Delapidarea. Art.295 NCP. Decizia nr. 564/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 564/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 31-10-2014

ROMÂNIA

C. DE A. B.

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 564/Ap. Dosar nr._

Ședința publică din data de 31 octombrie 2014

Instanța constituită din:

Complet de judecată CAJ4:

Președinte: M. Ș. - judecător

Judecător: S. F.

Grefier: A. O.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă J. Tg.S. și inculpatul V. V. împotriva sentinței penale nr. 77 din data de 10 iunie 2014 pronunțată de J. Tg.S. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 02 octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 17 octombrie 2014 și apoi pentru data de astăzi 31 octombrie 2014 când;

C.,

Asupra apelurilor penale de față,

Constată că prin sentința penală nr. 77/10 iunie 2014 a Judecătoriei Târgu S., pronunțată în dosarul nr._, cu aplicarea art. 5 Cod penal, în baza art. 295 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal (corespondent art. 2151 al. 1, 2 Cod penal) cu aplicarea art. 75 al. 2 lit. b Cod penal, art. 76 al. 1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul V. V. la pedeapsa închisorii în cuantum de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) zile pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în perioada ianuarie 2009 – septembrie 2009, împotriva persoanei vătămate ., cu sediul în mun. Tg. S., ., jud. C.. În baza art. 66 Cod penal raportat la art. 295 Cod penal, a fost aplicată pedeapsa complementară inculpatului pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. În baza art. 65 Cod penal pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată,a fost aplicat pedeapsa accesorie inculpatului constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 19, 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă . împotriva inculpatului și a fost obligat inculpatul să-i plătească părții civile suma de 1.387.162 lei cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale. În baza art. 397 al. 4 Cod procedură penală, a fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din 03.03.2011 a Parchetului de pe lângă J. Tg. S. în dosarul nr. 44/P/2010 al aceluiași P., asupra unui autoturism marca Dacia R_ L, an fabricație 1999, culoare roșie, . UU1R11711X2892398, înmatriculat_, aparținând inculpatului, până la concurența sumei de 2.500 lei. În baza art. 255 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpat, la rămânerea definitivă a prezentei, a agendei ridicate de la acesta și depusă la Camera Corpuri Delicte a Judecătoriei Tg. S., mijloc material de probă înregistrat în Registrul Corpuri Delicte al Judecătoriei Tg. S. la poziția 58/2013. În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 710 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Rechizitoriul din 03.07.2013 al Parchetului de pe lângă J. Tg. S., în dosarul nr. 44/P/2010 al aceluiași P., a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul V. V., cu datele de identificare din dispozitivul prezentei, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 al.1 și 2 din Cod penal 1969 împotriva persoanei vătămate ., în perioada ianuarie – septembrie 2009. În fapt, în actul de inculpare s-a reținut că în luna august 2009 V. V., pe atunci gestionar la magazia de produse finite a ., a fost înștiințat că urmează să fie efectuat un inventar la magazie. De la acea dată nu s-a mai prezentat la locul de muncă invocând motive de sănătate însă niciodată nu a prezentat un certificat medical, fapt pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă. A fost solicitat în mai multe rânduri să se prezinte la sediul societății pentru a lua parte la inventar însă a refuzat. Conducerea unității a luat decizia nr. 150 din 06.10.2009, prin care a constituit o comisie de inventar, formată din sing. Tolcseres I. - președinte, sing. M. E. – membru, sing. Csulak E. – membru, V. V. – gestionar predător și M. Adolf – gestionar primitor care, în perioada 08.10._09 a procedat la efectuarea inventarului și a constatat o lipsă în gestiune în sumă totală de 1.387.162 lei, constând în produse finite, conform anexelor la procesul verbal de inventariere. V. V. nu s-a prezentat la sediul societății pentru a participa la inventar deși a fost anunțat în mai multe rânduri așa cum rezultă din adresele societății și declarațiile martorilor. Cu ocazia cercetărilor a declarat că nu își însușește lipsa relevată de rezultatul inventarului, aceasta datorându-se programului PROCAL de contabilitate, care nu permitea înregistrarea în program a produselor finite recepționate faptic de el decât la sfârșitul lunii. Programul permitea înregistrarea numai după ce secția subansamble componente ale produsului finit erau înregistrate în baza de date a programului.

În dovedire P. a depus ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, anume plângerea penală a ., declarație ., declarațiile martorilor A. A., Z. A., Tolcseres I., I. V., Szoke Almos, V. L., K. G., B. B., Koblos M. – M., S. R., G. A.-C., S. I., D. E., S. G., Radvanszky C., V. A., D. R., B. V., adresa Tribunal C. nr._, raport de expertiză contabilă judiciară, obiecțiuni formulate de V. V. la expertiza contabilă, adresa . nr. 1872/23.06.2011 cu răspunsul la obiecțiuni, răspuns la obiecțiuni termen 08.09.2011, copie acțiune în răspundere patrimonială depusă la Tribunalul C., adresa EL - CO SA nr. 46 din 05.01.2010, cerere probe în apărare, proces verbal confruntare V. V. cu martor A. A., cu martor Szoke Almos, proces verbal de verificare din 22.02.2010 la ., proces verbal de control punct acces în societate, proces verbal de verificare din 12.05.2011, proces verbal de verificare din 27.07.2011, proces verbal de custodie din 31.03.2009, proces verbal de custodie din30.06.2009, proces verbal de custodie din 04.09.2009, proces verbal de verificare din 29.09.201, copii bonuri de predare a produselor finite la magazia gestionată de învinuitul V. V. pentru perioada 01.10._09 și copiile notelor de recepție pentru mărfuri primate de la alte societăți și intrate în gestiunea lui V. V., situația cantitativă și valorică a rulajelor la gestiunea lui V. V. în perioada octombrie 2008 - septembrie 2009, proces verbal de verificare . din 12.01.2010, proces verbal de verificare ., extrase cont ., extrase cont ., proces verbal de verificare ., adeverință venit V. V. pentru perioada ianuarie2008 - septembrie 2009, copie contract închiriere spațiu de către . din data de 14.09.2009, planșa fotografică reprezentând aspect de la conducerea în teren a martorului Radvanszky C., proces verbal de aplicare a sechestrului asigurator.

