Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 36/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-01-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENAlă nr. 36/r Dosar nr._
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
Completul de judecată CRU4:
Președinte: O. B.- judecător
Judecător: M. D.
JUDECĂTOR: C. E.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror L. T. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații R. M. M., C. D. Ș. și I. D. Ș. împotriva încheierii de ședință din data de 16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul inculpat I. D. Ș., în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat S. D., recurentul inculpat C. D. Ș., în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat Mânjină I. și recurentul inculpat R. M. M., în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat R. S..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat ales R. S. depune la dosarul cauzei memoriul formulat de recurentul inculpat R. M. M. pentru a fi avut în vedere la soluționarea recursului.
Întrebați fiind, reprezentantul Ministerului Public și apărătorii aleși ai inculpaților, declară că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 38513 Cod procedură penală, constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în susținerea recursurilor promovate.
Pentru recurentul inculpat R. M. M., avocat ales R. S., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul B. la data de 16 ianuarie 2013, prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Inculpatul este arestat aproximativ de 8 luni de zile, perioadă de timp în care măsura arestării preventive s-a prelungit în condițiile legii. La acest moment procesual, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cel prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală nu mai subzistă. Consideră că la acest moment instanța are a analiza pericolul concret pentru ordinea publică pe care inculpatul l-ar prezenta dacă ar fi lăsat în stare de libertate. Se poate constata că în acest interval de timp, tulburarea opiniei publice s-a estompat. Apreciază din acest punct de vedere, că judecarea în altă stare decât cea prezentă, nu ar împieta buna desfășurare a procesului penal. Faptul că prin încheierea recurată se reține că scopul măsurii preventive nu poate fi atins întrucât există posibilitatea ca inculpatul R. M. M. să zădărnicească aflarea adevărului, această apreciere o consideră neîntemeiată.
Solicită a observa faptul că majoritatea probelor au fost administrate, unii dintre martori menținându-și declarațiile, iar alții și le-au schimbat declarațiile, însă la dosar nu există dovezi că inculpatul sau prin apropriații acestuia, ar fi influențat în vreun fel martorii.
Cu privire la necesitatea audierii unui martor sub acoperire, care să ateste sau nu suspiciunea de influențare a martorului, aceasta urmează să fie demonstrată pe fond. La acest moment, temeiul avut în vedere nu mai subzistă și în atare condiții, măsura arestării preventive se impune a fi revocată și inculpatul pus în stare de libertate.
Pentru recurentul inculpat C. D. Ș., avocat ales Mânjină I., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și rejudecând punerea în stare de libertate a inculpatului, sau în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Apreciază că temeiul avut în vedere la baza emiterii mandatului de arestare preventivă nu mai subzistă, având în vedere scopul instituit de legiuitor.
Procesul penal este aproape de finalizare, fiind necesară audierea unui martor și efectuarea unei cercetări locale pentru ca instanța să se edifice cu privire la maniera de săvârșire a infracțiunii reținută prin rechizitoriu și nerecunoscută de către inculpați.
Consideră că lăsarea în stare de libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și nu va împieta buna desfășurare a procesului penal. A trecut o perioadă de 8 luni de zile de când inculpatul este arestat, regula de bază fiind judecarea în stare de libertate, iar excepția o constituie în stare de arest preventiv.
Pe cale de consecință, solicită instanței a impune inculpatului obligații stricte pe care să le respecte, în caz contrar, inculpatul cunoaște faptul că măsura poate fi revocată.
Pentru recurentul inculpat I. D. Ș., avocat ales S. D., având cuvântul, solicită admiterea recursului. Motivul pentru care inculpatul este arestat nu-l contestă, însă are convingerea gravității faptei comise prin prisma pedepselor prevăzute, minimul și maximul special. Consideră că instanța trebuie să facă o diferențiere a inculpaților. Prin încheierea instanței de fond se face o referire generică care-i vizează pe toți inculpații, respectiv că inculpații ar fi influențat anumiți martori. Este de menționat faptul că inculpatul I. D. Ș. nu are nicio legătură cu inculpatul R.. Inculpatul I. D. este o persoană care și-a recunoscut faptele și a avut o atitudine de cooperare atât în faza de urmărire penală cât și în faza judecății.
