Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 418/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-04-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 418/R DOSAR NR._
Ședința publică din 29 aprilie 2013
Instanța constituită din:
Complet de judecată CRU18:
PREȘEDINTE – N. H. - judecător
Judecător – A. C. M.
Judecător – E. B.
Grefier – A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul B. P. D. împotriva încheierii de ședință din data de 26 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ 13.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat B. P. D. în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat B. G..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat ales B. O. arată că a luat legătura cu recurentul inculpat.
Întrebați fiind, apărătorul ales al recurentului inculpat și reprezentantul parchetului arată că nu au cereri, chestiuni prealabile de formulat.
Nefiind cereri, chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 38513 Cod procedură penală, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat ales B. O. pentru recurentul inculpat B. P. D., având cuvântul, învederează că inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. prin care s-a menținut măsura arestului preventiv, deoarece o consideră netemeinică. Așa cum s-a reținut de către instanța de fond măsura arestării preventive față de inculpat a fost luată în mod legal, inculpatul recunoscând comiterea faptei relatând cele petrecute astfel cum s-au întâmplat. Temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive sunt cele prevăzute de art. 148 lit. a și f din Codul de procedură penală. În ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală în sensul că inculpatul a încercat să se sustragă de la cercetarea penală, acesta la momentul când rănit-o pe partea vătămată a intrat în panică și văzând ce s-a întâmplat, neștiind ce să facă de teamă a fugit. Însă din declarațiile anterioare și coroborate cu celelalte probe rezultă că inculpatul nu a avut intenția de a părăsi țara în sensul de a se sustrage, aceasta o demonstrează chiar atitudinea pe care acesta a avut-o încă de la începutul cercetării penale. Celălalt temei prevăzut de lit. f al art. 148 Cod procedură penală, într-adevăr, sunt îndeplinite condițiile însă formal, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani închisoare. Forma tentativei așa cum se prezintă nu ascunde faptul că față de atitudinea inculpatului, de fapta comisă și de urmările acesteia, de relațiile de concubinaj dintre inculpat și partea vătămată de aproximativ 15 ani care în ultima perioadă a vieții lor, datorită geloziei și atitudinii celor doi de a părăsi de cele mai multe ori nejustificat domiciliul, s-a ajuns în acest punct nedorit și grav. Față de poziția procesuală a inculpatului la fond, în sensul că a înțeles să beneficieze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, urmează a solicita schimbarea încadrării juridice, având în vedere și concluziile raportului de expertiză din care rezultă faptul că nu i-a pus viața în pericol. Consideră că rezonanța faptelor s-a diminuat, scopul procesului penal se poate realiza în continuare și cu inculpatul în stare de libertate. Solicită a se avea în vedere faptul că există un ordin de restricție de a nu se apropia de partea vătămată și de copii, însă inculpatul dorește să contribuie la creșterea și educarea lor atât cât legea îi va permite. Crede că inculpatul a conștientizat pe deplin consecințele faptei comise.
Față de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând în baza dispozițiilor art. 3001 alin. 2 Cod procedură penală a se dispune revocarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B. P. D..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursului formulat de către inculpatul B. P. D., având în vedere gravitatea faptei comise. Apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune menținerea stării sale de arest preventiv cu atât mai mult cu cât inculpatul a conștientizat gravitatea faptei sale, dar și maniera în care a ajuns să comită această faptă. Față de trăsăturile psihice pe care le are această persoană, așa cum rezultă din probele de la dosar, respectiv „o persoană extrem de violentă”, consideră că scopul procesului penal se poate realiza mai bine cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Ca urmare, solicită respingerea recursul formulat de către acest inculpat și menținerea încheierii Tribunalului B. ca legală și temeinică, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Recurentul inculpat B. P. D., personal, având ultimul cuvânt, învederează că a realizat cele întâmplate și regretă nespus de mult fapta comisă. Vrea să muncească ca să-și poată crește copii, indiferent dacă aceștia se vor afla la el sau la mama lor. În ceea ce o privește pe partea vătămată, învederează că va respecta ordinul de restricție impus de către instanță. A înțeles că trebuie să o lase în pace pe partea vătămată pentru binele copiilor săi. Solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA DE APEL B.