Persoana vătămată . s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 1.387.162 lei, constituire de parte civilă menținută și în fața instanței.

În cursul urmăririi penale a fost luată măsura aplicării sechestrului asigurator pe un autoturism marca Dacia 1310 aparținând lui V. V., evaluat la 2.500 lei.

În fața instanței inculpatul s-a prezentat, asistat de avocat ales, a dat declarații dar nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 al.1 și 2 din Cod penal 1969 împotriva persoanei vătămate ., în perioada ianuarie – septembrie 2009. În apărare a încercat să contureze anumite elemente faptice care i-ar exclude vinovăția. Astfel, că magazia unde ținea gestiunea avea o ușă și la etaj prin care se putea intra în magazie din exterior, dar s-a dovedit că această ușă a fost permanent încuiată, nu s-a constatat nici un incident în urma căruia să se fi furat bunuri din gestiunea inculpatului. Apoi, a susținut că intrările și ieșirile în gestiune în intervalul după ce nu s-a mai întors la lucru și până s-a efectuat inventarul nu pot atrage răspunderea sa penală, dar s-a dovedit că după ce a fost chemat la lucru și nu a revenit fără nicio justificare ușile magaziei au fost asigurate înainte de inventar. Acesta a început la 12.09.2009, s-au comparat stocul scriptic cu cel faptic (produsele fiind numărate faptic), livrările în perioada 15.09.2009 – 08.10.2009 s-au efectuat numai cu fișe de magazie noi, de către K. G.. În perioada 14.09.2009 – 28.09.2009 din secțiile de producție nu au intrat produse finite în magazie. Astfel, nu se putea produce un minus în gestiune în această perioadă, deoarece marfa intrată a și fost livrată și numai pentru livrări de urgență iar societatea a hotărât ca marfa lăsată de inculpat în gestiune să nu fie predată până la angajarea noului gestionar și a rămas în grija șefilor de secții (declarație martor A. A., Z. A.).

Apoi a susținut că i s-au făcut predări doar scriptice la magazie, nu și fizice, pentru că societatea trebuia să plătească salariul angajaților și i s-a zis să primească astfel produse (doar scriptic). Inculpatul a exemplificat cu acte de predare unde data de lansare în producție este ulterioară datei predării. Nu s-a dovedit o predare scriptică neacoperită faptic. Chiar inculpatul, în declarația dată în fața instanței a arătat că s-a întâmplat să preia marfă doar scriptic în situația în care bonul ajungea înaintea mărfii și fizic era mai puțină marfă decât pe bon dar restul mărfii ajungea în aceeași zi sau a doua zi cel târziu. În alt mod nu a preluat marfă doar scriptic.

A mai susținut că minusul s-ar datora programului Procal folosit de societate în paralel cu predarea mărfii prin bon de mână, dar s-a dovedit că nu din această cauză data lansării în producție era uneori ulterioară datei predării, deoarece programul urmărea identic predarea cu bon de mână. Programul era folosit doar în producție pentru calculul cheltuielilor comenzilor. Predarea se făcea efectiv, cu bon de mână, ceea ce a fost avut în vedere la inventar.

A mai susținut că nu era dezordine în magazia sa, ci avea un singur manipulant, liftul nu mergea totdeauna, nu putea căra la etaj produsele, rămâneau jos. Dar nici aceste aspecte nu s-au confirmat deoarece rezultă că joia și vinerea nu erau livrări și de regulă în aceste zile își lua concediu, astfel nu se poate reține că inculpatul nu avea timp să-și aranjeze magazia. Martorul Z. A. arată că nici înainte de inculpat nici după nu a fost atât de dezordine în magazia de produse finite. La fel martora A. A. a arătat că dezordinea era amplă, de pildă capacele erau ținute într-o parte și se găseau în alta, marfa era amestecată, erau cutii cu etichete corectate.

Nu s-a confirmat nici susținerea inculpatului în sensul că nu biruia cu munca și dorea să plece de la ., că suferea cu tensiunea, nu făcea față volumului de muncă. Nu s-a depus nici un act medical în acest sens, nu a fost nicio sesizare adresată de inculpat societății pentru a fi înlocuit, pentru a-și da demisia, pentru a anunța că nu face față volumului de muncă. În vara 2009 martora I. V. a văzut că inculpatul își deschidea un restaurant și a propus conducerii înlocuirea inculpatului gândind că acesta nu va avea timp și de gestiunea la . și ca urmare a acestui demers au fost anunțuri pentru postul inculpatului.

Nu s-a confirmat nici susținerea inculpatului că atunci când revenea lunea la lucru era pus să semneze hârtiile fără să știe ce cuprindeau, fiind obligat în acest sens. Nu s-a dovedit nicio sesizare a inculpatului către societate că nu ar fi de acord și că a fost obligat să semneze ce nu își asuma.

