Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 449/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 449/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 02-10-2014
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 449/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 02 octombrie 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CAJ5
- Președinte - A. C. M. - judecător
- Judecător- C. G.
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – A. P. – procuror șef secție în cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. J. S. G. împotriva sentinței penale nr. 64 din 26 mai 2014, pronunțată de J. S. G. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 24 septembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 02 octombrie 2014, când,
C U RT E A,
Prin sentința penală nr. 64 din 26.05.2014 a Judecătoriei S. G., în baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d Noul Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Noul Cod penal ( 17 acte materiale ), art. 5 Noul Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, inculpatul D. D. C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani ( doi ani ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d Noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Noul Cod penal ( 2 acte materiale ), art. 5 Noul Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni ( opt luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni ( zece luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni ( opt luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 32 alin. 1 Noul Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni ( patru luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma tentativei.
În baza art. 38 alin. 1 Noul Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Noul Cod penal, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 10 luni, rezultând astfel pedeapsa de 2 ani și 10 luni ( doi ani și zece luni ) închisoare.
În baza art. 91 Noul Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani ( trei ani ), stabilit conform art. 92 alin. 1 Noul Cod penal, calculat conform art. 92 alin. 2 Noul Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 92 alin. 3 Noul Cod penal, pe durata termenului de supraveghere s-a stabilit că inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 Noul Cod penal, inculpatului i s-a impus să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Noul Cod penal, pe parcursul termenului de încercare inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, fie în cadrul Primăriei municipiului S. G., fie în cadrul Atelierului de Muncă în folosul comunității situat în spațiul Liceului N. T. din Municipiul B., afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, numărul zilnic de ore fiind stabilit prin legea de executare a pedepselor.
În baza art. 93 alin. 5 Noul Cod penal, inculpatul trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
În baza art. 94 alin. 2 Noul Cod penal, s-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor impuse să se facă de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..
În baza art. 404 Noul Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 Noul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau obligațiilor impuse, ori în cazul comiterii unei noi infracțiuni.
S-a constatat că persoanele vătămate S.C. H Press S.R.L. S. G., cu sediul în municipiul S. G., Piața M. Viteazul, nr. 2, . parter, județul C., respectiv municipiul S. G., straada Lăcrămioarei, nr. 9, ., ., S.C. Tonka Distribution S.R.L., cu sediul în București, .. 32, sector 2, respectiv municipiul B., .. 6, județul B., municipiul B., ., ., ., B. F., domiciliat în municipiul S. G., .. 12, județul C., S.C. Multi Trans S.A., cu sediul în municipiul S. G., .. 6, județul C., nu s-au constituit părți civile în cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă .. A., cu sediul în ., ., județul C., respectiv municipiul S. G., .. 19, ., ., a sumei de 3.390,4 lei cu titlu de despăgubiri civile ( daune materiale ) pentru prejudiciul produs și nerecuperat.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore de la data de 05.02.2013 orele 01,30 și față de inculpat s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea, de la data de 05.02.2013 până la data de 06.03.2013.
S-au constatat încetate de drept măsura reținerii și obligării de a nu părăsi localitatea dispuse față de inculpat.
S-a dispus confiscarea specială de la inculpat a bunurilor folosite la comiterea faptelor, aflate în Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. C., conform dovezii aflată la fila 127 dosar urmărire penală, cu excepția rucsacului tip ghiozdan de culoare neagră, a căciulii de culoare neagră, șepcii de culoare neagră, care se restituie inculpatului ( după rămânerea definitivă a prezentei ).
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 02/03.12.2012, prin forțarea sistemului de închidere a casetei de colectare a banilor de la dozatorul de lapte situat pe . municipiul S. G., aparținând persoanei vătămate .. A., inculpatul a sustras suma de 30 lei, iar în data de 03.12.2012, tot pe timp de noapte, în aceeași modalitate, prin forțarea sistemului de asigurare a casetelor de colectare a banilor, inculpatul a sustras suma totală de 83 lei, din dozatoarele de lapte situate pe străzile Sporturilor, Ciucului, aparținând aceleiași persoane vătămate precum și a dozatorului de cafea situat pe . S. G., aparținând persoanei vătămate .., inculpatul distrugând și dozatorul de cafea.
În noaptea de 05/06.12.2012, inculpatul a sustras suma de 10 lei din casetele de colectare a banilor de la dozatorul de lapte situat pe . municipiul S. G., aparținând persoanei vătămate S.C. A. S.A., prin forțarea sistemului de închidere, iar în datele de 26.12.2012, respectiv 28.12.2012, tot pe timp de noapte și în aceeași modalitate, prin forțarea sistemului de închidere, inculpatul a sustras sumele de 50 lei și 30 lei din dozatoarele de lapte situate pe străzile G. F. și Oltului din municipiul S. G., aparținând aceleiași persoane vătămate.