Consideră că la acest moment nu se mai impune privarea de libertate a inculpatului. Nu a constatat că ar exista indicii că o altă măsură nu ar putea fi luată. Inculpatul este arestat de aproximativ 8 luni de zile. Raportat strict la inculpatul I. D., la circumstanțele inculpatului, nu s-a produs de către Ministerul Public nicio altă probă că lăsarea în stare de libertate a inculpatului ar influența desfășurarea procesului penal. Inculpatul I. este singurul dintre inculpații din prezenta cauză care nu are nimic inserat în cazierul judiciar. Este singurul care a avut performanțe în domeniul sportiv.
Apreciază că la acest moment nu este oportună privarea de libertate a inculpatului
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor formulate de către inculpați, ca nefondate.
Instanța de fond în mod fundamentat și având la bază probele administrate atât la urmărirea penală cât și în faza cercetării judecătorești, a apreciat că se impune judecarea inculpaților în stare de arest preventiv motivat de faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și în prezent există un interes real al societății ca inculpații să fie judecați în stare de arest preventiv datorită modului în care au abordat această acțiune ilegală.
Având în vedere mobilul care a stat la baza acestei activități ilegale, cât mai ales importanța pe care o avea această activitate de intimidare pe care inculpații au încercat să o realizeze, consideră că există un real interes al societății ca judecarea inculpaților să se desfășoare în stare de arest preventiv. Acțiunea a vizat intimidarea unui copil în scopul vădit de a-și schimba declarația.
Relativ la inculpatul R. M., Ministerul Public face o asociere de activitate cu activitatea fratelui său, care locuia în casa supusă incendierii. Această legătură a rezultat din urmărirea penală efectuată de către parchet. Gravitatea faptei comise de către inculpați este una extremă. Raportat la probele administrate, consideră că în mod justificat instanța de fond a menținut starea de arest preventiv a inculpaților. Este adevărat că mare parte din probatoriu s-a epuizat și au mai rămas puține probe de administrat și în cele 8 luni de zile inculpații au fost privați de libertate, însă acesta este un termen rezonabil. În tot acest timp s-a administrat cea mai mare parte a probatoriului și inculpaților li s-a dat posibilitatea parcurgerii tuturor mijloacelor de probă, au avut posibilitatea de a propune probe, de a formula memorii, fiindu-le garantat dreptul la apărare efectiv.
Prin urmare, pune concluzii de respingere a recursurilor promovate și menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, cu obligarea acestora la cheltuieli de judecată.
Recurentul inculpat R. M. M., personal, având ultimul cuvânt, menționează că este arestat de 8 luni de zile pentru ceea ce nu a făcut. Se consideră nevinovat. Afirmă că alți inculpați care au fost prinși în flagrant, respectiv, Dodo F. ș.a se află în stare de libertate și beneficiază de prezumția de nevinovăție. Afirmă că se află arestat din cauza fratelui său și că el nu a făcut nimic. Precizează că dorește să-și crească copii. Soția sa este însărcinată în luna a IX-a și trebuie să nască și mai are în întreținere și un copil cu handicap, pe care nu are cu cine să-l lase.
În final, solicită judecarea sa în stare de libertate și se obligă a se prezenta în instanță ori de câte ori va fi chemat.
Recurentul inculpat C. D. Ș., personal, având ultimul cuvânt, susține că este arestat de 8 luni de zile și acum se dorește a demonstra cu un martor că cineva este amenințat numai pentru faptul a nu fi pus în libertate.
Recurentul inculpat I. D. Ș., personal, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate și se obligă a se prezenta ori de câte ori va fi chemat în instanță.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față;
Constată că prin încheierea din data de 16 ianuarie 2013, Tribunalul B. a dispus următoarele:
În baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b Cod procedură penală a constatat legalitatea măsurii arestului preventiv luată față de inculpații I. D. Ș., C. D. Ș. și R. M. M. și a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpați.
