Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 27-07-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 86/CDosar nr._
Ședința publică din data de 27 iulie 2015
Instanța constituită din:
- Complet de judecată FJC3:
Președinte – S. F. - judecător
- Grefier – N. B.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – P. M. D. M. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial B.
Pe rol fiind soluționarea contestației declarată de P. de pe lângă ICCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial B. împotriva încheierii de ședință din 22.07.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penalnr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat B. F., în stare de arest - deținut în Penitenciarul C., asistat de apărătorul ales, avocat T. I..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat în cauză și nici chestiuni prealabile de invocat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că inculpatul a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri și față de acesta s-a dispus măsura arestării preventive, iar la ultima analiză a situației personale a inculpatului s-a considerat că din perspectiva duratei rezonabile a fost atinsă această durată și s-a înlocuit măsura. Astfel că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii sunt cele prevăzute de art.223 alin.2 Cod procedură penală. Toate condițiile stabilite în acest text de lege converg la ideea că singura măsură aptă să înlăture starea de pericol și să î asigura buna desfășurare a procesului penal este starea de arest preventiv pentru că, așa cum a reținut și instanța de fond, cantitățile de droguri traficate de acesta sunt însemnate, are antecedente penale, modul și împrejurările concrete de comitere a faptei, dovedesc o preocupare constantă pe linia traficului de droguri.
Prin urmare, doar din perspectiva duratei rezonabile, consideră că aceasta nu a fost atins într-un interval de timp de la care a fost dispusă inițial măsura și în prezent sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca măsura să fie menținută și în continuare.
Avocat T. I., având cuvântul pentru intimatul inculpat B. F., consideră că la acest moment procesual trebuie să fie făcută o analiză cu privire la mai multe principii de drept, trebuie analizată proporționalitatea și necesitatea măsurii arestului preventiv pentru buna desfășurare a procesului. Văzând motivarea orală a contestație formulate de reprezentantul parchetului, respectiv că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a patru infracțiuni de droguri, aspect care este adevărat, dar în urma cercetării judecătorești urmează a se vedea dacă va rămâne art.38 s-au va fi o schimbare de încadrare juridică potrivit art.35 Cod penal. Cu toate acestea, conchide că la acest moment în care a debutat cercetarea judecătorească, au fost citați martorii pentru termenul următor, respectiv, arestul domiciliar fiind o măsură care asigură o bună desfășurare a procesului penal.
Concluzionând, avocatul inculpatului, apreciază că măsura arestului domiciliar este suficientă raportat la momentul procesual, poziția și timpul scurs cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv și nu în ultimul rând raportat la momentul procesual la care ne aflăm. A se avea în vedere și atitudinea manifestată de către inculpat din cursul urmăririi penale și până în prezent. Este o atitudine de recunoaștere parțială a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, iar rezonanța faptelor nu mai este aceeași cu cea care a existat la momentul luării măsurii arestului preventiv.
Față de aceste concluzii, văzând dispozițiile art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, solicită respingerea contestației formulată de parchet, ca fiind nefondată.
Intimatul inculpat B. F., având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA
Asupra contestației de față:
Prin încheierea din data de 22 iulie 2015, Tribunalul B., în baza art. 362, art. 208 raportat la art. 207 alin. 5 raportat la raportat la art. 242 și art. 218 și urm. Cod procedură penală a înlocuit măsura arestului preventiv luată față de inculpatul B. F. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsura fiind executorie de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală a impus inculpatului obligația de a nu părăsi locuința din municipiul B., ., ., apt. 8, județul B. fără permisiunea instanței.
În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală pe durata arestului la domiciliu, inculpatul B. F. are următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice direct sau indirect cu martorii indicați în actul de sesizare al instanței P. M. V. (din B., .. 62, ., județul B.), L. A. A. (B., .. 36A, apt. 19, județul B.) P. A. M. (B., ., ., județul B.),I. M. S. (B., ., apt. 4, județul B.), C. M. A. (B., .. 34, apt. 10, județul B.), G. A. P. (B., .. 7, ., județul B.);
În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 221 alin. 9 Cod procedură penală a stabilit organ de supraveghere Biroul de supravegheri din cadrul SIC al IJP B., care va verifica periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care se constată încălcări ale acestora va sesiza de îndată instanța învestită cu soluționarea cauzei.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 221 alin. 5 Cod procedură penală, în sensul că, pe durata măsurii arestului la domiciliu poate părăsi imobilul în care locuiește pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora și asupra art. 221 alin. 10 Cod procedură penală în sensul că pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligațiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de poliție poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta.
