Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 778/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 778/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-11-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția penală

DECIZIA PENALĂ NR. 778/Ap DOSAR NR._

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

- Completul de judecată A10:

Președinte – R. – C. D. – judecător

Judecător – C. C. G.

- Grefier – D. C.

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – A. P. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de petenta P. I. C., împotriva sentinței penale nr. 964/S din 04.06.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._/197/2014 și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 604/. 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel B. în același număr de dosar.

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 369 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 9 noiembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 16 noiembrie 2015, când,

CURTEA

Asupra prezentei cauze penale, constată următoarele.

Prin sentința penală nr.964/04.06.2015 a Judecătoriei B. (dosar nr._/17/2014), s-a dispus, în baza art.6 din Legea nr.241/2005,cu aplic art.41 alin2 Cod penal din1969 (19 acte materiale) și art. 396 alin 10 Cod procedură penală și art. 375 Cod procedură penală, condamnarea inculpatei P. I. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală vizând reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal din 1969 a interzis inculpatei P. I.-C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 al. 1 Cod penal din 1969 a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în conformitate cu art. 82 Cod penal din 1969.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal din 1969 a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal din 1969 pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A atras atenția inculpatei P. I.-C. asupra dispozițiilor art.83 și 84 Cod penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin prezenta.

În baza art. 397, 19 Cod procedură penală, raportat la art. 998 cod civil a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – DGFP B. și a obligat inculpata P. I.-C. la plata sumei de 9028 lei reprezentând sumele de bani reținute cu titlul de impozite și contribuții cu reținere la sursă și nevărsate la bugetul de stat, precum și dobânzile și penalitățile aferente.

În baza art. 404 alin 4 lit. c Cod procedură penală, raportat la art.397 Cod procedură penală a menținut măsura asiguratorie dispusă prin ordonanța procurorului din data de 03.07.2013 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor inculpatei P. I.-C. deschise la S.C. B. POST S.A., S.C. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. în limita sumei de_ de lei .

A dispus ca în baza art. 13 din Legea 241/2005 o copie a prezentei să se comunice, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 2 raportat la art. 6 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 75/2001 a dispus înscrierea prezentei hotărâri judecătorești, la data rămânerii ei definitive, în cazierul fiscal gestionat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpata P. I. C..

Prin decizia penală nr.604/..2015 Curtea de Apel B. a respins ca tardiv apelul formulat de către inculpată.

În considerentele deciziei, Curtea a menționat că potrivit mențiunilor făcute de factorul poștal pe procesul verbal de predare a corespondenței, data la care s-a afișat înștiințarea cu privire la comunicarea copiei minutei sentinței penale nr. 964/2015 pronunțată de Judecătoria B., este 10.06.2015. Potrivit dispozițiilor art. 261 Cod procedură penală inculpata era în drept să se prezinte la instanță pentru înmânarea actelor de procedură după 3 zile de la afișare, dar nu mai târziu de 7 zile.

Prin urmare, pentru exercitarea căii de atac, inculpata a avut la dispoziție un termen de 10 zile, calculate de la data de 17 iunie 2015, termen care s-a împlinit în data de 27.06.2015. Cum calea de atac a fost exercitată doar la data de 20.07.2015, s-a constatat că apelul este tardiv.

La data de 9 octombrie 2015, P. I. C. a formulat o cerere de rejudecare a căii de atac, motivat de faptul că la data la care s-a soluționat cauza în fața Curții de Apel B. se afla în stare de detenție.

În cuprinsul cererii menționate, condamnata a evocat în principal faptul că prin Decizia nr.363/2015 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art.6 din Legea nr.241/2005, decizia antemențioantă fiind publicată în Monitorul Oficial nr.495/6 iulie 2015.

În raport de cererea adresată la data de 9 octombrie 2015 Curții de Apel, se constată că în mod greșit aceasta a fost calificată de către condamnată ca fiind o cerere de rejudecare, în cauză aceasta întrunind formal condițiile pentru a fi calificată ca o cerere de revizuire a sentinței penale nr. 964/04.06.2015 a Judecătoriei B., în raport de dispozițiile art.453 alin.1 lit.f Cod procedură penală.

Curtea are în vedere la calificarea prezentei cereri ca fiind revizuire și modalitatea în care instanța de apel de soluționat calea de atac promovată de către inculpată împotriva sentinței penale nr. 964/04.06.2015 a Judecătoriei B., aspect față de care este evident că prezenta cerere nu poate fi încadrată în dispozițiile art.466 Cod procedură penală.

Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art.456 alin.1 Cod procedură penală, în cauză competența materială de soluționare a cererii de revizuire revine Judecătoriei B., aceasta fiind instanța care a pronunțat în fond hotărârea penală supusă căii extraordinare de atac.

D. urmare, Curtea va recalifica cererea formulată de către condamnata P. I. C. ca fiind revizuire și va declină competența de soluționare a cererii de revizuire a sentinței penale nr.964/4.06.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._/197/2014, în favoarea Judecătoriei B..

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Recalifică cererea formulată de către condamnata P. I. C. ca fiind revizuire.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire a sentinței penale nr.964/4.06.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._/197/2014, în favoarea Judecătoriei B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 noiembrie 2015.

Președinte Judecător

R. – C. D. C. C. G.

Grefier

D. C.

Red.R.C.D./24.11.2015

Dact.D.C./24.11.2015/5 exemplare

Jud.fond.A.A.

Jud.apel.N.H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 778/2015. Curtea de Apel BRAŞOV