Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 408/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 408/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 27-05-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.408/ApDOSAR NR._

Ședința publică din 27 mai 2015

Instanța constituită din:

Complet de judecată A4:

PREȘEDINTE C. G.

Judecător S. F.

Grefier N. B.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sf. G. împotriva sentinței penale nr. 14 din data de 09 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Sf.G. în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 07 mai 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 19 mai 2015 și apoi pentru astăzi, 27 mai 2015, când,

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 14 din data de 9 februarie 201 pronunțată de Judecătoria Sf. G. s-a dispus:

În baza art. 396 al.1, 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal a stabilit pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare în sarcina inculpatului I. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 al.1 Cod penal cu aplic. art. 396 al.10 Cod procedură penală.

În baza art. 83 Cod penal a dispus amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 al. 1 Cod penal, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Conform art. 84 al.2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.

În baza art. 85 al. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile, precum și întoarcerea

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

În baza art. 404 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 88 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere sau obligațiilor impuse, ori în cazul comiterii unei noi infracțiuni.

În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească statului suma de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:

La data de 11.06.2014 orele 14,45, organele de poliție din cadrul IPJ C. au fost sesizate să se deplaseze la intersecția străzilor V. G. cu A. Ș. din mun. Sf. G., întrucât conducătorul autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ (HFU potrivit declarațiilor inculpatului) a intrat cu autoturismul menționat într-un stâlp.

La fața locului a fost identificat autoturismul menționat, conducătorul auto fiind identificat în persoana inculpatului I. Ș., acesta declarând că a condus autoturismul menționat.

Întrucât inculpatul emana miros de băuturi alcoolice, acesta a fost testat la ora 14,55 cu etilotestul, rezultatul indicat fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat (f. 7).

D. urmare, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean Sf. G., fiind examinat clinic și recoltându-i-se o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie (f. 11), la ora 18,15 inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,70 gr. %0.

Audiat în cauză, inculpatul a menționat faptul că la data respectivă a consumat alcool, dimineața, împreună cu niște vecini, după care, în jurul orelor 14,30 a urcat la volanul autoturismului menționat, cu scopul de a se deplasa de la domiciliul său la o cunoștință, în cartierul S. din mun. Sf. G., iar în timp ce rula la volanul autoturismului pe . pierdut controlul volanului, intrând cu autoturismul într-un stâlp, la fața locului sosind un echipaj de poliție, inculpatul fiind testat cu etilotestul și condus la spital, unde i s-a recoltat proba biologică, inculpatul recunoscând și regretând comiterea faptei.

Totodată, astfel cum rezultă din declarația dată în fața instanței, inculpatul nu a contestat alcoolemia astfel stabilită.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere prevederile art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modalitățile de comitere a faptei - inculpatul conducând autovehiculul pe . mun. Sf. G., în jurul orelor 14,45, urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce, inculpatul pierzând la un moment dat controlul volanului și intrând cu autoturismul într-un stâlp, faptul că infracțiunea imputată este o infracțiune de pericol, inculpatul punând astfel în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, valoarea ridicată a alcoolemiei (1,70 gr. %0), precum și persoana și conduita inculpatului, acesta fiind o persoana în vârstă de 69 de ani, care nu are antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței de judecată, a dat astfel dovadă de o bună conduită, a recunoscut comiterea faptei, este pensionar, având în vedere și mențiunile cuprinse în buletinul de examinare clinică, conform cărora inculpatul avea un comportament liniștit, având vorbirea coerentă, fiind orientat spațial, alopsihic și autopsihic, având o atitudine cooperantă.