Din declarațiile tuturor martorilor a rezultat că toate operațiunile se desfășurau corespunzător, predarea – primirea produselor finite la magazie, ieșirea lor din magazie, returnarea pentru remediere ori în cazul când se trimiteau mai multe, completarea în cazul în care se trimiteau mai puține. Când contabila verifica hârtiile inculpatului și găsea greșeli îl chema și se remediau. În 2008 la sfârșitul anului a avut loc un control din cele periodice la magazia inculpatului și a rezultat un minus modic. La poartă inculpatul nu a fost prins cu bunuri asupra sa în încercarea de a le scoate din incinta societății, iar asupra magaziei erau camere de luat vedrei și nu s-a efectuat nicio scoatere din magazie în afara celor de pe dispozițiile de livrare. Inculpatul sau manipulantul său pregăteau marfa, inculpatul era mereu de față la încărcarea mărfii în mașini. Acolo mai erau de față și reprezentanți din partea secțiilor.

Expertiza contabilă efectuată în cauza civilă în care EL CO a chemat în judecată inculpatul pentru recuperarea prejudiciului a relevat cuantumul acestuia și faptul că lipsa unor bunuri este reflectată în procesul verbal de inventariere înregistrat sub nr. 3964 din 16.12.2009 din care reiese că s-a stabilit o lipsă în gestiune, lista cu produse neconforme considerate degradări se regăsește în listele anexe la dosar și lipsa din gestiune nu este o greșeală de contabilitate datorată unor erori în sistemul informatic. Comisia de inventariere a propus imputarea minusurilor la prețurile actuale de piață. Nu există posibilitatea calculării de scăzăminte conform HG 831/2004. Aceste produse și mărfuri nu constituie perisabilități. În dosarul de inventar există documentul înregistrat sub nr. 3858 din 10.12.2009 cu produse care se pot confunda. S-a compensat valoarea de_,55 lei. Deși în urma compensării rămân produse constatate plus la inventar acestea nu pot face obiectul compensării și valoarea acestora nu poate fi scăzută din valoarea lipsei constatate. În situația dată nu se pot calcula perisabilități asupra lipsurilor constatate. Valoarea stabilită în minus este valoarea în preturi actuale de piață stabilită cu ocazia inventarierii prin proces verbal de inventariere, respectiv_,76 lei la care se adaugă TVA_,53 lei. Preturile de valoare a lipsei sunt diferite de costurile la care se tine evidența produselor finite. Nu există diferențe scriptice între evidența contabilă și fișele de magazie din gestiunea magazia de produse finite. Din fișa de magazie întocmită de gestionarul gestiunii magazie de produse finite inter, reiese că aceste produse au intrat efectiv în gestiunea sa pe baza bonurilor de predare. Toată cantitatea de produse intrate are la baza documentația care atestă producerea efectivă a acestor produse. Contabilitatea de gestiune și cea operativă țin evidența produselor care au intrat efectiv în procesul de fabricație și până la desfacerea lor pe piață.

Astfel, minusul găsit cu ocazia controlului din septembrie – octombrie 2009 s-a datorat exclusiv acțiunilor inculpatului care în calitate de gestionar și-a însușit produse din gestiunea avută. Martorul P. R., portar la EL CO SA a arătat contrar celor susținute de inculpat că la controlul mărfii din mașini la ieșirea pe poartă nu era o verificare amănunțită, portarul nu participa la încărcare, fabrica nu le-a cerut verificări amănunțite, era posibil ca în mașini să fie încărcate mai multe cutii sau cutii cu alte produse, dar „nu crede că cineva avea curajul să încarce mașina cu altceva decât scria pe factură, deoarece pentru neconcordanțe între factură și încărcătură răspundea gestionarul.

Prin societatea . înființată de inculpat în mai 2009 inculpatul a cumpărat produse din cele fabricate de EL CO SA dar nu de la aceasta ci de la Radvansky C., cu justificarea că el n-ar fi primit un bonus de la EL CO, în timp ce Radvansky C., client vechi, primea un bonus de 10 % și când i le revindea inculpatului îi dădea acestuia un bonus de 7%. Deși Radvansky C. cumpăra produsele de la EL CO din Tg. S., iar depozitul inculpatului se afla tot în Tg. S., este inexplicabil de ce când inculpatul cumpăra produse de la R. C., pe care acesta le lua tot din Tg. S., trebuia să le ducă la G. și de acolo să le transporte el personal inculpatului, înapoi la depozitul din .. S.. Inculpatul revindea produsele mai departe fără adaos sau cu un adaos minim, ceea ce nu s-ar explica în condițiile unei proveniențe corespunzătoare a bunului, ci doar în condițiile unei proveniențe gratuite.

Inculpatul a avut un venit fix, cheltuielile reținute în rechizitoriu, nu a putut justifica cum a împrumutat firma deoarece martorii nu au confirmat așa – zisele împrumuturi pe care inculpatul a susținut că le-a luat de la ei (nici S. I., nici Szoke R. – care a zis în fața instanței că a împrumutat inculpatul dar menține declarațiile din cursul urmăririi penale unde a zis contrariul). Nici susținerea inculpatului cu banii câștigați din arendă și cultivatul cartofilor nu va fi primită întrucât nu a fost arătată de inculpat și în cursul urmăririi penale când i s-a cerut să justifice de unde a avut bani pentru a împrumuta firma, ci numai în fața instanței.

