Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 517/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 517/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-05-2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 517/R DOSAR NR._

Ședința publică din data de 28 mai 2013

Instanța constituită din:

Complet de judecată CR3:

PREȘEDINTE: S. F. - judecător

Judecător: A. M.

Judecător: C. G.

Grefier: D. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror șef secție A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de P. de pe lângă J. B. și inculpatul S. I. împotriva sentinței penale nr. 69 din data de 22 ianuarie 2013 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 16 mai 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 23 mai 2013 și apoi pentru data de astăzi, 28 mai 2013, când,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 69/22 ianuarie 2013 a Judecătoriei B. s-a dispus:

În baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților astfel:

- pentru inculpatul Al J. H. din infracțiunea prevăzută de art. 290 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) în infracțiunea prevăzută de art. 290 al. 1 Cod penal;

- pentru inculpatul S. I. din două infracțiuni de uz de fals, fiecare în forma prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) în două infracțiunide uz de fals, fiecare în forma prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal.

1. În baza art. 290 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 63 al. 3 Cod penal și art. 320¹ al. 7 Cod procedură penală condamnarea inculpatului AL J. H. la pedeapsa de 1500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 63¹ Cod penal a pus în vedere inculpatului posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu rea-credință de la plata acesteia.

2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achitarea inculpatului S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal (fapta din data de 30.08.2006).

În baza art. 291 teza a II-a Cod penal cu aplicarea art. 63 al. 3 Cod penal condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (fapta din data de 30.10.2007).

A constatat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 908/2011 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 1944/07.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 36 al. 1 și art. 35 Cod penal raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. d Cod penal a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta, respectiv 2000 lei amendă penală, cu pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b și c Cod penal pentru o perioadă de 3 ani stabilite prin sentința penală nr. 908/2011 a Tribunalului București, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare și 2000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b și c Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b, c Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 36 al. 3 Cod penal a dedus din pedeapsa stabilită durata executată, respectiv de la 12.10.2011 la zi.

A anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentința penală nr. 908/2011 a Tribunalului București și dispune emiterea unui nou mandat, corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta.

În baza art. 348 Cod procedură penală a anulat înscrisul falsificat, respectiv Procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor . de 28.03.2006 (fl. 208, vol. I dup)

A obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că:

În cursul anului 2006 inculpatul Al J. H. era acționar al societății . o cotă de 1,35% din acțiuni, din acționariat mai făcând parte în perioada respectivă ., reprezentată de Homotescu G. cu 49%, Naseer A. Aziz cu 36,99%, Homotescu A. (sora inculpatului S. și soția lui Homotescu G.) cu 0,5%, P. F. cu 5% și inculpatul S. I. cu 0,5% acesta îndeplinind și rolul de administrator încă din anul 2003.

În aceeași perioadă societatea era angajată într-un litigiu cu o societate comercială din Italia vizând un utilaj achiziționat de . privire la care se susținea că nu este în stare de funcționare, litigiu care se soluționa de Curtea de Arbitraj din Elveția. În cadrul acestui litigiu era necesară îndeplinirea anumitor acte în cadrul cărora un rol important l-a avut inculpatul S. I..

În acest context al importanței acțiunilor sale în cadrul litigiului menționat și ținând cont și de o hotărâre anterioară a acționarilor datând din anul 2002 prin care i se acorda o indemnizație lunară de 1000 USD, sumă pe care nu o primise niciodată, inculpatul S. a luat hotărârea atât a reconfirmării privind suma menționată cât și obținerii unei sume suplimentare ca urmare a contribuției sale la probabila câștigare a litigiului, sens în care a solicitat acționarilor care luau în fapt hotărârile în cadrul societății, respectiv inculpatul Al J. H. și martorul Homotescu, să emită o hotărâre a Adunării generale a acționarilor în care să se menționeze drepturile sale, respectiv achitarea în termen cât mai scurt a sumei de 1000 USD/lună din data de 11.04.2002 precum și 10% din sumele care vor fi încasate din litigiul cu societatea din Italia.

Inculpatul S. a discutat despre această posibilitate cu inculpatul Al J. care a refuzat să-și dea acordul pentru satisfacerea pretențiilor inculpatului S.. Acesta din urmă l-a contactat telefonic și pe martorul Homotescu G. care se afla la data respectivă în București căruia i-a expus pretențiile sale materiale, invocând și că în cazul în care nu vor fi satisfăcute, nu va transmite informațiile solicitate de Curtea de Arbitraj din Elveția și nu se va prezenta în vederea audierii sale.

Raportat la faptul că se apropia termenul limită fixat de Curte și având nevoie de serviciile inculpatului S., martorul Homotescu a fost de acord cu întocmirea unei hotărâri a Adunării generale a acționarilor care să consfințească solicitările inculpatului. Martorul l-a contactat telefonic și pe inculpatul Al J. căruia i-a cerut să-și dea și el acordul, pierderile financiare rezultând din pierderea litigiului putând fi mai mari decât satisfacerea pretențiilor inculpatului S..

În acest context, inculpatul S. a întocmit un proces verbal în care se atesta în mod fals derularea unei adunări generale a acționarilor societății . de 28.03.2006, adunare la care ar fi participat Homotescu G., cei doi inculpați din prezenta cauză și martorii P. F. și Naseer A. Aziz și în care s-ar fi discutat, la propunerea lui Homotescu G., acordarea către inculpat a sumelor menționate.

Inculpatul S. s-a deplasat în cursul serii de 28.03.2006 la locuința inculpatului Al J. H., întâlnindu-se în fața blocului în care locuia acesta, i-a prezentat procesul verbal pe care Al J., în urma discuției cu Homotescu, l-a semnat în dreptul numelui său iar apoi și cu numele soției sale, martora P. F., precum și numele lui Naseer A. Aziz, înscrisul fiind apoi preluat de inculpatul S..

La interval de două-trei zile inculpatul S. s-a deplasat la București unde s-a întâlnit cu martorul Homotescu G., ocazie în care a fost redactată hotărârea care ar fi fost luată în urma adunării generale a acționarilor din data de 28.03.2006, aceasta fiind semnată de martorul Homotescu G. precum și de inculpatul Al J. H..

Ca urmare a neplății sumelor menționate în această hotărâre, inculpatul S. I. a formulat două acțiuni în fața instanțelor civile.

Astfel, la data de 30.08.2006 inculpatul a inițiat o acțiune având ca obiect somație de plată, solicitând obligarea debitoarei . sumei totale de 52.000 USD reprezentând indemnizație totală pentru perioada aprilie 2002-august 2006, conform hotărârii A. din data de 11.04.2002 și asumată din hotărârea AGEA din data de 28.03.2006. Cererea a fost adresată Judecătoriei B., fiind înregistrată sub număr_ după care a fost declinată Tribunalului B., fiind înregistrată sub număr 4380/62/. care a fost pronunțată sent. civ. nr. 231/C/24.01.2007 prin care cererea inculpatului a fost admisă. În dovedirea acțiunii sale inculpatul a depus la dosarul cauzei copia hotărârii AGEA din data de 28.03.2006.