Totodată, în noaptea de 01/02.01.2013, prin forțarea sistemului de închidere, inculpatul a sustras suma totală de 86 lei, din dozatoarele de lapte situate pe străzile Sporturilor, Oltului, Ciucului și G. F. din municipiul S. G., aparținând persoanei vătămate S.C. A. S.A.
În aceeași modalitate a procedat inculpatul și în nopțile de 06.01.2013, respectiv 27.01.2013, sustrăgând din casetele de bani ale dozatoarelor de lapte situate pe străzile Oltului, G. F., Stadionului și Jozsef A. din municipiul S. G. ( primele două aparținând persoanei vătămate S.C. A. S.A., celelalte două aparținând persoanei vătămate B. F. ) suma de 190 lei, din dozatorul de lapte de pe ., însă cauzând distrugeri ale aparatului în valoare de 1.000 lei.
În aceeași noapte de 27.01.2013 inculpatul a forțat sistemul de închidere al aparatului de distribuit bilete din stația de autobuz de pe . vătămate S.C. Multi Trans S.A., fără a sustrage însă bunuri.
În noaptea de 28.01.2013, inculpatul a spart geamul chioșcului de difuzare a presei aparținând persoanei vătămate S.C. H Press S.R.L., situat pe . S. G., sustrăgând un număr de 25 de brichete.
În datele de 28.01.2013, respectiv 31.01.2013, pe timp de noapte și prin forțarea sistemului de închidere a casetelor de lapte ale dozatoarelor de lapte situate pe străzile Sporturilor, G. F., Ciucului, Oltului din municipiul S. G., aparținând persoanei vătămate S.C. A. S.A. A., a sustras sumele de 120 lei și 30 lei, iar în noaptea de 03/04.01.2013 în aceeași modalitate, inculpatul a sustras suma de 60 de lei din caseta de bani a dozatorului situat pe . S. G., aparținând aceleiași persoane vătămate.
În noaptea de 29.01.2013, inculpatul a fost observat de martorii P. Marton și Vancsa L., angajații persoanei vătămate S.C. A. S.A. A., inculpatul având un comportament suspect, în sensul că s-a apropiat de dozatorul de lapte situat pe .-a îndepărtat, pentru a supraveghea zona, iar în momentul în care martorii s-au apropiat, inculpatul a fugit de la fața locului.
Totodată, în data de 04.02.2013, în jurul orelor 18,00, inculpatul a fost surprins de organele de poliție pe . municipiul S. G., în apropierea dozatorului de lapte aparținând persoanei vătămate S.C. A. S.A. A., inculpatul având asupra sa un ciocan, precum și un rucsac în care se aflau mai multe obiecte folosite la comiterea faptelor - șurubelniță, chei, lamă bomfaier, patent reglabil, cu acea ocazie inculpatul recunoscând comiterea faptelor menționate.
Bunurile găsite asupra inculpatului au fost ridicate și predate la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. C., conform dovezii aflată la fila 127 dosar urmărire penală.
Ulterior, prejudiciile cauzate persoanelor vătămate B. F., S.C. Tonka Distribution S.R.L., S.C. H Press S.R.L. au fost recuperate în întregime, prin achitarea sumelor de bani de către inculpat ( filele 137, 145, 136 dosar urmărire penală ), persoanei vătămate S.C. Multi Trans S.R.L. i s-a produs un prejudiciu neînsemnat, astfel cum învederează aceasta, neconstituindu-se astfel parte civilă în cauză, iar prejudiciul produs persoanei vătămate S.C. A. S.A. a fost recuperat parțial, prin achitarea sumei de 2347 lei ( fila 140 dosar urmărire penală ) de către inculpat.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedepsele arătate mai sus, având în vedere și incidența dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Totodată, instanța de fond a apreciat că dispozițiile Noului Cod penal sunt mai favorabile inculpatului comparativ cu cele ale vechiului Cod penal, având în vedere și Decizia Curții Constituționale din 06 mai 2014 referitoare la aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile, văzând limitele de pedeapsă, posibilitatea împăcării prevăzută de legea nouă, dispozițiile referitoare la forma continuată, mai favorabilă de asemenea în temeiul noului Cod penal, comparativ cu cel vechi, precum și tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, modalitățile efective de executare, condițiile prevăzute de lege în acest sens, apreciind astfel că, în mod global, dispozițiile legii penale noi sunt mai favorabile inculpatului, acesta neavând nici antecedente penale.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că, astfel cum rezultă din dovezile de achitare a pretențiilor către persoanele vătămate, precum și din declarațiile reprezentanților acestora, aflate la dosarul cauzei, persoanele vătămate S.C. H Press S.R.L. S. G., S.C. Tonka Distribution S.R.L., B. F. și S.C. Multi Trans S.A. nu s-au constituit părți civile în cauză.
Persoana vătămată S.C. A. S.A. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.390,4 lei, rămasă neachitată din suma inițial pretinsă, inculpatul achitând suma de 2.347 lei conform dovezii aflate la fila 140 dosar urmărire penală, prejudiciul astfel cauzat fiind dovedit prin înscrisurile aflate la filele 146-168 dosar urmărire penală, de altfel acest prejudiciu rămas neachitat a fost recunoscut și de inculpat, astfel cum rezultă din declarația dată în fața instanței de fond.