În fapt, instanța a reținut că inculpatul în calitate de gestionar la magazia de produse finite a . primea - recepționa produsele finite pe bază de bon de mână de predare – primire de la secțiile de producție. Deschidea ușa magaziei pentru intrare marfă, marfa sosea în cutii ambalate închise, cu etichetă cu denumire, cod, cantitate, ștampila CTC, verifica corespondența între cele scrise pe bon și pe cutii, introducea bonul de predare – primire în programul fox pro, cu dată și număr, programul îi crea fișa bunului, - fișa de magazie, el completa codul, cantitatea și numărul de comandă de pe bon. Această operațiune atesta că produsul a ajuns în magazie. La fișa de magazie doar el avea acces. După ce primea marfa o punea la locul ei pe categorii de produse pe care el le stabilise ca să fie mai ușor la pregătirea mărfii. Când era nevoie de marfă secția desfacere întocmea dispoziția de livrare pe care se trecea codul, denumirea, cantitatea cerută. El primea dispoziția, scria cantitatea pe care o livra, ducea dispoziția la biroul facturare. Acesta anunța transportatorul sau delegatul. Transportatorul când sosea lua facturile și inculpatul sau manipulatorul preda marfa efectiv. Ieșirea mărfii se realiza pe cealaltă ușă a magaziei, box paleții fiind pregătiți cât mai aproape de acea ușă. La încărcarea mașinilor participa o comisie de verificare, CTC – ul, din partea secțiilor. Șoferul prezenta hârtiile portarului și ieșea pe poartă. Inculpatul a amestecat marfa în magazia sa, a deschis cutii și în cutiile cu un produs s-au găsit alte produse. Nu a putut justifica proveniența unor bani de care a dispus. A cumpărat marfă produsă de EL CO de la . (care și el achiziționa aceste produse de la magazia de produse finite gestionată de inculpat) și a revândut-o fără adaos sau cu adaos minim. În gestiunea sa s-a constatat fără putință de tăgadă minusul de 1.387.162 lei. Inculpatul nu a dat nicio explicație plauzibilă pentru acest minus.

În drept s-a apreciat că fapta inculpatului care în calitate de gestionar la magazia de produse finite a . și-a însușit produse finite din gestiunea sa, în interesul său, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 1.387.162 lei, în perioada ianuarie 2009 – septembrie 2009, minus pentru care nu a putut prezenta o explicație și din probe a rezultat că a rulat sume de bani care depășeau posibilitățile sale economice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 al. 1, 2 Cod penal 1969, forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fiind intenția directă așa cum aceasta este definită de art. 16 Cod penal.

Deși fizic prejudiciul nu putea fi produs printr-un singur act material, întrucât nu s-a putut stabili fiecare act material în parte instanța nu mai pus în discuție reținerea art. 41 al. 2 Cp 1969, art. 42 al. 1 Cod penal 1969 (cum s-a propus prin rechizitoriu) dubiul profitând inculpatului.

Instanța a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de neglijență în serviciu solicitată de inculpat deoarece nu s-a dovedit nicio neglijență sau îndeplinire defectuoasă a vreunei îndatoriri de serviciu.

Instanța nu a achitat inculpatul pentru infracțiunea de delapidare, așa cum el a solicitat pentru motivul că nu ar fi funcționar public și nu i se aplică textul de lege, întrucât inculpatul este funcționar și în sensul art. 2151 Cod penal 1969 și în sensul art. 295 Cod penal – art. 308 Cod penal – caz în care limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Pedeapsa prevăzută de art. 2151 Cod penal 1969 este de închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi (cu consecințe deosebit de grave). Prin raportare la art. 183 Cod penal nu se rețin în speță consecințe deosebit de grave, deci nici art. 309 Cod penal – ceea ce ar necesita majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei. Pedeapsa prevăzută de art. 295 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal este închisoare de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni și interzicerea dreptului de a exercita o funcție publică.

Instanța nu a aplicat dispozițiile cele mai favorabile din ambele coduri, neavând relevanță data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale în baza căreia s-a declarat neconstituțional art. 5 Cod penal în măsura în care presupune o astfel de aplicare. Codul penal în vigoare fiind mai favorabil a aplicat dispozițiile sale atât cu privire la pedeapsa principală cât și cu privire la pedepsele complementare, accesorii. La stabilirea pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal privind individualizarea pedepsei, cât și art. 5 Cod penal. Inculpatul are vârsta de 48 ani, este infractor primar. Faptul că nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii nu este de natură să-i atragă circumstanțe agravante, aparținând dreptului său la apărare această posibilitate. A reținut inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 al. 2 lit. b Cod penal constând în împrejurările legate de fapta comisă care diminuează periculozitatea infractorului. Astfel, fiind prima infracțiune comisă de inculpat, periculozitatea acestuia este diminuată. Conform art. 76 al. 1 Cod penal limitele speciale prevăzute de lege se reduc cu o treime. Rezultă că limita minimă a pedepsei va fi de 10 luni și 20 zile. Față de cuantumul prejudiciului produs părții civile și față de posibilitățile concrete de recuperare, instanța a apreciat că modalitatea de executare prin privare de libertate corespunde scopului pedepsei.

În baza art. 19, 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 cod civil a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul să-i plătească părții civile suma de 1.387.162 lei cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale. La admiterea acțiunii civile instanța a avut în vedere decizia de imputare nr. 4072/23.12.2009, prin care i se impută inculpatului V. V. suma de 1.387.162 lei reprezentând lipsă în gestiune conform procesului de inventar nr. 3964 din 16.12.2009.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen P. de pe lângă J. Târgu S. și inculpatul V. V..

