțiunii comise, dar și natura infracțiunii- praeterintenționată, inculpatul neavând intenția de a-și ucide soția, vârsta- 77 de ani, lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul a avut un comportament corespunzător în familie și societate, astfel cum rezultă din actele în circumstanțiere depuse la dosar.
Instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 6 ani închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. l lit. a și b Cod penal, constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe timp de 3 ani, aceasta din urmă apreciată ca necesară în raport cu natura și gravitatea infracțiunii, consecințele produse, persoana inculpatului, conform art. 67 alin. 1 Cod penal.
Pe durata executării pedepsei principale i s-au interzis inculpatului aceleași drepturi civile, prevăzute de art.66 alin. l lit. a și b Cod penal.
S-a luat act că persoanele vătămate nu au formulat pretenții civile față de inculpat.
În baza art. 23 Cod procedură penală și art. 1357 Cod civil a fost obligat inculpatul să plătească Serviciului de Ambulanță Județean N. suma de 551,92 lei cu titlu de cheltuieli de transport ale victimei.
În baza art. 7 și art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
In baza art.274 alin. l Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C. G., criticile vizând aspecte de netemeinicie, respectiv s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate și suspendarea executării acesteia, susținându-se că în mod nejustificat a fost aplicată o pedeapsă orientată spre minimul special față de circumstanțele personale ale inculpatului și de împrejurările comiterii faptei.
Analizând sentința apelată în funcție de criticile formulate și de actele aflate la dosar Curtea reține că apelul este nefondat.
Astfel, hotărârea apelată respectă standardele de legalitate, în raport de stabilirea existenței faptei și a vinovăției inculpatului, precum și criteriile de individualizare stabilite de art. 74 Cod penal în ceea ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare.
Sub un prim aspect, se observă că pedeapsa aplicată nu este orientată spre maximul special, astfel cum se susține în motivele de apel, în condițiile în care infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte a fost săvârșită asupra unui membru de familie, situație în care maximul special prevăzut de lege se majorează cu o pătrime. În această situație, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, reduse cu o treime potrivit art. 396 al. 10 C .p .p . ca urmare a recunoașterii vinovăției, se situează între 4 ani și 10 ani închisoare, iar pedeapsa stabilită se situează spre limita minimă prevăzută de lege.
În ceea ce privește circumstanțele săvârșirii faptei, acestea nu sunt favorabile inculpatului, întrucât, potrivit raportului de necropsie, probă ce se coroborează cu declarațiile inculpatului, rezultă că acesta a lovit în mod repetat victima, în zone vitale, cu un corp contondent, apt să producă decesul.
Așadar, moartea victimei nu a fost consecința unei lovituri unice, întâmplătoare, ci a unei agresiuni concertate, compusă din lovituri repetate, condiții în care gradul de pericol social concret al faptei este evident mult mai grav.
Se reține și faptul că circumstanțele personale la care s-a făcut referire în motivele de apel au fost avute în vedere de către prima instanță, consecința fiind stabilirea pedepsei spre minimul special.
Prin urmare, nu se impune reformarea sentinței sub aspectul individualizării pedepsei, motiv pentru care va fi respins ca nefondat apelul și va fi obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C .p .p . respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. G. împotriva sentinței penale nr. 73/P/09.09.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 al. 2 C .p .p . obligă apelantul să plătească statului 150 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. C. A. A. M. M. C.
red. sent. C.F.
red. dec. MAA
tehnored. M.C.
8 exemplare
3.12.2015
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1186/2015. Curtea de... | Exercitarea fără drept a unei profesii. Art. 281 C.p.. Decizia... → |
|---|