De asemenea, la data de 30.10.2007 inculpatul a formulat o altă acțiune înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub număr_/197/2007 prin care a solicitat obligarea societății la echivalentul a 25.000 USD (echivalentul a 10% din suma obținută în urma soluționării favorabile a litigiului la Curtea de Arbitraj Elveția), prin sent. civ. 3106/25.03.2008 acțiunea fiind admisă. Anexat cererii de chemare în judecată inculpatul a depus, în dovedirea acțiunii sale, copia hotărârii AGEA din data de 28.03.2006 și copie a procesului verbal al Adunării generale din data de 28.03.2006.

Pentru a reține această situație de fapt, cu privire la inculpatul Al J. H., instanța a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, acestea fiind însușite de inculpat în conformitate cu prevederile art. 320¹ Cod procedură penală coroborate cu recunoașterea vinovăției realizată în faza de judecată.

Astfel, inculpatul a relatat cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale (fl. 115 dup) și al judecății că la data de 28.03.2006 nu a avut loc nici o adunare a acționarilor . în care ar rezulta din prevederile legale aplicabile în materie, respectiv prin întâlnirea tuturor acționarilor, după o convocare prealabilă, pentru a se lua hotărâri, recunoscând însă și că practica existentă în cadrul societății era în acest sens, hotărârile fiind luate de acționarii majoritari, după consultarea acestora (de regulă telefonică), ulterior fiind semnate procesele verbale în care se consemna derularea adunării generale ca și hotărârile luate în aceste împrejurări.

De asemenea, cu relevanță în ceea ce privește fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, urmează a se reține că inculpatul a recunoscut că i s-a prezentat de inculpatul S. procesul verbal în care se consemna derularea unei adunări generale a acționarilor societății, el semnând atât la numele său dar și cu numele soției sale, P. F., și al cumnatului său, Naseer A. Aziz.

Susținerile inculpatului sunt confirmate prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 22.12.2009 (fl. 212 dup) în conformitate cu care semnăturile de la numele P. F. și Naseer A. Aziz nu au fost executate de titulari, stabilindu-se cu caracter de certitudine că semnătura cu numele lui Naseer A. Aziz a fost executată de inculpatul Al J. H.. Deși cu privire la numita P. F. s-a susținut că nu se poate stabili cu certitudine persoana care a executat semnătura, raportat la faptul că aceasta nu a fost executată de titulară cât și ținând cont de poziția inculpatului Al J. H. care a recunoscut că el a executat și această semnătură, instanța consideră că nu există dubiu asupra acestui fapt.

De altfel, probele de mai sus se coroborează și cu declarațiile martorei P. F. din cursul urmăririi penale (fl. 84 dup) în cuprinsul cărora martora a relatat că semnătura de pe înscrisul în discuție nu îi aparține dar și că soțul i-a spus (după anul 2009 când ar fi aflat de existența acestui proces verbal) că el este cel care a executat semnătura în numele ei.

Declarații similare au fost oferite și de martorul Naseer A. Aziz atât în cursul urmăririi penale (fl. 76 dup) cât și în faza de judecată (fl. 48), acesta susținând că nu a participat la adunarea din data de 28.03.2006, nu a semnat procesul verbal și abia în anul 2009 a aflat de existența acestui înscris, dar și că inculpatul Al J. a semnat în locul lui.

Instanța va reține ca relevante declarațiile celor doi martori și cu privire la faptul că nu au acordat niciodată împuternicire, nici verbală și cu atât mai puțin în scris, inculpatului Al J. H. pentru a semna în locul lor și nici nu au avut cunoștință de faptul că acesta a semnat în vreo ocazie anumite documente folosind numele lor

În plus, s-a avut în vedere că și inculpatul S., prin declarațiile oferite, a recunoscut că cele două persoane semnatare nu au participat, fizic, la adunare, iar semnarea procesului verbal s-a făcut la un moment ulterior, după ce caietul în care se consemna acest proces verbal a fost prezentat inculpatului Al J., astfel că semnăturile nu au fost executate în fața sa de cei doi titulari, confirmând totodată că primul inculpat a avut ocazia executării acestora.

În raport de toate acestea probe instanța constată că există certitudine cu privire la faptul că inculpatul Al J. H. a semnat procesul verbal al AGEA a . numele P. F. și Naseer A. Aziz.

Cu privire la cunoașterea sau nu de către inculpatul S. a acestui fapt instanța a avut în vedere că inculpatul a negat o astfel de împrejurare. Astfel, în faza de urmărire penală inculpatul a susținut că de existența obiceiului de a semna unii pentru alții eu nu am avut cunoștință niciodată (fl. 96 dup), nu am cunoscut că documentele respective au fost semnate în fals de către Al J. (fl. 114 dup). În faza de judecată, inculpatul a expus mai detaliat situația de fapt arătând că s-a convocat adunarea generală, iar la data de 28.03.2006 a întocmit procesul verbal al adunării conform indicațiilor primite telefonic de la Homotescu G., dar și în baza unei discuții cu inculpatul Al J.. În aceeași zi a predat registrul inculpatului Al J. pentru ca acesta și ceilalți doi acționari – P. F. și Naseer A. Aziz să semneze. Semnarea nu s-a realizat în fața lui, ci inculpatul Al J. a luat registrul și l-a adus a doua zi având semnăturile tuturor celor trei persoane. Ulterior, s-a redactat hotărârea A. la București de către Homotescu G..

Această variantă este însă contrazisă de inculpatul Al J. H.. Acesta care a susținut că în cursul zilei de 28.03.2006 a fost abordat de inculpatul S. cu solicitarea de a se emite o hotărâre a adunării generale a acționarilor cu referire la sume de bani care i s-ar fi cuvenit acestuia. Conform inculpatului Al J. H., nu a fost de acord cu această propunere însă, ulterior, a fost sunat de Homotescu G. care i-a cerut să semneze înscrisurile solicitate de S. datorită situației în care se afla societatea cu privire la litigiul de la Curtea de Arbitraj din Elveția.

În acest context în cursul serii, în jurul orei 23.00-24.00 inculpatul S. a venit la domiciliul său, întâlnindu-se în fața blocului, unde i-a prezentat procesul verbal pe care l-a semnat cu numele său iar apoi, la solicitarea inculpatului S., și cu numele soției sale și a lui Naseer A. Aziz.

Instanța a constatat că nu există probe directe care să susțină nici una dintre cele două variante însă va avea în vedere prevederile art. 69 Cod procedură penală în conformitate cu care declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Pentru lămurirea circumstanțelor în care s-a realizat semnarea procesului verbal instanța va avea în vedere că inculpatul Al J. a relatat că această acțiune a fost efectuată în condițiile în care ziua următoare reprezenta termenul limită pentru trimiterea unor documente la Curtea de Arbitraj din Elveția, existând o urgență deosebită, în cazul neexpedierii acestora (de către inculpatul S.) existând riscul pierderii litigiului.