A adus la cunoștința inculpatului dreptul de acces la asistență medicală de urgență, și dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestului la domiciliu cu o altă măsură preventivă.
În considerentele încheierii s-a arătat că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, ST B. a fost trimis în judecată inculpatul B. F. pentru săvârșirea infracțiunilor de „trafic de droguri de risc” prevăzute de art.2 alin.1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art.41 din Codul penal și a art.38 alin.1 din Codul penal (4 fapte).
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul B. F. în data de 05 februarie 2015, a vândut colaboratorului „R.” cantitatea de 1,99 grame cannabis, contra sumei de 180 lei; în data de 19 februarie 2015 B. F. i-a vândut colaboratorului „R.” cantitatea de aproximativ 2,51 grame cannabis, contra sumei de 350 lei; în data de 05 martie 2015, B. F. a deținut, în vederea comercializării, cantitatea de aproximativ 3 grame fragmente vegetale cu aspect și miros specifice cannabisului, pe care urma să i le înmâneze colaboratorului „R.”, după ce în prealabil încasase de la acesta suma de 180 lei și în data de 05 martie 2015 a deținut la domiciliu, în boxa apartamentului și în autoturismul marca Audi A3, de culoare gri, cu numărul de înmatriculare_, cantitatea totală de 133,26 grame fragmente vegetale cu aspect și miros specifice cannabisului, în vederea vânzării.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 105 din data de 28 aprilie 2015 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 54/CP/C/29.05.2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 29D/P/2015 al Ministerul Public P. de pe lângă ICCJ DIICOT Serviciul Teritorial B. privind pe inculpatul B. F. trimis în judecată pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de trafic de droguri de risc prevăzută de art 2 alin 1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 Cod penal și art 38 alin 1 Cod penal, a administrării probelor și efectuării actelor procurorului.
Prin ordonanța procurorului din data de 05.03.2015 s-a dispus reținerea inculpatului pe durata a 24 de ore începând cu data de 05.03.2015 ora 19.05
Prin încheierea Tribunalului B. nr. 34/06.03.2015,s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06 martie 2015 până la data de 04 aprilie 2015 inclusiv și a fost menținută până în prezent.
Sub aspectul legalității măsurii, instanța a constatat că la momentul luării măsurii preventive au fost respectate dispozițiile legale, fiind îndeplinită atât condiția obiectivă a unei bănuieli rezonabile asupra săvârșirii faptelor și până în acest moment nu s-a probat că ar fi existat o provocare din partea agenților statului, deoarece cel puțin în acest moment nu reiese că acțiunile ar fi fost manifestate doar datorită prezenței agenților statului deghizați în cumpărători de droguri.
Faptul că a fost autorizat un investigator a fost necesar pentru a se demonstra caracterul efectiv și de obicei al conduitei inculpatului cu privire la obținerea de venituri din traficul de droguri.
Pe de altă parte, s-a constatat că procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice și înregistrările aferente coroborate cu declarațiile martorilor audiați, respectiv martorul cu identitate protejată R., martorii I. M. S. și L. A. A. audiați în cursul urmăririi penale, sunt apte să confirme existența unei bănuieli rezonabile față de acuzația de trafic de droguri adusă inculpatului.
Mai mult, cantitatea de droguri găsită în locuința și dependințele acesteia, precum și în mașina condusă de către inculpat, modalitatea în care ele erau deja ambalate oferă indicii în legătură cu suspiciunea rezonabilă că toată această cantitate ar fi putut fi destinată punerii ei în circulație, fiind îndeplinită astfel condiția prevăzută de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000.
