Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 12/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-02-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR. 12/F DOSAR NR._
Ședința publică din data de 12 februarie 2013
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CF9:
Președinte – A. C. M. - judecător
- Grefier – D. C.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – L. T. – procuror în cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 Cod procedură penală, de către petenții G. G. și G. A., împotriva rezoluției dată de către procurorul general al P. de pe lângă Curtea de Apel B., la data de 5 decembrie 2012, în lucrarea nr. 875/II/2/2012 precum și împotriva rezoluției din 8 noiembrie 2012 dată de către P. de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul nr. 120/P/2012.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 1 februarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2013, când,
CURTEA
Asupra procesului penal de față,
Prin plângerea formulată de petenții G. G. și G. A. s-a solicitat desființarea rezoluției nr. 120/P/2012 din 08.11.2012 a P. de pe lângă Curtea de Apel B. prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații B. N., P. F. N., R. E. M. și B. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal, soluție menținută prin rezoluția nr. 875/II/2/2012 din 05.12.2012 a procurorului general al P. de pe lângă Curtea de Apel B..
În motivarea plângerii se arată că, deși a depus la dosarul cauzei înscrisurile care confirmă conținutul plângerii sale, totuși nu s-a ținut cont de ele, iar de 15 ani petenții se consideră „excrocați” pe baza unui contract de concesiune și a unui proces verbal de predare primire pe care nu l-au semnat, actele fiind false.
D. actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin rezoluția 120/P/2012 din 08.11.2012 a P. de pe lângă Curtea de Apel B. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații B. N., P. F. N., R. E. M. și B. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal.
Pentru a dispune astfel s-a reținut că, în data de 11.12.1981 numiții G. G. și G. A. au încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1505/11.12.1981, pentru imobilul situat în mun. F., .. S.) nr. 144, jud. B., prin care au cumpărat o casă cu anexe gospodărești și teren în suprafață de 329 mp care a fost atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor, înscris în CF nr. 4039 nr. top 1313/1, 1312/1.
La începutul anului 1998, proprietarii imobilului susmenționat au solicitat Primăriei M. F. eliberarea unei autorizații de construcții în vederea ridicării unei case pe terenul cumpărat.
În data de 04.05.1998 o comisie din cadrul Primăriei M. F. a efectuat măsurători la adresa din mun. F., . nr. 144, jud. B. și a constatat că suprafața totală ocupată este de 431,53 mp mai mare cu 102,53 mp decât suprafața de 329 mp înscrisă în CF. Astfel încât, pentru a putea elibera autorizație de construcție, reprezentanții primăriei l-au încunoștințat pe G. G. că poate să concesioneze terenul în suprafață de 102,53 mp, acesta din urmă fiind de acord și depunând o cerere în acest sens la primărie. Ulterior, în data de 08.07.1998 se încheie contractul de concesiune nr. 6835 și procesul-verbal de punere în posesie nr. 6836 (din aceeași dată) între Primăria M. F. în calitate de concedent și numiții G. G., G. A. în calitate de concesionari a suprafeței de 102 mp situat în mun. F., ., nr. 144, jud. B. înscrisă în CF nr. 5617, nr. top 2411/1/1/22/1/1/1 pe o durată de 25 de ani, prețul total fiind de 19.323.900 lei vechi, sumă ce urma să fie achitată în rate lunare de 772.956 lei vechi pe durata concesiunii.
Ratele contractuale au fost achitate până în luna ianuarie 2000 când G. G. și G. A. s-au adresat instanței solicitând anularea contractului de concesiune, motivând că semnătura olografă de pe actele contestate nu-i aparține.
În urma verificărilor efectuate de procurorul de caz s-a stabilit că pe rolul P. de pe lângă Judecătoria F. au fost înregistrate mai multe dosare penale ce au avut ca obiect plângeri formulate de petenții G. G. și G. A.. Inițial, aceștia s-au adresat instanței civile în vederea anulării contractului de concesiune și a procesului verbal de predare-primire invocând faptul că semnătura de la rubrica „concesionar” a fost contrafăcută și că în realitate actele nu au fost semnate de reclamanți.