Apelul parchetului privește faptul că se impunea reținerea prevederilor art. 35 și 36 din Codul penal având în vedere că inculpatul a sustras bunuri din gestiune la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, infracțiunea fiind comisă în formă continuată. Având în vedere că potrivit raportului de expertiză contabilă, procesului verbal de inventariere și declarațiilor martorilor audiați reiese fără dubiu că fapta a fost săvârșită în formă continuată (în perioada ianuarie-septembrie 2009) se impunea reținerea art. 35, 36 din noul Cod penal. Se apreciază că, față de împrejurările comiterii faptei și prejudiciul însemnat cauzat persoanei vătămate, se apreciază ca fiind netemeinică reținerea circumstanței atenuante în cauză. Faptul că inculpatul este infractor primar nu poate duce la concluzia că periculozitatea acestuia este diminuată, prejudiciul este ridicat urmare sustragerii de bunuri din gestiunea societății, astfel că este nejustificată aplicarea unei pedepse cu mult sub minimul special. Se mai solicită aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. g din Codul penal constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Se mai solicită majorarea cheltuielilor judiciare față de complexitatea cauzei.

În concluziile orale formulate de către reprezentantul parchetului la termenul de judecată din data de 2 octombrie 2014 s-a solicitat aplicarea ca și pedeapsă complementară dispozițiile art. 66 al.1 lit. g Cod penal, totodată și ca pedeapsă accesorie, având în vedere calitatea specială pe care a avut-o inculpatul la momentul săvârșirii faptei, și anume, aceea de gestionar.

Prin motivele de apel formulate de inculpat se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a și c Cod procedură penală, respingerea pretențiilor formulate de partea civilă și în subsidiar aplicarea unei măsuri neprivative de libertate, raportat la dispozițiile art. 80, 83 sau 91 din Codul penal. Se mai invocă faptul că instanța nu a arătat efectiv modalitatea de executare, că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de delapidare, însușirea, nu este îndeplinit, arătându-se că inculpatul nu a pătruns niciodată cu autovehiculul propriu în incinta societății și nici nu a fost văzut transportând produse afirmate ca fiind lipsă în gestiune. Se invocă faptul că șefa Serviciului Expediții și Facturare, martora I. Veronika nu a constatat niciodată nereguli la gestiunea inculpatului. Se mai invocă împrejurarea că inculpatul a lipsit de la locul de muncă, fiind înlocuit temporar de manipulanți, iar ulterior, începând cu data de 28.09.2009, numita I. Veronika a fost desemnată responsabil cu preluarea produselor finite – gestionar – până la inventarierea internă dispusă de conducerea societății. Se arată că lipsa bunurilor s-ar putea datora neglijenței și chiar a proastei organizări a societății, conform declarațiilor martorului B. V., că nu există legătură de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, că fapta nu a fost săvârșită cu intenție. S-a mai solicitat și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare în infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 298 din Codul penal. În ceea ce privește latura civilă se arată că prejudiciul indicat de partea civilă se compune din lipsa la inventar și cota legală de TVA 19% pentru lipsa la inventar în cuantum de 221.480 lei. Se arată că în dosarul civil nr. 837/01.03.2012 al Tribunalului C., prejudiciul nu a fost considerat ca fiind cert și clar determinat și nici nu a fost corect calculat. Se arată că TVA-ul este un impozit indirect care se suportă de la consumatorul final al bunului/serviciului respectiv. Se mai arată că se solicită renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere întrucât inculpatul se situează la prima abatere de la legea penală, fiind cunoscut ca o persoană corecte și apreciată în comunitate. În motivele orale se invocă faptul că una din vazele imputate în sarcina inculpatului se regăsește chiar în biroul consilierului juridic, că s-a făcut doar o analiză din punct de vedere al corespondenței scriptice dar nu și faptice, că a existat o perioadă de aproximativ o lună de zile, în care inculpatul a lipsit, a fost dezordine totală în magazie în momentul în care el a lipsit fiind înlocuit de o persoană (manipulat) K. și care îl ajuta. Ulterior, a fost desemnată ca gestionar înlocuitor, o numita I. V. care a preluat funcția din data de 8.10.2009, iar inculpatul nu s-a mai prezentat din data de 14.09.2009. Gestiunea nu a fost predată și în această perioadă de aproape o lună de zile bunurile au intrat și au ieșit.

În apel a fost ascultat inculpatul V. V. la termenul de judecată din data de 02.10.2014 și nu au fost administrate probe noi.

Examinând cauza potrivit art. 420 din Codul de procedură penală, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a probelor administrate în fața instanței de apel, se constată ca apelurile formulate de P. de pe lângă J. B. și inculpatul V. V. sunt fondate pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare:

Starea de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță. Din analiza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, instanța de apel constată că prima instanță a avut în vedere la stabilirea stării de fapt toate probele administrate, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului la săvârșirea faptei de însușire, în calitate de gestionar la magazia de produse finite a ., a produselor finite din gestiunea sa, în interesul său, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 1.387.162 lei, în perioada ianuarie 2009 – septembrie 2009.

Instanța de fond a făcut o analiză complexă a mijloacelor de probă, raționamentul efectuat confirmând că inculpatul V. V. nu a dat nicio explicație plauzibilă pentru minusul găsit în gestiune.

Conform art. 295 din Codul penal, constituie infracțiunea de delapidare: „însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”, infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Conform art. 308 din Codul penal, dispozițiile art. 295 privitoare la funcționarii publice se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice, în acest caz limitele fiind reduse cu o treime. În Codul penal anterior (art. 2151) infracțiunea de delapidare constând în însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează” se pedepsea cu închisoarea de la unu la 15 ani.

În speță inculpatul V. V. a avut calitatea de gestionar, având ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea unității în care își desfășura activitatea, venind în contact direct, material cu bunurile pe care le primea, păstra sau elibera.

Elementul material în speță îl constituie însușirea bunurilor pe care le gestiona, urmare sustragerii bunurilor din patrimoniul ., cu scopul de a-și satisface un interes personal al inculpatului V. V..