Sub aspectul necesității măsurii arestării preventive s-a constatat că la momentul luării măsurii s-a reținut că aceasta asigură atât buna desfășurare a procesului penal, cât și înlăturarea unui eventual risc infracțional.
La acest moment procesual, urmărirea penală este finalizată, de asemenea procedura de cameră preliminară, instanța demarând la acest termen cercetarea judecătorească.
Persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și acuzația săvârșirii unor infracțiuni grave, chiar dacă rămân factori pertinenți, cum este și situația din prezenta cauză, nu pot justifica doar prin ele însele o perioadă lungă de arestare preventivă.
Menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Astfel, la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte că inculpatul ar prezenta vreun risc infracțional viitor, în urma efectuării percheziției domiciliare acesta a pierdut contactul cu bunurile pe care le trafica și și-a manifestat dorința de a urma un curs de consiliere antidrog, nu există date că se va sustrage, ori că va influența negativ bunul mers al cercetării judecătorești.
Este adevărat că în sarcina inculpatului se rețin patru infracțiuni de trafic de droguri de risc, cantitățile fiind unele considerabile. Astfel, au fost reținute două infracțiuni de vânzare către colaboratorul “R.” a unei cantități de 1,99 grame cannabis și respectiv 2,51 grame cannabis, o deținere în vederea comercializării a unei cantități de aproximativ 3 grame fragmente vegetale cu aspect și miros specifice cannabisului și 133,26 grame fragmente vegetale cu aspect și miros specifice cannabisului, care au fost deținute la domiciliu și în autoturismul cu care inculpatul se deplasa. Totodată, este real că faptele au fost săvârșite de inculpatul B. F. în stare de recidivă post condamnatorie. Tot astfel asupra unei eventuale schimbări de încadrare juridică se poate discuta numai pe fondul cauzei.
Instanța de fond a considerat că scopul măsurii procesuale este acela de prezerva instrucția penală atunci când se constată că luarea/menținerea acesteia este necesară pentru buna soluționare a procesului penal, ținând seama nu doar de interesele particulare ale inculpatului, ci de interesul social în general.
Dacă pericolul concret pentru ordinea publică, avut în vedere în prezenta cauză la menținerea inculpatului în detenție ar fi apreciat în continuare numai prin prisma rezonanței sociale a faptelor de care este acesta acuzat, s-ar da măsurii arestării preventive a altă natură juridică, respectiv una punitivă, ori funcționalitatea măsurii arestării preventive constă în a preveni sau înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condiții a procesului penal.
Acuzațiile aduse inculpatului și care au justificat, luarea măsurii arestului preventiv sunt unele grave din punctul de vedere al naturii infracțiunilor, dar și al împrejurărilor concrete, în care se reține că s-ar fi săvârșit, însă aceste argumente nu pot susține, în mod nelimitat menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, în cauză intervenind și alte împrejurări, de natură să schimbe temeiurile de arestare preventivă, precum, finalizarea urmăririi penale și camerei preliminare, timpul scurs de la momentul luării măsurilor preventive, consecințele pe care izolarea de societate le-a avut asupra inculpatului, faptul că acesta a conștientizat că se desfășoară o procedură penală împotriva sa.
Instanța a constatat că, la acest moment al procedurii, menținerea în stare de detenție a inculpatului nu mai este nici proporțională și nici necesară în circumstanțele cauzei și se impune înlocuirea măsurii preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Aceasta va fi în măsură prin conținutul ei concret, prin conținutul măsurilor de supraveghere și obligațiilor care vor fi impuse inculpatului să asigure buna desfășurare în continuare a procesului penal, dar și să conștientizeze pe inculpat asupra faptului că împotriva sa se desfășoară o procedură penală care reclamă adoptarea unui comportament conform.
Împotriva încheierii a formulat contestație în termen P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, ST B..
Ministerul Public a criticat hotărârea pentru netemeinicie în ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, arătând că singura măsură aptă să înlăture starea de pericol și să asigure buna desfășurare a procesului penal este starea de arest preventiv pentru că, așa cum a reținut și instanța de fond, cantitățile de droguri traficate de inculpat sunt însemnate, are antecedente penale, modul și împrejurările concrete de comitere a faptei, dovedesc o preocupare constantă pe linia traficului de droguri.