Judecătoria F., prin încheiere a dispus trimiterea înscrisurilor la P. de pe lângă Judecătoria F. în vederea efectuării de cercetări față de A.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. 2 Cod penal. În cauză, procurorul investit cu soluționarea dosarului penal constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea ce face obiectul cercetării, și-a însușit propunerea întocmită de scms. B. N. din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția M. F. confirmând neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 al. 4 Cod procedură penală raportat 10 lit. g Cod procedură penală. Procurorul a apreciat că, ulterior, instanța civilă care a fost investită cu acțiune în anularea contractului de cesiune și a procesului verbal de predare-primire din data de 08.07.1998, poate dispune efectuarea unei expertize în vederea stabilirii contrafacerii înscrisurilor contestate și în consecință poate admite sau respinge acțiunea formulată.
Ulterior, la P. de pe lângă Judecătoria F. s-a înregistrat dosarul nr. 40/P/2012 ce avea ca obiect plângerea penală formulată de către numiții G. G. și G. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prevăzute și pedepsit de art. 291 Cod penal. În cauză, prin rezoluția din data de 03.02.2012 s-a confirmat în temeiul art. 228 al. 6 raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori. Petenții au formulat plângere contra soluției potrivit art. 278 Cod procedură penală. Prin rezoluția nr. 43/II/2/2012 din data de 22.02.2012, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petenți, primul procuror R. E. M. motivând că atâta timp cât cei doi făptuitori nu au fost implicați în nici un mod la încheierea contractului de concesiune și în condițiile în care falsul nu a fost dovedit, nu se poate reține în sarcina acestora că au avut cunoștință că respectivul înscris (contractul de concesiune încheiat în anul 1998) ar fi fost fals.
Petenții s-au adresat J. F. cu plângere potrivit art. 2781 Cod procedură penală. Cu soluționarea plângerii a fost investit judecătorului B. M..
Persoanele vătămate G. G. și G. A. în cadrul declarației date în data de 24.04.2012 au precizat că formulează plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsită de art. 246 Cod penal și împotriva magistratului judecător susmenționat chiar dacă la acel moment judecătorul nu a pronunțat o soluție în cauză. Aceștia și-au motivat poziția procesuală pe considerentul că același judecător cu ocazia soluționării plângerii formulate împotriva rezoluției nr. 815/P/2011 a P. de pe lângă Judecătoria F. (dosar nr._ al J. F. – sentința penală nr. 186/2011) a pronunțat o soluție defavorabilă petenților, astfel încât aveau reprezentarea faptului că acesta prin hotărârea pe care o va pronunța, va dispune din nou respingerea plângerii formulate.
Procurorul de caz a apreciat că din cuprinsul actelor administrate nu rezultă săvârșirea vreunei fapte penale de către organele în drept care au fost investite cu ocazia soluționării plângerilor penale ale petenților. Acestea au apreciat probatoriul administrat în cauză cât și textele de lege care sunt aplicabile în cauză, dându-le interpretarea pe care au considerat-o corespunzătoare iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii. Soluționând cauzele în care petenții au fost parte și pronunțând o soluție – întâmplător, defavorabilă acestora – magistrații și organele de poliție nu au făcut altceva decât să îndeplinească cu bună credință, activități și acte atribuite în competența lor prin lege, astfel încât nu se poate reține în sarcina acestora vreunei fapte penale.
Această soluție a fost menținută prin rezoluția nr. 875/II/2/2012 din 05.12.2012 a procurorului general al P. de pe lângă Curtea de Apel B., reținându-se că în baza probatoriului administrat în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, procurorul de caz a pronunțat o soluție temeinică și legală, procurorul de caz a avut rol activ în vederea clarificării stării de fapt și aflării adevărului, procedând la audierea petenților și intimaților și la anexarea tuturor înscrisurilor relevante în cauză, care au condus la concluzia că nu se impune începerea urmăririi penale față de intimați.
Petenții în termen legal a formulat plângere, conform dispozițiilor art. 278/1 Cod de procedură penală.
Curtea reține că, soluția pronunțată este legală și temeinică, întrucât în sarcina intimaților nu se poate reține faptul că aceștia au săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 264 Cod penal, întrucât faptele nu există.