Infracțiunea de delapidare s-a consumat în momentul în care bunurile au ieșit definitiv din sfera patrimonială a persoanei vătămate, ca urmare a sustragerii, realizându-se în formă continuată raportat la numărul și volumul bunurilor însușite, găsite lipsă în gestiunea inculpatului, ceea ce va conduce la reținerea dispozițiilor art. 35 din Codul penal, fără a se putea determina numărul actelor materiale care au condus la minusuri în gestiune.

Apărarea inculpatului V. V. prin care acesta arată că nu s-a dovedit efectiv cum au fost scoase bunurile din gestiunea sa nu poate fi primită deoarece acesta trebuia să justifice lipsa respectivelor bunuri din gestiune, atât timp cât există dovezi privind primirea bunurilor și inventarul făcut care a relevat lipsa unei cantități însemnate de bunuri din gestiune. Inculpatul V. V. era persoana care avea ca atribuție păstrarea acestora, inculpatul nefăcând nicio reclamație de-a lungul timpului privind eventuala sustragere a bunurilor din gestiunea sa de către o altă persoană sau pentru a sesiza vreo alte nereguli.

Inculpatul invocă în motivele de apel faptul că lipsa bunurilor s-ar putea datora neglijenței și chiar a proastei organizări a societății, indicând doar un singur bun care deși figura în gestiunea sa, se afla într-un birou al societății, fără însă a se indica dovezi existente în dosarul de urmărire penală sau dosarul instanței de fond și fără a se propune administrarea vreunei probe în acest sens în fața instanței de apel.

În cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, așa cum s-a analizat mai sus și nu cele ale infracțiunii de neglijență în serviciu, încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă. Nu s-a indicat de către inculpat ce îndatoriri de serviciu au fost încălcate din culpă, dovedindu-se în schimb intenția directă cu care a acționat inculpatul la însușirea bunurilor din neprezentarea sa la sediul societății din momentul în care a fost anunțat despre efectuarea inventarului coroborat cu activitatea desfășurată de acesta ca administrator al unei alte societăți comerciale care desfăcea produse de aceeași natură cu cele de la ., la prețul de achiziție sau chiar mai mic.

Inculpatul V. V. invocă faptul că a trecut o perioadă mai lungă de timp de la plecarea sa din instituție și momentul întocmirii inventarului, dar acesta nu justifică în niciun fel de ce nu s-a mai prezentat la serviciu din momentul în care a fost anunțat despre efectuarea inventarului, atitudine care demonstrează sustragerea sa de la inventarul în urma căruia urma să se descopere lipsurile bunurilor însușite. Inculpatul V. V. a invocat motive medicale dar pentru care nu a prezentat niciun certificat medical. Societatea . a așteptat ca inculpatul să prezinte un certificat medical și deoarece s-a împlinit termenul și acesta nu a făcut nicio dovadă, s-a constituit comisia de inventariere, așa cum arată martorul Z. A., directorul de vânzări interne al .(fila 1334 din dosarul instanței de fond) și martora A. A., contabila societății (la fila 1340).

De asemenea inculpatul nu s-a prezentat la sediul societății deși i-a fost solicitat prezența în mai multe rânduri pentru a lua parte la inventar, acesta nemairăspunzând la telefon, aspect care este confirmat de martora A. A., contabilă la . (fila 1338 din dosarul instanței de fond). Această martoră arată și că atunci când a plecat, inculpatul nu i-a predat fișele de magazie aferente lunii august și începutul lunii septembrie) și pentru a închide contabilitatea a procedat la reconstituirea fișelor de magazie pe baza documentelor de predare-ieșire date de inculpat. Tot această martoră declară că după plecarea inculpatului, predarea și livrarea mărfurilor nu a putut cauza lipsa la inventar, marfa lăsată nefiind predată până la angajarea noului gestionar, marfa intrată fiind și livrată prin grija șefilor de secții.

Comisia de inventar, constituită la data de 06.10 2009 a efectuat inventarierea în perioada 08.10.2009 – 07.12.2009 a constatat lipsa în gestiune în sumă de 1.165.682, conform anexelor la procesul verbal de inventariere (filele 60 – 166 din volumul I al dosarului de urmărire penală). Deși contestă prejudiciul cauzat, inculpatul prin motivele de apel nu solicită administrarea de probe și nu indică în mod concret ce bunuri au fost indicate greșit ca fiind lipsă în gestiune.

Din probele administrate nu a rezultat că s-ar fi predat mărfuri doar scriptic, martorul Szoke Almos declarând (la fila 1360 din dosarul instanței de fond) că în calitate de șef de secție montaj siguranțe nu a predat niciodată produse doar scriptic, ci doar pe bază de bon predare-primire, cu numărarea efectivă a produselor și verificarea denumirii codului și stampilării.

Instanța de fond face o analiză complexă și a mobilului săvârșirii infracțiunii, constând în obținerea de venituri suplimentare folosite la împrumutarea societății a cărei asociat și administrator era (.) și în posibila folosire a produselor însușite prin vânzarea acestora la propria societate comercială. Astfel împrumutul efectuat către nu este justificat de către inculpat decât prin efectuarea de munci agricole, a unor economii sau împrumuturi de la alte persoane. De asemenea prețurile cu care erau vândute produsele erau aceleași sau mai mici decât cele la care erau achiziționate, aspect confirmat și de martorul G. A. C. (la fila 1514). Acest martor declară că i-a livrat marfă firmei inculpatului, la prețul de catalog de la EL-CO, primind banii o singură dată din 3-4 livrări, că acesta i-a cerut un împrumut pentru a-și deschide firma, dar nu i-a dat, inculpatul transporta marfă la un depozit din București unde valorifica produsele finite sub prețul pieței, preț cu care le luase martorul de la EL-CO. Martorul V. A. arată de asemenea că inculpatul l-a rugat să cumpere produse electrice de la el, de la firma acestuia, care i-a și spus să nu mai vină să ia marfa de la Tg. S. pentru că i-o va aduce el acasă (fila 1508).

