Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 231/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-05-2014

ROMÂNIA

C. DE A. B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 231/Ap DOSAR NR._

Ședința publică din 9 mai 2014

Instanța constituită din:

- Completul de judecată AJ1:

PREȘEDINTE - A. D. - judecător

JUDECĂTOR - A. M.

- Grefier: - R. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – D. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpații T. I. și B. S. împotriva sentinței penale nr.167/S din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24 aprilie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 30 aprilie 2014 și apoi pentru astăzi, 9 mai 2014, când,

C.

Asupra apelurilor penale de față, constată:

Prin sentința penală nr. 167/30.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. s-a dispus:

I) În baza art. 208 alin 1, 209 alin. 1 lit. a, e și g Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul T. I., fiul lui J. și V., născut la data de 25.11.1955 în ., CNP._, recidivist, domiciliat în ., jud B.,ffl în ., în prezent deținut în Penitenciarul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat partea vătămată fiind B. I. M..

În baza art. 357 alin. 3 Cod procedură penală a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 de ore din data de 24.10.2010.

S-a constatat că, în prezent inculpatul este deținut în Penitenciarul C..

II) În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e și g Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul B. S., fiul lui natural și R., născut la data de 29.05.1965 în ., CNP._, recidivist, domiciliat în comuna Ocland, . 106, jud Harghita, ffl în comuna Cața, . la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat partea vătămată fiind B. I. M..

În baza art. 357 alin. 3 Cod procedură penală a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 de ore din data de 24.10.2010.

S-a constatat că partea vătămată B. I. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât cei doi cai sustrași i-au fost restituiți.

În baza art. 189 Cod procedură penală suma de 600 lei (câte 300 lei pentru fiecare apărător din oficiu), reprezentând onorariile avocaților desemnați din oficiu se virează din fondurile Tribunalului B. și s-au inclus în cheltuielile judiciare.

În baza art. 191 al. 1 și 2, Cod procedură penală au fost obligați inculpații să plătească statului suma de 2450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, fiecare inculpat câte 1225 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 23.10.2010, în jurul orelor 20,00 inculpații T. I. și B. S. s-au deplasat pe o pășune aflată lângă . municipiul C., jud B.. Aici au găsit doi cai priponiți, aparținând părții vătămate B. I. - M., pe care i-au luat și s-au deplasat cu aceștia spre lacurile din zona Dumbrăvița. Cei doi inculpați au fost depistați în zona iazului nr. 2 din cadrul Fermei piscicole . Dumbrăvița de către martorii S. L. și P. G., agenți de securitate în cadrul acelei ferme și care se aflau în serviciul de pază.

Acești martori au sesizat organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Dumbrăvița cu privire la faptul că în zona fermei . depistat două persoane - care duceau de căpăstru doi cai și care nu și-au putut justifica prezența în zonă. Cu ocazia legitimării, cele două persoane au fost identificate ca fiind T. I. și B. S. .

Organele de poliție au predat cei doi cai părții vătămate B. I. M..

Pentru a reține cele de mai sus, instanța de fond a avut în vedere probele administrate în cauză și anume: plângerea și declarațiile părții vătămate B. I. M., proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces-verbal de reconstituire și planșe foto, declarațiile inculpatului B. S., declarațiile martorilor S. L., P. G. proces-verbal de predare primire a bunurilor sustrase care se coroborează cu declarațiile inculpatului T. Iszak din fază de urmărire penală și fază de judecată prin care recunoaște comiterea faptei.

Din procesul verbal aflat la fila 6 din dosarul de urmărire penală s-a reținut că, în data de 24.10.2010 în jurul orei 02,00 organele de poliție din cadrul Poliției Dumbrăvița au fost anunțate telefonic de către S. L., șef formație pază la . în zona fermei au fost depistate două persoane cu doi cai și nu pot justifica prezența. Organele de poliție s-au deplasat la ferma piscicolă ce aparține . în prezența martorilor S. L. și P. Gheoghe Laviniu au identificat persoanele depistate în zona fermei, care conduceau doi cai și s-a constatat că aceștia se numesc T. I. și B. S., persoanele depistate au declarat că au sustras cei doi cai de pe o pășune din zona Colorom C. și care erau priponiți.

