Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 787/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 787/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-11-2015

ROMÂNIA

C. DE A. B.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.787/Ap DOSAR NR._

Ședința publică din 18.11.2015

Instanța constituită din:

- Complet de judecată A6:

Președinte – M. G. L. - judecător

Judecător – C. E.

- Grefier – C. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. C.-din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul M. N. împotriva sentinței penale nr.1672/S din data de 01 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 18 noiembrie 2015, când,

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

I. Prin sentința penală nr.1672/01.10.2015, Judecătoria B. a hotărât :

În baza art. 374 al. 4, art. 396 alin. 2, 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M. N. zis B., fiul lui A. și V., născut la data de 20.08.1988, în ., domiciliat în ., nr. 176, județul B., C.N.P._, cetățenia română, necăsătorit, studii 3 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, recidivist, la pedeapsa de 2(doi) ani și 1(o) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat” prevăzută de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod Penal.

Aplică inculpatului M. N. pe timp de un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Aplică inculpatului M. N. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 104 al. 2 Cod Penal revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 282/20.02.2013 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală 448/09.05.2013 a Curții de A. B. și adaugă restul de 253 zile rămas neexecutat din aceasta la pedeapsa de 2(doi) ani și 1(o) lună închisoare, urmând ca inculpatul M. N. să execute 2(doi) ani 1(o) lună și 253 zile închisoare.

În temeiul art. 45 al. 1 Cod Penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal se aplică alături de pedeapsa principală de 2(doi) ani 1(o) lună și 253 zile închisoare.

În temeiul art. 45 al. 5 Cod Penal pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 2(doi) ani 1(o) lună și 253 zile închisoare.

În temeiul art. 68, al. 1, lit. c Cod Penal executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 72 al. 1 Cod Penal scade din durata de 2(doi) ani 1(o) lună și 253 zile închisoare a pedepsei pronunțate timpul reținerii și arestării preventive, începând cu 10.07.2015 până la zi.

În temeiul art. 399, al. 1 Cod Procedură Penală menține măsura preventivă a arestului preventiv luată față de inculpatul M. N. prin încheierea nr. 81 din data de 11.07.2015 pronunțată în dosarul_/197/2015 al Judecătoriei B..

În temeiul art. 399 al. 4 Cod Procedură Penală dispoziția cu privire la menținerea măsurii preventive a arestului preventiv luată față de inculpat prin încheierea nr. 81 din data de 11.07.2015 pronunțată în dosarul_/197/2015 al Judecătoriei B. este executorie.

Ia act că persoanele vătămate G. V. și G. F. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 112 alin. 5 Cod Penal dispune luarea măsurii confiscării speciale de la inculpatul M. N. a sumei de 150 lei.

În baza art. 274 al. 1 teza finală Cod procedură penală onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, respectiv suma de 520 lei-avocat B. T., în cursul urmăririi penale, suma de 520 lei-avocat M. A., în cursul judecății, se avansează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B. și rămân în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata a 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut ca stare de fapt că, în noaptea de 05.07.2015, în jurul orelor 23:00, inculpatul M. N. a pătruns prin escaladare și forțare fereastră, în bucătăria locuinței de la parterul imobilului situat în municipiul B., ., ., de unde a sustras un radio-casetofon, un stick și un recipient sticlă conținând băuturi alcoolice, valoarea prejudiciului fiind de 150 lei, locuință ce aparține persoanei vătămate G. V..

Inculpatul a fost surprins în bucătăria locuinței chiar de persoana vătămată, moment în care acesta s-a speriat, a luat-o la fugă sărind pe aceeași fereastră prin care și pătrunsese în locuință.

Persoana vătămată l-a chemat pe soțul său, G. F., care a intrat în bucătărie, unde a apucat să îl observe pe inculpat în momentul în care părăsea locuința pe fereastra bucătăriei, având asupra sa un radiocasetofon.

M. N. a abandonat sticla de alcool în apropierea locuinței menționate mai sus, iar casetofonul și stick-ul sustrase le-a abandonat într-un gard viu din zonă, cu intenția de a reveni a doua zi și a le recupera, dar când a revenit a doua zi să ia casetofonul nu l-a mai găsit.

Judecătoria B. a apreciat că fapta inculpatului M. N. care în noaptea de 05.07.2015, în jurul orelor 23.00, prin escaladarea și forțarea ferestrei de la bucătărie, a pătruns în locuința persoanei vătămate G. V., situată în B., ., ., jud. B., de unde a sustras un radiocasetofon, un stick de memorie și o sticlă de băuturi alcoolice, prejudiciul total fiind de 150 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat” prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod Penal.