Potrivit înscrisurilor din dosar, curtea arată că, în data de 11.12.1981 numiții G. G. și G. A. au încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1505/11.12.1981, pentru imobilul situat în mun. F., .. S.) nr. 144, jud. B., prin care au cumpărat o casă cu anexe gospodărești și teren în suprafață de 329 mp care a fost atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor, înscris în CF nr. 4039 nr. top 1313/1, 1312/1.
La începutul anului 1998, proprietarii imobilului susmenționat au solicitat Primăriei M. F. eliberarea unei autorizații de construcții în vederea ridicării unei case pe terenul cumpărat.
În data de 04.05.1998 o comisie din cadrul Primăriei M. F. a efectuat măsurători la adresa din mun. F., . nr. 144, jud. B. și a constatat că suprafața totală ocupată este de 431,53 mp mai mare cu 102,53 mp decât suprafața de 329 mp înscrisă în CF. Astfel încât, pentru a putea elibera autorizație de construcție, reprezentanții primăriei l-au încunoștințat pe G. G. că poate să concesioneze terenul în suprafață de 102,53 mp, acesta din urmă fiind de acord și depunând o cerere în acest sens la primărie. Ulterior, în data de 08.07.1998 se încheie contractul de concesiune nr. 6835 și procesul-verbal de punere în posesie nr. 6836 (din aceeași dată) între Primăria M. F. în calitate de concedent și numiții G. G., G. A. în calitate de concesionari a suprafeței de 102 mp situat în mun. F., ., nr. 144, jud. B. înscrisă în CF nr. 5617, nr. top 2411/1/1/22/1/1/1 pe o durată de 25 de ani, prețul total fiind de 19.323.900 lei vechi, sumă ce urma să fie achitată în rate lunare de 772.956 lei vechi pe durata concesiunii.
Ratele contractuale au fost achitate până în luna ianuarie 2000 când G. G. și G. A. s-au adresat instanței solicitând anularea contractului de concesiune, motivând că semnătura olografă de pe actele contestate nu-i aparține.
După ce inițial petenții s-au adresat instanței civile, ulterior, contestând semnăturile de pe contractul de concesiune și de pe procesul verbal de predare primire, aceștia s-au adresat parchetului cu plângeri penale, care au fost soluționate în defavoarea petenților, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Astfel, în dosar 431/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria F. ce, având ca obiect plângerea penală adresată la data de 26.03.2009 P. de pe lângă Judecătoria F. de către numiții G. G. și G. A. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei V. (C.) M. – expert tehnic, cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 260 Cod penal, art. 289 Cod penal. În motivarea plângerii, petenții au arătat că în cursul anului 2002 au promovat la Judecătoria F. o acțiune civilă ce avea ca obiect anularea contractului de concesiune, cauză care a fost înregistrată sub nr. 570/2002. În respectivul dosar s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare topografice, raport ce a fost întocmit de expert tehnic V. M.. Petenții au susținut că experta ar fi falsificat expertiza în sensul că a arătat că suprafața reală a terenului intabulat în favoarea lor este de 440 mp. și nu 351 mp. cât era în realitate. Având în vedere că în cauză se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale (prevăzute de art. 122 alin. 1 lit. b Cod penal), prin rezoluția din 15.04.2009 s-a dispus de către prim-procurorul R. E. M. neînceperea urmăririi penale în cauză față de făptuitoare. Împotriva rezoluției s-a formulat plângere potrivit art. 278 Cod procedură penală, care prin rezoluția P. de pe lângă Tribunalul B. nr. 413/II/2/2009 s-a dispus respingerea plângerii formulate de petenții.
În dosar 815/P/2011 al P. de pe lângă Judecătoria F. constatându-se că în cauză, raportat la data încheierii celor două acte contestate și data sesizării organelor în drept a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale, prin referatul din 02.07.2011 întocmit de scms. de poliție B. N. din cadrul Poliției M. F., Biroul de Investigații Criminale s-a propus procurorului neînceperea urmăririi penale față de A.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 288 alin. 2 Cod penal. Prin rezoluția nr. 815/P/2011 din 08.07.2011 procurorul P. F. N. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria F. a confirmat neînceperea urmăririi penale în cauză. Împotriva rezoluției au formulat plângere potrivit art. 278 Cod procedură penală petenții, aceasta fiind respinsă prin rezoluția cu nr. 245/II/2/2011 dată în data de 21.07.2011 de prim-procurorul R. E. M.. Prin sentința penală nr. 186/2011 din data de 28.09.2011 pronunțată de judecător B. M. în dosarul nr._ al J. F. s-a dispus respingerea plângerii formulate de petenții și menținerea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de A.N. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 288 al.2 Cod penal.