Declarația este susținută de cea a lui Homotescu G. care a susținut că la apropierea termenului limită de depunere, deși el insistase zilnic să se rezolve problema, a fost contactat telefonic de inculpatul S. care i-a expus pretențiile sale și a susținut că în cazul în care nu se va emite hotărârea A. nu va trimite declarațiile. În aceste condiții l-a contactat telefonic pe inculpatul Al J. căruia i-a cerut să semneze înscrisul solicitat de inculpatul S. în caz contrar pierderile fiind mult mai mari decât sumele pe care urmau să le achite inculpatul S..

De asemenea, instanța a reținut ca relevantă declarația inculpatului S. din faza de judecată în cuprinsul căreia a arătat că a doua zi (după lăsarea procesului verbal în posesia lui Al J.) m-am întâlnit cu el și am luat registrul care era semnat de acționari.

Prin urmare, toate probele indică semnarea procesului verbal la un interval scurt de la momentul redactării acestuia (în cursul nopții, conform declarației inculpatului Al J. sau în mai puțin de 24 de ore, conform declarației lui S.).

Însă, în condițiile în care inculpatul Naseer A. Aziz nu locuia în B., este imposibil ca acesta să fi putut semna în acest termen scurt procesul verbal în discuție. În acest sens, instanța a remarcat faptul că Naseer A. Aziz a declarat în fața instanței că nu se ocupa de firmă, fiind mai mult timp plecat și locuind în București, în timp ce inculpatul Al J. a contrazis afirmația lui S. privind faptul că Naseer locuia împreună cu primul inculpat, relatând că acest lucru s-a întâmplat doar în anul 1997 pentru o perioadă scurtă de timp. Mai mult, martorul Naseer a susținut că în perioada anilor 2005-2006 s-a văzut cu inculpatul Al J. foarte rar, o dată sau de două ori pe an.

În acest context, în care unul dintre semnatari nici măcar nu locuia în B. și exista o urgență deosebită pentru semnarea actului și ulterior pentru emiterea hotărârii adunării generale este greu de crezut că inculpatul S. a procedat astfel cum a declarat, respectiv prin lăsarea procesului verbal lui Al J. și preluarea a doua zi, fiind imposibil ca acesta să fi crezut că înscrisul ar putea fi semnat de Naseer A. Aziz.

Prin urmare, coroborând declarația inculpatului Al J. cu împrejurările analizate mai sus, instanța a considerat că aceasta reflectă adevărul iar semnarea procesului verbal de către acesta cu numele lui P. F. și Naseer A. Aziz s-a realizat pe loc, în prezența inculpatului S., acesta având cunoștință de contrafacerea semnăturilor.

Cu referire la utilizarea înscrisului în discuție de către inculpatul S. I., instanța a reținut declarația oferită de inculpatul S. prin care acesta a recunoscut că în fața instanțelor civile s-a folosit de procesul verbal și de hotărârea adunării generale din data de 28.03.2006.

Această declarație a fost coroborată de instanță cu procesul verbal întocmit de procuror (fl. 329 dup) prin care se atestă că în dosarul numărul_/197/2007 al Judecătoriei B. (în mod eronat fiind menționat Tribunalul B.) având ca obiect acțiunea formulată de inculpatul S. I., la data de 30.10.2007 au fost atașate copie a procesului verbal al Adunării Generale a acționarilor . de 28.03.2006 precum și copie a hotărârii generale a acționarilor Sanpharm de la aceeași dată. Cauza a fost finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr. 3106/25.03.2008 prin care Sanpharm a fost obligată să-i plătească inculpatului echivalentul a 25.000 euro (fl. 333 dup).

Cu privire la acțiunea civilă formulată la data de 30.08.2006, procesul verbal întocmit de procuror (fl. 334 dup) atestă că la dosarul_, declinat ulterior la Tribunalul B. și înregistrat sub numărul 4380/62/. atașată copie a hotărârii generale a acționarilor Sanpharm din data de 28.03.2006 (nu și procesul verbal al acționarilor). Cauza a fost câștigată de inculpatul S., prin sentința civilă nr. 231/C/24.01.2007 dispunându-se plata către acesta a echivalentului în lei a sumei de 52.000 USD (fl. 322 dup).

În ceea ce privește realitatea mențiunilor din cuprinsul procesului verbal precum și a înscrisului intitulat Hotărârea Adunării generale extraordinare a acționarilor . din data de 28.03.2006 (fl. 206, 293 dup) instanța constată că acesta atestă că la data menționată au fost prezenți numiții G. Homotescu, Al J. H., P. F., S. I., Naser A. Aziz.

Or, celelalte probe administrate contrazic acest lucru. Toate persoanele audiate în cauză – cei doi inculpați, precum și Homotescu G. și P. F., în declarațiile oferite în cursul urmăririi penale ca și Naseer A. Aziz, audiat atât în faza de urmărire cât și în cea de judecată, au susținut că în data de 28.03.2006 nu a existat o reunire a tuturor acestor persoane la sediul societății sau într-un alt loc și, de asemenea, nu a existat o consultare a tuturor acționarilor cu privire la aspectele menționate în cuprinsul procesului verbal.

Instanța a constatat că declarațiile acestor persoane indică faptul că aceasta era modalitatea de lucru obișnuită în cadrul societății, în sensul că adunările generale erau, de regulă, fictive, în sensul că presupuneau o consultare telefonică cu numitul Homotescu G..

Astfel, Naseer Aziz a declarat în fața instanței (fl. 48) că în tot intervalul de timp în care a fost acționar al societății a participat la o singură adunare generală a acționarilor și, de asemenea, nu era consultat în legătură cu deciziile care se luat în firmă, fiind ținut la curent cu ce se întâmpla de inculpatul Al J. care se ocupa de firmă. Martorul a susținut și că nu a acordat niciodată mandat acestuia pentru a-l reprezenta și nici nu i-a cerut vreodată să semneze în numele său.

Inculpatul Al J. a relatat, la rândul său, că își amintește o singură ocazie în care s-a întrunit în mod real adunarea generală a acționarilor, în celelalte situații el limitându-se la a semna procesele verbale și hotărârile care erau luate în fapt de martorul Homotescu G. și inculpatul S..

În același sens a declarat și inculpatul S. I. care a arătat în fața instanței că la data stabilită, respectiv 28.03.2006, nu ne-am întrunit, procedând la fel ca în alte ocazii, prin întocmirea unui proces verbal în care s-au consemnat cele hotărâte, conform dispozițiilor primite de la Homotescu G..

Față de acestea, instanța a constatat că mențiunile din cuprinsul procesului verbal din data de 28.03.2006 cu privire la faptul că acționarii s-au întrunit la sediul societății pentru a discuta aspectele consemnate sunt în mod evident nereale.