Prin urmare, doar din perspectiva duratei rezonabile, aceasta nu a fost atinsă într-un interval de timp de la care a fost dispusă inițial măsura și în prezent sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca măsura să fie menținută și în continuare.
Examinând cauza din perspectiva contestației formulate, a probelor administrate în cursul urmăririi penale, a dispozițiilor art. 208 din Codul de procedură penală, se constată că este nefondată contestația formulată de Ministerul Public pentru următoarele considerente:
La soluționarea contestației se au în vedere dispozițiile în materie, astfel cum sunt prevăzute în conținutul articolelor 202 – 244 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive.
Judecătorul de la Tribunalul B. a prezentat în încheierea atacată starea de fapt care se impută inculpatului, astfel că nu va fi reluată de instanța de control judiciar.
În esență, se impută inculpatului că ar fi vândut, în trei rânduri, investigatorului sub acoperire cantități cuprinse între 1 și 3 grame cannabis și deținerea a 133,26 grame fragmente vegetale cu aspect și miros specifice cannabisului, în vederea vânzării.
Starea de fapt reținută prin actul de sesizare și probele pe care se sprijină acuzațiile, au fost pe larg descrise de instanță și nu va mai fi reluate, acestea fiind corecte până în acest moment.
Se mai impune precizarea că inculpatul a recunoscut parțial faptele ce i se impută.
Din probele prezentate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, conform art. 202 din Codul de procedură penală, măsura preventivă fiind necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și apărând ca proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse însă, se pune problema dacă măsura arestării preventive, cea mai severă dintre măsurile preventive mai este necesară și proporțională sau dacă scopul ar putea fi atins și prin aplicarea altei măsuri preventive, mai puțin severe.
Este adevărat că activitatea infracțională și infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată, sunt de o gravitate ridicată de natură să justifice arestarea acestuia o perioadă de timp.
În prezent infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 este pedepsită cu infracțiunea de închisoare de la 2 la 7 ani.
Astfel, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, infracțiunile pentru care există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii lor, fiind din cele indicate în cuprinsul acestui articol și anume o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani și respectiv o infracțiune de trafic de droguri.
Se pune problema, în prezent, dacă termenul rezonabil impus de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale Fundamentale s-a împlinit, având în vedere că inculpatul este arestat preventiv de aproximativ 5 luni (din 5 martie 2015) și dacă o altă măsură preventivă nu este suficientă în cauză, respectiv dacă măsura arestării preventive mai este necesară și proporțională cu gravitatea acuzației și nu oportună, așa cum eronat a precizat prima instanță, deoarece legea prevede că orice măsură preventivă trebuie să îndeplinească cerințele de necesitate și proporționalitate și nu de oportunitate (de altfel, oportunitate înseamnă potrivit Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, prilej fericit, ocazie favorabilă, favorabil, un eveniment favorabil, or, nu se poate spune despre o măsură preventivă, cum este cea a arestării că este o ocazie fericită sau un eveniment favorabil și nici că ar putea fi o măsură oportună, în sensul că ar fi adecvată împrejurărilor, câtă vreme măsurile preventive sunt prin natura lor măsuri restrictive și se impun a fi analizate în cu totul alte condiții decât cele de subiectivitate cum sunt cele desemnate de dicționarul explicativ al limbii române, în sensul de potrivit situației, adecvat, favorabil situației sau propice. În plus, condiția juridică a oportunității este străină sistemului de drept român și nu trebuie confundată cu principiul oportunității care este aplicabil doar în materia elaborării actelor normative, cum ar de exemplu, oportunitatea sau actualitatea actului normativ prezidențial ce presupune concordanța dintre necesitatea reglementării unei situații de fapt și norma juridică ce se aplică acesteia și nici cu principiul oportunității introdus în Cod procedură penală și cu aplicare doar în ceea ce privește renunțarea la urmărirea penală. Actul normativ obligatoriu trebuie să se adapteze la realitate. Oportunitatea, în cazul acestor acte, nu poate fi controlată de către instanțele judecătorești, dar poate constitui motiv de revocare sau abrogare. Oportunitatea în acest caz nu este o condiție a legalității.).