A respins cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. din data de 10.08.2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților I. D. Ș. și C. D. Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prev de art. 20 alin 1 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal, art. 175 alin 1 lit. a și e Cod penal, art. 176 alin 1 lit. a Cod penal și distrugere prevăzută de art. 217 alin 1 și 4 Cod penal și a inculpatului R. Manix M. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav prev de art. 25 Cod penal raportat la art. 20 alin 1 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal, art. 175 alin 1 lit. a și e Cod penal, art. 176 alin 1 lit. a Cod penal și instigare la distrugere prev de art. 25 Cod penal raportat la art. 217 alin 1 și 4 Cod penal. În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 01/02.04.2012, în municipiul S., pe .. 374 într-un imobil format din demisol, parter și pod, în care locuiește familia C., a izbucnit un incendiu, localizat la nivelul demisolului locuit de către Mețcan V.. Acesta a suferit multiple arsuri, fiind transportat pentru acordarea de prim ajutor medical de specialitate la Spitalul Județean. Din cercetări s-a stabilit că incendiul a fost provocat în mod intenționat de către două persoane, acestea aruncând pe geamul de la demisol sticle incendiare; cele două persoane au fost identificate ca fiind I. D. și C. D.; ulterior s-a stabilit că persoana care i-a instigat pe cei doi la săvârșirea faptei este R. M. M. scopul fiind acela de a exercita presiuni asupra familiei C., pentru ca minora C. K. - victima unei infracțiuni de viol pentru care a fost condamnat în primă instanță R. P. C., fratele inculpatului R. M. M. – să-și schimbe declarațiile și să susțină în fața instanței de apel că a fost de acord cu raportul sexual întreținut cu inculpatul R. P. C..
În ceea privește măsurile preventive, tribunalul a constat că măsura arestului preventiv a fost luată față de inculpați prin încheierea de ședință nr.15 din data de 23 mai 2012 a Tribunalului B. pe durata a 29 de zile începând cu data de 23.05.2012 și până la 20.06.2012 inclusiv. Ulterior,durata arestării preventive a inculpaților a fost prelungită prin încheierea de ședință din data de 19.06.2012 a Tribunalului B. pentru o durată de încă 30 de zile măsura urmând să expire la data de 20.07.2012. Prin încheierea de ședință din data de 19.07.2012 s-a dispus prelungirea duratei măsurii preventive până la data de 14.08.2012 inclusiv.
Arestarea preventivă este o măsură excepțională și de aceea în cursul procedurilor instanța este datoare să verifice dacă menținerea măsurii arestului preventiv este justificată și proporțională cu scopul urmărit, apreciere care se face funcție de evoluția și circumstanțele cauzei, de timpul scurs de la momentul luării măsurii precum și de scopul urmărit.
În ceea ce privește timpul scurs de la luarea măsurii preventive față de cei trei inculpați, acesta, raportat la natura cauzei, complexitatea acesteia și nu în ultimul rând la evoluția cercetării judecătorești, se încadrează în noțiunea de termen rezonabil în înțelesul dat de interpretarea art. 6 din CEDO.
Instanța a analizat dacă se impune menținerea stării de arest preventiv prin raportare și la cererile pe care inculpații le-au formulat și care vizează înlocuirea măsurii preventive cu altele mai puțin restrictive de libertate.
Potrivit dispozițiilor art. 136 Cod Procedură Penală, măsura arestării preventive se poate dispune luând în considerare scopul acesteia, în sensul că încauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta măsura arestării preventive, iar la alegerea măsurii se va avea în vedere și gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
În ceea ce privește legalitatea măsurii preventive luată față de inculpați precum și în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 Cod de Procedură Penală, acestea au fost prezentate și analizate de instanță anterior, inclusiv de instanța de control judiciar, în cadrul măsurilor preventive dispuse, asupra existenței indiciilor și probelor concrete care conturează faptele pentru care s-a dispus plasarea inculpaților în stare de arest preventiv.
Tocmai de aceea, tribunalul a apreciat că în acest moment procesual, prin antamarea probelor cauzei, se poate desprinde o bănuială rezonabilă asupra inculpaților referitor la faptele pentru care sunt cercetați.
Astfel,în ceea ce îi privește pe inculpații I. D. Ș. și C. D. Ș. aceștia nu neagă săvârșirea faptei dar nu recunosc faptul că ar fi acționat în scopul reținut în actul de sesizare și la îndemnul lui R. M. M.. Declarațiile celor doi relativ la împrejurarea că s-au deplasat la locuința familiei C. și au confecționat proiectile pe care le-au aruncat se coroborează cu alte probe administrate în cauză relevante fiind declarația martorului M. M. care chiar dacă în cursul procedurii și-a schimbat declarația fără o justificare temeinică, declarația martorului audiat sub identitate protejată I. G. (martor audiat nemijlocit de instanță la termenul din 5.12.2012) raportul de expertiză dactiloscopică asupra amprentelor ridicate de pe punga de plastic de culoare albă în care s-a aflat petul cu benzină.