Aspectele privind dezordinea din magazia unde se aflau bunurile în gestiunea inculpatului precum și faptul că acesta greșea mult scriptic sunt confirmate de către martora A. A. și martorul Tolcseres I. (fila 1357). Și martora I. Veronika declară (la filele 1476-1478) că în magazia inculpatului era dezordine, lucrurile fiind găsite mai greu, că la magazie lucra doar inculpatul și manipulantul, că magazia se închidea și inculpatul ținea cheile, că inculpatul nu i s-a plâns personal despre ceva, iar până la inventar, pe baza unei decizii aceasta a fost cea care a preluat marfa, livrările fiind făcute de comisia de inventariere.

Martorul K. G., manipulantul care a lucrat la magazie cu inculpatul, a confirmat că preluarea mărfurilor se făcea de către inculpat, inculpatul era cel care avea bonurile produselor și lucra și la calculator, după plecarea inculpatului marfa fiind preluată de I. Veronika și comisia a numărat fiecare produs din magazie, fiind puse lacăte la fiecare ușă a magaziei. În același timp martorul K. arată că nu a fost de față la toate livrările făcute de inculpat, lipsind o zi pe săptămână (filele 1505-1507 din dosarul instanței de fond). Martorul B. V. a declarat că verificările la încărcare se făceau prin sondaj, fiind găsite și diferențe de cantitate datorită schimbării ambalajului (fila 1511).

Conform raportului de expertiză contabilă judiciară (fila 296 volumul I din dosarul de urmărire penală, valoarea stabilită în minus este valoarea la prețuri actuale de piață, stabilită cu ocazia inventarierii prin proces-verbal de inventariere, respectiv_,76 lei, la care se adaugă TVA de_,53 lei.

Pentru calculul prejudiciului a fost indicat prețul de piață, de vânzare al produselor, prețul de catalog pe care unitatea îl aplică pentru vânzarea, respectiv facturarea pe piața internă a produselor, fiind astfel luat în calcul suma indicată de către partea civilă pentru repararea integrală a prejudiciului conform art. 998 din Codul civil anterior, în vigoare la data săvârșirii faptei. Noul Cod civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, iar conform art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Pentru plata TVA-ului în sumă de 221.480 lei se invocă de către partea civilă . incidența prevederilor art. 128 alin. 4 lit. d din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Conform art. 125 din Legea nr. 571/22.12.2013 privind Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este colectat conform prevederilor prezentului titlu. Astfel în capitolul IV intitulat „Operațiuni cuprinse în sfera de aplicare a taxei”, la alineatul 1 este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar. Potrivit alineatului 3, printre operațiunile asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată erau indicate: a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial; b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziție altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial; c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziționate sau produse de către aceasta, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor operațiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parțial la data achiziției; d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepția celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c). Însă potrivit Ordonanței nr. 15 din 23 august 2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la articolul 128 alineatul (4), litera d) se abrogă.

În aceste condiții, deoarece nu se mai aplică TVA pentru bunurile constatate lipsă în gestiune, obligarea inculpatului și la plata taxei pe valoarea adăugată nu este legală, urmând a fi obligat inculpatul doar la plata prejudiciului efectiv cauzat părții civile ., fără TVA așa cum a stabilit instanța de fond.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă în raport de . 1 februarie 2014 a noului Cod penal, se constantă că instanța de fond în mod corect a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea nouă, urmare reducerii pedepsei pentru infracțiunea de delapidare, conținutul infracțiunilor și pedepsele aplicabile fiind prezentate mai sus.

În speță nu au fost reținute în mod justificat dispozițiile art. 75 alin. 2 lit. b din Codul penal deoarece împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, constând în precizarea instanței de fond că este prima infracțiune comisă de către inculpat, nu pot fi reținute în prezenta speță ca circumstanță atenuantă, gravitatea infracțiunii fiind ridicată datorită cuantumului prejudiciului produs. Faptul că inculpatul V. V., la vârsta de 43 de ani, data săvârșirii faptei, nu avea antecedente penale este avut în considerare în momentul individualizării pedepsei, instanța de apel orientându-se spre aplicarea unei pedepse egală cu minimul special, 1 an și 4 luni închisoare. Se ține seama astfel de criteriile prevăzute de art. 74 din Codul penal, atât de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, gravitatea rezultatului produs, dar și de datele care caracterizează persoana inculpatului și situația familială și socială a acestuia.

Se apreciază de către instanța de apel și că, față de calitatea în care a săvârșit infracțiunea de delapidare, aceea de gestionar, faptele sale conducând la producerea unui prejudiciu ridicat părții civile, se impunea și aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 lit. g din Codul penal, aceea a interzicerii dreptului de a exercita profesia de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, urmând a fi admis apelul parchetului și sub acest aspect.

Instanța de fond, aplicând și pedeapsa accesorie, prevăzută de art. 65 din Codul penal, a stabilit în mod automat și modalitatea de executare a pedepsei, aceea a închisorii, pedeapsă privativă de libertate, raportat chiar la conținutul articolului 65 alin. 3 din Codul penal („Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată”).