În prezenta speță pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în libertate s-a diluat și de altfel, plasarea în arest la domiciliu nu înseamnă lăsarea sa în libertate, deoarece libertatea sa de mișcare este în mod serios afectată. Atitudinea de recunoaștere parțială constituie o împrejurare care poate fi avută în vedere atât ca o eventuală circumstanță atenuantă ori la prevalarea de dispozițiile privind procedura recunoașterii învinuirii, care să conducă la reducerea limitelor pedepselor ce vor fi aplicate, dar și ca o împrejurare ce diluează pericolul social odată cu trecerea timpului.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu Letellier c. Franței), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita „o tulburare a societății” de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat, fiind necesar a se demonstra că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Trecerea unei perioade de timp, de aproape 5luni de la arestarea preventivă a inculpatului, în condițiile în care a început cercetarea judecătorească, este de natură a diminua impactul negativ pe care faptele înseși le-au avut pentru comunitate, iar înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură privativă de libertate, cum este arestul la domiciliu, apare ca fiind în interesul bunei desfășurări a procesului penal, astfel că măsura preventivă inițială nu mai este proporțională cu gravitatea acuzației.
Sunt respectate astfel și dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, potrivit cărora "Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.", fiind indicate motive relevante și suficiente pentru a justifica necesitatea de a menține inculpații în stare de arest preventiv raportat la activitatea infracțională pentru care sunt cercetați inculpații, motive ce în prezent nu mai pot fi indicate, simpla invocare a gravități acuzației fiind avută în vedere pe parcursul celor 5 luni de detenție preventivă.
Măsura preventivă se dispune și se menține dacă este necesară pentru buna soluționare a cauzei, se revocă dacă nu mai este necesară sau dacă este nelegală și se înlocuiește dacă prin aceasta nu se stânjenește bunul mers al cercetărilor. Măsura preventivă se dispune ținând seama de gravitatea în abstract a faptelor, de stadiul procesual al cauzei, dar și în raport de probatoriul ce se impune a fi administrat. Din acest punct de vedere se constată că nu se poate, în mod obiectiv, aprecia că în cauza prezentă s-au produs modificări ale stării de fapt, avute în vedere de către judecătorul de drepturi și libertăți, iar mai apoi de cel de cameră preliminară și de fond. Chiar dacă trecerea timpului nu poate constitui singură un criteriu de apreciere a măsurii preventive, nu se poate a nu fi avute în vedere anumite termene impuse de legea procesual penală, care reclamă, în anumite cazuri luarea unei măsuri preventive mai ușoare dacă prin aceasta nu se stânjenește buna derulare a procedurii.
Spre deosebire de măsurile procesuale reale, cele personale trebuie analizate în cadrul termenelor prevăzute de lege și la acest moment procesual se constată că deși nu au intervenit elemente noi în cadrul procedurii, perioada de timp ce a trecut de la momentul dispunerii măsurii procesuale este reapreciată. Întrucât nu au dispărut condițiile prevăzute de art. 223 Cod procedură penală, se constată că în cauză se poate dispune o măsură procesuală care nu presupune punerea în libertate a inculpatului, acesta putând fi plasat în arest la domiciliu, așa cum corect a procedat prima instanță. Pentru a se putea dispune această măsură procesuală este necesar să se constate că ea este necesară și suficientă pentru buna derulare a cercetărilor și se constată întrunite dispozițiile art. 223 Cod procedură penală.
Aceste aspecte au fost verificate și în precedentele încheieri și continuă să subziste și în prezent. Se constată însă că plasarea în arest la domiciliu presupune ca inculpatul să rămână la domiciliul său, astfel că posibilitățile de a lua legătura cu mediul exterior sunt aproximativ la fel de restrânse ca în cazul pazei permanente realizate într-un centru de detenție.