Prin încheierea din 26.04.2013 a Tribunalului B. în baza art. 3001 al. 1 și 3 cod de procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului B. P. D. și s-a menținut starea de arest preventivă a acestuia, dispusă prin încheierea nr.19/03.04.2013 a Tribunalului B., în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 21/03.04.2013.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. din 25.04.2013 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul B. P. D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 al. 1 cod penal rap. la art. 174 al. 1 – 175 al. 1 lit. i cod penal reținându-se în sarcina acestuia, în esență că în data de 02.04.2013în jurul orei 15,30 în timp ce se afla în fața magazinului de pe . din municipiul C., jud. B., în baza unui plan conceput anterior dorind să o omoare pe concubina sa E. A. D. i-a aplicat mai multe lovituri cu briceagul la nivelul gâtului și capului rezultatul vizat neproducându-se din motive independente de voința inculpatului.
Din analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală tribunalul a reținut că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 cod de procedură penală pentru luarea și menținerea oricărei măsuri preventive, existând probe și indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care este trimis în judecată. Tribunalul are în vedere declarațiile părții vătămate E. A. D., ale martorilor P. M., Ș. I., M. L. I., L. G. N. procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de consemnare a convorbirii telefonice întocmit de ag. pr. I. M., procesele verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor efectuate de la postul telefonic cu nr._ utilizat de inculpat în data de 02.04.2013, raportul de expertiză medico-legală nr. 794/E/17.04.2013. De altfel, inculpatul recunoaște comiterea faptei și implicit îndeplinirea condiției menționate.
În ceea ce privește temeiul arestării prevăzut de art. 148 lit. a cod de procedură penală tribunalul a constatat, pe baza probelor din dosarul de urmărire penală, că inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la cercetarea penală; în acest sens sunt procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu frații săi, persoane chemate să îl ajute să dispară din aria de competență a organelor de cercetare penală din B. și a mesajelor de tip SMS prin care inculpatul solicita să i se aducă o sumă de bani și un act de identitate pe care ar fi putut să-l folosească pentru a părăsi țara. Prin urmare, instanța a reținut în mod corect dispozițiile art. 148 lit. a Cod procedură penală, la luarea măsurii arestării preventive. Este adevărat că acest temei a suferit unele modificări ținând seama de poziția exprimată de inculpat cu prilejul audierii sale, însă nu a dispărut.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă și în acest moment pericol concret pentru ordinea publică.
Această din urmă apreciere este fundamentată pe circumstanțele concrete în care se reține a fi fost comisă fapta: în loc public, prin utilizarea unui obiect tăietor-înțepător, prin aplicarea de lovituri repetate care vizau zone vitale. Nu poate fi ignorat contextul relațiilor dintre inculpat și partea vătămată, faptul că aceasta din urmă a fost nevoită să apeleze la protecția organelor de stat, fiind internată la Centrul Maternal din S. din pricina violențelor domestice repetate la care a supus-o inculpatul, ulterior fiind repartizată la Centrul Maternal E. din C., împreună cu copii săi minori, iar inculpatul a fost sancționat contravențional pentru tulburarea liniștii și ordinii publice când a bătut la poarta centrului maternal și a adresat amenințări administratorului centrului pentru că nu i s-a permis să ia legătura cu partea vătămată. Circumstanțele personale ale inculpatului, care pe de o parte s-a manifestat violent de-a lungul timpului pe fondul sentimentelor de gelozie, determinând-o pe concubina sa, mama celor trei copii minori ai părților să părăsească domiciliul comun, iar pe de altă parte reacționează imprevizibil în situații tensionate pe care el însuși le generează, întăresc concluziile privind pericolul pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea sa în libertate la mai puțin de o lună de la arestarea sa.
Nu se poate aprecia că rezonanța faptei s-a estompat într-un interval atât de scurt de timp de la comitere sau că lăsarea inculpatului în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică datorită faptului că violențele au fost exercitate între două persoane care au trăit în concubinaj o perioadă îndelungată; opinia publică reacționează puternic în cazul violențelor la care sunt supuse femeile de către partenerii lor de viață, cu atât mai mult cu cât acestea au fost comise în public, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar afecta sentimentul de siguranță pe care membrii comunității trebuie să-l resimtă în locuri publice, creând impresia că statul nu acționează prompt și eficient pentru a oferi protecție persoanelor vulnerabile și pentru a preveni săvârșirea de noi fapte prevăzute de legea penală.