În consecință, prima instanță a constatat că fapta inculpatului Al J. H. care la data de 28.03.2006 a semnat înscrisul intitulat Proces verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor . data de 28.03.2006 cu numele P. F. și Naseer A. Aziz după care a încredințat acest înscris inculpatului S. în vederea folosirii sale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 Cp.

Sub aspectul laturii obiective, există acțiunea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată (procesul verbal) realizată prin unul dintre modurile indicate de art. 288 Cod penal, respectiv contrafacerea subscrierii (semnăturilor), precum și acțiunea de încredințare a acestui înscris, prin predarea lui către inculpatul S., pentru producerea de consecințe juridice, din materialitatea faptei rezultând în mod direct starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege, respectiv afectarea încrederii publicului în autenticitatea înscrisurilor sub semnătură privată. Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă, cunoscând urmările faptei sale și urmărind producerea lor.

Prin rechizitoriu s-a reținut săvârșirea faptei în formă continuată, cu două acte materiale, raportat (probabil) la faptul că au fost falsificate două semnături. Instanța arată că art. 41 al. 2 Cod penal prevede că o infracțiune este continuată în situația în care o persoană săvârșește la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni sau inacțiuni care realizează fiecare conținutul aceleiași infracțiuni.

În speță însă, instanța a constatat că nu există o astfel de repetare a acțiunii infracționale la un interval de timp, aceasta derulându-se într-o singură ocazie. De asemenea, faptul că în conținutul aceluiași înscris, operează mai multe modificări nu înseamnă că fiecare dintre acestea reprezintă o infracțiune distinctă de falsificare care, ulterior, este reunită cu altele raportat la unitatea de rezoluție infracțională.

Nu în ultimul rând instanța a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 290 al. 1 Cod penal impune nu numai existența unei acțiuni de falsificare, ci și aceea de încredințare a înscrisului falsificat, infracțiunea consumându-se doar la acest moment, cel a folosirii înscrisului sau încredințării acestuia unei alte persoane în vedere folosirii. Or, este evident, înscrisul a fost predat lui S. o singură dată, existând astfel o acțiune unică de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Față de toate acestea, instanța a considerat că este vorba de o infracțiune simplă și nu continuată astfel că, în baza art. 334 Cod penal, a dispus schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art. 290 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) în infracțiunea simplă prevăzută de art. 290 al. 1 Cod penal.

Cu referire la inculpatul S., acesta a fost trimis în judecată, conform rechizitoriului, pentru folosirea hotărârii A. a . a procesului verbal aferent cu ocazia formulării acțiunilor civile din data de 30.08.2006 și respectiv 30.10.2007. Procurorul a reținut că, raportat la fictivitatea ținerii adunării generale din data de 28.03.2006, concluzia care se impune este că procesul verbal și hotărârea aferentă reflectă o stare de fapt care nu a avut loc în realitate, documentele fiind astfel plăsmuite, reținându-se astfel că atât procesul verbal cât și hotărârea adunării generale sunt înscrisuri false în sensul legii penale.

În raport de utilizarea pentru fiecare dintre cele două acțiuni civile a celor două înscrisuri amintite, procurorul a reținut existența a două infracțiuni de uz de fals (corespunzătoare fiecărei acțiuni civile, din 30.08.2006 și, respectiv, 30.10.2007), fiecare dintre ele în formă continuată, cu două acte materiale (corespunzătoare celor două înscrisuri folosite – procesul verbal și hotărârea A.).

Or, după cum s-a arătat mai sus, infracțiunea continuată presupune prin natura ei o succesiune de acțiuni sau inacțiuni la diferite intervale de timp. În speță, la formularea fiecăreia dintre cele două acțiuni, deși inculpatul a depus înscrisuri, acest lucru nu s-a realizat la diferite intervale de timp, ci în aceeași ocazie, concomitent cu înregistrarea fiecărei acțiuni, prin urmare nu există nici un motiv pentru a considera că este vorba de infracțiuni continuate.

În raport de acestea, instanța a dispus schimbarea încadrarea celor două fapte de uz de fals reținute în sarcina inculpatului S. I. din două infracțiuni prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) în două infracțiuni, fiecare dintre ele în forma prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal.

Prin urmare, raportat la această nouă încadrare, instanța urmează a analiza dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive a două infracțiuni de uz de fals ceea ce presupune folosirea unui înscris sub semnătură privată, cunoscând că acesta este fals.

Cu caracter prealabil, instanța arată că, după cum s-a arătat în doctrină și practică, infracțiunea de uz de fals este o infracțiune subsecventă, presupunând în prealabil săvârșirea uneia dintre infracțiunile de fals incriminate în respectivul capitol (respectiv cele prevăzute de art. 288, 289. 290 Cod penal), înscrisul fals fiind produsul unei asemenea infracțiuni.

Cu privire la procesul verbal, ținând seama de cele expuse în cazul inculpatului Al J., caracterul de înscris fals al acestuia nu poate fi pus sub semnul întrebării, acesta fiind falsificat prin modalitatea prevăzută de art. 288 Cod penal, respectiv contrafacerea subscrierii (semnăturile celor două persoane), reținându-se de altfel săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 Cod penal cu privire la acest înscris în sarcina inculpatului Al J..

În ceea ce privește hotărârea adunării generale, instanța consideră că situația este diferită, prin rechizitoriu nefiind reținută săvârșirea unei infracțiuni de falsificare a acestui înscris.

Astfel, fiind vorba de un înscris sub semnătură privată, falsificarea acestuia, pentru a constitui o faptă prevăzută de lege, este necesară a se realiza în modalitățile prevăzute de lege (art. 288 Cod penal la care art. 290 Cod penal face trimitere), respectiv prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, acestea fiind modalități alternative de comitere a faptei.

În speță, nu există o contrafacere a subscrierii, respectiv a semnăturilor persoanelor ale căror nume sunt menționate în această hotărâre după cum nu există o alterare a înscrisului într-un alt mod. Astfel, alterarea presupune o modificare materiala a redactării textului înscrisului, prin adăugiri, înlocuiri, ștergeri de cuvinte, cifre, adică denaturarea conținutului scris adevărat, deci preexistent, prin aceste metode, ceea ce nu există în speță.

Se reține în schimb, de către procuror, că înscrisul a fost plăsmuit, atestând o situație de fapt fictivă, aspect care, în opinia sa, ar reprezenta o contrafacere (totală) a înscrisului și, deci, ar realiza elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 290 Cod penal.

Instanța de fond a reținut că potrivit opiniilor exprimate în doctrină, contrafacerea la care se referă art. 288 Cod penal vizează reproducerea formei și conținutului unui înscris în cazul celor care au o astfel de formă tipizată (ex. contrafacerea în totalitate a unei diplome de bacalaureat), respectiv pornind de la un înscris preexistent care trebuie să îndeplinească anumite condiții și creându-se un înscris similar, contrafăcut, cuprinzând anumite modificări raportat la înscrisul inițial.