Partea vătămată B. I. M., în declarațiile date în fază de urmărire penală a relatat că, în data de 23.10.2010 a priponit caii proprietate personală în locul numit ,,Waiser,, din apropierea întreprinderii Colorom C., unde deține o stână de oi, la aproximativ 300 -400 de metri de stână și în apropierea pârâului Vulcănița. În dimineața zile de 24.10.2010, în jurul orei 08,00 a fost întrebat de către lucrătorii de poliție dacă mai are caii în pășune. S-a deplasat în zona unde erau priponiți cai și a constatat că nu mai sunt în locul unde îi lăsase în data de 23.10.2010. De la organele de poliție a aflat numele persoanelor care i-au sustras cei doi cai și anume B. S. și T. I. și, întrucât acei cai i-au fost restituiți de către organele de poliție, nu mai are pretenții civile față de inculpați. Partea vătămată a mai susținut că a participat ca parte la reconstituirea faptei, ocazie cu care cei doi inculpați B. S. și T. I. au indicat locul de unde au sustras caii.

În cauză organele de poliție au efectuat o conducere în teren cu inculpați B. S. și T. I., în prezența părții vătămate și a martorului E. V., ocazie cu care cei doi inculpați i-au condus în municipiul C. pe drumul ce duce spre localitatea V., în spatele fostei . apropierea pârăului Vulcănița, pe islazul Weiser. Aici inculpații le-au indicat locul de unde au furat cei doi cai în noaptea de 23/24.10.2010, un cal de culoare neagră cu stea albă în frunte pe care l-a furat de lângă pârâul Vulcănița, respectiv de pe malul stâng, calul fiind legat de o salcie, la fața locului fiind găsită a funie cu care era legat calul. Apoi cei doi inculpați la circa 100 de metri în câmp au indicat un țăruș de care era legată o funie de unde au sustras cel de al doilea cal de culoare maro (filele 11-19 dosar urmărire penală).

În fază de urmărire penală inculpatul T. I. a relatat că în data de 23.10.2010 în jurul orelor 9,30 s-a întâlnit cu B. S. și s-au hotărât să meargă în zona B. să sustragă cai. În acest sens s-au deplasat cu trenul până în C., unde au ajuns în jurul orelor 16,30, din gară s-au deplasat spre V. și după ce au trecut de un pârâu, au găsit doi cai ce erau priponiți. Întrucât era ziuă au așteptat până s-a făcut întuneric, după care s-au dus și au luat caii, el a luat calul murg care nu avea căpăstru, iar B. S. a luat armăsarul negru și au plecat călare spre domiciliul lor cu intenția de a-i vinde. Când au ajuns în zona lacurilor au fost opriți de agenții de pază și au fost conduși la ferma piscicolă, unde au venit și organele de poliție și au recunoscut că au furat caii.

Inculpatul B. S. în fază de urmărire penală a recunoscut comiterea faptei și a arătat că, în data de 23 10.2010 împreună cu inculpatul T. I. s-au hotărât să fure niște cai de pe pășunea din C.. În C. au ajuns pe la orele 16,30 au văzut doi cai priponiți, însă au așteptat până s-a făcut întuneric, în jurul orelor 20,00 au luat cai și au plecat spre casă. Când au ajuns la lacurile de la Dumbrăvița au fost depistați de o echipă de intervenție care a anunțat organele de poliție din Dumbrăvița și care s-au deplasat la fața locului. Inculpatul a mai susținut că au sustras cei doi cai cu intenția de a-i vinde .

Martorul P. G. – Laviniu în declarațiile date a susținut că este angajat la . are ca obiectiv de pază lacurile societății. În seara zilei de 24.10.2010, în jurul orei 01,30 în timp ce se afla în serviciu de patrulare împreună cu S. L., în zona izlazului nr. 2 din cadrul fermei piscicole ,,Doripesco,, SA din Dumbrăvița, având calitatea de agent de securitate, au depistat două persoane cu doi cai, care fiind întrebați ce a caută în zona respectivă aceștia nu au putut să își justifice prezența și au fost conduși la fermă și au fost anunțate organele de poliție. S-a constatat că aceste persoane se numesc T. I. și B. S.. Persoanele în cauză au declarat că au furat caii din zona C..

În declarațiile date numitul S. L. a susținut că este șeful formațiunii de pază de la . are ca obiectiv de pază lacurile societății. În data de 24.10.2010, în jurul orei 01,30 în timp ce se afla în serviciul de pază și patrulare la . cu colegul lui P. Laviniu, în zona iazului nr. 2, au depistat două persoane cu doi cai. Întrucât persoanele în cauză nu au putut să justifice prezența în zonă, au fost conduși la ferma piscicolă. Au fost anunțate organele de poliție care a făcut verificări și au constatat că aceste persoane se numesc T. I. și B. S.. Aceste persoane în fața agenților de poliție au declarat că au furat cei doi cai din zona C.. Martorul a mai susținut că a fost prezent la efectuarea unui control corporal al inculpaților ocazie cu care asupra lor s-a găsit un briceag, un telefon mobil marca Nokia cu ecranul defect și suma de 20 lei.