Instanța mai observă că inculpatul din prezenta cauză nu a îngreunat derularea procedurii, a respectat termenele de judecată la care a fost de acord să participe. De asemenea, se constată că motivele anterior indicate de magistrat (în încheierile precedente) nu mai pot constitui singure un temei al menținerii măsurii procesuale, care riscă astfel să se transforme dintr-o măsură procesuală preventivă într-o sancțiune de drept penal. Așa fiind, se constată că dispozițiile art. 223 al 2 Cod procedură penală continuă să subziste însă, prin raportare la dispozițiile art. 202 Cod procedură penală măsura procesuală a arestării se poate înlocui cu măsura procesuală preventivă mai ușoară, cu restrângeri aproape identice ale libertății de mișcare însă cu plasarea inculpatului/inculpaților la domiciliu, cu posibilitatea de a-l părăsi doar pentru prezentarea la instanță, așa cum corect a procedat instanța de fond.
Pentru a înlocui măsura preventivă se are în vedere că în cauza prezentă urmează a se proceda la audieri, la verificări ale susținerilor părților, aspecte care privesc implicit fondul pricinii.
Faptul că s-a dispus, trecerea într-o altă fază procesuală, nu presupune că temeiurile avute în vedere anterior au încetat să existe, însă ele nu mai pot avea aceeași intensitate ca în precedent, în condițiile în care, deși nedefinitiv, actele efectuate în cadrul procedurii de urmărire penală au fost menținute pe fond. Astfel, la aprecierea măsurii procesuale ce urmează a se dispune, se ține seama de toate elementele ce caracterizează cauza dedusă judecății: elementele de circumstanțiere ale faptei, mai sus indentificate, dar și ale persoanei inculpatului astfel cum rezultă din actele de la dosar ce au fost analizate și în precedentele încheieri. La acest moment procesual se ține seama de faptul că cercetarea judecătorească a debutat, însă prin reaprecierea perioadei scurse de la momentul arestării preventive, ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute pentru fiecare dintre faptele deduse cercetării, dar și de conduita procesuală a inculpatului, se constată că o măsură procesuală mai ușoară care impune tot privarea de libertate a acestuia este suficientă pentru realizarea scopurilor prevăzute de art. 202 Cod procedură penală.
Prin plasarea în arest la domiciliu inculpatul va avea de respectat anumite dispoziții indicate expres, iar în cazul nerespectării obligațiilor impuse se poate dispune cu privire la aceștia măsura arestului preventiv.
Se ține seama la alegerea măsurilor procesuale nu doar de necesitatea pentru buna derulare a procedurii, dar și de împrejurarea că fenomenul infracțional descris în actul de inculpare cunoaște o creștere alarmantă, împrejurare care reclamă menținerea unei măsuri preventive sau înlocuirea acesteia. Se constată că măsura preventivă înlocuită în prezenta cauză poate fi supravegheată de organele de poliție de la domiciliul inculpatului.
În acest sens, instanța amintește și practica instanței europene care în hotărârea C., concluzionase că autoritățile judiciare nu au furnizat motive pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii reclamantului în stare de detenție provizorie timp de trei luni și jumătate, întrucât nu au prezentat fapte concrete pe baza cărora au estimat riscul lăsării reclamantului în libertate și nici nu au explicat imposibilitatea de a aplica măsuri alternative detenției. În speță, situația este identică, autoritățile omițând să indice probele concrete care indică existența unei pericol pentru ordinea publică care ar fi rezultat din judecarea reclamantului în stare de libertate. În plus, Curtea a constatat că instanțele nu au explicat niciodată de ce luarea unei alte măsuri preventive nu ar fi fost suficientă, iar simplul fapt că reclamantul era recidivist nu putea să justifice menținerea sa în stare de arest.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 208 Cod procedură penală se va respinge contestația promovată de Ministerul Public, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația declarată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, ST B. împotriva încheierii de ședință din data de 22 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ 15, pe care o menține.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 iulie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
S. FranguloiuNadia B.
Red.SF./31.08.2015
Dact.BN.02.09.2015 /2 ex.
Jud.fond. A. C. T.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 405/2015. Curtea... | Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