În același sens instanța reține și faptul că din punct de vedere etimologic, noțiunea de contrafacere evidențiază acțiunea de reproducere frauduloasa, de imitare, de realizare a unei ,,copii după o lucrare de arta originala’’(pictura, sculptura, desen, înscris), ceea ce duce la concluzia preexistenței unui înscris al cărui conținut este modificat. Aceasta modificare se poate realiza asupra suportului înscrisului autentic sau se poate proceda la ticluirea, reproducerea lui pe un alt suport, dându-i-se aparenta de autenticitate. În ambele situații, este vorba de o alterare materiala a înscrisului autentic, înscris care exista si care, prin alterările menționate, face o proba eronata.

Acest lucru nu include însă, în opinia instanței, și atestarea unor fapte care nu sunt corespunzătoare adevărului (astfel cum se întâmplă în speță). O astfel de modificare a conținutului unui înscris este avută în vedere de art. 289 Cod penal care sancționează tocmai falsificarea unui înscris prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului astfel că, în măsura în care s-ar primi interpretarea conform căreia contrafacerea scrierii vizează această ipoteză, ar însemna că falsificarea unui înscris oficial prin inserarea de mențiuni care nu corespund realității este incriminată și de art. 288 al. 2 Cod penal și de art. 289 Cod penal, teză care evident nu poate fi primită.

Dificultățile de interpretare și aplicarea diferită a acestor texte derivă din faptul că art. 289 Cod penal face referire doar la înscrisul oficial, rezultând astfel că falsificarea unui înscris sub semnătură privată în modalitatea indicată la acest text de lege nu reprezintă infracțiune. De asemenea, nu se poate contesta că falsificarea unui înscris sub semnătură privată cu prilejul întocmirii prezintă pericol social determinat de consecințele periculoase pe care le produce si, mai ales, datorita frecventei cu care acestea sunt folosite. Însă, atributul de a recunoaște pericolul social si de a-l transpune în sfera ilicitului penal revine puterii legiuitoare si nu instanțelor. De altfel, legiuitorul a înțeles să facă această modificare în condițiile în care Noul Cod Penal incriminează la art. 322 Cod penal falsificarea unui înscris sub semnătură privata prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, daca făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, in vederea producerii unei consecințe juridice iar art. 321 Cod penal se referă exact la falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat in exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

Instanța este conștientă de existența unor hotărâri contrarii pronunțate inclusiv de ÎCCJ (în acest sens decizia penală nr. 1101/2012, decizia penală nr. 2696/2011 în care se arată că contrafacerea scrierii include și confecționarea unui înscris sub semnătură privată, care conține mențiuni necorespunzătoare adevărului) însă, pentru motive arătate, nu se alătură acestei practici și consideră că principiul legalității incriminării art. 2 Cod penal împiedică o interpretare extensivă a textelor de lege care ar duce la pedepsirea unor fapte care nu reprezintă infracțiuni.

Față de toate acestea, instanța a considerat că hotărârea adunării generale nu reprezintă un înscris sub semnătură privată fals în sensul legii penale, nefiind falsificat prin modalitățile prevăzute de lege și prin săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute de lege, astfel că folosirea acestui înscris nu va realiza conținutul infracțiunii prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal.

În raport de acestea, instanța a apreciat că fapta inculpatului S. I. din data de 30.10.2006 de a depune, ca probă pentru dovedirea unei acțiuni civile, copie a hotărârii Adunării generale a acționarilor din 28.03.2006 nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal, înscrisul amintit neconstituind, conform celor expuse, înscris fals.

Ținând cont și că la promovarea acestei acțiuni inculpatul nu a utilizat și procesul verbal aferent, instanța a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal - fapta din data de 30.08.2006.

În ceea ce privește fapta inculpatului din data de 30.10.2007 de a depune, în probațiunea acțiunii civile înregistrate sub numărul de dosar_/197/2007 al Judecătoriei B., copie a procesului verbal al acționarilor . falsificat de inculpatul Al J., cunoscând caracterul fals al înscrisului și urmărind producerea de efecte juridice, respectiv probarea afirmațiilor cuprinse în acțiunea civilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal. .

Sub aspectul laturii obiective, există acțiunea inculpatului de folosire a unui înscris fals – procesul verbal amintit, prin depunerea acestuia într-un dosar civil, cunoscând că înscrisul a fost falsificat prin contrafacerea semnăturilor. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, existând și scopul producerii efectelor juridice pentru sine.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, urmarea care s-ar fi putut produce și persoana inculpatului, cu privire la inculpatul Al J. urmând a face și aplicarea dispozițiilor art. 320¹ al. 7 Cod procedură penală referitoare la reducerea limitelor pedepsei ca urmare a aplicării procedurii în cazul recunoașterii vinovăției.

Instanța a constatat și faptul că infracțiunile prevăd alternativ pedeapsa amenzii penale sau a închisorii. La alegerea uneia dintre aceste sancțiuni instanța a reținut că, în concret, acestea au un grad de pericol mai scăzut în condițiile în care inculpatul Al J. a semnat în numele unor persoane apropiate, soția și vărul său, persoane care, probabil, și-ar fi dat și acordul în acest sens în măsura în care ar fi fost solicitate.

De asemenea, cu privire la ambii inculpați, s-a avut în vedere și faptul că modalitatea de lucru descrisă în prezenta cauză era cea obișnuită în cadrul societății, iar deciziile consemnate în cuprinsul procesului verbal corespundeau voinței de la acel moment a acționarilor care, împreună, realizau majoritatea în cadrul societății și deci, aveau posibilitatea adoptării acestora.

Față de toate acestea instanța va alege pedeapsa amenzii penale pentru fiecare dintre inculpați.

În ceea ce-l privește pe inculpatul S. I. instanța a constatat că acesta a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 908/2011 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 1944/07.06.2012 a ÎCCJ. Raportat la faptul că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru infracțiunile reținute prin sentința menționată, instanța constată existența concursului de infracțiuni conform art. 33 lit. a Cod penal.

În baza art. 36 al. 1 Cod penal și art. 35 Cod penal raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. d Cod penal instanța a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b, c Cod penal pe o perioadă de 3 ani stabilite prin sentința penală nr. 908/2011 a Tribunalului București, inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii la care se adaugă pedeapsa amenzii penale precum și pedeapsa complementară menționată.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b, c Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 36 al. 3 Cod penal a dedus din pedeapsa stabilită durata executată, respectiv de la 12.10.2011 la zi.

Instanța a anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentința penală nr. 908/2011 a Tribunalului București și a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta.

Raportat la considerentele expuse în cuprinsul prezentei hotărâri prin care s-a reținut că reprezintă înscris falsificat doar procesul verbal al adunării generale instanța, în baza art. 348 Cod procedură penală, a dispus anularea acestui înscris (fl. 208, vol. I dup).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă J. B. și inculpatul S. I..