Inculpatul R. nu a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat. Probe directe în ceea ce privește implicarea lui R. M. nu sunt în acest moment, dar indirect implicarea sa poate fi temeinic bănuită. Astfel, rezultă din actele dosarului că inculpații C. și R. se cunoșteau din penitenciar când, cu ceva timp înainte de săvârșirea faptei se aflau în executarea unor pedepse privative de libertate. Din procesul verbal existent la fila 259-264 volumul I al dup, rezultă că înainte și după săvârșirea faptei au existat mai multe apeluri telefonice între inculpații I. și C., între R. și M. M., între C. și R. M.. Tot astfel, în declarațiile sale martorul M. arată că personal cunoaște membri familiei R., chiar l-a însoțit pe R. M. M. la București într-o împrejurare. Nejustificată este de asemenea deplasarea din S. în Gara B. a taximetrului M. care recunoaște că a fost sunat de unul dintre cei doi inculpați, cu referire la C. și I., în condițiile în care cei doi refuză să furnizeze declarații cu privire la persoana de la care au avut numărul de telefon, de ce nu au apelat la un taximetrist din municipiu cu atât mai mult cu cât în Gara B. sunt parcate în permanență taximetre mai ales la ora aceea din noapte. Probatoriul nu este însă epuizat, urmează să fie audiați nemijlocit de instanță martori și să fie efectuată o cercetare locală probe de natură a lămuri cauza asupra aspectelor în prezent controversate respectiv implicarea inculpatului R. și reprezentarea pe care ceilalți doi au avut-o relativ la existența unor persoane în imobilul incendiat,
Persistența motivelor plauzibile de a bănui persoana arestată de comiterea unei infracțiuni, este o condiție sine qua non de regularitate a menținerii în detenție, dar după un anumit timp existența acestora nu mai este suficientă pentru a justifica detenția preventivă, astfel că urmează să analizăm dacă celelalte motive avute în vedere persistă și legitimează privarea de libertate.
În acest sens art. 139 Cod procedură penală reglementează înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive și arată la alineatul 1 că, măsura preventivă luată față de cel cercetat penal se înlocuiește cu o alta dacă s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive.
Inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art.25 Cod penal raportat la art. 20 al. 1 Cod penal raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. a, e, 176 al. 1 lit. a Cod penal și instigare la distrugere prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 217 al. 1, 4 Cod penal, fiecare cu aplicare art. 37 al. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod Penal.
Așa cum am arătat, temeiul pe care instanțele l-au analizat și care a fost avut în vedere la luarea măsurii preventive este cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Două sunt condițiile ce trebuie analizate și anume una obiectivă relativă la cuantumul pedepselor prevăzute de lege și una subiectivă care impune a se analiza dacă pericolul lăsării în libertate al inculpaților există în continuare la fel de intens ca la momentul luării măsurii. De asemenea este necesar a se cerceta dacă scopul pentru care s-a luat măsura nu poate fi îndeplinit și sub puterea unei alte măsuri preventive mai puțin restrictivă de libertate.
Scopul luării măsurii arestării preventive în prezenta cauză a fost acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, precum și a de a împiedica pe inculpați să zădărnicească aflarea adevărului. Modul în care a evoluat cercetarea judecătorească demonstrează faptul că scopul pentru care a fost luată măsura preventivă nu a fost atins. Astfel, față de faptul că martorii și-au schimbat declarațiile în fața instanței, acuzarea a solicitat audierea unui martor sub acoperire, pentru a dovedi tocmai faptul că, cei trei inculpați, prin persoane interpuse au exercitat presiuni asupra acestora.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații:
1.R. M. M., a criticat încheierea recurată pentru netemeinicie, arătând că, temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală s-a diminuat ca urmare a trecerii unei perioade de 8 luni de zile de la data arestării preventive. Având în vedere această perioadă îndelungată de timp, s-a invocat, și faptul că, reacția opiniei publice față de astfel de fapte s-a estompat. S-a arătat că, o mare parte din materialul probator a fost administrat, astfel că derularea procesului penal, s-ar putea desfășura și cu luarea față de inculpat a unei alte măsuri preventive, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
2. C. D. Ș., avocat ales Mânjină I. a criticat încheierea pentru netemeinicie, arătând că temeiurile de arestare nu mai subzistă.
