Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 811/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 811/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-11-2015
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 811/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
- Completul de judecată A3
- Președinte - N. H. - judecător
- Judecător- N. Țînț
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. împotriva sentinței penale nr. 482 din 19 martie 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 05 noiembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 19 noiembrie 2015, când,
C U RT E A,
Deliberând asupra apelului penal de față:
Constată că, prin sentința penală nr. 482/19.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal coroborat cu art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și în condițiile prevăzute de art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, s-a stabilit pentru inculpatul M. C., o pedeapsă de 3.000 lei amendă penală, calculată prin înmulțirea unui număr de 150 zile-amendă cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal, a fost amânată aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 alin. 1 Cod penal, termen care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 84 alin. 2 Cod penal, s-a stabilit că inculpatul M. C. trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. 1 Cod penal, respectiv: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c – e Cod penal să se comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B..
În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului M. C. asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau săvârșește cu intenție sau intenție depășită o nouă infracțiune.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. înregistrat la Judecătoria B. sub dosar număr_/197/2014 la data de 22.12.2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M. C., cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal, constând, în esență, în aceea că în data de 04.05.2014, în jurul orei 07:38, inculpatul M. C. a fost oprit de către organele de poliție pe . municipiul B., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310 L, cu numărul de înmatriculare_, din direcția . S.. În mașină se afla, pe locul dreapta față, martora M. G.. Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest Dräger .-0228, care a indicat valoarea de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07:38, data de 04.05.2014 (fila 9 dosar urmărire penală). Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență B. pentru a i se recolta probe biologice de sânge. Din buletinul de analiză toxicologică nr. 648/T/06.05.2014 rezultă că inculpatul avea o alcoolemie de 0,95 g/l alcool pur în sânge la ora 08:15, data de 04.05.2014 (fila 10 dosar urmărire penală).
La termenul de judecată din data de 11.03.2015, ulterior citirii în extras a actului de sesizare prin care s-a dispus începerea judecății, instanța de fond a întrebat inculpatul dacă solicită ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăriri penale și a eventualelor înscrisuri prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, iar inculpatul M. C. a precizat că dorește ca judecata să se realizeze numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând comiterea faptei reținute în sarcina sa în baza probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale.
Instanța de fond a admis solicitarea inculpatului de judecare a cauzei în baza procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii.
Din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 04.05.2014, în jurul orei 07:38, inculpatul M. C. a fost oprit de către organele de poliție pe . municipiul B., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310 L, cu numărul de înmatriculare_, din direcția . S.. Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest Dräger .-0228, care a indicat valoarea de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07:38, data de 04.05.2014.
Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență B. pentru a i se recolta probe biologice de sânge.
Din buletinul de analiză toxicologică nr. 648/T/06.05.2014 rezultă că inculpatul avea o alcoolemie de 0,95 g/l alcool pur în sânge la ora 08:15, data de 04.05.2014.
În drept, s-a reținut de către prima instanță că fapta inculpatului M. C. care, în ziua de 04.05.2014, a condus autovehiculul marca DACIA 1310 cu numărul de înmatriculare_, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, pe drumul public din . 10, apoi pe DN 11, pe drumul public din municipiul B., având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul derulării acestei acțiuni cât și la momentul prelevării probei biologice, în data de 04.05.2014, orele 08,15, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Având în vedere că inculpatul a înțeles ca judecarea cauzei să aibă loc în baza procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii și solicitarea sa a fost admisă de instanță, instanța de fond a constatat că se impune a se da eficiență prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Analizând criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de inculpat este de o gravitate redusă, având în vedere valoarea alcoolemiei aflată foarte aproape de limita sub care nu ar mai fi considerată infracțiune, dar s-a reținut că în procesul de individualizare trebuie avută în vedere și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului.
În ce privește limitele de pedeapsă prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal în cazul amenzii, instanța de fond a reținut că acestea sunt de la 135 la 225 zile-amendă, în raport de dispozițiile art. 396 alin. 10 Noului Cod de procedură penală.