Ministerul Public a criticat soluția instanței de apel pentru netemeinicie, în ce privește greșita achitare a inculpatului S. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, fapta din30.08.2006.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, referitor la caracterul fictiv al acestui proces-verbal, acesta este evident și chiar și inculpații au arătat condițiile în care a fost întocmit acel proces-verbal. La dosar există și un raport de expertiză grafologică ce a demonstrat că procesul-verbal are caracter fictiv., aspect reținut chiar și de instanța de, acesta a fost folosit pentru a se obține o soluție în fața instanței civile. Fapta în materialitatea ei a fost dovedită și având în vedere o anumită practică judiciară mai recentă a instanțelor de judecată, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal.

Ministerul Public a mai precizat că oconsecință logică este aplicarea dispozițiilor art. 348 Cod procedură penală față de acel proces-verbal privind hotărârea generală a acționarilor Sanpharm SA B..

De asemenea, hotărârea primei instanțe a fost criticată și sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate, arătându-se că nu au fost respectate dispozițiile art. 72 și 52 Cod penal, că pedeapsa amenzii aplicată celor doi inculpați nu corespunde gradului de pericol social al infracțiunilor deduse judecății pentru care nu s-a pronunțat o soluție de condamn are și s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate ambilor inculpați.

Inculpatul S. I. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală și pentru cea de-a doua infracțiune având în vedere modalitatea de desfășurare a ședințelor adunării generale a acționarilor și momentul sesizării organelor judiciare cu privire la aceste infracțiuni.

Inculpatul a precizat că au fost formulate plângeri penale inclusiv pentru infracțiunile de șantaj și înșelăciune, pentru care a primit o soluție de scoatere de sub urmărire penală; chiar dacă acele înscrisuri au un caracter simulat, inculpatul S. I. nu este un expert grafolog și nu avea de unde să cunoască că acele înscrisuri sunt false.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, se constată că recursul Ministerului Public este fondat, în timp ce recursul promovat de inculpatul S. I. este lipsit de temei, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică a faptelor, cu excepția vinovăției inculpatului S. I. pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută 291 teza a II-a Cod penal, fapta din data de 30.08.2006.

Astfel, se observă că, așa cum corect a argumentat Ministerul Public, chiar motivarea primei instanțe este contradictorie sub acest aspect:

Reținând că atât procesul verbal al ședinței, cât și hotărârea A. au fost falsificate și că inculpatul s-a folosit de aceste acte în cadrul unor procese civile, nu subzistă motivele pentru care prima instanță a dispus achitarea.

Este corectă afirmația primei instanțe că textele legale de incriminare a faptelor de fals sunt depășite, nu mai corespund realității obiective și că Noul Cod penal va asana contradicțiile și lacunele legislației în vigoare, dar acest lucru că o infracțiune de uz de fals poate rămâne nepedepsită doar pe considerentul că fapta s-ar putea circumscrie, ca element material, numai infracțiunii de fals intelectual, deoarece numai aceasta ar sancționa plăsmuirea unui înscris falsificat, dar textul nu este incident întrucât se referă numai la înscrisuri autentice, iar subiect activ al acesteia este numai funcționarul însărcinat cu întocmirea acelui înscris; totuși, acest raționament nu poate sta la baza fundamentării unei soluții de achitare, deoarece s-ar ajunge la impunitatea celor care comit astfel de fapte.

A accepta asemenea, teză, ar însemna ca orice persoană care întocmește un înscris sub semnătură privată fals sau care folosește un asemenea înscris, să nu răspundă penal, deoarece legea nu prevede această infracțiune.

Raționamentul este incorect, deoarece contrafacerea scrierii include și confecționarea unui înscris sub semnătură privată, care conține mențiuni necorespunzătoare adevărului, instanța supremă oferind soluții în acest sens și nu se poate susține că prin această interpretare se încalcă principiul legalității incriminării prevăzută de art. 2 Cod penal, ce împiedică o interpretare extensivă a textelor de lege care ar duce la pedepsirea unor fapte care nu reprezintă infracțiuni.

În fapt, o asemenea interpretare nu conduce la sancționarea unor fapte ce nu reprezintă infracțiuni, ci dimpotrivă, conduce la sancționarea unor fapte de natură penală: nu se poate susține că o persoană care utilizează în cursul unui proces, în fața unei instanțe, un înscris sub semnătură privată despre care cunoaște că este fals, în scopul producerii de consecințe juridice, rămâne în afara ilicitului penal, pe considerentul că se încalcă principiul legalității incriminării.

De asemenea, prin această interpretare nici nu se adaugă la lege, respectiv la textul de incriminare, ci doar se oferă o interpretare a unei situații de fapt ce nu a fost prevăzută la momentul edictării normei penale, cunoscut fiind că aceste texte nu au fost modificate încă de la adoptarea lor, în 1968, nu au fost modificate nici prin republicarea Codului penal în Buletinul Oficial nr. 55 - 56 din 23 aprilie 1973, în temeiul art. III din Legea nr. 6/1973, publicată în Buletinul Oficial nr. 49 din 6 aprilie 1973.

Cum în perioada anterioară anului 1989 era puțin probabil ca legiuitorul să prevadă astfel de situații de fapt, cum este cea dedusă judecății, rămâne în sarcina organelor judiciare – Ministerul Public și instanțele de judecată – a oferi, în măsura în care este posibil, interpretări acestor texte, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu s-a preocupat de actualizarea textelor legale, deși era obligația sa.

Totuși, chiar sancționând lipsa de preocupare a legiuitorului, asemenea fapte nu pot rămâne în afara ilicitului penal, cu atât mai mult cu cât au drept rezultat producerea unor consecințe juridice și altfel ar însemna ca instanțele de judecată să ofere aparența de legalitate unor situații ce au la bază înscrisuri falsificate, ce nu corespund realității, or, instanța de judecată nu poate și nu are dreptul de a certifica, de a gira și legaliza situații și consecințe rezultate din încălcarea legii.

Exemplificativ, instanța supremă a statuat că: „fapta de a întocmi actul constitutiv și statutul unei fundații - înscrisuri sub semnătură privată - în cuprinsul cărora făptuitorul a inclus mențiunea necorespunzătoare adevărului că activul patrimonial al fundației se compune dintr-un imobil, deși coproprietarul imobilului nu și-a dat acordul pentru . patrimonial al fundației, acte pe care făptuitorul le-a autentificat și le-a folosit în fața autorităților publice, în vederea producerii de consecințe juridice, constând în dobândirea personalității juridice a fundației, înregistrarea fiscală a acesteia și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 Cod penal” - Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, decizia nr. 2696 din 12 iulie 2011.

În lumina celor expuse, instanța de control judiciar își însușește opinia instanței supreme care a precizat că referitor la infracțiunea prevăzută în art. 290 Cod penal, trebuie reținut că falsul în înscrisuri sub semnătură privată este fapta persoanei care contraface, plăsmuiește, în tot sau în parte, ori alterează, modifică un astfel de înscris, pentru a obține, prin aceasta, o probă scrisă, neconformă cu realitatea.