S-a reținut că fapta inculpatului M. N. a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, înainte de se împlini restul neexecutat de 253 zile, ca urmare a liberării condiționate a condamnatului la data de 17.12.2014 din executarea unei pedepse rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 282/20.02.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală 448/09.05.2013 a Curții de A. B., pentru săvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, „violare de domiciliu” și „distrugere”.

La individualizarea judiciară a pedepsei, au fost analizate criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, instanța apreciind că fapta săvârșită de inculpat este una gravă care impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție. În acest sens, s-a avut în vedere că inculpatul a pătruns în imobilul aparținând persoanei vătămate pe timp de noapte, în scopul sustragerii de bunuri, fără teama că ar putea fi surprins de persoana vătămată și a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie. Având în vedere infracțiunea contra patrimoniului săvârșită de inculpat, prima instanță a apreciat că acesta este nedemn de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și va aplica inculpatului M. N. pe timp de un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

I s-a aplicat inculpatului M. N. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Totodată, în baza art. 104 al. 2 Cod Penal, a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 282/20.02.2013 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală 448/09.05.2013 a Curții de A. B. și a fost adăugat restul de 253 zile rămas neexecutat din aceasta la pedeapsa de 2(doi) ani și 1(o) lună închisoare, urmând ca inculpatul M. N. să execute 2(doi) ani 1(o) lună și 253 zile închisoare.

În temeiul art. 45 al. 1 Cod Penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal a fost aplicată alături de pedeapsa principală de 2(doi) ani 1(o) lună și 253 zile închisoare.

În temeiul art. 45 al. 5 Cod Penal pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 2(doi) ani 1(o) lună și 253 zile închisoare.

În temeiul art. 68, al. 1, lit. c Cod Penal executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal va începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 72 al. 1 Cod Penal, a fost scăzută din durata de 2(doi) ani 1(o) lună și 253 zile închisoare a pedepsei pronunțate timpul reținerii și arestării preventive, începând cu 10.07.2015 până la zi.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul.

Din cuprinsul memoriului cu motivele de apel de la fila 9, rezultă că acesta a adus critici de netemeinicie relativ la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru infracțiunea obiect al judecății, solicitând reducerea cuantumului la minimul redus ca urmare a judecării cauzei în procedura simplificată.

III. Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, C. va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză, pentru următoarele considerente:

A. Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că situația de fapt a fost corect reținută de procuror în cursul urmăririi penale, fiind astfel pe deplin aplicabile dispozițiile procedurale referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției – art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art.375 alin. 1 Cod procedură penală și art.374 alin. 4 Cod procedură penală.

B. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, C. reține că legiuitorul, prin dispozițiile art.74 Cod penal, a reglementat reperele la care instanțele de judecată se vor raporta atunci când vor stabili orice pedeapsă.

În cadrul acestor criterii generale de individualizare, au fost menționate atât împrejurări legate de faptă, cât și aspecte privitoare la inculpat.

În ceea ce privește împrejurările și modul de comitere a faptei ce i se impută inculpatului, gravitatea infracțiunii comise de către acesta rezultă din faptul că a acționat pe timp de noapte, prin efracție și prin violarea domiciliului persoanelor vătămate, circumstanțele fiind reunite de legiuitor în formele agravate ale infracțiunii de furt calificat pentru care au fost instituite limite de pedeapsă mai mari tocmai în considerarea gravității lor.

În ceea ce privește aspectele privitoare la inculpat, acestea nu sunt unele favorabile, inculpatul fiind cunoscut ca o persoană cu un bogat trecut infracțional ce rezultă din condamnările acestuia ce se regăsesc în fișa de cazier de la filele 31-32 dosar urmărire penală, condamnări ce au atras și starea de recidivă.

În lumina celor de mai sus, C. reține că nu se impune o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului în limitele reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, astfel că, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. N. împotriva sentinței penale nr.1672/01.10.2015 pronunțată de Judecătoria B., pe care o va menține.

În baza art.422 Cod procedură penală, se va adăuga timpul de arestare scurs de la data de 01.10.2015 la zi.

Văzând și dispozițiile art.272 și 275 alin.2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE :

În baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. N. împotriva sentinței penale nr.1672/01.10.2015 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.

În baza art.422 Cod procedură penală, adaugă timpul de arestare scurs de la data de 01.10.2015 la zi.

În baza art.272 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul B. a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul-inculpat M. N. la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2015.

Președinte, Judecător,

M. G. L. C. E.

Grefier,

C. G.

Red. C.E.- 24.11.2015

Dact. C.G.-24.11.2015

2 ex

Jud. fond- R.V.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 787/2015. Curtea de Apel BRAŞOV