În dosar 40/P/2012 al P. de pe lângă Judecătoria F. petenții au solicitat efectuarea de cercetări împotriva numiților B. I. și M. C.-S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal constând în aceea că cei doi făptuitori ar fi uzat în dosarul civil nr._ al J. F. de înscrisuri falsificate, respectiv de contractul de cesiune nr. 6835/08.07.1998 și procesul-verbal de predare-primire nr. 6836/08.07.1998. Prin rezoluția din 03.02.2012, procurorul P. F. N. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria F. a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal, motivând că actele invocate ca fiind false au mai fost contestate în instanța civilă de către petenți, toate hotărârile pronunțate fiindu-le defavorabile și abia în anul 2011, deci la o distanță de 13 ani de la data încheierii actului în calitate de concesionari, petenții au reclamat că nu au semnat actul respectiv. În cuprinsul rezoluției date procurorul a menționat că atâta timp cât un înscris nu a fost dovedit ca fiind falsificat, nu se poate reține nici infracțiunea de uz de fals, astfel încât constatând că există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale a confirmat în temeiul art. 228 al. 6 raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 291 Cod penal. Împotriva rezoluției au formulat plângere, potrivit art. 278 Cod procedură penală, petenții. Prin rezoluția nr. 43/II/2/2012 din 22.02.2012, prim-procurorul R. E. M. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria F. a dispus respingerea plângerii formulate de petenți. Împotriva rezoluției s-a formulat plângere la Judecătoria F. potrivit art. 2781 Cod procedură penală, plângere care este instrumentată de judecător B. M..
D. expunerea de mai sus, rezultă că petenții au formulat mai multe plângeri penale, iar nemulțumiți de soluțiile parchetului pronunțate în cauză, chiar și dacă acestea au fost supuse controlului judiciar al instanței de judecată, au apreciat că vinovați de nerezolvarea cauzei lor se fac organul de cercetare penală, magistrații procurori și judecători care au instrumentat cauzele, deși aceștia și-au argumentat în fapt și în drept soluțiile adoptate.
Potrivit art. 246 Cod penal constituie infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Activitatea magistraților se circumscrie soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și a celui procedural.
Intimații cauzei deduse judecății, în soluțiile pronunțate, au interpretat dispozițiile legale în materie, iar soluțiile acestora au fost supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căilor legale de atac de către petenți.
Nemulțumirile petenților cu privire la modul de soluționare a cauzei lor nu constituie infracțiunea de abuz în serviciu, nefiind dovedită reaua credință a magistraților și a organului de cercetare penală, astfel încât aceștia să urmărească să cauzeze o vătămare a intereselor petenților.
Față de considerentele arătate mai sus, constatând că soluția pronunțată este legală și temeinică, curtea urmează, ca în temeiul prev. art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală să respingă plângerea, ca nefondată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenții G. G. și G. A. ambii domiciliați în mun. F., . nr. 144 jud. B., împotriva rezoluției nr. 120/P/2012 din 08.11.2012 a P. de pe lângă Curtea de Apel B. prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații B. N. din cadrul Poliției mun. F., P. F. N., procuror în cadrul P. de pe lângă Judecătoria F., R. E. M. prim procuror în cadrul P. de pe lângă Judecătoria F. și B. M. judecător în cadrul J. F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal, soluție menținută prin rezoluția nr. 875/II/2/2012 din 05.12.2012 a procurorului general al P. de pe lângă Curtea de Apel B..
În baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod de procedură penală menține soluția dată prin rezoluția atacată.
Obligă pe petenți să plătească statului câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2013.
Președinte,Grefier,
A. C. ManduDenis C.
Red.A.C.M./27.02.2013
Dact.D.C./5.03.2013/2 exemplare
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 21/2013. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 23/2013.... → |
|---|