Procedând la individualizarea pedepsei pentru inculpatul M. C., instanța de fond a arătat că a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, referitoare la starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, împrejurările în care a fost săvârșită, urmările produse, precum și de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, apreciind că se impune stabilirea unei pedepse cu amenda apropiate de minimul special redus cu o pătrime a cărei aplicare să fie amânată, care va avea efectul preventiv și educativ scontat.
Față de cele de mai sus, instanța de fond, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și în condițiile prevăzute de art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, a apreciat că se impune stabilirea pentru inculpatul M. C. a pedepsei de 3.000 lei amendă penală, calculată prin înmulțirea unui număr de 150 zile-amendă cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind amenda, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de posibilitățile sale de îndreptare, instanța de fond a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. 2 Cod penal, iar inculpatul M. C. nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal, s-a apreciat că se impune amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 alin. 1 Cod penal, termen care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 84 alin. 2 Cod penal, inculpatul M. C. trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. 1 Cod penal, respectiv: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria B., criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună executarea efectivă a pedepsei aplicate inculpatului.
În dezvoltarea motivelor de apel, P. de pe lângă Judecătoria B. a arătat că hotărârea pronunțată de către Judecătoria B. este netemeinică sub aspectul modalității de executare a pedepsei amenzii aplicată față de inculpat, întrucât raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la circumstanțele personale și la conduita procesuală a inculpatului M. C., în cauza de față s-ar impune executarea efectivă a amenzii penale aplicate inculpatului de către prima instanță.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, C. constată că apelul declarat de P. este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță soluționând cauza dedusă judecății în procedura simplificată pentru care a optat inculpatul a stabilit, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu recunoașterea inculpatului, o stare de fapt corectă, constând, în esență, în aceea că după ce consumase cu o seară înainte și în cursul nopții băuturi alcoolice, la data de 04.05.2014, în jurul orelor 07:10, inculpatul M. C., s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 L cu numărul înmatriculare_ și a condus până în localitatea Prejmer, de unde a luat-o pe martora M. G. și s-a deplasat pe DN 10 spre DN 11, apoi pe . municipiul B., pentru a o duce pe aceasta la serviciu. Pe . a fost oprit de către organele de poliție, fiind testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07:38. Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență B. pentru a i se recolta probe biologice de sânge. Din buletinul de analiză toxicologică nr. 648/T/06.05.2014, rezultă că la ora 08:15 inculpatul avea o alcoolemie de 0,95 g/l alcool pur în sânge.
Raportat la starea de fapt reținută, prima instanță a apreciat corect că, în drept, fapta inculpatului M. C. care în dimineața zilei de 04.05.2014 a condus autoturismul marca Dacia 1310 L cu numărul înmatriculare_ pe mai multe drumuri publice din localitățile Prejmer, Hărman, S. și B., având în sânge o concentrație a alcoolului de 0,95 g/l, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, fiind întrunite în speță condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea comisă.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, C. apreciază că prima instanță a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, atunci când a apreciat că se impune aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu amenda penală; astfel, în raport de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, de valoarea redusă a alcoolemiei precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de legea penală, de circumstanțele personale ale inculpatului, care se află la prima încălcare a legii penale, de conduita adoptată de acesta după săvârșirea infracțiunii, de situația socială și familială a inculpatului, instanța de apel apreciază că prima instanță a stabilit în mod judicios că o pedeapsă cu amenda penală este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului în scopul respectării pe viitor a valorilor apărate de legea penală.
Cu toate acestea, C. apreciază că fapta nu prezintă o periculozitate socială atât de redusă, iar circumstanțele personale ale inculpatului nu sunt unele excepționale pentru a se dispune amânarea aplicării amenzii stabilite. În cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 alin. 1 lit. a, b și c Cod penal precum și cele ale alineatului 2 al aceluiași articol, însă instanța de apel apreciază că persoana inculpatului nu oferă suficiente garanții că reeducarea sa s-ar putea produce fără aplicarea imediată a pedepsei. Este adevărat că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, însă această împrejurare, pe de o parte, a fost valorificată pentru reducerea limitelor de pedeapsă conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, iar pe de altă parte, este greu de imaginat o altă atitudine a inculpatului în raport cu materialul probator de la dosar și mai ales rezultatul buletinului de analiză toxicologică nr. 648/T/06.05.2014 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală B.. Recunoașterea faptei s-a realizat în contextul în care inculpatul a fost surprins rulând efectiv în trafic la o oră la care circulația rutieră este foarte aglomerată și pe un tronson aglomerat, după ce parcursese o distanță mare la volanul autoturismului; astfel că, ținând seama și de rezultatul testării sale cu aparatul alcooltest, conduita de recunoaștere a faptei nu are o valență deosebită. Pe de altă parte, alcoolemia depistată în sângele inculpatului a fost pusă în evidență după mai bine de o oră de la momentul conducerii, astfel că, posibilitatea ca acesta să fi fost mult mai mare în momentul conducerii (raportat și la momentul pe care inculpatul l-a precizat ca fiind cel al consumului de alcool) și a surprinderii în trafic a acestuia, este crescută.