În susținerea recursului inculpatul a invocat următoarele: majoritatea probelor au fost deja administrate de către prima instanță, iar perioada de 8 luni ce a trecut de la luarea măsurii arestării preventive a diminuat temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, putându-se dispune față de inculpat o altă măsură preventivă, respectiv cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
3. I. D. Ș., a criticat încheierea recurată pentru netemeinicie, solicitând a fi judecat în stare de libertate.
A invocat faptul că, a recunoscut săvârșirea faptelor, nu are antecedente penale, iar de la data arestării sale preventive au trecut 8 luni, astfel că temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală s-a diminuat. A invocat faptul că, motivarea primei instanțe este una generică, fără să se facă referiri concrete la activitatea acestui inculpat.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursurilor declarate, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele care vor fi expuse mai jos.
Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea de ședință nr.15 din data de 23 mai 2012 a Tribunalului B. pe durata a 29 de zile.
Activitatea infracțională de care sunt bănuiți inculpații constă în următoarele: în noaptea de 01/02.04.2012, în municipiul S., pe .. 374 într-un imobil format din demisol, parter și pod, în care locuiește familia C., a izbucnit un incendiu, localizat la nivelul demisolului locuit de către Mețcan V.. Acesta a suferit multiple arsuri, fiind transportat pentru acordarea de prim ajutor medical de specialitate la Spitalul Județean. Din cercetări s-a stabilit că incendiul a fost provocat în mod intenționat de către două persoane, acestea aruncând pe geamul de la demisol sticle incendiare; cele două persoane au fost identificate ca fiind I. D. și C. D.; ulterior s-a stabilit că persoana care i-a instigat pe cei doi la săvârșirea faptei este R. M. M. scopul fiind acela de a exercita presiuni asupra familiei C., pentru ca minora C. K. - victima unei infracțiuni de viol pentru care a fost condamnat în primă instanță R. P. C., fratele inculpatului R. M. M. – să-și schimbe declarațiile și să susțină în fața instanței de apel că a fost de acord cu raportul sexual întreținut cu inculpatul R. P. C..
Temeiurile de arestare preventivă pentru cei trei inculpați au fost dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
În mod judicios a stabilit prima instanță că în cauză mijloacele de probă administrate până la acest moment justifică bănuiala legitimă în sensul că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați.
Prima instanță a procedat chiar la o analiză a mijloacelor de probă, respectiv a declarațiilor martorilor, a convorbirilor telefonice purtate de către inculpați între ei, dar și cu alte persoane. Ne aflăm la momentul la care se analizează legalitatea și temeinicia unei măsuri preventive, astfel că, nu vom relua și proceda în continuare la o analiză amănunțită a mijloacelor de probă, această operațiune juridică, urmând a se efectua la momentul soluționării pe fond a cauzei.
Declarațiile inculpaților I. D. Ș., C. D. Ș., cele ale martorilor audiați în cauză, convorbirile telefonice, justifică pe deplin, îndeplinirea tuturor cerințelor art. 143 Cod procedură penală, pentru toți cei trei inculpați.
Inculpatul R. M. a invocat în fața instanței de recurs faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care este acuzat, însă așa cum am arătat, la acest moment procesual este subliniată bănuiala legitimă că acest inculpat ar fi săvârșit infracțiunea, neputând vorbi despre vinovăția inculpatului, element ce va fi analizat la soluționarea pe fond a cauzei.
Curtea constată că, la acest moment subzistă și temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pentru că, așa cum a arătat și prima instanță, suntem în prezența unei cauze complexe, atât din punct de vedere al probatoriului, dar și sub aspectul gravității infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații. Aspectele care rezultă din starea de fapt (inculpații I. și C. au confecționat proiectile pe care le-au aruncat în locuința familiei C. degradând imobilul și provocând vătămări corporale unei persoane, fiind instigați de inculpatul R.) evidențiază un pericol extrem de ridicat al infracțiunilor de care sunt bănuiți inculpații, dar totodată și un pericol social ridicat al inculpaților, care au recurs la astfel de mijloace.
Termenul de 8 luni de zile ce a trecut de la data luării măsurii preventive, raportat la condițiile concrete ale speței și la probatoriul ce trebuie administrat, nu îndeplinește cerințele unui termen rezonabil în sensul jurisprudenței europene. Nu se poate reține în sarcina organelor judiciare nicio perioadă de inactivitate, ci dimpotrivă, se constată că aceste organe judiciare au depus diligențe pentru administrarea probatoriului în cauză, procesul penal aflându-se în fază finală, în fața primei instanțe.