Prin urmare temeiul prevăzut de art. 148 lit. f cod de procedură penală își păstrează actualitatea.
Măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la prevederile art. 136 cod de procedură penală fiind necesară pentru buna desfășurarea în continuare a procesului penal, având în vedere tentativele inculpatului de a influența declarațiile părții vătămate, astfel cum sunt evidențiate în procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate de organele de cercetare penală imediat după comiterea faptei.
În concluzie instanța a apreciat că se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii recurate și rejudecând cauza să se dispună punerea sa în libertate întrucât rezonanța faptelor săvârșite s-a diminuat, scopul procesului penal se poate realiza în continuare și cu inculpatul în stare de libertate.
Recursul este nefondat.
Curtea reține că, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 alin. 1 Cod penal raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i Cod penal, constând în aceea că, în data de 02.04.2013 în jurul orei 15,30 în timp ce se afla în fața magazinului de pe . din municipiul C., jud. B., în baza unui plan conceput anterior, dorind să o omoare pe concubina sa E. A. D. i-a aplicat mai multe lovituri cu briceagul la nivelul gâtului și capului rezultatul vizat neproducându-se din motive independente de voința inculpatului.
În raport cu art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordini publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În speță, pericolul pentru ordinea publică se apreciază în raport de comportamentul inculpatului, reacția opinie publice, rezonanța faptelor presus a fi comise de către inculpat și își găsește expresia și în starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Curtea reține că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare, având în vedere fapta săvârșită de acesta, care aduce atingere valorilor ocrotite de legea penală, respectiv integritatea corporală și viața persoanei.
Referitor la temeiul prevăzut la art. 148 lit. a Cod de procedură penală s-a reținut că inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la cercetarea penală; în acest sens fiind procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu frații săi, persoane chemate să îl ajute să dispară din aria de competență a organelor de cercetare penală din B. și a mesajelor de tip SMS prin care inculpatul solicita să i se aducă o sumă de bani și un act de identitate pe care ar fi putut să-l folosească pentru a părăsi țara. Apărarea inculpatului din prezent, în sensul că el nu a dorit să se sustragă de la urmărirea penală și să plece, justificând suma mică de bani pe care o avea asupra sa, nu înlătură probele de la urmărire penală, cu atât mai mult cu cât prinderea inculpatului s-a datorat vigilenței organelor de urmărire penală, care au oprit în trafic, pe raza mun. B., mașina în care inculpatul se afla împreună cu frații săi, iar prinderea inculpatului nu s-a datorat voinței acestuia de a se pune la dispoziția autorităților în drept, după săvârșirea faptei.
În ceea ce privește temeiul de la art. 148 lit. f Cod de procedură penală, se reține că fapta pentru care inculpatul este cercetat, este de o gravitate deosebită, acestea punând în primejdie viața unei persoane, iar din probele administrate până în prezent rezultă că în cauză există presupunerea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de comiterea ei.
Astfel, sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f Cod de procedură penală, pedeapsa prevăzută de legea penală este mai mare de 4 ani, iar inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât lăsarea lui în libertate ar crea un sentiment de nesiguranță în rândul populației.
Totodată, având în vedere faptul că există bănuiala legitimă și indicii că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, lăsarea în libertate a acestuia nu se impune.
Este adevărat că prin natura ei măsura arestării preventive constituie o ingerință în respectarea și exercitarea unor drepturi fundamentale recunoscute persoanei însă această ingerință continuă să fie necesară raportat la scopul urmărit - apărarea ordinii publice, astfel că rămâne în continuare proporțională și legitimă.
În consecință, față de considerentele arătate mai sus, potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 03.04.2013 a Tribunalului B., pe care o va menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul B. P. D., fiul lui M. și Ș., născut la data de 21.10.1979, în mun. G., jud. G., CNP:_, aflat în arestul IPJ B. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 03.04.2013 emis de Tribunalul B., împotriva încheierii de ședință din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul B., pe care o menține.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. H. A. C. M. E. B.
GREFIER,
A. O.
Red. A.C.M./13.05.2013
Tehnoredactat A.O./13.05.2013/3 ex.
Jud.fond D.R.R.
| ← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 517/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