Apreciind că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, văzând și dispozițiile art. 397 alin. 1 Noul Cod de procedură penală, art. 19 Noul Cod de procedură penală, art. 23 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă .. A. a sumei de 3.390,4 lei cu titlu de despăgubiri civile ( daune materiale ) pentru prejudiciul produs și nerecuperat.
Instanța de fond a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore de la data de 05.02.2013 orele 01,30 și față de inculpat s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea, de la data de 05.02.2013 până la data de 06.03.2013.
Totodată, instanța de fond a constatat încetate de drept măsura reținerii și obligării de a nu părăsi localitatea dispuse față de inculpat.
Conform art. 112 alin. 1 lit. b Noul Cod penal, instanța de fond a dispus confiscarea specială de la inculpat a bunurilor folosite la comiterea faptelor, aflate în Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. C., conform dovezii aflată la fila 127 dosar urmărire penală, cu excepția rucsacului tip ghiozdan de culoare neagră, a căciulii de culoare neagră, șepcii de culoare neagră, care s-a dispus să fie restituite inculpatului ( după rămânerea definitivă a prezentei ), în temeiul art. 255 Noul Cod de procedură penală, acestea constituind obiecte de îmbrăcăminte aparținând inculpatului, neconstituind mijloace materiale de probă, putând fi astfel restituite inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă J. S. G., solicitând desființarea sentinței apelate, întrucât prin aplicarea dispozițiilor art. 5 din Noul Cod penal, instanța, apreciind că Noul Cod penal este mai favorabil inculpatului, a creat inculpatului o situație în defavoarea acestuia, instanța având în vedere numai limitele de pedeapsă mai mici din noua lege, dar prin aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile mai favorabile inculpatului sunt cele din Codul penal de la 1969.
C., verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 417 alin. 2 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod de procedură penală, constată că apelul este fondat pentru următoarele motive.
Fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
În ceea ce privește încadrarea juridică dată activității infracționale a inculpatului, având în vedere dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal și dispozițiile art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, inculpatul, uzând de procedura recunoașterii vinovăției, ceea ce are ca și consecință reducerea cuantumului pedepsei cu o treime, C. reține că favorabilă inculpatului este încadrarea juridică dată în actul de sesizare a instanței, în sensul reținerii infracțiunii de furt calificat în formă continuată ( 22 de acte materiale ) prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1969, chiar dacă limitele pedepsei prevăzute de lege sunt mai mari, respectiv de la 3 ani la 15 ani, față de dispozițiile Noului Cod penal, de la 1 an la 5 ani.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, reducând cu o treime limitele pedeapsei, potrivit Codului penal de la 1969, pedeapsa care se poate aplica inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată este de la 2 ani la 10 ani.
Având în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, modul și împrejurările în care au fost comise cele 22 de acte materiale, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei pentru care este cercetat, stăruința inculpatului în recuperarea prejudiciului cauzat persoanelor vătămate, C. apreciază că aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzut de legea penală este de natură a asigura realizarea scopului preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal și a funcțiilor educative și sancționatorii ale acesteia și fără aplicarea unui spor de pedeapsă, această dispoziție prevăzută la art. 42 Cod penal de la 1969 fiind facultativă, iar C. apreciază că nu se impune acordarea unui spor de pedeapsă.
Prin schimbarea încadrării juridice operată de instanța de fond și aplicarea regulilor concursului de infracțiuni pe Noul Cod penal, potrivit art. 39 lit. b Noul Cod penal, sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite este obligatoriu, iar astfel Noul Cod penal este defavorabil inculpatului.
Ca modalitate de executare a pedepsei, C. reține că mai favorabile inculpatului sunt dispozițiile art. 81 și următoarele Cod penal de la 1969, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, față de dispozițiile art. 91 din Noul Cod penal, care implică mai multe obligații în sarcina inculpatului.
Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, se va admite apelul declarat de P. de pe lângă J. S. G., sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile și în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, inculpatul D. D. C. va fi condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată ( 22 de acte materiale ).
În baza art. 71 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1969.
În baza art. 81 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal de la 1969 și se va atrage atenția inculpatului asupra art. 83 Cod penal de la 1969.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă J. S. G. împotriva sentinței penale nr. 64 din 26.05.2014 a Judecătoriei S. G., pe care o desființează sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile și rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul D. D. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată ( 22 de acte materiale ).
În baza art. 71 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1969.
În baza art. 81 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal de la 1969.
Atrage atenția inculpatului asupra art. 83 Cod penal de la 1969.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. C. M. C. G.
GREFIER
O. S.
Red. A.C.M./04.12.2014
Dact. O.S./04.12.2014
3 exemplare
Jud. fond: M. M. G.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 125/2014.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