Susținerea inculpatului C. în sensul că, o perioadă de 2 luni după săvârșirea faptei s-a aflat în libertate și nu a prezentat pericol nu poate să conducă la constatarea lipsei de pericol la acest moment al inculpatului. Intervalul de 2 luni de zile la care a făcut referire inculpatul și în care s-a aflat în libertate, a reprezentat o perioadă de timp necesară pentru organele judiciare în sensul de a aduna mijloace de probă care să susțină propunerea de arestare preventivă și să nu formuleze astfel de propuneri ce vizează libertatea persoanei în mod arbitrar.
Față de toate aceste motive, Curtea constată că pentru niciunul dintre inculpați temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, nu s-a diminuat ca urmare a trecerii timpului.
Față de toate aceste considerente, în mod legal și temeinic s-a apreciat de către prima instanță că nu sunt îndeplinite în speță cerințele art. 139 alin 1 Cod procedură penală.
Prima instanță a arătat în mod judicios că scopul măsurii arestării preventive dispusă în cauză față de cei trei inculpați se menține și în prezent, pentru o bună desfășurare a procesului penal și pentru a-i împiedica pe inculpați să zădărnicească aflarea adevărului. În acest sens, prima instanță a făcut referiri la modul de derulare al cercetării judecătorești, arătând că, raportat la mijloacele de probă ce mai sunt de administrat și pentru a evita eventuale presiuni ale martorilor se impune menținerea în continuare în stare de arest a inculpaților.
Prin urmare, dintre măsurile preventive prevăzute de lege, cea a arestării preventive corespunde la acest moment scopul instituit de art. 136 Cod procedură penală.
Cu privire la motivele invocate de către R. M. în memoriul scris depus în fața instanței, Curtea constată următoarele:
- aspectele legate de nevinovăția sa urmează a fi analizate la judecarea pe fond a cauzei, la acest moment existând bănuiala legitimă că, acest inculpat ar fi săvârșit fapta de care este acuzat, potrivit cerințelor art. 143 Cod procedură penală;
- referirile pe care inculpatul R. le face la inculpații cercetați în alte cauze pentru infracțiuni mai grave și care au fost puși în libertate, nu pot produce efecte juridice în această cauză deoarece răspunderea penală și arestarea unei persoane au un caracter personal, fiind analizate de către instanțele judiciare de la caz la caz, în funcție de un ansamblu de elemente, printre care circumstanțe reale și personale;
- este nefondată susținerea inculpatului R., în sensul că, nu s-ar bucura de prezumția de nevinovăție, deoarece menținerea stării de arest nu conduce la încălcarea acestei prezumții de care inculpatul se bucură până la finalizarea procesului penal printr-o hotărâre definitivă, așa cum a arătat chiar și prima instanță.
Într-adevăr situația familiei inculpatului R. este una deosebită, în sensul că are mulți copii, soția însărcinată, însă aceste aspecte singure nu pot conduce la acest moment la punerea în libertate a inculpatului, dacă ne raportăm la gravitatea faptei de care este acuzat, la scopul pentru care se reține că ar fi săvârșit fapta.
Inculpatul are posibilitatea de a se adresa autorităților statului pentru a lua măsuri de ocrotire cu privire la copii săi, în ipoteza în care apreciază că nici soția și nici alți membrii ai familie sale nu sunt în măsură să asigure condițiile necesare pentru creștere și educare a copiilor.
Aspectele invocate de către inculpatul I., în sensul că nu are antecedente penale, că a recunoscut săvârșirea faptei, vor fi avute în vedere și analizate la momentul soluționării pe fond a cauzei, în procesul de individualizare al pedepselor, dacă va fi găsit vinovat. Raportat la modalitatea concretă în care se reține că inculpatul ar fi săvârșit fapta de care este acuzat, astfel cum am prezentat-o și la scopul urmărit, lipsa antecedentelor nu poate conduce singură la înlocuirea măsurii arestării preventive, având în vedere toate celelalte considerente, expuse anterior ,care țin de scopul măsurilor preventive.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații I. D. Ș., C. D. Ș. și R. M. M. împotriva încheierii de ședință din data de 16 ianuarie 2013 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._ 12, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga fiecare recurent la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații I. D. Ș., C. D. Ș. și R. M. M. împotriva încheierii de ședință din data de 16 ianuarie 2013 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._ 12, pe care o menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă fiecare recurent la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2013.
Președinte Judecător JUDECĂTOR
O. BoureanuMihaela D. C. E.
Grefier
D. S.
Red.MD/25.01.2013
tehnoredact.DS/25.01.2013/2 ex.
jud.fond.T. A.C.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 801/2012.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 32/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