Din înscrisul afla la fila 36 din dosarul de urmărire penală s-a reținut că organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Dumbrăvița i-au restituit numitului B. I. –M. doi cai, un cal de culoare neagră cu stea în frunte și un cal murg .

În fază de judecată inculpatul T. Iszak a declarat că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. în baza probelor administrate în fază de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește și nu a contestat starea de fapt reținută în rechizitoriu.

Împotriva hotărârii menționate au formulat apel inculpații T. Iszak și B. S., hotărâre criticată pentru netemeinicie față de circumstanțele personale și cele reale ale săvârșirii faptelor și care impun reducerea cuantumului pedepselor.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 417 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, curtea constată următoarele:

În noaptea de 23/24.10.2010, inculpații T. Iszak și B. S. au sustras doi cai, proprietatea părții vătămate B. I. M., priponiți pe o pășune situată lângă S.C. Colorom din municipiul C., împrejurări în care, prin rechizitoriul procurorului din 14.01.2013 emis în dosarul penal nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal.

Din declarațiile martorilor S. L. și G. P. (filele 30 – 33 dosar urmărire penală, fila 89 dosar judecătorie) – agenți de securitate, rezultă că în noaptea respectivă, aflându-se în serviciul de patrulare în zona iazului nr. 2 din cadrul fermei piscicole S.C. Doripesco S.A. din Dumbrăvița, au depistat două persoane ce nu au putut să-și justifice prezența în zonă, astfel că au fost anunțate organele de poliție.

Potrivit procesul-verbal datat 24.10.2010 (fila 6 dosar urmărire penală), organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Dumbrăvița au fost sesizate cu privire la faptul că în zona menționată au fost depistate două persoane care duceau de căpăstru doi cai și care nu au putut să-și justifice prezența în zonă.

Așa cum rezultă din declarațiile părții vătămate B. I. M., în seara zilei de 23.10.2010 a priponit cei doi cai peste apă în apropierea stânei, iar în dimineața de 24.10.2010 a constatat lipsa acestora (filele 7-9 dosar urmărire penală).

Cu prilejul cercetării la fața locului inculpații au arătat locul de unde au sustras cei doi cai în noaptea de 23/24.10.2010 (unul de lângă pârâul Vulcănița, iar celălalt la o distanță de 100 de metri (fila 11 dosar urmărire penală), aspecte ce rezultă și din planșa fotografică anexată (filele 12-18 dosar urmărire penală).

Audiați fiind în fază de urmărire penală, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor, T. Iszak, prezent în faza de cercetare judecătorească a solicitat aplicarea dispozițiilor referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției (art. 3201 Vechiul Cod de procedură penală).

De altfel, aceeași stare de fapt a fost reținută și de către instanța de fond, încadrarea juridică a faptelor fiind realizată în raport de dispozițiile legale în vigoare la acel moment.

La data de 01.02.2014 au intrat în vigoare Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală, precum și legile de punere în aplicare.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legi nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative, recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului se soluționează de către aceeași instanță conform dispozițiilor din Legea nouă privitoare la apel (art. 408 – 425 Noul Cod de procedură penală).

Ca atare, prezenta hotărâre pronunțată la 30.01.2014 este supusă apelului, iar conform art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 se judecă în complet format din 2 judecători.

În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă (art. 5 Noul Cod penal), lege stabilită în conformitate cu decizia nr. 265/6.05.2014 a Curții Constituționale (dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile).

În speță, inculpații T. Iszak și B. S. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Vechiul Cod penal, dat fiind faptul că împreună au sustras pe timp de noapte, din loc public 2 cai aparținând părții vătămate B. I. M..

În actuala reglementare, faptele pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților se încadrează în dispozițiile art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Noul Cod penal și se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani spre deosebire de vechea reglementare care prevedea închisoarea de la 3 la 15 ani.

În atare împrejurări, legea penală mai favorabilă este legea nouă întrucât prevede un tratament sancționator mai blând, astfel că în baza art. 386 Noul Cod de procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice conform celor arătate.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Potrivit art. 65 alin. 1 Noul Cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. d-o, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Cum în speță nu se impune aplicarea unei pedepse complementare în raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor, se va dispune înlăturarea prevederilor art. 64 lit. a, b în condițiile art. 71 Vechiul Cod penal.