Falsificarea unui astfel de înscris înseamnă alterarea adevărului, operată asupra unui lucru, asupra unei chestiuni, care are legal însușiri probatorii. Obiectul material al infracțiunii prevăzute în art. 290 C. pen. îl constituie înscrisul sub semnătură privată, contrafăcut sau alterat.

Înscrisul falsificat constituie, în același timp, și produsul activității infracționale.

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată nu este posibilă fără preexistența unei stări de fapt sau de drept, stare în detrimentul căreia se creează o probă falsă, prin plăsmuirea sau alterarea unui înscris sub semnătură privată, căci în caz contrar, un înscris fals, care nu are nicio întrebuințare, care nu corespunde niciunei cerințe impuse de o stare de fapt, este un fals inutil și inofensiv, care nu cade sub incidența legii penale.

Totodată, instanța precizează că elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 290 Cod penal constă în acțiunea de falsificare prin vreunul din modurile arătate în art. 288 Cod penal, adică prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris.

În cazul alterării prin adăugire, inserare, apare ca necesară o contrafacere a scrierii, fiind vorba despre același scris, de mână sau dactilografiat, tehnoredactat, existând situații când, pentru a nu deveni suspect, datorită unor ștersături, modificări, adăugiri, falsificatorul preferă să contrafacă înscrisul în întregime.

Totodată, contrafacerea scrierii înseamnă și o imitare prin reproducerea conținutului obișnuit al înscrisului falsificat (de exemplu, un act constitutiv al unei societăți ori fundații trebuie să conțină mențiunile obișnuite, reale ale unui astfel de înscris, un contract de vânzare-cumpărare trebuie să cuprindă mențiunile obligatorii și să respecte condițiile de formă ale unui asemenea contract, etc.), fără o astfel de reproducere a conținutului înscrisul fals neputând avea aparența unui înscris adevărat.

Așadar, contrafacerea scrierii înseamnă și plăsmuirea, respectiv confecționarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conțină mențiuni adevărate, deoarece o condiție a existenței infracțiunii prevăzute în art. 290 Cod penal este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecințe juridice în cazul când ar fi folosit, cerință care este îndeplinită din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însușirile și conținutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleași efecte ca și acesta din urmă.

De asemenea, analizând dispozițiile art. 290 Cod penal, în lucrarea „Codul penal comentat și adnotat” - partea specială vol. II, pag. 251, 252 și 276, autorii T. V., G. A., V. Papadopol ș.a. au reținut că acțiunea de falsificare poate îmbrăca fie forma contrafacerii scrierii ori a subscrierii, fie forma alterării în orice mod.

A contraface înseamnă a reproduce ceva în mod fraudulos, a imita, a plăsmui, a ticlui, a alcătui ceva, atribuindu-i caracter de adevăr, de autenticitate. Făcând trimitere la dispozițiile art. 288 Cod penal, autorii lucrării au arătat că, datorită specificului înscrisurilor oficiale de a fi confecționate prin folosirea unor mijloace de imprimare mecanică (în prezent acest lucru este valabil și în privința înscrisurilor sub semnătură privată, care pe scară largă și în mod obișnuit sunt tehnoredactate), expresiei „contrafacerea scrierii” trebuie să i se acorde un sens mai larg, și anume acela de alcătuire, de plăsmuire a înscrisului, iar nu numai de imitare a scrierii manuscrise a conținutului său.

S-a menționat în aceeași lucrare că Tribunalul Suprem, cu ocazia pronunțării deciziei de îndrumare nr. 1/1970, fiind chemat să se pronunțe asupra problemei dacă plăsmuirea în întregime a unui înscris cade sub incidența art. 288 Cod penal, a dat o soluție afirmativă arătând că, în ce privește elementul material, contrafacerea poate fi totală, când autorul plăsmuiește înscrisul în întregime, sau parțială, acest din urmă mod de falsificare constând de cele mai multe ori în semnarea falsă a pretinsului emitent.

Cele enunțate anterior își găsesc pe deplin aplicabilitatea și în speța dedusă judecății, în sensul că fapta inculpatului S. I. din data de 30.10.2006 de a depune, ca probă pentru dovedirea unei acțiuni civile, copie a hotărârii Adunării generale a acționarilor din 28.03.2006, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal, înscrisul amintit constituind, conform celor expuse, înscris fals, chiar dacă la promovarea acestei acțiuni inculpatul nu a utilizat și procesul verbal aferent.

Acest aspect este lipsit de importanță, deoarece din moment ce procesul verbal aferent ședinței adunării generale a acționarilor este fals, actul întocmit pe baza acestui proces verbal, respectiv hotărârea A. din 20.03.206 este falsă, acest ultim act reprezentând forma legală cerută de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ce ar trebui să consfințească cele decise de acționari, cu precizarea că această hotărâre ar fi trebuit publicată, aspect ce nu rezultă din actele dosarului.

De altfel, ambii inculpați, în declarațiile date în tot cursul procesului penal, inclusiv în fața instanței de recurs, au precizat că de fapt, acea ședință nu a avut loc; convocatorul depus în copie de inculpat, pentru a dovedi că ședința ar fi avut loc, nu poate face dovada acestei împrejurări, reprezentând o împrejurare anterioară, o condiție de formă obligatorie prin lege ca o condiție prealabilă adunării generale a acționarilor.

De altfel, ambii inculpați au recunoscut că ședințele, de regulă, nu aveau loc, iar în data respectivă nu a avut loc nici o adunare a acționarilor . în care ar rezulta din prevederile legale aplicabile în materie, respectiv prin întâlnirea tuturor acționarilor, după o convocare prealabilă, pentru a se lua hotărâri, precizând și că practica existentă în cadrul societății era în acest sens, hotărârile fiind luate de acționarii majoritari, după consultarea acestora (de regulă telefonică), ulterior fiind semnate procesele verbale în care se consemna derularea adunării generale ca și hotărârile luate în aceste împrejurări.

Inculpatul Al J. a precizat că procesele verbale îi erau aduse la semnat de către inculpatul S., uneori la domiciliu.

Instanța mai are a preciza, dar fără relevanță deosebită, că participarea și implicarea inculpatului S. în litigiul derulat în fața Camerei de Arbitraj din Elveția este discutabilă, în condițiile în care inculpatul nu a fost și nu este avocat (numai avocații au dreptul de a formula concluzii în fața camerelor de arbitraj din statele membre și cele ale spațiului economic european) și se pare că la acea vreme nici nu avea studii juridice, astfel că acesta putea doar ca în calitate de angajat și membru al consiliului de administrație, să întocmească și să pună la dispoziția avocaților documentele necesare și prin urmare, nu avea de ce să pretindă un procent din suma câștigată din acest litigiu.

Așa fiind, instanța de recurs are a constata că fapta inculpatului S. I. din data de 30.10.2006 de a depune, ca probă pentru dovedirea unei acțiuni civile, copie a hotărârii Adunării generale a acționarilor din 28.03.2006, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal, înscrisul amintit constituind, conform celor expuse, înscris fals, ceea ce impune admiterea recursului promovat de Ministerul Public și casarea sentinței sub acest aspect, potrivit art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală.