Însă instanța de apel, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 din Codul penal, respectiv pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul nu are antecedente penale, acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, solicitând în mod expres prin motivele de apel renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei, și în raport de persoana infractorului și de posibilitățile sale de îndreptare se apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul V. V. nu va mai săvârși infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Se are în vedere de către instanța de apel și data săvârșirii faptelor, în anul 2009, în urmă cu 5 ani, astfel încât modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere prin menținerea în comunitate a inculpatului V. V., ar fi mai adecvată în raport de condițiile prevăzute de art. 91 din Codul penal, aplicarea pedepsei fiind suficientă și fiind necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă de 3 ani, stabilită conform art. 92 din Codul penal.

Se au astfel în vedere și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, potrivit cărora prin reglementarea executării pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri prevăzute la art. 1 se urmărește asigurarea echilibrului dintre protecția societății prin menținerea ordinii de drept, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, și menținerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea penală.

Critica parchetului a privit și cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul în fața instanței de fond, acela de 710 lei. Se constată că la urmărire penală s-a indicat în cuprinsul rechizitoriului că s-a fixat o sumă de 600 lei pentru cheltuielile de urmărire penală, iar în fața instanței de fond au fost acordate 11 termene de judecată, la care au fost emise numeroase citații și adrese. În aceste condiții, urmează a fi obligat inculpatul la plata unui cuantum mai ridicat, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în fața instanței de fond.

Conform art. 255 din Codul de procedură penală, dacă procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător. (2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu sunt îngreunate stabilirea situației de fapt și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la pronunțarea unei soluții definitive în procesul penal.

Agenda ridicată de la inculpat și depusă la Camera Corpuri Delicte ca mijloc material de probă nu este proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane și nu au fost luate pe nedrept, nefiind aplicabile deci dispozițiile art. 255 din Codul de procedură penală. Chiar în cuprinsul rechizitoriului se face trimitere la mențiuni din această agendă, aceasta fiind un obiect care servește la aflarea adevărului și constituie un mijloc de probă.

Având în vedere toate acestea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, instanța de apel va admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. Târgu S. și inculpatul V. V., împotriva sentinței penale nr. 77/10 iunie 2014 a Judecătoriei Târgu S., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va desființa în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, individualizarea pedepsei, modalitatea de executare și aplicarea dispozițiilor art. 255 din Codul penal, și rejudecând: în baza art. 295 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 308 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1, 36 alin. 1 din Codul penal și art. 5 din Codul penal, îl va condamna pe inculpatul V. V. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a exercita profesia de gestionar pe o perioadă de 3 ani conform art. 66 lit. g din Codul penal de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 din Codul penal, va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului V. V. sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 din Codul penal. Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță, conform art. 92 alin. 3 din Codul penal. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, condamnatul V. V. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 din Codul penal, va impune condamnatului V. V. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul V. V. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, într-o entitate din comunitate care va fi decisă de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C.. Conform art. 93 alin. 5 din Codul penal, condamnatul V. V. trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. Conform art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, pune în vedere inculpatului V. V. consecințele nerespectării lor măsurilor de supraveghere și a obligațiilor și ale săvârșirii de noi infracțiuni, conform art. 96 din Codul penal.

Va obliga inculpatul V. V. la plata sumei de 1.165.681,76 lei în loc de 1.387.162 lei către partea civilă . cu titlu de despăgubiri civile.

Va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 255 din Codul de procedură penală privind restituirea agendei către inculpatul V. V..

Va obliga inculpatul V. V. la plata sumei de 1600 lei, în loc de 710 lei, către stat cu titlu de cheltuieli judiciare în fața primei instanțe.

Va menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate și va face aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Pentru aceste considerente,

În numele legii,

DECIDE:

Admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. Târgu S. și inculpatul V. V., împotriva sentinței penale nr. 77/10 iunie 2014 a Judecătoriei Târgu S., pronunțată în dosarul nr._, pe care o desființează în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, individualizarea pedepsei, modalitatea de executare și aplicarea dispozițiilor art. 255 din Codul penal, și rejudecând:

În baza art. 295 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 308 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1, 36 alin. 1 din Codul penal și art. 5 din Codul penal, condamnă inculpatul V. V. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a exercita profesia de gestionar pe o perioadă de 3 ani conform art. 66 lit. g din Codul penal de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului V. V. sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 din Codul penal.

Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță, conform art. 92 alin. 2 din Codul penal.

În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, condamnatul V. V. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 din Codul penal, impune condamnatului V. V. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul V. V. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, într-o entitate din comunitate care va fi decisă de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C..

Conform art. 93 alin. 5 din Codul penal, condamnatul V. V. trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Conform art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, pune în vedere inculpatului V. V. consecințele nerespectării lor măsurilor de supraveghere și a obligațiilor și ale săvârșirii de noi infracțiuni, conform art. 96 din Codul penal, respectiv: „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei. Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.”

Obligă inculpatul V. V. la plata sumei de 1.165.681,76 lei în loc de 1.387.162 lei către partea civilă . cu titlu de despăgubiri civile.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 255 din Codul de procedură penală privind restituirea agendei către inculpatul V. V..

Obligă inculpatul V. V. la plata sumei de 1600 lei, în loc de 710 lei, către stat cu titlu de cheltuieli judiciare în fața primei instanțe.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2014.

Președinte Judecător

M. Ș. S. F.

Grefier

A. O.

Red.M.Ș./28.05.2015

Tehnoredact.A.O./29.05.2015/5 ex.

Jud.fond K. S.

← Proxenetismul. Art.213 NCP. Decizia nr. 459/2014. Curtea de Apel...  Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 558/2014. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea. Art.295 NCP. Decizia nr. 564/2014. Curtea de Apel BRAŞOV