La stabilirea pedepsei principale pentru fiecare inculpat, instanța are în vedere prevederile art. 74 din Noul Cod penal referitoare la criteriile generale de individualizare, respectiv modul de comitere a faptei, natura și gravitatea rezultatului produs, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, vârsta, dar și antecedentele penale ale infractorului.

Cu referire la acest din urmă aspect, curtea constată că inculpații au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an și nu s-a împlinit termenul de reabilitare, săvârșind din nou cu intenție infracțiunea dedusă judecății pentru care legea prevede pedeapsa de un an sau mai mare.

În atare împrejurări, inculpații au comis infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Noul Cod penal în stare de recidivă prevăzută de art. 41 alin. 1 Noul Cod penal.

Astfel, din fișa de cazier judiciar a inculpatului T. Iszak rezultă că ultima condamnare a fost aplicată prin sentința penală nr. 200/17.07.2006 a Judecătoriei R., pronunțată în dosarul nr. 673/2006 pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal – 1 an și 6 luni închisoare – arestat la 4.06.2006, liberat la 20.06.2007, rest rămas neexecutat 167 zile închisoare (fila 17 dosar judecătorie).

În ceea ce-l privește pe inculpatul B. S., prin sentința penală nr. 179/23.05.2005, pronunțată în dosar nr. 423/2005 al Judecătoriei R. s-a aplicat pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, arestat la 13.04.2005, liberat la 30.01.2008, rest rămas neexecutat 621 zile închisoare (fila 16 dosar judecătorie).

În atare împrejurări, cum noua infracțiune în stare de recidivă a fost săvârșită după ce pedeapsa anterioară a fost considerată ca executată, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate (art. 43 alin. 5 Noul Cod penal). față de aceste dispoziții, limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea de furt calificat sunt de la 1,6 ani la 7,5 ani închisoare.

În speță, inculpatul T. Iszak a fost prezent în fața instanței de fond și a solicitat aplicarea art. 3201 Vechiul Cod de procedură penală, în actuala reglementare art. 396 alin. 10 Noul Cod procedură penală cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății. De precizat, inculpații au solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate prin motivele de apel susținute oral.

În raport de cele dezvoltate, nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante și aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Perseverența infracțională a inculpaților concretizată în fișele de cazier judiciar dovedesc că pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul, astfel că nu există argumente pentru care li s-ar aplica o pedeapsă sub limitele prevăzute de lege.

Însă, sentința penală nr. 167/30.01.2014 va fi desființată în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, sens în care, în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Noul Cod de procedură penală vor fi admise apelurile inculpaților T. I. și B. Ș. împotriva sentinței penale nr. 167/30.01.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._ .

Rejudecând în aceste limite, va condamna pe inculpatul T. I. (cu datele personale de la dosar) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Noul Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, art. 43 alin. 5 Noul Cod penal și art. 5 Noul Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e, g Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Vechiul Cod penal, art. 320/1 Vechiul Cod de procedură penală, cu executare în regim de detenție.

Va condamna pe inculpatul B. Ș. (cu datele personale de la dosar) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Noul Cod penal, cu aplicarea art. 43 alin. 5 Noul Cod penal și art. 5 Noul Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e, g Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Vechiul Cod penal, cu executare în regim de detenție.

Va înlătura interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b Vechiul Cod penal pentru ambii inculpați.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Va constata că inculpatul T. I. este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorilor din oficiu, în cuantum de 600 lei, câte 300 lei pentru fiecare, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați B..

Potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apeluri declarate de inculpații T. I. și B. Ș. împotriva sentinței penale nr. 167/30.01.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o desființează în ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile.

Rejudecând în aceste limite, condamnă pe inculpatul T. I. (cu datele personale de la dosar) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Noul Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, art. 43 alin. 5 Noul Cod penal și art. 5 Noul Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e, g Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Vechiul Cod penal, art. 320/1 Vechiul Cod de procedură penală, cu executare în regim de detenție.

Condamnă pe inculpatul B. Ș. (cu datele personale de la dosar) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Noul Cod penal, cu aplicarea art. 43 alin. 5 Noul Cod penal și art. 5 Noul Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e, g Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Vechiul Cod penal, cu executare în regim de detenție.

Înlătură interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b Vechiul Cod penal pentru ambii inculpați.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Constată că inculpatul T. I. este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorilor din oficiu, în cuantum de 600 lei, câte 300 lei pentru fiecare, se suportă din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 9.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. D. A. M.

GREFIER,

R. G.

Red. A.M./06.06.2014

dact. R.G./10.06.2014/4 ex.

Jud.fond.A.E.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel BRAŞOV