Prima instanță nu a inserat în cuprinsul hotărârii elementele care au determinat-o să aprecieze că aplicarea imediată a pedepsei nu ar fi necesară; s-au făcut doar referiri generice la conduita anterioară săvârșirii faptei a inculpatului, însă la dosar nu se găsește un referat de evaluare a inculpatului sau alte elemente probatorii, pe baza cărora să se contureze atitudinea și conduita acestuia în societate anterior comiterii faptei; or, simplu fapt că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și nu a fost în atenția poliției Prejmer ca o persoană care să ridice probleme cu respectarea legii (astfel cum rezultă din adresa înaintată avocatului inculpatului de către Postul de poliție al comunei Prejmer), nu reprezintă elemente suficiente pentru a se trage concluzia că inculpatul a avut o comportare bună în societate anterior comiterii faptei, de așa manieră încât să justifice amânarea aplicării pedepsei; situația socială și familială a inculpatului, nivelul de instrucție școlară, împrejurarea că acesta are un loc de muncă stabil și contribuie la creșterea și îngrijirea copilului său în vârstă de 17 ani, reprezintă împrejurări avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei și tocmai aceste elemente au stat la baza stabilirii față de inculpat a unei pedepse cu amenda penală și nu cu închisoarea; or, nu pot fi avute în vedere aceleași elemente pentru a se dispune în continuare și amânarea aplicării pedepsei stabilite.
În raport de aceste considerente, C. apreciază că apelul Parchetului este întemeiat; circumstanțele personale ale inculpatului, astfel cum acestea rezultă din actele dosarului, nu justifică concluzia că aplicarea imediată a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului nu ar fi necesară, ci doar supravegherea pentru o durată limitată a comportamentului acestuia; reeducarea inculpatului în scopul respectării pe viitor a valorilor apărate de legea penală nu se poate realiza în speță, în condițiile date, prin amânarea aplicării pedepsei amenzii, impunându-se executarea acesteia.
Față de această situație, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, se va admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 482/19.03.2015 a Judecătoriei B., care va fi desființată în ceea ce privește modul de soluționare a laturii penale.
Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal coroborat cu art. 369 alin. 10 Cod procedură penală și cu art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, va fi condamnat inculpatul M. C., la pedeapsa de 3.000 lei amendă penală (calculată prin înmulțirea unui număr de 150 zile amendă cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
I se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 Cod penal, conform cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, cu rea credință, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
Se vor menține dispozițiile primei instanțe cu privire la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în primă instanță.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 482/19.03.2015 a Judecătoriei B., pe care o desființează în ceea ce privește modul de soluționare a laturii penale.
Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal coroborat cu art. 369 alin. 10 Cod procedură penală și cu art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul M. C., fiul lui C. și M., născut la data de 03.03.1973 în municipiul B., județul B., domiciliat în . Câlnicului ., nr. 432, scara A, ., CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3.000 lei amendă penală (calculată prin înmulțirea unui număr de 150 zile amendă cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 Cod penal, conform cărora dacă persoana condamnată, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
Menține dispozițiile primei instanțe cu privire la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în primă instanță.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. H. N. Țînț
GREFIER
O. S.
Red. N.H./08.12.2015
Dact. O.S./09.12.2015
3 exemplare
Jud. fond: P. R. V.
| ← Ameninţare. Art.206 NCP. Decizia nr. 804/2015. Curtea de Apel... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 808/2015.... → |
|---|