Instanța a avut în vedere și aspectele reliefate în cuprinsul referatului de evaluare întocmit din care rezultă că inculpatul a crescut într-un mediu familial stabil, ulterior s-a căsătorit cu numita I. M., în prezent decedată, decesul soției sale marcându-l puternic pe inculpat, inculpatul fiind perceput ca o persoană discretă, echilibrată, cu discernământ, o persoană responsabilă, dedicându-și mult timp pentru întreținerea spațiului verde din jurul blocului în care locuiește, nevoile sale de relaționare fiind satisfăcute prin intermediul copiilor, vecinilor și legăturilor de rudenie, în rândul cărora nu se regăsesc persoane care au fost implicate în fapte contrare legii, inculpatul având astfel o bună conduită anterior comiterii faptelor, un comportament prosocial manifestat până în prezent, fapta comisă având un caracter singular, inculpatul fiind o persoană integrată social, recunoscând și manifestând regret sincer pentru fapta comisă.

Totodată, instanța a avut în vedere și limitele de pedeapsă, stabilite conform art. 396 al. 10 Cod de procedură penală privind procedura recunoașterii învinuirii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Sf. G., care a criticat hotărârea pentru netemeinicie cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal ce ar conduce la îndreptarea conduitei inculpatului, având în vedere alcoolemia mare a acestuia.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 Cod procedură penală se constată că apelul declarat de Ministerul Public este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și a atribuit faptelor caracterizarea juridică legală.

Inculpatul s-a prevalat de dispozițiile privind procedura recunoașterii învinuirii.

Cu privire la susținerea formulată de Ministerul Public în sensul că nu a fost aplicată inculpatului interdicția de a nu conduce nici un vehicul pe perioada termenului de supraveghere, se constată că este lipsită de suport.

Într-adevăr, alcoolemia inculpatului a fost destul de ridicată, de 1,70 g%o, dar raportat la vârsta inculpatului și lipsa antecedentelor penale, instanța are a constata că fapta a reprezentat un accident în viața inculpatului; acesta este în vârstă de aproape 70 de ani și până în prezent nu s-a confruntat cu legea penală.

În plus, în referatul de evaluare întocmit se reține că inculpatul a crescut într-un mediu familial stabil, ulterior s-a căsătorit cu numita I. M., în prezent decedată, decesul soției sale marcându-l puternic pe inculpat, inculpatul fiind perceput ca o persoană discretă, echilibrată, cu discernământ, o persoană responsabilă, dedicându-și mult timp pentru întreținerea spațiului verde din jurul blocului în care locuiește, nevoile sale de relaționare fiind satisfăcute prin intermediul copiilor, vecinilor și legăturilor de rudenie, în rândul cărora nu se regăsesc persoane care au fost implicate în fapte contrare legii, inculpatul având astfel o bună conduită anterior comiterii faptelor, un comportament prosocial manifestat până în prezent, fapta comisă având un caracter singular, inculpatul fiind o persoană integrată social, recunoscând și manifestând regret sincer pentru fapta comisă, ceea ce înseamnă că acesta a înțeles pe deplin că a încălcat legea penală și că această încălcare este un eveniment nefericit în viața acestuia.

Față de aceste considerente, instanța de apel constată că nu se impune aplicarea interdicției de a nu conduce autovehicule.

Așadar, apelul este lipsit de temei, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și potrivit art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge apelul declarat de Ministerul Public.

Inculpatul a solicitat ca instanța să aibă în vedere Decizia nr. 732/2015 pronunțată de Curtea Constituțională și că fapta sa nu există, dar nu a promovat apel în cauză. În plus, potrivit acestei decizii nu operează o abrogare a textului de incriminare, astfel încât să se poată susține că aceasta nu mai este prevăzută le legea penală, astfel încât să se impună achitarea în apelul promovat de Ministerul Public.

Cu aplicarea art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sf. G. împotriva sentinței penale nr. 14/9 februarie 2015 a Judecătoriei Sf. G., pe care o menține.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. Ghighecipt.S. F., aflată în

concediu de odihnă, semnează

PREȘEDINTE COMPLET

GREFIERCristinel G.

N. B.

Red.SF/5.08.2015

Dact.BN/17.08.2015/ex.2

Jud.fond.M.G.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 408/2015. Curtea de Apel BRAŞOV