În procesul individualizării judiciare a pedepsei se vor avea în vedere criteriile instituite de art. 72 Cod penal, gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, modul de derulare a activității infracționale, valoarea prejudiciului produs, dar și persoana inculpatului, astfel că instanța de control judiciar constată, similar primei instanțe, că pedeapsa de 2.000 lei amendă este suficientă și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, aplicând regulile referitoare la concursul real de infracțiuni, se va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 2.000 lei amendă aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals – fapta din 30.10.2007, urmând a executa pedeapsa de 2.000 lei amendă.

În baza art. 36 alin. 1, 33 lit. a, 34 lit. d Cod penal se va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 908/2011 pronunțată de Tribunalul București și aplică inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare.

Reținând că hotărârea A. din data de 28.03.2006 reprezintă un înscris falsificat, așa cum instanța a demonstrat anterior, consecința firească este anularea acestui act, în temeiul art. 348 Cod procedură penală.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Referitor la recursul promovat de inculpatul S. care a solicitat achitarea pentru această infracțiune, instanța are a constata că argumentele care au condus la schimbarea soluției primei instanța, confirmă vinovăția inculpatului pentru această infracțiune și nu se impune achitarea.

Referitor la infracțiunea de uz de fals – fapta din 30.10.2007 pentru care a fost condamnat de prima instanță, se constată că soluția este corectă.

De altfel, apărarea inculpatului a vizat împrejurarea că nu a avut de unse să cunoască faptul că înscrisurile erau false și este superfluă.

Din moment ce inculpatul avea calitatea de angajat și membru al consiliului de administrație a cunoscut că ședința adunării generale nu a avut loc, în ședință fiind consfințite sume mari de bani ce urmau să îi revină, respectiv a sumei de 1000 USD/lună din data de 11.04.2002 precum și 10% din sumele care vor fi încasate din litigiul cu societatea din Italia.

Împrejurarea că inculpatul a declarat în fața instanței de recurs că a întocmit procesul verbal ce a stat la baza întocmirii hotărârii A., la indicațiile Homotescu (fostul cumnat al inculpatului, decedat), nu este de natură să conducă la concluzia că nu știa că ambele înscrisuri sunt false, câtă vreme a afirmat că la ședința din 28.03. nu a participat nimeni, chiar inculpatul a întocmit procesul verbal, iar restul probelor administrate în cauză și analizate exhaustiv de prima instanță, dovedesc acest lucru.

În consecință, fapta inculpatului S. I. care anexat cererii de chemare în judecată formulată la data de 30.10.2007, a depus, în dovedirea acțiunii sale, copia hotărârii AGEA din data de 28.03.2006 și copie a procesului verbal al Adunării generale din data de 28.03.2006, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal, iar soluția de condamnare dispusă de prima instanță este corectă.

Actele depuse de inculpat în recurs nu au relevanță în această cauză, fiind acte ce se referă la o perioadă de timp ulterioară comiterii infracțiunilor, astfel că instanța nu le va lua în considerare în apărarea sa.

În consecință, recursul promovat de inculpatul S. I. nu este fondat și va fi respins în condițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Referitor la solicitarea formulată de Ministerul Public de majorare a pedepselor aplicate ambilor inculpați, instanța constată că aceasta este lipsită de temei.

Prima instanță a valorificat eficient criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal; este vorba de gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, urmarea care s-ar fi putut produce și persoana inculpatului, cu privire la inculpatul Al J. s-a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 320¹ al. 7 Cod procedură penală referitoare la reducerea limitelor pedepsei ca urmare a aplicării procedurii în cazul recunoașterii vinovăției.

Cum sancțiunea pentru aceste infracțiuni este alternativ pedeapsa amenzii penale sau a închisorii, în mod corect instanța de fond s-a orientat către pedeapsa amenzii, reținând că în concret acestea au un grad de pericol mai scăzut, în condițiile în care inculpatul Al J. a semnat în numele unor persoane apropiate, soția și vărul său, persoane care, probabil, și-ar fi dat și acordul în acest sens în măsura în care ar fi fost solicitate. De asemenea, cu privire la ambii inculpați, s-a avut în vedere și faptul că modalitatea de lucru descrisă în prezenta cauză era cea obișnuită în cadrul societății iar deciziile consemnate în cuprinsul procesului verbal corespundeau voinței de la acel moment a acționarilor care, împreună, realizau majoritatea în cadrul societății și deci, aveau posibilitatea adoptării acestora.

În consecință, pedepsele aplicate sunt suficiente și de natură să conducă la reeducarea inculpaților și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală și nu se impune majorarea acestora.

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală se va admite recursul promovat de Ministerul Public, se va casa hotărârea în ce privește soluția de achitare a inculpatului S. I. pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal și omisiunea anulării hotărârii A. a . rejudecând în aceste limite:

Se va dispune condamnarea inculpatului S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a, cu aplicarea art. 63 alin. 3 Cod penal, la pedeapsa de 2.000 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. c Cod penal se va contopi această pedeapsă cu pedeapsa amenzii de 2.000 lei aplicată inculpatului prin sentința penală atacată și se va aplica pedeapsa amenzii de 2.000 lei.

În baza art. 36 alin. 1, 33 lit. a, 34 lit. d Cod penal se va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 908/2011 pronunțată de Tribunalul București și se va aplica inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 348 Cod procedură penală se va dispune anularea hotărârii A. a . data de 28.03.2006.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cu aplicarea art. 192 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

I.Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 69/22 ianuarie 2013 a Judecătoriei B., pe care o casează în ce privește soluția de achitare a inculpatului S. I. pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal și omisiunea anulării hotărârii A. a . rejudecând în aceste limite:

Condamnă pe inculpatul S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a, cu aplicarea art. 63 alin. 3 Cod penal, la pedeapsa de 2.000 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. c Cod penal contopește această pedeapsă cu pedeapsa amenzii de 2.000 lei aplicată inculpatului prin sentința penală atacată și aplică pedeapsa amenzii de 2.000 lei.

În baza art. 36 alin. 1, 33 lit. a, 34 lit. d Cod penal contopește această pedeapsă cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 908/2011 pronunțată de Tribunalul București și aplică inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 348 Cod procedură penală dispune anularea hotărârii A. a . data de 28.03.2006.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

II. Respinge recursul declarat de inculpatul S. I. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, inclusiv onorariul parțial al apărătorului din oficiu, restul acestor cheltuieli rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S. F. pt.A. M. pt. C. G.

aflată în concediu de aflat în concediu de odihnă

odihnă semnează semnează

PREȘEDINTE COMPLET PREȘEDINTE COMPLET

S. F. S. F.

Grefier

D. S.

red.SF/19.07.2012

tehnoredact.DS/22.07.2013

jud.fond.C. M.

← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr....		Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... →

Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 517/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 517/2013. Curtea de Apel BRAŞOV